ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 396/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 100 din 28 mai 2012, printre altele, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 174 alin. (1) raportat la dispozițiile art. 176 lit. a) C. pen. a condamnat, printre alții, pe inculpatul B.C.D.,  pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, la o pedeapsă de 25 ani închisoare și interzicerea pe o perioada de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) potrivit art. 65 C. pen., cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv de la 2 decembrie 2010 la zi.

În fapt, s-a reținut că în data de 17 noiembrie 2010, la orele 8:00, lucrători din cadrul Postului de Poliție Certeze, județul Satu Mare au fost sesizați de numitul C.P. cu privire la faptul că în cursul nopții de 16 din 17 noiembrie 2010 s-a produs un incendiu la o locuință improvizată construită pe un teren proprietatea numitului C.P., teren situat în spatele imobilului cu numărul 995 din localitate, teren numit generic „în vale". În incendiu a ars aproape în întregime locuința improvizată iar printre resturi numitul C.P. a găsit cadavrul carbonizat al numitului D.P. ce locuia acolo din primăvara anului 2010.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că în noaptea de 16 din 17 noiembrie 2010, inculpatul B.C.D., împreună cu inculpatul S.V., după ce în prealabil au consumat o cantitate mare de alcool, s-au deplasat la locuința improvizată din scânduri a victimei D.P. Inculpatul B.C.D. s-a deplasat înaintea lui S.V., și, dintr-o grămadă de lemne a luat un par, continuându-și deplasarea către locuința victimei.

Potrivit declarației inculpatului B.C.D. aceste aspecte se petreceau la aproximativ orele 2:00 ale dimineții. Pe victima D.P. cei doi inculpați l-au găsit în locuință în vădită stare de ebrietate, întins pe jos și cântând.

Autorul infracțiunii, B.C.D., i-a cerut socoteală victimei pe motiv că ar fi sustras un telefon mobil de la inculpatul S.V., victima nerăspunzându-i, mormăind ceva neinteligibil. Cu parul pe care îl avea în mână și cu care intrase în locuința victimei, inculpatul B.C.D. i-a aplicat acestuia o lovitură în zona capului, victima căzând.

După prima lovitură în zona capului, B.C.D. a continuat să lovească cu picioarele victima căzută la pământ peste piept, față și în zona gâtului. La inițiativa coinculpatului S.V., cei doi au lăsat victima întinsă pe jos și au căutat prin locuință pentru a vedea ce ține victima acolo găsind în cele din urmă o sticlă de o jdmătate de litru de palincă, din care lipseau aproximativ cantitatea de 100 ml din care cei doi au băut împreună până la terminarea conținutului.

După consumarea alcoolului, inculpații au luat victima și au așezat-o pe pat cu fața în sus, întrucât cei doi au așezat victima aflată în inconștiență pe marginea patului și nemaiavând posibilitatea de a îl deplasa din cauza greutății corporale, inculpatul B.C.D. l-a întors cu fața în jos și l-a acoperit cu o pătură.

După plasarea victimei în această poziție inculpatul B.C.D. a dat foc păturii cu care îl acoperise pe D.P., părăsind după incendierea păturii coliba din scânduri alături de inculpatului S.V.

În aceste condiții, cei doi au părăsit coliba de scânduri arzând, în care se afla în viață, în stare de inconștiență numitul D.P., fără a se gândi vreunul dintre cei doi coinculpați să revină la locul faptei să îl salveze pe D.P.

După comiterea faptei, inculpatul B.C.D. a dispărut, ascunzându-se, fiind ulterior identificat și prins de organele de cercetare penală.

Imediat după descoperirea faptei și dispariția inculpatului B.C.D., fosta sa concubină, B.M.A., împreună cu inculpații L.I.V., T.V., și S.F.C., au încercat să inducă în eroare organele judiciare, deși cunoșteau ca omorul a fost săvârșit de B.C.D.

Astfel, cei patru, nu au denunțat fapta inculpatului B.C.D. organelor judiciar și l-au favorizat pe acesta, în scopul de a zădărnici urmărirea penală. Mai mult, în declarațiile de martor date în fața organelor de cercetare penală l-au învinuit în mod mincinos pe numitul M.J., de săvârșirea acestui omor.

Procedând la verificarea arestării preventive a inculpatului apelant B.C.D., Curtea a constatat că aceasta este temeinică și legală și a dispus menținerea acesteia.

Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, Tribunalul Satu Mare l-a condamnat pe inculpatul apelant la o pedeapsă de 25 de ani închisoare or, condamnarea în primă instanță la pedeapsa închisorii cu executare într-un loc de detenție de către un tribunal competent în urma cercetării judecătorești efectuate cu respectarea garanțiilor procesuale, constituie temeiuri noi suficiente și necesare ce justifică menținerea arestării preventive a acestuia, în condițiile art. 160

b

alin. (1) și (3) Cod proc. pen.

