ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 188/2013

Asupra recursului civil de față, Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 755 din 27 aprilie 2011, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P.C., P.M.A., P.A.M., P.D., C.A., C.C., C.G.A., M.M. și C.V.A. în contradictoriu cu pârâta SC E.A.R. SA.

A obligat pârâta la plata către reclamanți a următoarelor sume: - 10.000 lei către reclamanta P.C., reprezentând daune materiale și 25.000 lei daune morale; - 25.000 lei către P.M.A., reprezentând daune morale; - 25.000 lei către P.A.M., reprezentând daune morale; - 25.000 lei către P.D., reprezentând daune morale; - 10.000 lei către C.A., reprezentând daune materiale și 100.000 lei daune morale; - 25.000 lei către C.C., reprezentând daune morale; - 25.000 lei către C.G.A., reprezentând daune morale; - 25.000 lei către M.M., reprezentând daune morale; - 25.000 lei către C.V.A., reprezentând daune morale pentru decesul lui G.P. și 10.000 lei daune morale suferite în urma accidentului de circulație.

A respins cererea privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, ca neîntemeiat. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, la data de 26 iulie 2009, a avut loc un accident rutier soldat cu decesul pasagerilor P.I. și G.P. și vătămarea corporală a lui C.V.A., accident în urma căruia a decedat și șoferul autoturismului, C.C.C., căruia îi aparține culpa pentru producerea accidentului, potrivit rezoluției din 23 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară. Autoturismul condus de autorul accidentului era asigurat de răspundere civilă. Tribunalul a constatat că toți reclamanții au făcut dovada că sunt moștenitori ai persoanelor decedate și, prin urmare, sunt îndreptățiți să solicite repararea prejudiciului moral și material produs în urma accidentului.

În cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și, pentru că autorul accidentului a decedat, răspunderea revine asigurătorului, respectiv societății pârâte. Prin decizia nr. 33/ A din 27 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a admis apelurile declarate de reclamanți și pârâtă împotriva sentinței, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București. Instanța de apel a reținut că, potrivit art. 55 și 57 din Legea nr. 136/1995, în cauză trebuiau citați în calitate de intervenienti forțați moștenitorii conducătorului auto decedat, C.C.C., vinovat de producerea accidentului. In cauză, moștenitorii au avut doar calitatea de reclamanți, iar instanța de fond nu a analizat problema dublei calități a acestora, în raport de dispozițiile Legii nr. 136/1995.

A mai reținut instanța de apel, că prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, procurorul a confirmat propunerea organului de cercetare penală de neîncepere a urmăririi penale fată de autorul accidentului, dar nu s-a analizat incidența vinovăției conducătorului auto sub aspectul raporturilor de asigurare, astfel încât nu există autoritate de lucru judecat sub acest aspect Instanța de apel a dat îndrumări ca la rejudecare, după citarea moștenitorilor autorului accidentului în dublă calitate, să se analizeze toate aspectele legate de întinderea și cuantumul prejudiciului material și moral și să se aibă în vedere criticile formulate de pârâtă, inclusiv cele privind temeiul de drept al acțiunii, calitatea procesuală pasivă a societății asigurătoare și incidența art. 1154 din Codul civil privind confuziunea.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au arătat că decizia atacată este nelegală, deoarece este întemeiată pe dispozițiile art. 57 din Legea nr. 136/1995, text de lege care a fost abrogat încă din anul 2005 prin O.U.G. nr. 61/2005. Instanța de apel ar fi trebuit să se raporteze la dispozițiile art. 54 alin. (1) din lege, care impune introducerea în cauză în calitate de intervenient forțat și citarea obligatorie a persoanei răspunzătoare de producerea accidentului. De altfel, persoana vinovată de producerea accidentului este chemată să răspundă patrimonial doar atunci când a săvârșit fapta cu intenție, când a săvârșit o infracțiune privind circulația pe drumurile publice, a încercat să se sustragă de la urmărirea penală sau când a condus autoturismul fără consimțământul asiguratului, situații care nu se regăsesc în speță.

Recurenții au mai arătat că nu sunt aplicabile dispozițiile referitoare la confuziune, deoarece nu există identitate între calitatea de debitor și cea de creditor. Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la despăgubiri pentru acoperirea daunelor morale și materiale rezultate în urma producerii accidentului de circulație ce a avut loc la data de 26 iulie 2009. Temeiul juridic al pretențiilor, indicat de reclamanți, este reprezentat de dispozițiile art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995 și art. 26 alin. (1) din Norma Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din 7 noiembrie 2008. Potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei sau persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.

Prin urmare, textul de lege aplicabil în cauză, reglementează posibilitatea acționării directe în justiție a asigurătorului, impunând, însă, condiția citării obligatorii a persoanei răspunzătoare de producerea accidentului. Rațiunea acestei justificări se regăsește în faptul că, în condițiile în care asigurătorul este chemat în judecată, hotărârea pronunțată să poată fi opozabilă persoanei care a comis accidentul sau succesorilor în drepturi ai acestuia, în eventualitatea unei acțiuni în regres, persoana vinovată având interesul să-și prezinte apărările pentru a preîntâmpina obligarea sa ulterioară la daune. Este evident că norma legală în discuție a avut ca ipoteză de reglementare faptul că în cazul unei acțiuni directe, părți în proces sunt victima accidentului și asigurătorul, motiv pentru care a impus citarea în calitate de intervenient forțat a persoanei responsabile de producerea accidentului sau moștenitorilor acestuia.

În cauză, însă, succesorii persoanei responsabile de producerea accidentului figurau deja în proces, în calitate de reclamanți, fiind astfel îndeplinite condițiile impuse de art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, modificată și republicată, situație în care nu se mai impunea citarea acestora și în calitate de intervenienti forțați. De aceea, în mod greșit instanța de apel a constatat că se impunea desființarea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca reclamanții să fie citați și în calitate de intervenienti forțați. Pe cale de consecință, se va admite recursul declarat de recurenți, se va casa decizia atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Având în vedere motivul pentru care prezentul recurs a fost admis, nu se mai impune analiza celorlalte critici formulate, care privesc fondul raportului juridic dedus judecății, la rejudecare instanța de apel urmând a avea în vedere toate susținerile și apărările părților, inclusiv în ceea ce privește culpa autorului accidentului și incidența dispozițiilor legale privind confuziunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții P.C., P.M.A., P.A.M., P.D., C.A., C.C., C.G.A., M.M. și C.V.A. împotriva deciziei nr. 33/ A din 27 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2013.