ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6576/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Tribunalul București, secția civilă, prin

sentința civilă nr. 929 din 16 iunie 2009, a respins excepția netimbrării acțiunii reclamanților ca nefondată; a respins excepția lipsei calității procesuale

a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondată; a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, prin Primarul

General, ca nefondată; a admis acțiunea reclamanților E.D. și E.G., în

contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin Primarul General și Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor, așa cum a fost precizată și restrânsă;

pârâții Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant ai statului

și Municipiul București, prin Primarul General au fost obligați să restituie

reclamanților contravaloarea prețului de piață al imobilului situat în

București, str. Grigore Cobălcescu, în cuantum de 1.050.000 RON.

Pentru

a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții E.D. și E.G. au încheiat

cu Municipiul București, prin Primarul General, prin SC R. SA, la data de 28

octombrie 1996 un contract de vânzare - cumpărare pentru apartamentul situat în

București, str. Profesor Grigore Cobălcescu, în temeiul dispozițiilor Legii nr.

112/1995.

La

data de 06 aprilie 2009,conform procesului-verbal depus la filele 64-65 din

dosar, reclamanții au fost evacuați din imobil în temeiul deciziei civile nr. 174/2006

a Curții de Apel București.

Reclamanții

au solicitat inițial, de la pârâții persoane juridice, restituirea valorii

actualizate a prețului achitat pentru apartament în baza Legii nr. 112/1995 și

a persoanelor fizice a sumelor reprezentând îmbunătățirile de natură să aducă

un spor de valoare imobilului, precum și dreptul de retenție până la plata

acestor despăgubiri.

La

termenul din 24 aprilie 2009, reclamanții au renunțat, în temeiul disp.

art. 246 C. proc. civ., la capetele 2 și 3 de cerere, iar cu privire

la primul capăt de cerere, au solicitat obligarea pârâților persoane juridice

la plata sumei ce rezultă din raportul de expertiză efectuat în cadrul asigurării

de dovezi.

În

temeiul disp. art. 137 C. proc. civ., Tribunalul se va

pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate, constatând următoarele:

Cu

privire la excepția netimbrării acțiunii reclamanților ridicată de Municipiul

București prin note scrise, Tribunalul a respins-o ca nefondată, întrucât

potrivit dispozițiilor art. 51 din Legea nr. 10/2001 raportate la art. 49 din

același act normativ și art. 50 alin. (2

1

) din Legea nr. 10/2001

modificată prin Legea nr. 1/2009, acțiunea este scutită de plata taxei de

timbru.

Cu

privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul a respins-o ca nefondată, având în

vedere dispozițiile exprese ale art. 50 alin. (3) introdus prin Legea nr. 1/2009,

care arată că restituirea prețului prevăzut de art. 2 și art. 2 alin. (1) se

face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar

constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările

și completările ulterioare.

Cu

privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București,

prin Primarul General, și aceasta a fost respinsă ca nefondată întrucât

contractul de vânzare-cumpărare, în temeiul căruia reclamanții din prezenta

cauză au dobândit imobilul, a fost încheiat cu Municipiul București prin Primarul

General, iar cererea de chemare în judecată a acestora a fost întemeiată și pe disp.

art. 998 C. civ. privind fapta cauzatoare de prejudicii și pe răspunderea

vânzătorului pentru evicțiune, întrucât, după încasarea prețului imobilului de

către vânzător, apartamentul a fost restituit foștilor proprietari.

Curtea de apel

București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 143 din 24 februarie 2010, a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții-pârâți: Municipiul București, prin

Primarul General, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva

sentinței civile nr. 929 din 19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția

a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți E.D. și E.G.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că cererea reclamanților a fost dedusă judecății

în cursul anului 2007, indicându-se un temei juridic bazat pe dispozițiile art.

998 și următoarele C. civ., însă obiectul acțiunii privea restituirea valorii

actualizate a prețului pe care l-au plătit pentru achiziționarea apartamentului

situat în București, str. Profesor Grigore Cobălcescu, precum și a valorii

îmbunătățirilor aduse imobilului de către reclamanți. S-a mai arătat că

reclamanții au dobândit în proprietate imobilul în litigiu în baza Legii nr. 112/1995,

iar în cursul unui proces purtat cu foștii proprietari au fost obligați să lase

în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul pârâților, persoane

fizice.

În

cursul judecării cauzei a apărut Legea nr. 1/2009, astfel încât instanța de

fond a calificat acțiunea ca fiind formulată în baza dispozițiilor art. 51 din

Legea nr. 10/2001, raportate la art. 49 și art. 50 alin. (2)

1

așa

cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009. Instanța a avut în vedere și

cererea precizatoare și modificatoare depusă de reclamanți care au stabilit

temeiul de drept în raport de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 1/2009.

În

acest context, în mod corect instanța de fond a apreciat că acțiunea este

scutită de plata taxei de timbru, în raport de dispozițiile legii speciale,

respectiv Legea nr. 10/2001.

Primăria

Municipiului București a fost chemată în judecată pentru opozabilitate,

întrucât aceasta are calitate de vânzător, ceea ce înseamnă că litigiul trebuie

să se poarte și în contradictoriu cu persoana juridică care a înstrăinat

imobilul, mai ales că textul art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, așa cum a

fost modificată prin Legea nr. 1/2009, se referă la cererile sau acțiunile în

justiție privind restituirea prețului actualizat, plătit de chiriașii ale căror

contracte de vânzare - cumpărare au fost desființate prin hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile.

