ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1783/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 8165/30 din 2 noiembrie 2007, reclamanta SC T.C.I. SRL București a chemat în judecată pârâta SC P.C. SRL Timișoara solicitând a se dispune rezilierea contractului de asociere în participațiune nr. 100 încheiat între părți la data de 30 noiembrie 2005, începând cu data de 1 octombrie 2007 pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate de către pârâtă și în consecință, obligarea acesteia la restituirea bunurilor, proprietatea reclamantei, respectiv a 4 monitoare cu plasmă Panasonic, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 79/PI din 5 februarie 2008 a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta SC T.C.I. SRL cu sediul în București, în contradictoriu cu pârâta SC P.C. SRL cu sediul în Timișoara, a dispus rezilierea Contractului de asociere în participație nr. 100 din 30 noiembrie 2005 încheiat între părți, începând cu data de 1 octombrie 2007, a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a bunurilor proprietatea acesteia, respectiv 4 monitoare cu plasmă Panasonic și la plata sumei de 59.933,14 lei cu titlu de preț și penalități de întârziere, precum și 9.295,88 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Între părți a fost încheiat Contractul de asociere în participațiune nr. 100 din 30 noiembrie 2005, care în art. 1 prevede obiectul acestuia, respectiv "asociatul participant și asociatul administrator convin să întemeieze o asociație în participațiune cu scopul comun de a obține câștiguri de pe urma activității desfășurate, în temeiul prevederilor legale ale Codului comercial art. 251-256". Pentru realizarea scopului propus, asociatul participant în persoana reclamantei, a pus în asociațiune 4 monitoare cu plasmă Panasonic și un computer, iar asociatul administrator în persoana pârâtei, a adus ca aport în cadrul asocierii, elaborarea strategiei, asigurarea personalului calificat și mijloace logistice, încheierea de contracte de publicitate cu terții.

Părțile au mai convenit ca veniturile realizate, după deducerea cheltuielilor să fie împărțite câte 50% pentru fiecare asociat. Pe de altă parte, pârâta se angajează ca, indiferent de veniturile realizate, să asigure reclamantei lunar, plata ratei de leasing pentru cele patru monitoare cu plasmă, în valoare de 1500 Euro + tva, cu modificarea adusă prin actul adițional nr. 1/2006 potrivit căreia "în situația în care asociatul administrator nu achită rata scadentă în termen de 5 zile de la data emiterii facturii, va plăti asociatului participant penalități de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere din valoarea neachitată; părțile convin de comun acord că, cuantumul penalităților poate depăși cuantumul debitului asupra căruia se percep". Pârâta, deși afirmă că și-a executat parțial obligația asumată prin contract, nu face dovada achitării ratelor de leasing, nu depune niciun înscris în acest sens, fiind aplicabile dispozițiile art. 1169, art. 1170 C. civ.

În situația în care contractul s-ar fi derulat normal, doar la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, asociatul administrator urma să devină proprietar, până la acea dată, având un drept de folosință asupra bunurilor aduse ca aport de către asociatul participant. Se constată că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, fiind aplicabile dispozițiile art. 1020-1021 C. civ.

privind rezilierea contractului încheiat între părți, capăt de cerere cu care pârâta este de acord, având drept consecință, obligarea acesteia la plata sumelor datorate reprezentând rate scadente și penalități de întârziere în cuantum de 59.933,14 lei, potrivit facturilor fiscale existente la filele 68-81 dosar, în temeiul art. 969, art. 970, art. 1073 și art. 1086 C. civ., potrivit cărora, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună-credință, creditorul având posibilitatea de a solicita îndeplinirea exactă a obligației, în caz contrar având dreptul la dezdăunare, iar temeiul juridic al daunelor moratorii sub forma penalităților de întârziere se regăsește în convenția părților, coroborat cu dispozițiile art. 43 C. com.

