ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3585/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3585/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată la data de 10 martie 2011 pe rolul

Tribunalului Bacău, reclamanta Societatea de Vânătoare „M.” Bacău a chemat în

judecată Ministerul Mediului și Pădurilor, solicitând a se dispune anularea hotărârii

din procesul-verbal din 14 februarie 2011, prevăzută în anexa 2 pct. 5, în baza

căreia s-a respins contestația reclamantei de a i se atribui direct în

gestionare Fondul de vânătoare Găiceana.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că, deși avea dreptul de a i

se atribui direct în gestiune fondul de vânătoare, conform art. 4 alin. (1) din

Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice,

aprobat prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1221/2010, întrucât

a fost propusă de Asociația Proprietarilor de Teren G. care deține peste 50%

din suprafața fondului cinegetic respectiv, cererea sa a fost respinsă cu

motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile susmenționate.

Reclamanta

a arătat că Asociația Proprietarilor de Teren G. s-a constituit în baza O.G. nr.

26/2000, conform Încheierii din 8 decembrie 2010 a Judecătoriei Podu Turcului

pronunțată în Dosar nr. 1492/829/2010 definitivă și irevocabilă, cu suprafețele

de teren menționate care se suprapun peste Fondul de vânătoare G. cu scopul

propunerii pentru atribuirea directă a fondurilor de vânătoare ce sunt

constituite pe terenurile proprietatea membrilor asociați în favoarea

gestionarului legal constituit în vederea încheierii între acesta și

administratorul faunei de interes cinegetic a contractului de gestionare.

Prin

Hotărârea Adunării generale nr. 1, asociația a propus atribuirea directă a

dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul Fondului cinegetic G.

către Societatea de Vânătoare „M.” Bacău.

Prin

încheierea din 8 decembrie 2010 a Judecătoriei Podu Turcului pronunțată în

dosar nr. 1492/829/2010, s-a stabilit că Asociația Proprietarilor de Teren G. deține

peste 50% din suprafețele de teren din Fondul de vânătoare Găiceana, dosarul de

constituire a asociației fiind depus la minister.

În

esență, reclamanta a susținut că în mod nelegal și netemeinic, a fost respinsă

cererea sa de atribuire directă a Fondului de vânătoare Găiceana.

2.

Hotărârea de declinare a competenței pronunțată de Tribunalul Bacău.

Prin Sentința

nr. 393 din 8 aprilie 2011, Tribunalul Bacău a admis excepția necompetenței

materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Curții de Apel Bacău, în temeiul art. 3 pct. 1 C. proc. civ., având

în vedere că în calitate de pârât a fost chemat în judecată Ministerul Mediului

și Pădurilor.

3.

Desfășurarea procedurii judiciare și hotărârea pronunțată de Curtea de apel.

La data

de 16 mai 2011, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a înțeles să

cheme în judecată și Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare

Suceava, deoarece aceasta a tergiversat verificările și a eliberat adresa cu

rezultatul verificărilor în ultima zi când trebuia depus dosarul la minister,

avizul fiind dat negativ deoarece s-au invocat două contracte de vânzare

cumpărare terenuri pentru suprafața de 910,48 ha teren ce nu au fost prezentate reclamantei și că inspectoratul nu a ținut cont de o

hotărâre a instanței de judecată definitivă și revocabilă.

Reclamanta

a depus la Dosar adresa nr. 122 din 5 mai 2011 emisă de SC G.G.R. SRL prin care

această societate a adus la cunoștință că, în calitate de proprietar a

suprafeței de 900,48 ha teren conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1934

din 15 iunie 2010 și nr. 18 din 10 ianuarie 2011, este de acord cu menținerea

suprafeței de teren menționată în cadrul Asociației Proprietarilor de Teren G.

