ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1288/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1288/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 86 din 4 mai 2011, Tribunalul Gorj a hotărât în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achitarea

inculpatului M.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și

(5) C. pen. și a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea

vătămată N.E., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Pentru a pronunța acceastă hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată la nr.

9457/95/2009, petiționara N.E., prin procuratorul P.C. a formulat plângere

împotriva ordonanței nr. 1753/11/2/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul

Gorj, prin care s-a respins plângerea împotriva ordonanței cu nr. 491/P/2009 a

Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, prin care s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală a învinuitului M.G., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. și disjungerea

materialului de urmărire penală pentru infracțiunea de abuz de încredere prevăzută

de art. 213 C. pen.

În motivarea plângerii s-a arătat că

în mod greșit prin ordonanță s-a motivat acordul de voință al părții vătămate,

manifestat prin procura specială din 29 noiembrie 2006, prin care învinuitul a

fost mandatat să înstrăineze cui crede de cuviință terenul cu vegetație

forestieră la prețul cel mai avantajos și pe care să-l încaseze.

Că, din conținutul ordonanței rezultă că

învinuitul a înstrăinat suprafața de teren cu vegetație forestieră de 65 ha. cu

suma de 254.000 euro către SC E.S.N.C. SRL Ilfov, încasând banii în mai multe tranșe

și faptul că acesta și-a însușit suma de bani primită în întregime, pe care a folosit-o

în interes personal, neinducând în eroare pe partea vătămată cu ocazia încheierii

și executării contractului, deși învinuitul își însușise o parte din suma încasată.

Că, partea vătămată putea oricând să verifice

prețul de vânzare, întrucât tranzacția a fost efectuată în baza unui contract de

vânzare-cumpărare legal și autentificat, iar suma menționată ca preț, fiind cea

reală și nu denaturată pentru a exista elementul de inducere în eroare necesar constituirii

infracțiunii de înșelăciune.

Tribunalul soluționând cauza prin încheierea

din 23 martie 2010 a admis plângerea formulată de petiționara N.E. formulată împotriva

ordonanței și nr. 491/P/2009 din 11 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul

Gorj, a desființat această ordonanță și a reținut cauza spre judecare în complet

legal constituit pentru judecarea inculpatului cu privire la infracțiunea de înșelăciune

prevăzut de art. 215 alin. (1), (3) și (5) din C. pen.

Pentru a pronunța această încheiere tribunalul

a reținut următoarele:

Procurorul, prin ordonanța nr. 491/P/2009

din 11 noiembrie 2009, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului

M.G., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1),

(3) și (5) C. pen., disjungerea materialului de urmărire penală și declinarea la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.-Cărbunești, pentru efectuarea de cercetări

față de M.G. și M.P., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 213 C.

pen.

Pentru a decide această soluție, procurorul

a reținut că nu s-a realizat nici o inducere în eroare cu ocazia încheierii sau

executării contractului, ci pur și simplu, după încasarea prețului, învinuitul a

intrat în posesia unei părți din suma de bani, și-a însușit suma respectivă în mod

ilegal, refuzând însă să o restituie în totalitate, pentru că verificarea prețului

de vânzare putea fi făcută oricând de către partea vătămată, tranzacția efectuându-se

în baza unui contract de vânzare-cumpărare legal și autentificat, iar suma menționată

ca preț, fiind cea reală, ci nu denaturată, pentru a exista elementul de inducere

în eroare și existența infracțiunii de înșelăciune.

Judecătorul fondului a reținut starea de

fapt constatată și de organul de urmărire penală, care a propus punerea în mișcare

a acțiunii penale pe baza unui probatoriu suficient, util și concludent, care a

și propus punerea în mișcare a acțiunii penale, întocmirea rechizitoriului și trimiterea

în judecată a făptuitorului M.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.

Astfel, din acest probatoriu a rezultat

că la data de 24 martie 2008, partea vătămată N.E. de 95 de ani din comuna B., satul

B., județul Gorj, prin mandatarul său, martorul P.C., a sesizat Parchetul de pe

lângă Judecătoria Tg.-Cărbunești cu privire la faptul că atât inculpatul M.G., cât

și soția acestuia M.P. au încheiat un contract de întreținere cu petenta și ulterior,

au început să o insulte și să nu-i mai acorde cele necesare traiului și îngrijirea

medicală corespunzătoare.

