ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 723/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 723/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

dosarului, se constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 215 din 24

septembrie 2013, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 174 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a condamnat inculpatul P.A.,

pentru săvârșirea infracțiunii de omor la o pedeapsă de 10 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

pe o durată de 5 ani.

În baza art.

71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art.

88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive din

data de 18 martie 2013 și până la zi.

În baza art. 350

C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv.

În baza art. 118

lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea obiectelor, cuțite, ridicate de la fața

locului și înregistrate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Satu Mare

din Registrul de corpuri delicte, precum și materialul biologic aflat în trei

plicuri, înregistrat la aceeași poziție.

S-a constatat

că în cauză nu există constituire de parte civilă.

În baza art.

191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500

lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.

189 C. proc. pen. s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiției în

contul Baroului Satu Mare a sumei de 200 lei reprezentând onorariu apărător din

oficiu pe seama av. D.L., conform delegației.

A reținut

tribunalul că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare

emis la data de 31 iulie 2013 în Dosarul nr. 89/P/2013, s-a dispus trimiterea

în judecată a inculpatului P.A. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev.

și ped. de art. 174 alin. (1) C. pen.

În sarcina

inculpatului s-a reținut în esență, următoarea stare de fapt:

În data de 17

martie 2013, după ce încă de dimineață consumase vreo două păhărele de palincă,

după care s-a deplasat în Prilog Vii la domiciliul părinților fostei concubine,

împreună cu care a consumat 500 ml de palincă și a mai mers și cu B.N. în

Prilog Vii, la o distanță de 3 km, în jurul orelor 23, inculpatul i-a adus la

cunoștință victimei L.I.G., cu care fosta sa concubină trăia în concubinaj, că

s-a înțeles cu K.M. ca aceasta să se întoarcă la el, astfel încât L. trebuia să

plece.

Conform

declarației inculpatului, victima s-ar fi aflat culcată, a băgat mâna sub

pernă, de unde ar fi luat un cuțit și i-ar fi aplicat două lovituri, una pe

brațul drept și una în partea dreaptă a pieptului, lovituri despre care

inculpatul precizează că nu l-au atins deloc, doar i-au tăiat fâșul. Tot din

declarația inculpatului a rezultat că l-a prins imediat pe L. cu mâna stângă de

mâna în care avea cuțitul, i-a răsucit-o, i-a luat cuțitul și apoi i-a aplicat

o lovitură de cuțit în piept și încă una în spate, după care mama lui K.M. l-ar

fi scos afară din locuință. Conform declarației inculpatului, în momentul în

care a

plecat a luat cu

sine și cuțitul pe care l-a predat ulterior mama sa, P.I., direct organelor de

poliție.

Susținerea

inculpatului că ar fi fost provocat de către victimă, care ar fi sărit prima la

atac cu cuțitul, sens în care ar fi tăiat și geaca inculpatului în două locuri,

respectiv una pe brațul drept și una în partea dreaptă a pieptului, este

contrazisă de urmele găsite pe geaca inculpatului, respectiv faptul că în

partea dreaptă a pieptului nu are niciun fel de urmă de cuțit, iar mâneca

dreaptă nu este tăiată, ci este desfăcută cusătura, așa cum rezultă și din

planșa fotografică existentă la fila 38, existând doar o mică tăietură sau

agățătură, pe spatele gecii, așa cum rezultă din planșa foto existentă la fila

39.

De asemenea,

susținerile inculpatului sunt contrazise de declarația martorei K.M.a din care

rezultă că înjurai orelor 21

00

s-au culcat toți, iar după

aproximativ 2 ore a auzit-o pe fiica sa că strigă că P.A. l-a lovit cu cuțitul

pe L.I.G., moment în care martora a sărit și l-a prins pe P.A. de mână și de

geacă, scoțându-l afară din locuință.

După ce

inculpatul a plecat, martora K.M.a, împreună cu părinții săi, au așteptat să se

facă dimineață, după care au coborât în sat și au anunțat cele întâmplate la

„112".

Din

raportul medico-legal de autopsie rezultă că moartea victimei L.I.G. a fost

violentă, datorându-se hemoragiei interne consecutiv plăgii tăiate-înțepate

penetrante de pe fața anterioară a hemitoracelui drept cu leziune de plămân,

pericard și arteră aortă ascendentă în porțiunea intrapericardică. Leziunea

traumatică s-a produs prin lovire activă cu un corp dur, ascuțit,

tăietor-înțepător, de exemplu cuțit, având o lungime minimă a lamei de cea 17

cm. Lovitura tanato-generatoare a fost aplicată victimei din față, oblic de sus

în jos, dinainte-înapoi și de la dreapta spre stânga.