Asociația

Proprietarilor de Teren G. a formulat cerere de intervenție în interes propriu

arătând că, în mod greșit și nelegal, pârâtele au eliminat de la atribuirea

directă pe reclamantă, că cele două contracte de vânzare-cumpărare nr. 1934/2010

și nr. 18/2011 încheiate după hotărârea membrilor fondatori de constituire au

fost prezentate în mod tendențios, însă terenul ce face obiectul celor două

contracte nu și-au schimbat regimul rămânând în continuare în proprietatea

privată tot în cadrul asociației.

La

termenul din 2 iunie 2011, instanța a încuviințat în principiu cererea de

intervenție în interes propriu formulată de Asociația Proprietarilor de Teren G.,

iar, prin încheierea din data de 16 iunie 2011, a fost respinsă cererea de suspendare, ca nefondată.

Prin Sentința

nr. 118 din 7 iulie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondate, atât acțiunea

reclamantei, cât și cererea de intervenție formulată de Asociația de

proprietari de Teren Găiceana.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Societatea

de Vânătoare M. Bacău a solicitat atribuirea directă a Fondului de vânătoare

Găiceana, prin cererea nr. 2 din 14 ianuarie 2011.

Prin

adresa nr. 4 din 14 ianuarie 2011, I.T.R.S.V. Suceava face cunoscut reclamantei

Societatea de Vânătoare M. Bacău și Asociației de Proprietari de Teren Găiceana

că: (i) suprafața de 900,48 ha (teren pădure), cu care au fost înscriși în

asociație numiții D.G.A.N. și D.G.M. este inclusă în Fondul cinegetic Găiceana,

însă nu mai aparține acestora, fiind vândută cumpărătorului SC G.R. SRL; (ii)

din suprafața de 365,80 ha islaz, trecută în proprietatea privată a comunei

Găiceana, județul Bacău, prin Ordinul prefectului județului Bacău nr. 286 din 21

august 2001, trupul de pășune M., în suprafață totală de 73,78 ha, nu este inclus în fondul de vânătoare Găiceana, cu excepția unei suprafețe de 3,73 ha, rezultând o suprafață inclusă în fond de 295,75 ha; (iii) suprafața de 37,47 ha islaz, trecută în proprietatea privată a comunei Găiceana, este inclusă în totalitate în

Fondul cinegetic G.; (iv) în ceea ce privește suprafața de 420 ha, din care 416,00 arabil și 4,00 pădure, înscrisă în situația Primăriei comunei Găiceana -

Comisia locală pentru aplicarea Legilor fondului funciar, comisia locală nu

este proprietar, aceasta nu se poate substitui unui proprietar și nu există

acorduri de adeziune, astfel încât suprafața respectivă nu poate aparține unei

asociații; (v) în ceea ce privește suprafața de 6,00 ha, înscrisă în acordul de asociere de R.M., din actele depuse la dosarul de atribuire rezultă

că persoana respectivă face dovada proprietății numai pentru suprafața de 1,65 ha, diferența rămasă neputând fi luată în considerare ca făcând parte din Asociația

Proprietarilor de Terenuri Găiceana, datorită lipsei acordului de adeziune;

(vi) suprafața de 2,445 ha este inclusă în Fondul cinegetic denumit Găiceana,

însă acordul de asociere din data de 04 aprilie 2010 este semnat de N.I., iar

nu de către titularul dreptului de proprietate care este mama decedată a

persoanei respectiv, astfel că nu poate fi luată în considerare ca făcând parte

din Asociația Proprietarilor de Terenuri G.

I.T.R.S.V.

Suceava

a concluzionat în sensul că, deși susține că deține suprafața de 4.057,96 ha din suprafața totală de 7.503 ha a Fondului de vânătoare. G., conform celor expuse

anterior asociația nu face dovada deținerii întregii suprafețe.

În

raport cu dispozițiile art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea vânătorii și a

protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 102/2010

Curtea

de apel a reținut că, din suprafața de 4057,96 ha teren cu privire la care reclamanta susține că este formată din suprafețele incluse în

Asociația Proprietarilor de Terenuri Găiceana, suprafața de 900,48 ha (pădure), cu care au fost înscriși în asociația numiții D.G.A.N.și D.G.M. nu mai aparține

acestora, fiind vândută cumpărătorului SC G.R. S.R.L., iar, la data

constituirii asociației, suprafața de 455,24 ha era deja vândută prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1934 din 15 iunie 2010.

