ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3976/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3976/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 85 din 13

aprilie 2007, Tribunalul Teleorman a luat act că, excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului Consiliul Local Videle, invocată de pârâta SC

G. SRL, a fost respinsă prin încheierea din 3 octombrie 2005 (fila 26-28); a

respins ca nefondată excepția privind modificarea cererii de chemare în

judecată, invocată de aceeași pârâtă; a admis excepția lipsei calității

procesuale active a pârâtei SC G. SRL raportat la contractul de

vânzare-cumpărare acțiuni din 10 mai 2000 și excepția lipsei calității

procesuale pasive raportat la contractul de vânzare-cumpărare din 26 februarie

2002, invocate de chemata în garanție A.V.A.S. București; a admis în parte

acțiunea civilă formulată și completată de reclamantul Consiliul Local al

orașului Videle, împotriva pârâtelor SC V. SA prin lichidator judiciar R.M., și

SC G. SRL, respectiv: a constatat nul contractul vânzare-cumpărare din 26

februarie 2002, intervenit între pârâtele SC G. SRL și SC V. SA, a obligat

pârâtele să lase în deplină proprietate și pașnică folosință reclamantului,

suprafața de 12.587,46 mp și imobilele cu destinația

clădire

seră, clădire seră-construcție metalică, situate în intravilanul orașului

Videle, str. Petrolului, județul Teleorman, tarlaua 3, parcela 10, conform

raportului de expertiză întocmit de expert N.L. și a obligat pârâtele să

restituie reclamantului, următoarele bunuri mobile sau contravaloarea lor:

autobasculantă - 1.925 lei, autocisternă - 560 lei, autoturism D. - 122,5 lei,

autocamionetă - 2.692 lei, Maxi-taxi - 5.900 lei, autocontainieră - 1.732,5

lei, autovidanjă - 1.505 lei, tractor cu remorcă - 6.612 lei, tractor - 0 lei,

remorcă basculantă - 175 lei, conform expertizei V.F., o betonieră - 5.879 lei,

un vinci manual - 15.659 lei, o macara girafa - 45.359 lei, mașină de găurit -

35.368 lei, un alcadtest - 30.706 lei, stație pornire rece - 109.039 lei,

aparat sudură - 11.282 lei, 22 containere - 1.699 lei, 6 tomberoane -3.394 lei,

o lamă de curățat zăpada - 38.524 lei, rezervor metalic - 90 lei, un cric

hidraulic - 33,5 lei, conform expertizei C.I.; a respins cererea

reconventională formulată de pârâta SC G. SRL, ca nefondată; a respins cererea

de chemare în garanție formulată de pârâta SC G. SRL, pentru lipsa calității

procesuale active a A.V.A.S. București, și ca nefondată față de pârâta SC V.

SA; a respins ca nefondată cererea de anulare amendă formulată de expert C.I.

Pentru a pronunța această soluție,

tribunalul a reținut că din coroborarea întregului material probator

administrat în cauză, a rezultat că pârâta a înstrăinat bunuri aparținând

domeniului public și a constatat că, actele prin care s-au transferat

drepturile asupra acestora sunt lovite de nulitate absolută, pentru fraudarea

legii, chiar dacă, aparent, actul juridic îndeplinește condițiile esențiale de

fond și formă.

Referitor la cererea reconventională

formulată de pârâta SC G. SRL, prima instanța și-a motivat soluția de

respingere pe lipsa dovezilor privind executarea îmbunătățirilor pretins

efectuate

și pe lipsa dovezilor din care să rezulte folosirea efectivă a materialelor

menționate în facturi la realizarea investițiilor la clădirile cu destinația de

sere.

Împotriva hotărârii instanței de fond

și a încheierii de ședință din data de 03 octombrie 2005, a declarat apel parata

SC G. SRL.

Motivele de critică, dezvoltate în

cuprinsul apelului au vizat soluția de respingere a excepției lipsei calității

procesuale active a Consiliului Local Videle și a excepției lipsei mandatului

primarului Orașului Videle pentru promovarea acțiunii. A susținut că prin

soluția dată celor două excepții, instanța de fond a încălcat dispozițiile art.