La examenul

extern al cadavrului, în afara leziunii tanato-generatoare situată pe fața

anterioară a hemitoracelui drept, s-a mai constatat pe fața dorsală a

hemitoracelui drept în regiunea scapulară superioară prezența unei plăgi tăiate

înțepate situată superficial și nepenetrantă - leziune produsă tot prin lovire

activă cu un corp dur ascuțit tăietor-înțepător, de exemplu cuțit.

Între plaga

tăiată-înțepată penetrantă situată pe fața anterioară a hemitoracelui drept și

decesul victimei, există legătură directă de cauzalitate.

Cu

ocazia prezentării materialului de urmărire penală inculpatul a avut o

atitudine sinceră, recunoscând și regretând săvârșirea faptei.

Prezent

în fața instanței, în stare de arest preventiv și asistat de avocat desemnat

din oficiu, inculpatul a învederat instanței că i-au fost explicate și cunoaște

prevederile art. 320

1

C. proc. pen., text de lege de care a înțeles

să se prevaleze.

Având în

vedere acest aspect instanța de fond a pronunțat hotărârea în această cauză pe

baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Astfel, a

reținut tribunalul că, în data de 17 martie 2013, pe fondul consumului de

băuturi alcoolice inculpatul s-a deplasat în localitatea Prilog Vii la

domiciliul părinților fostei concubine împreună cu care a consumat o cantitate de

aproximativ 500 ml de palincă, aspect confirmat de declarația martorei K.M. și

a martorului B.N.

Din declarația

acelorași martori instanța a reținut că, în jurul orelor 20,0, inculpatul a

luat hotărârea de a înnopta acasă la aceștia spunându-le martorilor să-i facă

un loc unde să doarmă.

Din declarația

numitei K.M. s-a reținut că mama acesteia K.M.a i-a spus să întindă o pătură pe

jos unde urma să doarmă inculpatul. După aproximativ jumătate de oră de la ora

21,00 când toți au mers la plimbare inculpatul trecând pe lângă patul în care

dormea K.I., a scos un cuțit dintr-o cizmă și l-a lovit pe acesta de

aproximativ două ori. Declară martora că după prima lovitură de cuțit victima

nu a mai putut reacționa.

Din raportul

medico legal de autopsie din 2013 aflat în dosarul de urmărire penală la fila

47, instanța a reținut că moartea lui K.I.G. a fost violentă, ea s-a datorat

hemoragiei interne consecutiv plăgii tăiate-înțepate penetrante de pe fața

anterioară a hemitoracelui drept cu leziune de plămân, pericard și artera aortă

ascendentă, lovitură tanato-generatoare a fost aplicată victimei din față,

oblic de sus în jos, dinainte-înapoi și de la dreapta la stânga. Se concluzionează

că moartea datează din data de 17 spre 18 martie 2013.

Analizând

toate probele administrate tribunalul a constatat că fapta inculpatului P.A.

care în noaptea de 17/18 martie 2013 l-a înjunghiat pe numitul L.I.G.

provocându-i acestuia decesul, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de omor, prev. și ped. de art. 174 alin. (1) C. pen., infracțiune

pentru care tribunalul i-a aplicat inculpatului reținerea prevederilor alin.

(7) ale art. 320

1

C. proc. pen., o pedeapsă de 10 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe

o durată de 5 ani.

În baza art.

71 C. pen. i s-au interzic inculpatul drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și b) C. pen.

La

individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a avut în vedere

criteriile generale stabilite de art. 72 C. pen., cauzele de reducere a

limitelor de pedeapsă dar și împrejurările concrete în care inculpatul a

săvârșit infracțiunea aparent fără motiv asupra unor membri care ar fi putut fi

considerați, raportat la relația de concubinaj pe care a avut cu fiica

victimei, din familie.

S-a dedus din

pedeapsă durata reținerii și arestării preventive.

De asemenea în

baza art. 118 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus confiscarea obiectelor delicte

ridicate de la fața locului și depuse la Camera de Corpuri delicte a

Tribunalului Satu Mare.

S-a constatat

că în cauză nu există constituire de parte civilă.

Împotriva

sentinței penale mai sus arătate, în termen legal, a declarat apel inculpatul,

solicitând desființarea acesteia, în principal în sensul reținerii în favoarea

sa a circumstanței atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

și

a aplicării dispozițiilor art. 76 C. pen., iar în subsidiar în sensul reducerii

pedepsei.

Cu

privire la cererea principală, s-a susținut că victima l-a provocat pe

inculpatul apelant, lovindu-l cu cuțitul de două ori, iar în ceea ce privește

cererea subsidiară s-a cerut să se țină seama de starea de fapt, de poziția

procesuală corectă a inculpatului apelant și de lipsa antecedentelor penale ale

acestuia.

