ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1805/2015

Decizia nr. 1805/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 82/F din 16 mai 2014, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale active invocate de către pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor prin reprezentantul său Inspectoratul ITRSV Brașov; a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi cu sediul în Sibiu în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Mediului și Pădurilor prin reprezentantul său Inspectoratul ITRSV Brașov, Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv „A.” București și Consiliul Local Gura Râului având ca obiect, suspendarea până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei acțiuni, a efectelor Contractului de gestionare a faunei cinegetice din fondul de vânătoare nr. 13 denumit Gura Râului din județul Sibiu, contract cu nr. 4 din 8 martie 2011; a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Mediului și Pădurilor prin reprezentantul său Inspectoratul ITRSV Brașov, Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv „A.” București și Consiliul Local Gura Râului, și în consecință: a dispus anularea în tot a Contractului cu nr. 4 din 8 martie 2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 13 Gura Râului, încheiat între Ministerul Mediului și Pădurilor prin ITRSV Brașov și AVPS „A.” București ca fiind lovit de nulitate absolută, precum și anularea parțială a actelor administrative care au stat la baza încheierii contractului sus-menționat, respectiv a poziției nr. 127 din anexa nr. 2 la Procesul-verbal nr. 216028 din 6 februarie 2011 intitulată „fondurile cinegetice pentru care se face dovada îndeplinirii condițiilor pentru atribuirea directă a faunei cinegetice”, - poziției nr. 12 din anexa la Procesul-verbal nr. 216398 din 16 februarie 2011 intitulată „situația contestațiilor depusă în data de 9 februarie 2011 a fondurilor cinegetice ce fac obiectul contestațiilor și modului de soluționare al acestora”, - poziției nr. 123 din anexa nr. 1 a Procesului-verbal nr. 216566/Isz din 24 februarie 2011 intitulată „fondurile cinegetice pentru care se aprobă atribuirea întrucât s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru atribuirea directă a faunei cinegetice în condițiile art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006 și a protecției fondului cinegetic”. A respins restul pretențiilor din acțiunea introductivă și a obligat pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei de 11.828 RON reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea, cercetând cuprinsul înscrisurilor existente la dosar, a reținut că în timp ce reclamanta afirmă că autoritatea publică locală nu deținea în proprietate mai mult de 50% din fondul de vânătoare denumit „Gura Râului” și deci nu ar fi putut desemna prin atribuire directă fondul de vânătoare în discuție, nu ar fi putut propune un gestionar pentru respectivul fond, pârâtele prezintă în contraprobă H.C.L. nr. 42/2010 în baza căreia Consiliul Local al comuna Gura Râului, proprietar al suprafeței de 9.417 ha, reprezentând un procent de 54,48% din totalul suprafeței fondului de vânătoare, a propus ca gestionar al acestui fond pe A.V.P.S. „A.” București. Această hotărâre a devenit, în opinia lor, un act administrativ obligatoriu, câtă vreme nu a fost abrogat, revocat sau anulat, fiind executoriu prin el însuși, adică din oficiu, fără a mai fi nevoie de o învestire în prealabil a sa cu formulă executorie, fiind emis în forma și cu procedura prevăzută de lege, de un organ competent și în limitele competenței conferite prin Legea nr. 215/2001. Reclamanta, într-adevăr este deținătoarea Contractului cu nr. 681 din 30 noiembrie 2000 prin care i s-a atribuit pe o perioadă de 10 ani gestiunea fondului de vânătoare denumit Gura Râului situat în județul Sibiu, însă urmând ca la expirarea termenului convenit, contractul să își înceteze de plin drept aplicabilitatea, ceea ce denotă că la data perfectării contractului atacat nu mai era titulara vreunui contract referitor la acest fond.

Analizând dispozițiile art. 8 din Legea nr. 407/2006 și art. 4 alin. (1) din Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1.221/2010, Curtea de apel a constatat că, în speță, Consiliul Local al comunei Gura Râului a depus Titlul de proprietate nr. 14 din 31 ianuarie 2002 ce atestă deținerea în proprietate de către comună a unei suprafețe de 5.437 mp, extrasul detaliat de carte funciară ce certifică acest fapt, un centralizator al fondurilor de vânătoare din județul Sibiu în care se precizează că fondul de vânătoare 13 Gura Râului este de 17.285 ha. Acest fond se întinde pe teritoriul administrativ a 4 localități, respectiv, comuna Orlat, comuna Cristian, orașul Săliște, comuna Gura Râului.

