ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 319/2018

Ședința publică din data de 13 februarie 2018

Asupra cererii de revizuire, din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la 10 iunie 2013 sub nr. x/2013, reclamanta Uniunea Artiștilor Plastici, persoană juridică fără scop lucrativ sau patrimonial, înființată în condițiile Legii nr. 21/1924 ca Uniune de creație, apolitică, non profit, cu personalitate juridică, înregistrată în Registrul Național O.N.G., Ministerul Justiției cu număr național 2/D/1998 la categoria "Uniuni și grupări de persoane juridice înființate potrivit Legii nr. 21/1924", reprezentată de președinte A. a solicitat să se constate inexistența entității denumită "Uniunea Artiștilor Plastici din România", cu sediul declarat în București, Str. x.

Prin sentința civilă nr. 3073 din 26 septembrie 2013, judecătoria Alba Iulia a admis excepția propriei necompetențe materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată la 16 octombrie 2013 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2013.

Prin sentința civilă nr. 418 din 2 aprilie 2014, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Uniunea Artiștilor Plastici, prin reprezentant A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Artiștilor Plastici din România.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta Uniunea Artiștilor Plastici - Alba Iulia, solicitând modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii și constatării inexistenței entității Uniunea Artiștilor Plastici din România.

Prin decizia civilă nr. 100 din 26 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins excepțiile lipsei calității de reprezentant, invocate de ambele părți și a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă Uniunea Artiștilor Plastici prin reprezentant A. împotriva sentinței civile nr. 418 din 2 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Uniunea Artiștilor Plastici din România.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Uniunea Artiștilor Plastici - Alba Iulia prin reprezentant A..

Prin decizia nr. 2490 din 03 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă,în dosarul nr. x/2013 s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta Uniunea Artiștilor Plastici Alba Iulia împotriva deciziei civile nr. 100 din 26 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În motivarea acestei decizii s-au reținut următoarele:

Înființarea și legala funcționare a Uniunii Artiștilor Plastici din România au fost recunoscute prin Decretul nr. 266/1950 privind recunoașterea Uniunii Artiștilor Plastici din România ca persoană juridică de utilitate publică.

Art. 1 din Decretul nr. 266/1950 prevede:

"Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Populară Română funcționează în conformitate cu statutul, adoptat la data de 20 octombrie 1950 de Conferința artiștilor din Republica Populară Română. B. din București și Sindicatele mixte de artiști plastici din Provincie se dizolvă, iar patrimoniul lor trece asupra Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Populară Română".

Prin O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile, la art. 85 s-a statuat că "Persoanele juridice de utilitate publică - asociații, fundații, organizații de orice fel - înființate prin legi, ordonanțe, decrete-lege, sau prin orice alte acte de drept public nu intră sub incidența acestei ordonanțe, ci rămân supuse reglementărilor speciale care stau la baza înființării și funcționării lor".

Judecătoria Sector 1 București a reținut că Uniunea Artiștilor Plastici din România urmează regimul juridic pe care l-a avut de la data înființării prin Decretul nr. 266 din 23 decembrie 1950 ca persoană juridică de utilitate publică.

Funcționarea Uniunii Artiștilor Plastici este supusă reglementărilor speciale ale Decretului-Lege nr. 27/1990 privind organizarea și funcționarea în condiții de autonomie economică a organizațiilor de scriitori, artiști plastici și compozitori, creatori de film și de teatru.

Prin urmare, Înalta Curte a apreciat că intimata-pârâtă nu trebuia să dobândească personalitate juridică, deoarece de la data înființării sale acest atribut nu a fost pierdut, entitatea neavând regimul juridic al unei asociații pentru a se supune dispozițiilor O.G. nr. 26/2000 și nefiind necesară înregistrarea sa în registrul asociațiilor și fundațiilor.

La 23 februarie 2017, revizuenta Uniunea Artiștilor Plastici Alba Iulia a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 2490 din 03 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2013, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul că în prezent intimata Uniunea Artiștilor Plastici, cu sediul în București, nu are personalitate juridică dobândită în condițiile legii.

În drept, revizuenta a invocat dispozițiile art. 509 pct. 1, 5 și 8 C. proc. civ.

Cererea de revizuire a fost înregistrată sub nr. x/2017 la 23 februarie 2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Din verificările efectuate, s-a constatat că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost înregistrată sub nr. x/2017 și cererea de revizuire intitulată "recurs în interesul legii", care a fost calificată de președintele secției a II-a Civile ca fiind cerere de revizuire, formulată de aceeași revizuenta împotriva aceleași decizii.

