ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 772/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petentul B.Ș., a formulat plângere împotriva rezoluției din data de 09 mai 2011, dată in Dosarul nr. 90/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrat judecător C.C.E., judecător în cadrul Tribunalului Iași, sub aspectul comiterii infracțiunii prev. și ped. de art. 246 C. pen. în baza dispozițiilor art. 10 lit. j) C. proc. pen.; neînceperea urmăririi penale față de magistrat judecător M.C., asistenți judiciari B.L. și L.N. și grefier M.V., din cadrul Tribunalului Iași, sub aspectul comiterii infracțiunii prev. și ped. de art. 246 C. pen., în baza dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc.

pen.; neînceperea urmăririi penale față de magistrați judecători C.C.E., M.C., grefieri asistenți B.L. și L.N. și grefier M.V., din cadrul Tribunalului Iași, sub aspectul comiterii de către aceștia a infracțiunii prev. și ped. de art. 289 C. pen. în baza dispozițiilor art. 10 lit.a) C. proc. pen. În motivarea plângerii petentul a susținut că probele depuse la dosar nu au fost corect analizate și a solicitat instanței să se înceapă urmărirea penală împotriva acestor persoane cercetate, pe baza probelor de la dosar. Curtea de Apel Iași prin sentința penală definitivă nr. 173 din 10 noiembrie 2011 în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a), C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B.Ș., împotriva rezoluției din data de 09 mai 2011, dată în Dosarul nr. 90/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și a menținut rezoluția atacată.

A obligat petentul să plătească statului cheltuieli judiciare. A constatat instanța că în mod corect și legal, a motivat procurorul de caz și că din actele premergătoare efectuate în cauză, nu s-au confirmat încălcarea atribuțiilor de serviciu de către persoanele nominalizate în plângeri și amintite mai sus. A reținut că, atunci când membrii completului de judecată au pronunțat sentința nr. 119 din 02 februarie 2004 în Dosarul 7546/2004, au respectat toate normele procedurale precum și cele procesuale, iar modul de soluționare este atributul exclusiv al instanței de judecată, atâta timp cât acesta lucru s-a făcut fără încălcarea normelor legale. Concluzionând, instanța a reținut că, în urma cercetărilor s-a demonstrat că faptele reclamate nu există iar magistrații judecători, asistenții judiciari și grefierii reclamați și-au îndeplinit în mod legal atribuțiile specifice funcțiilor deținute cu ocazia soluționării dosarului amintit.

Neputându-se stabili vinovăția acestor persoane cercetate, în mod temeinic și legal procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale, soluție care a fost menținută și de procurorul ierarhic superior. La data de 11 noiembrie 2011, nemulțumit de această hotărâre, petentul B.Ș. a formulat recurs împotriva sentinței menționate cererea acestuia fiind aflată în dosar. Examinând hotărârea atacată prin prisma admisibilității căii de atac a recursurilor, în fața Înaltei Curți, în raport de obiectul cauzei, de prevederile art. 278 1 alin. (10) din C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt inadmisibile.

Astfel, Curtea de Apel Iași față de noile dispoziții legale menționate mai sus a pronunțat o hotărâre definitivă, decizie ce nu mai poate fi atacată cu recurs. Dispozițiile art. 278 1 alin. (10) din C. proc. pen. au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, în sensul că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) din C. proc. pen. este definitivă." Astfel, în noua reglementare a art. 278 1 alin. (10) din C. proc. pen. nu se mai poate exercita nicio cale ordinară de atac împotriva sentințelor pronunțate în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit a) și b) din C. proc. pen., sentința dată fiind definitivă de la momentul pronunțării.

Textul modificat, deși înlătură al doilea grad de jurisdicție, nu constituie o încălcare a principiului liberului acces la justiție și nici o lezare a dreptului la dublul grad de jurisdicție în materie penală, drept la care se referă art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme dispoziția menționată prevede respectarea dublului grad de jurisdicție în materie penală, dar face referire doar la judecarea infracțiunilor, și nu la toate chestiunile procesual penale. Față de noile modificări, sentințele întemeiate pe dispozițiile art. 278 1 pronunțate începând cu data de 25 noiembrie 2010, indiferent de data sesizării instanței, anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, vor fi definitive în momentul pronunțării, nefiind supuse niciunei căi de atac ordinare.

Astfel, față de cele menționate anterior, urmează a fi respins, ca inadmisibil, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul declarat de petentul B.Ș., conform art. 385 15 pct. 1 lit a) din C. proc. pen., aplicându-se și prevederile art. 192 din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.Ș. împotriva sentinței penale nr. 173 din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2012.