ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 372/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare din

12

decembrie

2011 au fost trimiși în judecată printre alții inculpatul F.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune și complicitate la tâlhărie, prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. (pct. 1) și art. 26 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c), alin. (2

1

) lit. a), b) C. pen. (15 fapte), cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. (pct. 2), toate infracțiunile cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut în conținutul actului de acuzare faptul că inculpații D.D.A.I., F.G., C.I., V.A.C., G.I.V., C.C.I., T.F., R.I., P.C. și G.A. au planificat și pus în executare, la data de 28 octombrie 2011, un plan de deposedare de bani și bunuri, prin violență și amenințare, a unui număr de 15 părți vătămate-cetățeni străini refugiați pe teritoriul României, pe care le-au atras și ulterior transportat într-un loc izolat de la marginea orașului Baia Mare, sub pretextul că le asigură trecerea ilegală a frontierei de stat, în spațiul Uniunii Europene.

Valoarea însumată a pagubei pricinuite tuturor părților vătămate s-a ridicat la suma de 8.275 euro.

În

plus, în sarcina inculpaților D.D.A.I. și F.G. s-a mai, reținut faptul că au încercat să inducă în eroare aceleași părți vătămate, anterior săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, prin aceea că le-au solicitat părților vătămate sume de bani în vederea trecerii ilegale a frontierei de stat a României în spațiul Uniunii Europene, în situația în care părților vătămate li se va respinge solicitarea de acordare a statutului de refugiați, de către autoritățile române.

Toți inculpații au recunoscut săvârșirea infracțiunilor ce au format obiectul actului de inculpare și au solicitat judecarea lor în baza procedurii simplificate de recunoaștere a vinovăției, prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 328 din 13 februarie 2012 a Judecătoriei Baia Mare, a fost condamnat printre alții inculpatul F.G., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- tentativă la înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., la pedeapsa închisorii de 1 an

- complicitate la tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c), alin. (2

1

) lit. a), b) C. pen. (15 fapte), la câte 5 ani închisoare pentru fiecare faptă.

Toate infracțiunile cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și cu incidența prevederilor art. 320

1

C. proc. pen.

În

baza art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea respectiv 5 ani închisoare.

S-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. pe perioada executării pedepsei conform art. 71 alin. (2) C. pen.

În

baza art. 117 alin. (1) și (3) C. pen., s-a dispus expulzarea inculpatului F.G., cetățean tunisian, de pe teritoriul României, după executarea pedepsei aplicate.

În

temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice pentru S.N.D.G.J.

În

baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive dispusă față de inculpat.

În

baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepselor aplicate timpul reținerii și cel arestării preventive începând cu data de 1 noiembrie 2011, la zi.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpați a obiectelor înregistrate ca și corpuri delicte conform dovezii din 18 noiembrie 2011 aflate la Camera de Corpuri delicte a I.P.J., Maramureș.

În

temeiul art. 14 C. proc. pen., art. 1357 C. civ. raportat la art. 1370 combinat cu art. 1382 C. civ. au fost obligați inculpații în solidar să plătească:

În temeiul art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.650 RON, din care suma de 400 RON reprezintă onorariul pentru avocat oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că vinovăția inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor ce le-au fost reținute în sarcină

a fost pusă în evidență prin adminstrarea următoarelore mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a plângerilor părților vătămate, procesul-verbal întocmit cu ocazia conducerii în teren efectuată de către părțile vătămate și a indicării locului de unde au plecat cu microbuzul, respectiv cel unde au fost tâlhărite, precum și planșa foto aferentă, procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă, raportul de constatare tehnico-științifică traseologică din 2011, procesul verbal întocmit cu ocazia indicării de către inculpatul C.I. a locului unde s-a aflat el în momentul când părțile vătămate au fost aduse pe Valea U., precum și planșa foto aferentă, procesul-verbal întocmit cu ocazia indicării de către inculpatul V.A.C. a locului de unde Ie-a îmbarcat în microbuz pe părțile vătămate, respectiv locul, situat pe Valea U. unde a oprit microbuzul, precum și planșa foto aferentă, procesul-verbal întocmit cu ocazia efectuării percheziției asupra autovehiculului, cu care au fost transportate părțile vătămate, precum și planșa foto aferentă, declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, rapoartele de constatare medico-legală nr. X1, nr. X2, nr. X3 și nr. X4 din 3 noiembrie 2011 privind pe părțile vătămate K.A., R.A., B.R. și K.M., procese-verbale întocmite cu ocazia recunoașterii din album foto și recunoașterii din grup a° inculpaților, raportul de constatare tehnico-științifică privind testarea cu tehnica poligraf a inculpaților D.D.A.I. și F.G., declarațiile