Prin încheierea din 20 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017 s-a admis excepția de conexitate și s-a înaintat dosarul completului de judecată nr. 5, învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2017

Cererile de revizuire conexate conțin aceleași susțineri, prin care revizuenta a arătat, în esență, următoarele:

Revizuenta consideră că Înalta Curte, prin decizia nr. 2490/2015, a dat mai mult decât s-a cerut, atribuind personalitate juridică unei entități care nu are acest atribut, pe considerentul fals că înscrisul denumit Decret nr. 266/1950 ar fi un act normativ sau o lege. Consideră revizuenta că, în fapt și în drept, Decretul nr. 266/1950 este un act administrativ individual, care nu poate fi calificat act normativ sau lege și că efectele acestui act de putere publică s-au epuizat la momentul adoptării lui.

Arată că intimata Uniunea Artiștilor Plastici din România a nesocotit dispozițiile legale de înființare și înregistrare din Legea nr. 21/1924 privind constituirea persoanelor juridice de drept privat și nu are dreptul de a fi parte în proces, toate actele de procedură trebuind sancționate cu nulitatea juridică.

Susține revizuenta că prin art. 110 din Legea nr. 134/2010 s-a impus obligația constituirii tuturor entităților fără personalitate juridică și s-a instituit sancțiunea nulității absolute a actelor de procedură ale entității fără act de constituire.

Prin urmare, revizuenta solicită instanței să constate inexistența dispoziției de înființare și neatribuirea uneia dintre cele 2 forme ale personalității juridice - de drept public sau de drept privat.

Totodată, mai arată și faptul că nu există o încheiere judecătorească de schimbare a denumirii, nu există un alt statut de funcționare supus validării instanțelor de judecată, decât cel caduc din 20 octombrie 1950, pentru o organizație obștească de utilitate politică, nu publică.

Susține că, prin conținutul și dispozițiile lui, Decretul nr. 266/1950 încalcă art. 2, 9, 16, 40 și 52 din Constituția României, iar noul Codul fiscal realizează o delimitare clară a entităților juridice din România, după legea care guvernează funcționarea lor.

Astfel, consideră că persoanele juridice de drept privat nu se pot înființa decât printr-un act de înființare autorizat în condițiile legii, conform art. 194 alin. (1) lit. c) din noul C. civ. ele se pot constitui liber, în una din formele prevăzute de lege, iar prin sintagma "în una dintre formele prevăzute de lege" noul C. civ. trimite la genul juridic, respectiv fără scop lucrativ sau nonprofit - asociații și fundații înființate și constituite din particulari și cu scop lucrativ - societăți comerciale.

Precizează revizuenta că, în conformitate cu Decretul nr. 31/1954, numai persoanele juridice de drept public se înființează direct prin lege, pe când persoanele juridice de drept privat, sunt obligate, în funcție de scopul lor (patrimonial sau nu), de a se supune reglementarilor speciale în materie, respectiv Legea nr. 31/1990, Legea nr. 21/1924, O.G. nr. 26/2000.

Arată că, și sub acest aspect, există autoritate de lucru judecat impusă de Curtea de Apel București care a stabilit prin decizia civilă nr. 540/A/2016, pronunțată în dosarul civil nr. x/2016, că înscrisul denumit Decret nr. 266/1950 nu este un act normativ sau o lege; drept consecință, intimata avea obligația de a se organiza potrivit prevederilor legale în vigoare, ceea ce Uniunea Artiștilor Plastici, cu sediul declarat în București, strada x, nr. 29, sector 1 nu a făcut, urmarea fiind că în prezent aceasta nu are personalitate juridică.

În concluzie, revizuenta susține că înscrisul denumit Decretul nr. 266/1950 nu a fost o lege sau act normativ, cu atât mai puțin o lege de constituire sau de înființare a persoanelor juridice, fiind în fapt și în drept un act administrativ de putere publică, ale cărui efecte juridice s-au epuizat o dată cu Revoluția din decembrie 1989.

Revizuenta invocă autoritatea de lucru judecat în raport de înscrisurile noi pe care le-a descoperit, respectiv decizia nr. 166/1999 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x/1999 și decizia nr. 1118 din 31 martie 2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr. x/1999 cu privire la lipsa personalității juridice a intimatei.

