ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 895/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrartă p rolul Tribunalului Constanța sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL CONSTANȚA prin Primar, obligarea acestuia la plata sumei de 10.554.477 RON, reprezentând dobânda legală aferentă primei tranșe din debitul de 61.236.178,454 RON supus executării silite cu somația din data de 26.01.2011, pe perioada cuprinsă între data de 26.01.2011 și data achitării efective a primei tranșe, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de 15.12.2014 a Tribunalului Constanța s-a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei S.C. A. S.R.L. S-au respins, ca nefondate, excepția de nulitate a cererii de chemare în judecată și excepția decăderii reclamantei din dreptul de a depune înscrisul atașat la dosar la termenul de judecată din data de 15.12.2014, ce viza modul de calcul al dobânzii legale solicitate.

Prin încheierea din data de 07.04.2015, Tribunalul Constanța a respins, ca nefondată, excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul MUNICIPIUL CONSTANȚA, instanța reținând că în baza dispozițiilor art. 431 noul C. proc. civ. rezultă că pentru a exista autoritatea de lucru judecat trebuie fie întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză în cele două procese.

Prin sentința civilă nr. 1892 de la 08 septembrie 2015, Tribunalul Constanța a respins, ca fiind prescrise, pretențiile reclamantei S.C. A. S.R.L. prin mandatar B. Spa, solicitate pentru perioada 26.01.2011 - 31.07.2011 în sumă de 1.947.679 RON, a admis în rest cererea și a obligat pârâtul MUNICIPIUL CONSTANȚA prin Primar la plata sumei de 7.833.414 RON, cu titlu de dobândă legală aferentă primei tranșe de 4.082.411,90 RON din debitul de 61.236.178,454 RON supus executării silite cu somația din data de 26.01.2011, pe perioada cuprinsă între data de 31.07.2011 și data achitării efective a primei tranșe, respectiv 19.12.2013.

Prin decizia civilă nr. 152 de la 16 martie 2016, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul MUNICIPIUL CONSTANȚA, împotriva încheierii de ședință din data de 15.12.2014, a încheierii de ședință din data de 07.04.2015 și a sentinței civile nr. 1892/08.09.2015, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L. - prin mandatar B. SPA CATANIA ITALIA.

Curtea a reținut, în esență, că referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei criticile apelantei sunt nefondate, atât timp cât nu a făcut dovada nevalabilității cesiunii de creanță, operațiune juridică în temeiul căreia reclamanta, dobândind calitatea de creditor, este îndreptățită să solicite și plata accesoriilor ce însoțesc creanța.

De asemenea, a fost considerată nefondată și susținerea apelantei potrivit căreia prima instanță trebuia să rețină autoritatea de lucru judecat, în condițiile în care instanța care a pronunțat decizia de eșalonare și hotărârea de lămurire a dispozitivului acesteia, nu a fost învestită cu o cerere de acordare a dobânzii legale.

Prima instanța a reținut că reclamanta este îndreptățită la acordarea de daune-interese pentru repararea prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a creanțelor rezultate dintr-o hotărâre judecătorească executorie, daune moratorii ce constau în dobânda legală, ce se cuvin fără ca titularul creanței să fie ținut a face dovada vreunui prejudiciu, așa cum rezultă din interpretarea art. 1082 și 1088 din vechiul C. civ.

Soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, având în vedere faptul că exigibilitatea creanței nu este afectată de eșalonarea plății dispusă printr-o hotărâre judecătorească, deoarece trebuie raportată la data de la care hotărârea judecătorească devine titlu executoriu. Acest mod de executare este apt doar să confere debitorului dreptul de a face plăți parțiale și succesive și să stabilească în sarcina creditorului obligația de a nu continua executarea silită, nefiind în măsură a împiedica dreptul persoanei vizate de a solicita repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune-interese.

Executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civila delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătoreasca ce reprezintă titlu executoriu este un contract.

În cazul executării cu întârziere a obligației de plata a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile, acelea sunt cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existenta unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Condiția existentei unui prejudiciu este îndeplinită, întrucât prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu.

Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în plata cu întârziere de către debitor a sumelor de bani stabilite prin titlul executoriu. Fapta îmbrăcă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu se poate reține că decizia judecătorească de eșalonare reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare a fost solicitată chiar de debitor.

