ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4893/2012

Asupra

recursului de fața;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 250 din 13 decembrie 2011 Curtea de Arbitraj Comercial

Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a respins

acțiunea reclamantei-pârâte SC A.M.D.M.P. SRL, a respins cererea

reconvențională a pârâtei-reclamante SC R.B.P. SRL și a respins excepția

prescripției dreptului la acțiune invocată de reclamanta-pârâtă față de cererea

reconvențională.

Împotriva acestei sentințe SC A.M.D.M.P. SRL a formulat

acțiune în anulare prin care a solicitat anularea în parte a acesteia.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a

respins acțiunea în anulare ca neîntemeiată, așa cum rezultă din sentința

civilă nr. 26 din 8 martie 2012.

Pentru

a pronunța această hotărâre instanța a reținut că motivul pentru care s-a

solicitat anularea hotărârii a fost invocat în temeiul art. 364 lit. i) C.

proc. civ. cu referire la dispozițiile imperative ale Legii nr. 10/1995 privind

calitatea în construcții și că motivarea acțiunii în anulare privește exclusiv

interpretarea probelor, respectiv proba cu înscrisul intitulat proces verbal de

recepție clin data de 10 iunie 2008, iar motivul nerespectării H.G. nr. 273/1994

referitor la Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații

aferente acestora nu se încadrează în motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C.

proc. civ., ci are în vedere modalitatea în care tribunalul a apreciat

probatoriul administrat în cauză.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs

pe care l-a motivat în drept pe dispozițiile art. 304

1

raportat la art.

366 alin. (2) C. proc. civ.

A arătat că în mod greșit instanța a apreciat că

motivele acțiunii în anulare nu se circumscriu dispozițiilor art. 364 lit. i) C.

proc. civ., încălcând astfel principiul „unde legea nu distinge, nici noi nu

trebuie să distingem”, deoarece tribunalul arbitrai a încălcat dispozițiile

imperative ale legii cu privire la semnificația și forța probantă a procesului

verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

De asemenea a apreciat că prin sentința pronunțată

instanța a încălcat art. 364 lit. c) și e) C. proc. civ., deoarece s-a apreciat

greșit cu privire la valoarea și complexitatea cauzei și a componenței

tribunalului arbitrai și că sentința pronunțată de tribunalul arbitrai a fost

dată cu încălcarea termenului de 5 luni prevăzut de art. 353

3

C.

proc. civ., cererea fiind introdusă la 1 iunie 2011 și hotărârea fiind

pronunțată la 13 decembrie 2012.

Intimata SC R.B.P. SRL a formulat întâmpinare prin care

a solicitat respingerea recursului.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare.

Este

de reținut că în motivarea recursului recurenta nu a precizat temeiul de drept

al nelegalității sentinței atacate, împrejurare față de care potrivit art. 306 alin.

(3) C. proc. civ., din dezvoltarea motivelor înalta Curte constată că este

posibilă încadrarea acestora în dispozițiile art. 304 alin. (9) C. proc. civ.

și vizează încălcarea și aplicarea greșită a art. 364 lit. i), c) și e) C.

proc. civ.

În

ceea ce privește analiza motivului de anulare a sentinței arbitrale prevăzut de

art. 364 lit. i) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că în mod corect

instanța care a judecat acțiunea în anulare a apreciat că acțiunea privește

exclusiv interpretarea probelor, cu referire la procesul verbal de recepție și

H.G. nr. 273/1994 prin prisma căreia a fost analizat probatoriul, chiar

recurenta afirmând în recurs „că dispozițiile asupra cărora s-a făcut referire

în acțiunea în anulare vizează forța probantă a procesului verbal menționat,

astfel cum este ea definită de lege

”

.

De

reținut este faptul că H.G. nr. 273/1994 referitoare la Regulamentul de

recepție a lucrărilor de construcții și instalații art. 1, art. 3 și art. 17

așa cum a fost invocată de recurentă în demonstrarea încălcării dispozițiilor

imperative ale legi, definește recepția ca o componentă a sistemului calității

în construcții, sub cele două etape de realizare: la terminarea lucrărilor și

recepția finală, dar și cazurile când se recomandă amânarea recepției.

Or, în speță nu s-a pus în discuție modul de întocmire

a procesului verbal de recepție și însăși existența procesului verbal de

recepție pentru a se analiza incidența în cauză a H.G. nr. 273/1994 referitoare

la Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații art. 1, art.

3 și art. 17, context în care critica nu poate fi primită nici sub acest

aspect, sentința atacată fiind la adăpost de orice critică.

Critica referitoare la încălcarea și aplicarea greșită

a art. 364 lit. c) și e) C. proc. civ., implică încălcarea de către instanța

fondului a normelor procedurale, situație față de care deși acestea nu au constituit

critici în acțiunea în anulare, vor fi analizate, urmând a fi respinse pentru

următoarele considerente.

Art. 364 lit. c) din C. proc. civ. hotărârea atacată

poate fi desființată dacă tribunalul arbitrai nu a fost constituit în

conformitate cu convenția arbitrala.

Critica

recurentei referitoare la greșita componenței a tribunalului arbitrai față de

complexitatea și valoarea litigiului nu poate fi primită de vreme ce prin

încheierea de ședință de la 22 septembrie 2011 a Curții de Arbitraj s-a

consemnat că părțile, prin avocați, arată că nu au obiecțiuni în ceea ce

privește componența Tribunalului arbitrai (fila 160 dosar arbitrai) și cu atât

mai mult reclamanta primind diferența de taxă de timbru arbitrala ca urmare a

faptului că părțile au înțeles să fie judecate de un singur arbitru, așa încât

invocarea propriei culpe de către reclamantă nu poate fi motiv de anulare a

sentinței atacate potrivit art. 364 lit. c) C. proc. civ.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea

dispozițiilor art. 353

3

C. proc. civ. și care vizează anularea

hotărârii arbitrale în temeiul art. 364 lit. e) C. proc. civ. pentru

pronunțarea hotărârii după expirarea termenului arbitrajului și aceasta urmează

a fi respinsă.

Art. 353

3

alin. (1) C. proc. civ.

reglementează că tribunalul trebuie să pronunțe hotărârea arbitrala în termen

de cel mult 5 luni de la data constituirii sale.

În același timp art. 353

3

alin. (6) din C.

proc. civ., prevede că trecerea termenului prevăzut de art. 353

3

alin.

(1) nu poate să constituie motiv de caducitate a arbitrajului afară de cazul în

care una dintre părți a notificat celeilalte părți și tribunalului arbitrai,

până la primul termen de înfățișare, că înțelege să invoce caducitatea.

Având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada

notificării în sensul cerut de textul de lege precitat, susținerile sale

referitoare la această critică nu fac dovada că hotărârea contestată ar fi fost

pronunțată în afara cadrului legal sub aspectul termenului de soluționare.

Ca urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Având în vedere că pârâta a solicitat cheltuieli de

judecată conform facturii fiscale aflate la fila 31 dosar recurs, în

conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 274

alin. (3) din același act normativ, Înalta Curte constatând întemeiată în parte

cererea și că față de munca îndeplinită de avocat și valoarea pricinii suma de

24.000 lei solicitată cu acest titlu este nepotrivit de mare, va admite cererea

și o va obliga pe recurentă la plata sumei de 10.000 lei cheltuieli de

judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.M.D.M.P. SRL

împotriva sentinței civile nr. 26 din 8 martie 2012 a Curții de Apel București,

secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Obligă

recurenta-reclamantă la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată către intimata-pârâtă SC R.B.P. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2012.