ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 98/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 98/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor

dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 97 din 28 mai 2012,

Tribunalul Satu Mare în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b

1

)

și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B.A.C., pentru săvârșirea

infracțiunii de viol, la pedeapsa de 10 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și d) C. pen., pe o

durată de 5 ani.

În baza art. 71 C.

pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a, b) și d) C. pen.

A constatat că în

cauză nu s-a formulat constituire de parte civilă.

În baza art. 7 din

Legea nr. 76/2008 cu aplicare art. 4 alin. (1) lit. b) din aceeași lege s-a

dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat la rămânerea definitivă a

prezentei hotărâri.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON

cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 189 C.

proc. pen. s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiției în contul Baroului

Satu Mare a sumei de 200 RON reprezentând onorariu apărător din oficiu în

cursul urmăririi penale, pe seama avocat A.M., conform delegației nr. 972/2011.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

nr. 55/P/2011 din 27 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu

Mare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.A.C. pentru săvârșirea

infracțiunii de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2)

lit. b

1

) și alin. (3) teza I-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

În sarcina

inculpatului, prin actul de sesizare al instanței, s-a reținut în esență,

următoarea situație de fapt:

La data de 21

ianuarie 2011, la Poliția orașului L. a fost înregistrat sub nr. 222454 din 21

ianuarie 2011 denunțul formulat de numitul C.I.F. potrivit căruia numita B.B.,

în vârstă de 8 ani, a fost violată de către tatăl său, inculpatul B.A.C.

În urma cercetărilor

efectuate a rezultat că inculpatul B.A.C. locuiește împreună cu familia sa alcătuită

din patru membri, respectiv inculpatul, soția sa, B.M. și doi copii minori,

B.B., în vârstă de 8 ani și B.D., în vârstă de 2 ani, într-o anexă a unei ferme

amplasată pe raza satului D. din județul Satu Mare, constând într-o încăpere cu

două paturi.

Într-unul din paturi

dormea soția inculpatului cu fiica cea mică iar în celălalt pat dormea

inculpatul cu fiica cea mare, partea vătămată B.B.

La data de 21

decembrie 2010, seara, inculpatul s-a așezat în pat, lângă partea vătămată,

care dormea singură și a început să acționeze cu degetul asupra organului

genital al acesteia, fără a o dezbrăca. În continuare, inculpatul a dat jos,

până la nivelul genunchilor, pantalonii și lenjeria intimă cu care era

îmbrăcată partea vătămată și a început să efectueze mai multe mișcări de

frecare ale penisului de fundul (fesele) părții vătămate, continuând acțiunea

exercitată cu degetul asupra organului genital al acesteia. La un moment dat

partea vătămată s-a trezit și, speriată de ceea ce i se întâmplă a strigat după

mama sa. Referitor la acest aspect, martora B.M. declară că în acea noapte

fiind trezită de strigătul fiicei sale, B.B., a aprins lanterna îndreptând

fascicolul de lumină spre aceasta, ocazie cu care a constatat că fiica sa era

dezbrăcată având lenjeria intimă dată jos până la nivelul genunchilor, iar

inculpatul B.A.C. își încheia fermoarul de la prohabul pantalonilor.

Întrebându-l pe inculpat ce se întâmplă acesta nu i-a răspuns.

La fel a procedat

inculpatul și în cursul lunii ianuarie 2011. De data această partea vătămată

trezindu-se și constatând ceea ce i se întâmplă, fără a mai striga, s-a dus

lângă mama sa care dormea.

Ulterior, partea

vătămată i-a povestit mătușii sale R.F. despre ceea ce i s-a întâmplat, care la

rândul său i-a povestit partenerului de comuniune consensuală cele relatate de

către partea vătămată, acesta din urmă sesizând organele de poliție.

