ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 206/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 206/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând

asupra cauzei de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 425 din 17

iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Giurgiu a fost condamnat inculpatului R.I.

la:

- 11

(unsprezece) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicere a drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii

de omor, infracțiune prevăzută de art. 174 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit.

b) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen.

În baza art. 71

C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b) C. pen., pedeapsă

accesorie.

În baza art. 88

C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și

arestării preventive de la 21 ianuarie 2013 la zi.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului.

- S-a constatat

că în cauză nu există constituire de parte civilă.

În baza art. 7

din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea S.N.D.G.J. s-a dispus

prelevarea de la inculpatul R.I. de probe biologice.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de

1.900 lei cheltuieli judiciare, din care 400 lei în faza de judecată, din

această sumă 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu, sumă ce se

avansează din fondurile Ministerului de Justiție, suma de 1500 lei reprezentând

cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală.'

Din cuprinsul

materialului probator administrat în cursul urmăririi penale s-a reținut

următoarea situație de fapt:

În după amiaza

zilei de 20 ianuarie 2013 în timp ce se aflau la reședința comună din

localitatea Daia, județul Giurgiu, pe fondul geloziei și al unui conflict

spontan, inculpatul R.I. a lovit-o pe concubina sa B.I., în mod repetat și cu

intensitate în zona capului, membrelor superioare și inferioare, în zona

toracică și abdominală, cu două cozi din lemn ale unor unelte agricole, până

când acestea datorită repetabilității și intensității loviturilor, s-au rupt.

La scurt timp după agresiune, Bornea Ioana a decedat, ambulanța sosită la fata

locului constatând decesulacesteia.

Conform fișei

de cazier judiciar a inculpatului, acesta a suferit mai multe condamnări la

pedeapsa închisorii, relevantă în cauză fiind pedeapsa de 6 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 460 din 05 iulie 2006 a Judecătoriei Roșiorii

de Vede, definitivă prin Decizia penală nr. 151/A din 27 septembrie 2006 a

Tribunalului Teleorman, pedeapsă din care inculpatul a fost liberat condiționat

la data de 08 decembrie 2010.

Prin declarația

dată în faza cercetării judecătorești, inculpatul R.I. a solicitat aplicarea

prevederilor art. 320

1

C. proc. pen., acesta recunoscând săvârșirea

faptei așa cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanței, respectiv a

recunoscut că pe data de 20 ianuarie 2013, pe fondul geloziei și a unui conflict

spontan cu concubina sa B.I., a lovit-o pe aceasta cu două cozi din lemn peste

tot corpul.

Prin

declarație, inculpatul a mai arătat că are cunoștință de probele administrate

în faza de urmărire penală, probe pe care și le însușește și în baza cărora solicită

să fie judecat, învederând totodată că regretă săvârșirea faptei.

În drept, s-a

reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. art. 174 alin. (1) C.

pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

La

individualizarea pedepsei au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de

art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite,

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, persona inculpatului.

Referitor Ia

pericolul social al faptei săvârșite de inculpat, tribunalul a reținut că

acesta este extrem de ridicat având în vedere valoarea socială ocrotită de lege

prin incriminarea unei fapte ca cea comisă de inculpat și anume viața,

integritatea corporală și sănătatea persoanei, atribute fundamentale al ființei

umane.

În ceea ce

privește persoana inculpatului, tribunalul a reținut că acesta prezintă o

periculozitate deosebită având în vedere modul și mijloacele de comitere a

infracțiunii, inculpatul manifestând o violență ieșită din comun, acesta după

ce a prins partea vătămată de păr și a smucit-o de cap, găsind în cameră două

cozi din lemn ale unor unelte agricole, a început să o lovească în mod repetat

peste cap, zonă vitală a corpului, zona membrelor superioare și inferioare,

zona toracică și abdominală, până când obiectele contondente, datorită

repetabilității și intensității loviturilor, s-au rupt, agresiune în urma

căreia victima B.I. a decedat ca urmare a șocului traumatic și hemoragie, periculozitatea

deosebită a inculpatului fiind ilustrată și de faptul că acesta a manifestat un

comportament violent și față de numita G.P., cu care a fost într-o relație de

concubinaj, timp în care aceasta era în mod frecvent bătură de inculpat, de

care, pentru a se despărți a fost nevoită să părăsească teritoriul României cu

destinația Italia, inculpatul adresându-i amenințări cu moartea în cazul în

care ar fi pus capăt relației de concubinaj cu acesta, violența fiind astfel o

trăsătură de caracter a inculpatului care nu a înțeles că trebuie să-și schimbe

comportamentul nici măcar după ce a fost sancționat contravențional de organele

de poliție pentru amenințările adresate victimei B.I.

