ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 427/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 421/F din 22 iunie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a constatat îndeplinită procedura de reconstituire a Dosarului nr. 14958/3/2005 (3443/2006) al Tribunalului București, secția I penală, la cererea condamnatului C.M. (născut la 24 iunie 1962) prin comunicarea de către Uniunea Artiștilor Plastici din România a înscrisurilor care au dispărut din volumul I al acestui dosar. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a constatat că, prin cererea formulată de petentul condamnat, întemeiată pe dispozițiile art. 508-512 C. proc. pen., s-a invocat că, din dosarul anterior menționat lipsesc mai multe înscrisuri, situație constatată printr-un proces-verbal întocmit de grefierii arhivari ai Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Petentul condamnat a solicitat efectuarea unei adrese către Primăria Municipiului București pentru a comunica dacă a înregistrat vreun prejudiciu în patrimoniu, în legătură cu imobilele la care s-a făcut referire în hotărârea pronunțată în Dosarul nr. 14958/3/2005. Prin încheierea din data de 20 ianuarie 2012 Tribunalul a reținut că înscrisurile despre care s-a constatat că lipsesc de la filele dosarului respectiv se aflau înaintea plicului expediat de Uniunea Artiștilor Plastici din România și aveau legătură cu cererea de constituire a acesteia, ca parte civilă. De asemenea, Tribunalul a reținut că, la acel moment procesual, instanța de fond încuviințase doar audierea inculpaților, fără a administra vreun alt probatoriu, în cadrul căruia să se fi efectuat vreo adresă către Primăria Municipiului București, astfel că această instituție nu putea să răspundă prin înscrisurile invocate de petentul condamnat în cererea de reconstituire a dosarului.

În consecință, Tribunalul a constatat că filele lipsă din Dosarul nr. 14958/3/2005 al Tribunalului București, secția I penală, constau în înscrisuri transmise de Uniunea Artiștilor Plastici din România, în susținerea cererii de constituire ca parte civilă, iar nu de Primăria Municipiului București. În urma adresei efectuate de tribunal, Uniunea Artiștilor Plastici din România a transmis înscrisurile pe care le-a depus la dosarul respectiv, în legătură cu latura civilă a cauzei, situație în raport cu care Tribunalul a constatat îndeplinită procedura de reconstituire a acelui dosar. Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal, conform art. 512 alin. (4) C. proc. pen., petentul condamnat C.M., apel înregistrat la Curtea de Apel București, la data de 10 iulie 2012. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 273/A din 15 octombrie 2012 a respins ca nefondat, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., apelul declarat de petentul condamnat C.M. împotriva sentinței penale nr. 421/F din 22 iunie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pe care a menținut-o, obligând pe apelantul condamnat la 200 lei, cheltuieli judiciare către stat. În susținerea soluției, instanța de control judiciar a reținut că potrivit referatului din 28 noiembrie 2006, întocmit de grefierii arhivari ai Curții de Apel București, secția a II-a penală, la primirea dosarului înaintat de Tribunalul București, secția I penală, pentru soluționarea apelurilor declarate împotriva sentinței penale nr. 859/F din 14 iulie 2006, s-a constatat că, din volumul I al dosarului de fond.

Inculpatul C.M., unul dintre apelanți, a fost prezent personal la termenele din datele de 6 decembrie 2006, 17 ianuarie 2007 și 2 februarie 2007, astfel că existența și conținutul referatului anterior, i-au fost cunoscute, fără însă a formula vreo cerere în legătură cu acest aspect, în condițiile în care a beneficiat de asistența juridică a unui apărător ales. De asemenea, inculpatul a fost prezent personal și în fața instanței de recurs la termenele din 25 septembrie 2007, 6 noiembrie 2007, 7 decembrie 2007, 22 ianuarie 2008, 19 februarie 2008, 18 martie 2008 și 13 mai 2008, așa fiind, de asemenea, asistat juridic de apărători aleși, nu a invocat lipsa de la dosarul de fond a vreunui înscris și nici nu a formulat vreo cerere în legătură cu acest fapt.

Cererea prin care acesta a solicitat reconstituirea înscrisurilor dispărute în cadrul procedurii prevăzute de art. 508 și urm. C. proc. pen., a fost formulată abia la 20 mai 2011, după aproximativ 3 ani de la rămânerea definitivă, în data de 9 iulie 2008, a hotărârii, prin care a fost condamnat, Revenind la aspectul consemnat în referatul în discuție, Curtea constată că înscrisurile lipsă au fost atașate în volumul I al dosarului de fond în intervalul cuprins între termenele de judecată dintre 21 octombrie 2005 și 18 noiembrie 2005. Analiza încheierii de la primul termen relevă că în acel moment procesual, instanța a dat citire actului de sesizare și l-a ascultat pe inculpatul S.E. fără a-l asculta pe inculpatul C.M., prezent și el în ședință, deoarece apărătorul său ales a invocat că nu mai poate rămâne, în acea zi, în ședință.

