ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 723/2014

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, se constată următoarele: Prin sentința penală nr. 215 din 24 septembrie 2013, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat inculpatul P.A., pentru săvârșirea infracțiunii de omor la o pedeapsă de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 5 ani. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive din data de 18 martie 2013 și până la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv. În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea obiectelor, cuțite, ridicate de la fața locului și înregistrate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Satu Mare din Registrul de corpuri delicte, precum și materialul biologic aflat în trei plicuri, înregistrat la aceeași poziție. S-a constatat că în cauză nu există constituire de parte civilă. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 189 C. proc. pen. s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Satu Mare a sumei de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu pe seama av.

D.L., conform delegației. A reținut tribunalul că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare emis la data de 31 iulie 2013 în Dosarul nr. 89/P/2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.A. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. și ped. de art. 174 alin. (1) C. pen. În sarcina inculpatului s-a reținut în esență, următoarea stare de fapt: În data de 17 martie 2013, după ce încă de dimineață consumase vreo două păhărele de palincă, după care s-a deplasat în Prilog Vii la domiciliul părinților fostei concubine, împreună cu care a consumat 500 ml de palincă și a mai mers și cu B.N. în Prilog Vii, la o distanță de 3 km, în jurul orelor 23, inculpatul i-a adus la cunoștință victimei L.I.G., cu care fosta sa concubină trăia în concubinaj, că s-a înțeles cu K.M.

ca aceasta să se întoarcă la el, astfel încât L. trebuia să plece. Conform declarației inculpatului, victima s-ar fi aflat culcată, a băgat mâna sub pernă, de unde ar fi luat un cuțit și i-ar fi aplicat două lovituri, una pe brațul drept și una în partea dreaptă a pieptului, lovituri despre care inculpatul precizează că nu l-au atins deloc, doar i-au tăiat fâșul. Tot din declarația inculpatului a rezultat că l-a prins imediat pe L. cu mâna stângă de mâna în care avea cuțitul, i-a răsucit-o, i-a luat cuțitul și apoi i-a aplicat o lovitură de cuțit în piept și încă una în spate, după care mama lui K.M. l-ar fi scos afară din locuință. Conform declarației inculpatului, în momentul în care a plecat a luat cu sine și cuțitul pe care l-a predat ulterior mama sa, P.I., direct organelor de poliție.

Susținerea inculpatului că ar fi fost provocat de către victimă, care ar fi sărit prima la atac cu cuțitul, sens în care ar fi tăiat și geaca inculpatului în două locuri, respectiv una pe brațul drept și una în partea dreaptă a pieptului, este contrazisă de urmele găsite pe geaca inculpatului, respectiv faptul că în partea dreaptă a pieptului nu are niciun fel de urmă de cuțit, iar mâneca dreaptă nu este tăiată, ci este desfăcută cusătura, așa cum rezultă și din planșa fotografică existentă la fila 38, existând doar o mică tăietură sau agățătură, pe spatele gecii, așa cum rezultă din planșa foto existentă la fila 39. De asemenea, susținerile inculpatului sunt contrazise de declarația martorei K.M.a din care rezultă că înjurai orelor 21 00 s-au culcat toți, iar după aproximativ 2 ore a auzit-o pe fiica sa că strigă că P.A.

l-a lovit cu cuțitul pe L.I.G., moment în care martora a sărit și l-a prins pe P.A. de mână și de geacă, scoțându-l afară din locuință. După ce inculpatul a plecat, martora K.M.a, împreună cu părinții săi, au așteptat să se facă dimineață, după care au coborât în sat și au anunțat cele întâmplate la „112". Din raportul medico-legal de autopsie rezultă că moartea victimei L.I.G. a fost violentă, datorându-se hemoragiei interne consecutiv plăgii tăiate-înțepate penetrante de pe fața anterioară a hemitoracelui drept cu leziune de plămân, pericard și arteră aortă ascendentă în porțiunea intrapericardică. Leziunea traumatică s-a produs prin lovire activă cu un corp dur, ascuțit, tăietor-înțepător, de exemplu cuțit, având o lungime minimă a lamei de cea 17 cm.

