ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 34/2013

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 54 din 18 ianuarie 2012

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, au

fost respinse recursurile declarate de reclamanta SC G.M.T. SRL București prin

administrator judiciar IPURL București și de pârâta SC U.-M. SA Ploiești

împotriva Deciziei nr. 30 din 15 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Împotriva Deciziei

nr. 54 din 18 ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția a II-a civilă, a formulat contestație în anulare contestatoarea SC

G.M.T. SRL București prin administrator judiciar T.E. SPRL Brașov, întemeiată

pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a și art. 319 C. proc. civ., prin

care a solicitat admiterea acesteia, anularea deciziei pronunțate în recurs și

stabilirea unui termen de judecată pentru soluționarea recursului.

În criticile

formulate contestatoarea a susținut în esență că, instanța a omis din greșeală

să analizeze motivul de recurs, cu privire la situația prevăzută de art. 5.5

din contractul de vânzare-cumpărare din 14 februarie 2005, care nu era

aplicabilă în cauză.

Articolul menționat

prevedea că, în cazul în care suma rezultată din anularea creditelor acordate

și a restanțelor la plată ale cumpărătorului depășește 60.000 euro, vânzătorul

are dreptul să oprească livrările până la plata de cumpărător a restanțelor și

a majorărilor corespunzătoare acestora.

Că în raport de

obiectul contractului din 14 februarie 2005, pârâta SC U. nu a respectat

obiectul comenzilor și termenele de livrare pentru mașinile ce au făcut

obiectul contractelor încheiate cu partenerii externi și a lansat în producție

alte piese pentru mașini ce nu făceau obiectul unor comenzi ferme.

Contestatoarea a

precizat faptul că, instanța de recurs a făcut confuzie între penalități și

clauza penală, că a aplicat greșit dispozițiile art. 1082 C. civ., în

condițiile în care societatea sa a și demonstrat raportul de cauzalitate dintre

contractul intern și cel extern și a depus notificările și intervențiile prin

care s-a cerut livrarea pieselor necesare fabricării mașinilor pentru

partenerii străini.

De asemenea instanța

de recurs nu a analizat componența prejudiciului suferit de societatea sa, fapt

ce a condus la pronunțarea unei soluții greșite, fără să aibă în vedere faptul

că în materia răspunderii contractuale, prejudiciul nu este sinonim cu daunele,

în condițiile în care paguba a fost pe deplin probată, atât sub aspectul

cuantumului cât și al raportului de cauzalitate, avându-se în vedere și faptul

că fiecare comandă, fiecare piesă livrată era însoțită de aviz, de factură, în

care erau menționate toate caracteristicile de identificare ale acesteia,

precum și legătura indisolubilă dintre contractul intern și contractul extern.

Examinând contestația

în anulare formulată de contestatoarea SC G.M.T. SRL București prin

administrator judiciar T.E. SPRL Brașov, împotriva Deciziei nr. 54 din 18

ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a

civilă, Înalta Curte urmează a o respinge ca nefondată pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare:

Temeiul de drept al

contestației în anulare formulată în cauză, îl constituie art. 318 C. proc.

civ., potrivit căruia hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

În sensul textului de

mai sus, greșeală materială înseamnă greșeală de fapt și nu de judecată, de

apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Art. 318 C. proc.

civ., urmărește cu alte cuvinte, neregularitățile evidente privind actele de

procedură și nu cele referitoare la problemele de fond, întrucât pe această

cale legală nu s-a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs sub

motivul că nu s-a stabilit corect situația de fapt.

Analizând decizia

atacată, se constată că instanța de recurs a examinat toate motivele de recurs

invocate, încadrate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Cu privire la primul

motiv al contestației în anulare, constând în neanalizarea motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este de observat că în decizia

atacată s-a reținut că niciuna din ipotezele reglementate nu este confirmată în

cauză, considerentele deciziei din apel răspunzând exigențelor art. 261 C.

proc. civ., or, sub acest aspect instanța de recurs a avut în vedere și criticile

încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., axate pe

interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, în sensul că în mod

eronat nu a admis ambele capete de cerere, ci numai pe cel privind obligarea

pârâtei la plata sumei de 748.900 RON, fără a se observa că erau îndeplinite

cerințele legale pentru a fi acordate și daunele solicitate, în condițiile în

care acestea nu erau stipulate în contract, respectiv suma de 3.539.759,85 RON.

Nu poate fi reținută

nici critica constând în neexaminarea motivului de recurs încadrat în art. 304

pct. 9 C. proc. civ., avându-se în vedere că urmare interpretării corecte a

clauzelor contractuale cu privire la sancțiunile aplicabile în situația

nesuspendării contractului care a stat la baza raporturilor juridice dintre

părți și derulării acestuia în continuare, nu s-a dovedit legătura de

cauzalitate dintre prejudiciu suferit de reclamantă prin semnarea contractelor

externe și întârzierea produsă de pârâtă, reținându-se inopozabilitatea

contractelor externe încheiate de reclamantă cu privire la pârâtă.

Analizând criticile

prin care contestatoarea a susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat

asupra motivelor de recurs, prin prisma textelor de lege invocate, făcând

referire la art. 1082 C. civ., la clauzele contractului încheiat de părți,

ignorându-se toate susținerile sale din dezvoltarea motivelor sale de recurs,

contestatoarea a solicitat în realitate o reexaminare a fondului, o reapreciere

a probelor, aspecte ce nu pot fi corectate în această cale de atac, contestația

în anulare fiind o cale de retractare și nu de reformare a soluției atacate.

Însăși invocarea

dispozițiilor art. 1082 C. civ., formează convingerea că prin această cale de

atac contestatoarea tinde la rejudecarea în fond a recursului urmare unor

greșeli de judecată, ceea ce este inadmisibil.

În consecință,

întrucât motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 318 C. proc.

civ., contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatoarea SC G.M.T. SRL București prin

administrator judiciar T.E. SPRL Brașov împotriva Deciziei nr. 54 din 18

ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a

civilă, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 15 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - AA