De asemenea, petenta a mai sesizat faptul

că prin contractul de vânzare-cumpărare din 15 decembrie 2006, inculpatul M.G. a

înstrăinat în cursul anului 2006 un teren cu vegetație forestieră cu suma de 254.500

euro, echivalentul a 869.175,45 RON, pe care acesta și-a însușit-o fără a aduce

la cunoștința petentei încheierea actului de vânzare și obținerea prețului de care

a dispus personal, solicitând efectuarea de cercetări în cadrul infracțiunii prevăzute

și pedepsite de art. 213 din C. pen.

Din cercetările efectuate de către organele

de urmărire penală, a rezultat că până în anul 1993 învinuitul M.G. a făcut parte

din Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991, răspunzând de mai multe comisii

locale, printre care și Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a comunei

B., din județul Gorj.

În aceste împrejurări inculpatul a cunoscut

familia N., respectiv pe N.E. și pe soțul acesteia N.N. și pentru că a devenit foarte

apropiat de cei doi bătrâni, în perioada următoare acesta a luat în îngrijire atât

petenta, cât și pe soțul ei, având grijă de gospodăria acestora.

La data de 21 martie 1996, între petenta,

pe de o parte și inculpat și soția acestuia, pe de altă parte, a intervenit contractul

de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat din 21 martie 1996, conform

căruia petenta a înstrăinat în deplină proprietate și liniștită posesie, în schimbul

întreținerii sale, imobilele proprietatea sa, aflate pe raza comunei Bărbătești,

compuse din 1936 m.p. teren siliște de casă, o casă de locuit, o magazie și un patul.

În schimbul transferului de proprietate

asupra imobilelor libere de orice sarcini, inculpatul și soția acestuia, s-au obligat

la prestarea unor activități de întreținere a petentei și a soțului ei sub aspectul

oferirii celor necesare traiului pe toată durata vieții, transferul proprietății

făcându-se odată cu autentificarea înscrisului, iar cel al posesiunii, urmând a

fi făcut după decesul petiționarei și al soțului ei, conform clauzelor contractuale.

În anul 2001, numitui N.N. a decedat, averea

rămânându-i soției supraviețuitoare, pentru că petenta N.E. și soțul său, nu au

alți urmași.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2000,

petenta a solicitat să i se reconstituie dreptul de proprietate și pentru o suprafață

de aproximativ 65 ha. pădure, compusă din două suprafețe distincte de teren forestier,

una de 10 ha., iar cealaltă de 55 ha., situate la hotarul dintre comunele B. și

S. din județul Gorj.

Astfel, petenta a obținut două titluri

de proprietate, unul eliberat la data de 16 octombrie 2002, în baza Legii nr. 1/2000,

iar celălalt în data de 21 noiembrie 2006, în baza Legii nr. 247/2005.

Având în vedere relațiile apropiate dintre

petenta și inculpat dezvoltate în tot acest interval de timp, acesta din urmă s-a

ocupat de întocmirea documentației necesare obținerii celor două titluri de proprietate

arătate mai sus, după ce, în prealabil acesta s-a asigurat că va găsi un cumpărător

care să achiziționeze terenurile cu vegetație forestieră, deoarece voința petentei,

dar și a inculpatului a fost aceea de a înstrăina terenurile respective de îndată

ce vor obține titlurile, deoarece taxa de administrare silvică aferentă unor asemenea

suprafețe de pădure era foarte mare, de aproximativ 3.500 RON/an.

În conformitate cu acordul de voință al

petentei (evident, fiind de bună-credință), aceasta i-a eliberat la data de 29

noiembrie 2006, procura specială autentificată din 29 noiembrie 2006 prin care l-a

mandatat pe acesta să vândă cui va crede de cuviință și cu prețul cel mai avantajos

mandantei, terenul cu vegetație forestieră aflat în litigiu, putând ca inculpatul

să facă demersurile necesare întocmirii actului de vânzare-cumpărare și a formalităților

de publicitate, putând încheia în acest scop și promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare

pe care le va putea rezilia în caz de nevoie, acesta putând să stabilească clauzele

contractului de vânzare-cumpărare, modalitatea de plată a prețului și putând să

încaseze prețul și să semneze în numele petentei și pentru aceasta, oriunde va fi

necesar, semnătura inculpatului fiindu-i opozabilă petentei.