La data de 03

februarie 2011 în declarația olografă, inculpatul B.A.C. declară că nu a

agresat-o sexual pe fiica sa B.B. și și-a manifestat acordul să fie testat cu

tehnica poligraf. Astfel, la data de 18 iulie 2011, urmare a rezoluției

motivate din data de 5 iunie 2011, inculpatul a fost supus testării cu tehnica

poligraf cu aparatul poligraf L. LX 4000 care a stabilit că la întrebările R5

și R8, respectiv: R5: în ultimul an ai dezbrăcat-o pe B.B. în timp ce dormeai

cu ea în pat, pentru a o mângâia pe organele genitale? Răspuns: NU și R8: Ai

mângâiat-o sau ai atins-o cu penisul pe corp? Răspuns: NU, au fost evidențiate

reacții psihofiziologice specifice comportamentului simulat.

Urmare a rezultatului

testării cu tehnica poligraf, inculpatul a revenit asupra declarației din data

de 03 februarie 2011 și a recunoscut că a agresat-o sexual pe fiica sa B.B.

La data de 14 iulie

2011, fiind audiat în calitate de învinuit, B.A.C., în prezența apărătorului

din oficiu, a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, motivând comiterea

acestora de starea de ebrietate în care se afla la data comiterii acestora.

La data de 21

ianuarie 2011, partea vătămată a fost expertizată medico-legal, iar prin

raportul constatator medico-legal s-a stabilit că, la data examinării minora

este virgină și în sfera anală nu s-au constatat leziuni traumatice.

Din raportul de

evaluare psiho-socială, din data de 10 septembrie 2010, întocmit de către

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a Județului Satu

Mare a reieșit existența unor agresiuni de natură sexuală - gesturi și atingeri

de tip sexual, comportament sexual exhibiționist față de copil. Abuzul sexual

asupra părții vătămate a constat în participarea la activități sexuale

necorespunzătoare vârstei și dezvoltării ei psihosexuale, pe care nu a fost în

măsură să le înțeleagă, activități la care a fost constrânsă din partea

agresorului.

Totodată, având în

vedere vârsta fragedă a părții vătămate, respectiv 8 ani, audierea acesteia s-a

efectuat în faza actelor premergătoare în prezența unui reprezentant al

D.G.A.S.P.C. Satu Mare, iar în faza de urmărire penală în prezența unui

psiholog din cadrul I.P.J. Satu Mare.

S-a apreciat că, în

drept, fapta inculpatului B.A.C. care, în două rânduri, în perioada decembrie

2010 - ianuarie 2011, în baza unor rezoluții infracționale unice, a întreținut

acte sexuale de orice natură (în accepțiunea Deciziei nr. 11/2005 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite) cu fiica sa B.B., împotriva

voinței acesteia raportat la vârsta sa fragedă, de 8 ani și la faptul că

dormea, costând în dezbrăcarea acesteia de pantaloni, frecarea penisului de

fundul ei concomitent cu acționarea degetului asupra organului genital al

părții vătămate urmate de ejaculare, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b

1

)

și alin. (3) teza I-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, instanța

de fond a mai reținut că, prezent în fața instanței în ședința publică din 23

aprilie 2012, inculpatului B.A.C. i-au fost explicate de către instanța de

judecată prevederile art. 320

1

C. proc. pen. și consecințele

aplicării acestora, sens în care inculpatul în declarația pe care a dat-o a

solicitat instanței ca judecata să se facă în baza probelor administrate în

cursul urmăririi penale.

Referitor la faptele

reținute în sarcina inculpatului, acesta le-a recunoscut punându-le pe seama

consumului exagerat de alcool la care a fost îndemnat de către soția sa, după o

perioadă de aproximativ 3 ani de zile în care inculpatul a declarat că nu a

băut deloc.

Raportat la poziția

procesuală a inculpatului, instanța de fond a acordat valoare probatorie

probelor administrate în fază de urmărire penală și anume declarația dată de

către minora B.B., dată în prezența mamei sale și a psihologului, declarația

dată de către inculpat în cursul urmăririi penale, concluziile raportului de

constatare tehnico-științifică prin care s-a dorit să se stabilească dacă la

întrebările relevante inculpatul prezintă reacții specifice comportamentului

simulat, declarațiile martorilor B.M.I., R.F., C.I.M. și C.C.C.

