ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3610/2012

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

rechizitoriul nr. 505/P/2011 din data de 26 ianuarie 2012 al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție,

secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, s-a

dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.C., în stare de arest preventiv,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C.

pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În actul de sesizare s-a reținut că,

inculpatul S.C., în calitate de avocat în cadrul Baroului București, în datele

de 8, 12 și 23 decembrie 2011, a pretins de la martorii R.P. și R.N. suma de

20.000 de euro, în schimbul exercitării influenței ori a unei pretinse

influențe asupra magistratului judecător care instrumentează Dosarul nr. 37229/3/2011

al Tribunalului București, în care cei doi martori erau arestați preventiv,

pentru a-l determina pe magistratul judecător să emită o hotărâre de punere în

libertate a acestora, iar la data de 4 ianuarie 2012 a primit de la martorul

R.I., cu același titlu, suma de 10.000 euro reprezentând prima tranșă din suma

solicitată cu titlu de mită.

Prin Sentința penală nr. 114 din 12 martie

2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul penal

nr. 742/2/2012 s-au dispus următoarele:

În baza art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din

Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320 ind. 1 C. proc. pen. a fost condamnat

inculpatul S.C. la o pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i-a interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,

lit. b) și lit. c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei

principale.

A aplicat art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

A aplicat art. 86 C. pen., pe un termen de

încercare de 5 ani.

A pus în vedere inculpatului prevederile art.

863 C. pen. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.

A aplicat dispozițiile art. 71 alin. (5) C.

pen. A dedus din durata pedepsei închisorii pronunțate, timpul reținerii și al

arestării preventive de la 4 ianuarie 2012 la 2 februarie 2012. Inculpatul a

fost obligat la plata sumei de 1.200 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel

București a reținut că la primul termen de judecată, înainte de începerea

cercetării judecătorești, inculpatul S.C. a solicitat aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen., precizând că recunoaște și regretă fapta

dedusă judecății, că este de acord să se judece în baza materialului probator

administrat în cursul urmăririi penale și că nu dorește administrarea altor

probe care să vizeze situația de fapt.

Totodată, prima instanță a mai reținut că din

denunțurile formulate și declarațiile date în faza de urmărire penală de

martorii denunțători R.N. și R.P. și procesele-verbale de redare a dialogurilor

ambientale purtate între martorii denunțători și inculpat, rezultă că

inculpatul S.C. le-a pretins suma de 20.000 euro pentru a interveni pe lângă

magistratul judecător ce soluționa Dosarul nr. 37229/3/2011 al Tribunalului

București, în care aceștia erau arestați preventiv, în vederea punerii lor în

libertate.

În declarația dată în fața organelor de

urmărire penală martorul R.I. a arătat că la data de 23 decembrie 2011 a

discutat cu inculpatul S.C. ca după sărbători să se întâlnească pentru a-i da

suma de 10.000 euro, reprezentând prima tranșă din suma de 20.000 euro cerută

de acesta pentru a interveni pe lângă judecător, în vederea punerii în

libertate a tatălui său, iar conform acestei înțelegeri la data de 4 ianuarie

2012 s-a întâlnit cu inculpatul căruia i-a dat suma de bani respectivă, moment

în care au intervenit organele de urmărire penală.

Din procesul-verbal de constatare a

infracțiunii flagrante a rezultat că asupra inculpatului S.C., într-o borsetă,

a fost găsită suma de 10.000 euro primită de acesta de la martorul R.I., iar în

urma verificării seriilor bancnotelor ce compuneau această sumă s-a constatat

că acestea corespund cu seriile bancnotelor consemnate în procesul-verbal

întocmit de procurorul de caz și lucrătorii de poliție judiciară și care au

fost înmânate martorului R.I. în vederea realizării flagrantului, momentele

acestei întâlniri dintre martorul R.I. și inculpat fiind redate și în planșa

fotografică existentă la dosarul cauzei.

