ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 427/2013

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 421/F din 22 iunie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a constatat

îndeplinită procedura de reconstituire a Dosarului nr. 14958/3/2005 (3443/2006)

al Tribunalului București, secția I penală, la cererea condamnatului C.M. (născut

la 24 iunie 1962) prin comunicarea de către Uniunea Artiștilor Plastici din România

a înscrisurilor care au dispărut din volumul I al acestui dosar.

Pentru a pronunța această

sentință, Tribunalul a constatat că, prin cererea formulată de petentul condamnat,

întemeiată pe dispozițiile art. 508-512 C. proc. pen., s-a invocat că, din dosarul

anterior menționat lipsesc mai multe înscrisuri, situație constatată printr-un proces-verbal

întocmit de grefierii arhivari ai Curții de Apel București, secția a II-a

penală.

Petentul condamnat a solicitat

efectuarea unei adrese către Primăria Municipiului București pentru a comunica dacă

a înregistrat vreun prejudiciu în patrimoniu, în legătură cu imobilele la care s-a

făcut referire în hotărârea pronunțată în Dosarul nr. 14958/3/2005.

Prin încheierea din data

de 20 ianuarie 2012 Tribunalul a reținut că înscrisurile despre care s-a constatat

că lipsesc de la filele dosarului respectiv se aflau înaintea plicului expediat

de Uniunea Artiștilor Plastici din România și aveau legătură cu cererea de constituire

a acesteia, ca parte civilă. De asemenea, Tribunalul a reținut că, la acel moment

procesual, instanța de fond încuviințase doar audierea inculpaților, fără a administra

vreun alt probatoriu, în cadrul căruia să se fi efectuat vreo adresă către Primăria

Municipiului București, astfel că această instituție nu putea să răspundă prin înscrisurile

invocate de petentul condamnat în cererea de reconstituire a dosarului.

În consecință, Tribunalul

a constatat că filele lipsă din Dosarul nr. 14958/3/2005 al Tribunalului București,

secția I penală, constau în înscrisuri transmise de Uniunea Artiștilor Plastici

din România, în susținerea cererii de constituire ca parte civilă, iar nu de Primăria

Municipiului București.

În urma adresei efectuate

de tribunal, Uniunea Artiștilor Plastici din România a transmis înscrisurile pe

care le-a depus la dosarul respectiv, în legătură cu latura civilă a cauzei, situație

în raport cu care Tribunalul a constatat îndeplinită procedura de reconstituire

a acelui dosar.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel în termen legal, conform art. 512 alin. (4) C. proc. pen., petentul

condamnat C.M., apel înregistrat la Curtea de Apel București, la data de 10 iulie

2012.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin decizia penală nr. 273/A din 15 octombrie 2012 a respins ca

nefondat, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelul declarat de petentul

condamnat C.M. împotriva sentinței penale nr. 421/F din 22 iunie 2012 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, pe care a menținut-o, obligând pe apelantul condamnat

la 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

În susținerea soluției,

instanța de control judiciar a reținut că potrivit referatului din 28 noiembrie

2006, întocmit de grefierii arhivari ai Curții de Apel București, secția a II-a

penală, la primirea dosarului înaintat de Tribunalul București, secția I penală,

pentru soluționarea apelurilor declarate împotriva sentinței penale nr. 859/F din

14 iulie 2006, s-a constatat că, din volumul I al dosarului de fond.

Inculpatul C.M., unul

dintre apelanți, a fost prezent personal la termenele din datele de 6 decembrie

2006, 17 ianuarie 2007 și 2 februarie 2007, astfel că existența și conținutul referatului

anterior, i-au fost cunoscute, fără însă a formula vreo cerere în legătură cu acest

aspect, în condițiile în care a beneficiat de asistența juridică a unui apărător

ales. De asemenea, inculpatul a fost prezent personal și în fața instanței de recurs

la termenele din 25 septembrie 2007, 6 noiembrie 2007, 7 decembrie 2007, 22 ianuarie

2008, 19 februarie 2008, 18 martie 2008 și 13 mai 2008, așa fiind, de asemenea,

asistat juridic de apărători aleși, nu a invocat lipsa de la dosarul de fond a vreunui

înscris și nici nu a formulat vreo cerere în legătură cu acest fapt. Cererea prin

care acesta a solicitat reconstituirea înscrisurilor dispărute în cadrul procedurii

prevăzute de art. 508 și urm. C. proc. pen., a fost formulată abia la 20 mai 2011,

după aproximativ 3 ani de la rămânerea definitivă, în data de 9 iulie 2008, a hotărârii,

prin care a fost condamnat,

Revenind la aspectul consemnat

în referatul în discuție, Curtea constată că înscrisurile lipsă au fost atașate

în volumul I al dosarului de fond în intervalul cuprins între termenele de judecată

dintre 21 octombrie 2005 și 18 noiembrie 2005.

