ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4893/2012

Asupra recursului de fața; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 250 din 13 decembrie 2011 Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a respins acțiunea reclamantei-pârâte SC A.M.D.M.P. SRL, a respins cererea reconvențională a pârâtei-reclamante SC R.B.P. SRL și a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de reclamanta-pârâtă față de cererea reconvențională. Împotriva acestei sentințe SC A.M.D.M.P. SRL a formulat acțiune în anulare prin care a solicitat anularea în parte a acesteia. Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins acțiunea în anulare ca neîntemeiată, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 26 din 8 martie 2012. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că motivul pentru care s-a solicitat anularea hotărârii a fost invocat în temeiul art. 364 lit. i) C. proc.

civ. cu referire la dispozițiile imperative ale Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și că motivarea acțiunii în anulare privește exclusiv interpretarea probelor, respectiv proba cu înscrisul intitulat proces verbal de recepție clin data de 10 iunie 2008, iar motivul nerespectării H.G. nr. 273/1994 referitor la Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora nu se încadrează în motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., ci are în vedere modalitatea în care tribunalul a apreciat probatoriul administrat în cauză. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs pe care l-a motivat în drept pe dispozițiile art. 304 1 raportat la art. 366 alin. (2) C. proc.

civ. A arătat că în mod greșit instanța a apreciat că motivele acțiunii în anulare nu se circumscriu dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., încălcând astfel principiul „unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem”, deoarece tribunalul arbitrai a încălcat dispozițiile imperative ale legii cu privire la semnificația și forța probantă a procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor. De asemenea a apreciat că prin sentința pronunțată instanța a încălcat art. 364 lit. c) și e) C. proc. civ., deoarece s-a apreciat greșit cu privire la valoarea și complexitatea cauzei și a componenței tribunalului arbitrai și că sentința pronunțată de tribunalul arbitrai a fost dată cu încălcarea termenului de 5 luni prevăzut de art. 353 3 C. proc.

civ., cererea fiind introdusă la 1 iunie 2011 și hotărârea fiind pronunțată la 13 decembrie 2012. Intimata SC R.B.P. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Este de reținut că în motivarea recursului recurenta nu a precizat temeiul de drept al nelegalității sentinței atacate, împrejurare față de care potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., din dezvoltarea motivelor înalta Curte constată că este posibilă încadrarea acestora în dispozițiile art. 304 alin. (9) C. proc. civ. și vizează încălcarea și aplicarea greșită a art. 364 lit. i), c) și e) C. proc. civ. În ceea ce privește analiza motivului de anulare a sentinței arbitrale prevăzut de art. 364 lit. i) din C. proc.

civ., Înalta Curte constată că în mod corect instanța care a judecat acțiunea în anulare a apreciat că acțiunea privește exclusiv interpretarea probelor, cu referire la procesul verbal de recepție și H.G. nr. 273/1994 prin prisma căreia a fost analizat probatoriul, chiar recurenta afirmând în recurs „că dispozițiile asupra cărora s-a făcut referire în acțiunea în anulare vizează forța probantă a procesului verbal menționat, astfel cum este ea definită de lege ” . De reținut este faptul că H.G. nr. 273/1994 referitoare la Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații art. 1, art. 3 și art. 17 așa cum a fost invocată de recurentă în demonstrarea încălcării dispozițiilor imperative ale legi, definește recepția ca o componentă a sistemului calității în construcții, sub cele două etape de realizare: la terminarea lucrărilor și recepția finală, dar și cazurile când se recomandă amânarea recepției.

Or, în speță nu s-a pus în discuție modul de întocmire a procesului verbal de recepție și însăși existența procesului verbal de recepție pentru a se analiza incidența în cauză a H.G. nr. 273/1994 referitoare la Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații art. 1, art. 3 și art. 17, context în care critica nu poate fi primită nici sub acest aspect, sentința atacată fiind la adăpost de orice critică. Critica referitoare la încălcarea și aplicarea greșită a art. 364 lit. c) și e) C. proc. civ., implică încălcarea de către instanța fondului a normelor procedurale, situație față de care deși acestea nu au constituit critici în acțiunea în anulare, vor fi analizate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente.

Art. 364 lit. c) din C. proc. civ. hotărârea atacată poate fi desființată dacă tribunalul arbitrai nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrala. Critica recurentei referitoare la greșita componenței a tribunalului arbitrai față de complexitatea și valoarea litigiului nu poate fi primită de vreme ce prin încheierea de ședință de la 22 septembrie 2011 a Curții de Arbitraj s-a consemnat că părțile, prin avocați, arată că nu au obiecțiuni în ceea ce privește componența Tribunalului arbitrai (fila 160 dosar arbitrai) și cu atât mai mult reclamanta primind diferența de taxă de timbru arbitrala ca urmare a faptului că părțile au înțeles să fie judecate de un singur arbitru, așa încât invocarea propriei culpe de către reclamantă nu poate fi motiv de anulare a sentinței atacate potrivit art. 364 lit. c) C. proc.

civ. În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 353 3 C. proc. civ. și care vizează anularea hotărârii arbitrale în temeiul art. 364 lit. e) C. proc. civ. pentru pronunțarea hotărârii după expirarea termenului arbitrajului și aceasta urmează a fi respinsă. Art. 353 3 alin. (1) C. proc. civ. reglementează că tribunalul trebuie să pronunțe hotărârea arbitrala în termen de cel mult 5 luni de la data constituirii sale. În același timp art. 353 3 alin. (6) din C. proc. civ., prevede că trecerea termenului prevăzut de art. 353 3 alin. (1) nu poate să constituie motiv de caducitate a arbitrajului afară de cazul în care una dintre părți a notificat celeilalte părți și tribunalului arbitrai, până la primul termen de înfățișare, că înțelege să invoce caducitatea.

Având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada notificării în sensul cerut de textul de lege precitat, susținerile sale referitoare la această critică nu fac dovada că hotărârea contestată ar fi fost pronunțată în afara cadrului legal sub aspectul termenului de soluționare. Ca urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat. Având în vedere că pârâta a solicitat cheltuieli de judecată conform facturii fiscale aflate la fila 31 dosar recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 274 alin. (3) din același act normativ, Înalta Curte constatând întemeiată în parte cererea și că față de munca îndeplinită de avocat și valoarea pricinii suma de 24.000 lei solicitată cu acest titlu este nepotrivit de mare, va admite cererea și o va obliga pe recurentă la plata sumei de 10.000 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.M.D.M.P. SRL împotriva sentinței civile nr. 26 din 8 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat. Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC R.B.P. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2012.