ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3976/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 85 din 13 aprilie 2007, Tribunalul Teleorman a luat act că, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Consiliul Local Videle, invocată de pârâta SC G. SRL, a fost respinsă prin încheierea din 3 octombrie 2005 (fila 26-28); a respins ca nefondată excepția privind modificarea cererii de chemare în judecată, invocată de aceeași pârâtă; a admis excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei SC G. SRL raportat la contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 10 mai 2000 și excepția lipsei calității procesuale pasive raportat la contractul de vânzare-cumpărare din 26 februarie 2002, invocate de chemata în garanție A.V.A.S.

București; a admis în parte acțiunea civilă formulată și completată de reclamantul Consiliul Local al orașului Videle, împotriva pârâtelor SC V. SA prin lichidator judiciar R.M., și SC G. SRL, respectiv: a constatat nul contractul vânzare-cumpărare din 26 februarie 2002, intervenit între pârâtele SC G. SRL și SC V. SA, a obligat pârâtele să lase în deplină proprietate și pașnică folosință reclamantului, suprafața de 12.587,46 mp și imobilele cu destinația clădire seră, clădire seră-construcție metalică, situate în intravilanul orașului Videle, str. Petrolului, județul Teleorman, tarlaua 3, parcela 10, conform raportului de expertiză întocmit de expert N.L.

și a obligat pârâtele să restituie reclamantului, următoarele bunuri mobile sau contravaloarea lor: autobasculantă - 1.925 lei, autocisternă - 560 lei, autoturism D. - 122,5 lei, autocamionetă - 2.692 lei, Maxi-taxi - 5.900 lei, autocontainieră - 1.732,5 lei, autovidanjă - 1.505 lei, tractor cu remorcă - 6.612 lei, tractor - 0 lei, remorcă basculantă - 175 lei, conform expertizei V.F., o betonieră - 5.879 lei, un vinci manual - 15.659 lei, o macara girafa - 45.359 lei, mașină de găurit - 35.368 lei, un alcadtest - 30.706 lei, stație pornire rece - 109.039 lei, aparat sudură - 11.282 lei, 22 containere - 1.699 lei, 6 tomberoane -3.394 lei, o lamă de curățat zăpada - 38.524 lei, rezervor metalic - 90 lei, un cric hidraulic - 33,5 lei, conform expertizei C.I.; a respins cererea reconventională formulată de pârâta SC G. SRL, ca nefondată; a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC G. SRL, pentru lipsa calității procesuale active a A.V.A.S.

București, și ca nefondată față de pârâta SC V. SA; a respins ca nefondată cererea de anulare amendă formulată de expert C.I. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că din coroborarea întregului material probator administrat în cauză, a rezultat că pârâta a înstrăinat bunuri aparținând domeniului public și a constatat că, actele prin care s-au transferat drepturile asupra acestora sunt lovite de nulitate absolută, pentru fraudarea legii, chiar dacă, aparent, actul juridic îndeplinește condițiile esențiale de fond și formă. Referitor la cererea reconventională formulată de pârâta SC G. SRL, prima instanța și-a motivat soluția de respingere pe lipsa dovezilor privind executarea îmbunătățirilor pretins efectuate și pe lipsa dovezilor din care să rezulte folosirea efectivă a materialelor menționate în facturi la realizarea investițiilor la clădirile cu destinația de sere.

Împotriva hotărârii instanței de fond și a încheierii de ședință din data de 03 octombrie 2005, a declarat apel parata

SC G. SRL.

Motivele de critică, dezvoltate în cuprinsul apelului au vizat soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a Consiliului Local Videle și a excepției lipsei mandatului primarului Orașului Videle pentru promovarea acțiunii.

A susținut că prin soluția dată celor două excepții, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 19 din Legea nr. 215/2001, conform cărora, titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile din domeniul public și privat este colectivitatea locală, dispozițiile art. 5 din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora, în opinia sa, reclamantul Consiliul Local al Orașului Videle nu are abilitare procesuală pentru promovarea acțiunii în revendicare și, de asemenea că, a încălcat dispozițiile art. 61 și 68 din același act normativ, în care se prevede că: pentru inițierea unui demers judiciar, Primarul trebuie să fie abilitat în acest sens, prin hotărâre a Consiliului Local, ceea ce reclamantul nu a dovedit în cauză.

Un alt motiv de critică, invocat de pârâta SC G. SRL în apel, a vizat soluționarea cauzei de prima instanța cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 36 din Legea nr. 85/2006 întrucât, pârâta SC V. SA, fiind în insolvență, judecata litigiului ar fi trebuit suspendată. Tot ca și critică s-a susținut că, soluționarea cauzei s-a tăcut cu ignorarea unora dintre probatoriile administrate, respectiv tară a se da eficiență concluziilor din raportul de expertiză întocmit de expertul A.S., cu privire la bunurile revendicate, obiect al contractului și tara a se reține că bunurile revendicate nu aparțineau domeniului public. S-a arătat că, deși teoretic s-ar fi tăcut dovada fraudei în ceea ce privește încheierea contractului de vânzare-cumpărare între SC V. SA și SC G. SRL, în concret nu s-a administrat nici o probă care să ateste reaua credință a celei din urmă.