Pârâtul MUNICIPIUL CONSTANȚA a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 152 din 16 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 483 și urm. și art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul a arătat, în esență, că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au făcut o greșită aplicare a normelor de drept material incidente în cauză - cu referire la consecințele juridice ale eșalonării la plata debitului, apreciindu-se - în mod greșit - că, inclusiv pentru situația existenței unei eșalonări a debitului principal, debitorul ar datora accesorii la acest debit.

Cererea de acordare a unui termen de grație și de eșalonare a debitului a fost formulată în temeiul prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

Prin sentința civilă nr. 2509 de la 16 iulie 2012, Tribunalul Constanța a respins cererea formulată de Municipiul Constanța, ca neîntemeiată, însă prin decizia nr. 1517/13.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2012 au fost admise recursurile formulate de Municipiul Constanța, modificată în tot sentința pronunțată de Tribunalul Constanța și, pe cale de consecință, s-a dispus modificarea încheierii nr. 882 de la 16 iulie 2012, în sensul că a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului încheierii nr. 2495 din 09.07.2012. A fost modificată în tot sentința civilă nr. 2509 de la 16 iulie 2012, în sensul că a fost admisă, în parte, acțiunea, dispunând acordarea unui termen de grație reclamantului până la data de 01.03.2013 cu privire la executarea silită a sentinței civile nr. 4853/2004, pronunțată de Tribunalul Constanța și eșalonarea plății din titlul executoriu pe o perioadă de 15 ani, în rate anuale egale, începând cu anul 2013, cel mai târziu la 30 decembrie ale fiecărui an. A fost respinsă cererea de suspendare a continuării executării silite a sentinței civile nr. 4853/2004 a Tribunalului Constanța, ca rămasă fără obiect.

Raportat la cele expuse anterior, în mod greșit a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, fiind îndeplinite toate cerințele pentru a se reține cel puțin puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 193/2013 în raport de prezenta acțiune, cu privire la solicitarea reclamantei de acordare a dobânzilor, raportat la suma plătită astfel cu întârziere (urmare a eșalonării).

Prin decizia civilă nr. 193 de la 21 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, rămasă irevocabilă, instanța a respins cererea de lămurire formulată de B. Spa, motivînd că dispozitivul pronunțat este clar, răspunzând în mod direct la solicitarea cu care instanța a fost investită, faptul că, ulterior, pronunțarea acestui dispozitiv are implicații de natură economică sau fiscală pentru una din părți, care nu au fost supuse analizei contradictorii cu ocazia judecății în cele două grade de jurisdicție, nu presupune lămurirea acestuia.

În lumina acestei soluții, atât timp cât cererea de lămurire a fost respinsă, cererea de față nu poate primi o soluționare favorabilă, decizia indicată anterior fiind opozabilă inclusiv S.C. A. S.R.L., care are calitatea de dobânditor cu titlu particular a drepturilor de la B. Spa, partea care a stat în nume propriu în judecata finalizată cu hotărârea irevocabilă.

În ceea ce privește greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei S.C. A. S.R.L., motivat de lipsa aptitudinii cesiunii de creanță de a constitui un titlu pentru această societate de a obține daunele-interese pentru plata cu întârziere, în mod greșit instanța de apel a reținut că s-a invocat o "nevalabilitate a cesiunii de creanță, în condițiile în care s-a invocat faptul că nu s-au cesionat și accesoriile la această creanță.

Cât timp reclamanta S.C. A. S.R.L. nu este titulara creanței solicitate prin cererea introductivă, aceasta nu are calitate procesuală activă.

Această situație este reiese cu evidență din actele jurice intervenite între cedent și cesionar.

Și pe fond, soluția pronunțată are un caracter nelegal, în cauză nefiind întrunite cerințele atragerii răspunderii civile delictuale a MUNICIPIULUI CONSTANȚA.

Atât timp cât s-a dispus eșalonarea la plata debitului, la rata datorată către creditor nu pot fi calculate accesorii, datorită naturii acestei eșalonări, aceea de sprijin la adresa debitorului.

Nu se poate constata, de asemenea, existența niciunei fapte ilicte, plata ratei efectuându-se la19.12.2013, înainte de data scadentă -30.12.2013.

Executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile nu poate să dea naștere unei fapte ilicite.

Mai mult, B. Spa a avut posibilitatea ca, în cadrul cererii de eșalonare, să solicite pe cale reconvențională plata de accesorii la debitul cu privire la care s-a dispus eșalonarea.

