ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 336/2013

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr 142 din 11 septembrie 2012 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 403 C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul R.M., împotriva sentinței penale nr. 91 din 16 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel lași, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Prin referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași din 13 iulie 2012, înregistrat pe rolul acestei instanțe la 17 iulie 2012, s-a solicitat, în urma cercetărilor efectuate respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulate de R.M. împotriva sentinței penale din 16 iunie 2011 a Curții de Apel lași.

Analizând referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași, cererea de revizuire și Dosarul de fond nr. 332/45/2010 al Curții de Apel lași, s-a constatat că prin sentința penală nr. 91 din 16 iunie 2011 Curtea de Apel lași a respins ca nefondată plângerea formulată de R.M. împotriva rezoluției date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași.

Potrivit art. 393 alin. (1) C. proc. pen., „hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă”.

În art. 394 alin. (1) C. proc. pen. sunt reglementate cazurile de exercitare a acestei căi de atac, prevăzându-se că „revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia”.

Atât din conținutul prevederilor menționate, cât și din precizările făcute în alin. (2)-(4) ale aceluiași articol cu privire la condițiile în care cazurile reglementate la art. 394 alin. (1) C. proc. pen. constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.

Din reglementarea de ansamblu a cazurilor de revizuire și ale condițiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive rezultă, deci, că hotărârile judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.

Or, în raport cu soluțiile ce pot fi pronunțate în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluții nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea prevederilor art. 345 C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal. Pe de altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Împotriva acestei sentințe, revizuentul R.M. a formulat recurs la data de 17 septembrie 2012.

Recursul declarat de revizuent este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală.

Din economia textului menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Potrivit dispozițiilor art. 416 pct. 1 C. proc. pen., hotărârile primei instanțe rămân definitive la data pronunțării, când hotărârea nu este supusă apelului și nici recursului.

În prezenta cauză, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu recursul declarat de către revizuentul R.M., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv sentința penală nr. 142 din 11 septembrie 2012 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul R.M.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul R.M. împotriva sentinței penale nr. 142 din 11 septembrie 2012 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 31 ianuarie 2013.