Or,

atâta timp cât se solicită restituirea prețului reactualizat, vânzătorul

trebuie chemat în judecată întrucât el este cel care a încheiat contractul, iar

drepturile și obligațiile se raportează în primul rând la părțile contractuale.

Faptul

că vânzătorul, respectiv Primăria Municipiului București se poate întoarce

împotriva Ministerului Finanțelor Publice, pentru a solicita obligarea la plata

sumei reprezentând prețul actualizat, constituie un aspect al raporturilor

juridice stabilite între cele două instituții, care nu trebuie să prejudicieze

recuperarea sumelor ce se cuvin intimaților - reclamanți.

Este

nefondat și apelul formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, deoarece distincția pe care o face apelantul este formală, obligația

de restituire a sumelor de bani, reținându-se tot în sarcina Ministerului

Finanțelor Publice, chiar dacă statul figurează ca parte în proces.

De

altfel, finalitatea demersului intimaților - reclamanți ar avea același

rezultat, în situația în care ar fi chemat în judecată Ministerul Finanțelor

Publice, întrucât aceasta este instituția, persoană juridică, ce va trebui să

execute hotărârea judecătorească pentru a satisface creanța consfințită prin

hotărâre judecătorească.

A

respinge acțiunea pe excepția formală invocată de Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și a obliga reclamanții să reia procesul, este o sarcină

disproporționată pentru aceștia, care ar prelungi durata litigiului peste

termenul rezonabil de soluționare a unei cauze, mai ales în situația în care

rezultatul demersului jurisdicțional vizează același rezultat ca și în cauza de

față (vezi jurisprudența CEDO).

Pe

de altă parte, trebuie menționat că reclamanții, în raport de dispozițiile

Legii nr. 1/2009, au devenit titularii unui bun, respectiv al unui drept de

creanță, care trebuie executat împotriva Statului Român, prin instituțiile

abilitate, adică Ministerul Finanțelor Publice.

Același

raționament juridic poate fi aplicat și pentru temeiul de drept al formulării

acțiunii și în plus, reclamanții și-au modificat acțiunea în cursul judecării

cauzei, care au stabilit temeiul de drept în raport de Legea nr. 10/2001 și

Legea nr. 1/2009.

Împotriva

deciziei civile mai sus menționată, a declarat recurs pârâtul Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București, prin Primarul

General.

Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, critică decizia atacată ca fiind

nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece nu are

calitate procesuală pasivă. Din cuprinsul art. 50 alin. (3) al Legii nr. 10/2001

rezultă că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă și nu

Statul Român care este parte în litigiu.

-

Un alt motiv de recurs se referă la aplicațiunea dispozițiilor prevăzute de art.

1337 și art. 1341 C. civ., în sensul că, dacă se reține temeiul de drept al

evicțiunii ce instituie răspunderea vânzătorului, atunci calitatea procesuală

pasivă aparține Primăriei Municipiului București, și nu Statului Român,prin

Ministerul Finanțelor Publice.

-

În cauză nu sunt întrunite condițiile speciale prevăzute de art. 50 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, întrucât contractul de vânzare-cumpărare încheiat în

baza Legii nr. 112/1995 între Primăria Municipiului București și reclamanți nu

a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Municipiul

București, prin Primarul General, critică decizia atacată ca fiind nelegală,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

-

În baza dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 112/1995 și art. 1 pct. 5 ce

modifică art. 51 din O.G. nr. 184/2002, plata sumelor prevăzute la alin. (2) se

face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit

în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995. Deci, Municipiul București,

prin Primarul General nu are calitate procesuală pasivă.

-

În situația răspunderii pentru evicțiune, conform dreptului comun, evicțiunea

totală presupune, în primul rând, restituirea integrală a prețului plătit și a

daunelor interese, acestea din urmă reprezentând diferența între preț și sporul

de valoare dobândit de bunuri în momentul încheierii contractului și data

producerii evicțiunii.

Referitor

la recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, se

rețin următoarele:

Cu

privire la critica referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a

Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, se reține că nu este fondată,

având în vedere dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 introdus

prin Legea nr. 1/2000, care arată că, restituirea prețului actualizat se face

de către Ministerul Economiei și Finanțelor Publice din fondul extrabugetar

constituită în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu

modificările ulterioare.

Prin

urmare, din moment ce recurentul are calitate procesuală pasivă în condițiile

textului de lege enunțat, este fără relevanță juridică susținerea recurentului

de a se institui obligația de garanție pentru evicțiune a vânzătoarei Primăria

Municipiului București, în condițiile art. 1337 C. civ.

Așa

fiind, se va respinge recursul ca nefondat.

Cu

privire la recursul declarat de Municipiul București, prin Primarul General, se

rețin următoarele:

Conform

art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea

hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În

materia ce constituie obiectul litigiului de față, legea nu prevede un alt

termen de recurs și niciun alt moment de la care să înceapă să curgă termenul.

Decizia

instituției de apel a fost comunicată la data de 2 aprilie 2010, fila 47 dosar

apel, conform mențiunilor din dovada de primire și ștampila poștei, iar

recursul a fost declarat în condițiile art. 104 C. proc. civ., la data de 22

aprilie 2010, fila 7 dosar recurs.

Așadar,

față de cele reținute, se va respinge recursul declarat ca fiind tardiv

formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva

deciziei nr. 143/ A din 24 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge ca tardiv

recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General

împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 decembrie 2010.