Nu a existat însă o asemenea cerere din partea B. Spa, fapt ce contravine dispozițiilor art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1353, art. 1357 alin. (1) și (2) din noul C. civ., formulându-se o cerere de lămurire a dispozitivului hotărîrii care dispune inclusiv cu privire la această situație - motiv pentru care recurenta a invocat și excepția autorității de lucru judecat/puterea lucrului judecat.

Nu poate exista o faptă ilicită cât timp eșalonarea a fost dispusă chiar de către instanță, a existat, chiar de la acel moment, posibilitatea pentru creditor de a cunoaște producerea unui prejudiciu - situație în care ar fi putut solicita acest lucru în mod expres, iar nu pe calea cererii de lămurire a hotărârii.

Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au făcut o greșită aplicare a normelor de drept material atunci când au stabilit care este data scadenței obligației de plată a debitului.

Scadența nu este cea indicată în somația emisă de către executorul judecătoresc (26.01.2011), ci este cea stabilită prin decizia de eșalonare.

Cu privire la legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și la vinovăția MUNICIPIULUI CONSTANȚA, în cauză, raportat la hotărârea de eșalonare, singura situație în care s-ar fi putut reține vinovăția recurentului ar fi fost în cazul în care acesta a nu plătit la scadență ratele debitului eșalonat.

Faptul că, ulterior emiterii somației de executare din 26.01.2011, MUNICIPIUL CONSTANȚA a uzat de dreptul la acțiune prevăzut de lege și a formulat contestație la executare, respectiv cerere de eșalonare a obligației de plată, nu echivalează cu vinovăția.

Aceasta ar fi fost potențial incidentă doar dacă cererea de eșalonare ar fi fost respinsă, cu consecința menținerii termenului de scadență a obligației de plată prevăzute prin somația de executare din 26.01.2011.

Ambele instanțe nu au înțeles a da eficiență împrejurării că în cadrul sumelor solicitate cu titlu de debit principal - 61.236.178,454 RON, se regăsește inclusiv costul creditului, cu o valoare de 2.606.672 RON.

Recurenta trimite astfel la "Borderoul centralizator al lucărilor de investiții realizate în perioada 01.12.2010 - 31.12.2012 aferent situației de plată SAL 2 Faleză Nord, la cap. 5 pct. 5.2. unde este inclus costul creditului.

Atât timp cât suma reprezentând debit principal a fost stabilită prin includerea în aceasta inclusiv a sumelor cu titlu de dobânzi (plătite la capitalurile angajate de către B. Spa pentru efectuarea lucrărilor), în mod efectiv acordarea încă o dată a dobânzilor potrivit hotărârilor atacate reprezintă un veritabil anatocism, nelegal aplicat față de împrejurările situației de fapt.

Față de operațiunea de cumulare a dobânzilor pentru o anumită perioadă cu capitalul și aplicarea în continuare a acestora asupra întregii creanțe, recurentul are în vedere prevederile art. 8 din O.G. nr. 13/2011, care dispun în sensul că dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate.

Cu toate acestea, dobânzile se pot capitaliza și pot produce dobânzi numai în temeiul unei convenții speciale încheiate în acest sens, după scadența lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puțin un an.

În lipsa unei asemenea convenții speciale între creditor și debitor, solicită a se constata că în mod nelegal instanța a dispus obligarea recurentului la plata de dobânzi care se calculează inclusiv la sume cu titlu de dobândă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în sensul că recursul este inadmisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 22 martie 2017, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere cu privire la raport.

Părțile nu au depus punct de vedere cu privire la raport.

Analizând hotărârea recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumentele recurentului referitoare la greșita soluționare a excepției autorității de lucru judecat vor fi înlăturate.

Înalta Curte apreciază că, prealabil, se impune a se sublinia că puterea de lucru judecat presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

Autoritatea de lucru judecat și puterea de lucru judecat nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.

Pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice nu este necesară existența triplei identități de părți, cauză și obiect, ci este necesară doar probarea identității între problema soluționată irevocabil și problema dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție.

Principiul puterii de lucru judecat împiedică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.

Noțiunea de proces echitabil presupune că dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale.

Dincolo de aceste considerente teoretice, Înalța Curte constată că prin decizia civilă nr. 1517 de la 13 decembrie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a acordat termen de grație reclamantului MUNICIPIUL BUCUREȘTI până la data de 01.03.2013 cu referire la executarea silită a sentinței civile nr. 4853/2004 pronunțată de Tribunalul Constanța, în vederea includerii acestei sume în bugetul pe anul 2013 a Municipiului Constanța. A dispus eșalonarea plății din titlul executoriu pe o perioadă de 15 ani în rate anuale egale, începând cu anul 2013, cel mai târziu la data de 30 decembrie ale fiecărui an.

