Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.03.2013
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2736/2013

HOTĂRÂRE
05.03.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2736/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Reclamantul T.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Federația Română de Snooker și F.T.

– președintele Federației Române de Snooker obligarea pârâtei Federația Română de Snooker să emită răspuns la petiția reclamantului din data de 28 martie 2011, să îi achite suma de 32 de lei menționată în sentința civilă nr. 6397 din 02 noiembrie 2011, obligarea pârâtului conducător al Federația Română de Snooker la plata unei amenzi de 20 % din salariul minim pe economie pentru întârzierea cu 233 de zile, calculate începând cu data de 09 aprilie 2012, când sentința menționată anterior a devenit irevocabilă și a fost împlinit și termenul de 30 de zile calculat începând cu acest din urmă moment și până la data înregistrării prezentei acțiuni, precum și obligarea pârâtei Federația Română de Snooker să achite reclamantului daune pentru întârziere în cuantum de 500 lei.

În motivare, reclamantul a învederat în esență faptul că prin sentința civilă nr. 6397 din 01 noiembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 5542/2/2011 pronunțată de Curtea de Apel București a fost obligată pârâta Federația Română de Snooker să răspundă petiției adresată de către reclamant acestei pârâte la data de 28 martie 2011, deși la data de 09 martie 2012 această sentință a devenit irevocabilă, iar la data de 09 aprilie 2012 a expirat și termenul d e30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și la plata unor cheltuieli de judecată, care însă nu au fost achitate de către pârâtă. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 394 din 28 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul T.V., în contradictoriu cu pârâții Federația Română de Snooker și F.T.

– Președintele Federației Române de Snooker, și a aplicat acestuia din urmă o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 10 aprilie 2012 și până la executarea întocmai a dispozitivului sentinței civile nr. 6397 din 2 noiembrie 2011 a aceleiași instanțe, pronunțată în Dosarul nr. 5542/2/2011, respectiv de a răspunde petiției reclamantului transmisă Federației Române de Snooker la data de 28 martie 2011, cu scrisoare recomandată. De asemenea, în temeiul art. 246 C. proc. civ., instanța de fond a luat act de cererea reclamantului de renunțare la judecarea cap. 1, 2 și 4 ale acțiunii.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 6397 din 02 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București – S.C.A.F., în Dosarul nr. 554/2/2011, irevocabilă prin nerecurare la data de 09 martie 2012, a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul din prezenta cauză formulată în contradictoriu cu pârâta Federația Română de Snooker, fiind obligată aceasta din urmă să răspundă petiției reclamantului transmisă prin poștă la data de 28 martie 2009, cu scrisoare recomandată. Din analiza considerentelor acestui titlu executoriu, se reține că în fapt reclamantul s-a adresat anterior acestei instanțe în vederea obligării acestei pârâte să îi formuleze un răspuns la petiția transmisă la data de 28 martie 2011, intitulată de către acesta drept o contestație împotriva deciziei de excludere definitivă a sa din activitatea sportivă.

Din analiza acestei petiții se constată că această intitulată contestație cuprinde solicitarea adresată de către reclamant pârâtei, în sensul de a i se comunica cine a făcut sesizarea la Comisia de Disciplină în baza căreia s-a hotărât excluderea sa și dacă persoana care a făcut această sesizare a achitat taxa de 50 lei, reținându-se în continuare că aceste solicitări sunt foarte concrete, adresate conform art. 8 din O.G. nr. 27/2002. Raportat la situația de fapt, se constată că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea capătului de cerere privind aplicarea amenzii conducătorului instituției obligată prin dispozitivul titlului executoriu să răspundă concret unei asemenea petiții, dezvoltată în cuprinsul considerentelor titlului executoriu, parte integrantă și totodată obligatorie pentru ambele părți.

Din această perspectivă se constată că deși la data de 09 martie 2012 această sentință, prin care a fost stabilită în sarcina pârâtei Federația Română de Snooker obligația de a răspunde concret celor două solicitări menționate în cuprinsul petiției expusă anterior, a devenit irevocabilă prin nerecurare, iar la data de 09 aprilie 2012 s-a împlinit termenul maxim prevăzut de lege pentru a fi formulat și expediat un asemenea răspuns în temeiul acestui titlu executoriu, totuși pârâta nu a înțeles să-și îndeplinească o asemenea obligație în favoarea reclamantului, în mod nejustificat, refuzând să comunice reclamantului un răspuns concret la o asemenea petiție menționată în cuprinsul titlului executoriu.