inculpaților, procese-verbale de căutare și înscrisuri cu rezultatul verificărilor la Administrația Națională a Penitenciarelor și Pirmaria Municipiului Baia Mare cu privire la inculpatul G.A., proces-verbal întocmit cu ocazia ridicării înregistrărilor video efectuate în nopatea de 28 din 29 octombrie 2011 de către sistemele de supraveghere a imobilelor, unde funcționează Ocolul Silvic Municipal Baia Mare și, unde domiciliază familia C., de pe str. P.S. din Baia Mare, 2 CD-uri cu înregistrările sus menționate, procesul-verbal de redare a înregistrărilor susmenționate, procesul-verbal întocmit cu ocazia consultării hărții relaționale întocmite de către I.P.J. Maramureș, Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor, privind pe inculpatul F.G. și părțile vătămate care au fost deposedate de telefoane mobile, procesul-verbal de ridicare de la numita V.M.L. a unei perechi de adidași marca N., procesul-verbal întocmit cu ocazia prezentării de obiecte pentru recunoaștere, părților vătămate R.A., K.A., K.M., B.R., B.B.F., B.O., N.R. și K.M., dovada de restituire către partea vătăamtă R.A. a unei perechi de adidași marca N., dovada de restituire către partea vătămată B.B.F. a unui telefon mobil marca N., de culoare albastru cu negru, dovada de restituire către partea vătămată K.M. a unui telefon mobil marca S.E. de culoare negru, a unui încărcător pentru telefonul mobil respectiv a trei bacnote de dinari, dovada de introducere în camera de corpuri delicte din cadrul I.P.J. Maramureș a unor corpuri delicte, ridicate cu ocazia cercetării locului faptei, respectiv a percheziției asupra autovehiculului aparținând inculpatului V.A.C. unele dintre ele fiind recunoscute de părțile vătămate ca fiind asemănătoare cu cele folosite de inculpați, procesul verbal întocmit cu ocazia ridicării de către lucrători de poliție din cadrul I.P.J. Maramureș, Comportimentului Reținere și Arest Preventiv a unui înscris de la inculpatul G.I.V., precum și înscrisul respectiv, procesul-verbal întocmit de către un lucrător de poliție, cunoscător de limba rromani, cu oczaia asistării la o discuție între inculpatul G.I.V. și tatăl său, procesul verbal întocmit cu ocazia recunoașterii din album foto a inculpatului F.G. de către numita O.A., având calitatea de barman la localul SC P. SRL din Baia Mare (din care rezultă ca acesta a fost văzut în acel local în 28 octombrie 2011, în jurul orei 20:00, înscrisuri care atestă primirea unor sume de bani de către părțile vătămate anterior momentului comiterii tâlhăriilor de către inculpați, înscrisuri care atestă calitatea de traducător a numitului F.A.A., adresa emisă de Centrul de Cooperare Polițienească Internțaionlaă prin care se comunică relații de la autoritățile franceze despre inculpatul D.D.A.I., înscrisuri emise de către Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș, referitoare la inculaptul F.G. (inclusiv un proces-verbal din care rezultă că în data de 7 octombrie 2011, inculpatul a fost depistat de către lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea încercând să treacă ilegal frontiera de stat în Ungaria), respectiv la părțile vătămate, procese-verbale întocmite cu ocazia depunerii jurământului de către traducătorul de limba arabă F.A.A., procese-verbale de căutare, respectiv de verificare cu privire la inculpatul G.A. în vederea aducerii la cunoștință a învinuirii și a prezentării materialului de urmărire penală, ordonanța din 8 decembrie 2011 prin care s-au respins cererile în probațiune formulate de către inculpatul C.I. cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpaților, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. respectiv: lipsa antecedentelor penale; pericolul social concret deosebit de ridicat al pluralității de fapte săvârșite cu violență, modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, respectiv prin conceperea și punerea în aplicare a unui plan de acțiune, valoarea prejudiciului cauzat și nerecuperat, precum și atitudinea inculpaților în raport cu autoritățile judiciare, toate aceste aspecte determinând aplicarea unor pedepse orientate către minimul special.

Împotriva sentinței penale nr. 328 din 13 februarie 2012 a Judecătoriei Baia Mare a declarat recurs printre alții și inculpatul F.G. invocând faptul că instanța de fond ar fi trebuit să rețină și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., respectiv faptul că a recunoscut și regretat fapta comisă, că deși s-au reținut în favoarea sa prevederile art. 320

1

C. proc. pen., instanța de fond nu a diminuat pedeapsa, impunându-se o pedeapsă mai mică, cu aplicarea art. 86

1

C. pen. A mai invocat că nu se impunea luarea măsurii expulzării dat fiind situația politică din tara de origine, Tunisia, existând posibilitatea ca persoana sa să fie supusă unor repercusiuni fizice.

Prin decizia penală nr. 631/R din 24 aprilie 2012, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondate recursurile formulate printre alții și de inculpatul F.G.