Nu în ultimul

rând instanța a avut în vedere starea de recidivă potexecutorie a inculpatului,

acesta suferind mai multe condamnări la pedeapsa închisorii, relevantă în cauză

fiind pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 460 din 05

iulie 2006 a Judecătoriei Roșiorii de Vede, definitivă prin Decizia penală nr.

151/A din 27 septembrie 2006 a Tribunalului Teleorman, pedeapsă executată la

data de 23 octombrie 2012, așa încât față de această pedeapsă inculpatul R.I.

se afla în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C.

pen.

Împotriva sentinței

penale mai sus- arătate a formulat apel inculpatul R.I., cu motivarea că a

recunoscut și a regretat săvârșirea faptei, arătând că, deși s-a solicitat

aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., în opinia sa acest articol nu a

fost aplicat corect, în sensul reducerii cu o treime a limitelor inferioare de

pedeapsă, prevăzute de lege.

Prin Decizia

penală nr. 199/A din 14 august 2013 a Curții de Apel București, secția I

penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul R.I. împotriva

sentinței penale nr. 425 din 17 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția

penală.

În baza art. 383

alin. (11) rap. la art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a

inculpatului.

În baza art. 383

alin. (2) C. proc. pen. a fost dedusă din pedeapsă prevenția de la 21 ianuarie 2013

la zi.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. apelantul a fost obligat Ia plat asumei de 400 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din

oficiu în cuantum de 200 lei s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului

Justiției.

Pentru a decide

astfel instanța de control judiciar a reținut că pedeapsa de 11 ani închisoare

aplicată inculpatului R.I. este foarte apropiată de pedeapsa minimă ce se putea

aplica, iar o reducere a acesteia nu este justificată nici de circumstanțele

reale ale comiterii faptei, nici de circumstanțele personale ale inculpatului.

Astfel, Curtea

a constatat că în mod corect prima instanță nu a reținut dispozițiile art. 74 lit.

a) C. pen., din moment ce inculpatul este recidivist, nefiind la primul contact

cu legea penală. Mai mult, s-a reținut că inculpatul a fost sancționat

contravențional pentru atitudinea violentă asupra victimei, ceea ce dovedește nu

numai atitudinea sa violentă ci și lipsa unei bune conduite anterior săvârșirii

faptei. împrejurarea că fiul victimei nu s-a constituit parte civilă în cauză

nu poate fi avută în vedere ca o circumstanță atenuantă în favoarea

inculpatului, ci ca o manifestare de voință din partea acestuia, acțiunea

civilă fiind guvernată de principiul disponibilității.

Curtea a

constatat că, deși prima instanță a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., deoarece în cursuljudecății acesta a recunoscut comiterea faptei

așa cum a fost descrisă în rechizitoriu, apreciindu-se că nu sunt incidente

dispozițiile art. 74 Iit. c) C. pen., atitudinea inculpatului fiind în cursul

urmăririi penale una de negare a faptelor și. de neasumare a responsabilității

pentru fapta comisă.și nu una de recunoaștere reală și efectivă a faptelor.

Împotriva

acestei decizii inculpatul R.I. a declarat, în termen legal, recursul de față,

prin care, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct.

172 C. proc. pen., a solicitat, prin reținerea de circumstanțe atenuante, o

reindividualizare a pedepsei, întrucât pedeapsa stabilită, este prea mare.

Examinând

recursul declarat de Inculpatul R.I. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru

următoarele considerente:

În cauză, se

observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea Apel București, secția I

penală, la 14 august 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15.februarie

2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri, pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor

de recurs prevăzute în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., astfel cum

acestea au fost modificate prin actul normativ menționat.

Prin Legea nr. 2/2013

s-a realizat o limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de

casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse

în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de

casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul

recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de

drept.

Critica

inculpatului, vizând reindividualizarea pedepsei prin acordarea de circumatanta

atenuante,nu intră sub incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 alin.

(1) pct. 17 C. proc. pen., neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al

aceluiași articol, text de lege care, în realizarea aceluiași scop, de a

include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai

aspecte de drept, a fost, de asemenea, modificat, stabilindu-se că hotărârile

sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât

cele prevăzute de lege și reglementându-se, așadar, un caz de casare exclusiv

de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate - sub singurul

aspect al individualizării pedepsei - nu mai poate fi invocată în recurs.

Față de

considerentele expuse, avându-se în vedere și faptul că, verificându-se decizia

atactă în raport cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

nu se identifică existența altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la

casare, urmează ca recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva Deciziei

penale nr. 199/A din 14 august 2013 a Curții de Apel București, secția I

penală, să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de de 500 lei, din care suma de 200

lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva Deciziei penale nr. 199/A

din 14 august 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la

21 ianuarie 2013 la 22 ianuarie 2014.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2014.