19 din Legea nr. 215/2001, conform cărora, titular al dreptului de proprietate

asupra bunurilor mobile și imobile din domeniul public și privat este colectivitatea

locală, dispozițiile art. 5 din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora, în opinia

sa, reclamantul Consiliul Local al Orașului Videle nu are abilitare procesuală

pentru promovarea acțiunii în revendicare și, de asemenea că, a încălcat

dispozițiile art. 61 și 68 din același act normativ, în care se prevede că:

pentru inițierea unui demers judiciar, Primarul trebuie să fie abilitat în

acest sens, prin hotărâre a Consiliului Local, ceea ce reclamantul nu a dovedit

în cauză.

Un alt motiv de critică, invocat de

pârâta SC G. SRL în apel, a vizat soluționarea cauzei de prima instanța cu

încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 36 din Legea nr. 85/2006 întrucât,

pârâta SC V. SA, fiind în insolvență, judecata litigiului ar fi trebuit

suspendată.

Tot ca și critică s-a susținut că,

soluționarea cauzei s-a tăcut cu ignorarea unora dintre probatoriile

administrate, respectiv tară a se da eficiență concluziilor din raportul de

expertiză întocmit de expertul A.S., cu privire la bunurile revendicate, obiect

al contractului și tara a se reține că bunurile revendicate nu aparțineau

domeniului public.

S-a arătat că, deși teoretic s-ar fi

tăcut dovada fraudei în ceea ce privește încheierea contractului de

vânzare-cumpărare între SC V. SA și SC G. SRL, în

concret

nu s-a administrat nici o probă care să ateste reaua credință a celei din urmă.

Referitor la cererea reconvențională,

s-a arătat că, deși prima instanță a omologat raportul de expertiză întocmit de

expertul C.I., în dispozitivul hotărârii a înlăturat concluziile acestuia, din

care rezulta valoarea îmbunătățirilor efectuate la imobilul construcții sere.

Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, învestită cu rejudecarea căii de atac, după casare, a respins-o ca

nefondată, reținând în considerentele deciziei, următoarele argumente, pe care

și-a întemeiat soluția:

Potrivit dispozițiilor art. 38 pct. 2

din Legea nr. 215/2001, consiliile locale administrează domeniul public și

domeniul privat al comunei sau orașului, iar dispozițiile art. 12 pct. 4 din

Legea nr. 213/1998 prevăd că, unitățile administrativ teritoriale sunt

reprezentate, în litigiile purtând asupra bunurilor din domeniul public, chiar

de aceste entități ale autorității administrației publice locale - consiliile

locale.

În consecință, a apreciat că

reclamantul, Consiliul Local Videle, fiind administratorul bunurilor ce aparțin

domeniului public, abilitare conferită de lege, are calitate procesuală activă

în cauză, iar mandatul acordat primarului, rezultă implicit din dispozițiile

Legii nr. 215/2001.

Referitor la nesocotirea dispozițiilor

imperative ale art. 36 din Legea nr. 85/2006, constând în aceea că, nu s-a

dispus suspendarea cauzei, deși, pârâta SC V. SA era în stare de insolvență,

instanța de apel, a înlăturat acest motiv, argumentat de faptul că, bunurile a

căror restituire a pretins-o reclamanta, sunt bunuri aparținând domeniului

public, aflate în administrarea pârâtei și nu bunuri proprietatea acesteia,

ceea ce face să nu fie supuse incidenței dispozițiilor Legii nr. 85/2006.

Asupra fondului cauzei, instanța de

control judiciar a reținut că, deși prin H.G. nr. 1358 din 27 decembrie 2001

s-a stabilit apartenența la domeniul public al orașului Videle, a unei serii de

bunuri mobile și imobile, la data de 26 februarie 2002, între

pârâtele

SC V. SA și SC G. SRL s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, prin care

s-au înstrăinat către cea din urmă, mai multe bunuri aparținând domeniului

public, acestea fiind identificate chiar prin hotărârea de guvern menționată,

ceea ce a confirmat, dincolo de orice dubiu, că părțile contractante au

acționat în frauda legii, iar, invocata buna credință, a fost înlăturată, în

condițiile în care, au cunoscut că bunurile transmise aparțin domeniului public

al Orașului Videle, fiind inalienabile.

