ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 781/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 9 martie 2012 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost investită cu judecarea cauzei privind pe inculpatul R.E.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, faptă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu modificări și completări ulterioare, instanța care a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și a dispus arestarea preventivă a inculpatului R.E.A, pentru o perioadă de 29 de zile începând cu data de 9 martie 2012 până la 6 aprilie 2012 inclusiv.

Pentru a pronunța această incheiere Curtea de apel a reținut ca situație de fapt, ca inculpatul R.E.A. prevalându-se de calitatea de avocat a lăsat să se înțeleagă și chiar a pretins că ar avea influență pe lângă judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cerând în mod direct suma de 100.000 euro în două tranșe (70.000 euro și respectiv 30.000 euro) și primind prin intermediul martorului O.R.M. suma de 70.000 euro la data de 8 martie 2012 pentru a determina pe magistrații secției penale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre în cauza nr. 4531/114/2011 privind recursul formulat de A.R.S. cu termen de judecată la data de 14 martie 2012 în sensul reducerii pedepsei aplicate acestuia de la 15 ani închisoare la 6 ani închisoare.

De asemenea R.E.A. a făcut și afirmația că din banii primiți îi va rămâne și lui o parte, lăsând să se înțeleagă că o mare parte din această sumă o va remite unor magistrați de la Înalta Curte de Casație și Justiție, fără a nominaliza vreunul din judecătorii acestei instanțe. În raport de toate acestea, a rezultat că inculpatul a fost prins în flagrant în parcarea din fața Ateneului Român, iar din declarația dată în fața instanței la data de 9 martie 2012 a recunoscut în totalitate fapta, pe care o regretă fiind întrunite dispozițiile art. 150 alin. (1) C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen., art. 149 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri, inculpatul R.E.A.

a declarat, în termen legal, recurs, solicitând, admiterea recursului și revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Recursul este nefondat. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal. Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârșită fapta, care prezintă un grad ridicat de pericol social, inculpatul fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, faptă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu modificări și completări ulterioare. În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța asupra gradului de pericol public a faptei deduse judecății, fapta imputata inculpatului fiind generatoare de puternice emoții și de o puternică stare de insecuritate în rândul societății.

Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acțiunii ilicite eliminat prin privarea sa de libertate. Așa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necasară menținerea arestării preventive a inculpatului R.E.A. Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.E.A. împotriva încheierii din 9 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 1947/2/2012 (765/2012). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2012.