Interesul reclamantei în promovarea acestei acțiuni rezidă în dovedirea aspectului că unitatea administrativ-teritorială nu avea în proprietate 51% din fondul cinegetic în discuție și ca atare nu avea latitudinea de a propune un gestionar pentru acel fond, contractul încheindu-se astfel, în opinia sa, prin fraudarea legii, iar nulitatea cerută se soldează cu repunerea fondului în situația juridică anterioară atribuirii lui către A.V.P.S. „A.”, respectiv în situația de a fi liber de orice gestiune, context în care ar putea cere atribuirea acestuia. Contractul pe care reclamanta l-a deținut cu privire la fondul în discuție nu a încetat urmare a solicitării acesteia, prin denunțare unilaterală, nu a fost reziliat de către administrator pentru a nu mai avea dreptul la atribuirea în gestiune a faunei cinegetice din respectivul fond. Predarea fondului de vânătoare presupune disponibilizarea personalului care administrează acest fond. În perioada în care a gestionat acest fond de vânătoare, reclamanta a amenajat instalații vânătorești inclusiv pentru hrana animalelor sălbatice precum și numeroase adăposturi. Pe de altă parte, în funcție de natura interesului ocrotit, nulitatea este absolută și relativă, cea absolută putând fi invocată de oricine are interes, fiind imprescriptibilă, spre deosebire de cea relativă care nu poate fi ridicată decât de persoana al cărei interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic. Or, în speță, se pune problema constatării nulității absolute a Contractului cu nr. 4/2011, încheiat în opinia reclamantei cu fraudarea legii, considerent față de care se va respinge și excepția lipsei calității procesual active. Privitor la excepția lipsei calității procesual pasive a autorității locale pârâte, ridicată doar prin intermediul concluziilor scrise, instanța constată că autoritatea locală Consiliul local al comunei Gura Râului este decăzută din dreptul de a o mai ridica, aceasta putând fi invocată oricând în timpul judecății, în timpul procesului, dar până la închiderea dezbaterilor. Chiar dacă s-ar trece peste acest aspect, excepția nu poate fi reținută câtă vreme această autoritate publică locală a fost cea care a propus atribuirea directă a fondului cinegetic către un anumit gestionar, respectiv Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv „A.” București, prevalându-se de procentul deținut din totalul suprafeței fondului de vânătoare, procent astăzi contestat.

Pentru lămurirea unor împrejurări de fapt ce țin de întinderea suprafeței de teren aparținând UAT Gura Râului la momentul de referință al propunerii gestionarului fondului de vânătoare menționat mai sus, instanța a socotit de cuviință să cunoască părerea unui specialist, sens în care a dispus efectuarea unei expertize, punând în vedere acestei autorități pârâte să prezinte expertului desemnat prin încheierea de admitere a acestei probe toate înscrisurile de care s-a prevalat la momentul respectiv. Lucrările expertului s-au concretizat într-un raport de expertiză, comunicat tuturor părților implicate, completat ulterior urmare a răspunsului la obiecțiunile încuviințate de către instanță.

Curtea a reținut, pe baza tuturor probelor administrate, că, întrucât contractul anterior de gestionare a fondului cinegetic, contract perfectat cu reclamanta, a încetat urmare a expirării valabilității lui de comun convenite, în speță, devine posibilă atribuirea acestuia funcție de cele inserate în art. 8 alin. (4) din Legea nr. 407/2006. Reclamanta a avut calitatea de gestionar în contractul de gestionare anterior organizării procedurii atribuirii directe pentru fondul cinegetic în discuție, a beneficiat de dreptul exclusiv de a gestiona acest fond de vânătoare pe o perioadă de 10 ani începând cu data de 30 noiembrie 2000. Contractele administrative sunt guvernate de un regim de putere publică, cel de care se prevalează reclamanta încetând practic prin ajungerea la termen, câtă vreme părțile contractante nu au convenit scriptic cu privire la prelungirea lui, și mai mult administratorul a decis demararea procedurii atribuirii lui directe. Toate contractele administrative își încetează efectele, în mod firesc prin executarea lor integrală de către ambele părți, iar în cazul celor cu executare succesivă, momentul stingerii lor este cel al expirării termenului pentru care au fost încheiate. Prin urmare, dată fiind expirată perioada pentru care a fost încheiat Contractul cu nr. 681/2000, date fiind trăsăturile caracteristice ale unui contract administrativ, ce cuprinde clauze ce nu se întâlnesc în contractele civile sau comerciale și care evidențiază exercițiul puterii publice și inegalitatea raporturilor dintre cocotractanți (dreptul de control al autorității publice asupra exploatării, de a da instrucțiuni și de a rezilia unilateral contractul) Curtea, a apreciat a fi neîntemeiate petitele referitoare la obligativitatea prelungirii efectelor contractului mai sus identificat, mai ales că Legea nr. 407/2006 în art. 8 alin. (2) lit. a) face vorbire de un termen maxim de până la 10 ani în vederea atribuirii directe a dreptului de gestionare a faunei cinegetice, iar administratorul fondului nu și-a manifestat expres ori tacit opțiunea de prelungire a acestuia.