În perioada următoare, prin intermediul

martorului V.C., în baza împuternicirii primite, inculpatul M.G. a înstrăinat către

SC E.N.C. SRL Ilfov cele două suprafețe de pădure, în baza contractului de vânzare-cumpărare

autentificat din 15 decembrie 2006, cu suma totală de 254.500 euro, echivalentul

a 869.175,45 RON la cursul din data vânzării.

Suma de bani a fost predată, în întregime,

în numerar inculpatului de către martorul V.C., la data de 15 decembrie 2006, suma

de 173.835,09 RON, conform mențiunilor contractuale stipulate în cuprinsul actului

notarial din 15 decembrie 2006; la data de 30 martie 2007 suma de 171.435 RON, conform

actului adițional autentificat; iar la data de 23 iulie 2007 suma de 523.905 RON,

restul, conform declarației notariale autentificate din 23 iulie 2007, semnate de

învinuit sub sancțiunea falsului în declarații.

Virarea sumei de bani de 869.175,45 RON

din conturile SC E.N.C. SRL Ilfov către inculpat este confirmată și de către bilanțul

prescurtat al societății SC E.N.C. SRL Ilfov la data de 31 decembrie 2006 depus

la A.N.A.F.-D.G.F.P. Ilfov, în contul de active imobilizate, subcontul de imobilizări

corporale, dar și de nota de constatare din 31 martie 2009 întocmită de Garda Financiară,

secția Ilfov, cât și de declarația de martor a numitului V.C.

Audiat în cauză, inculpatul a declarat

că în realitate a obținut numai suma de 165.000 RON, în numerar și nu suma de 869.175,45

RON, așa cum se menționează în actele oficiale, iar după obținerea acestei sume

de bani (165.000 RON) de la SC E.N.C. SRL Ilfov a predat părții vătămate suma de

25.000 RON, aducându-i la cunoștință vânzarea, iar suma de 30.000 RON a folosit-o

la realizarea unor lucrări la biserica din sat și la cimitir, la o capelă în memoria

părinților petentei, conform voinței acesteia, restul de 110.000 RON, aflându-se

în posesia sa, conform voinței petentei care dorea ca el să-și însușească acești

bani, deși inițial a fost dispus să-i restituie părții vătămate, însă ca urmare

a introducerii acțiunii în rezoluțiunea contractului de întreținere de către petentă,

refuză a o mai restitui, până la soluționarea litigiilor civile și a cauzei penale.

Audiată petenta N.E., aceasta a susținut

că într-adevăr a fost de acord cu vânzarea celor două suprafețe de pădure și l-a

împuternicit în luna noiembrie 2006 pe inculpat să găsească un cumpărător al acestor

două suprafețe de teren, să negocieze prețul și să-l încaseze, însă nu să și-l însușească

sau să dispună de el în vreun fel.

Partea vătămată a mai susținut că până

în luna martie 2008 nu a avut cunoștință despre efectuarea vânzării și implicit

nu a știut nimic în legătură cu prețul obținut, fiind indusă permanent în eroare

de către inculpat care îi spunea de fiecare dată când era întrebat că nu a reușit

să vândă nimic, deoarece prețul cerut era prea mare și nu a găsit cumpărători, pădurea

nefiind de calitate.

Despre existența vânzării și prețul încasat,

partea vătămată a aflat ulterior, respectiv în anul 2008, la doi ani de la data

vânzării și încasării prețului de către inculpat, care a indus-o în eroare, în acest

interval de timp tăgăduind însăși actul de vânzare-cumpărare, dar și că ar fi primit

vreun preț de la cumpărător, fapt ce a determinat-o să se mute la locuința numitului

P.C., unde se află și în prezent și să introducă acțiune în rezoluțiunea contractului

de întreținere.

