ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 531/2013

R O M Â N I A Prin cerere formulată la data de 21 decembrie 2004 și înregistrată, după casarea cu trimitere spre rejudecare, pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta SC A. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC N.O. SA la plata sumei de 9.946.268.122 lei ROL (994.626,8122 lei RON) compusă din: suma de 4.445.711.330 lei ROL (444.571,133 lei RON), reprezentând aplicarea indicelui de inflație pentru suma datorată de pârâtă pentru perioada 31 decembrie 2001 - 21 octombrie 2003 și suma 500.556.792 lei ROL (50.055,6792 lei RON), reprezentând aplicarea indicelui de inflație până la data de 31 octombrie 2004, dată până la care se susține că a existat ultimul coeficient de inflație dat de Institutul Național de Statistică; obligarea în continuare a pârâtei la plata sumelor rezultate din aplicarea indicelui de inflație, începând cu data de 31 octombrie 2004 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești de către instanța de fond.

Prin Sentința civilă nr. 1038/COM din 10 februarie 2011, Tribunalul Constanța, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâta SC N.O. SA. A respins acțiunea formulată de reclamanta SC B.L.W. SC SUA, în calitate de cesionară a drepturilor litigioase de la SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC N.O. SA, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesule active a reclamantei, că această excepție nu este întemeiată, întrucât, în cazul cesiunii drepturilor litigioase, cesionarul este introdus în proces în locul cedentului preluând drepturile și obligațiile acestuia, luând procesul în starea în care se găsește, excepțiile invocate în contra cedentului fiindu-i opozabile și cesionarului etc; cu alte cuvinte, cesionarul dreptului litigios devine succesorul cedentului în drepturi și obligații.

Pe fondul cauzei a reținut că debitul principal a fost actualizat prin Sentința civilă nr. 285 din 30 iunie 1998, cât și prin Decizia civilă nr. 5925 din 25 aprilie 2003, iar în anul 1999 (Dosarul de validare poprire nr. 565/1999 al Judecătoriei Mangalia) și ulterior, în anul 2004, a fost înființată poprirea conturilor pârâtei în cadrul executării silite și sumele datorate prin titlurile executorii au fost deja actualizate, așa încât nu mai poate opera o nouă actualizare, o atare actualizare devenind o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei. Instanța de fond nu a reținut concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert D.I. însușit cu unele obiecțiuni și de expertul parte propus de reclamantă (expert B.R.), deoarece, perioada pentru care s-a aplicat actualizarea sumelor cu indicele de inflație, depășește anul 2004, când a avut loc poprirea și până când au fost actualizate debitele de către executorul judecătoresc.

A apreciat că este nelegală solicitarea reclamantei de a se actualiza conform indicelui de inflație suma de 14.221.758.102 lei vechi pentru perioada 31 decembrie 2001 - 21 octombrie 2003 și în continuare de la 21 octombrie 2003 până în prezent (până la data pronunțării hotărârii cum s-a cerut!), adică atât pentru perioada în care executorul judecătoresc a calculat actualizarea în cadrul dosarului de executare, când debitele au fost recuperate prin poprire, cât și dincolo de această perioadă, adică până la data pronunțării hotărârii, deși nu mai există debit. O atare actualizare, ar echivala cu o dublă și nelegală despăgubire, deoarece debitul a fost actualizat și în cadrul executării silite până la acea dată, iar pentru perioada ulterioară și până la pronunțarea hotărârii, lipsește cu desăvârșire orice raport obligațional între părți, acesta încetând la data executării silite.

În fine, prima instanță a apreciat ca fiind pertinentă concluzia expertului parte numit de pârâta SC N.O. SA (expert I.G.), că pârâta a fost executată pentru toate debitele sumele achitate, fiind mai mari decât datoria efectivă, avută față de reclamantă, iar perioada pentru care se solicită actualizarea nu are suport legal, acest raport de expertiză fiind singurul care se poate corobora și cu celelalte probe administrate în cauză (hotărârile judecătorești, actele efectuate în dosarele de executare silită prin poprire, adresele și procesele - verbale de înființare poprire etc). Prin Decizia civilă nr. 171/COM din 21 decembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul comercial declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate.

A admis cererea de majorare a onorariului formulată de d-na expert contabil A.E. și a obligat-o pe apelantă la plata diferenței de 610 RON în favoarea d-nei expert. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în considerentele deciziei pronunțate, că prin chiar motivele de apel, apelanta reclamantă afirmă că a solicitat să se stabilească în sarcina intimatei o obligație nouă principală, respectiv să suporte și devalorizarea debitului calculat prin hotărârile judecătorești - Sentința civilă nr. 285/1998 și Decizia civilă nr. 5925/2003 - începând cu data efectuării raportului de expertiză contabilă, respectiv 31 decembrie 2001 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a Deciziei civile nr. 5925/2003, respectiv 21 octombrie 2003 și ca suma calculată să fie actualizată la zi.