Lovitura tanato-generatoare a fost aplicată victimei din față, oblic de sus în jos, dinainte-înapoi și de la dreapta spre stânga. La examenul extern al cadavrului, în afara leziunii tanato-generatoare situată pe fața anterioară a hemitoracelui drept, s-a mai constatat pe fața dorsală a hemitoracelui drept în regiunea scapulară superioară prezența unei plăgi tăiate înțepate situată superficial și nepenetrantă - leziune produsă tot prin lovire activă cu un corp dur ascuțit tăietor-înțepător, de exemplu cuțit. Între plaga tăiată-înțepată penetrantă situată pe fața anterioară a hemitoracelui drept și decesul victimei, există legătură directă de cauzalitate. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând săvârșirea faptei.

Prezent în fața instanței, în stare de arest preventiv și asistat de avocat desemnat din oficiu, inculpatul a învederat instanței că i-au fost explicate și cunoaște prevederile art. 320 1 C. proc. pen., text de lege de care a înțeles să se prevaleze. Având în vedere acest aspect instanța de fond a pronunțat hotărârea în această cauză pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Astfel, a reținut tribunalul că, în data de 17 martie 2013, pe fondul consumului de băuturi alcoolice inculpatul s-a deplasat în localitatea Prilog Vii la domiciliul părinților fostei concubine împreună cu care a consumat o cantitate de aproximativ 500 ml de palincă, aspect confirmat de declarația martorei K.M.

și a martorului B.N. Din declarația acelorași martori instanța a reținut că, în jurul orelor 20,0, inculpatul a luat hotărârea de a înnopta acasă la aceștia spunându-le martorilor să-i facă un loc unde să doarmă. Din declarația numitei K.M. s-a reținut că mama acesteia K.M.a i-a spus să întindă o pătură pe jos unde urma să doarmă inculpatul. După aproximativ jumătate de oră de la ora 21,00 când toți au mers la plimbare inculpatul trecând pe lângă patul în care dormea K.I., a scos un cuțit dintr-o cizmă și l-a lovit pe acesta de aproximativ două ori. Declară martora că după prima lovitură de cuțit victima nu a mai putut reacționa. Din raportul medico legal de autopsie din 2013 aflat în dosarul de urmărire penală la fila 47, instanța a reținut că moartea lui K.I.G.

a fost violentă, ea s-a datorat hemoragiei interne consecutiv plăgii tăiate-înțepate penetrante de pe fața anterioară a hemitoracelui drept cu leziune de plămân, pericard și artera aortă ascendentă, lovitură tanato-generatoare a fost aplicată victimei din față, oblic de sus în jos, dinainte-înapoi și de la dreapta la stânga. Se concluzionează că moartea datează din data de 17 spre 18 martie 2013. Analizând toate probele administrate tribunalul a constatat că fapta inculpatului P.A. care în noaptea de 17/18 martie 2013 l-a înjunghiat pe numitul L.I.G. provocându-i acestuia decesul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prev. și ped. de art. 174 alin. (1) C. pen., infracțiune pentru care tribunalul i-a aplicat inculpatului reținerea prevederilor alin. (7) ale art. 320 1 C. proc.

pen., o pedeapsă de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 5 ani. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzic inculpatul drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale stabilite de art. 72 C. pen., cauzele de reducere a limitelor de pedeapsă dar și împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit infracțiunea aparent fără motiv asupra unor membri care ar fi putut fi considerați, raportat la relația de concubinaj pe care a avut cu fiica victimei, din familie. S-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive.

De asemenea în baza art. 118 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus confiscarea obiectelor delicte ridicate de la fața locului și depuse la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Satu Mare. S-a constatat că în cauză nu există constituire de parte civilă. Împotriva sentinței penale mai sus arătate, în termen legal, a declarat apel inculpatul, solicitând desființarea acesteia, în principal în sensul reținerii în favoarea sa a circumstanței atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și a aplicării dispozițiilor art. 76 C. pen., iar în subsidiar în sensul reducerii pedepsei. Cu privire la cererea principală, s-a susținut că victima l-a provocat pe inculpatul apelant, lovindu-l cu cuțitul de două ori, iar în ceea ce privește cererea subsidiară s-a cerut să se țină seama de starea de fapt, de poziția procesuală corectă a inculpatului apelant și de lipsa antecedentelor penale ale acestuia.