Partea vătămată a infirmat că ar fi primit

vreo sumă de bani de la inculpat, cu atât mai puțin suma de 25.000 RON, cu orice

titlu, sau că ar fi avut vreo înțelegere cu inculpatul ca el să-și însușească vreo

sumă de bani rezultată din vânzarea celor două suprafețe de teren forestier și de

asemenea a susținut că inculpatul a realizat lucrări de amenajare la cimitir, însă

de proastă calitate și fără acordul său.

Martorul P.C., mandatarul părții vătămate,

a susținut că nu a primit nici o sumă de bani de la aceasta, cu nici un titlu și

a confirmat cele declarate de aceasta, arătând că în prezent se ocupă de îngrijirea

bătrânei, el fiind soțul unei fiice adoptive a acesteia, în prezent decedată. Inclusiv

acesta a confirmat executarea unor lucrări la biserică ori cimitir, dar care s-ar

fi efectuat fără știrea bătrânei.

Martorul V.D. a confirmat faptul că partea

vătămată a încasat 25.000 RON și a susținut că el a aflat despre această sumă de

bani chiar de la aceasta. Acesta a mai arătat că partea vătămată îi reproșa inculpatului

că i-a ascuns prețul real al vânzării și nu însăși vânzarea, despre care avea cunoștință.

Martorul M.I., traducător autorizat, care

a participat la perfectarea actelor de vânzare și traducerea acestora pentru partea

germană, a precizat că nu are cunoștință despre ce sume de bani s-au plătit și nici

despre cum s-au folosit acestea și de către ce persoane.

Martorul V.C., mijlocitorul tranzacțiilor,

a susținut că a predat personal inculpatului, în trei tranșe, suma totală de 869.175,45

RON, dar că nu are cunoștință despre cum s-au împărțit sumele de bani între inculpat

și partea vătămată, susțineri ce sunt confirmate atât de înscrisurile autentice

încheiate la notarul public, dar și de către bilanțul precurtat al societății SC

E.N.C. SRL Ilfov la data de 31 decembrie 2006 depus la A.N.A.F.-D.G.F.P. Ilfov,

în contul de active imobilizate, subcontul de imobilizări corporale precum și de

nota de constatare din 31 martie 2009 întocmită de Garda Financiară, secția Ilfov.

Din depozițiile martorilor C.I. și C.M.,

a rezultat că partea vătămată a aflat despre vânzarea suprafețelor de pădure și

despre prețul încasat și a primit suma de 25.000 RON de la inculpat cu ocazia redactării

procurii din luna noiembrie 2006, din avansul primit de la martorul V.C., iar cu

privire la diferența de bani aceștia au susținut că partea vătămată și-a dat acordul

să fie folosită la ridicarea unei capele, la efectuarea unor lucrări de reamenajare

a locului de veci a părinților săi, precum și la cumpărarea unui autoturism de către

învinuit.

Conform adreselor din 20 noiembrie 2008

emisă de Banca C. Tg-Jiu, din 18 noiembrie 2008 a M.K.B.R. Bank, inculpatul M.G.

a deținut conturi bancare deschise la aceste unități bancare, cuprinzând sume de

bani de peste 120.000 RON, inculpatul susținând în declarațiile sale că în aceste

conturi a depus sumele de bani încasate din vânzarea celor două suprafețe de pădure.

Situația de fapt arătată s-a reținut că

este dovedită cu plângerea penală și declarațiile părții vătămate; contractul de

vânzare-cumpărare autentificat din 15 decembrie 2006; acte adiționale și declarații

notariale autentificate; nota de constatare din 31 martie 2009 întocmită de Garda

Financiară, secția Ilfov; bilanțul precurtat al societății SC E.N.C. SRL Ilfov;

declarațiile martorilor; declarațiile inculpatului; proces-verbal de confruntare

dintre partea vătămată și inculpat; adresele din 20 noiembrie 2008 emise de Banca

C. Tg-Jiu și din 18 noiembrie 2008 emise de M.K.B.R. Bank, faptele săvârșite de

inculpatul M.G.