Având în vedere toate

aceste probe, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b

1

)

și alin. (3), teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., viol

săvârșit asupra minorei B.B., infracțiune pentru care, reținând prevederile

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. i-a fost aplicată inculpatului o

pedeapsă de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), teza a II-a b) și d) C. pen. pe o durată de 5 ani.

La individualizarea

judiciară a pedepsei instanța de fond a plecat de la criteriile generale de

individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., complinite de concluziile

referatului de evaluare întocmit de către Serviciul de Probațiune de pe lângă

Tribunalul Satu Mare, referat din care instanța a reținut că numărul factorilor

de natură să accentueze dezvoltarea comportamentului infracțional au o pondere

mult mai mare în sfera structurării personalității inculpatului decât factorii

de natură să inhibe dezvoltarea acestui comportament.

Astfel, s-a reținut

ca factori de natură să accentueze comportamentul infracțional:

- venituri precare și

condiții improprii de trai, familia sa se întreținea din alocația copiilor și

alimente cumpărate pe datorie;

- existența

antecedentelor penale, inculpatul a executat o pedeapsă privativă de libertate

și a fost cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere;

- consum ciclic de

alcool și reacții imprevizibile pe fondul de provocare inculpatul are reacții

imprevizibile, agresive, din motive aparent banale și în situațiile în care se

simte amenințat;

- retard mintal

nediagnosticat (analfabetism și lipsa abilităților de bază pentru a socoti);

- sursele de

informații contactate de către referenții serviciului au afirmat că inculpatul

suferă de afecțiuni ale intelectului, determinându-l pe acesta și pe soția lui

să adopte un stil de viață dezorganizat (consum de alcool, neglijarea copiilor

și a mediului locativ, conflicte și infidelitate);

- neconștientizarea

gravității faptelor asupra victimei, acesta opinează că în cazul unui act

sexual total cu fiica lui ar fi semnificat o pedeapsă mai gravă și efecte mai

grave asupra victimei, însă nu identifică daunele morale aduse fetiței sale

prin faptele comise;

- sistem de valori

moral slab conturate, inculpatul apreciază că dezvirginarea fiice sale ar fi un

act greu suportat de victimă, însă nu empatizează cu stările psihice ale

minorei în urma atingerilor la care a supus-o;

- dezvoltarea unui

mecanism pentru a putea continua acțiunea de abuz asupra minorei, odată ce

aceasta debuta pe parcursul nopții, inculpatul impunându-și gândul că își

atinge soția în ciuda diferențelor fiziologice dintre o fetiță și o femeie, pe

care le conștientiza.

Raportat la

perspectivele de reintegrare în societate astfel cum sunt ele conturate în referatul

de evaluare, în sensul în care acestea sunt minime, instanța de fond s-a

orientat spre această limită de pedeapsă și la modalitatea de executare a

acesteia în regim privativ de libertate.

În baza art. 71 C.

pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a, b) și d) C. pen., interzicerea drepturilor părintești

apărând necesară în contextul săvârșirii unei infracțiuni de abuz sexual asupra

propriei sale fiice.

Instanța de fond a

constatat că în cauză nu s-a formulat constituire de parte civilă.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatului la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Având în vedere

faptul că asistența juridică a inculpatului a fost asigurată în condițiile art.

171 C. proc. pen. tribunalul a dispus în baza art. 189 C. proc. pen. virarea

din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Satu Mare a sumei

reprezentând onorariu apărător din oficiu.

Împotriva acestei

hotărâri, în termenul prevăzut de lege, a declarat apel inculpatul B.A.C.,

solicitând reducerea pedepsei aplicate.

Prin Decizia penală

nr. 104/A din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și

pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul B.A.C.

împotriva Sentinței penale nr. 97 din 28 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Satu

Mare.

A fost desființată

hotărârea atacată.

Au fost reținute în

favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C.

pen. și făcând aplicarea dispozițiilor art. 76 lit. a) C. pen., a fost redusă

pedeapsa aplicată inculpatului de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare.

Au fost menținute

restul dispozițiilor sentinței apelate.

