ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 531/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 531/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
R O
M Â N I A
Prin cerere formulată
la data de 21 decembrie 2004 și înregistrată, după casarea cu trimitere spre
rejudecare, pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta SC A. SRL a solicitat
obligarea pârâtei SC N.O. SA la plata sumei de 9.946.268.122 lei ROL
(994.626,8122 lei RON) compusă din: suma de 4.445.711.330 lei ROL (444.571,133
lei RON), reprezentând aplicarea indicelui de inflație pentru suma datorată de
pârâtă pentru perioada 31 decembrie 2001 - 21 octombrie 2003 și suma
500.556.792 lei ROL (50.055,6792 lei RON), reprezentând aplicarea indicelui de
inflație până la data de 31 octombrie 2004, dată până la care se susține că a
existat ultimul coeficient de inflație dat de Institutul Național de
Statistică; obligarea în continuare a pârâtei la plata sumelor rezultate din
aplicarea indicelui de inflație, începând cu data de 31 octombrie 2004 și până
la data pronunțării hotărârii judecătorești de către instanța de fond.
Prin Sentința civilă
nr. 1038/COM din 10 februarie 2011, Tribunalul Constanța, secția comercială, de
contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității
procesuale active invocată de pârâta SC N.O. SA.
A respins acțiunea
formulată de reclamanta SC B.L.W. SC SUA, în calitate de cesionară a
drepturilor litigioase de la SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC N.O. SA,
ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța
această sentință, prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei
calității procesule active a reclamantei, că această excepție nu este
întemeiată, întrucât, în cazul cesiunii drepturilor litigioase, cesionarul este
introdus în proces în locul cedentului preluând drepturile și obligațiile
acestuia, luând procesul în starea în care se găsește, excepțiile invocate în
contra cedentului fiindu-i opozabile și cesionarului etc; cu alte cuvinte,
cesionarul dreptului litigios devine succesorul cedentului în drepturi și obligații.
Pe fondul cauzei a
reținut că debitul principal a fost actualizat prin Sentința civilă nr. 285 din
30 iunie 1998, cât și prin Decizia civilă nr. 5925 din 25 aprilie 2003, iar în
anul 1999 (Dosarul de validare poprire nr. 565/1999 al Judecătoriei Mangalia)
și ulterior, în anul 2004, a fost înființată poprirea conturilor pârâtei în
cadrul executării silite și sumele datorate prin titlurile executorii au fost
deja actualizate, așa încât nu mai poate opera o nouă actualizare, o atare
actualizare devenind o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei.
Instanța de fond nu a
reținut concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză de
expert D.I. însușit cu unele obiecțiuni și de expertul parte propus de
reclamantă (expert B.R.), deoarece, perioada pentru care s-a aplicat
actualizarea sumelor cu indicele de inflație, depășește anul 2004, când a avut
loc poprirea și până când au fost actualizate debitele de către executorul
judecătoresc.
A apreciat că este
nelegală solicitarea reclamantei de a se actualiza conform indicelui de
inflație suma de 14.221.758.102 lei vechi pentru perioada 31 decembrie 2001 -
21 octombrie 2003 și în continuare de la 21 octombrie 2003 până în prezent
(până la data pronunțării hotărârii cum s-a cerut!), adică atât pentru perioada
în care executorul judecătoresc a calculat actualizarea în cadrul dosarului de
executare, când debitele au fost recuperate prin poprire, cât și dincolo de
această perioadă, adică până la data pronunțării hotărârii, deși nu mai există
debit. O atare actualizare, ar echivala cu o dublă și nelegală despăgubire,
deoarece debitul a fost actualizat și în cadrul executării silite până la acea
dată, iar pentru perioada ulterioară și până la pronunțarea hotărârii, lipsește
cu desăvârșire orice raport obligațional între părți, acesta încetând la data
executării silite.
În fine, prima
instanță a apreciat ca fiind pertinentă concluzia expertului parte numit de
pârâta SC N.O. SA (expert I.G.), că pârâta a fost executată pentru toate
debitele sumele achitate, fiind mai mari decât datoria efectivă, avută față de
reclamantă, iar perioada pentru care se solicită actualizarea nu are suport
legal, acest raport de expertiză fiind singurul care se poate corobora și cu
celelalte probe administrate în cauză (hotărârile judecătorești, actele
efectuate în dosarele de executare silită prin poprire, adresele și procesele -
verbale de înființare poprire etc).
Prin Decizia civilă
nr. 171/COM din 21 decembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a
civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul
comercial declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinței mai sus
menționate.
A admis cererea de
majorare a onorariului formulată de d-na expert contabil A.E. și a obligat-o pe
apelantă la plata diferenței de 610 RON în favoarea d-nei expert.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de apel a reținut, în considerentele deciziei pronunțate, că
prin chiar motivele de apel, apelanta reclamantă afirmă că a solicitat să se
stabilească în sarcina intimatei o obligație nouă principală, respectiv să
suporte și devalorizarea debitului calculat prin hotărârile judecătorești -
Sentința civilă nr. 285/1998 și Decizia civilă nr. 5925/2003 - începând cu data
efectuării raportului de expertiză contabilă, respectiv 31 decembrie 2001 și
până la data rămânerii definitive și irevocabile a Deciziei civile nr.
