ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3111/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 2512 din 6 iunie 2012, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Sindicatul P.A. Timișoara în contradictoriu cu intimații pârâți Unitatea M.S. Salonta, Consiliul Local al municipiului Salonta și Primăria municipiului Salonta împotriva sentinței civile nr. 988/LM din 21 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în întregime; a obligat recurentul să plătească intimatei Unitatea M.S. Salonta suma de 2.728 RON, cheltuieli de judecată în recurs. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția I civilă, la data de 21 ianuarie 2013, petentul Sindicatul P.A.

a solicitat lămurirea, îndreptarea, completarea deciziei civile nr. 2512 din 6 iunie 2012, în sensul că Sindicatul P.A. nu are calitatea de reclamant, respectiv recurent-reclamant, ci are doar calitatea de reprezentant al reclamanților A.A. ș.a. și, prin urmare, nu poate fi obligat să plătească părții intimate Unitatea M.S. Salonta suma de 2.728 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a admis cererea formulată de petentul S indicatul P.A. privind lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 2512 din 6 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea și, în consecință, a lămurit dispozitivul, în sensul că, cheltuielile de judecată în recurs vor fi suportate de către reclamanții membri ai sindicatului P.A.

Timișoara și nu de către acesta din urmă, care a acționat în calitate de reprezentat. Instanța a reținut că, în cuprinsul dispozitivului se menționează calitatea de recurent al Sindicatului P.A. Timișoara, acesta fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei Unitatea M.S. Salonta, însă Sindicatul stă în judecată nu în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, ce au calitatea de parte, Sindicatul P.A. Timișoara formulând cererea de chemare în judecată în temeiul prevederilor art. 28 din Legea nr. 54/2003, în calitate de organizație sindicală. Drept urmare, obligația suportării cheltuielilor de judecată le revine reclamanților membri ai sindicatului în numele cărora acțiunea a fost exercitată și nu reprezentantului acestora, împrejurare față de care cererea este întemeiată, conform dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc.

civ. Împotriva acestei încheieri a formulat cerere de revizuire Unitatea M.S. Salonta, invocând în drept dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și solicitând anularea încheierii atacate și menținerea deciziei civile nr. 2512 din 6 iunie 2012 a Curții de Apel Oradea, astfel cum a fost pronunțată inițial. În motivarea cererii, revizuenta a arătat că prin decizia civilă nr. 80/2013-R pronunțată în Dosarul nr. 379/111/2012* de aceeași instanță, între aceleași părți, Curtea de Apel Oradea a admis recursul Unității M.S. Salonta doar pentru cheltuieli de judecată în fond și a obligat același sindicat P.A. la plata acestor cheltuieli în favoarea recurentei. Contrarietatea dintre această hotărâre și decizia civilă nr. 2512 din 6 iunie 2012 a Curții de Apel Oradea este evidentă, în sensul că, prin cea din urmă, modificată prin încheierea de lămurire a dispozitivului din data de 17 aprilie 2013, nu reclamantul recurent Sindicatului P.A.

Timișoara, ci membrii acestuia sunt obligați să suporte cheltuielile de judecată, pe când prin decizia civilă nr. 80/2013-R pronunțată de aceeași instanță, sindicatul este obligat la plata cheltuielilor de judecată. Motivele invocate prin cererea de lămurire dispozitiv de către sindicat au fost invocate și cu ocazia judecării pe fond a cauzei, aspecte cenzurate deja de ambele instanțe, atât în Dosarul nr. 8887/111/2010, cât și în Dosarul nr. 379/111/2012* ale Curții de Apel Oradea, cu ocazia judecării recursurilor, care au confirmat că sindicatul este cel care trebuie să suporte costurile părții care a câștigat litigiul. Drept urmare, condițiile impuse de legiuitor sunt îndeplinite pentru a se constata contrarietatea dintre cele două hotărâri, a anula cea din urmă hotărâre, care este încheierea din 17 aprilie 2013 de lămurire a dispozitivului și menținerea deciziei civile nr. 2512 din 6 iunie 2012, astfel cum a fost pronunțată inițial.

Revizuenta a arătat și faptul că raționamentul instanței enunțat în motivarea încheierii atacate este greșit, întrucât sindicatul are personalitate juridică, nu este simplu mandatar, ci este o organizație din care fac parte membrii cotizanți. Sindicatul, ca persoană juridică, suportă consecințele demersurilor, iar nu în mod direct membrii care nici nu au semnat acțiunea, care nu au fost parte în prezentul dosar. Înalta Curte constată inadmisibilitatea cererii de revizuire, în considerarea dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care limitează dezbaterile la admisibilitatea cererii și faptele pe care se întemeiază aceasta și a următoarelor considerente: Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ., text legal invocat de revizuentă în susținerea cererii formulate, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere: dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Motivul de revizuire invocat în susținerea cererii vizează ipoteza în care există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Una dintre cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire, care rezultă din chiar textul procedural, este cea ca hotărârile indicate ca fiind contradictorii să fi fost pronunțate în aceeași cauză, în rezolvarea aceluiași raport juridic dedus judecății, deci între aceleași părți, pentru același obiect și pentru aceeași cauză. Dispozițiile citate au în vedere situația în care se pronunță soluții contradictorii, în una și aceeași cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat. Rațiunea reglementării acestuia motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

Pentru existența acestui caz de revizuire este necesară existența triplei identități de părți, obiect și cauză, condiție fundamentală față de finalitatea mai sus exprimată a revizuirii, aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorității de lucru judecat. În speță, se constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, pentru însăși admisibilitatea cererii de revizuire și anume ca între hotărârile pretins a fi contradictorii să existe identitate de părți, obiect și cauză. Astfel, cele două hotărâri pretins potrivnice nu privesc aceeași pricină, obiectul și cauza celor două dosare fiind total diferite, unul vizează drepturi salariale, iar celălalt constatare nulitate act, temeiurile de drept invocate și finalitatea urmărită prin promovarea celor două acțiunii fiind diferite.

Cele două decizii (nr. 80/2013-R și nr. 2512 din 6 iunie 2012) au fost pronunțate în litigii diferite, purtate între aceleași părți, iar încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2013 a Curții de Apel Oradea, atacată pe calea revizuirii, lămurește dispozitivul ultimei hotărâri pronunțate. Drept urmare, în hotărârile pretins a fi contradictorii nu există identitate de obiect și cauză, chiar dacă există identitate de părți, astfel că, prin pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită, nu s-a încălcat principiul puterii lucrului judecat. În considerarea acestor argumente, care susțin inadmisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să dispună în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Unitatea M.S. Salonta împotriva încheierii de ședință din data de 17 aprilie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2013.