Ori, o asemenea interpretare nu poate fi considerată ca fiind în acord cu principiul acoperirii integrale a prejudiciului, principiu ce nu poate fi absolutizat, ajungându-se, astfel cum corect a reținut și prima instanță, la o situație extrem de împovărătoare pentru debitor și la o îmbogățire nejustificată a creditorului. Prin urmare, - a concluzionat curtea de apel - nu se poate considera că există un prejudiciu determinat de neexecutarea obligației de plată perioada 2001 - 2003, în condițiile în care plata debitului principal s-a făcut la o dată anterioară perioadei pentru care reclamanta solicită actualizarea sumei în raport de inflație, iar o cerere de actualizare a actualizării pentru această perioadă nu poate fi primită.

În raport de sumele datorate și de plățile făcute de pârâtă către reclamantă, curtea de apel a apreciat că nu se poate stabili cu certitudine existența unui prejudiciu suportat de reclamantă pentru neachitarea sumei de 5.785.389.102 lei vechi în perioada 2001 - 2003, întrucât evaluarea unui astfel de prejudiciu nu se poate face fără o apreciere în ansamblu a raporturilor comerciale derulate între părți și în lipsa unei analize concrete a sumelor datorate și achitate. Instanța de apel a menționat că este adevărat că indicele de inflație constituie unul dintre criteriile prevăzute de lege pentru evaluarea prejudiciilor cauzate prin neexecutarea la termen a obligațiilor de plată a unor sume de bani, însă utilizarea unui astfel de criteriu nu trebuie să fie excesivă și nu trebuie să înlăture aplicarea principiului bunei credințe în raporturile contractuale dintre părți.

A mai arătat că prin opinia separată formulată, expertul parte I.G. a concluzionat că, exprimând în dolari S.U.A. valoarea sumelor investite de reclamantă potrivit contractelor de asociere în participațiune și valoarea plăților făcute de pârâta SC N.O., în funcție de cursul de schimb corespunzător datelor la care s-au făcut plățile, rezultă că plățile efectuate sunt într-un cuantum superior sumelor investite cu 73,31 %. Un astfel de calcul nu a fost contestat de niciuna dintre părți. Prin urmare, instanța de apel a reținut că reclamanta a suferit un anume prejudiciu prin neachitarea la termen a contravalorii investițiilor efectuate la activele pârâtei, dar acest prejudiciu a fost acoperit prin plățile efectuate în baza hotărârilor judecătorești pronunțate.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta SC B.L.W. SC SUA, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și, în principal, casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii, așa cum a fost promovată.

Recurenta - reclamantă critică decizia curții de apel, arătând, în esență, următoarele: Instanța de apel a interpretat greșit actele deduse judecății, respectiv titlul executoriu constând în Sentința civilă nr. 5915/2003 și Decizia civilă nr. 5925/2003, în sensul că este neîndoelnic și vădit faptul că debitul stabilit prin cele două hotărâri judecătorești a fost actualizat începând cu data de 21 octombrie 2003, rămânând astfel neacoperită devalorizarea suferită de creditor pentru o perioadă de circa 2 ani de zile, respectiv 31 decembrie 2001 - 21 octombrie 2003, perioadă în care sumele de bani stabilite în sarcina intimatei au suferit o depreciere considerabilă, însă această devalorizare nu a fost achitată de către intimată; în mod greșit, instanța de apel consideră că debitul principal a fost achitat în anul 1998 și că reclamanta dorește o actualizare a altei actualizări.

Instanța de apel a interpretat și analizat alte acte decât cele care au fost supuse judecății, realizând în acest sens o gravă confuzie, întrucât debitul calculat și reținut în sarcina intimatei în anul 1998 este distinct de debitul calculat și reținut în sarcina intimatei la data de 31 decembrie 2001; cele două debite au fost calculate și imputate intimatei în baza unor temeiuri juridice diferite și sunt distincte. Instanța de apel nu a analizat temeinic cauza dedusă judecății prin prisma motivelor de apel invocate și a încălcat flagrant prevederile art. 1073, art. 1082 și art. 1084 C. civ.; de asemenea, instanța de apel a făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 3712 alin. (3) C. proc.

civ., având în vedere că organul de executare nu a cuprins în calculul de actualizare și devalorizarea suferită de creditor pe perioada 31 decembrie 2001 - 21 octombrie 2003, deoarece titlul executoriu nu conținea criterii suficiente și pentru perioada de timp cuprinsă între data expertizei efectuate în dosar - 31 decembrie 2001 și data rămânerii definitive a hotărârii, care constată obligația intimatei de a achita aceste sume de bani, respectiv - 21 octombrie 2003. Recursul nu este fondat.

