ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 188/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 188/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursului civil de față,
Analizând
actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin
sentința nr. 755 din 27 aprilie 2011, Tribunalul București, secția a IV a
civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active
a reclamanților.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P.C.,
P.M.A., P.A.M., P.D., C.A., C.C., C.G.A., M.M. și C.V.A. în contradictoriu cu
pârâta SC E.A.R. SA.
A obligat pârâta la plata către reclamanți a următoarelor
sume:
-
10.000 lei către reclamanta P.C., reprezentând daune materiale și 25.000 lei
daune morale;
-
25.000 lei către P.M.A., reprezentând daune morale;
-
25.000 lei către P.A.M., reprezentând daune morale;
-
25.000 lei către P.D., reprezentând daune morale;
- 10.000 lei către C.A., reprezentând daune materiale și
100.000 lei daune morale;
-
25.000 lei către C.C., reprezentând daune morale;
-
25.000 lei către C.G.A., reprezentând daune morale;
- 25.000 lei către M.M., reprezentând daune morale;
- 25.000 lei către C.V.A., reprezentând daune morale pentru
decesul lui G.P. și 10.000 lei daune morale suferite în urma accidentului de
circulație.
A respins cererea privind obligarea pârâtei la plata
penalităților de întârziere, ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, la
data de 26 iulie 2009, a avut loc un accident rutier soldat cu decesul
pasagerilor P.I. și G.P. și vătămarea corporală a lui C.V.A., accident în urma
căruia a decedat și șoferul autoturismului, C.C.C., căruia îi aparține culpa
pentru producerea accidentului, potrivit rezoluției din 23 martie 2009 a
Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară.
Autoturismul condus de autorul accidentului era asigurat de
răspundere civilă.
Tribunalul
a constatat că toți reclamanții au făcut dovada că sunt moștenitori ai
persoanelor decedate și, prin urmare, sunt îndreptățiți să solicite repararea
prejudiciului moral și material produs în urma accidentului.
În cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile
delictuale și, pentru că autorul accidentului a decedat, răspunderea revine
asigurătorului, respectiv societății pârâte.
Prin decizia nr. 33/ A din 27 ianuarie 2012, Curtea de
Apel București, secția a IV a civilă, a admis apelurile declarate de reclamanți
și pârâtă împotriva sentinței, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre
rejudecare Tribunalului București.
Instanța de apel a reținut că, potrivit art. 55 și 57 din
Legea nr. 136/1995, în cauză trebuiau citați în calitate de intervenienti
forțați moștenitorii conducătorului auto decedat, C.C.C., vinovat de producerea
accidentului. In cauză, moștenitorii au avut doar calitatea de reclamanți, iar
instanța de fond nu a analizat problema dublei calități a acestora, în raport
de dispozițiile Legii nr. 136/1995.
A mai reținut instanța de apel, că prin rezoluția de
neîncepere a urmăririi penale, procurorul a confirmat propunerea organului de
cercetare penală de neîncepere a urmăririi penale fată de autorul accidentului,
dar nu s-a analizat incidența vinovăției conducătorului auto sub aspectul
raporturilor de asigurare, astfel încât nu există autoritate de lucru judecat
sub acest aspect
Instanța de apel a dat îndrumări ca la rejudecare, după
citarea moștenitorilor autorului accidentului în dublă calitate, să se
analizeze toate aspectele legate de întinderea și cuantumul prejudiciului
material și moral și să se aibă în vedere criticile formulate de pârâtă,
inclusiv cele privind temeiul de drept al acțiunii, calitatea procesuală pasivă
a societății asigurătoare și incidența art. 1154 din Codul civil privind
confuziunea.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat
recurs reclamanții.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
recurenții au arătat că decizia atacată este nelegală, deoarece este întemeiată
pe dispozițiile art. 57 din Legea nr. 136/1995, text de lege care a fost
abrogat încă din anul 2005 prin O.U.G. nr. 61/2005.
Instanța de apel ar fi trebuit să se raporteze la
dispozițiile art. 54 alin. (1) din lege, care impune introducerea în cauză în calitate
de intervenient forțat și citarea obligatorie a persoanei răspunzătoare de
producerea accidentului.
De altfel, persoana vinovată de producerea accidentului
este chemată să răspundă patrimonial doar atunci când a săvârșit fapta cu
intenție, când a săvârșit o infracțiune privind circulația pe drumurile
publice, a încercat să se sustragă de la urmărirea penală sau când a condus autoturismul
fără consimțământul asiguratului, situații care nu se regăsesc în speță.
Recurenții au mai arătat că nu sunt aplicabile dispozițiile
referitoare la confuziune, deoarece nu există identitate între calitatea de
debitor și cea de creditor.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sunt fondate, pentru cele ce se
vor arăta în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat
obligarea pârâtei la despăgubiri pentru acoperirea daunelor morale și materiale
rezultate în urma producerii accidentului de circulație ce a avut loc la data
de 26 iulie 2009.
Temeiul juridic al pretențiilor, indicat de reclamanți, este
reprezentat de dispozițiile art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995 și art. 26
alin. (1) din Norma Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din 7 noiembrie
2008.
Potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, cu
modificările și completările ulterioare, despăgubirea se stabilește și se
efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin
hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse
de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită
împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia,
stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei sau
persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de
intervenienți forțați.
Prin urmare, textul de lege aplicabil în cauză,
reglementează posibilitatea acționării directe în justiție a asigurătorului,
impunând, însă, condiția citării obligatorii a persoanei răspunzătoare de
producerea accidentului.
Rațiunea acestei justificări se regăsește în faptul că,
în condițiile în care asigurătorul este chemat în judecată, hotărârea pronunțată
să poată fi opozabilă persoanei care a comis accidentul sau succesorilor în
drepturi ai acestuia, în eventualitatea unei acțiuni în regres, persoana
vinovată având interesul să-și prezinte apărările pentru a preîntâmpina obligarea
sa ulterioară la daune.
Este evident că norma legală în discuție a avut ca
ipoteză de reglementare faptul că în cazul unei acțiuni directe, părți în
proces sunt victima accidentului și asigurătorul, motiv pentru care a impus
citarea în calitate de intervenient forțat a persoanei responsabile de
producerea accidentului sau moștenitorilor acestuia.
În cauză, însă, succesorii persoanei responsabile de
producerea accidentului figurau deja în proces, în calitate de reclamanți,
fiind astfel îndeplinite condițiile impuse de art. 54 alin. (1) din Legea nr.
136/1995, modificată și republicată, situație în care nu se mai impunea citarea
acestora și în calitate de intervenienti forțați.
De aceea, în mod greșit instanța de apel a constatat că se
impunea desființarea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre
rejudecare pentru ca reclamanții să fie citați și în calitate de intervenienti
forțați.
Pe cale de consecință, se va admite recursul declarat de
recurenți, se va casa decizia atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare
aceleiași instanțe de apel.
Având în vedere motivul pentru care prezentul recurs a fost
admis, nu se mai impune analiza celorlalte critici formulate, care privesc
fondul raportului juridic dedus judecății, la rejudecare instanța de apel
urmând a avea în vedere toate susținerile și apărările părților, inclusiv în
ceea ce privește culpa autorului accidentului și incidența dispozițiilor legale
privind confuziunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanții P.C., P.M.A., P.A.M.,
P.D., C.A., C.C., C.G.A., M.M. și C.V.A. împotriva deciziei nr. 33/ A din 27
ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.
Casează decizia atacată și trimite cauza spre
rejudecare la aceeași instanță de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2013.