ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1994/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1994/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Prin Sentința nr. 94 din 9 iunie 2011, Curtea de Apel Bacău a respins excepțiile inadmisibilității și prematurității formulării acțiunii, a admis acțiunea reclamantului C.C., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a dispus anularea Deciziei nr. 9923/FF din 3 decembrie 2009 și a stabilit că despăgubirile ce se cuvin reclamantului pentru suprafața de 0,13 ha teren situat în intravilanul Comunei Strugari sunt în valoarea de 6.667,701 RON. Totodată, Curtea de apel a respins atât cererile de intervenție formulate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și SC C.E. Bacău, cât și cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin aceeași sentință, Curtea de Apel Bacău a dispus plata către expert C.P. a onorariului de expert în cuantum de 600 RON, conform chitanței depuse la dosar. Împotriva acestei sentințe, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat recurs, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. Examinând cu prioritate excepția tardivității prezentului recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite, cu consecința respingerii recursului ca tardiv formulat, fiind de prisos analizarea motivelor de recurs. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „hotărârea pronunțată în primă instanța poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare". În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc.
civ. neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că sentința a fost comunicată la data de 17 iunie 2011, iar cererea de recurs a fost înregistrată la instanța de fond la data de 5 iulie 2011, cu depășirea termenului de 15 zile de comunicare, prevăzut de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Văzând dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 101 și 102 C. proc. civ., care prevăd termenul de 15 zile de la comunicare pentru recurs, precum și modalitatea de calcul a termenului, s-a constatat faptul că cererea de recurs a fost depusă cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale legii.
Cum, în cauză nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanță, Înalta Curte, în raport de cele mai sus reținute, în temeiul art. 137 C.proc. civ. cu referire la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va admite excepția tardivității recursului și va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Având în vedere soluția pronunțată, Înalta Curte va obliga recurentul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 294 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant C.C., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 94 din 9 iunie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Obligă recurentul la plata de 294 RON cheltuieli de judecată către intimatul C.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință, astăzi, 24 aprilie 2012. Procesat de GGC - DG
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.