ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4006/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4006/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond. Cadrul procesual Prin Sentința nr. 1060 din 20 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul S.S.C. Snagov, în contradictoriu cu pârâta Federația Română de Snooker, a anulat decizia de excludere din cadrul Federației Române de Snooker a reclamantului, adoptată în cadrul Adunării Generale de Alegeri din 15 octombrie 2011 și a respins, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată. A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 20 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Astfel cum rezultă din Procesul-verbal depus la dosar de pârâtă, la data de 15 octombrie, începând cu ora 17,00 a avut loc Adunarea Generală de Alegeri a Federației Române de Snooker, pe ordinea de zi fiind trecute mai multe puncte de dezbateri și anume: (i) alegeri pentru unele funcții în Biroul Federal (președinte de onoare, președinte executiv, vicepreședinte și 2 membri ai biroului), (ii) excluderea din Federația Română de Snooker a reclamantului S.S.C. Snagov, (iii) Aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a pârâtei Federația Română de Snooker; (iv) diverse. În cadrul acestei Adunări Generale de alegeri au fost adoptate mai multe decizii, printre care și decizia de excludere a reclamantului S.S.C.
Snagov din cadrul Federației Române de Snooker. Se reține incidența prevederilor art. 27 din Statutul Federației Române de Snooker care prevede, printre drepturile membrilor Federației, dreptul de a participa la Adunarea Generală, de a-și exercita dreptul de vot în cadrul acesteia și de a participa la elaborarea hotărârilor. De asemenea, se reține incidența prevederilor art. 38 și 45 din Statut, potrivit cărora convocarea Adunării Generale Ordinare se face cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfășurării acesteia, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire iar convocarea Adunării Generale de alegeri se face de Biroul Federal cu 45 de zile înainte de data desfășurării acesteia. În conformitate cu art. 35 lit. h) din Statutul Federației Române de Snooker atribuția de aprobare a propunerilor de excludere a membrilor federației aparține Adunării Generale Ordinare.
Înainte de a trece la analizarea cererii reclamantului de anulare a tuturor deciziilor adoptate în cadrul Adunării Generale de alegeri organizată de pârâtă la data de 15 octombrie 2011, prima instanță a indicat că, astfel cum rezultă din interpretarea sistematică a prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în materia contenciosului administrativ nu se face distincție între nulitatea absolută și nulitatea relativă, legiuitorul consacrând concepția contenciosului subiectiv, potrivit căreia acțiunile în această materie vizează anularea actelor administrative care vatămă un drept subiectiv recunoscut de lege sau un interes legitim al persoanei care se consideră vătămată (forme ale contenciosului obiectiv fiind reglementate numai cu caracter de excepție pentru apărarea ordinii de drept și anume, în cazul acțiunilor introduse de Avocatul Poporului, Ministerul Public, Instituția Prefecturii etc.) Față de aceste considerente, un motiv de nelegalitate invocat pe calea unei acțiuni în contenciosul administrativ poate constitui o cauză de anulare a unui act administrativ numai în condițiile în care neregularitatea vatămă un drept subiectiv sau un interes legitim al reclamantului, anularea actului fiind întotdeauna condiționată de dovedirea vătămării.
Or, această concepție de reglementare în materia contenciosului administrativ presupune că instanța de contencios administrativ analizează întotdeauna îndeplinirea cerinței constând în dovedirea unei vătămări, atunci când dispune anularea actului. Un prim motiv de nelegalitate, care vizează toate deciziile adoptate în cadrul Adunării Generale de alegeri organizată de pârâta Federația Română de Snooker la data de 15 octombrie 2011, constă în împrejurarea că acestea sunt nelegale, întrucât adunarea s-a desfășurat cu încălcarea prevederilor art. 27 și art. 45 din Statut, întrucât, deși reclamantul avea calitatea de membru al Federației, acesta nu a fost convocat pentru data stabilită, cu 45 de zile înainte de data desfășurării adunării.