Mai mult decât atât, s-a reținut că,

susținerile SC G. SRL, referitoare la buna sa credință, nu pot fi primite,

fiind complet lipsite de veridicitate, în condițiile în care, asociații

vânzătoarei sunt și asociați ai pârâtei.

Referitor la probatoriul administrat

în cauză, s-a reținut că, instanța de fond s-a pronunțat în mod corect, din

analiza coroborată a înscrisurilor depuse și a concluziilor expertizelor

efectuate, rezultând care dintre bunuri se aflau în posesia pârâtelor și care

dintre acestea urmau să fie restituite reclamantului.

Criticile formulate cu privire la

cererea reconvențională au fost apreciate ca lipsite de eficiență, reținându-se

că, expertul C.I. a întocmit devizul de lucrări privind îmbunătățirile, în baza

susținerilor reprezentantului apelantei pârâte, iar facturile pe care le-a

depus la dosarul de fond dovedeau doar aprovizionarea cu cantități de

materiale, care însă, excedeau necesarului pentru realizarea îmbunătățirilor la

obiectivului sere.

Cu ocazia rejudecării apelului, SC G.

SRL a depus la dosar o tranzacție încheiată la data de 9 februarie 2010, cu

reclamantul Consiliul Local Videle, prin care, apelanta prin reprezentant

renunța la însuși dreptul pretins față de intimata SC V. SA.

Referitor la această tranzacție,

semnată numai de SC G. SRL și Consiliul Local Videle, depusă în calea de atac,

după casarea cu trimitere, precum și referitor la susținerea personală a

administratorului SC G. SRL, în sensul renunțării la însuși dreptul pretins

împotriva SC V. SA, instanța de control a apreciat că trebuie respinse, motivat

de faptul

că nu a intervenit între toate părțile

litigante, reținând că prin renunțarea la însuși dreptul pretins,

reprezentantul apelantei-pârâte nu putea modifica cadrul procesual în cauză,

tranzacția nefiind semnată de toate părțile din proces.

Pentru a se pronunța astfel, Secția a

V-a Comercială a Curții de Apel București a avut în vedere soluționarea

primului ciclu procesual, respectiv Decizia comercială nr. 805 din 11 martie

2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în

considerentele căreia s-a reținut că instanța este datoare pe de o parte, să

verifice dacă tranzacția nu urmărește un scop ilicit, dacă nu este potrivnică

legii și dacă este încheiată cu participarea tuturor părților implicate în

litigiu și pe de altă parte, să solicite procuri speciale și specimene de

semnătură autorizate ale reprezentanților acestora, având în vedere implicarea

unei instituții publice.

Pentru considerentele mai sus expuse,

Curtea a apreciat că nu poate face aplicarea dispozițiilor art. 271 C. proc. civ.

și a respins cererea pârâtei SC G. SRL de a se lua act de tranzacția

respectivă.

Împotriva Deciziei comerciale nr. 142

din 02 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

prin care s-a soluționat apelul, a declarat recurs pârâta SC G. SRL,

criticând-o pentru motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și solicitând admiterea căii extraordinare de atac.

Criticile dezvoltate în memoriul de

recurs, de SC G. SRL, vizează menținerea soluției instanței de fond de către

instanța de apel în lipsa oricărei cenzuri și pronunțarea hotărârii în apel cu

încălcarea legii în ceea ce privește următoarele aspecte:

susținut că, prin respingerea excepției lipsei calității procesuale active a

Consiliul Local Videle și legitimarea participării procesuale a reclamantului

în cauză, instanțele inferioare au încălcat dispozițiile art. 109 raportat la

art. 41 C. proc. civ., art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 și

art.

480 și urm. C. civ., precizând că, acțiunea în revendicare este acțiunea

proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar și că, între

titularul demersului în justiție și titularul dreptului pretins a fi fost încălcat,

trebuie să existe deplină identitate.