Referitor la cererea reconvențională, s-a arătat că, deși prima instanță a omologat raportul de expertiză întocmit de expertul C.I., în dispozitivul hotărârii a înlăturat concluziile acestuia, din care rezulta valoarea îmbunătățirilor efectuate la imobilul construcții sere. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, învestită cu rejudecarea căii de atac, după casare, a respins-o ca nefondată, reținând în considerentele deciziei, următoarele argumente, pe care și-a întemeiat soluția: Potrivit dispozițiilor art. 38 pct. 2 din Legea nr. 215/2001, consiliile locale administrează domeniul public și domeniul privat al comunei sau orașului, iar dispozițiile art. 12 pct. 4 din Legea nr. 213/1998 prevăd că, unitățile administrativ teritoriale sunt reprezentate, în litigiile purtând asupra bunurilor din domeniul public, chiar de aceste entități ale autorității administrației publice locale - consiliile locale.

În consecință, a apreciat că reclamantul, Consiliul Local Videle, fiind administratorul bunurilor ce aparțin domeniului public, abilitare conferită de lege, are calitate procesuală activă în cauză, iar mandatul acordat primarului, rezultă implicit din dispozițiile Legii nr. 215/2001. Referitor la nesocotirea dispozițiilor imperative ale art. 36 din Legea nr. 85/2006, constând în aceea că, nu s-a dispus suspendarea cauzei, deși, pârâta SC V. SA era în stare de insolvență, instanța de apel, a înlăturat acest motiv, argumentat de faptul că, bunurile a căror restituire a pretins-o reclamanta, sunt bunuri aparținând domeniului public, aflate în administrarea pârâtei și nu bunuri proprietatea acesteia, ceea ce face să nu fie supuse incidenței dispozițiilor Legii nr. 85/2006.

Asupra fondului cauzei, instanța de control judiciar a reținut că, deși prin H.G. nr. 1358 din 27 decembrie 2001 s-a stabilit apartenența la domeniul public al orașului Videle, a unei serii de bunuri mobile și imobile, la data de 26 februarie 2002, între pârâtele SC V. SA și SC G. SRL s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, prin care s-au înstrăinat către cea din urmă, mai multe bunuri aparținând domeniului public, acestea fiind identificate chiar prin hotărârea de guvern menționată, ceea ce a confirmat, dincolo de orice dubiu, că părțile contractante au acționat în frauda legii, iar, invocata buna credință, a fost înlăturată, în condițiile în care, au cunoscut că bunurile transmise aparțin domeniului public al Orașului Videle, fiind inalienabile.

Mai mult decât atât, s-a reținut că, susținerile SC G. SRL, referitoare la buna sa credință, nu pot fi primite, fiind complet lipsite de veridicitate, în condițiile în care, asociații vânzătoarei sunt și asociați ai pârâtei. Referitor la probatoriul administrat în cauză, s-a reținut că, instanța de fond s-a pronunțat în mod corect, din analiza coroborată a înscrisurilor depuse și a concluziilor expertizelor efectuate, rezultând care dintre bunuri se aflau în posesia pârâtelor și care dintre acestea urmau să fie restituite reclamantului. Criticile formulate cu privire la cererea reconvențională au fost apreciate ca lipsite de eficiență, reținându-se că, expertul C.I. a întocmit devizul de lucrări privind îmbunătățirile, în baza susținerilor reprezentantului apelantei pârâte, iar facturile pe care le-a depus la dosarul de fond dovedeau doar aprovizionarea cu cantități de materiale, care însă, excedeau necesarului pentru realizarea îmbunătățirilor la obiectivului sere.

Cu ocazia rejudecării apelului, SC G. SRL a depus la dosar o tranzacție încheiată la data de 9 februarie 2010, cu reclamantul Consiliul Local Videle, prin care, apelanta prin reprezentant renunța la însuși dreptul pretins față de intimata SC V. SA. Referitor la această tranzacție, semnată numai de SC G. SRL și Consiliul Local Videle, depusă în calea de atac, după casarea cu trimitere, precum și referitor la susținerea personală a administratorului SC G. SRL, în sensul renunțării la însuși dreptul pretins împotriva SC V. SA, instanța de control a apreciat că trebuie respinse, motivat de faptul că nu a intervenit între toate părțile litigante, reținând că prin renunțarea la însuși dreptul pretins, reprezentantul apelantei-pârâte nu putea modifica cadrul procesual în cauză, tranzacția nefiind semnată de toate părțile din proces.