Pe de altă parte, vor fi înlăturate susținerile pârâților în sensul că prin adresa din 27 martie 2012 (fila 12 din prezentul dosar) aceștia ar fi procedat la emiterea unui răspuns în temeiul titlului executoriu, având în vedere în primul rând faptul că nu există o dovadă a confirmării primirii acestei adrese de către reclamant, iar în al doilea rând, din analiza conținutului acestei adrese, se constată că nu poate constitui o executare întocmai a dispozitivului titlului executoriu astfel cum este acesta explicat prin considerentele menționate anterior, în sensul de a oferi reclamantului un răspuns concret la petiția sa cuprinzând cele două solicitări expuse mai sus, respectiv de a i se comunica cine a făcut sesizarea la Comisia de Disciplină în baza căreia s-a hotărât excluderea sa și dacă persoana care a făcut această sesizare a achitat taxa de 50 lei.

Mai mult, se reține că această adresă constituie numai o executare strict formală a dispozitivului titlului executoriu, prin referirea exclusivă la titlul executoriu și la petiția reclamantului din 08 martie 2011, fără însă a oferi un răspuns concret unei astfel de petiții, nefiind astfel executat în termenul prevăzut de lege și în mod nejustificat obligația stabilită în favoarea pârâtei Federația Română de Snooker. În continuare, se constată că executarea obligației revenea pârâtului F.T., în calitate de președinte al Federația Română de Snooker, potrivit dispozițiilor stabilite prin statutul acestei organizații, obligația nefiind adusă la îndeplinire în mod nejustificat în termenul prevăzut de lege și în limitele atribuțiilor acestui pârât.

Se vor înlătura înscrisurile depuse de către pârâți prin avocat la data de 28 ianuarie 2013, respectiv tichetul de recomandată din 06 aprilie 2012 (neavând valoarea probatorie în sensul reținut anterior, respectiv de a dovedi că a fost îndeplinit întocmai titlul executoriu sub aspectul emiterii unui răspuns concret petiției transmisă anterior de către reclamant, respectiv a comunicării unui asemenea răspuns cu confirmare de primire), precum și notificarea din 26 iunie 2012, respectiv procesul-verbal din 28 iunie 2012 al B.E.J.

F.G.M., acestea din urmă avându-se în vedere lipsa de relevanță, respectiv față de faptul că obiectul acțiunii, astfel cum inițial cât și ulterior l-a precizat oral reclamantul, a fost exclusiv aplicarea unei amenzi conducătorului pârâtei Federația Română de Snooker pentru refuzul neexecutării obligației principale stabilită prin titlul executoriu, respectiv, aceea de a răspunde efectiv la petiția reclamantului, iar nu aceea de a plăti contravaloarea cheltuielilor de judecată, capăt de cerere la care reclamantul a înțeles să renunțe la judecată, conform art. 246 C. proc. civ., ca de altfel și la capetele de cerere privind acordarea daunelor pentru întârziere și la obligarea pârâtei Federația Română de Snooker să răspundă petiției.

Recursul, Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamantul, precum și pârâtul F.T. – Președintele Federației Române de Snooker. - În motivarea cererii sale de recurs, reclamantul T.V. a arătat că în sentința civilă recurată nu este precizat cuantumul total al amenzii deși s-a solicitat amendarea conducătorului Federația Română de Snooker pe o perioadă de 233 zile, astfel că o astfel de sentință nu poate fi pusă în executare. Arată recurentul că dacă, conducătorul amendat nu se va supune niciodată, amenda nu poate fi aplicată. În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ. - În motivarea cererii sale de recurs, pârâtul F.T.

președintele al Federației Române de Snooker a arătat în esență, că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale, având în vedere prevederile legale cuprinse în Statutul Federației în sensul că reclamantul avea obligația de a achita suma prevăzută de aceste dispoziții pentru a primi răspuns la petiția transmisă, instanța subrogându-se în dreptul petentului, apreciind că răspunsul nu este complet. - De asemenea, a considerat recurentul că instanța de fond a înlăturat în mod nelegal și netemeinic înscrisurile prezentate de Federație, pârâtul nu a depus dovada petiției și a trimiterii ei. - În mod nelegal a fost sancționat conducătorul Federației care nu are ca atribuții să formuleze și să emită răspunsuri la petiții sau acte adresate federației – așa cum rezultă din art. 53 din Statut.

În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Considerentele și soluția instanței de recurs. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul F.T. – Președintele Federației Române de Snooker. Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiat, sentința recurată fiind supusă modificării în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., în sensul admiterii recursului pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: - În conformitate cu art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004: 1) Daca in urma admiterii acțiunii autoritatea publica este obligata sa încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, sa elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive și irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. (2) În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