Prin Decizia penală nr. 122/R din 31 octombrie 2013 Curtea de Apel Oradea a respins apelul declarat de inculpatul P.A. împotriva sentinței penale nr. 215 din 24 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, obligând apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Totodată, în baza art. 383 alin. (1) 1 C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului și dedusă din pedeapsa aplicată durata acesteia la zi. Pentru a decide astfel, instanța de apel a avut în vedere că instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului apelant pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză și a dat faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Din declarația martorei K.M. (filele 71-72 din dosarul de urmărire penală), care se coroborează parțial și cu declarația inculpatului apelant (filele 65-66 din dosarul de urmărire penală) rezultă că, în noaptea zilei de 17 martie 2013, pe fondul consumului de alcool, inculpatul apelant i-a aplicat victimei L.l.G. două lovituri cu un cuțit, în urma cărora victima a decedat. Victima L.l.G. era, la momentul comiterii faptei, concubinul numitei K.M., cu care inculpatul apelant avusese anterior și el o relație de concubinaj. Susținerea inculpatului apelant în sensul că ar fi fost provocat de victimă, respectiv că, în urma faptului că i-ar fi adus la cunoștință acestuia că trebuie să plece deoarece s-a împăcat cu fosta sa concubină, respectiv că victima este cea care a scos de sub pernă un cuțit și a încercat să-l lovească, sunt contrazise atât de declarația martorei K.M., cât și de urmele găsite pe geaca inculpatului apelant.

De altfel, în fața instanței de fond, inculpatul apelant deși și-a menținut poziția referitoare la conflictul anterior pe care l-ar fi avut cu victima, a susținut, de această dată, că s-ar fi datorat faptului că victima i-ar fi cerut inculpatului apelant să doarmă pe jos. A precizat însă inculpatul apelant că nu își mai aduce aminte de câte ori a lovit-o pe victimă pentru că era întuneric și se afla într-o stare avansată de ebrietate. Susținerile inculpatului apelant, în sensul că, în urma lovirii de către victimă cu cuțitul, geaca sa ar fi fost tăiată atât pe brațul drept cât și pe cel stâng, sunt contrazise de urmele găsite pe giacă (planșele fotografice aflate la filele 37-41 din dosarul de urmărire penală), aceasta neavând nicio urmă de cuțit.

De asemenea, din declarația martorei K.M. (filele 71-72 din dosarul de urmărire penală), rezultă că în momentul în care inculpatul apelant a lovit-o pe victimă, aceasta dormea. Instanța de apel a constatat că din raportul medico-legal rezultă că moartea victimei a fost violentă, datorându-se hemoragiei interne consecutiv plăgii tăiat-înțepate penetrante de pe fața anterioară a hemitoraceului drept cu leziune de plămân, pericard și arteră aortă ascendentă în porțiunea intrapericardică. în raport de cele mai sus arătate, curtea a apreciat că în mod corect a reținut prima instanță stare de fapt și, de asemenea, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 320 1 alin. (1) și (4) C. proc.

pen., justificat a admis cererea inculpatului apelant, de judecare a cauzei potiivit procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. Și pedeapsa de 10 ani ce i-a fost aplicată inculpatului apelant este, în opinia curții, just individualizată, corespunzând, atât sub aspectul naturii cât și al duratei sale, gravității deosebite a faptei, pericolului social pe care îl prezintă persoana inculpatului apelant, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii penale. Este adevărat că inculpatul apelant nu are antecedente penale și a avut o atitudine procesuală corectă, dar nu se poate omite gravitatea faptei, ce a avut drept consecință decesul unei persoane, astfel că cererea subsidiară a inculpatului, de a se reduce pedeapsa ce i-a fost aplicată nu poate fi primită.

