ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3776/2010

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a comercială, la data de 27 ianuarie 2006, sub nr. 4314/3/2006 reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâta SC P.T. SA pentru a fi obligată la plata echivalentului în lei la cursul B.N.R. din ziua plății a sumei de 147.000 dolari S.U.A., reprezentând minimul garantat de 7000 dolari S.U.A. lunar stabilit prin art. 10 din 11 din contractul de asociere în participațiune nr. X/1995, calculat pe perioada 01 ianuarie 2004 - 31 septembrie 2005, cu cheltuieli de judecată.

Î n motivarea cererii reclamata a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de asociere în participațiune nr. 42/1995, modificat și completat prin actele adiționale nr. 11 noiembrie 1997 și 01 august 1997 prin care au stabilit realizarea în comun a unor activități de producție și emisie TV, prilej cu care a pus la dispoziția pârâtei spațiul situat în București, str. Avrig, spațiu care până la încheierea contractului de asociere în participațiune a funcționat B. Obor, singura activitate ce îi aducea profit, pârâta obligându-se să asigure și să administreze spațiul pus la dispoziție pentru realizarea activităților de producție și emisie TV potrivit art. 1 din contractul nr. x/1995. Prin sentința comercială nr. 624 din 17 ianuarie 2003 Tribunalul București, secția comercială, s-a admis cererea de intervenție formulată de SC V.V.I.

SRL și s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, reținându-se în esență, că este nulă clauza contractuală care se întemeiază pe cauza ilicită, cum ar fi aceea prin care unul sau mai mulți asociați sunt scutiți de participare la pierderi. Prin decizia comercială nr. 1059 din 16 iunie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI a comercială, a fost admis recursul declarat de reclamanta SC A. SA, a fost modificată în parte sentința recurată în sensul că, pe fond, SC P.T. SA a fost obligată la plata sumei de 182.000 dolari S.U.A.; și s-a respins ca nefondată cererea recurentei privind plata T.V.A. celelalte dispoziții ale sentinței recurate fiind, menținute.

Împotriva acestei decizii comerciale SC P.T. SA și intervenienta au formulat cerere de revizuire astfel că prin decizia comercială nr. 1914/2003 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a fost admisă cererea de revizuire și anulată în tot decizia comercială nr. 1059 din 16 iunie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI a comercială, în sensul că recursul a fost respins ca nefondat. Pârâta a mai arătat că decizia nr. 3432 din 22 iunie 200 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție nu are aplicabilitate în ce privește nulitatea clauzei leonine, în, celelalte pricini nulitatea clauzei leonine nefiind invocată, instanțele nepronunțându-se supra acestei apărări. Prin întâmpinare pârâta a invocat în apărare prevederile art. 1523 arătând că prin sentința comercială nr. 157 din 28 ianuarie 2003 s-a deschis procedura de faliment a debitoarei SC V.V.I.

SRL, dispunând dizolvarea acesteia, astfel că a încetat de drept contractul de asociere în participațiune. Prin sentința comercială nr. 10564 din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a comercială, s-a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că în lipsa unor dovezi privind caracterul profitabil al asocierii, clauza cuprinsă în art. 10 din contractul de asociere nr. X/1995, referitor la acordarea unui minim garantat chiar și în cazul nerealizării de profituri are caracterul unei clauze leonice. Așa fiind și cum reclamanta nu a făcut dovada că asocierea a obținut profit în perioada 1 ianuarie 2004 - 30 septembrie 2005 instanța de fond a respins cererea ca nefondat, întrucât pretențiile acesteia se sancționează de art. 1513 alin. (2) C. civ.

cu nulitatea clauzei nr. 10 din contract ca fiind o clauză leonină. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta SC A. SA București considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: Sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea articolelor 969, 970, 973, 977, 978 și 979 C. civ. și a prevederilor contractului de asociere în participațiune nr. X/1995 cu modificările intervenite ulterior. Prin contractul de asociere în participare nr. 42 din 1 octombrie 1995 și 266 din 11 februarie 1997, părțile, la art. 1 au stabilit că asocierea în participațiune nu are posibilitatea juridică și că părțile își păstrează în totalitate independența și patrimoniul și sunt supuse prevederile articolelor 251-256 C. civ., constituindu-se în vederea realizării în comun a unor activități de producție și emise TV în spațiul comercial al SC A. SRL din str. Avrig.

Contractul de asociere în participațiune nr. 42/1995 a fost încheiat pe un termen de 10 ani, iar în afara celor două acte adiționale nu a intervenit nici o altă modificare în acest contract. La articolul 8 din contractul de asociere în participațiune părțile au stabilit ca administrarea va fi făcută de SC P.T. SRL, care va ține evidențele contabile și va distribui, conform convenției părților, profitul obținut. La articolul 10 din contractul de asociere în participațiune nr. 42/1995, părțile au prevăzut modul de repartizare a profitului obținut din asociere, iar la punctul 3 al acestui articol, pentru SC A. SA București s-a prevăzut 15% dar nu mai puțin de 6.500 dolari S.U.A./ lună, prin echivalent în lei la cursul zilei în care se efectuează plata.