S-a reținut că această faptă întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă agravantă, faptă

prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., având în vedere

relațiile apropiate dintre partea vătămată și inculpat, dezvoltate într-o perioadă

destul de lungă de timp, faptul că acesta din urmă s-a ocupat de întocmirea documentației

necesare obținerii celor 2 titluri de proprietate, cu privire la vegetația forestieră,

în calitatea pe care a avut-o de membru până în anul 1993, în Comisia Județeană

de aplicare a Legii nr. 18/1991, răspunzând de mai multe comisii locale, printre

care și Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a comunei B., din județul

Gorj; că, în prealabil acesta s-a asigurat că va găsi un cumpărător care să achiziționeze

terenurile cu vegetație forestieră, deoarece voința părții vătămate, dar și a inculpatului,

a fost aceea de a înstrăina terenurile, respective, de îndată ce vor obține titlurile

de proprietate, deoarece taxa de administrare silvică aferentă unor asemenea suprafețe

de pădure era foarte mare, de aproximativ 35.000 RON/an; că, partea vătămată cu

bună-credință, i-a eliberat procura specială, prin care l-a mandatat pe acesta să

vândă cui va crede de cuviință și cu prețul cel mai avantajos mandantei terenurile

cu vegetație forestieră, acesta putând să facă demersurile necesare întocmirii actului

de vânzare-cumpărare și a formalităților de publicitate, respectiv să încheie în

acest scop și promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare pe care putea să le rezilieze

în caz de nevoie, să stabilească clauzele contractului de vânzare-cumpărare, modalitatea

de plată a prețului, să încaseze prețul, să semneze în numele părții vătămate și

pentru aceasta, oriunde va fi necesar, semnătura inculpatului fiindu-i opozabilă

părții vătămate, fapte reținute și constatate și de organul de urmărire penală,

respectiv Serviciul de Investigații Fraude din I.P.J. Gorj, care a propus în baza

art. 256 C. proc. pen., punerea în mișcare a acțiunii penale, emiterea rechizitoriului

și trimiterea în judecată a învinuitului M.G.

În concluzie, judecătorul cauzei a considerat

că procurorul a reținut superficial starea de fapt și de drept, deși în referatul

întocmit de organul de urmărire penală, pe baza unei cercetări prealabile în care

s-a administrat un probatoriu suficient, util și concludent, această stare de fapt

este bine conturată, fapt pentru care, s-a și propus punerea în mișcare a acțiunii

penale și întocmirea rechizitoriului, motivând că inculpatul a avut acordul scris

al numitei N.E., pentru înstrăinarea suprafeței de pădure, cu privire la negocierea

prețului de vânzare, cât și a încasării acestuia, după înstrăinarea acesteia și

încasarea prețului, acesta însușindu-și însă în mod ilegal o parte din sumă, refuzând

să o restituie părții vătămate, deși din procură rezultă cu certitudine că aceasta

l-a mandatat pe inculpat să stabilească prețul, modalitatea de plată a acestuia

și să semneze în numele său și pentru sine.

În consecință, judecătorul fondului a admis

plângerea formulată de petiționara N.E., a desființat ordonanța dată de Parchet

și a reținut cauza pentru a fi judecată pe fond cu privire la infracțiunea de înșelăciune

prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.

Procedând la judecarea pe fond a cauzei

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune se rețin următoarele:

În baza unei procuri speciale din 29 noiembrie

2006, partea vătămată N.E. a împuternicit pe inculpat să vândă cui va crede de cuviință

și cu prețul cel mai avantajos un teren cu vegetație forestieră situat pe raza comunelor

B. și S. județul Gorj.

Pentru aducerea la îndeplinire a prezentului

mandat inculpatul urma să facă demersurile pentru întocmirea actului de vânzare

cumpărare și formalitățile de publicitate, putând încheia în acest scop promisiuni

bilaterale de vânzare cumpărare pe care le va putea rezilia în caz de nevoie, va

stabili clauzele contractului de vânzare cumpărare, modalitățile de plată a prețului

și va încasa și va semna în numele mandantului și pentru acesta oriunde va fi necesar,

semnătura acestuia fiindu-i valabilă.