Din examinarea criticilor exprimate în recurs de către reclamantă, în raport de actele dosarului, de dispozițiile legale incidente speței, precum și de hotărârile judecătorești aplicabile în cauză, se constată următoarele: Susținerea recurentei potrivit căreia instanța de apel a interpretat greșit actele deduse judecății, respectiv titlul executoriu, constând în Sentința civilă nr. 5915/2003 și Decizia civilă nr. 5925/2003, nu poate fi primită, întrucât așa cum au reținut corect ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză, debitul principal a fost actualizat prin Sentința civilă nr. 285 din 30 iunie 1998, precum și prin Decizia civilă nr. 5925 din 25 aprilie 2003, iar ulterior, în anul 2004, a fost înființată poprirea conturilor SC N.O.

SA, în cadrul executării silite.' Prin urmare, se constată că sumele datorate prin titlurile executorii amintite au fost deja actualizate și nu mai poate opera o nouă actualizare, întrucât s-ar produce astfel o îmbogățire fără justă cauză a creditorului, ceea ce este inadmisibil. Susținerea recurentei - reclamante în sensul că în mod greșit nu i-a fost admisă pretenția de a-i fi actualizată suma de 14.221.758.102 lei vechi conform indicelui de inflație, pentru perioada 31 decembrie 2001 -21 octombrie 2003 și în continuare, de la 21 octombrie 2003 până în prezent, - adică pentru perioada în care executorul a calculat actualizarea până la data executării efective, debitele fiind recuperate prin poprire, dar și dincolo de această perioadă, respectiv până la data pronunțării hotărârii, deși nu mai exista niciun debit ce ar fi putut fi supus actualizării - apare ca fiind în mod evident neîntemeiată.

Recurenta - reclamantă critică hotărârea curții de apel și pentru că, în accepțiunea ei, instanța de apel a interpretat și analizat alte acte decât cele supuse judecății, or, o astfel de critică se dovedește a fi neîntemeiată, deoarece se constată că instanța de apel a observat că reclamanta solicită să se stabilească în sarcina intimatei - pârâte o nouă obligație, dar a reținut corect, prin interpretarea judicioasă a actelor deduse judecății și nu a altor acte, - așa cum eronat afirmă recurenta - că actualizarea cerută de reclamantă ar echivala cu o dublă și nelegală despăgubire, extrem de împovărătoare pentru debitor și nejustificată legal pentru creditor - în condițiile în care debitul a fost actualizat și în cadrul executării silite până la acea dată, iar pentru perioada ulterioară și până la pronunțarea hotărârii, lipsește orice raport obligațional între părți, acesta fiind încetat la data executării silite.

De altfel, din actele dosarului reiese că SC N.O. SA a achitat către SC A. SRL, în baza hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiile dintre cele două părți o sumă ce este mai mare decât aportul SC A. SRL la asociere și anume, așa cum rezultă din opinia separată la raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză, plățile efectuate de pârâtă au fost într-un cuantum superior celor investite de reclamantă, cu 73,31 %. Astfel fiind, față de cele mai sus arătate, se reține că instanța de apel, - contrar susținerilor recurentei - a analizat în mod temeinic litigiul dedus judecății, prin prisma motivelor de apel formulate de reclamantă și cu respectarea dispozițiilor art. 1073, art. 1082 și art. 1084 C. civ.

Recurenta - reclamantă susține, de asemenea, și că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 371 2 alin. (3) C. proc. civ., însă nici această susținere nu poate fi primită, atât timp cât se constată că ambele instanțe au reținut corect, făcând aplicarea dispozițiilor art. 371 2 alin. (3) C. proc. civ., că nu mai este posibilă o nouă actualizare, de vreme ce actualizarea debitului cu rata inflației s-a efectuat de către executorul judecătoresc și sumele rezultate din actualizare au fost achitate de către pârâtă. În consecință, reținându-se că reclamanta nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. să conducă la casarea ori modificarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamanta SC B.L.W. SUA, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC B.L.W. SUA împotriva Deciziei civile nr. 171/COM din 21 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013. Procesat de GGC - DG