Art. 11 din contractul nr. x/1995 a fost modificat prin actul adițional din 11 februarie 1997, astfel, „Plata minimului garantat către SC A. SA București se va face lunar de către SC P.T. SRL până la data de 5 ale lunii pentru luna precedentă, pentru întârzieri la plata minimului garantat de până la 30 de zile, se vor plăti de către SC P.T. SRL penalizări de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere. Pentru întârzieri la plata minimului garantat de 30 de zile, SC P.T. SRL pierde garanția depusă la SC A. SA București. Pentru întârzieri la plata minimului garantat de peste 30 de zile, SC P.T. SRL va plăti penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.

Din redactarea art. 11 din contractul de asociere în participațiune modificat, plata minimului garantat nu a fost condiționată de obținerea vreunui profit, având în vedere că această plată se făcea lunar, la fiecare 5 ale lunii pentru luna precedentă, fără îndeplinirea vreunei condiții, situație neanalizată de instanța de judecată. Instanța de fond a asimilat art. 10 din contract ca având caracterul unei clauze leonine, pe considerentul că SC A. SA BUCUREȘTI și-a asigurat întregul profit al asocierii, fără ca în acest sens să aibă vreo dovadă la dosar. În conformitate cu prevederile articolului 969 C. civ. „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante ” . Din principiul exprimat în textul citat s-a desprins două idei: - obligativitatea contractului legal încheiat, de la care părțile nu se pot sustrage; - obligativitatea privește în primul rând părțile contractante, cu alte cuvine relativitatea efectelor contractului.

Din redactarea textului art. 11 din contractul de asociere în participațiune așa cum a fost modificat prin actul adițional nr. 266/1997, rezultă că prin voința exprimată în textul acestuia, SC P.T. SRL s-a obligat a plăti minimul garantat iar în caz de neîndeplinire a obligației, părțile au convenit plata de penalități de întârziere de 0,1% pe fiecare zi, în situația în care plata minimului garantat nu se face la data de 5 ale lunii pentru luna precedentă și de 0,2% pentru întârziere ce depășește 30 de zile de întârziere.

Instanța de fond, nu a analizat textul art. 11 citat și a concluzionat că prevederile art. 10 din contractul de asociere în participațiune se caracterizează ca fiind o clauză leonină, fără a ține seama de ansamblul obligațiilor asumate de părți prin contractul de asociere în participațiune așa cum a fost modificat prin cele două acte adiționale, în care textul art. 11 impunea obligația plății minimului garantat până la 5 ale lunii pentru luna precedentă, și în caz de neexecutare a obligației, penalități în sarcina SC P.T. SA. Prin decizia nr. 570 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei. Așa cum s-a arătat în fața instanței, litigiul născut între părți cu privire la contractul de asociere în participațiune nr. 45/1995, are ca moment de plecare a stării litigioase anul 1998, moment în care pârâta SC P.T.

SA a notificat reclamantei intenția de a rezilia unilateral contractul sus-menționat începând cu 15 septembrie 1998, ca urmare a imposibilității realizării obiectului asocierii. Reclamanta s-a opus soluției propuse de desființare a contractului sesizând instanța cu obligarea pârâtei la plata cotei minime prevăzute pentru perioada aprilie - iunie 1998. Cu această ocazie, Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 3432 din 22 iunie 2000 a statuat că, contractul de asociere a fost încheiat în temeiul art. 251-256 C. com., și că în cauză nu-și găsesc aplicațiunea prevederile art. 1523 pct. 5 C. civ. raportat la dispozițiile art. 1527 C. civ., deoarece contractul a fost încheiat pe o perioadă determinată, motiv pentru care nu poate fi realizat decât cu acordul părților.

Așa fiind, instanța supremă a statuat că dispozițiile art. 1523 pct. 5 C. civ. și art. 1527 C. civ., nu și-au găsit aplicabilitatea în cauză, întrucât contractul a fost încheiat pe o perioadă determinată. Ulterior, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 10.088/2002, SC A. SA a chemat în judecată pe SC P.T. SA solicitând obligarea sa la plata sumei de 286.200 dolari S.U.A. plus T.V.A., reprezentând cota minima garantata rezultând din Contractul de asociere nr. X/1995, corespunzătoare perioadei 01 iulie 1998 - 30 iunie 2001. În apărare, SC P.T. SA a invocat, pe cale de excepție, nulitatea clauzei leonine(clauza nr. 10) cuprinsa in contractul de asociere, potrivit căreia, repartizarea profitului urma a se face astfel: SC P.T.