Înalta Curte consideră întemeiat motivul de recurs privind înlăturarea în mod netemeinic și nelegal a înscrisurilor prezentate de recurent de către instanța de fond. Se reține că în urma pronunțării sentinței civile nr. 6397 din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel București (prin care pârâta Federația Română de Snooker a fost obligată să îi răspundă petiției reclamantului TV – transmisă prin poștă la data de 28 martie 2009 – cu scrisoare recomandată și pârâta a fost obligată la plata sumei de 32 de lei cheltuieli de judecată către reclamant) pârâta Federația Română de Snooker a răspuns petiției reclamantului - la care se referă sentința civilă nr. 6397 din 2 noiembrie 2011. Faptul că în sentința civilă nr. 6397 din 2 noiembrie 2011 s-a trecut din eroare data petiției 28 martie 2009 în loc de 28 martie 2011 – nu are relevanță deoarece chiar dacă nu s-a îndreptat din oficiu sau la cerere această eroare întemeiată în conformitate cu prevederile art. 281 C. proc.

civ., - din considerentele sentinței rezultă că este vorba de petiția din 28 martie 2011. Prin urmare, recurenta – pârâtă Federația Română de Snooker a răspuns petiției, punând în executare sentința instanței de fond nr. 6397/2011 în conformitate cu prevederile legale (f. 12, dosar fond). Este greșită aprecierea instanței de fond în sensul că a fost înlăturată această probă deoarece prin această adresă nu s-a răspuns în concret și în detaliu petiției reclamantului întrucât din dispozitivul sentinței nr. 6397/2011 și considerentele acesteia rezultă că Federația Română de Snooker trebuia să răspundă petiției, „conținutul răspunsului nefiind pus în discuție în prezenta cauză”, instanța apreciind că trecând peste limbajul și invectivele reclamantului în cuprinsul solicitării sale adresate pârâtei, pârâta este obligată să identifice dacă există o solicitare concretă, fiind reținută poziția procesuală a acesteia în sensul că nu i-a răspuns în nici un mod reclamantului.

Din moment ce acest răspuns al pârâtului - recurent a fost formulat, cu precizarea expresă că este dat în considerarea sentinței civile pronunțate în Dosarul nr. 5542/2/2011, este greșit a trece la interpretarea și aprecierea răspunsului dat în aceste circumstanțe, neputându-se garanta un răspuns așa cum ar dori fiecare petent. În consecință, constatând că pârâta Federația Română de Snooker și a adus la îndeplinire obligațiile rezultate din sentința civilă nr. 6397/2011 – în cauză nu sunt întrunite condițiile aplicării art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, recursul pârâtului va fi admis, se va modifica sentința recurată în sensul că se va respinge acțiunea reclamantului T.V.

ca nefondată, cu menținerea celorlalte dispoziții privind cheltuielile de judecată și cererea de renunțare la judecarea capetelor 1, 2, 4 ale acțiunii. - În ceea ce privește recurentul – reclamant T.V. - se reține că acesta este nefondat, deoarece ceea ce invocă recurentul ține de executarea sentinței definitive și irevocabile, respectiv este în beneficiul reclamantului să poată primi o eventuală reparație sau satisfacție prin admiterea sancționării cu amendă a conducătorului autorității vizate de art. 24 din Legea nr. 554/2004, decât să se stabilească un termen exact, improbabil că va fi cel al executării. Prin mențiunea „până la data executării întocmai a dispozitivului sentinței civile nr. 6397 din 2 noiembrie 2011” recurentul – reclamant nu este vătămat, acesta ar putea teoretic pune în executare oricând acest dispozitiv, desigur în condițiile în care sentința recurată ar rămâne irevocabilă.

În speță, sentința civilă recurată a fost modificată așa cum s-a precizat mai sus în sensul respingerii acțiunii reclamantului. Pentru toate acestea, în consecință, se va respinge recursul recurentului - reclamant T.V. ca nefondat, se va admite recursul declarat de pârâtul F.T. – Președintele Federației Române de Snooker împotriva aceleiași sentințe și de asemenea se va modifică sentința atacată, în sensul că respinge, ca nefondată, cererea formulată de reclamant, se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul T.V. împotriva sentinței nr. 394 din 28 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de pârâtul F.T. – Președintele Federației Române de Snooker împotriva aceleiași sentințe. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge, ca nefondată, cererea formulată de reclamant. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-06-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2464/2015
Decizia nr. 2464/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data
ÎCCJ 2022-02-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 901/2022
excepția autorității de lucru judecat și au fost respinse primele două capete de cerere, a fost admisă în parte cererea reclamantei, s-a aplicat pârâtului Președintele Federației Române de Snooker o amendă de 20% din salariul minim brut pe
ÎCCJ 2014-10-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3774/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București sub nr. 11371/300/2011, reclamanta S.S.C.S., prin Președinte T.V. a solicitat, în
ÎCCJ 2013-10-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6795/2013
2011 prin Scrisoarea nr. 2513-OP46, precum și obligarea la plata către reclamant a sumei de 39,50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că potrivit art. 1 alin. (2) și art. 2 din
ÎCCJ 2014-10-28
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4006/2014
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond. Cadrul procesual Prin Sentința nr. 1060 din 20 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios adminis
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă