ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4008/2012

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1768/C/2009, Tribunalul Brașov a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul D.S. împotriva pârâților SC Z. SRL și SC W. SRL, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, având ca obiect imobilul din CF Cristian, nr. top X, pentru lipsa consimțământului societății și fraudarea intereselor reclamantului, respectiv radierea din CF a dreptului de proprietate al pârâtei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, SC Z. SRL este o societate comercială cu răspundere limitată care are doi asociați, ambii fiind și administratori, D.S.

și B.F. și că, încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu SC W. SRL prin asociat și administrator B.I.F. s-a făcut cu încălcarea mandatului încredințat celuilalt administrator și asociat D.S., însă în baza unui consimțământ liber exprimat de societatea SC Z. SRL, prin Hotărârea AGEA din 14 ianuarie 2007. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul și, prin Decizia nr. 93/Ap din 26 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a fost respins, ca nefondat, reținând că, sancțiunea depășirii limitelor mandatului de către reprezentantul unei părți nu reprezintă un motiv de nulitate absolută. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, reclamantul D.S. invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în sensul că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 55 din Legea nr. 31/1990, R cu raportare la art. 35 din Decretul nr. 31/1954 și art. 70 din Legea nr. 31/1990 R și art. 111 alin. (2) lit. f) din aceeași lege. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia nr. 2738 din 21 septembrie 2011 a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.S.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a apreciat că, așa cum a reținut și instanța de apel contractul încheiat și semnat de celălalt administrator, deci de o persoană cu puteri de reprezentare a societății în raporturile cu terții angajează evident răspunderea societății, neputându-se invoca de către recurentul-reclamant în contra terțului limitele convenționale ale mandatului acordat de societate acestuia printr-o hotărâre AGEA în legătură cu încheierea contractului, cu atât mai mult cu cât nu o face chiar mandantul - societate comercială, astfel că nu se poate reține nici aplicarea greșită a art. 70 din Legea nr. 31/1990 R. Împotriva acestei decizii, contestatorul D.S. a formulat la data de 2 februarie 2012 contestație în anulare, în temeiul dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ., solicitând admiterea cererii astfel cum a fost formulată, întrucât instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra consensului părților litigante de a se admite recursul, având în vedere că la dosarul cauzei erau atașate note de ședință din partea intimatelor SC Z. SRL și SC W. SRL care erau de acord cu admiterea recursului și că acest motiv de modificare intervenit în cursul judecății nu a fost avut în vedere de instanță. Verificând condițiile de admisibilitate ale acestei căi extraordinare de atac, de retractare, prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile contestatorului, sunt nefondate, întrucât motivul invocat nu se încadrează în motivele prevăzute de dispozițiile mai sus-evocate.

Astfel, potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială, hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când respingând recursul sau admițându-l în parte, instanța a omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare. Având în vedere caracterul de excepție al textului mai sus-evocat, analiza susținerilor contestatorului presupune a avea în vedere acele greșeli materiale care au dus la pronunțarea unei soluții eronate. Este de observat că o astfel de eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății, pentru verificarea căreia nu se impune reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor administrate în cauză.

Față de aceste precizări prealabile, din motivele dezvoltate de contestator, rezultă ca s-au formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale, tinzând în realitate la o reformare a soluției. În acest context, ipoteza reglementată de art. 318 teza a I-a C. proc. civ. are în vedere hotărârile instanțelor de recurs ce pot fi atacate cu contestație când instanța a omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare, or, din considerentele deciziei rezultă incontestabil că instanța de recurs a luat în examinare toate criticile formulate de recurent. Din această perspectivă, rezultă că motivele invocate nu intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 318 C. proc. civ., avute în vedere de legiuitor, motiv pentru care contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul D.S. împotriva Deciziei nr. 2738 din 21 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012. Procesat de GGC - AA