ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 390/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 282/PI din 13 august 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 6555/30/2012, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen. a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 370/PI din 14 septembrie 2011 a Tribunalului Timiș, formulată de condamnatul B.R., ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că, prin cererea introdusă și înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș la data de 8 februarie 2012, condamnatul B.R. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 370/PI din 14 septembrie 2011 a Tribunalului Timiș.

În motivarea cererii, condamnatul a arătat că a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor, deși încadrarea juridică corectă ar fi fost cea de vătămare corporală. Condamnatul a mai arătat că în cauză au fost audiați 5 martori care au dat declarații mincinoase, în vreme ce partea vătămată dorește să fie din nou audiată pentru a relata cu exactitate modalitatea în care s-au petrecut faptele. În conformitate cu prevederile art. 399 alin. (1) C. proc. pen., la data de 30 mai 2012 procurorul a procedat la ascultarea condamnatului în vederea precizării cererii de revizuire.

Cu această ocazie, condamnatul a arătat că este nemulțumit de pedeapsa ce i-a fost aplicată, că starea de fapt reținută de procuror prin rechizitoriu este neconformă realității deoarece a avut la bază declarațiile unor martori care nu au cunoscut detalii despre fapta sa, că declarația dată în fața procurorului nu corespunde adevărului fiind obligat să dea această declarație și că dorește să fie din nou ascultat de către instanța de judecată.

După efectuarea actelor de cercetare prealabilă, prin adresa din data de 9 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, cererea de revizuire, împreună cu referatul organelor de urmărire penală cu propunerea de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă, a fost înaintată Tribunalului Timiș spre soluționare, cauza fiind înregistrată la această instanță sub nr. 6555/30/2012 la data de 19 iulie 2012. În probațiune, au fost atașate la dosarul cauzei Dosarul nr. 5241/30/2011 al Tribunalului Timiș, precum și Dosarul de urmărire penala nr. 693/P/2011 al Parchetului de pe langa Tribunalul Timiș. Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt: Prin sentința penală nr. 370/PI din 14 septembrie 2011 a Tribunalului Timiș, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 175/A din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, numitul B.R.

a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de teenetativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. Fiind vorba de o cale extraordinară de atac, situațiile în care poate fi exercitată revizuirea sunt limitativ și expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Având în vedere faptul că motivele invocate de către condamnat în sprijinul cererii formulate nu pot fi încadrate în nici unui dintre cazurile de revizuire reglementate de legiuitor, în temeiul art. 403 C. proc. pen., instanța a respins cererea de revizuire formulată de către condamnat, ca inadmisibilă. Astfel, revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut la art. 394 lit. a) C. proc.

pen. este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar în al doilea rând, este necesar ca faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare. Instanța a constatat că în cauză condamnatul nu a invocat existența unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei. Deși condamnatul susține că i-a fost aplicată o pedeapsă pentru o infracțiune pe care nu a comis-o, se constată că în momentul soluționării cauzei de către prima instanță, înainte de începerea cercetării judecătorești, condamnatul a menționat expres faptul că recunoaște săvârșirea faptei reținute în sarcina lui prin actul de inculpare și dorește ca soluționarea cauzei să fie făcută potrivit dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește. Declarația condamnatului se regăsește la Dosarul nr. 5241/30/2011 al Tribunalului Timiș. În acest context, simpla schimbare a poziției condamnatului care s-a răzgândit și arată că este nevinovat și că aspectele reținute în sarcina sa nu sunt reale nu poate conduce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, atâta timp cât toate probele administrate în cauză confirmă învinuirea și vinovăția numitului B.R., sub acest aspect situația rămânând neschimbată. Instanța a reținut că rolul revizuirii nu este acela de a proceda, conform nemulțumirilor condamnatului, la o rejudecare a cauzei și la o reinterpretare a probelor administrate.

Scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente, erori datorate anumitor aspecte necunoscute în momentul soluționării fondului. în prezenta cauză, nu este îndeplinită această cerință. în cuprinsul cererii de revizuire, condamnatul a menționat că este nemulțumit de pedeapsa aplicată, dar acest aspect nu poate forma obiectul unei cereri de revizuire. Tot în susținerea cererii de revizuire, condamnatul a invocat și dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. referitor la existența unor martori care au dat declarații mincinoase. Potrivit dispozițiilor art. 395 alin. (1) C. proc. pen. existența unor mărturii mincinoase se poate dovedi numai printr-o hotărâre judecătorească sau ordonanță a procurorului și nu prin simplele afirmații ale uneia dintre părți.