Totodată,

la data emiterii răspunsului de către I.T.R.S.V. Suceava, noii proprietari nu

aveau depuse acorduri de adeziune la asociația de proprietari, pentru

menținerea suprafeței de 910,48 ha în cadrul asociației.

A mai

reținut instanța că nu au fost respectate prevederile art. 11 alin. (2) și art.

12 alin. (2) din Statutul asociației pentru includerea în asociație a SC G.R. SRL,

astfel încât acordul prin care această societate își menține suprafața deținută

în cadrul asociației de proprietari nu poate avea nicio valoarea juridică,

fiind necesară modificarea Statutului în acest sens. În consecință, instanța a

reținut că adresa nr. 122 din 5 mai 2011 emisă de SC G.R. SRL nu îndeplinește

condițiile prevăzute de Statutul asociației.

Astfel,

la data de 14 ianuarie 2011, Asociația de Proprietari de Teren G. nu îndeplinea

condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 102/2010 pentru atribuirea directă a

Fondului de vânătoare G., iar acordul de adeziune este ulterior datei când se

impunea a fi depusă cererea și documentația aferentă solicitării atribuirii

directe, completarea ulterioară a dosarului de atribuire neputând fi luată în

considerare.

Întrucât,

conform Ordinului ministrului mediului și pădurilor nr. 193 din 30 aprilie 2010,

suprafața totală a Fondului de vânătoare G. este de 7.503 ha, suprafață necontestată sub aspectul întinderii de către reclamantă, pentru a îndeplini

condițiile impuse de legiuitor, Asociația de Proprietari de Teren G.

trebuia să facă

dovada că deține peste 50% din suprafața acestuia, adică peste 3.751,5 ha, însă, conform celor expuse anterior, dacă, din suprafața de 4.057,96 ha teren ce totalizează suprafețele care se afirmă că sunt incluse în asociație, se scade

doar suprafața de 900,48 ha, rezultă o suprafață de 3.157,48 ha, instanța având în vedere și situația celorlalte suprafețe expusă în adresa I.T.R.S.V.

Suceava, care fie nu sunt incluse în fondul de vânătoare fie nu aparțin

asociației din cauza că nu există acorduri de adeziune valabile.

Totodată,

instanța a apreciat că pentru a se reține existența acordului de asociere

evidențele fiscale invocate de reclamantă nu echivalează cu existența unor

titluri de proprietate.

În

raport cu dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (1) din

Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice,

aprobat prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1221/2010, instanța

a reținut că, la data formulării cererii de atribuire directă și analizării

acesteia, reclamanta nu a făcut dovada deținerii în proprietate a peste 50% din

suprafața fondului cinegetic și nici a deținerii în proprietate a tuturor

suprafețelor de teren incluse în Asociația de Proprietari de Terenuri G., iar

condițiile prevăzute de legiuitor a fi îndeplinite la data formulării cererii

nu pot fi complinite ulterior, deoarece s-ar crea o situație diferențiată

pentru ceilalți participanți la atribuire.

Curtea

de apel a calificat cererea de intervenție în interes propriu formulată de Asociația

de Proprietari de Teren G., ca fiind o veritabilă cerere de intervenție în

interes alăturat, deoarece, în raport cu dispozițiile art. 49 alin. (2) C.

proc. civ., asociația nu justifică un drept în prezenta cauză, întrucât la

atribuirea directă a fondului de vânătoare a participat Societatea de Vânătoare

M. Bacău și, având în vedere că acțiunea formulată de Societatea de Vânătoare M.

Bacău este nefondată, nici cererea de intervenție nu este fondată, pentru

aceleași considerente reținute mai sus.

4.

