ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 206/2014

Deliberând asupra cauzei de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 425 din 17 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Giurgiu a fost condamnat inculpatului R.I. la: - 11 (unsprezece) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, infracțiune prevăzută de art. 174 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b) C. pen., pedeapsă accesorie. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 21 ianuarie 2013 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului. - S-a constatat că în cauză nu există constituire de parte civilă. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea S.N.D.G.J. s-a dispus prelevarea de la inculpatul R.I. de probe biologice. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.900 lei cheltuieli judiciare, din care 400 lei în faza de judecată, din această sumă 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu, sumă ce se avansează din fondurile Ministerului de Justiție, suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală.' Din cuprinsul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale s-a reținut următoarea situație de fapt: În după amiaza zilei de 20 ianuarie 2013 în timp ce se aflau la reședința comună din localitatea Daia, județul Giurgiu, pe fondul geloziei și al unui conflict spontan, inculpatul R.I.

a lovit-o pe concubina sa B.I., în mod repetat și cu intensitate în zona capului, membrelor superioare și inferioare, în zona toracică și abdominală, cu două cozi din lemn ale unor unelte agricole, până când acestea datorită repetabilității și intensității loviturilor, s-au rupt. La scurt timp după agresiune, Bornea Ioana a decedat, ambulanța sosită la fata locului constatând decesulacesteia. Conform fișei de cazier judiciar a inculpatului, acesta a suferit mai multe condamnări la pedeapsa închisorii, relevantă în cauză fiind pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 460 din 05 iulie 2006 a Judecătoriei Roșiorii de Vede, definitivă prin Decizia penală nr. 151/A din 27 septembrie 2006 a Tribunalului Teleorman, pedeapsă din care inculpatul a fost liberat condiționat la data de 08 decembrie 2010. Prin declarația dată în faza cercetării judecătorești, inculpatul R.I.

a solicitat aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc. pen., acesta recunoscând săvârșirea faptei așa cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanței, respectiv a recunoscut că pe data de 20 ianuarie 2013, pe fondul geloziei și a unui conflict spontan cu concubina sa B.I., a lovit-o pe aceasta cu două cozi din lemn peste tot corpul. Prin declarație, inculpatul a mai arătat că are cunoștință de probele administrate în faza de urmărire penală, probe pe care și le însușește și în baza cărora solicită să fie judecat, învederând totodată că regretă săvârșirea faptei. În drept, s-a reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. art. 174 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, persona inculpatului. Referitor Ia pericolul social al faptei săvârșite de inculpat, tribunalul a reținut că acesta este extrem de ridicat având în vedere valoarea socială ocrotită de lege prin incriminarea unei fapte ca cea comisă de inculpat și anume viața, integritatea corporală și sănătatea persoanei, atribute fundamentale al ființei umane.

În ceea ce privește persoana inculpatului, tribunalul a reținut că acesta prezintă o periculozitate deosebită având în vedere modul și mijloacele de comitere a infracțiunii, inculpatul manifestând o violență ieșită din comun, acesta după ce a prins partea vătămată de păr și a smucit-o de cap, găsind în cameră două cozi din lemn ale unor unelte agricole, a început să o lovească în mod repetat peste cap, zonă vitală a corpului, zona membrelor superioare și inferioare, zona toracică și abdominală, până când obiectele contondente, datorită repetabilității și intensității loviturilor, s-au rupt, agresiune în urma căreia victima B.I.

a decedat ca urmare a șocului traumatic și hemoragie, periculozitatea deosebită a inculpatului fiind ilustrată și de faptul că acesta a manifestat un comportament violent și față de numita G.P., cu care a fost într-o relație de concubinaj, timp în care aceasta era în mod frecvent bătură de inculpat, de care, pentru a se despărți a fost nevoită să părăsească teritoriul României cu destinația Italia, inculpatul adresându-i amenințări cu moartea în cazul în care ar fi pus capăt relației de concubinaj cu acesta, violența fiind astfel o trăsătură de caracter a inculpatului care nu a înțeles că trebuie să-și schimbe comportamentul nici măcar după ce a fost sancționat contravențional de organele de poliție pentru amenințările adresate victimei B.I.