În raport de cele mai sus arătate, curtea a reținut că în cauză, în favoarea inculpatului apelant, nu se poate reține nici circumstanța atenuantă legală a scuzei provocării, susținerile acestuia fiind în mod evident contrazise de probele administrate în cauză, condiții în care atât cererea principală și nici cea subsidiară sunt nefondate. Nici cererea formulată de procurorul de ședință în sensul de a se dispune recoltarea de probe biologice de la inculpatul apelant în vederea introducerii lor în S.N.D.G.J. nu a fost primită, întrucât deși art. 3 din Lege prevede prelevarea de date genetice pentru infracțiunea de omor, având în vedere că în cauză a declarat apel doar inculpatul, în raport de dispozițiile art. 372 C. proc.

pen., cererea procurorului nu poate fi admisă, inculpatului apelant neputându-i-se agrava situația în propria cale de atac. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul P.A., solicitând reținerea circumstanței atenuante a provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. proc. pen., cu consecința reducerii pedepsei, pedeapsa de 10 ani închisoare fiind mult prea mare, având în vedere împrejurările concrete de comitere a faptei. Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

In consecință, instanța urmează să analizeze atât respectarea termenul de declarare a căii de atac cât și cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385 9 , art. 385 3 C. proc. pen. anterior. Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen., se apreciază că recurentul a motivat în termen recursul, cu respectarea obligațiilor impuse de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente : Recurentul inculpat a criticat decizia instanței de apel, apreciind că s-a făcut o greșită aplicare a legii sub aspectul nereținerii circumstanței atenuante a provocării, arătând că nu el a început scandalul, victima fiind cea care l-a atacat prima.

Totodată a precizat că pedeapsa aplicată este prea aspră raportat la împrejurările concrete de comitere a faptei. Critica referitoare la greșita aplicare a legii penale, circumscrisă cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., nu poate fi primită întrucât tinde, în realitate la reevaluarea situației de fapt și reaprecierea probatoriului în ansamblul său. Această critică s-ar fi circumscris cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. dacă nu ar fi fost suprimat prin apariția Legii nr. 2/2013. Or, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385 pct. 18 C. proc. pen. anterior și posibilitatea instanței de recurs de a reaprecia faptele. In prezent analiza mijloacelor de probă și stabilirea situației de fapt constituie atributul exclusiv al instanței de fond și al instanței de apel, critica neregăsindu-se în niciuna din tezele prevăzute în mod expres - ca și cazuri de casare - de disp.

art. 385 9 C. proc. pen. În aceste condiții, critica va fi respinsă, ca nefondată. În ce privește critica recurentului inculpat legată de reindividualizarea pedepsei, instanța de control judiciar constată că aceasta se circumscrie, în realitate, cazului de casarea prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și nu cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. astfel cum a fost arătat. Cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., ca urmare a modificărilor suferite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, devine incident doar când „s-au aplicat pedepse in alte limite decât cele prevăzute de lege", din conținutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanță.

Având în vedere natura criticii invocate de către inculpat, anume greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanțe, rezultă cu evidență că aceasta nu se mai circumscrie nici cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. Sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile Înalta Curte constată că de la data pronunțării deciziei recurate, respectiv 31 octombrie 2013 și până la pronunțarea deciziei în recurs, au intervenit legi succesive astfel că se impune efectuarea unei analize privind influența modificărilor legislative privitoare la elementele constitutive ale infracțiunii și regimul sancționator.

Recurentul inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., faptă sancționată cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. În noul C. pen. omorul este incriminat în dispozițiile art. 188 C. pen., având același conținut ca și în vechea reglementare, precum și aceleași limite de pedeapsă. În cauza dedusă judecății inculpatul P.A. a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în procedura simplificată prev. de art. 320 1 C. proc. pen. anterior, însă Înalta Curte apreciază că nu există diferențe între art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. anterior și art. 396 alin. (10) din Noul C. proc. pen., ambele texte prevăd reducerea limitelor sancțiunii cu o treime.

Având în vedere că noul C. pen. nu prevede dispoziții mai favorabile constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 5 C. pen. Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva Deciziei penale nr. 122/R din 31 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și cauze cu minori. În baza art. 385 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din cuantumul pedepsei aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 18 martie 2013 la 28 februarie 2014. Recurentul inculpat va fi. obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva Deciziei penale nr. 122/R din 31 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 18 martie 2013 la 28 februarie 2014. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se. va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 februarie 2014.