Raportat la cele de mai sus, pârâta a

arătat că, în speță, titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor

aparținând domeniului public este colectivitatea locală, respectiv orașul

Videle, conform art. 19 din Legea nr. 215/2001 iar, consiliul local, ca

autoritate deliberativă, exercită asupra acestor bunuri doar un drept de

administrare conform art. 38 din același act normativ, astfel încât, consiliul

local poate sta în nume propriu, într-un demers în justiție, doar în situația

în care, obiectul litigiului îl constituie dreptul de administrare - art. 12

pct. 4 teza I a din Legea nr. 213/1998, ceea ce, pe cale de consecință conduce

la concluzia că, legitimare procesuală activă, nu avea Consiliul local Videle, ci,

unitatea administrativ teritorială, titulară a dreptului de proprietate asupra

bunurilor în litigiu, soluția instanțelor inferioare, în considerarea celor

expuse, fiind dată cu încălcarea legii.

SRL asupra hotărârii instanței de apel, se referă la soluția de obligare în

solidar a pârâtelor la restituirea bunurilor revendicate sau a contravalorii

acestora. Referitor la această soluție, recurenta afirmă că reprezintă

încălcare a principiului răspunderii civile pentru fapta proprie statuat de

prevederile art. 998 C. civ., solidaritatea fiind excepția de la aceasta

regulă, care potrivit art. 1041 C. civ. nu se prezumă, ci se naște fie

convențional, fie ope legis, iar în lipsa unui temei legal al solidarității,

soluția ce se impunea, în opinia recurentei, era aceea a obligării fiecărei

pârâte în parte la restituirea bunurilor nejustificat posedate.

instanței de apel și cu privire la soluția constatării nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare din 26 februarie 2002 în integralitatea sa,

argumentând că nu toate bunurile obiect al înstrăinării prin actul juridic

respectiv aparțineau domeniului public, caz în care instanța ar fi trebuit să dispună

doar anularea parțială a acestuia, strict cu privire la bunurile din domeniul

public.

G. SRL vizează soluția de respingere a cererii reconvenționale pe care a

formulat-o și referitor la care precizează că lucrările de îmbunătățiri

constructive la obiectivul sere-construcție metalică, le-a efectuat în regie

proprie și le-a dovedit cu facturile de aprovizionare cu materiale de

construcții și planșe fotografice, iar prin raportul de expertiză tehnică

întocmit de expert C.I. s-a determinat valoarea îmbunătățirilor în raport de

valoarea materialelor și a manoperei de deviz.

Înalta Curte, analizând actele și

lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

lipsei calității procesuale active a reclamantului Consiliul local Videle, Înalta

Curte constată ca fiind corectă soluția instanțelor inferioare.

Astfel, în raport de conținutul art.

41 și 109 C. proc. civ., în care se prevede că: „Orice persoană care are

folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată” și că: „Oricine

pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere

înaintea instanței competente.”, nu se poate reține încălcarea normelor

menționate prin respingerea excepției lipsei calității procesuale active a

Consiliul local Videle, întrucât reclamantul are atât capacitate de folosință,

cât și interes în promovarea acțiunii introductive pentru protejarea

drepturilor asupra bunurilor aparținând domeniului public al localității.

De asemenea și în ceea ce privește

critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 480 și urm C. civ.,

recurenta-pârâtă se află în eroare, întrucât textul legal constituie temei

legal nu doar pentru acțiunea în revendicare, ci și pentru acțiunile derivând

din valorificarea elementelor constitutive ale dreptului de proprietate - usus

și fructus, respectiv, posesia și folosința.

Totodată, dispozițiile art. 12 alin. (4)

din Legea nr. 213/1998, în care se reține că: „în litigiile privitoare la

dreptul de administrare, în instanța titularul acestui drept va sta în nume

propriu. în litigiile

referitoare la dreptul de proprietate

asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligația să arate

instanței cine este titularul dreptului de proprietate...”, nu pot fi interpretate

în sensul că autoritatea administrației publice nu ar avea calitate procesuală

în litigiile referitoare la proprietate, textul având relevanță sub aspectul

indicării titularului dreptului și a răspunderii autorității fată de acesta,

având semnificație similară instituției chemării în garanție.

