ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3111/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față,

constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 2512 din 6 iunie

2012, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, recursul declarat de

reclamantul

Sindicatul

P.A. Timișoara în contradictoriu cu intimații pârâți Unitatea M.S. Salonta,

Consiliul Local al municipiului Salonta și Primăria municipiului Salonta

împotriva sentinței civile nr. 988/LM din 21 septembrie 2011 pronunțată de

Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în întregime; a obligat recurentul să

plătească intimatei Unitatea M.S. Salonta suma de 2.728 RON, cheltuieli de

judecată în recurs.

Prin cererea

înregistrată pe rolul

Curții

de Apel Oradea, secția I civilă,

la data de 21 ianuarie 2013, petentul

Sindicatul P.A. a solicitat lămurirea, îndreptarea, completarea deciziei civile

nr. 2512 din 6 iunie 2012, în sensul că Sindicatul P.A. nu are calitatea de

reclamant, respectiv recurent-reclamant, ci are doar calitatea de reprezentant

al reclamanților A.A. ș.a. și, prin urmare, nu poate fi obligat să plătească

părții intimate Unitatea M.S. Salonta suma de 2.728 RON cu titlu de cheltuieli

de judecată în recurs.

Prin încheierea de

ședință din data de 17 aprilie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a

admis cererea

formulată de petentul S

indicatul

P.A. privind lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 2512 din 6 iunie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Oradea și, în consecință, a lămurit dispozitivul,

în sensul că, cheltuielile de judecată în recurs vor fi suportate de către

reclamanții membri ai sindicatului P.A. Timișoara și nu de către acesta din

urmă, care a acționat în calitate de reprezentat.

Instanța a reținut

că,

în

cuprinsul dispozitivului se menționează calitatea de recurent al Sindicatului P.A.

Timișoara, acesta fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea

intimatei Unitatea M.S. Salonta, însă Sindicatul stă în judecată nu în nume

propriu, ci în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, ce au

calitatea de parte, Sindicatul P.A. Timișoara formulând cererea de chemare în

judecată în temeiul prevederilor art. 28 din Legea nr. 54/2003, în calitate de

organizație sindicală.

Drept urmare,

obligația suportării cheltuielilor de judecată le revine reclamanților membri

ai sindicatului în numele cărora acțiunea a fost exercitată și nu

reprezentantului acestora, împrejurare față de care cererea este întemeiată,

conform dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva acestei

încheieri a formulat cerere de revizuire

Unitatea M.S. Salonta, invocând în drept

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și solicitând anularea încheierii

atacate și menținerea deciziei civile nr. 2512 din 6 iunie 2012 a Curții de

Apel Oradea, astfel cum a fost pronunțată inițial.

În motivarea cererii,

revizuenta a arătat că prin decizia civilă nr. 80/2013-R pronunțată în Dosarul

nr. 379/111/2012* de aceeași instanță, între aceleași părți, Curtea de Apel

Oradea a admis recursul

Unității

M.S. Salonta doar pentru cheltuieli de judecată în fond și a obligat același

sindicat P.A. la plata acestor cheltuieli în favoarea recurentei.

Contrarietatea dintre

această hotărâre și decizia civilă nr. 2512 din 6 iunie 2012 a Curții de Apel

Oradea este evidentă, în sensul că, prin cea din urmă, modificată prin

încheierea de lămurire a dispozitivului din data de 17 aprilie 2013, nu

reclamantul recurent Sindicatului P.A. Timișoara, ci membrii acestuia sunt

obligați să suporte cheltuielile de judecată, pe când prin decizia civilă nr.

80/2013-R pronunțată de aceeași instanță, sindicatul este obligat la plata

cheltuielilor de judecată.

Motivele invocate

prin cererea de lămurire dispozitiv de către sindicat au fost invocate și cu

ocazia judecării pe fond a cauzei, aspecte cenzurate deja de ambele instanțe,

atât în Dosarul nr. 8887/111/2010, cât și în Dosarul nr. 379/111/2012* ale

Curții de Apel

Oradea, cu ocazia judecării recursurilor, care au confirmat că sindicatul este

cel care trebuie să suporte costurile părții care a câștigat litigiul.

Drept urmare,

condițiile impuse de legiuitor sunt îndeplinite pentru a se constata contrarietatea

dintre cele două hotărâri, a anula cea din urmă hotărâre, care este încheierea

din

17

aprilie 2013 de lămurire a dispozitivului și menținerea deciziei civile nr.

2512 din 6 iunie 2012, astfel cum a fost pronunțată inițial.

Revizuenta a arătat și

faptul că raționamentul instanței enunțat în motivarea încheierii atacate este greșit,

întrucât sindicatul are personalitate juridică, nu este simplu mandatar, ci este

o organizație din care fac parte membrii cotizanți. Sindicatul, ca persoană juridică,

suportă consecințele demersurilor, iar nu în mod direct membrii care nici nu au

semnat acțiunea, care nu au fost parte în prezentul dosar.

Înalta Curte constată

inadmisibilitatea cererii de revizuire, în considerarea dispozițiilor art.

326 alin. (3) C. proc. civ., care limitează dezbaterile la admisibilitatea cererii

și faptele pe care se întemeiază aceasta și a următoarelor considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., text legal invocat de revizuentă în susținerea

cererii formulate, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel

sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci

când evocă fondul, se poate cere: dacă există hotărâri definitive potrivnice, date

de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între

aceleași persoane, având aceeași calitate.

Motivul de

revizuire invocat în susținerea cererii vizează ipoteza în care există hotărâri

definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în

una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Una dintre

cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire, care rezultă din chiar

textul procedural, este cea ca hotărârile indicate ca fiind contradictorii să fi

fost pronunțate în aceeași cauză, în rezolvarea aceluiași raport

juridic dedus judecății, deci între aceleași părți, pentru același

obiect și pentru aceeași cauză.

Dispozițiile citate au

în vedere situația în care se pronunță soluții contradictorii, în una și aceeași

cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat. Rațiunea reglementării

acestuia motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării acestui

principiu și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea

acestui principiu.

Pentru existența acestui

caz de revizuire este necesară existența triplei identități de părți, obiect și

cauză, condiție fundamentală față de finalitatea mai sus exprimată a revizuirii,

aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorității de lucru judecat.

În speță, se constată

că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, pentru însăși admisibilitatea

cererii de revizuire și anume ca între hotărârile pretins a fi contradictorii să

existe identitate de părți, obiect și cauză.

Astfel, cele două hotărâri

pretins potrivnice nu privesc aceeași pricină, obiectul și cauza celor două dosare

fiind total diferite, unul vizează drepturi salariale, iar celălalt constatare nulitate

act, temeiurile de drept invocate și finalitatea urmărită prin promovarea celor

două acțiunii fiind diferite.

Cele două decizii (nr.

80/2013-R și nr. 2512 din 6 iunie 2012) au fost pronunțate în litigii diferite,

purtate între aceleași părți, iar încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2013

a Curții de Apel Oradea, atacată pe calea revizuirii, lămurește dispozitivul ultimei

hotărâri pronunțate.

Drept urmare, în hotărârile

pretins a fi contradictorii nu există identitate de obiect și cauză, chiar dacă

există identitate de părți, astfel că, prin pronunțarea hotărârii a cărei revizuire

se solicită, nu s-a încălcat principiul puterii lucrului judecat.

În considerarea acestor

argumente, care susțin inadmisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva

dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să dispună

în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire

formulată de revizuenta Unitatea M.S. Salonta împotriva încheierii de ședință din

data de 17 aprilie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie

2013.