Este de menționat că, deși pârâta a fost citată cu mențiunea de a face dovada convocării reclamantului pentru Adunarea Generală din data de 15 octombrie 2011 (încheierea de ședință din data de 16 ianuarie 2013), aceasta nu a fost în măsură să facă dovada solicitată de instanță și nu s-a prezentat la termenul la care litigiul s-a judecat pe fond. Or, lipsa convocării reclamantului, membru al Federației Române de Snooker, pentru Adunarea generală de alegeri din data de 15 octombrie 2011, constituie un viciu de legalitate al deciziilor adoptate în cadrul adunării, în condițiile în care aceasta s-a desfășurat cu nerespectarea prevederilor art. 27 și art. 45 din Statut. Un alt motiv de nelegalitate, cu precizarea că acesta vizează numai decizia de excludere a reclamantului S.S.C.
Snagov din cadrul Federației Române de Snooker, este că aceasta a fost adoptată în cadrul unei Adunări Generale care nu avea competența de a aproba o asemenea măsură. Astfel, în cuprinsul Statutului Federației Române de Snooker se face distincție între Adunarea Generală ordinară, Adunarea Generală extraordinară și Adunarea Generală de alegeri (art. 36), fiind reglementate atribuții diferite pentru fiecare. Or, așa cum rezultă din analiza prevederilor art. 35 și 46.1 și urm. din Statut, Adunarea Generală de alegeri are ca atribuții doar alegerile în funcțiile eligibile, atribuția de aprobare a propunerilor de excludere a membrilor federației aparținând exclusiv Adunării Generale ordinare. În concluzie, se constată că decizia de excludere a reclamantului S.S.C.
Snagov din cadrul Federației Române de Snooker a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 35 și 46.1 și urm. din Statutul Federației Române de Snooker, în cadrul Adunării Generale de alegeri din data de 15 octombrie, prin depășirea competenței acesteia care este limitată de prevederile statutare, la aspectele ce țin de alegeri (așa cum, de altfel, rezultă și din denumire).
În ceea ce privește condiția vătămării unui drept subiectiv al reclamantului, s-a constatat că aceasta este îndeplinită numai în ceea ce privește decizia de excludere din cadrul Federației Române de Snooker, vătămarea fiind evidentă, raportat la gravitatea măsurii adoptate cu încălcarea prevederilor art. 27, 35, 45 și 46.1 și urm. Referitor la celelalte decizii adoptate,instanța de fond a reținut că reclamantul nu a dovedit, în concret, existența vreunei vătămări a unor drepturi sau interese legitime, întrucât nu a dovedit că, în ipoteza în care ar fi fost convocat în termenul legal, ar fi candidat pentru vreuna dintre funcțiile eligibile.
Din aceste considerente, reținând, pe de o parte, faptul că toate deciziile adoptate în cadrul Adunării Generale de alegeri Federației Române de Snooker din data de 15 octombrie sunt afectate de vicii de legalitate iar pe de altă parte, împrejurarea că vătămarea unui drept subiectiv legitim al reclamantului s-a dovedit numai în ceea ce privește decizia de excludere a acestuia din cadrul Federației, în temeiul dispozițiilor art. 8 din legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, a fost admisă, în parte, acțiunea și anulată decizia de excludere din cadrul Federației Române de Snooker a reclamantului S.S.C. Snagov, adoptată în cadrul Adunării Generale de Alegeri din 15 octombrie 2011. 2. Cererile de recurs și motivele înfățișate Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâta.
2.1. Recursul promovat de recurentul-reclamant S.S.C. Snagov Prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că este nelegală hotărârea instanței de fond, care, deși a constatat că adunarea generală de alegeri a pârâtei Federația Română de Snooker s-a desfășurat în afara legii, fără convocarea clubului reclamant, a dispus anularea unei singure decizii adoptate în aceste condițiuni, cea de excludere, reținând fără temei că nu s-a dovedit vătămarea unui drept legitim al reclamantului prin celelalte hotărâri adoptate. Recurentul-reclamant a arătat că nu poate fi primit un atare raționament, pe de-o parte pentru că nu este logic, iar pe de altă parte întrucât, oricum, nu era de acord cu numirea în funcțiile de conducere a persoanelor alese și nici cu modificarea regulamentului, în sensul solicitat, votul clubului reclamant pe aceste aspecte neputând fi exercitat.