Justificarea calității procesuale a

reclamantului este susținută și de prevederile art. 12 alin. (1) și (3) din

Legea nr. 213/1998, art. 38 pct. 2 din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora

Consiliul Local administrează domeniul public și domeniul privat al comunei sau

orașului și ale art. 12 pct. 4 din Legea nr. 213/1998, în care se stipulează că

unitățile administrativ teritoriale sunt reprezentate, în ceea ce privește

litigiile referitoare la bunurile din domeniul public de consiliile locale.

În considerarea celor expuse, precum

și în baza prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, care

statuează că titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească

bunul și să dispună de acesta și conform art.67 din același act normativ,

potrivit căruia primarul reprezintă comuna sau orașul în relațiile cu alte

autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine,

precum și în justiție, Înalta Curte apreciază că, soluția instanțelor inferioare

în sensul legitimării calității procesuale a reclamantului este una justă și

legal argumentată.

referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor legale în materia solidarității

codebitorilor, înalta Curte urmează a le înlătura ca lipsite de pertinență,

recurenta-pârâtă făcând confuzie între solidaritatea în materie civilă și cea

în materie comercială, în materie comercială operând prezumția de solidaritate

a codebitorilor, conform dispozițiilor art. 42 C. com., care constituie regula,

excepția formând-o divizibilitatea obligațiilor, care se aplică strict în caz

de stipulație expresă - exceptio est strictissime interpretationis. în raport

de

acestea, pretinsa încălcare a art. 998

și 1041 C. civ. nu poate fi reținută în cauză.

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 26 februarie 2002 în

integralitatea sa, pentru că, nu toate bunurile obiect al înstrăinării ar

aparține domeniului public, fapt ce ar fi trebuit să conducă doar anularea

parțială a contractului, exclusiv în ceea ce privea această categorie de

bunuri, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă formulează această susținere

pentru prima dată, în faza procesuală a recursului și că niciodată, în cele

două cicluri procesuale parcurse anterior, nu a formulat această apărare.

În fața instanței de apel, a cărei

hotărâre o atacă în prezenta cale de atac, SC G. SRL nu a susținut o astfel de

critică, limitându-se să arate că, dispunând asupra nulității absolute a

contractului mai sus menționat, instanța de fond nu a avut în vedere că

reclamantul nu a dovedit reaua-credință a pârâtelor la încheierea contractului.

În această situație, înalta Curte ar

urma să se pronunțe asupra acestei situații omisso medio, direct în calea extraordinară

de atac a recursului, tară a fi fost supusă cenzurii în gradele de jurisdicție

anterioare, în condițiile în care, conform art. 1169 C. civ., sarcina probei,

în dovedirea bunurilor neaparținând domeniului public, obiect al contractului

de vânzare-cumpărare din 26 februarie 2002, revenea însăși recurentei-pârâte și

în condițiile în care, pentru identificarea lor, sunt necesare cercetări pe

fondul cauzei, administrare de probe în acest sens, ceea ce nu constituie

atributul instanței de recurs.

De asemenea, având în vedere

conținutul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 213/1998, în cuprinsul cărora se

stipulează că bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și

imprescriptibile și că actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor

privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de

nulitate absolută, această sancțiune fiind una expresă și decurgând dintr-o

normă specială, cu caracter imperativ, Înalta Curte reține că soluția

instanțelor inferioare este corectă și

legală, critica invocată

de SC G. SRL urmând a fi înlăturată.

asupra modului de soluționare a cererii reconvenționale, în considerarea

faptului că recurenta-pârâtă a indicat doar argumente vizând interpretarea

probatoriului, astfel încât, analizarea acestei critici ce ar constitui o

reexaminare a probelor și a situației de fapt în calea extraordinară de atac,

în condițiile în care, instanța de recurs este limitată la a analiza și dispune

exclusiv asupra incidenței în cauză a motivelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

și nu asupra unor chestiuni de fapt, ce sunt de competența instanțelor de fond.

Față de aceste considerente, Înalta Curte,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de

pârâta SC G. SRL Videle împotriva Deciziei comerciale nr.142 din 02 martie 2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC G. SRL Videle împotriva Deciziei comerciale nr. 142 din 02 martie 2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

18 noiembrie 2010.