ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 40/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 40/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC I.L. SA TIMIȘOARA a chemat-o în judecată pe pârâta SC M.R.C. SRL (fostă S.R.) SRL BUCUREȘTI, solicitând rezilierea contractului de asociere în participațiune nr. MKN 29 din 24 iunie 1998, încheiat între părți, obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei de la data executării, al sumei de 85.000 DOLARI S.U.A. cu titlu de daune interese și obligarea pârâtei la eliberarea pe cheltuiala sa a oricăror construcții subterane sau de suprafață de pe terenul în suprafață de 2500mp, situat în Timișoara, Bd. Take Ionescu, înscris în CF 102970 Timișoara, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 2296/ PI din 27 septembrie 2006, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC M.P.P.D.
SRL BUCUREȘTI și a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 12.428 lei. Prin decizia civilă nr. 107/ A/COM din 19 aprilie 2007, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței pronunțate de tribunal, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei. A dispus rezilierea contractului de asociere în participațiune nr. MKN 29 din 24 iunie 1998 încheiat între părți. A obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 85.000 DOLARI S.U.A. (echivalent în lei la data plății) cu titlu de daune interese, către reclamantă. A obligat-o pe pârâtă la eliberarea pe cheltuiala sa a oricăror construcții subterane sau de suprafață, de pe terenul proprietatea reclamantei în suprafață de 2500 mp, situat în Timișoara, Bd.
Take Ionescu, înscris în CF 102970 Timișoara. A obligat-o pe pârâtă la 14.750 lei (RON) cheltuieli de judecată, către reclamantă. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta SC M.P.P.D. SRL, dar nu l-a timbrat, deși prin citația ce i-a fost emisă a fost încunoștiințată despre taxele pe care le datorează în recurs, respectiv 4628,72 lei noi (46.287.200 lei vechi) taxă judiciară de timbru și 5,3 lei noi (53.000 lei vechi) timbru judiciar. Astfel fiind, reținându-se că recurenta nu și-a îndeplinit obligația de a timbra recursul pe care l-a promovat, se va face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 și recursul formulat în cauză de pârâtă va fi anulat, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC M.P.P.D. SRL împotriva deciziei civile 107/ A/COM din 19 aprilie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.