Suma de 200 RON

onorariu pentru avocat din oficiu C.E. conform delegației nr. 4078 din 10 august

2012 a Baroului Bihor s-a dispus să fie avansată din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești. Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut următoarele:

Cu prilejul

dezbaterii cauzei la instanța de fond inculpatul a solicitat a-i fi aplicate

prev. art. 320

1

C. proc. pen., ceea ce a redus considerabil

cercetarea judecătorească, contribuind pe această cale la soluționarea cu

celeritate a cauzei.

Având în vedere

atitudinea sa procesuală de recunoaștere a învinuirii ce i se aduce precum și

conduita bună a acestuia înainte de săvârșirea infracțiunii, respectiv trecutul

său nepedepsit, regretele pe care le-a manifestat după săvârșirea faptei a

determinat instanța de apel a aprecia că, solicitarea acestuia privind reducerea

pedepsei aplicate este fondată.

Pe cale de

consecință, s-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 74 lit. a) C. pen. pentru a se reține în favoarea inculpatului

circumstanțe atenuante, respectiv, conduita bună a acestuia înainte de

săvârșirea infracțiunii și făcând aplicarea art. 76 lit. a) C. pen. cu

consecința reducerii pedepsei aplicate acestuia de la 10 ani închisoare la 5

ani închisoare.

Instanța de prim

control judiciar a considerat că măsura luată este în concordanță și cu

dispozițiile art. 52 C. pen. privind pedeapsa și scopul acesteia considerând că

prin reducerea pedepsei aplicate se poate contribui la reeducarea acestuia și

fără a-i aplica o pedeapsă de 10 ani închisoare, iar modalitatea de executare a

pedepsei aplicate este prin privare de libertate.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de apel Oradea și

inculpatul B.A.C.

În recursul său,

parchetul a criticat decizia atacată sub aspectul greșitei individualizări a

pedepsei aplicate inculpatului. A solicitat în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei atacate și

menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii instanței de fond care i-a

aplicat inculpatului o pedeapsă de 10 ani închisoare.

În susținerea

argumentelor sale, parchetul a arătat că în mod greșit au fost reținute în

favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C.

pen., având în vedere că nu se poate aprecia că acesta a avut o conduită bună

înainte de comiterea faptei, întrucât din fișa de cazier judiciar rezultă că

acesta a mai suferit condamnări, fiind cunoscut cu antecedente penale, iar

fapta comisă - infracțiunea de viol asupra fiicei sale în vârstă de 8 ani, față

de care acesta ar fi trebuit să aibă o atitudine de maximă protecție, prezintă

un grad ridicat de pericol social.

S-a mai susținut că,

în ceea ce privește inculpatul și infracțiunea săvârșită, există o cauză de

agravare a răspunderii penale și anume, infracțiunea continuată, inculpatul săvârșind

două fapte care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni de

viol, prima la data de 21 decembrie 2010, iar a doua într-o noapte din ianuarie

început faptele, la data de 18 iulie 2011 a fost supus testării cu tehnica

poligraf, răspunzând mincinos-negativ la două întrebări relevante, iar din

referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă

Tribunalul Satu Mare rezultă că inculpatul nu a conștientizat gravitatea

faptelor sale asupra victimei și anume, nu identifică daunele morale aduse

fiicei sale prin faptele comise.

În recursul său,

inculpatul a solicitat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit.

a) C. proc. pen., achitarea sa pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art.

197 alin. (1) și (2) lit. b

1

) și alin. (3), teza I C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât din materialul probator

administrat în cauză rezultă că fapta nu există.