Reglementarea din art. 15 din Legea nr. 554/2004 se referă la cererea de suspendare a executării actului administrativ unilateral, formulată după declanșarea fazei judiciare a controlului de legalitate a actului administrativ.

În cauza dedusă judecății, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ, astfel că urmează a respinge cererea de suspendare formulată de către reclamanta Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi. Astfel, pentru prima condiție de suspendare, cea a cazului bine justificat invocat de către reclamantă, instanța apreciază că din dosarul cauzei rezultă împrejurări concludente de natură a crea o serioasă îndoială în privința legalității actului administrativ, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. În privința celei de-a doua condiții, a prevenirii unei pagube iminente așa cum este ea definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, instanța constată că aceasta nu este dovedită, simpla afirmație a reclamantei din cererea de suspendare (și din acțiune și concluziile scrise) nefiind susținută cu nicio probă, mai ales că nici unul dintre vânătorii care vânează la acest moment pe respectivul fond nu au fost înlăturați iar prejudiciul invocat este unul virtual, câtă vreme reclamanta nu este deținătoarea unui contract valabil încheiat cu administratorul faunei cinegetice pentru a încasa cotizațiile din eliberarea autorizațiilor de vânătoare. Prin urmare, sumele pe care le invocă reclamanta cu titlu de prejudiciu în realitate nu i se cuvin. Legea nu permite instanței să judece numai pe simple raționamente bazate pe prezumții de producere iminentă a pagubei pentru reclamantă, ci obligă la examinarea cererii pe baza probelor administrate în susținerea cererii de suspendare, probe care, însă, lipsesc în cauză.

Admiterea în parțialitate a acțiunii introductive, existența cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, justificate cu înscrisuri, aspectul că în ipoteza admiterii numai în parte a pretențiilor ce formează obiectul litigiului, părții care a câștigat procesul i se va acorda numai o parte din cheltuielile de judecată, proporțional cu pretențiile admise, a îndrituit Curtea să acorde reclamantei, proporțional cu cheltuielile efectuate în cazul pretențiilor admise, suma de 11.828 RON cu titlu de cheltuieli de judecată compuse fiind din taxă judiciară de timbru aferentă petitului privitor la anularea contractului administrativ identificat mai sus (7.320 RON), onorar expert (4.500 RON) și taxă judiciară aferentă petitului admis (8 RON).

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „A.”, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, Consiliul Local al Comunei Gura Râului și Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov.

Recurenta Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi A. a formulat următoarele critici împotriva hotărârii atacate.

- în cauză, reclamanta Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile prevăzute de art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, respectiv sub forma concilierii, în cazul contractelor administrative, ci a depus doar dovada unei notificări;

- acțiunea formulată de reclamantă este inadmisibilă, deoarece dreptul de a ataca în instanță H.C.L. Gura Râului nr. 42/2010 este prescris. Prin această hotărâre a consiliului local s-a propus atribuirea directă a fondului în speță către Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi A., iar reclamanta nu a atacat acest act administrativ și nici nu este în termen să formuleze acțiunea în anulare;

- instanța de fond a încălcat și aplicat greșit legea, în sensul că și-a motivat hotărârea pe necesitatea existenței în proprietate a minimum 51% din suprafața fondului cinegetic în cauză, deși potrivit art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006 și Ordinului Ministerul Mediului și Pădurilor nr. 1221/2010 limita minimă cerută pentru atribuire este de peste 50% din această suprafață;

- hotărârea atacată se bazează în exclusivitate pe concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, ignorând actele de proprietate depuse la dosar (Titlul de proprietate nr. 14 din 31 ianuarie 2002 și extrasul de c.f. nr. 811). Totodată, în mod greșit a fost respinsă obiecțiunea la expertiză prin care s-a solicitat efectuarea unui calcul procentual cu 6 zecimale în privința suprafețelor deținute de asociațiile în litigiu, calcul ce ar fi condus la concluzia deținerii unui procent de 50,000296% din suprafața fondului de către UAT Gura Râului;

- în mod greșit s-a stabilit obligarea pârâților la plata unor cheltuieli de judecată de 11.828 RON, taxa de timbru achitată de reclamantă fiind peste cea datorată în cadrul acțiunilor în contencios administrativ, unde se prevede o taxă fixă.

