ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2411/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2411/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Reclamanta SC C. SRL Brăila a chemat

în judecată pe pârâta SC G.S.E.R. SA, pentru a se constata desființat

contractul de vânzare-cumpărare nr. 212 din 23 decembrie 2008 și a solicitat

obligarea pârâtei la plata sumei de 100.159 RON reprezentând sumă achitată și

penalități de întârziere, calculate pentru această sumă potrivit prevederilor

contractuale precum și plata contravalorii a 3 autoturisme neridicate,

respectiv 8292,5 RON și a dobânzii legale.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că între părți a intervenit contractul de vânzare-cumpărare

sus-menționat, având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui număr de 82 de

autoturisme, care urmau să fie livrate în localități diferite, plata acestora

urmând a se face la un termen de 10 zile de la data emiterii facturii fiscale,

dar nu mai târziu de 3 zile de la data radierii acestora de către vânzător și

predarea către cumpărător a documentelor aferente. Reclamanta a achitat la 22

ianuarie 2009, suma de 100.000 RON, la 27 ianuarie 2009 au fost emise facturile

fiscale, termenul de plată fiind specificat 27 ianuarie 2009, însă reclamanta a

primit cele 31 de autovehicule la 5 februarie 2009. Ulterior, reclamanta a mai

achitat suma de 100.000 RON, iar pârâta a întârziat din nou livrarea

autoturismelor.

Reclamanta, prin Adresa nr. 371 din

30 aprilie 2009, a înștiințat pârâta că înțelege să denunțe contractul, în

cazul în care acesta nu este executat, iar la data de 11 mai 2009, cu Adresa

nr. 389 a solicitat societății pârâte să considere contractul desființat.

Pârâta a răspuns că nu este de acord cu rezilierea contractului și a notificat

reclamanta să ridice autovehiculele. Reclamanta a mai arătat că un autoturism

nu a putut fi ridicat, fiind devastat, iar altul nu a fost găsit de vânzător.

Reclamanta a susținut că această

atitudine a pârâtei, i-a creat prejudicii, contractele pe care le-a încheiat cu

terții fiind reziliate cu obligarea sa la plata de penalități.

Pârâta, prin întâmpinare a precizat

că este de acord cu rezilierea contractului, însă solicită obligarea

reclamantei la plata debitului restant de 100.000 RON și penalități de 0,1% și

la plata taxei de staționare de 50 euro/zi pentru fiecare autovehicul

neridicat, însă ulterior a renunțat la pretențiile formulate, precizând că nu

înțelege să formuleze cerere reconvențională.

Tribunalul, analizând materialul

probator administrat în cauză a reținut că pretențiile reclamantei au drept

izvor contractul de vânzare-cumpărare, prin care pârâta s-a obligat să vândă

reclamantei un număr de 82 de autoturisme, aflate în proprietatea sa, la

termenele și cu prețul stabilit de comun acord, respectiv 357.000 RON. Plata

autovehiculelor urma să se facă în condițiile art. 4.2 din contract. Deși

reclamanta a dat dovadă de bună credință și a achitat un număr de 31 de

autovehicule, chiar anterior emiterii facturii fiscale și livrării acestora,

pârâta nu a făcut dovada că a pus la dispoziția reclamantei autovehiculele și

documentele aferente, iar reclamanta a refuzat ridicarea lor.

Susținerile pârâtei privind

neachitarea integrală a autovehiculelor și neachitarea facturii proforme în

valoare de 357.000 RON, au fost înlăturate, din probele administrate a rezultat

că reclamanta a achitat anterior emiterii facturilor fiscale suma de 200.000

RON, iar factura proformă nu este document de plată.

Tribunalul a concluzionat în sensul

că pârâta are obligația restituirii sumelor încasate reprezentând

contravaloarea autovehiculelor neridicate, precum și obligația de plată acelor

3 autoturisme care nu au putut fi ridicate, potrivit art. 1074 C. civ., urmând

a fi constatată rezilierea contractului.

În consecință, prin Sentința nr.

97/Fcom din 12 mai 2010, Tribunalul Brăila, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a constatat reziliat

contractul de vânzare-cumpărare nr. 212 din 23 decembrie 2008, a obligat pârâta

la plata sumei de 116.100 RON plată achitată și la plata sumei de 8.292,5 RON

contravaloarea a 3 autoturisme neridicate și dobânzile legale calculate la

această sumă.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel pârâta prin care solicitat respingerea acțiunii sub aspectul

obligării sale la plata sumei de 116.100 RON, și la contravaloarea celor 3

autovehicule, cu dobânda aferentă, pentru următoarele motive:

Pentru tranșele 1 și 2 a fost emisă

o factură proformă, ulterior fiind emise facturi fiscale pentru fiecare

autovehicul, însă la cererea reclamantei s-a convenit livrarea în trei tranșe

de 100.000 RON. Reclamanta a refuzat ridicarea autovehiculelor din a doua

tranșă, iar pentru a treia tranșă nu au mai fost emise facturi fiscale.

Intenția reclamantei de a ridica

autovehiculele a lipsit, aceasta nu s-a prezentat să le ridice.

Pentru obligarea pârâtei la plata

sumei de 8.292,5 RON, nu s-a administrat nicio probă care să ateste că acestea

erau devastate. De asemenea a invocat prevederile art. 1074 alin. (2) C. civ.,

potrivit căruia riscul este al creditorului, în speță reclamanta. Cu referire

la obligarea la plata dobânzii, susține că acest capăt este inadmisibil,

întrucât nu s-a precizat de când începe să curgă.

