ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12 noiembrie 2012, petiționarul T.C. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 5918/99/2012 al Tribunalului Iași, invocând existența unei suspiciuni rezonabile potrivit căreia imparțialitatea judecătorului ar putea fi știrbită datorită dușmăniilor locale și etniei părților, exercitarea de presiuni prin prezența în sala de judecată a reprezentanților mass-media și mediatizarea excesivă a cauzei. De asemenea, petiționarul a susținut că au fost exercitate presiuni prin mass-media și asupra procurorului de caz ce a propus ca audierea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor cu identitate protejată să aibă loc la o altă instanță decât cea care judecă fondul, fără participarea sa și a apărătorului, situație ce contravine jurisprudenței CEDO referitoare la art. 6 parag.
1 și 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pe rolul Tribunalului Iași a fost înregistrat Dosarul nr. 5918/99/2012, prin rechizitoriul nr. 16D/P/2012 din data de 12 iunie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași fiind trimis în judecată, printre alții, inculpatul T.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere/constituire a unui grup infracțional organizat și aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, trafic de droguri de mare risc prev.de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
și instigare la introducerea în țară fără drept, de droguri de mare risc (cocaină), prev.de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. În informațiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen. și comunicate de către Curtea de Apel Iași, se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat, precizându-se, totodată, că în raport de aspectele invocate de petiționar în susținerea cererii de strămutare, urmează ca Înalta Curte să aprecieze dacă acestea sunt de natură a afecta obiectivitatea și imparțialitatea judecătorilor de la această instanță. De asemenea, s-a mai arătat că în cauză petiționarul T.C. a mai formulat o cerere de strămutare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu termen la data de 17 octombrie 2012, cerere ce a fost respinsă prin sentința penală nr. 1388 din 17 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 5772/1/2012.
Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței. În cauză, nici una dintre cerințele art. 55 alin. (1) nu sunt întrunite. în cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat.
La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului interesat. Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenta instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor. În speță, Înalta Curte constată că motivele invocate de petiționar nu se regăsesc în prevederile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 și, în consecință, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă ca neîntemeiată.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petiționarul T.C. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 5918/99/2012 al Tribunalului Iași. Obligă petiționarul la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentaea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 ianuarie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.