Prin Decizia penală

nr. 122/R din 31 octombrie 2013 Curtea de Apel Oradea a respins apelul declarat

de inculpatul P.A. împotriva sentinței penale nr. 215 din 24 septembrie 2013,

pronunțată de Tribunalul Satu Mare, obligând apelantul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat. Totodată, în baza art. 383 alin. (1)

1

C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului și

dedusă din pedeapsa aplicată durata acesteia la zi.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a avut în vedere că instanța de fond a reținut în mod

corect starea de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului apelant pe baza unei

juste aprecieri a probelor administrate în cauză și a dat faptei comisă de

acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Din declarația

martorei K.M. (filele 71-72 din dosarul de urmărire penală), care se

coroborează parțial și cu declarația inculpatului apelant (filele 65-66 din

dosarul de urmărire penală) rezultă că, în noaptea zilei de 17 martie 2013, pe

fondul consumului de alcool, inculpatul apelant i-a aplicat victimei L.l.G.

două lovituri cu un cuțit, în urma cărora victima a decedat. Victima L.l.G.

era, la momentul comiterii faptei, concubinul numitei K.M., cu care inculpatul

apelant avusese anterior și el o relație de concubinaj.

Susținerea

inculpatului apelant în sensul că ar fi fost provocat de victimă, respectiv că,

în urma faptului că i-ar fi adus la cunoștință acestuia că trebuie să plece

deoarece s-a împăcat cu fosta sa concubină, respectiv că victima este cea care

a scos de sub pernă un cuțit și a încercat să-l lovească, sunt contrazise atât

de declarația martorei K.M., cât și de urmele găsite pe geaca inculpatului

apelant.

De altfel, în

fața instanței de fond, inculpatul apelant deși și-a menținut poziția

referitoare la conflictul anterior pe care l-ar fi avut cu victima, a susținut,

de această dată, că s-ar fi datorat faptului că victima i-ar fi cerut

inculpatului apelant să doarmă pe jos. A precizat însă inculpatul apelant că nu

își mai aduce aminte de câte ori a lovit-o pe victimă pentru că era întuneric

și se afla într-o stare avansată de ebrietate.

Susținerile

inculpatului apelant, în sensul că, în urma lovirii de către victimă cu

cuțitul, geaca sa ar fi fost tăiată atât pe brațul drept cât și pe cel stâng,

sunt contrazise de urmele găsite pe giacă (planșele fotografice aflate la

filele 37-41 din dosarul de urmărire penală), aceasta neavând nicio urmă de

cuțit.

De asemenea,

din declarația martorei K.M. (filele 71-72 din dosarul de urmărire penală),

rezultă că în momentul în care inculpatul apelant a lovit-o pe victimă, aceasta

dormea.

Instanța

de apel a constatat că din raportul medico-legal rezultă că moartea victimei a

fost violentă, datorându-se hemoragiei interne consecutiv plăgii tăiat-înțepate

penetrante de pe fața anterioară a hemitoraceului drept cu leziune de plămân,

pericard și arteră aortă ascendentă în porțiunea intrapericardică.

în

raport de cele mai sus arătate, curtea a apreciat că în mod corect a reținut

prima instanță stare de fapt și, de asemenea, constatând că în cauză sunt îndeplinite

condițiile cerute de art. 320

1

alin. (1) și (4) C. proc. pen.,

justificat a admis cererea inculpatului apelant, de judecare a cauzei potiivit

procedurii prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen.

Și pedeapsa de

10 ani ce i-a fost aplicată inculpatului apelant este, în opinia curții, just

individualizată, corespunzând, atât sub aspectul naturii cât și al duratei

sale, gravității deosebite a faptei, pericolului social pe care îl prezintă

persoana inculpatului apelant, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub

influența sancțiunii penale.

Este

adevărat că inculpatul apelant nu are antecedente penale și a avut o atitudine

procesuală corectă, dar nu se poate omite gravitatea faptei, ce a avut drept

consecință decesul unei persoane, astfel că cererea subsidiară a inculpatului,

de a se reduce pedeapsa ce i-a fost aplicată nu poate fi primită.

În raport de

cele mai sus arătate, curtea a reținut că în cauză, în favoarea inculpatului

apelant, nu se poate reține nici circumstanța atenuantă legală a scuzei provocării,

susținerile acestuia fiind în mod evident contrazise de probele administrate în

cauză, condiții în care atât cererea principală și nici cea subsidiară sunt

nefondate.