Prin urmare Curtea a constatat ca declarația

dată de inculpatul S.C. în fața instanței de judecată se coroborează cu probele

administrate în faza de urmărire penală, respectiv denunțurile formulate de

martorii R.N. și R.P., fișa E. a Dosarului nr. 37229/3/2011 al Tribunalului

București, procesul-verbal de consemnare a seriilor bancnotelor,

procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarația martorului

R.I., declarațiile martorilor denunțători R.N. și R.P., procesul-verbal din 28

decembrie 2011 de redare a dialogului ambiental purtat la 23 decembrie 2011

între R.N., R.P. și S.C., procesul-verbal din 4 ianuarie 2012 de redare a

dialogului ambiental purtat la 23 decembrie 2011 între R.I. și S.C., planșa

fotografică privind consemnarea seriilor bancnotelor, procesul-verbal din 4

ianuarie 2012 de redare a dialogului ambiental purtat la 4 ianuarie 2012 între

R.I. și S.C., planșa fotografică privind principalele momente operative ale

întâlnirii dintre R.I. și S.C., planșa fotografică privind aspecte de la constatarea

infracțiunii flagrante, procesul-verbal din 20 ianuarie 2012 de redare a

convorbirilor telefonice purtate de S.C., adresa către SCP S. și A. și răspuns,

adresa către Baroul București și răspuns, adresa către Penitenciarul Rahova și

răspuns, adrese către Secția 15 Poliție și răspuns și extrasul din tabloul

avocaților definitivi de pe site-ul www.baroul-bucuresti.ro și conduc, în

opinia instanței, la convingerea fermă că inculpatul S.C. a săvârșit fapta

dedusă judecății, astfel cum au fost anterior descrisă, cu forma de vinovăție

cerută de lege.

Față de situația de fapt reținută, instanța

de fond a apreciat că, în drept fapta inculpatului S.C. care, în calitate de

avocat în cadrul Baroului București, în cursul lunii decembrie 2011, a pretins

de la martorii denunțători R.N. și R.P. suma de 20.000 euro, în schimbul

exercitării unei pretinse influențe asupra judecătorului care soluționa Dosarul

nr. 37229/3/2011 al Tribunalului București, în care cei doi martori denunțători

erau arestați preventiv, în vederea punerii în libertate a acestora și la data

de 4 ianuarie 2011 a primit de la martorul R.I. din suma de 20.000 euro

sus-menționată, suma de 10.000 euro, reprezentând prima tranșă din suma

solicitată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de

influență, prevăzute de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Având în vedere solicitarea inculpatului de

aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., prin adoptarea

unei poziții de recunoaștere în totalitate a faptei reținute în actul de

sesizare a instanței și solicitării ca judecata să aibă loc în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și le-a însușit,

inculpatul nesolicitând administrarea de noi probe pe situația de fapt,

instanța de fond a aplicat o pedeapsă redusă cu respectarea și a dispozițiilor

art. 72 C. pen. și art. 52 C. pen., ținând cont de natura, gravitatea faptei

comise, potențialului de pericol social pe care în mod real, îl prezintă

persoana infractorului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub

influența sancțiunii.

Astfel Curtea a apreciat că, aplicând

inculpatului S.C. o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare și dispunând

suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse pe durata unui termen

de încercare de 5 ani, în condițiile art. 86

1

C. pen. se realizează

o justă individualizare a sancțiunii, în raport cu gravitatea în concret a

faptei comise și periculozitatea autorului acesteia, ambele în suficientă

măsură relevate de probele dosarului.

Pe de altă parte, Curtea a ținut cont de

împrejurarea că inculpatul S.C. este la prima încălcare a legii penale, neavând

antecedente penale și de atitudinea procesuală a acestuia care nu a fost

sinceră în cursul urmăririi penale, însă în fața instanței de judecată inculpatul

a recunoscut și regretat fapta, dar și de starea de sănătate precară a

inculpatului S.C. relevată de actele medicale existente la dosarul cauzei,

precum și caracterizările depuse din care rezultă că până la comiterea faptei

deduse judecății acesta a avut un comportament corespunzător, atât în societate

cât și la locul de muncă.

