ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 390/2013

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 282/PI

din 13 august 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 6555/30/2012,

în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen. a

respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 370/PI din 14 septembrie 2011

a Tribunalului Timiș, formulată de condamnatul B.R., ca nefondată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că, prin cererea introdusă și

înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș la data de 8 februarie 2012,

condamnatul B.R. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 370/PI din 14

septembrie 2011 a Tribunalului Timiș.

În motivarea

cererii, condamnatul a arătat că a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii

de tentativă de omor, deși încadrarea juridică corectă ar fi fost cea de vătămare

corporală. Condamnatul a mai arătat că în cauză au fost audiați 5 martori care

au dat declarații mincinoase, în vreme ce partea vătămată dorește să fie din

nou audiată pentru a relata cu exactitate modalitatea în care s-au petrecut

faptele.

În conformitate

cu prevederile art. 399 alin. (1) C. proc. pen., la data de 30 mai 2012

procurorul a procedat la ascultarea condamnatului în vederea precizării cererii

de revizuire. Cu această ocazie, condamnatul a arătat că este nemulțumit de

pedeapsa ce i-a fost aplicată, că starea de fapt reținută de procuror prin

rechizitoriu este neconformă realității deoarece a avut la bază declarațiile

unor martori care nu au cunoscut detalii despre fapta sa, că declarația dată în

fața procurorului nu corespunde adevărului fiind obligat să dea această

declarație și că dorește să fie din nou ascultat de către instanța de judecată.

După efectuarea

actelor de cercetare prealabilă, prin adresa din data de 9 iulie 2012 a Parchetului

de pe lângă Tribunalul Timiș, cererea de revizuire, împreună cu referatul organelor

de urmărire penală cu propunerea de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă,

a fost înaintată Tribunalului Timiș spre soluționare, cauza fiind înregistrată la

această instanță sub nr. 6555/30/2012 la data de 19 iulie 2012.

În probațiune,

au fost atașate la dosarul cauzei Dosarul nr. 5241/30/2011 al Tribunalului Timiș,

precum și Dosarul de urmărire penala nr. 693/P/2011 al Parchetului de pe langa Tribunalul

Timiș.

Analizând materialul

probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Prin sentința

penală nr. 370/PI din 14 septembrie 2011 a Tribunalului Timiș, rămasă definitivă

prin decizia penală nr. 175/A din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, numitul

B.R. a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de teenetativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174,

art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen.

Fiind vorba de

o cale extraordinară de atac, situațiile în care poate fi exercitată revizuirea

sunt limitativ și expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Având în vedere

faptul că motivele invocate de către condamnat în sprijinul cererii formulate nu

pot fi încadrate în nici unui dintre cazurile de revizuire reglementate de legiuitor,

în temeiul art. 403 C. proc. pen., instanța a respins cererea de revizuire formulată

de către condamnat, ca inadmisibilă.

Astfel, revizuirea

întemeiată pe cazul prevăzut la art. 394 lit. a) C. proc. pen. este dublu condiționată,

în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări noi,

ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar în al doilea rând,

este necesar ca faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii

de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Instanța a constatat

că în cauză condamnatul nu a invocat existența unor fapte sau împrejurări noi, ce

nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei. Deși condamnatul susține că i-a

fost aplicată o pedeapsă pentru o infracțiune pe care nu a comis-o, se constată

că în momentul soluționării cauzei de către prima instanță, înainte de începerea

cercetării judecătorești, condamnatul a menționat expres faptul că recunoaște săvârșirea

faptei reținute în sarcina lui prin actul de inculpare și dorește ca soluționarea

cauzei să fie făcută potrivit dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.,

pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și

le însușește. Declarația condamnatului se regăsește la Dosarul nr. 5241/30/2011

al Tribunalului Timiș. În acest context, simpla schimbare a poziției condamnatului

care s-a răzgândit și arată că este nevinovat și că aspectele reținute în sarcina

sa nu sunt reale nu poate conduce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare,

atâta timp cât toate probele administrate în cauză confirmă învinuirea și vinovăția

numitului B.R., sub acest aspect situația rămânând neschimbată. Instanța a reținut

că rolul revizuirii nu este acela de a proceda, conform nemulțumirilor condamnatului,

la o rejudecare a cauzei și la o reinterpretare a probelor administrate. Scopul

acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt

evidente, erori datorate anumitor aspecte necunoscute în momentul soluționării fondului.

în prezenta cauză, nu este îndeplinită această cerință. în cuprinsul cererii de

revizuire, condamnatul a menționat că este nemulțumit de pedeapsa aplicată, dar

acest aspect nu poate forma obiectul unei cereri de revizuire.

Tot în susținerea

cererii de revizuire, condamnatul a invocat și dispozițiile art. 394 alin. (1)

lit. b) C. proc. pen. referitor la existența unor martori care au dat declarații

mincinoase. Potrivit dispozițiilor art. 395 alin. (1) C. proc. pen. existența unor

mărturii mincinoase se poate dovedi numai printr-o hotărâre judecătorească sau ordonanță

a procurorului și nu prin simplele afirmații ale uneia dintre părți. Numai susținerile

condamnatului că martorii au mințit nu sunt suficiente pentru a justifica admiterea

unei cereri de revizuire, în cauză neexistând nicio hotărâre judecătorească sau

ordonanță a procurorului care să ateste această situație.