Intimata B. Spa a solicitat lămurirea hotărârii, în sensul că, deși cererea de eșalonare formulată de Municipiul Constanța a avut ca obiect întreaga sumă compusă din creanță la care se adaugă TVA-ul aferent, se impune a se lămuri că se eșalonează numai debitul pricipal (creanța în sine) nu și TVA-ul.

Prin decizia civilă nr. 193 de la 21 februarie 2013, pronunțată de aceeași instanță, a fost respinsă ca nefondată cererea de lămurire a înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului deciziei civile nr. 1517 de la 13 decembrie 2012.

Reiese așadar că, raportat la hotărârile judecătorești invocate, nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat, nefiind îndeplinită condiția identității de obiect. Nici argumentele referitoare la incidența puterii de lucru judecat nu au suport juridic, în condițiile în care există identitate între problema soluționată irevocabil și problema dedusă judecății.

Referitor la excepția lipsei calității procesual active a reclamantei S.C. A. S.R.L., Înalta Curte constată că aceasta a fost soluționată în mod legal de către instanța de apel.

Cesiunea de creanță intervenită între B. Spa, în calitate de cedentă și S.C. A. S.R.L., cesionară a avut drept consecință și transmiterea dreptului privind plata accesoriilor ce însoțesc creanța.

Alegația recurentului, în sensul că instanța de apel a avut în vedere nevalabilitatea cesiunii, în condițiile în care s-a invocat faptul că nu s-au transmis prin contractul de cesiune și accesoriile creanței nu poate fi reținută, instanța de apel consemnând în mod expres că apelantul a arătat că S.C. A. S.R.L. nu are calitate procesuală activă întrucât nu este titulara creanței solicitate.

Argumentele recurentului cu privire la neîntrunirea în cauză a cerințelor atragerii răspunderii civile delictuale sunt nefondate.

Fapta ilicită constă în nerespectarea obligației contractuale, prin aceasta aducându-se atingerea unui drept subiectiv patrimonial al creditorului.

Potrivit dispozițiilor art. 1073 din vechiul C. civ., "Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare."

Art. 1082 din același cod statuează că "Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză straină, care nu-i poate fi imputată."

Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său.

În cazul obligației care are ca obiect o sumă de bani, evaluarea prejudiciului suferit de creditor în cazul neexecutării obligației sau a executării cu întârziere a acesteia este legală, prin raportare la dispozițiile art. 1088 din vechiul C. civ.:

"La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin să facă ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."

Raportat la dispozițiile legale mai sus enunțate, reiese că, în caz de evaluare legală, creditorul nu este obligat să facă dovada că întârzierea la executare i-a cauzat un prejudiciu, legiuitorul pornind de la ideea că lipsa de folosință produce creditorului un prejudiciu, constând în cuantumul dobânzii legale datorate pe perioada întârzierii la executare, fiind dovedit astfel și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Cu privire la vinovăția debitorului, în materie contractuală, în sarcina acestuia operează o prezumție de vină, afară de cazul în care neexecutarea provine dintr-o cauză care nu îi este imputabilă acestuia.

Raportat la dispozițiile legale mai sus menționate, Înalta Curte constată că în mod legal instanța de apel a reținut îndeplinirea cerințelor legale privitoare la atragerea răspunderii civile delictuale a recurentului.

Decizia de eșalonare nr. 1517 de la 13 decembrie 2012 a Curții de Apel Constanța nu poate duce la concluzia că a fost înlăturată obligația recurentului de a plăti daune-interese, prin această decizie fiind stabilit modul în care urma a se face plata sumei datorate intimatei S.C. A. S.R.L.

Argumentele referitoare la faptul că în cadrul sumelor solicitate cu titlu de debit principal - 61.236.178,454 RON se regăsește inclusiv costul creditului, cu o valoare de 2.606.672 RON vizează aspecte de fapt, depășind astfel cadrul căii de atac a recursului, ce vizează în exclusivitate aspecte de nelegalitate.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din noul C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul - pârât MUNICIPIUL CONSTANȚA împotriva deciziei civile nr. 152 din 16 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât MUNICIPIUL CONSTANȚA împotriva deciziei civile nr. 152 din 16 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2017.