Nu în ultimul rând instanța a avut în vedere starea de recidivă potexecutorie a inculpatului, acesta suferind mai multe condamnări la pedeapsa închisorii, relevantă în cauză fiind pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 460 din 05 iulie 2006 a Judecătoriei Roșiorii de Vede, definitivă prin Decizia penală nr. 151/A din 27 septembrie 2006 a Tribunalului Teleorman, pedeapsă executată la data de 23 octombrie 2012, așa încât față de această pedeapsă inculpatul R.I. se afla în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. Împotriva sentinței penale mai sus- arătate a formulat apel inculpatul R.I., cu motivarea că a recunoscut și a regretat săvârșirea faptei, arătând că, deși s-a solicitat aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen., în opinia sa acest articol nu a fost aplicat corect, în sensul reducerii cu o treime a limitelor inferioare de pedeapsă, prevăzute de lege. Prin Decizia penală nr. 199/A din 14 august 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul R.I. împotriva sentinței penale nr. 425 din 17 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală. În baza art. 383 alin. (11) rap. la art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului. În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a fost dedusă din pedeapsă prevenția de la 21 ianuarie 2013 la zi. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. apelantul a fost obligat Ia plat asumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel instanța de control judiciar a reținut că pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată inculpatului R.I. este foarte apropiată de pedeapsa minimă ce se putea aplica, iar o reducere a acesteia nu este justificată nici de circumstanțele reale ale comiterii faptei, nici de circumstanțele personale ale inculpatului. Astfel, Curtea a constatat că în mod corect prima instanță nu a reținut dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen., din moment ce inculpatul este recidivist, nefiind la primul contact cu legea penală. Mai mult, s-a reținut că inculpatul a fost sancționat contravențional pentru atitudinea violentă asupra victimei, ceea ce dovedește nu numai atitudinea sa violentă ci și lipsa unei bune conduite anterior săvârșirii faptei.

împrejurarea că fiul victimei nu s-a constituit parte civilă în cauză nu poate fi avută în vedere ca o circumstanță atenuantă în favoarea inculpatului, ci ca o manifestare de voință din partea acestuia, acțiunea civilă fiind guvernată de principiul disponibilității. Curtea a constatat că, deși prima instanță a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., deoarece în cursuljudecății acesta a recunoscut comiterea faptei așa cum a fost descrisă în rechizitoriu, apreciindu-se că nu sunt incidente dispozițiile art. 74 Iit. c) C. pen., atitudinea inculpatului fiind în cursul urmăririi penale una de negare a faptelor și. de neasumare a responsabilității pentru fapta comisă.și nu una de recunoaștere reală și efectivă a faptelor.

Împotriva acestei decizii inculpatul R.I. a declarat, în termen legal, recursul de față, prin care, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., a solicitat, prin reținerea de circumstanțe atenuante, o reindividualizare a pedepsei, întrucât pedeapsa stabilită, este prea mare. Examinând recursul declarat de Inculpatul R.I. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea Apel București, secția I penală, la 14 august 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15.februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri, pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 alin. (1) C. proc.

pen., astfel cum acestea au fost modificate prin actul normativ menționat. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Critica inculpatului, vizând reindividualizarea pedepsei prin acordarea de circumatanta atenuante,nu intră sub incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen., neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiași articol, text de lege care, în realizarea aceluiași scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost, de asemenea, modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege și reglementându-se, așadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate - sub singurul aspect al individualizării pedepsei - nu mai poate fi invocată în recurs. Față de considerentele expuse, avându-se în vedere și faptul că, verificându-se decizia atactă în raport cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., nu se identifică existența altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva Deciziei penale nr. 199/A din 14 august 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de de 500 lei, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva Deciziei penale nr. 199/A din 14 august 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 21 ianuarie 2013 la 22 ianuarie 2014. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2014.