Prin urmare, Curtea a apreciat că este

justificată aplicarea unei pedepse într-un cuantum peste minimul special

prevăzut de lege, dar neprivativă de libertate, care să fie în măsură să-și

realizeze funcțiile și scopul prevăzute în art. 52 C. pen.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție, invocând greșita individualizare a pedepsei

aplicate inculpatului.

Astfel s-a arătat că potrivit art. 72 C. pen.

"la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea

specială, de gradul de pericol al faptei săvârșite, de persoana infractorului

și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Parchetul a apreciat că instanța de fond nu a

ținut seama de criteriile enumerate de lege, câtă vreme pedeapsa aplicată

inculpatului este orientată către minimul special prevăzut de lege pentru

infracțiunea reținută în sarcina sa, iar această împrejurare nu face decât să

zădărnicească scopul pedepsei așa cum este el enunțat de art. 52 C. pen.

În esență, s-a arătat că, în motivarea

soluției pronunțate instanța a avut în vedere numai circumstanțele personale

ale inculpatului și anume starea de sănătate, poziția procesuală față de

comiterea infracțiunii, precum și situația sa anterioară din societate și din

profesie și nu ansamblul criteriilor de individualizare, care se impuneau a fi

avute în vedere concomitent, numai așa putându-se realiza o corectă

individualizare a pedepsei.

Parchetul a susținut că circumstanțele

favorabile reținute de instanța de judecată, anume lipsa antecedentelor penale,

starea de sănătate și recunoașterea faptei, nu sunt suficiente pentru aplicarea

pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei inculpatului.

S-a conchis în sensul solicitării admiterii

recursului declarat de parchet, al casării sentinței recurate și al pronunțării

unei alte hotărâri temeinice și legale.

Examinând recursul prin prisma dispozițiilor

art. 385

6

alin. (3) rap la art. 385

14

C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a fi respins, menținându-se,

astfel, Sentința penală nr. 414 din 12 martie 2012 a Curții de Apel București,

secția I penală.

La individualizarea modalității de executare

a pedepsei, criteriilor enumerate de instanța de fond, instanța de recurs le

adaugă atitudinea procesuală a inculpatului. Astfel inițial inculpatul s-a

prevalat de dreptul la tăcere, a negat săvârșirea faptei la audierea sa în

cadrul procedurii luării măsurii arestării preventive, a recunoscut fapta la

prezentarea materialului de urmărire penală, a recunoscut fapta audiat fiind de

instanța de fond la cercetarea judecătorească. În concluzie, inculpatul a

recunoscut fapta atât la prezentarea materialului de urmărire penală cât și la

audierea în fața instanței de fond. Având în vedere că din datele cauzei nu rezultă

indicii cu privire la posibilitatea comiterii de alte infracțiuni în viitor,

gravitatea faptei nu poate conduce prin ea însăși la o altă modalitate de

individualizare a executării pedepsei.

Scopul educativ al pedepsei poate fi atins

prin privare de libertate atunci când există riscul recidivei, când natura

faptei implică o gravitate deosebită a lezării valorilor sociale, când prin

conduita sa persoana acuzată nu a probat faptul că a înțeles consecințele

faptelor sale și că nu le va repeta în viitor.

În acord cu instanța de fond, instanța de

recurs apreciază că pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare cu aplicarea

dispozițiilor art. 86

1

C. pen. corespunde scopului pedepsei astfel

cum este definit în art. 52 C. pen., fiind proporțională cu gravitatea faptei comise.

Constatând că în cauză prima instanță a făcut o

individualizare corectă, atât în ceea ce privește cuantumul pedepsei cât și în

ceea ce privește modalitatea de executarea acesteia, criticile formulate în

recursul Ministerului Public vor fi apreciate ca nefondate.

În raport cu cele arătate, Înalta Curte va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C.

proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 114 din 12 martie 2012 a Curții de

Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul S.C..

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea recursului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 6

noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - CL