În consecință,

instanța a apreciat că motivele invocate de către condamnat nu pot fi circumscrise

nici uneia dintre situațiile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., astfel

încât prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe penale a declarat apel inculpatul B.R., arătând în memoriul depus la dosar

că pedeapsa aplicată de instanța de fond este prea mare, că este nemulțumit de modalitatea

de judecare a cauzei pe fond, că a lovit-o pe fosta soție din greșeală, solicitând

în final reducerea pedepsei, întrucât nu a mai fost condamnat anterior și își recunoaște

greșeala.

Examinând sentința

penală apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, dar și sub toate aspectele

de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea

a constatat că apelul formulat de către revizuentul B.R. este nefondat, hotărârea

Tribunalului Timiș fiind temeinică și legală.

Din probele existente

la dosar se poate constatat că petentul B.R. a fost condamnat la o pedeapsă de 5

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, în

forma prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1)

lit. a), i) C. pen., prin sentința penală nr. 370/PI din 14 septembrie 2012 a Tribunalului

Timiș, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 175/A din 7 noiembrie 2011 a Curții

de Apel Timișoara, a cărei revizuire a solicitat-o petentul în speța de față.

Examinând motivele

invocate de către petent (problematica cuantumului pedepsei, a mijloacelor de probă

administrate, a comportamentului procesual adoptat), Curtea a apreciat că aceste

aspecte nu pot fi soluționate pe calea extraordinară de atac a revizuirii, întrucât

ele nu se încadrează în nici una dintre motivele expres prevăzute de art. 394 C.

proc. pen., examinarea în concret a acestor elemente sunt atributul instanței de

fond care a pronunțat hotărârea de condamnare, iar aceste aspecte au dobândit autoritate

de lucru judecat.

În cauză revizuentul

nu a invocat existența unor fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute

la data soluționării cauzei, iar faptul că a invocat existența unor mărturii mincinoase

acestea nu pot fi dovedite decât printr-o hotărâre judecătorească sau o ordonanță

a procurorului, astfel că aceste afirmații nu pot fi încadrate ca fiind motive de

revizuire.

De asemenea, aspectele

legate de modalitatea de administrare a probelor de către instanța de fond nu poate

constitui motiv de revizuire, aceste aspecte putând fi invocate în căile de atac

ordinare și nu în calea extraordinară de atac a revizuirii, cale de atac al cărui

scop este de a înlătura anumite erori de fapt datorate în special unor aspecte necunoscute

în momentul soluționării fondului cauzei, însă în această speță nu se pune această

problemă, întrucât petentul a criticat în special cuantumul/, pedepsei care nu mai

poate fi rediscutat în această cale de atac și nu poate forma obiectul unei cereri

de revizuire.

Pentru toate aceste

considerente, văzând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, apelul

formulat de condamnatul B.R. a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei

penale nr. 189/A din 4 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală,

a declarat recurs revizuentul condamnat B.R. criticând hotărârea atacată pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de

recurs revizuentul condamnat B.R. și-a întemeiat cererea doar pe dispozițiile

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., arătând că instanța de fond și instanța

de prim control judiciar în mod greșit au reținut că faptele și împrejurările invocate

nu sunt noi și de natură să demonstreze netemeinicia condamnării și că acestea nu

se încadrează în prevederile art. 394 alin. (1) lit a C. proc. pen.

În raport de criticile

invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat pentru următoarele

considerente:

Revizuirea este

o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare

cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau violările

cu caracter continuu ale drepturilor garantate de Convenția Europeană a Drepturilor

Omului constatate printr-o hotărârea de condamnare a statului roman de către Curtea

Europeană sau încălcările dispozițiilor constituționale în cazul în care Curtea

Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate.

Pentru a putea

invoca cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,

este necesar să fi fost descoperite fapte sau împrejurări noi, necunoscute de către

instanță la data judecării cauzei, care să ducă singure sau prin coroborarea cu

alte probe, la dovedirea neteminiciei hotărârii de condamnare.

Probele invocate

trebuie să fie noi, iar nu mijloace de probă prin care se administrează probe deja

cunoscute.

În speță se constată

că, revizuentul condamnat nu este mulțumit de soluția de condamnare pronunțată împotriva

sa, invocând ca motive de revizuire aspecte care nu pot fi încadrate în prevederile

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neavând aptitudinea de a modifica radical

soluția dată în dosarul în care revizuentul a fost cercetat și condamnat pentru

inrfacțiunea de tentativă de omor.

Faptul că numita

M.D., concubina revizuentului aplică anumite corecții celor doi copii minori pe

care îi are cu acesta, faptul că în cauză martorii audiați nu au declarat în sensul

dorit de revizuentul condamnat nu sunt elemente de noutate și nu sunt de natură

a fi apreciate ca fapte sau împrejurări noi care să determine schimbarea în tot

a hotărârii judecătorești pronunțate și astfel să se dispună achitarea revizuientului.

Înalta Curte constată

că, prin cererea sa, revizuientul solicită de fapt o readministrarea a probatoriului

însă, pe calea revizuirii, nu se poate ajunge la o reinterpretarea a probelor existente

la dosar sau la suplimentarea probațiunii pe aspecte de fapt avute în vedere de

instanțele ce au judecat cauza. Așa fiind, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat

recursul formulat de revizuientul condamnat B.R. împotriva deciziei penale nr. 189/A

din 4 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata sumei

de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuientul condamnat B.R. împotriva deciziei penale nr. 189/A

din 4 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

revizuient condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

4 februarie 2013.