Intimata Uniunea Artiștilor Plastici din România a depus întâmpinări, în dosarele conexate, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal ca inadmisibilă și tardivă și, în subsidiar, ca neîntemeiată, precum și obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la excepția inadmisibilității, intimata susține că nu este îndeplinită condiția ca hotărârea supusă revizuirii să evoce fondul (art. 509 C. proc. civ.), nici condiția ca înscrisurile doveditoare să fi fost reținute de partea potrivnică (art. 509 pct. 5 C. proc. civ.) și nici condiția privind încălcarea autorității de lucru judecat (art. 509 pct. 8 C. proc. civ.).

Referitor la excepția tardivității promovării cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., intimata susține că decizia atacată a fost pronunțată la 3 decembrie 2015, iar revizuenta a formulat cererea de revizuire la 23 februarie 2017, cu încălcarea termenului de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 23 octombrie 2017, în temeiul art. 63 și următoarele C. proc. civ., C. a depus cerere de intervenție accesorie în interesul intimatei Uniunea Artiștilor Plastici din România.

Prin cererea formulată, C. a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal ca fiind tardiv formulată, iar în subsidiar ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată.

La 9 februarie 2018, C. a depus completare la cererea de intervenție accesorie, prin care a invocat aceleași excepții.

La termenul din 13 februarie 2018, Înalta Curte a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de C. în interesul intimatei Uniunea Artiștilor Plastici din România, pentru considerentele arătate în practicaua prezentei decizii.

Tot la termenul din 13 februarie 2018, Înalta Curte a pus în discuția părților cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac a revizuirii, formulată de revizuentă, precum și excepțiile tardivității și inadmisibilității revizuirii, invocate de intimată și de intervenienta în interesul intimatei.

Aceste excepții, ambele de procedură, vor fi examinate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., după cum urmează:

Excepția inadmisibilității va fi luată în analiză în privința cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ., întrucât în cele două cazuri nu există derogarea prevăzută de art. 509 alin. (2) C. proc. civ. legată de natura hotărârii care se atacă, legea prevăzând un real fine de neprimire pentru exercitarea căii de atac a revizuirii.

Excepția tardivității va fi examinată în privința revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât în această situație alin. (2) al articolului precitat nu mai impune, ca și condiție de admisibilitate, cerința ca hotărârea atacată să evoce fondul.

Excepția de inadmisibilitate este întemeiată și va fi admisă pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cauzele strict și limitativ prevăzute de lege.

Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire poate fi o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

Cum prin decizia nr. 2490 din 03 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, a cărei revizuire se solicită, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta Uniunea Artiștilor Plastici Alba Iulia împotriva deciziei civile nr. 100 din 26 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, se constată că în cauză nu este îndeplinită cerința de admisibilitate impusă de dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., respectiv calea de atac a revizuirii nu este îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul.

Evocarea fondului, ca expresie a uneia dintre condițiile prealabile de admisibilitate a cererii de revizuire, presupune fie stabilirea unei alte situații de fapt decât cea care a fost reținută în etapele procesuale anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. Drept urmare, hotărârile prin care se resping căile de atac, păstrându-se situația de fapt, nu sunt susceptibile de revizuire.

Condiția evocării fondului nu este îndeplinită în cauză, câtă vreme hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire nu a evocat fondul cauzei, fiind o decizie prin care a fost respins ca nefondat recursul.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 509 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 1 și 5 C. proc. civ.

Cu privire la cererea de repunere în termen, formulată de revizuenta Uniunea Artiștilor Plastici Alba Iulia, Înalta Curte o va respinge ca nefondată, pentru următoarele considerente:

În cazul de revizuire invocat, întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de o lună prevăzut de 511 alin. (1) din același cod începe să curgă de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, respectiv a deciziei nr. 2490 din 03 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, astfel cum prevăd dispozițiile pct. 8 al articolului precitat.

Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., "partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".

În speță, revizuenta a solicitat repunerea în termenul de declarare a cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ. motivat de faptul că la 14 februarie 2017 ar fi luat cunoștință de autoritatea de lucru judecat prin studierea dosarului nr. x/1990, aflat în prezent la Judecătoria Sectorului 1 București și, implicit, de cuprinsul deciziei civile nr. 1118/1999.