Pentru a se pronunța astfel, Secția a V-a Comercială a Curții de Apel București a avut în vedere soluționarea primului ciclu procesual, respectiv Decizia comercială nr. 805 din 11 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în considerentele căreia s-a reținut că instanța este datoare pe de o parte, să verifice dacă tranzacția nu urmărește un scop ilicit, dacă nu este potrivnică legii și dacă este încheiată cu participarea tuturor părților implicate în litigiu și pe de altă parte, să solicite procuri speciale și specimene de semnătură autorizate ale reprezentanților acestora, având în vedere implicarea unei instituții publice. Pentru considerentele mai sus expuse, Curtea a apreciat că nu poate face aplicarea dispozițiilor art. 271 C. proc.

civ. și a respins cererea pârâtei SC G. SRL de a se lua act de tranzacția respectivă. Împotriva Deciziei comerciale nr. 142 din 02 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin care s-a soluționat apelul, a declarat recurs pârâta SC G. SRL, criticând-o pentru motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea căii extraordinare de atac. Criticile dezvoltate în memoriul de recurs, de SC G. SRL, vizează menținerea soluției instanței de fond de către instanța de apel în lipsa oricărei cenzuri și pronunțarea hotărârii în apel cu încălcarea legii în ceea ce privește următoarele aspecte: 1. Astfel, recurenta - pârâtă a susținut că, prin respingerea excepției lipsei calității procesuale active a Consiliul Local Videle și legitimarea participării procesuale a reclamantului în cauză, instanțele inferioare au încălcat dispozițiile art. 109 raportat la art. 41 C. proc.

civ., art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 și art. 480 și urm. C. civ., precizând că, acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar și că, între titularul demersului în justiție și titularul dreptului pretins a fi fost încălcat, trebuie să existe deplină identitate.

Raportat la cele de mai sus, pârâta a arătat că, în speță, titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor aparținând domeniului public este colectivitatea locală, respectiv orașul Videle, conform art. 19 din Legea nr. 215/2001 iar, consiliul local, ca autoritate deliberativă, exercită asupra acestor bunuri doar un drept de administrare conform art. 38 din același act normativ, astfel încât, consiliul local poate sta în nume propriu, într-un demers în justiție, doar în situația în care, obiectul litigiului îl constituie dreptul de administrare - art. 12 pct. 4 teza I a din Legea nr. 213/1998, ceea ce, pe cale de consecință conduce la concluzia că, legitimare procesuală activă, nu avea Consiliul local Videle, ci, unitatea administrativ teritorială, titulară a dreptului de proprietate asupra bunurilor în litigiu, soluția instanțelor inferioare, în considerarea celor expuse, fiind dată cu încălcarea legii.

2. O altă critică, formulată de SC G. SRL asupra hotărârii instanței de apel, se referă la soluția de obligare în solidar a pârâtelor la restituirea bunurilor revendicate sau a contravalorii acestora. Referitor la această soluție, recurenta afirmă că reprezintă încălcare a principiului răspunderii civile pentru fapta proprie statuat de prevederile art. 998 C. civ., solidaritatea fiind excepția de la aceasta regulă, care potrivit art. 1041 C. civ. nu se prezumă, ci se naște fie convențional, fie ope legis, iar în lipsa unui temei legal al solidarității, soluția ce se impunea, în opinia recurentei, era aceea a obligării fiecărei pârâte în parte la restituirea bunurilor nejustificat posedate.

3. Recurenta critică hotărârea instanței de apel și cu privire la soluția constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 26 februarie 2002 în integralitatea sa, argumentând că nu toate bunurile obiect al înstrăinării prin actul juridic respectiv aparțineau domeniului public, caz în care instanța ar fi trebuit să dispună doar anularea parțială a acestuia, strict cu privire la bunurile din domeniul public. 4. Ultima dintre criticile expuse de SC G. SRL vizează soluția de respingere a cererii reconvenționale pe care a formulat-o și referitor la care precizează că lucrările de îmbunătățiri constructive la obiectivul sere-construcție metalică, le-a efectuat în regie proprie și le-a dovedit cu facturile de aprovizionare cu materiale de construcții și planșe fotografice, iar prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert C.I.

s-a determinat valoarea îmbunătățirilor în raport de valoarea materialelor și a manoperei de deviz. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: 1. Referitor la respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului Consiliul local Videle, Înalta Curte constată ca fiind corectă soluția instanțelor inferioare. Astfel, în raport de conținutul art. 41 și 109 C. proc.

civ., în care se prevede că: „Orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată” și că: „Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente.”, nu se poate reține încălcarea normelor menționate prin respingerea excepției lipsei calității procesuale active a Consiliul local Videle, întrucât reclamantul are atât capacitate de folosință, cât și interes în promovarea acțiunii introductive pentru protejarea drepturilor asupra bunurilor aparținând domeniului public al localității. De asemenea și în ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 480 și urm C. civ., recurenta-pârâtă se află în eroare, întrucât textul legal constituie temei legal nu doar pentru acțiunea în revendicare, ci și pentru acțiunile derivând din valorificarea elementelor constitutive ale dreptului de proprietate - usus și fructus, respectiv, posesia și folosința.