Potrivit împuternicirii date, inculpatul

a vândut SC E.N.C. SRL cu sediul în orașul V., județul Ilfov suprafața de 64,42

ha teren cu vegetație forestieră cu suma de 253.500 euro, contractul de vânzare

cumpărare fiind autentificat la data de 15 decembrie 2006 la Biroul Notarului Public

A.M.

Partea vătămată la data de 24 martie 2008

a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.-Cărbunești susținând în esență că

inculpatul a vândut terenul cu vegetație forestieră proprietatea sa cu suma de 253.500

euro, nu i-a adus la cunoștință contractul încheiat și a dispus de această sumă.

În cursul procesului partea vătămată s-a

constituit parte civilă cu suma de 900.000 RON reprezentând prețul obținut din vânzarea

terenului cu vegetație forestieră, solicitând în același timp și daune morale fără

a arăta și cuantumul acestora.

Din prețul obținut inculpatul în baza contractului

de intermediere sub semnătură privată încheiat la data de 10 iunie 2006 cu V.C.

a achitat acestuia suma de 188.500 euro cu titlul de comision, în contract stabilindu-se

că prețul de vânzare pentru un hectar se va negocia între 2.500 și 4.000 RON și

că orice sumă plătită în plus față de prețul minim prevăzut revine intermediarului.

După plata comisionului inculpatul a declarat

că asupra sa a rămas suma de 65.000 euro.

Din această sumă inculpatul a mai arătat

că a achitat părții vătămate suma de 25.000 RON și a investit suma de 35.000 RON

la biserica din Bărbătești construind în anul 2007 un gard și un șopron folosit

pentru pomeni, în memoria părinților părții vătămate, aspecte relevate de martorii

O.E., M.J. și S.S. preot la Parohia Bărbătești.

În final inculpatul a declarat că este

de acord să restituie părții vătămate suma de 162.865 RON.

În esență față de cele arătate s-a constatat

că mandantul (partea vătămată) a solicitat ca mandatarul (inculpatul) să-i restituie

suma de bani obținută din vânzarea terenului cu vegetație forestieră pe care a folosit-o

în cea mai mare parte în interesul său.

Dat fiind această situație s-a concluzionat

că răspunderea inculpatului nu poate fi de natură penală ci de natură civilă, deoarece

decurge dintr-un contract de mandat care nu a fost executat în interesul mandantului,

inculpatul în calitatea de mandatar având obligația să încaseze prețul și să-l predea

mandantului (deși din contractul de mandat nu rezultă explicit acest lucru, însă

se poate interpreta în acest sens).

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

partea civilă N.E. sub aspectul laturii penale, dar și a laturii civile.

Pe de o parte a cerut condamnarea inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3)

și (5) C. pen., dar și obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile și daune

morale.

Curtea de Apel Craiova prin decizia penală

nr. 191 din 30 septembrie 2011 a dispus admiterea apelului părții civile N.E., a

desființat sentința penală și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul M.G. în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Totodată, s-a admis, în parte, acțiunea

civilă și s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 65.000 euro, în echivalentul

în RON la data executării obligației, cu titlu de despăgubiri civile, și s-a respins

cererea părții civile cu privire la acordarea cheltuielilor judiciare ca neîntemeiate.

În esență, pentru motivele pe larg expuse

în decizia atacată, instanța de control judiciar a reținut că deși instanța de fond

a concluzionat temeinic că nu se poate atrage răspunderea penală a inculpatului

pentru infracțiunea de înșelăciune, temeiul achitării a fost reținut greșit ca cel

prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen. în loc de art. 10 lit. d) C. proc.

pen.(fapta săvârșită este prevăzută de legea penală, însă nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii).

Pe latură civilă, instanța de prim control

judiciar a constatat că fondul de vânătoare nu s-a mai înființat, iar inculpatul,

în calitate de procurator al părții civile, a încasat suma de 65.500 euro, sumă

ce era obligat să o predea mandantei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

prezentele recursuri inculpatul și partea civilă.

Inculpatul a criticat soluția instanței

de control judiciar sub aspectul temeiului achitării, susținând că a acționat de

bună-credință și că și-a îndeplinit obligațiile contractuale și, ca atare, soluția

pronunțată de instanța de fond este cea corectă, atât pe latură civilă, cât și penală,

sens în care a solicitat casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, menținerea

hotărârii instanței de fond.