Examinând recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în raport de motivul invocat,

care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen., dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru

următoarele considerente:

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului rezultă, că atât instanța de fond cât și instanța de

apel au stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, în raport

cu un amplu și judicios material probator administrat în faza de urmărire

penală, în mod corect reținând instanța de fond și instanța de apel că în cauză

sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub

aspectul infracțiunii reținute în sarcina sa, iar pedeapsa aplicată de instanța

de fond a fost just proporționalizată, conform criteriilor generale prevăzute

de art. 72 C. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt

supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu

prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit art. 72 C.

pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea

specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Conform art. 52 C.

pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Din examinarea

actelor dosarului rezultă că la data de 24 aprilie 2012, după ce instanța de

fond i-a adus la cunoștință învinuirile ce i-au fost aduse prin rechizitoriu și

i-au fost explicate atât de către apărătorul său ales, cât și de președintele

completului de judecată care sunt prevederile art. 320

1

C. proc.

pen., precum și consecințele aplicării acestui articol, inculpatul a declarat

că recunoaște faptele reținute în sarcina sa, solicită ca hotărârea să fie

pronunțată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și înțelege

să se prevaleze de aceste dispoziții legale și să-i fie redusă pedeapsa cu o

treime.

Astfel, se constată

că vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă

continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b

1

) și alin.

(3), teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost în mod just

reținută, din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală și

anume, declarația minorei B.B., dată în prezența mamei sale și a psihologului,

declarația dată de către inculpat în cursul urmăririi penale, concluziile

raportului de constatare tehnico-științifică întocmit ca urmare a testării acestuia

în conformitate cu procedura specifică examinării cu tehnica poligraf, prin

care s-a dorit să se stabilească dacă la întrebările relevante inculpatul

prezintă reacții specifice comportamentului simulat, declarațiile martorilor

B.M.I., R.F., C.I.M. și C.C.C., din care rezultă că, inculpatul, în două

rânduri, în perioada decembrie 2010 - ianuarie 2011, în baza unor rezoluții

unice, a întreținut acte sexuale de orice natură, cu fiica sa B.B., împotriva

voinței acesteia raportat la vârsta sa fragedă, de 8 ani și la faptul că

aceasta dormea.

Se constată că în mod

greșit instanța de apel a apreciat că în speță sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., reținând în favoarea inculpatului această

circumstanța atenuantă judiciară.

Înalta Curte reține

că, circumstanțele atenuante sunt acele stări, situații sau împrejurări ce se

află în strânsă legătură cu fapta comisă și care relevă fie gravitatea concretă

redusă a faptei, fie periculozitatea socială scăzută a infractorului.

Circumstanțele atenuante

judiciare sunt prevăzute doar cu titlu de exemplu de dispozițiile art. 74 C.

pen. și anume: a) conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea faptei; b)

stăruința inculpatului de a înlătura rezultatul infracțiunii sau de a repara

prejudiciul produs prin săvârșirea faptei; c) atitudinea inculpatului după

săvârșirea faptei, constând în prezentarea acestuia în fața autorității, în

comportarea sinceră pe parcursul procesului, în înlesnirea descoperirii sau

arestării participanților.

Recunoașterea unor

împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă

împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei

în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana

făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special

se învederează a satisface, în concret, imperativul justei individualizări a

pedepsei.

Înalta Curte constată

că în cauză nu se regăsesc împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C.

pen. care să justifice legal reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea

inculpatului și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei sub minimul special

prevăzut de lege.

Astfel, în mod greșit

instanța de apel a reținut conduita bună a inculpatului, ca împrejurare, ignorând

faptul că acesta, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a comis două fapte

care prezintă fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni de viol, prima

la data de 21 decembrie 2010, iar a doua într-o noapte din ianuarie 2011,

existând o cauză de agravare a răspunderii penale și anume, infracțiunea

continuată.

Pe de altă parte,

instanța de apel nu a acordat relevanță nici împrejurării că inculpatul este

cunoscut cu antecedente penale, astfel că nu se poate aprecia că acesta a avut

o comportare bună înainte de comiterea faptei. În acest sens se reține că, din

datele înscrise în fișa de cazier judiciar rezultă că acesta a mai fost

anterior condamnat Sentința penală nr. 2233/1998 a Judecătoriei Satu Mare

pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată la pedeapsa

de 2 ani închisoare, iar prin Sentința penală nr. 399/2004 a Judecătoriei Satu

Mare a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, comiterea

infracțiunilor de furt calificat în formă continuată și violare de domiciliu.

