ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1262/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 6591 din 9 noiembrie 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins cererea formulată de reclamanta SC T.O. SRL, în contradictoriu cu

pârâta Garda Financiară - Comisariatul General, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut în esență, că reclamanta SC T.O.

SRL a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de control întocmit la

data de 25 mai 2011, prin care Garda Financiară a constatat că, efect al mai

multor încălcări ale dispozițiilor legale, societatea reclamantă nu a

înregistrat în perioada 01 ianuarie 2011 - 30 aprilie 2011 în evidența

contabilă venituri în sumă de 1.359.496 RON, ceea ce a avut ca efect diminuarea

datoriilor către bugetul de stat cu suma de 543.798 RON.

Din analiza actelor

de la dosar, prima instanță a reținut că verificarea încrucișată a facturilor,

de către organul de control fiscal, nu a fost posibilă la o parte din clienții

cărora reclamanta le-a furnizat marfă, deoarece societățile nu-și respectă

sediul social declarat și nu s-au conformat somației făcute de Garda Financiară

pentru prezentarea la control a documentelor financiar-contabile, iar valoarea

totală a facturilor emise de contribuabil către societățile comerciale a fost

de 209.300 RON.

Cu privire la cererea

de suspendare formulată de reclamanta SC T.O. SRL, instanța de fond a apreciat

că actul cu privire la care reclamanta a solicitat suspendarea executării, are

caracterul unui act administrativ în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și

nu a unui act premergător, astfel cum a susținut pârâtă prin întâmpinare.

Astfel, prima

instanță a constatat că procesul-verbal atacat are caracterul de act

administrativ, făcând parte din prima categorie de acte la care art. 5 din

O.U.G. nr. 91/2003 face referire, respectiv acte de control pentru stabilirea

stării de fapt fiscale.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că susținerile reclamantei privind aspectele

de nelegalitate ale procesului-verbal atacat, nu pot fi reținute, întrucât în

acest cadru procesual nu pot fi analizate decât acele aspecte de fapt și de

drept de natură a pune la îndoială legalitatea actului administrativ care nu

vizează în mod direct și substanțial fondul cauzei.

Judecătorul fondului

a apreciat că analizarea legalității constatărilor vizând aspecte legate de

prețul ce a fost luat în considerare pentru stabilirea valorii mărfurilor

găsite în depozitul societății, de adaosul comercial la care s-a stabilit baza

de impunere, ori aprecierea asupra existenței unei înțelegeri cu partenerii de

tranzacții ce se sustrag controlului fiscal, reprezintă, în mod evident,

aspecte ce țin de dezlegarea fondului pricinii de către instanța ce va fi

învestită cu analizarea legalității actului.

În ceea ce privește

condiția prevenirii unei pagube iminente, prima instanță a constatat că nu este

îndeplinită, câtă vreme reclamanta nu a dovedit în niciun mod impactul grav sub

aspect economic, pe care plata sumei reținute în cuprinsul Procesului-verbal

l-ar produce asupra activității societății.

Împotriva Sentinței

nr. 6591 din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs SC T.O. SRL, criticând-o

ca nelegală și netemeinică întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii.

S-a apreciat în

motivele de recurs că prima instanță a reținut în mod eronat că în speță nu

sunt întrunite cele două condiții expres prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004 în raport de dovezile prezentate de societate pe aceste aspecte.

Recursul este

nefondat și va fi respins.

Examinând actele

dosarului Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin sentința civilă

recurată Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată cererea formulată

de SC T.O. SRL referitoare la suspendarea executării procesului-verbal întocmit

de Garda Financiară - Comisariatul General, conform art. 14 din Legea nr.

554/2004.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri

bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea

în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată

poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Pe de altă parte, în

cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după

verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ

cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv

cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul

cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de

legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație

revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței

cazului „bine justificat" presupune ca asupra legalității actului

administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără

a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a

consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura,

chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor

administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea

unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și

care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de

legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța

având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței

dreptului.

Raportat la probele

administrate, Înalta Curte apreciază că instanța de fond, motivat și argumentat

a apreciat că, în cauză, nu există suficiente indicii aparente care să

răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ atacat.

Înalta Curte

apreciază, în acord cu instanța de fond, că și cerința pagubei iminente ce s-ar

produce reclamantei în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.

Simpla afirmație a

reclamantei potrivit căreia prin aducerea la îndeplinire a actului

administrativ i-ar produce un prejudiciu imposibil de înlăturat fără ca acesta

să fie dovedit, nu poate fi primită.

Așa cum constant s-a

reținut și în jurisprudența acestei curți, afirmația că prin chiar cuantumul

sumei impuse, s-ar perturba grav activitatea societății comerciale nu conduce

implicit și automat la concluzia îndeplinirii condiției pagubei iminente.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar

instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va

menține.

Față de cele arătate,

reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2

alin. (1) lit. ș) și t), că nu sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru

a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC T.O. SRL împotriva Sentinței nr. 6591 din 9 noiembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 martie 2012.

Procesat de GGC - AS