și ale Legii nr. 469/2002 privind disciplina contractuală. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia civilă nr. 139 din 2 iulie 2008 a admis apelul declarat de pârâta SC P.C. SRL Timișoara împotriva sentinței civile nr. 79/PI din 5 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 8165/30.2007, în contradictoriu cu reclamanta intimată SC T.C.I. SRL București, a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a admis în parte acțiunea precizată, a respins petitul 2 privind obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a bunurilor proprietatea acesteia, respectiv 4 monitoare cu plasmă Panasonic și a menținut în rest dispozițiile sentinței atacate. Instanța de apel a reținut că părțile au fost de acord cu rezilierea contractului începând cu data de 1 octombrie 2007, iar interpretarea dată clauzei cuprinse la pct. 6, trebuie să fie conformă cu regulile de interpretare a contractelor, și, în primul rând, cu dispozițiile art. 969 C. civ.

În acest sens, părțile s-au înțeles ca la sfârșitul contractului bunurile să devină proprietatea pârâtei, clauză necondiționată de executarea totală sau parțială a obligațiilor contractuale. Curtea constată însă, că interpretarea dată de prima instanță adaugă la contract, prin enunțarea ideii că pârâta devine proprietara bunurilor numai după plata tuturor ratelor de leasing, fapt contrar dispozițiilor art. 984 C. civ., potrivit cărora oricât de generali ar fi termenii unui contract acesta nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora părțile și-au propus a contracta. În condițiile în care proprietatea bunurilor a fost stabilită contractual, reclamanta este ținută de forța obligatorie a contractului, astfel că în mod greșit prima instanță, la încetarea contractului a obligat pârâta la restituirea celor patru monitoare cu plasmă Panasonic.

Prin cererea de recurs formulată, reclamanta SC T.C.I. SRL București a susținut că instanța de apel face o gravă confuzie între rezilierea contractului și reducerea termenului de valabilitate a contractului prin acordul de voință al părților. În speță s-a cerut rezilierea contractului urmare a neexecutării prestației asumate de către pârâta-intimată, iar efectul translativ de proprietate cu privire la cele patru monitoare cu plasmă Panasonic era condiționat de derularea normală a contractului până la expirarea termenului de valabilitate a acestuia convenit de părți, respectiv 1 decembrie 2007. Prin întâmpinarea formulată, pârâta-intimată a precizat că nu se opune rezilierii contractului, aceasta operând de altfel, indiferent de acord, prin neexecutarea culpabilă a prestației asumată de pârâtă.

Prin cererea de recurs formulată, pârâta SC P.C. SRL Timișoara a precizat că reclamanta a pus în executare sentința primei instanțe și a procedat la ridicarea celor patru monitoare cu plasmă din incinta aeroportului Traian Vuia, unde acestea se aflau instalate, astfel cum rezultă din procesul-verbal de predare a bunurilor mobile, încheiate la data de 16 iunie 2008 de executorul judecătoresc (dosar executare nr. 226/2008). Temeiul de drept indicat de recurenta-reclamantă îl constituie art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., iar recurenta-pârâtă nu a indicat niciun motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 C. proc. civ. Prin întâmpinarea formulată, intimata SC T.C.I. SRL București a solicitat respingerea recursului formulat de SC P.C.

SRL, ca nefondat. Intimata SC P.C. SRL Timișoara nu a depus întâmpinare în conformitate cu prevederile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar a depus înscrisul intitulat proces-verbal de predare bunuri mobile, încheiat la 16 iunie 2008 de către executorul judecătoresc, potrivit art. 305 C. proc. civ. Recursul reclamantei este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele ce se succed, apreciindu-se că sunt întrunite situațiile prevăzute de dispozițiile invocate. Între părți a fost încheiat Contractul de asociere în participațiune nr. 100 din 30 noiembrie 2005. Pentru realizarea scopului propus, reclamanta a adus în asociațiune patru monitoare cu plasmă Panasonic și un computer, iar pârâta a adus ca aport în cadrul asocierii, elaborarea strategiei, asigurarea personalului calificat și mijloace logistice, încheierea de contracte de publicitate cu terții.