5925/2003, respectiv 21 octombrie 2003 și ca suma calculată să fie actualizată
la zi.
Ori, o asemenea
interpretare nu poate fi considerată ca fiind în acord cu principiul acoperirii
integrale a prejudiciului, principiu ce nu poate fi absolutizat, ajungându-se,
astfel cum corect a reținut și prima instanță, la o situație extrem de
împovărătoare pentru debitor și la o îmbogățire nejustificată a creditorului.
Prin urmare, - a
concluzionat curtea de apel - nu se poate considera că există un prejudiciu
determinat de neexecutarea obligației de plată perioada 2001 - 2003, în
condițiile în care plata debitului principal s-a făcut la o dată anterioară
perioadei pentru care reclamanta solicită actualizarea sumei în raport de
inflație, iar o cerere de actualizare a actualizării pentru această perioadă nu
poate fi primită.
În raport de sumele
datorate și de plățile făcute de pârâtă către reclamantă, curtea de apel a
apreciat că nu se poate stabili cu certitudine existența unui prejudiciu
suportat de reclamantă pentru neachitarea sumei de 5.785.389.102 lei vechi în
perioada 2001 - 2003, întrucât evaluarea unui astfel de prejudiciu nu se poate
face fără o apreciere în ansamblu a raporturilor comerciale derulate între
părți și în lipsa unei analize concrete a sumelor datorate și achitate.
Instanța de apel a
menționat că este adevărat că indicele de inflație constituie unul dintre
criteriile prevăzute de lege pentru evaluarea prejudiciilor cauzate prin
neexecutarea la termen a obligațiilor de plată a unor sume de bani, însă
utilizarea unui astfel de criteriu nu trebuie să fie excesivă și nu trebuie să
înlăture aplicarea principiului bunei credințe în raporturile contractuale
dintre părți.
A mai arătat că prin
opinia separată formulată, expertul parte I.G. a concluzionat că, exprimând în
dolari S.U.A. valoarea sumelor investite de reclamantă potrivit contractelor de
asociere în participațiune și valoarea plăților făcute de pârâta SC N.O., în
funcție de cursul de schimb corespunzător datelor la care s-au făcut plățile,
rezultă că plățile efectuate sunt într-un cuantum superior sumelor investite cu
73,31 %. Un astfel de calcul nu a fost contestat de niciuna dintre părți.
Prin urmare, instanța
de apel a reținut că reclamanta a suferit un anume prejudiciu prin neachitarea
la termen a contravalorii investițiilor efectuate la activele pârâtei, dar
acest prejudiciu a fost acoperit prin plățile efectuate în baza hotărârilor
judecătorești pronunțate.
Împotriva deciziei
curții de apel a declarat recurs reclamanta SC B.L.W. SC SUA, întemeindu-se pe
dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea
recursului astfel cum a fost formulat și, în principal, casarea deciziei
recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea
deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și, pe fondul cauzei, admiterea
acțiunii, așa cum a fost promovată.
Recurenta -
reclamantă critică decizia curții de apel, arătând, în esență, următoarele:
Instanța de apel a
interpretat greșit actele deduse judecății, respectiv titlul executoriu
constând în Sentința civilă nr. 5915/2003 și Decizia civilă nr. 5925/2003, în
sensul că este neîndoelnic și vădit faptul că debitul stabilit prin cele două
hotărâri judecătorești a fost actualizat începând cu data de 21 octombrie 2003,
rămânând astfel neacoperită devalorizarea suferită de creditor pentru o
perioadă de circa 2 ani de zile, respectiv 31 decembrie 2001 - 21 octombrie
2003, perioadă în care sumele de bani stabilite în sarcina intimatei au suferit
o depreciere considerabilă, însă această devalorizare nu a fost achitată de
către intimată; în mod greșit, instanța de apel consideră că debitul principal
a fost achitat în anul 1998 și că reclamanta dorește o actualizare a altei
actualizări.
Instanța de apel a
interpretat și analizat alte acte decât cele care au fost supuse judecății,
realizând în acest sens o gravă confuzie, întrucât debitul calculat și reținut
în sarcina intimatei în anul 1998 este distinct de debitul calculat și reținut
în sarcina intimatei la data de 31 decembrie 2001; cele două debite au fost
calculate și imputate intimatei în baza unor temeiuri juridice diferite și sunt
distincte.
Instanța de apel nu a
analizat temeinic cauza dedusă judecății prin prisma motivelor de apel invocate
și a încălcat flagrant prevederile art. 1073, art. 1082 și art. 1084 C. civ.;
de asemenea, instanța de apel a făcut aplicarea greșită a prevederilor art.