Numai susținerile condamnatului că martorii au mințit nu sunt suficiente pentru a justifica admiterea unei cereri de revizuire, în cauză neexistând nicio hotărâre judecătorească sau ordonanță a procurorului care să ateste această situație. În consecință, instanța a apreciat că motivele invocate de către condamnat nu pot fi circumscrise nici uneia dintre situațiile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., astfel încât prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul B.R., arătând în memoriul depus la dosar că pedeapsa aplicată de instanța de fond este prea mare, că este nemulțumit de modalitatea de judecare a cauzei pe fond, că a lovit-o pe fosta soție din greșeală, solicitând în final reducerea pedepsei, întrucât nu a mai fost condamnat anterior și își recunoaște greșeala.

Examinând sentința penală apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul formulat de către revizuentul B.R. este nefondat, hotărârea Tribunalului Timiș fiind temeinică și legală. Din probele existente la dosar se poate constatat că petentul B.R. a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, în forma prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), i) C. pen., prin sentința penală nr. 370/PI din 14 septembrie 2012 a Tribunalului Timiș, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 175/A din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, a cărei revizuire a solicitat-o petentul în speța de față.

Examinând motivele invocate de către petent (problematica cuantumului pedepsei, a mijloacelor de probă administrate, a comportamentului procesual adoptat), Curtea a apreciat că aceste aspecte nu pot fi soluționate pe calea extraordinară de atac a revizuirii, întrucât ele nu se încadrează în nici una dintre motivele expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen., examinarea în concret a acestor elemente sunt atributul instanței de fond care a pronunțat hotărârea de condamnare, iar aceste aspecte au dobândit autoritate de lucru judecat. În cauză revizuentul nu a invocat existența unor fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute la data soluționării cauzei, iar faptul că a invocat existența unor mărturii mincinoase acestea nu pot fi dovedite decât printr-o hotărâre judecătorească sau o ordonanță a procurorului, astfel că aceste afirmații nu pot fi încadrate ca fiind motive de revizuire.

De asemenea, aspectele legate de modalitatea de administrare a probelor de către instanța de fond nu poate constitui motiv de revizuire, aceste aspecte putând fi invocate în căile de atac ordinare și nu în calea extraordinară de atac a revizuirii, cale de atac al cărui scop este de a înlătura anumite erori de fapt datorate în special unor aspecte necunoscute în momentul soluționării fondului cauzei, însă în această speță nu se pune această problemă, întrucât petentul a criticat în special cuantumul/, pedepsei care nu mai poate fi rediscutat în această cale de atac și nu poate forma obiectul unei cereri de revizuire. Pentru toate aceste considerente, văzând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, apelul formulat de condamnatul B.R.

a fost respins ca nefondat. Împotriva deciziei penale nr. 189/A din 4 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a declarat recurs revizuentul condamnat B.R. criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de recurs revizuentul condamnat B.R. și-a întemeiat cererea doar pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., arătând că instanța de fond și instanța de prim control judiciar în mod greșit au reținut că faptele și împrejurările invocate nu sunt noi și de natură să demonstreze netemeinicia condamnării și că acestea nu se încadrează în prevederile art. 394 alin. (1) lit a C. proc. pen.

În raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente: Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau violările cu caracter continuu ale drepturilor garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului constatate printr-o hotărârea de condamnare a statului roman de către Curtea Europeană sau încălcările dispozițiilor constituționale în cazul în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate. Pentru a putea invoca cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., este necesar să fi fost descoperite fapte sau împrejurări noi, necunoscute de către instanță la data judecării cauzei, care să ducă singure sau prin coroborarea cu alte probe, la dovedirea neteminiciei hotărârii de condamnare. Probele invocate trebuie să fie noi, iar nu mijloace de probă prin care se administrează probe deja cunoscute. În speță se constată că, revizuentul condamnat nu este mulțumit de soluția de condamnare pronunțată împotriva sa, invocând ca motive de revizuire aspecte care nu pot fi încadrate în prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neavând aptitudinea de a modifica radical soluția dată în dosarul în care revizuentul a fost cercetat și condamnat pentru inrfacțiunea de tentativă de omor.

Faptul că numita M.D., concubina revizuentului aplică anumite corecții celor doi copii minori pe care îi are cu acesta, faptul că în cauză martorii audiați nu au declarat în sensul dorit de revizuentul condamnat nu sunt elemente de noutate și nu sunt de natură a fi apreciate ca fapte sau împrejurări noi care să determine schimbarea în tot a hotărârii judecătorești pronunțate și astfel să se dispună achitarea revizuientului. Înalta Curte constată că, prin cererea sa, revizuientul solicită de fapt o readministrarea a probatoriului însă, pe calea revizuirii, nu se poate ajunge la o reinterpretarea a probelor existente la dosar sau la suplimentarea probațiunii pe aspecte de fapt avute în vedere de instanțele ce au judecat cauza.

Așa fiind, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de revizuientul condamnat B.R. împotriva deciziei penale nr. 189/A din 4 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat B.R. împotriva deciziei penale nr. 189/A din 4 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2013.