Convenția părților a fost ca veniturile realizate, după deducerea cheltuielilor să fie împărțite câte 50% pentru fiecare asociat. De asemenea, pârâta s-a angajat ca, indiferent de veniturile realizate, să asigure reclamantei lunar, plata ratei de leasing pentru cele patru plasme, în valoare de 1500 Euro și t.v.a., cu modificarea adusă prin actul adițional nr. 1/2006 potrivit căreia "în situația în care asociatul administrator nu achită rata scadentă în termen de 5 zile de la data emiterii facturii, va plăti asociatului participant penalități de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere din valoarea neachitată; părțile convin de comun acord că, cuantumul penalităților poate depăși cuantumul debitului asupra căruia se percep". Pârâta nu și-a executat obligația asumată prin contract, nu a făcut dovada achitării ratelor de leasing, fiind de altfel de acord cu rezilierea contractului încheiat între părți.

Recurenta-pârâtă urma să devină proprietara celor patru plasme Panasonic, obiect al asocierii, numai în situația în care contractul s-ar fi derulat normal până la termenul prevăzut pentru expirarea lui, că până la sfârșitul contractului pârâta a avut doar un drept de folosință în schimbul căruia s-a obligat contractual, ca indiferent de veniturile realizate, să plătească lunar contravaloarea ratelor de leasing pentru aceste plasme și că data până la care era valabil contractul a fost 1 decembrie 2007, însă, datorită conduitei culpabile a pârâtei, în mod corect instanța de fond a dispus rezilierea contractului de asociere în participație încheiat între părți, fapt ce are ca și consecință juridică obligarea părții culpabile la restituirea bunurilor, întrucât raporturile contractuale nu mai pot fi continuate.

Deci, potrivit contractului, bunurile nu devin proprietatea pârâtei decât numai la sfârșitul contractului, după plata tuturor ratelor de leasing, ceea ce însă nu s-a realizat din culpa contractuală exclusivă a recurentei-pârâte. Conform art. 970 C. civ. contractul se interpretează în ansamblul lui și este evident că atât timp cât contractul nu a putut rămâne în vigoare până la expirarea lui, respectiv 1 decembrie 2007, din culpa exclusivă a pârâtei, aceasta nu este îndreptățită să păstreze în proprietate cele patru monitoare cu plasmă Panasonic. Din contractul de asociere în participațiune nr. 100 din 30 noiembrie 2005 rezultă clar, cu certitudine că părțile s-au înțeles ca pârâta să achite lunar reclamantei, rata de leasing pentru cele patru monitoare cu plasmă Panasonic, iar conform punctului 6 din contract, reclamanta rămâne proprietara bunurilor până la sfârșitul contractului, când acestea vor deveni proprietatea pârâtei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de reclamanta SC T.C.I. SRL București împotriva deciziei civile nr. 139 din 2 iulie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, să modifice decizia recurentei în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 79/PI din 5 februarie 2008 a Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o va menține. În ceea ce privește recursul pârâtei, acesta a fost insuficient timbrat. Potrivit art. 11 din Legea nr. 146/1997 modificată și completată, recurenta-pârâtă trebuia să timbreze recursul cu taxa judiciară de timbru în sumă de 1.223 lei.

Constatând că taxa menționată nu a fost achitată anticipat, prin încheierea din 20 februarie 2009, s-a dispus citarea recurentei-pârâte SC P.C. SRL Timișoara cu mențiunea de a timbra cererea de recurs cu suma de 1223 lei taxă judiciară de timbru, în condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, până la termenul de judecată din data de 5 iunie 2009, fiind citată cu această mențiune (fila 20 dosar recurs). Cum potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată, neîndeplinirea obligației de timbrare până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, iar recurenta-pârâtă deși încunoștiințată prin citație, conform art. 36 din Normele de aplicare ale legii, pentru termenul din 5 iunie 2009 despre taxa datorată, nu a făcut dovada plății, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta SC P.C.

SRL Timișoara împotriva deciziei recurate, ca insuficient timbrat. Referitor la cererea recurentei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată, aceasta urmează a fi respinsă întrucât nu au fost depuse înscrisuri originale în dovedirea cheltuielilor efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC T.C.I. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 139 din 2 iulie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 75/PI din 5 februarie 2008 a Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o menține. Anulează recursul declarat de pârâta SC P.C. S SRL TIMIȘOARA împotriva deciziei recurată ca insuficient timbrat. Respinge cererea recurentei-reclamantă privind acordarea de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2009.