SA - 70%, V.V. - 15%, SC A. SA - 15%, dar nu mai puțin de 6.500 dolari S.U.A./ luna, iar de la data de 01 august 1998, nu mai puțin de 7.000 dolari S.U.A./ luna, este in contradicție cu prevederile art. 1511 si 1513 C. civ. Potrivit art. 1511 C. civ. „Când prin contractul de societate nu se determina partea de câștig sau pierdere a fiecărui asociat, atunci acea parte va fi proporționala cu suma pusa in comun de fiecare”. În privința acelui ce n-a pus in comun de cat industria sa, partea de câștig sau pierdere se va regula ca parte a acelui ce ar fi pus in comun valoarea cea mai mica.

Art. 1513 prevede ca „Este nul contractul prin care un asociat își stipulează totalitatea câștigurilor ” . Asemenea, nula este convenția prin care s-a stipulat ca unul sau mai mulți asociați sa fie scutiți de a participa la pierdere". În acest sens, a arătat instanței faptul ca, deși contractul de asociere prevede modul de repartizare a profitului, acesta nu face nicio mențiune despre participarea părților la pierderile asocierii. Având in vedere cele doua dispoziții legale sus menționate, se desprinde concluzia ca singura modalitate de interpretare este aceea că, aceasta cota minima garantata, se datorează numai in cazul obținerii de profit. Dacă înțelesul acestei clauze ar fi in sensul ca suma minima se datorează și în situația in care operațiunile desfășurate potrivit obiectului de activitate al asocierii produc pierderi, atunci prevederea contractuala este lovita de nulitate, pentru încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 1513 C. civ.

Față de aceste împrejurări în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată considerând că pretențiile reclamantei pentru perioada 1 ianuarie 2004-30 septembrie 2005, cu privire la acordarea unei cote minime, chiar și în cazul nerealizării de profit, echivalează cu înlăturarea de la pierderile asocierii, situația sancționată de art. 1513 alin. (2) C. civ., respectiv cu nulitatea clauzei nr. 10 din contract ca fiind clauză leonină. Împotriva deciziei pronunțate în apel reclamanta prin administrator a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., vizând clauzele înserate în contractul de asociere în participațiune nr. 42/1995, pe care înalta Curte nu le poate examina în raport de excepția lipsei calității de reprezentant al avocatului ales al recurentei având în vedere că societatea recurentă este în procedura insolvenței iar administratorul judiciar al acesteia a refuzat să-și însușească recursul, fapt pentru care rămâne în pronunțare pe această excepție. Intimata SC P.T. SA București a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al recurentei-reclamante atât al administratorului societății cât și al apărătorului acesteia, doamna T.M.

Conform art. 3 pct. 30 din Legea nr. 85/2006 ridicarea dreptului de administrare atrage suspendarea mandatului administratorului special sau al consiliului de administrație al debitorului, ipoteză în care administratorul special sau lichidatorul desemnat reprezintă interesele societății, iar debitorului i se ridică dreptul de administrare. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 161 alin. (1) și (2) C. proc. civ. când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri și dacă aceste lipsuri nu se împlinesc, instanța va anula cererea. În cauză, cererea de recurs a fost formulată de avocat T.M. cu mandat de reprezentare numai pentru redactare, mandat semnat de administratorul statutar al societății recurente.

La termenele de judecată anterioare soluționării prezentului recurs, în raport de excepția invocată de partea adversă, Înalta Curte a pus în vedere apărătorului recurentei să facă dovada calității de reprezentant respectiv ca lichidatorul recurentei să precizeze dacă își însușește prezentul recurs, respectiv să complinească neregularitatea procedurală vizând atât cererea de recurs, cât și mandatul de reprezentare al acesteia.

Cum lichidatorul societății recurente a refuzat să semneze cererea de recurs, conform susținerilor orale făcute la termenul de astăzi de doamna avocat T.M., semnatara cererii de recurs în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 40 dosar recurs, din conținutul căruia rezultă că aceasta a fost mandatată de administratorul statutar al societății recurente pentru tehnoredactarea motivelor de recurs, Înalta Curte constată că excepția lipsei calității de reprezentant al avocatului ales al societății recurente este întemeiată, motiv pentru care admite excepția și anulează recursul declarat de reclamanta SC A. SA formulat de avocat T.M., pentru lipsa calității de reprezentant.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția invocată de intimata pârâtă SC P.T. SA. Anulează cererea de recurs formulată de recurenta - reclamantă SC A. SRL București prin lichidator judiciar B.I.S.P.R.L. București împotriva deciziei nr. 570 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pentru lipsa calității de reprezentant. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2010.