Recursul declarat de reclamanta Societatea de Vânătoare M. Bacău

Î

mpotriva sentinței

pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs reclamanta Societatea de

Vânătoare M. Bacău, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin

Decizia nr. 2828 din 7 iunie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins

recursul declarat de

Societatea de Vânătoare M. Bacău împotriva sentinței nr. 118 din 7 iulie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Înalta

Curte a constatat că, prin recurs, recurenta-reclamantă critică sentința

pronunțată de Curtea de apel numai în ceea ce privește considerentele referitoare

la suprafața de 900,48 ha, pentru motivul că vânzătorii nu au adus la

cunoștința asociației înstrăinarea terenului, iar dobânditorul suprafeței

respective, SC G.R. SRL, a consimțit la rămânerea în continuare în asociație,

astfel că instanța trebuia să țină cont de înregistrările din Registrul

asociațiilor și fundațiilor de Judecătoria Podu Turcului.

Conform

dispozițiilor citate anterior (art. 3 alin. (1) lit. c) și d) din Regulamentul

susmenționat, „pentru recunoașterea deținerii în proprietate a minimum 51% din

suprafața fiecărui fond cinegetic” trebuie să se facă „dovada proprietății

suprafețelor de teren incluse în asociațiile de proprietari cu copii de pe

documente de proprietate sau înscrisuri eliberate de unitatea

administrativ-teritorială pe a cărei rază se află suprafețele de teren

respective”, precum și „dovada includerii proprietății […] în fondul cinegetic

pentru care solicită atribuirea printr-un document original eliberat de către

inspectoratul teritorial de regim silvic și cinegetic în a cărui rază de

competență se află fondul cinegetic în cauză.”

Or, în

opinia Curții este necontestat de către recurenta-reclamantă faptul că D.G.A.N.

și D.G.M., în calitate de membrii ai Asociației de Proprietari de Teren G. au

vândut suprafața de teren de 900,48 ha, cu care au participat la constituirea

acestei persoane juridice.

S-a mai

reținut că membrii fondatori D.G.A.N. și D.G.M. nu au notificat președintelui

Asociației intenția de a se retrage și nu a fost urmată procedura de retragere

din asociație, conform art. 10 alin. (2) din Statutul asociației.

De

asemenea, s-a reținut că, prin adresa nr. 122 din 05 mai 2011 SC G.R. SRL, în

calitate de proprietar al suprafeței de 900,48 ha, și-a exprimat acordul pentru menținerea suprafeței deținute în cadrul Asociației de

Proprietari de Teren G.

În

același timp, însă, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada faptului că SC G.R.

SRL a devenit membru al asociației, cu respectarea procedurii prevăzute de art.

12 alin. (1) din statut, prin adoptarea hotărârii Adunării Generale a

Asociaților de acceptare a acestui nou membru și prin încheierea unui act

adițional la statut prin care noii membri să fie menționați în preambulul

statutului.

Scopul

asociației, conform art. 4 din Statut, constă în „desemnarea pentru atribuirea

directă a fondurilor de vânătoare ce sunt constituite pe terenurile

proprietatea membrilor asociației în favoarea gestionarului legal constituit,

în vederea încheierii între acest și administratorul faunei de interes

cinegetic a contractului de gestionare”.

Astfel

fiind, atâta timp cât membrii D.G.A.N. și D.G.M. au vândut suprafața de teren

de 900,48 ha, iar cumpărătorul suprafeței SC G.R. S.R.L. nu a devenit membru al

asociației în condițiile prevăzute de Statutul Asociației, simpla exprimare de

către noul proprietar al suprafeței a acordului de voință pentru menținerea

terenului în cadrul Asociației de Proprietari de Teren G. nu produce efectele

juridice urmărite de recurenta-reclamantă, întrucât terenul deținut de un

subiect de drept care nu este membru statutar al asociației nu poate fi

considerat, în sensul art. 4 din Statutul asociației, ca făcând parte din

„terenurile proprietatea membrilor asociației”.