Această situație de fapt invocată ca temei al repunerii în termen nu are aptitudinea de a fi circumscrisă motivului temeinic justificat, câtă vreme revizuenta nu arată care a fost împrejurarea care a împiedicat-o ca în termenul defipt de lege pentru exercitarea căii de atac să ia cunoștință de hotărâri judecătorești mult preexistente și pe care finalmente a avut posibilitatea să le studieze în cursul anului 2017.

În contextul dat, față de faptul că revizuenta însăși arată că a fost posibil să studieze hotărârile pe care le invocă în susținerea cererii de revizuire, se poate trage concluzia că nu există un serios motiv de împiedicare care să justifice depășirea termenului de exercitare a revizuirii, acest fapt datorându-se exclusiv lipsei de diligență a părții înseși.

În consecință, instanța supremă apreciază că nu se poate reține îndeplinirea cerințelor art. 186 C. proc. civ., astfel că cererea de repunere în termenul de declarare a revizuirii va fi respinsă ca nefondată.

Examinând, în consecința respingerii cererii de repunere în termen, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin prisma excepției de tardivitate, invocată de intimata Uniunea Artiștilor Plastici din România și de intervenienta accesorie C., Înalta Curte constată și reține următoarele:

Cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., deși este admisibilă în raport de prevederile alin. (2) al art. 509 C. proc. civ., întrucât nu este cerută condiția evocării fondului, va fi respinsă ca tardivă.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută daca există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Decizia nr. 2490 a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 3 decembrie 2015.

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive "hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii", iar potrivit art. 634 alin. (2) din același cod, "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori a recursului sau după caz, la data pronunțării."

Decizia a cărei revizuire se solicită, fiind pronunțată în cadrul unui recurs de către Înalta Curte, este definitivă de la data pronunțării, respectiv 3 decembrie 2015, astfel încât termenul legal de pentru exercitarea căii de atac, calculat potrivit regulii prescrise pentru termenele statornicite pe luni de dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., s-a împlinit la 3 ianuarie 2016, zi de duminică, astfel că s-a prelungit până la 4 ianuarie 2016, prima zi lucrătoare care a urmat, conform dispozițiilor art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

În speță, în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea de revizuire a fost depusă la 20 februarie 2017, conform plicului existent la fila x și înregistrată la Serviciul Registratură al acestei instanțe la 23 februarie 2017, iar în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea de revizuire a fost formulată la 20 aprilie 2017, conform rezoluției de la fila x, ambele cereri fiind depuse la mai mult de un an de la expirarea termenului de o lună.

Art. 185 alin. (1) C. proc. civ. prevede:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Articolul invocat prevede sancțiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege.

Așa fiind, Înalta Curte urmează să respingă ca tardivă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., făcând astfel aplicarea sancțiunii decăderii, prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., pentru neexercitarea în termen a oricărei căi de atac.

Având în vedere că instanța supremă a dat eficiență apărărilor aduse de intervenientă în sprijinul poziției intimatei, în sensul că a admis ambele excepții invocate de intervenientă, cererea de intervenție accesorie urmează a fi admisă în conformitate cu dispozițiile art. 67 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Față de soluția adoptată, în raport de care revizuenta este considerată ca parte care a pierdut procesul și de solicitarea formulată de intimata- intervenientă accesorie C., a cărei cerere de intervenție va fi admisă, solicitare de acordare a cheltuielilor de judecată, devin incidente în cauză dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora revizuenta va fi obligată la suportarea cheltuielilor de judecată, care sunt în cuantum de 4.780 RON și constau în onorariu de avocat, potrivit dovezilor aflate la dosarul Înaltei Curți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată cererea de repunere în termen formulată de revizuenta Uniunea Artiștilor Plastici Alba Iulia.

Admite excepțiile inadmisibilității și tardivității invocate de intimata Uniunea Artiștilor Plastici din România și de intervenienta accesorie C..

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 1 și 5 C. proc. civ., formulată de revizuenta Uniunea Artiștilor Plastici Alba Iulia împotriva deciziei nr. 2490 din 03 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2013.

Respinge ca tardivă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., formulată de aceeași revizuentă împotriva aceleiași decizii.

Admite cererea de intervenție accesorie formulată de C. în interesul intimatei-pârâte.

Obligă pe revizuentă la plata sumei de 4.780 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-intervenientă accesorie.

Definitivă cu privire la soluția dată asupra cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 1 și 5 C. proc. civ.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii la Completul de 5 Judecători cu privire la soluția dată asupra cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2018.