De aceea, în acea ședință nu au fost solicitate și nu s-au încuviințat de instanță probe și nu s-a dispus efectuarea vreunei adrese către Primăria Municipiului București. Tot așa, din încheierea acelei ședințe, nu rezultă că la acel termen să se fi depus la dosar înscrisuri de la Primăria București ori de la vreuna din părți. În schimb, se constată că între cele două termene, au fost atașate la dosar, în original, cererea Uniunii Artiștilor Plastici din România de constituire ca parte civilă și plicul cu care a fost expediată acea cerere, astfel că, în mod corect, în lipsa oricărei probe, care să susțină contrar, Tribunalul a constatat, în cadrul procedurii de reconstituire a dosarului, că înscrisurile lipsă sunt cele depuse de instituția respectivă, pentru dovedirea despăgubirilor civile.

Susținerea apelantului condamnat, în sensul că înscrisurile lipsă ar fi provenit de la Primăria Municipiului București și ar fi constat în răspunsul instituției respective la adresa instanței, cu privire la situația juridică și valoarea de inventar ale celor trei imobile, este contrazisă chiar de afirmația explicită a acestuia, conform căreia înscrisurile invocate ar fi fost depuse și înregistrate în dosarul de fond, în data de 6 iulie 2006, după rămânerea cauzei în pronunțare. Dacă aceasta ar fi fost realitatea, înscrisurile la care face referire apelantul, ar fi trebuit să dispară din volumul III al dosarului de fond, în care se află acte de după 7 aprilie 2007, iar nu din volumul I. Or, în speță, nu s-a constatat și de altfel nici nu s-a reclamat lipsa din volumul III al dosarului de fond a vreunui act.

Mai mult, examinarea întregului dosar de fond relevă că instanța nu a dispus și nu a efectuat niciodată vreo adresă către Primăria Municipiului București, obținând însă, de la Administrația Fondului Imobiliar, Consiliul local al sectorului 2 București și Direcția de Impozite și Taxe Locale a sectorului 1 București, informații cu privire la situația juridică și istoricul de rol fiscal ale imobilelor din R.B. și str. S., avute în vedere la soluționarea cauzei. Curtea a conchis, asemenea Tribunalului, că înscrisurile dispărute din volumul I al dosarului de fond provin de la Uniunea Artiștilor Plastici din România iar reconstituirea acestora s-a realizat în mod legal, conform art. 512 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., prin comunicarea, de către instituția respectivă, a documentelor deținute în legătură cu cauza. De asemenea, Curtea a constatat că solicitarea condamnatului apelant de repunere în situația anterioară dispariției înscrisurilor, în sensul rejudecării apelurilor declarate împotriva sentinței de condamnare, este lipsită de temei legal, art. 508-512 C. proc. pen., neprevăzând o asemenea procedură. În consecință, s-a respins apelul ca nefondat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs, condamnatul C.M. criticând motivele invocate în apel. Prin recurs, condamnatul a susținut că instanța de apel a greșit, neobservând că prima instanță nu și-a făcut datoria, neexercitând un rol activ, așa cum o obliga legea, ceea ce ar fi făcut necesară trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea reconstituirii dosarului și implicit repunerea cauzei, în situația anterioară dispariției înscrisurilor reclamate.

Recursul este nefondat. Analiza lui, în raport de actele și probele dosarului demonstrează rigurozitatea și temeinicia instanțelor care, cu argumente indubitabile au rezolvat, în mod judicios, atât acțiunea petentului condamnat cât și apelul acestuia declarat împotriva sentinței pronunțare în cauză. Simplul fapt că pretinsele acte despre care se afirmă de petent că ar fi fost sustrase din volumul I al dosarului și că ele ar proveni de la Primăria Municipiului București, relevă netemeinicia demersului condamnatului, atâta timp cât s-a dovedit că ele nu proveneau de la Primăria Municipiului București ci de la Uniunea Artiștilor Plastici din România, fără a mai vorbi de distanța în timp scursă de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, până la introducerea demersului judiciar al condamnatului petiționar.

În raport de cele arătate, de argumentele invocate în decizia instanței de apel pe care această instanță și le însușește în întregime, Curtea va trebui să privească recursul declarat de condamnatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 275/A din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat și a-l respinge ca atare, menținând astfel decizia atacată, văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat inclusiv al plății avocatului din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 275/A din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2013.