Totodată, dispozițiile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, în care se reține că: „în litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanța titularul acestui drept va sta în nume propriu. în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate...”, nu pot fi interpretate în sensul că autoritatea administrației publice nu ar avea calitate procesuală în litigiile referitoare la proprietate, textul având relevanță sub aspectul indicării titularului dreptului și a răspunderii autorității fată de acesta, având semnificație similară instituției chemării în garanție.

Justificarea calității procesuale a reclamantului este susținută și de prevederile art. 12 alin. (1) și (3) din Legea nr. 213/1998, art. 38 pct. 2 din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora Consiliul Local administrează domeniul public și domeniul privat al comunei sau orașului și ale art. 12 pct. 4 din Legea nr. 213/1998, în care se stipulează că unitățile administrativ teritoriale sunt reprezentate, în ceea ce privește litigiile referitoare la bunurile din domeniul public de consiliile locale.

În considerarea celor expuse, precum și în baza prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, care statuează că titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acesta și conform art.67 din același act normativ, potrivit căruia primarul reprezintă comuna sau orașul în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum și în justiție, Înalta Curte apreciază că, soluția instanțelor inferioare în sensul legitimării calității procesuale a reclamantului este una justă și legal argumentată.

2. În ceea ce privește criticile referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor legale în materia solidarității codebitorilor, înalta Curte urmează a le înlătura ca lipsite de pertinență, recurenta-pârâtă făcând confuzie între solidaritatea în materie civilă și cea în materie comercială, în materie comercială operând prezumția de solidaritate a codebitorilor, conform dispozițiilor art. 42 C. com., care constituie regula, excepția formând-o divizibilitatea obligațiilor, care se aplică strict în caz de stipulație expresă - exceptio est strictissime interpretationis. în raport de acestea, pretinsa încălcare a art. 998 și 1041 C. civ. nu poate fi reținută în cauză.

3. Cu privire la critica vizând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 26 februarie 2002 în integralitatea sa, pentru că, nu toate bunurile obiect al înstrăinării ar aparține domeniului public, fapt ce ar fi trebuit să conducă doar anularea parțială a contractului, exclusiv în ceea ce privea această categorie de bunuri, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă formulează această susținere pentru prima dată, în faza procesuală a recursului și că niciodată, în cele două cicluri procesuale parcurse anterior, nu a formulat această apărare. În fața instanței de apel, a cărei hotărâre o atacă în prezenta cale de atac, SC G. SRL nu a susținut o astfel de critică, limitându-se să arate că, dispunând asupra nulității absolute a contractului mai sus menționat, instanța de fond nu a avut în vedere că reclamantul nu a dovedit reaua-credință a pârâtelor la încheierea contractului.

În această situație, înalta Curte ar urma să se pronunțe asupra acestei situații omisso medio, direct în calea extraordinară de atac a recursului, tară a fi fost supusă cenzurii în gradele de jurisdicție anterioare, în condițiile în care, conform art. 1169 C. civ., sarcina probei, în dovedirea bunurilor neaparținând domeniului public, obiect al contractului de vânzare-cumpărare din 26 februarie 2002, revenea însăși recurentei-pârâte și în condițiile în care, pentru identificarea lor, sunt necesare cercetări pe fondul cauzei, administrare de probe în acest sens, ceea ce nu constituie atributul instanței de recurs.

De asemenea, având în vedere conținutul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 213/1998, în cuprinsul cărora se stipulează că bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile și că actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută, această sancțiune fiind una expresă și decurgând dintr-o normă specială, cu caracter imperativ, Înalta Curte reține că soluția instanțelor inferioare este corectă și legală, critica invocată de SC G. SRL urmând a fi înlăturată.

4. Înalta Curte înlătură și critica asupra modului de soluționare a cererii reconvenționale, în considerarea faptului că recurenta-pârâtă a indicat doar argumente vizând interpretarea probatoriului, astfel încât, analizarea acestei critici ce ar constitui o reexaminare a probelor și a situației de fapt în calea extraordinară de atac, în condițiile în care, instanța de recurs este limitată la a analiza și dispune exclusiv asupra incidenței în cauză a motivelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nu asupra unor chestiuni de fapt, ce sunt de competența instanțelor de fond. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta SC G. SRL Videle împotriva Deciziei comerciale nr.142 din 02 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC G. SRL Videle împotriva Deciziei comerciale nr. 142 din 02 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2010.