Nici cererea

formulată de procurorul de ședință în sensul de a se dispune recoltarea de

probe biologice de la inculpatul apelant în vederea introducerii lor în S.N.D.G.J.

nu a fost primită, întrucât deși art. 3 din Lege prevede prelevarea de date

genetice pentru infracțiunea de omor, având în vedere că în cauză a declarat

apel doar inculpatul, în raport de dispozițiile art. 372 C. proc. pen., cererea

procurorului nu poate fi admisă, inculpatului apelant neputându-i-se agrava

situația în propria cale de atac.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul P.A., solicitând reținerea circumstanței

atenuante a provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. proc. pen., cu consecința

reducerii pedepsei, pedeapsa de 10 ani închisoare fiind mult prea mare, având

în vedere împrejurările concrete de comitere a faptei.

Conform art.

12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în

vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse

apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se

judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. In consecință,

instanța urmează să analizeze atât respectarea termenul de declarare a căii de

atac cât și cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen.

anterior, respectiv art. 385

9

, art. 385

3

C. proc. pen.

anterior.

Verificând

îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și

(2) C. proc. pen., se apreciază că recurentul a motivat în termen recursul, cu

respectarea obligațiilor impuse de art. 385

10

alin. (2) C. proc.

pen.

Examinând

recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că

este nefondat pentru următoarele considerente

:

Recurentul

inculpat a criticat decizia instanței de apel, apreciind că s-a făcut o greșită

aplicare a legii sub aspectul nereținerii circumstanței atenuante a provocării,

arătând că nu el a început scandalul, victima fiind cea care l-a atacat prima.

Totodată a precizat că pedeapsa aplicată este prea aspră raportat la

împrejurările concrete de comitere a faptei.

Critica

referitoare la greșita aplicare a legii penale, circumscrisă cazului de casare

prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., nu poate fi

primită întrucât tinde, în realitate la reevaluarea situației de fapt și

reaprecierea probatoriului în ansamblul său. Această critică s-ar fi circumscris

cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. dacă nu

ar fi fost suprimat prin apariția Legii nr. 2/2013. Or, Legea nr. 2/2013 a

înlăturat, odată cu abrogarea art. 385 pct. 18 C. proc. pen. anterior și

posibilitatea instanței de recurs de a reaprecia faptele. In prezent analiza

mijloacelor de probă și stabilirea situației de fapt constituie atributul

exclusiv al instanței de fond și al instanței de apel, critica neregăsindu-se

în niciuna din tezele prevăzute în mod expres - ca și cazuri de casare - de

disp. art. 385

9

C. proc. pen.

În aceste

condiții, critica va fi respinsă, ca nefondată.

În ce privește

critica recurentului inculpat legată de reindividualizarea pedepsei, instanța

de control judiciar constată că aceasta se circumscrie, în realitate, cazului

de casarea prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și nu cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

astfel cum a fost arătat. Cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen., ca urmare a modificărilor suferite prin intrarea în vigoare a

Legii nr. 2/2013privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, devine incident doar când „s-au aplicat pedepse in alte limite

decât cele prevăzute de lege", din conținutul textului fiind înlăturată

sintagma referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate de către

instanță.

Având în

vedere natura criticii invocate de către inculpat, anume greșita

individualizare a pedepsei aplicate de către instanțe, rezultă cu evidență că

aceasta nu se mai circumscrie nici cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art.

385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin Legea nr. 2/2013.

Sub

aspectul aplicării legii penale mai favorabile Înalta Curte constată că de la

data pronunțării deciziei recurate, respectiv 31 octombrie 2013 și până la

pronunțarea deciziei în recurs, au intervenit legi succesive astfel că se

impune efectuarea unei analize privind influența modificărilor legislative

privitoare la elementele constitutive ale infracțiunii și regimul sancționator.

Recurentul

inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor,

prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., faptă sancționată cu închisoare de la 10

la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

În noul C.

pen. omorul este incriminat în dispozițiile art. 188 C. pen., având același

conținut ca și în vechea reglementare, precum și aceleași limite de pedeapsă.

În cauza

dedusă judecății inculpatul P.A. a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în

procedura simplificată prev. de art. 320

1

C. proc. pen. anterior,

însă Înalta Curte apreciază că nu există diferențe între art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen. anterior și art. 396 alin. (10) din Noul C. proc. pen.,

ambele texte prevăd reducerea limitelor sancțiunii cu o treime.

Având în

vedere că noul C. pen. nu prevede dispoziții mai favorabile constată că nu sunt

incidente dispozițiile art. 5 C. pen.

Față de

cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de

inculpatul P.A. împotriva Deciziei penale nr. 122/R din 31 octombrie 2013 a

Curții de Apel Oradea, secția penală și cauze cu minori.

În baza art.

385 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din

cuantumul pedepsei aplicată inculpatului durata reținerii și arestării

preventive de la 18 martie 2013 la 28 februarie 2014.

Recurentul

inculpat va fi. obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva Deciziei penale nr. 122/R

din 31 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și cauze cu

minori.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de

la 18 martie 2013 la 28 februarie 2014.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se. va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 28 februarie 2014.