ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1390/2012

Reclamanta Unitatea

Administrativ Teritorială Voila a chemat în judecată Curtea de Conturi a

României, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să

dispună anularea încheierii nr. VI/128 din 29 martie 2011 a Curții de Conturi a

României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităților

administrativ teritoriale și a Deciziei nr. 52 din 7 decembrie 2010 a Camerei

de Conturi Brașov.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că în mod greșit s-a constatat nelegalitatea

acordării sporului de dispozitiv, primă de vacanță, sporul de stres și sporul

de mobilitate acordate primarului și viceprimarului, precum și a sporurilor

salariale acordate funcționarilor publici și personalului contractual, deoarece

sunt incidente dispozițiilor Legii nr. 130/1996, Codului Muncii, Ordinului MAI

496/2003 și O.G. nr. 10/2008 precum și cele ale Legii nr. 329/2009.

Prin întâmpinare,

Curtea de Conturi a României a invocat excepția necompetenței materiale a

Tribunalului Brașov, pe considerentul că sunt incidente prevederile pct. 228

ale Hotărârii nr. 130/2010.

Tribunalul Brașov, secția

a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă

nr. 4046/CA din 11 octombrie 2011 a admis excepția necompetenței materiale a

acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea

Curții de Apel Brașov, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor pct. 228 ale

Hotărârii nr. 130/2010 „competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de

Soluționare a Contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul Curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ”.

La rândul său, Curtea

de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

civilă nr. 242/F din 7 decembrie 2011 a admis excepția necompetenței materiale

invocată din oficiu și, a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, cu

motivarea că fiind vorba despre acte emise în baza unui regulament, contestarea

lor în cadrul procedurii prealabile și sesizarea instanței se vor face în baza

aceluiași regulament.

Pe de altă parte,

conform art. 108 din Hotărârea nr. 1/2009 în cazul încheierii emise la nivelul

camerelor de conturi sesizarea instanței se dispune la secția de contencios

administrativ și fiscal a tribunalelor.

Constatând ivit

conflict negativ de competență, în conformitate cu art. 21 C. proc. civ.,

dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea

soluționării acestuia.

Înalta Curte,

examinând conflictul negativ de competență, constată că soluționarea prezentei

cauze aparține Tribunalului Brașov, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Obiectul acțiunii

formulate în cauză îl constituie anularea încheierii nr. VI/128 din 29 martie

2011 emisă, de autoritatea pârâtă și a Deciziei nr. 52 din 7 decembrie 2010

emisă de Camera de Conturi Brașov.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ

emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul

administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este

actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate

instanței de contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr.

130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea

I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se

poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația

executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a

Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării

încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se

respinge integral sau parțial contestația'".

Rezultă, deci, din prevederile

legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus

obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte,

contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană,

este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entității

controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi considerat

ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispozițiilor art.

2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Într-adevăr,

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ; de

asemenea, potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare

a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii

emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de

contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază

teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile Legii

contenciosului administrativ".

Prevederile

Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010

nu pot înfrânge, însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul

comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv

face trimitere.

Astfel, referindu-se

la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel".

Cum nu sunt prevăzute

„prin lege organică specială", ci printr-un act administrativ,

dispozițiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi

nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2 C. proc.

civ.

De altfel, prin

Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr.

259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinței civile nr. 112/ 2011 a

Curții de Apel Bacău, prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a

constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește

argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a

unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate

produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.

De asemenea, în

continuarea raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se

încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale precum și accesorii ale acestora", se va reține că, în

cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziționării autorității

emitente în sistemul administrației publice, potrivit căruia litigiile privind

actele administrative ale autorităților publice locale și județene sunt în

competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților publice

centrale, în competența curților de apel.

Față de cele arătate,

cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură

județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local,

competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului

Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ

Teritorială Voila prin reprezentant legal S.O.G. și pârâta Curtea de Conturi a

României prin Camera de Conturi Brașov prin reprezentant legal, în favoarea

Tribunalului Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 martie 2012.

Procesat de GGC - DG