Atâta

timp cât suprafața de teren de 900,48 ha vândută de membrii D.G.A.N. și D.G.M. și cumpărată de SC G.R. SRL nu mai face parte din „terenurile proprietatea

membrilor asociației” în mod legal și temeinic autoritățile publice pârâte și

instanța de fond au concluzionat că suprafața respectivă nu poate fi luată în

considerare la calculul suprafeței de teren deținute de asociație în cuprinsul

Fondului de vânătoare Găiceana.

În

consecință, în mod corect s-a apreciat că, din suprafața de 4057,96 ha (conform art. 13 din Statut) deținută de Asociația de Proprietari de Teren G. din Fondul

de vânătoare nr. 46 Găiceana, asociația a făcut dovada proprietății doar cu

privire la suprafața de

3.157,48 ha

, ceea ce reprezintă

mai puțin de 50% din suprafața totală de 7.503 ha a Fondului de vânătoare Găiceana.

În

aceste condiții, criticile din recurs referitoare la

dovada proprietății suprafețelor de teren incluse în

Asociația

de Proprietari de Teren G. reprezentând

minimum 50% din suprafața Fondului de

vânătoare Găiceana sunt neîntemeiate, iar s

usținerile recurentei referitoare la excepția

autorității de lucru judecat față de hotărârea Judecătoriei Podu Turcului nu

pot fi primite, deoarece aspectele menționate în adresa nr. 4 din 14 ianuarie 2011

a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Suceava nu contravin

hotărârii judecătorești invocate, ci atestă împrejurări de fapt și de drept

care au intervenit ulterior hotărârii respective.

Împotriva Deciziei nr.

2828 din 7 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Societatea de

Vânătoare Mistrețul Bacău a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispozițiilor

art. 322 pct. 3 C. proc. civ.

Înalta Curte sesizată

cu cererea de față și procedând la verificarea acesteia a constatat faptul că

cererea este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

Revizuirea este o

cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, care poate fi

exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute

de art. 322 C. proc. civ.

Potrivit art. 322 pct.

3 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel

sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs

atunci când evocă fondul, se poate cere dacă obiectul pricinii nu se află în

ființă.

Din economia

reglementării în materia revizuirii, rezultă că admisibilitatea acesteia se examinează

sub următoarele aspecte: hotărârea atacată să fie cel puțin definitivă, această

hotărâre să fie dată după cercetarea fondului cauzei; criticile formulate să se

înscrie în motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

Se poate cere revizuirea

unei hotărâri dacă obiectul pricinii nu se află în ființă, ceea ce înseamnă că

revizuirea pentru acest motiv se poate cere numai în ipoteza când debitorul a

fost obligat să predea un lucru cert și determinat, care a pierit după darea

hotărârii.

În speță, aceste

condiții nu sunt îndeplinite.

Pe de altă parte,

Codul de Procedură Civilă reglementează în Titlul V- Capitolul II, revizuirea

hotărârilor (art. 322-328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu

dispozițiile prevăzute de art. 322 pct. 2 din același cod revizuirea unei

hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a

unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate

cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau s-a

pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Prin urmare având în

vedere că prevederile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora

revizuirea se poate cere numai cu privire la hotărârile rămase definitive în

instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de instanța

de recurs atunci când evocă fondul, și ținând cont de faptul că decizia a cărei

revizuire se solicită nu evocă fondul, Înalta Curte constată că cerere de

revizuire este inadmisibilă.

Pentru ca o hotărâre

dată de instanța de recurs să fie susceptibilă de revizuire, trebuie să evoce

fondul cauzei.

Or, în speța de față

cererea de revizuire este îndreptată împotriva unei hotărâri prin care s-a

respins recursul ca nefondat, de unde rezultă că cererea de revizuire va fi

respinsă ca inadmisibilă.

Înalta Curte, văzând

actele și lucrările dosarului, a constatat că cererea de față nu întrunește

cerințele minime de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât procedând la

verificarea deciziei atacate în raport cu motivele de revizuire formulate, a

rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele stabilite de

dispozițiile legale.

Văzând și

dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care

dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care

se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de Societatea de Vânătoare M. Bacău împotriva Deciziei nr. 2828

din 7 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 martie 2013.