Analiza încheierii de

la primul termen relevă că în acel moment procesual, instanța a dat citire actului

de sesizare și l-a ascultat pe inculpatul S.E. fără a-l asculta pe inculpatul C.M.,

prezent și el în ședință, deoarece apărătorul său ales a invocat că nu mai poate

rămâne, în acea zi, în ședință. De aceea, în acea ședință nu au fost solicitate

și nu s-au încuviințat de instanță probe și nu s-a dispus efectuarea vreunei adrese

către Primăria Municipiului București. Tot așa, din încheierea acelei ședințe, nu

rezultă că la acel termen să se fi depus la dosar înscrisuri de la Primăria București

ori de la vreuna din părți.

În schimb, se constată

că între cele două termene, au fost atașate la dosar, în original, cererea Uniunii

Artiștilor Plastici din România de constituire ca parte civilă și plicul cu care

a fost expediată acea cerere, astfel că, în mod corect, în lipsa oricărei probe,

care să susțină contrar, Tribunalul a constatat, în cadrul procedurii de reconstituire

a dosarului, că înscrisurile lipsă sunt cele depuse de instituția respectivă, pentru

dovedirea despăgubirilor civile.

Susținerea apelantului

condamnat, în sensul că înscrisurile lipsă ar fi provenit de la Primăria Municipiului

București și ar fi constat în răspunsul instituției respective la adresa instanței,

cu privire la situația juridică și valoarea de inventar ale celor trei imobile,

este contrazisă chiar de afirmația explicită a acestuia, conform căreia înscrisurile

invocate ar fi fost depuse și înregistrate în dosarul de fond, în data de 6 iulie

2006, după rămânerea cauzei în pronunțare. Dacă aceasta ar fi fost realitatea, înscrisurile

la care face referire apelantul, ar fi trebuit să dispară din volumul III al dosarului

de fond, în care se află acte de după 7 aprilie 2007, iar nu din volumul I.

Or, în speță, nu s-a constatat

și de altfel nici nu s-a reclamat lipsa din volumul III al dosarului de fond a vreunui

act. Mai mult, examinarea întregului dosar de fond relevă că instanța nu a dispus

și nu a efectuat niciodată vreo adresă către Primăria Municipiului București, obținând

însă, de la Administrația Fondului Imobiliar, Consiliul local al sectorului 2 București

și Direcția de Impozite și Taxe Locale a sectorului 1 București, informații cu privire

la situația juridică și istoricul de rol fiscal ale imobilelor din R.B. și str.

S., avute în vedere la soluționarea cauzei.

Curtea a conchis, asemenea

Tribunalului, că înscrisurile dispărute din volumul I al dosarului de fond provin

de la Uniunea Artiștilor Plastici din România iar reconstituirea acestora s-a realizat

în mod legal, conform art. 512 alin. (1) și (2) C. proc. pen., prin comunicarea,

de către instituția respectivă, a documentelor deținute în legătură cu cauza.

De asemenea, Curtea a

constatat că solicitarea condamnatului apelant de repunere în situația anterioară

dispariției înscrisurilor, în sensul rejudecării apelurilor declarate împotriva

sentinței de condamnare, este lipsită de temei legal, art. 508-512 C. proc. pen.,

neprevăzând o asemenea procedură.

În consecință, s-a respins

apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a declarat recurs, condamnatul C.M. criticând motivele invocate

în apel.

Prin recurs, condamnatul

a susținut că instanța de apel a greșit, neobservând că prima instanță nu și-a făcut

datoria, neexercitând un rol activ, așa cum o obliga legea, ceea ce ar fi făcut

necesară trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea reconstituirii dosarului

și implicit repunerea cauzei, în situația anterioară dispariției înscrisurilor reclamate.

Recursul este nefondat.

Analiza lui, în raport

de actele și probele dosarului demonstrează rigurozitatea și temeinicia instanțelor

care, cu argumente indubitabile au rezolvat, în mod judicios, atât acțiunea petentului

condamnat cât și apelul acestuia declarat împotriva sentinței pronunțare în cauză.

Simplul fapt că pretinsele acte despre care se afirmă de petent că ar fi fost sustrase

din volumul I al dosarului și că ele ar proveni de la Primăria Municipiului București,

relevă netemeinicia demersului condamnatului, atâta timp cât s-a dovedit că ele

nu proveneau de la Primăria Municipiului București ci de la Uniunea Artiștilor Plastici

din România, fără a mai vorbi de distanța în timp scursă de la rămânerea definitivă

a hotărârii de condamnare, până la introducerea demersului judiciar al condamnatului

petiționar.

În raport de cele arătate,

de argumentele invocate în decizia instanței de apel pe care această instanță și

le însușește în întregime, Curtea va trebui să privească recursul declarat de condamnatul

C.M. împotriva deciziei penale nr. 275/A din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel

București, secția I penală, ca nefondat și a-l respinge ca atare, menținând astfel

decizia atacată, văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat

inclusiv al plății avocatului din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 275/A din 15

octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat

la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 6 februarie 2013.