3712 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că organul de executare nu a
cuprins în calculul de actualizare și devalorizarea suferită de creditor pe
perioada 31 decembrie 2001 - 21 octombrie 2003, deoarece titlul executoriu nu
conținea criterii suficiente și pentru perioada de timp cuprinsă între data
expertizei efectuate în dosar - 31 decembrie 2001 și data rămânerii definitive
a hotărârii, care constată obligația intimatei de a achita aceste sume de bani,
respectiv - 21 octombrie 2003.
Recursul nu este
fondat.
Din examinarea
criticilor exprimate în recurs de către reclamantă, în raport de actele
dosarului, de dispozițiile legale incidente speței, precum și de hotărârile
judecătorești aplicabile în cauză, se constată următoarele:
Susținerea recurentei
potrivit căreia instanța de apel a interpretat greșit actele deduse judecății,
respectiv titlul executoriu, constând în Sentința civilă nr. 5915/2003 și
Decizia civilă nr. 5925/2003, nu poate fi primită, întrucât așa cum au reținut
corect ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză, debitul principal a fost
actualizat prin Sentința civilă nr. 285 din 30 iunie 1998, precum și prin
Decizia civilă nr. 5925 din 25 aprilie 2003, iar ulterior, în anul 2004, a fost
înființată poprirea conturilor SC N.O. SA, în cadrul executării silite.'
Prin urmare, se
constată că sumele datorate prin titlurile executorii amintite au fost deja
actualizate și nu mai poate opera o nouă actualizare, întrucât s-ar produce
astfel o îmbogățire fără justă cauză a creditorului, ceea ce este inadmisibil.
Susținerea recurentei
- reclamante în sensul că în mod greșit nu i-a fost admisă pretenția de a-i fi
actualizată suma de 14.221.758.102 lei vechi conform indicelui de inflație,
pentru perioada 31 decembrie 2001 -21 octombrie 2003 și în continuare, de la 21
octombrie 2003 până în prezent, - adică pentru perioada în care executorul a
calculat actualizarea până la data executării efective, debitele fiind
recuperate prin poprire, dar și dincolo de această perioadă, respectiv până la
data pronunțării hotărârii, deși nu mai exista niciun debit ce ar fi putut fi
supus actualizării - apare ca fiind în mod evident neîntemeiată.
Recurenta -
reclamantă critică hotărârea curții de apel și pentru că, în accepțiunea ei,
instanța de apel a interpretat și analizat alte acte decât cele supuse
judecății, or, o astfel de critică se dovedește a fi neîntemeiată, deoarece se
constată că instanța de apel a observat că reclamanta solicită să se
stabilească în sarcina intimatei - pârâte o nouă obligație, dar a reținut
corect, prin interpretarea judicioasă a actelor deduse judecății și nu a altor
acte, - așa cum eronat afirmă recurenta - că actualizarea cerută de reclamantă
ar echivala cu o dublă și nelegală despăgubire, extrem de împovărătoare pentru
debitor și nejustificată legal pentru creditor - în condițiile în care debitul
a fost actualizat și în cadrul executării silite până la acea dată, iar pentru
perioada ulterioară și până la pronunțarea hotărârii, lipsește orice raport
obligațional între părți, acesta fiind încetat la data executării silite.
De altfel, din actele
dosarului reiese că SC N.O. SA a achitat către SC A. SRL, în baza hotărârilor
judecătorești pronunțate în litigiile dintre cele două părți o sumă ce este mai
mare decât aportul SC A. SRL la asociere și anume, așa cum rezultă din opinia
separată la raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză, plățile
efectuate de pârâtă au fost într-un cuantum superior celor investite de
reclamantă, cu 73,31 %.
Astfel fiind, față de
cele mai sus arătate, se reține că instanța de apel, - contrar susținerilor
recurentei - a analizat în mod temeinic litigiul dedus judecății, prin prisma
motivelor de apel formulate de reclamantă și cu respectarea dispozițiilor art.
1073, art. 1082 și art. 1084 C. civ.
Recurenta -
reclamantă susține, de asemenea, și că instanța de apel a făcut o greșită
aplicare a prevederilor art. 371
2
alin. (3) C. proc. civ., însă nici
această susținere nu poate fi primită, atât timp cât se constată că ambele
instanțe au reținut corect, făcând aplicarea dispozițiilor art. 371
2
alin. (3) C. proc. civ., că nu mai este posibilă o nouă actualizare, de vreme
ce actualizarea debitului cu rata inflației s-a efectuat de către executorul
judecătoresc și sumele rezultate din actualizare au fost achitate de către
pârâtă.
În consecință,
reținându-se că reclamanta nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care
în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și
9 C. proc. civ. să conducă la casarea ori modificarea deciziei curții de apel,
aceasta va fi menținută ca fiind legală și, în temeiul dispozițiilor art. 312
alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamanta SC
B.L.W. SUA, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanta SC B.L.W. SUA împotriva Deciziei
civile nr. 171/COM din 21 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel
Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 13 februarie 2013.
Procesat de GGC - DG