2.2. Recursul promovat de pârâta Federația Română de Snooker La rândul său pârâta Federația Română de Snooker a criticat hotărârea primei instanțe, arătând că au fost greșit aplicate prevederile legale ca și dispozițiile cuprinse în Statutul Federației al cărei membru a fost și clubul reclamant, cu referire la art. 35, 36, coroborate cu art. 2.7 și 3.7.5 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al F.R. Snooker, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată. S-a mai susținut că în fața instanței de fond s-a ignorat faptul că reclamantul nu a făcut dovada calității de reprezentant al persoanei care a formulat cererea de chemare în judecată, deși o atare verificare se impunea a fi realizată din oficiu.
În fine, recurenta-pârâtă a arătat că prima instanță a nesocotit prevederile art. 129 C. proc. civ., refuzând să exercite un rol activ în stabilirea corectă a cadrului procesual, fiind elocventă și împrejurarea că nu s-a solicitat dovada vătămării, pretins a fi fost pricinuită recurentului-reclamant de către intimata-pârâtă. 3. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor 3.1. Analizând cu prioritate, potrivit art. 137 C. proc. civ., excepțiile invocate de cei doi recurenți în contextul soluționării recursurilor de față, Înalta Curte arată că acestea nu pot fi primite și urmează a fi respinse, ca neîntemeiate, pentru argumentele în continuare înfățișate. 3.1.1. Excepția lipsei calității de reprezentant a dlui.
T.V., pentru recurentul-reclamant S.S.C. Snagov, invocată și soluționată de instanța de fond, reiterată și în recurs, nu este fondată întrucât, după cum bine a reținut și judecătorul fondului prin încheierile de ședință din 16 ianuarie 2013 și respectiv 21 ianuarie 2013 la dosar au fost depuse înscrisurile ce atestă calitatea reprezentantului persoană fizică de asociat fondator dar și de președinte al clubului, consemnată ca atare în chiar actul constitutiv al asociației reclamante cu atribuțiuni de reprezentare a persoanei juridice înființate conform O.G. nr. 26/2000, nefiind incidente în cauză prevederile art. 68 alin. (1) din C. proc. civ.. 3.1.2.
Neîntemeiată este și excepția lipsei dovezii calității de reprezentat a apărătorului recurentei-pârâte Federația Română de Snooker, invocată de recurentul-reclamant, întrucât la dosar s-a depus, și pentru etapa recursului, împuternicirea avocațială seria B 1835/08/2014 a UNBR - Baroul București, emisă pentru apărătorul ce a semnat și susținut recursul pârâtei-recurente, actul doveditor fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995, republicată cu modificări și ale Statutului profesiei de avocat, conform art. 68 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. În fine, neîntemeiate sunt și excepțiile vizând nulitatea recursului declarat de recurentul-reclamant și respectiv lipsa de interes în promovarea recursului, invocate de către recurenta-pârâtă.
Motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant pot fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., chiar în lipsa indicării exprese prin cererea de recurs a temeiului de drept. 3.1.3. Nici lipsa interesului recurentului-reclamant în promovarea recursului de față nu poate fi primită întrucât recurentul-reclamant a exercitat o cale de atac, admisibilă, tinzând la reformarea unei hotărâri judecătorești prin care i-a fost admisă numai în parte cererea de chemare în judecată. 3.2. Examinând așadar recursurile promovate în substanța lor, raportat la probatoriul administrat și la prevederile legale aplicabile, dar și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc.
civ., Înalta Curte reține că recursul recurentului-reclamant este întemeiat, în limitele și pentru considerentele în continuare arătate, în vreme ce recursului pârâtului-recurent urmează a fi respins ca nefondat, de asemenea pentru argumentele înfățișate. Reclamantul-recurent S.S.C. Snagov, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, îndreptată împotriva pârâtei Federația Română de Snooker, a solicitat anularea tuturor deciziilor luate în adunarea generală de alegeri a Federației Române de Snooker din data de 15 octombrie 2011 (astfel cum s-a precizat ulterior), din care face parte în calitate de club sportiv afiliat, cu drepturi depline și egale.
În cuprinsul cererii de chemare în judecată recurentul-reclamant, fără a indica și enumera distinct hotărârile a căror anulare o solicită, a indicat că adunarea generală a fost organizată cu încălcarea prevederilor statutare, în lipsa convocării sale, ceea ce i-a produs o serioasă vătămare.