Așa fiind, în mod

justificat instanța de fond nu a reținut circumstanțe atenuante în favoarea

inculpatului, deoarece poziția sa procesuală sinceră, în sensul că acesta a

recunoscut faptele astfel cum sunt descrise în rechizitoriu, constituie o

împrejurare care a fost valorificată în procesul reținerii și aplicării

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., consecința juridică fiind

reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

În operațiunea de

individualizare a pedepsei, instanța de fond, a dat eficiență tuturor

criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, dispozițiilor

părții generale, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator

[infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b

1

)

și alin. (3), teza I C. pen. cuprinde pedepse cu închisoarea de la 10 la 25 de

ani și interzicerea unor drepturi], redusă cu o treime prin aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., modalitatea și

împrejurările comiterii faptei, valoarea socială ocrotită de lege prin

incriminarea acestui gen de infracțiuni și anume, relațiile sociale referitoare

la apărarea vieții sexuale, integrității corporale, sănătății, libertății și

demnității persoanei, consecințele faptei asupra dezvoltării fizice și psihice

a părții vătămate.

Astfel, din raportul

de examinare psihologică a victimei B.B., rezultă că în urma discuțiilor

purtate cu minora de un psiholog din cadrul Direcției Generale de Asistență

Socială și Protecția Copilului a Județului Satu Mare, la capitolul

"recomandări", specialiștii au concluzionat că abuzul sexual are un

efect devastator asupra autoaprecierii minorei, din această cauză copilul

trebuie încurajat în dezvoltarea personală armonioasă.

De asemenea, în mod

întemeiat, instanța de fond a valorificat în procesul de cuantificare a

pedepsei aplicată inculpatului datele ce caracterizează persoana acestuia,

relevate în cuprinsul referatului de evaluare întocmit de către Serviciul de

Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, din care a reținut că numărul

factorilor de natură să accentueze dezvoltarea comportamentului infracțional al

inculpatului au o pondere mult mai mare în sfera structurării personalității

sale decât factorii de natură să inhibe dezvoltarea acestui comportament,

perspectivele de reintegrare în societate a acestuia, fiind minime. De

asemenea, în același referat s-a mai menționat că inculpatul are venituri

precare și condiții improprii de trai, familia sa se întreținea din alocația

copiilor și alimente cumpărate pe datorie, este cunoscut cu antecedente penale,

acesta a executat o pedeapsă privativă de libertate și a fost cercetat penal

pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, este consumator de alcool și are

reacții imprevizibile agresive pe fondul de provocare, dar și din motive

aparent banale și în situațiile în care se simte amenințat și nu a

conștientizat gravitatea faptei săvârșite asupra victimei, nu identifică

daunele morale aduse minorei prin faptele comise.

Totodată, în mod

corect, instanța de fond a ținut seama și de periculozitatea deosebită a

inculpatului care rezultă din împrejurarea că partea vătămată minoră, era fiica

sa, față de care ar fi trebuit să aibă o atitudine de maximă protecție, să se

ocupe de îngrijirea și educația ei, actele de agresiune sexuală situându-se

însă la polul opus.

Așadar, față de

natura, gravitatea, modalitatea de săvârșire a faptei dar și rezultatul produs,

se apreciază că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului de instanța

de fond poate asigura reeducarea inculpatului și realizarea scopului preventiv

educativ prevăzut de art. 52 C. pen., aceasta fiind proporțională cu gravitatea

faptei comise și cu periculozitatea socială a inculpatului.

Așadar, se constată

ca fiind fondată critica formulată în recursul parchetului, privind greșita

individualizare a pedepsei aplicată de instanța de apel, urmând ca aceasta să

fie admisă.

Examinând recursul

declarat de inculpat în raport de motivul invocat, dar și din oficiu, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

În ceea ce privește

cererea recurentului inculpat B.A.C. prin care solicită ca instanța de recurs

să ia act că acesta dorește să revină asupra declarației de recunoaștere a

faptei reținută în sarcina sa, dată la instanța de fond, întrucât manifestarea

sa de voință în acest sens a fost formală, se constată că nu poate fi primită.

Înalta Curte reține

că, dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. reglementează procedura

simplificată a judecării cauzei în cazul recunoașterii vinovăției, în sensul că

până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal

sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul

de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală.

Alin. (2) al

aceluiași articol stipulează că judecata poate avea loc numai în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că

recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și

nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în

circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

Din interpretarea

acestor texte de lege rezultă că după ce prima instanță admite, prin încheiere,

cererea inculpatului de judecare potrivit procedurii prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., acesta nu mai poate renunța la această opțiune, cu atât mai mult

în instanța de apel și nu mai poate cere judecarea sa sau rejudecarea potrivit

procedurii de drept comun.

Singura situație în

care instanța poate să continue judecarea cauzei potrivit procedurii de drept

comun este cea prevăzută de dispozițiile art. 320

1

alin. (8) C.

proc. pen. și anume, atunci când instanța respinge cererea inculpatului de

judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate.

Din modul în care

este reglementată această procedură de judecată simplificată nu rezultă

posibilitatea de revenire asupra manifestării de voință, așa încât după

momentul admiterii acesteia nu se mai poate renunța la opțiunea exprimată

inițial.

Atunci când

legiuitorul a dorit să prevadă o asemenea opțiune, a menționat-o în mod expres,

însă în această situație, dispozițiile legale ce reglementează procedura

soluționării cauzei în cazul recunoașterii vinovăției nu lasă loc unei posibile

reveniri asupra opțiunii inițiale, împrejurare în raport de care apreciază că

cererea formulată de inculpatul B.A.C. nu poate fi primită.

Totodată, în cazul

judecării cauzei în procedura reglementată în art. 320

1

C. proc.

pen. este exclusă pronunțarea unei soluții de achitare față de inculpatul care,

până la începerea cercetării judecătorești, declară personal sau prin înscris

autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a

instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în

faza de urmărire penală.

Această concluzie

rezultă, fără echivoc, din prevederile art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen. care statuează imperativ că "instanța va pronunța condamnarea inculpatului,

care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de

lege, în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de

pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii."

Înalta Curte constată

că prima instanță a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. în raport de manifestarea de voință a inculpatului B.A.C., care

la termenul din 23 aprilie 2012, înainte de începerea cercetării judecătorești,

după ce instanța i-a adus la cunoștință conținutul acestor dispoziții și

consecințele aplicării lor, în prezenta apărătorului său ales, avocat A.A., a

declarat că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare și au

solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de

urmărire penală și de actele și lucrările dosarului.

Revenirea

inculpatului în calea de atac a recursului asupra declarației sale prin care a

recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată, nu poate conduce la

neaplicarea dispozițiilor legale care reglementează judecarea cauzei potrivit

procedurii simplificate și reluarea judecății potrivit procedurii de drept

comun.

Apreciind că în cauză

nu este admisibilă revenirea asupra manifestării de voință, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că în calea de atac a recursului nu este posibilă

stabilirea unei alte situații de fapt decât cea care rezultă din probele

administrate în faza de urmărire penală, așa încât nu va analiza, cauza în

raport de cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

efectul devolutiv al recursului fiind limitat de aplicarea în cauză a

procedurii simplificate.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, constată că recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Oradea este fondat și în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen. urmează ca acesta să fie admis.

Va casa decizia

atacată și va menține Sentința penală nr. 97 din 28 mai 2012 a Tribunalului

Satu Mare.

Înalta Curte constată

că recursul declarat de inculpatul B.A.C. împotriva aceleiași decizii este

nefondat și în temeiul 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. ar, îl va

respinge ca atare.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul intimat inculpat va fi obligat la plata

sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

În temeiul art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea

recursului declarat de parchet, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei

penale nr. 104/A din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală

și pentru cauze cu minori.

Casează decizia

atacată și menține Sentința penală nr. 97 din 28 mai 2012 a Tribunalului Satu

Mare.

Respinge, ca nefondat

recursul declarat de inculpatul B.A.C. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurentul intimat

inculpat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de parchet, rămân în

sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - GV