De asemenea, așa după cum a statuat C.E.D.O., printre altele în cauzele Weimhoff c/a Germaniei și B c/a Austriei, după pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, indiferent dacă hotărârea este executorie sau nu în dreptul intern al unui stat membru, detenția se încadrează în prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Cetățenești, dată fiind legătura esențială a acestor dispoziții cu cele prevăzute de către parag. 3 și 1 lit. c) ale art. 5, potrivit cărora o persoană condamnată în primă instanță și menținută în arest preventiv în calea de atac nu mai poate fi considerată ca fiind deținută pentru a fi adusă în fața autorității competente în baza unei suspiciuni rezonabile că ar fi comis acea infracțiune.

Chiar dacă este adevărat că măsurile preventive sunt măsuri excepționale, starea de libertate a persoanei fiind regula în cursul procesului penal, nu este mai puțin adevărat că protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească eforturile organelor judiciare și ale instanței în administrarea probelor și desfășurarea procesului în bune condiții.

În consecință, constatând că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare și că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă și în prezent, în vederea desfășurării în bune condiții a procesului penal, în baza art. 300

2

combinat cu articolul 160

b

C. proc. pen., se va menține măsura arestării preventive luată față de inculpatul B.C.D.

Împotriva încheierii din 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în termenul legal a declarat recurs inculpatul B.C.D. criticând-o pentru netemeinicie.

În susținerea recursului s-a susținut în esență faptul ca în privința inculpatului nu sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. astfel cum s-a reținut de către Curtea de Apel.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu sub toate aspectele cauzei, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Față de criticile formulate de inculpat, Înalta Curte constată că, în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. care impun menținerea în continuare a măsurii arestării preventive.

Temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii sau prelungirii unei măsuri restrictive de libertate trebuie să se bazeze pe probele existente la dosar, de natură să creeze convingerea judecătorului că o astfel de măsură este necesar a fi luată. Modificarea temeiurilor, presupune modificarea elementelor pe care acestea se bazează, respectiv existența unor probe sau împrejurări noi de natură să determine convingerea judecătorului că, față de probele sau situațiile noi apărute, măsura restrictivă de libertate dispusă nu mai este necesară.

Astfel, în aprecierea subzistenței temeiurilor care au stat la baza arestării preventive, Înalta Curte va avea în vedere situația de fapt, gravitatea faptelor, consecințele acestora, gradul de implicare al inculpatului în ansamblul activităților infracționale desfășurate, precum și stadiul procesual al cauzei.

În cauză, inculpatul B.C.D. a fost condamnat nedefinitiv, prin sentința penală nr. 100 din data de 28 mai 2012 a Tribunalului Prahova, la o pedeapsă rezultantă de 25 ani închisoare și interzicerea pe o perioada de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) potrivit art. 65 C. pen.

Astfel, se constată că existe suficiente probe în accepțiunea dată de art. 143 C. proc. pen., că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa și pentru care a suferit deja o condamnare nedefinitivă.

În acest context, Înalta Curte va avea în vedere raportul medico-legal de autopsie cu numărul 1667/111/326/2010, întocmit de Serviciul Medico-Legal al județului Satu Mare, declarațiile inculpatului B.C.D. date în fața procurorului și în fața instanței de judecată la termenul din 30 mai 2011 în care recunoaște săvârșirea faptei și descrie în amănunt modul în care a săvârșit fapta, declarațiile coroborându-se cu constatările raportului medico-legal și declarațiile coinculpatului S.V.

În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, Înalta Curte are în vedere jurisprudența C.E.D.O. care a definit noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică ca „reacția colectivă față de infracțiunea săvârșită”, care, prin rezonanța ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare și dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează eficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate îrîcuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.

În speță, se constată faptul că inculpatul a săvârșit fapte deosebit de grave îndreptate împotriva unei dintre cele mai importante valori protejate de legea penală și anume dreptul la viață. Modalitatea de săvârșire a faptelor respectiv aplicarea de lovituri repetate cu un par asupra victimei aflată în imposibilitate de a se apăra ca urmare a consumului excesiv de alcool și incendierea victimei D.P. care se afla încă în viață în stare de inconștienta la acel moment, denotă o periculozitate sporită a inculpatului, faptul că acesta s-a ascuns după săvârșirea faptei determinând persoane din anturajul său să desfășoare acțiuni de favorizare a sa, denotă lipsa de respect a inculpatului față de valorile sociale și o atitudine de dispreț față de lege.

În ceea ce privește rezonabilitatea perioadei de detenție, Înalta Curte apreciază că nu a fost depășită durata rezonabilă astfel cum aceasta este definită în jurisprudența C.E.D.O., având în vedere faptul că durata acesteia nu poate fi judecată ut singuli doar prin prisma duratei în sine, ci trebuie privită în contextul procesual, având în vedere natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând temerea că, pus în libertate, se poate crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate și de neîncredere în activitatea justiției.

Ca atare, detenția provizorie este licită, fiind respectate atât exigențele ce decurg din legea internă, cât și cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, impunându-se menținerea în continuare a acesteia.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul B.C.D.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.D. împotriva încheierii din 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 3751/83/P/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2013.