ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4008/2012

Asupra contestației

în anulare de față:

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1768/C/2009,

Tribunalul Brașov a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul

D.S. împotriva pârâților SC Z. SRL și SC W. SRL, prin care s-a solicitat

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, având ca

obiect imobilul din CF Cristian, nr. top X, pentru lipsa consimțământului

societății și fraudarea intereselor reclamantului, respectiv radierea din CF a

dreptului de proprietate al pârâtei.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că, SC Z. SRL este o societate comercială cu

răspundere limitată care are doi asociați, ambii fiind și administratori, D.S.

și B.F. și că, încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu SC W. SRL prin

asociat și administrator B.I.F. s-a făcut cu încălcarea mandatului încredințat

celuilalt administrator și asociat D.S., însă în baza unui consimțământ liber

exprimat de societatea SC Z. SRL, prin Hotărârea AGEA din 14 ianuarie 2007.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat apel reclamantul și, prin Decizia nr. 93/Ap din 26

octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a fost

respins, ca nefondat, reținând că, sancțiunea depășirii limitelor mandatului de

către reprezentantul unei părți nu reprezintă un motiv de nulitate absolută.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs, reclamantul D.S. invocând motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel a

aplicat greșit dispozițiile art. 55 din Legea nr. 31/1990, R cu raportare la

art. 35 din Decretul nr. 31/1954 și art. 70 din Legea nr. 31/1990 R și art. 111

alin. (2) lit. f) din aceeași lege.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia nr. 2738 din 21 septembrie

2011 a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.S.

Pentru a decide

astfel, instanța de recurs a apreciat că, așa cum a reținut și instanța de apel

contractul încheiat și semnat de celălalt administrator, deci de o persoană cu

puteri de reprezentare a societății în raporturile cu terții angajează evident

răspunderea societății, neputându-se invoca de către recurentul-reclamant în

contra terțului limitele convenționale ale mandatului acordat de societate

acestuia printr-o hotărâre AGEA în legătură cu încheierea contractului, cu atât

mai mult cu cât nu o face chiar mandantul - societate comercială, astfel că nu

se poate reține nici aplicarea greșită a art. 70 din Legea nr. 31/1990 R.

Împotriva acestei

decizii, contestatorul D.S. a formulat la data de 2 februarie 2012 contestație

în anulare, în temeiul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., solicitând

admiterea cererii astfel cum a fost formulată, întrucât instanța de recurs a

omis să se pronunțe asupra consensului părților litigante de a se admite

recursul, având în vedere că la dosarul cauzei erau atașate note de ședință din

partea intimatelor SC Z. SRL și SC W. SRL care erau de acord cu admiterea

recursului și că acest motiv de modificare intervenit în cursul judecății nu a

fost avut în vedere de instanță.

Verificând condițiile

de admisibilitate ale acestei căi extraordinare de atac, de retractare,

prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că susținerile contestatorului, sunt nefondate, întrucât motivul

invocat nu se încadrează în motivele prevăzute de dispozițiile mai sus-evocate.

Astfel, potrivit art.

318 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare

specială, hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în

anulare, atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când respingând recursul sau admițându-l în parte, instanța a omis să cerceteze

vreunul din motivele de modificare sau casare.

Având în vedere

caracterul de excepție al textului mai sus-evocat, analiza susținerilor

contestatorului presupune a avea în vedere acele greșeli materiale care au dus

la pronunțarea unei soluții eronate. Este de observat că o astfel de eroare

trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății, pentru

verificarea căreia nu se impune reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea

probelor administrate în cauză.

Față de aceste

precizări prealabile, din motivele dezvoltate de contestator, rezultă ca s-au

formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale, tinzând în realitate

la o reformare a soluției.

În acest context,

ipoteza reglementată de art. 318 teza a I-a C. proc. civ. are în vedere

hotărârile instanțelor de recurs ce pot fi atacate cu contestație când instanța

a omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare, or, din

considerentele deciziei rezultă incontestabil că instanța de recurs a luat în

examinare toate criticile formulate de recurent.

Din această

perspectivă, rezultă că motivele invocate nu intră în sfera de aplicare a

prevederilor art. 318 C. proc. civ., avute în vedere de legiuitor, motiv pentru

care contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatorul D.S. împotriva Deciziei nr. 2738 din 21

septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AA