Recurenta parte civilă a solicitat condamnarea

inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune, dar și obligarea acestuia la plata

despăgubirilor civile și morale, precum și a cheltuielilor judiciare.

Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele

ce se vor arăta. Referitor la recursul declarat de partea civilă N.E., prin care

se solicită condamnarea inculpatului și obligarea acestuia la daune morale,

Înalta Curte reține că, potrivit actelor existente la dosar între partea civilă,

soțul acesteia (în prezent decedat) și inculpat au existat strânse legături care

au condus la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere

între petenta (partea civilă) și inculpat, autentificat din 21 martie 1996.

În baza acestor relații dintre părți, dezvoltate

în timp, la data de 29 noiembrie 2006, partea civilă l-a mandatat prin procură autentificată

din 29 noiembrie 2006 pe inculpat să vândă cui va crede de cuviință și cu prețul

cel mai avantajos mandantei, un teren cu vegetație forestieră. La scurt timp după

intervenirea procurii, inculpatul a înstrăinat terenul părții civile, obținând suma

de 173.835,09 RON, conform mențiunilor contractului din 15 decembrie 2006, însușindu-și

prețul negociat și fără a încunoștiința pe partea civilă care arată că, abia în

2008 a aflat acest lucru din adresa consiliului local.

Față de aceste împrejurări, rezultă că

inculpatul și-a însușit, fără drept prețul terenului negociat în numele părții civile

și care trebuia conform clauzelor contractuale, să-l predea vânzătoarei de drept.

Totodată, Înalta Curte reține că inculpatul

nu a încunoștiințat partea civilă nici cu privire la contractul de intermediere

între el și martorul V.C. Însă, față de scopul urmărit de partea civilă, acela de

a vinde terenul său cu vegetație forestieră, se constată că necomunicarea din partea

inculpatului către partea civilă a datelor referitoare la contractul de intermediere,

nu poate fi considerată esențială, în sensul că dacă partea civilă ar fi știut de

acest aspect, nu l-ar fi împuternicit pe inculpat să încheie în numele său contractul

de vânzare-cumpărare.

Față de aceste împrejurări Înalta

Curte reține că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

de înșelăciune.

Referitor la daunele morale solicitate

de partea civilă, Înalta Curte reține că, chiar dacă legea nu face distincție între

prejudiciul material și moral, acordarea daunelor morale trebuie să fie justificată

de atingerea adusă drepturilor persoanelor, îndemnizația pentru daunele morale trebuind

să constea în compensații care să reflecte prejudiciul moral suferit, gravitatea,

importanța și consecințele pentru persoana ce se consideră vătămată.

Or, față de datele cauzei și natura juridică

a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, se apreciază că aceste

solicitări (acordarea de daune morale) nu se justifică.

Referitor la recursul inculpatului,

Înalta Curte reține că nu poate fi primită apărarea formulată de către acesta, în

sensul că față de relațiile apropiate pe care Ie-a avut cu partea civilă și raportat

la faptul că suma de bani obținută din vânzarea terenului a fost folosită în scopuri

caritabile (realizarea unor lucrări la Biserica din Bărbătești) s-ar impune exonerarea

sa de la plata despăgubirilor materiale.

Așa cum s-a arătat mai sus, între părți

s-a încheiat o procură specială autentificată, prin care inculpatul era mandatat

să vândă cui va crede de cuviință și cu prețul cel mai avantajos pentru mandantă

un teren cu vegetație forestieră. Față de aceste mențiuni cuprinse în contractul

de mandat, Înalta Curte reține că inculpatul era obligat (ținut de condițiile contractuale)

să remită părții civile prețul obținut, iar ulterior aceasta (partea civilă) ar

fi putut sau nu să-și dea acordul administrării acestei sume de bani de către inculpat;

apărarea inculpatului nu are relevanță juridică atâta vreme cât și-a însușit pentru

sine prețul obținut.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă și de inculpat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de partea civilă N.E. și de inculpatul M.G. împotriva deciziei penale nr. 191 din

30 septembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurenta parte civilă la plata

sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 24 aprilie 2012.