Recurenta și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

La rândul său, recurentul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice a susținut că hotărârea atacată este nelegală, întrucât ministerul nu avea calitate procesuală pasivă la data pronunțării hotărârii.

În acest sens, pe parcursul judecării cauzei, Ministerul Mediului și Pădurilor prin O.U.G. nr. 96/2012 a devenit Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice. În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 96/2012 modificat prin pct. 3) din Legea nr. 71/2013, „În cadrul Ministerului Mediului și Schimbării Climatice se înființează Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, ca organ de specialitate, cu personalitate juridică, finanțat prin bugetul ministerului, cu atribuții în coordonarea la nivel național a domeniilor ape, păduri și piscicultură." De asemenea, în conformitate cu alin. (4) al aceluiași articol, „ Ministerul delegat pentru ape, păduri și piscicultură reprezintă Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură în raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele juridice și fizice din țară și din străinătate, precum și în justiție.”

Recursurile declarate de Consiliul Local al comunei Gura Râului și Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov urmează a fi anulate ca netimbrate.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate de A.V.P.S. A., instanța de recurs constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis, însă numai pentru următoarele considerente:

Astfel, în ceea ce privește procedura administrativă prealabilă, potrivit art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată și republicată „Plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile Codului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător. […]”

În speță, instanța de fond a reținut în mod corect că plângerea prealabilă a fost realizată prin notificarea făcută de reclamantă către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov, din data de 13 aprilie 2011, notificarea cuprinzând cereri identice cu cele din prezenta acțiune, iar această procedură este corespunzătoare specificului raporturilor de drept administrativ.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii datorită prescrierii dreptului la acțiune privind anularea H.C.L. Gura Râului nr. 42/2010, aceasta va fi respinsă, deoarece hotărârea de consiliu local menționată nu face obiectul acțiunii, iar existența sa trebuie analizată ca o apărare a pârâtei-recurente în cadrul fondului litigiului.

Este însă întemeiat motivul de nelegalitate invocat de recurentă, în sensul că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006 cu modificările și completările ulterioare și a Ordinului nr. 1221/2010 emis de Ministerul Mediului și Pădurilor, stabilind drept criteriu de atribuire deținerea unei suprafețe de minimum 51% din suprafața totală a fondului, în loc de „peste 50%” din suprafața respectivă.

Astfel, dispozițiile art. 8 alin. (2) din legea menționată prevăd că atribuirea directă prevăzută la alin. (1) lit. a) se realizează pentru următoarele categorii de fonduri cinegetice: „fondurile cinegetice pentru care proprietarii, persoane fizice și/sau juridice, inclusiv unitățile administrativ teritoriale, individual ori într-o asociație legal constituită, în scopul propunerii gestionarului faunei cinegetice, fac dovada că au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafața fiecărui fond cinegetic. Acest tip de atribuire se realizează în favoarea gestionarului propus de către proprietarii terenurilor, pentru o perioada de 10 ani”.

Referitor la acest motiv de recurs se reține că instanța de fond a stabilit în mod greșit obiectivul nr. 4 al expertizei tehnice judiciare, respectiv „Stabilirea faptului că suprafața deținută de comuna Gura Râului în proprietate reprezintă peste 51% din suprafața totală a Fondului de vânătoare „13 Gura Râului”, în loc de „peste 50%” din respectivul fond.

Pentru considerentele menționate, instanța de control judiciar constată că se impune admiterea recursului, în baza art. 312 alin. (1), (2) și (3) cu referire la art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., pentru refacerea raportului de expertiză cu stabilirea corectă a obiectivelor, precum și pentru analizarea obiecțiunilor formulate de recurenta-pârâtă în fața instanței de fond și reiterate în recurs privind luarea în considerare, la calculul suprafeței totale deținute, a actelor de proprietate relevante.

În ceea ce privește recursul formulat de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (în prezent Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor), acesta urmează a fi respins ca nefondat, deoarece calitatea procesuală rezultă din prevederile H.G. nr. 38 din 21 ianuarie 2015 privind organizarea și funcționare Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de Consiliul Local al Comunei Gura Râului și de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov împotriva Sentinței civile nr. 82/F din 16 mai 2014 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrate.

Respinge recursul declarat de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (în prezent Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor) împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Admite recursul declarat de Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi A. împotriva aceleiași sentințe.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2015.

Procesat de GGC - LM