În soluționarea recursului, Curtea de Apel a constatat faptul că instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a unui probatoriu complet administrat în faza de urmărire penală, probatoriu pe baza căruia s-a stabilit întemeiat în procedura prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. că inculpații recurenți au comis infracțiunile care fac obiectul cauzei, vinovăția acestora fiind corect reținută.

Și-a însușit în întregime argumentația instanței de fond, astfel cum această posibilitate este conferită de practica C.E.D.O. și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare (Helle împotriva Finlandei).

Față de criticile invocate în recurs și circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Curtea de Apel a reținut faptul că, în raport de dispozițiile art. 72 din C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Verificând modul în care s-au individualizat sancțiunile penale aplicate inculpaților, Curtea a constatat că s-au respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art. 72 C. pen., evidențiind gravitatea faptelor comise, prin prisma circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor personale ale inculpaților, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor care vizează strict persoana acestora, aprecierea fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare.

În acest context, a considerat că nu poate fi omis numărul ridicat al participanților, faptul că inculpații au comis faptele după o temeinică și amănunțită pregătire, că au acționat coordonat și prin mijloace deosebit de violente, că au profitat de situația speciala a victimelor (cetățeni algerieni, solicitanți de azil) și că au cauzat un prejudiciu foarte ridicat care nu este recuperat. Totodată, a reținut și amploarea activității infracționale dată de numărul ridicat al victimelor și infracțiunilor comise.

Curtea a mai apreciat că raționamentul instanței de fond care a condus la nereținerea de circumstanțe atenuante fată de inculpatul F.G. este justificat. Aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 74 C. pen. este atributul exclusiv al instanței de judecată, care la momentul individualizării pedepsei este obligată să se raporteze la toate circumstanțele comiterii faptei și să aibă în vedere și consecințele acesteia.

Totodată, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare este posibilă doar dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. În acest context s-a apreciat că, nu poate fi omis gradul ridicat de implicare a inculpatului F.G., nu numai în calitate de autor, dar acesta a fost unul dintre inculpații care a avut inițiativa infracțională atât cea privind inducerea în eroare, cât și cea a tâlhăririi, a facilitat comiterea faptelor profitând de încrederea acordată de victime și autorității acestuia asupra lor rezultând din cunoașterea mai amănunțită a procedurilor în materia acordării de azil în România și a dependenței generată de necesitatea de a avea un translator.

Împotriva deciziei penale nr 631/R din 24 aprilie 2012 a Curții de Apel Cluj, a declarat recurs inculpatul F.G., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În ședința publică de la termenul de judecată din 4 februarie 2013, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, când s-a pus în discuție din oficiu admisibilitatea recursului formulat, recurentul inculpat F.G. a declarat că înțelege să își retragă recursul formulat împotriva deciziei penale nr. 631/R din 24 aprilie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, și a solicitat să se ia act de manifestarea sa de voință.

Față de poziția procesuală a recurentului inculpat, Înalta Curte, constată că cercetarea admisibilității căii de atac are prioritate față de manifestarea de voință a inculpatului de a retrage calea de atac formulată.

În baza principiului legalității procesului penal, autoritățile judiciare trebuie să își desfășoare activitatea cu respectarea regulilor de procedură.

Exercitarea uni drept procesual precum formularea sau retragerea unei căi de atac se realizează cu respectarea cadrului procesual prevăzut de legea procesual penală.

Astfel, Înalta Curte nu poate lua act de retragerea unei căi de atac vădit inadmisibilă, care nu poate fi formulată conform prevederilor C. proc. pen.

În raport de calea de atac formulată, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive privind pronunțarea acestora, cu nerespectarea condițiilor formale, legal

5

prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat, este reglementată de art. 129 din Constituția României.

Corespunzător principiu constituțional enunțat în acest articol, părțile interesate pot exercita căile de atac, numai în condițiile legii procesuale.

Potrivit art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești nedefinitive, sentințe sau decizii, după caz.

Înalta Curte reține că, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.

Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Competența pentru judecarea cauzelor având ca obiect infracțiunile de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) și (2

1

) C. pen. și înșelăciunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., revine Judecătoriei conform art. 25 alin. (1) C. proc. pen.

Sentința pronunțată într-o astfel de cauză este susceptibilă de a fi atacată numai cu recurs, competența de soluționare revenind Curții de Apel conform dispozițiilor art. 28

1

pct. 3 C. proc. pen.

În prezenta cauză se constată că inculpatul a fost judecat și condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. și complicitate la tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c), alin. (2

1

) lit. a), b) C. pen.

Astfel, decizia penală nr. 631/R din 24 aprilie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, este definitivă și nu este susceptibilă a fi atacată cu nicio cale ordinară de atac.

Față de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpatul F.G. împotriva deciziei penale mr.631/R din 24 aprilie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta contestatoare va fi obligată la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul F.G. împotriva deciziei penale nr. 631/R din 24 aprilie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpretului de limba arabă pentru recurentul condamnat F.G. se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2013.