Instanța de fond, reținând practic nelegalitatea tuturor deciziilor adoptate în cadrul Adunării generale de alegeri organizată de pârâta-recurentă, la data de 15 octombrie 2011, urmare a încălcării prevederilor art. 27 și 45 din statutul acestei federații, vizând convocarea membrilor pentru data stabilită cu 45 de zile înainte, în sensul că nu s-a făcut dovada de către pârâtă că s-a realizat convocarea reclamantului pentru data de 15 octombrie 2011, a dispus anularea numai a deciziei de excludere a clubului reclamant din cadrul federației pârâte, apreciind că numai în aceste limite este întrunită și cerința vătămării unui drept subiectiv, în sensul legii contenciosului administrativ.
Reținând legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe în ceea ce privește anularea deciziei de excludere din cadrul federației pârâte a clubului reclamant, Înalta Curte arată totodată că nu împărtășește opinia judecătorului fondului cu referire la celelalte decizii atacate de reclamant adoptate, în aceleași condiții, la data de 15 octombrie 2011 de pârâta-recurentă și în acest sens apreciază că sunt întemeiate criticile recurentului-reclamant. Viciul de nelegalitate detectat și reținut ca atare și de către prima instanță, derivând din nerespectarea de către pârâta-recurentă a prevederilor statutare vizând drepturile membrilor și obligativitatea convocării adunării generale de alegeri cu 45 de zile înainte de data desfășurării acesteia (art. 27, 35, 45 și următoarele din Statutul Federației Române de Snooker) afectează în egală măsură, toate deciziile adoptate la data de 15 octombrie 2011 și atrage nelegalitatea acestora.
Contrar celor reținute de prima instanță, acțiunea în contencios administrativ poate fi promovată de orice persoană ale cărei drepturi sau interese legitime au fost vătămate prin acte administrative nelegale, cum este și cazul recurentului-reclamant, fiind evidentă vătămarea ce i-a fost produsă acestuia prin respectivele decizii adoptate în cadrul unei adunări generale la care nu a fost convocat, cu nesocotirea prevederilor statutare și a drepturilor sale decurgând din calitatea de membru fondator al Federației Române de Snooker. Cu referire la recursul promovat de pârâta Federația Română de Snooker, Înalta Curte reține că niciuna din criticile formulate nu poate fi primită.
În completarea considerentelor deja prezentate, care constituie argumente în favoarea temeiniciei acțiunii reclamantului recurent, în integralitatea sa, Înalta Curte afirmă că nu se poate reține greșita aplicare sau interpretare de către prima instanță a probatoriului administrat și nici lipsa rolului activ, potrivit art. 129 alin. (4) și 5 C. proc. civ. Instanța de fond a solicitat pârâtei recurente să prezinte dovada convocării reclamantului-recurent, conform prevederilor statutului, însă o astfel de dovadă nu a fost făcută. În fine, pentru argumentele deja înfățișate în contextul analizei întreprinse asupra excepțiilor invocate de părți în cursul soluționării recursurilor de față, se reține că și celelalte critici cuprinse în recursul pârâtei recurente, sunt neîntemeiate.
Concluzionând față de toate cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) și 2 C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtei, dar va admite recursul reclamantului promovat împotriva aceleiași hotărâri. În consecință, se va dispune modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii integrale a acțiunii reclamantului S.S.C. Snagov, astfel cum a fost precizată, și al anulării tuturor deciziilor Adunării Generale de Alegeri a Federației Române de Snooker din data de 15 octombrie 2011, fiind menținută decizia primei instanțe de anulare a deciziei de excludere din cadrul federației pârâte a reclamantului-recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge excepția lipsei calității de reprezentant al d-lui T.V. pentru recurentul-reclamant S.S.C. Snagov. Respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al apărătorului recurentei-pârâte Federația Română de Snooker. Respinge excepția nulității recursului și excepția lipsei de interes în promovarea recursului, invocate de recurenta-pârâtă Federația Română de Snooker. Admite recursul declarat de reclamantul S.S.C. Snagov împotriva Sentinței civile nr. 1060 din 20 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că: Admite în integralitate acțiunea formulată de reclamant. Anulează toate deciziile adoptate în cadrul Adunării Generale de Alegeri a Federației Române de Snooker din data de 15 octombrie 2011. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Federația Română de Snooker împotriva aceleiași sentințe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2014. Procesat de GGC - GV
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.