De asemenea, pârâta a mai arătat că

cel de al doilea capăt al cererii este inadmisibil, reclamanta putând solicita

predarea autoturismelor și nu restituirea prețului.

Nu au fost administrate probe în

ceea ce privește obligația de predare, potrivit art. 5.1 alin. (2) din

contract.

Curtea, verificând sentința apelată

a constatat că obligația de plată a reclamantei se năștea potrivit art. 4.2 din

contract la un termen de 10 zile de la data emiterii facturii fiscale, dar nu

mai târziu de 3 zile de la radierea autovehiculelor și predarea lor către

cumpărător. În speță, executarea obligațiilor nu a decurs astfel, ci dimpotrivă

reclamanta a efectuat mai întâi plata, iar ulterior a avut loc predarea.

Nerespectarea obligației de ridicare

a autovehiculelor nu a fost reținută, deoarece prin Adresa nr. 64 din 3 martie

2009, pârâta a comunicat reclamantei că a sistat livrarea și eliberarea

actelor, deoarece cumpărătorul nu a respectat clauza cu privire la preț.

Efectuarea plății în avans de către

reclamantă nu determină o modificare a clauzei cuprinsă în art. 4.2 din

contract, iar reclamanta deși a efectuat anticipat plata, pârâta a întârziat

întocmirea și predarea documentelor și predarea autovehiculelor.

Critica referitoare la

inadmisibilitatea capătului doi al cererii, a fost înlăturată având în vedere

obligațiile stabilite prin contract, respectiv executarea obiectului în trei

tranșe, ceea ce nu echivalează cu un contract cu prestații succesive.

Desființarea contractului nu poate opera pentru ceea ce s-a executat, ci pentru

partea de contract pentru care reclamanta a plătit prețul, iar pârâta nu a

predat înscrisurile aferente.

Cu referire la criticile cu privire

la obligarea pârâtei la contravaloarea celor trei autovehicule, Curtea a

constatat că pârâta nu a prezentat fișele tehnice ale acestora potrivit art.

5.3 din contract. În ceea ce privește dobânda, arată că momentul curgerii

acesteia este reprezentat de momentul efectuării plății.

Prin Decizia nr. 109/A din 17

decembrie 2010 Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială,

a respins ca nefondat apelul pârâtei.

Recursul. Motivele de recurs.

Împotriva Deciziei nr. 109/A din 17

decembrie 2010 a Curții de Apel Galați a declarat recurs pârâta SC G.S.E.R. SA

București, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pârâta a invocat în susținerea

recursului, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Criticile recurentei au constat în

următoarele:

cu privire la calitatea procesuală a pârâtei.

apel a reținut în mod greșit că pârâta este de acord cu rezilierea

contractului, lucru ce vine în contradicție cu completarea motivelor de apel,

prin care a susținut inadmisibilitatea capătului doi al acțiunii, prin care s-a

solicitat restituirea prețului achitat. Obiectul contractului este reprezentat

de o obligație de a da, iar executarea în natură este întotdeauna posibilă. De

asemenea, greșit s-a reținut că este vorba de un contract cu executare uno

ictu, în realitate fiind vorba de un contract cu executare succesivă.

În ceea ce privește obligarea

pârâtei la restituirea prețului, recurenta a arătat că din corespondența

purtată între părți, reclamanta a solicitat emiterea unei facturi proforme, iar

în baza acesteia reclamanta a efectuat plata. Plata făcută anterior termenului,

reprezintă o renunțare la beneficiul termenului.

Obligația de predare a fost

executată conform contractului, iar potrivit art. 5.1 alin. (2) din contract,

reclamanta era cea care trebuia să se prezinte la sediu pentru ridicarea

acestora, pe cheltuiala sa.

Sistarea livrărilor a fost dispusă

ca urmare a refuzului reclamantei de a ridica autovehiculele achitate și

refuzului de a achita restul de preț.

În continuare, recurenta face

trimitere la corespondența purtată între părți, care atestă reaua-credință a

reclamantei, aceasta nefăcând dovada că s-a prezentat la sediul pârâtei pentru

a solicita predarea.

capătului de cerere privind obligarea pârâtei la contravaloarea celor trei

autovehicule, recurenta invocă dispozițiile art. 1295 C. civ., riscul pieirii

bunului fiind în sarcina reclamantei, cu excepția punerii în întârziere a

debitorului, în speță pârâta.

Cu referire la obligarea sa la plata

dobânzii legale, arată că întrucât nu a fost precizat momentul curgerii

acesteia, nu există posibilitatea de a fi calculată.

Recursul este nefondat.

Prealabil examinării criticilor

formulate de către recurenta-pârâtă, Înalta Curte, reamintește că potrivit

actualei reglementări, motivele de recurs pot viza doar legalitatea hotărârii

atacate, întrucât această cale de atac nu are caracter devolutiv. O examinare a

temeiniciei hotărârii, în această fază a judecății nu s-ar justifica.

Din acest punct de vedere,

trimiterile recurentei la corespondența comercială purtată de părți, în

susținerea greșitei interpretări a acestora de către instanța de apel, este o

chestiune lăsată la libera apreciere a instanței devolutive, situația de fapt

astfel stabilită, rămânând câștigată cauzei.

Pornind de la aceste precizări,

Înalta Curte va examina motivele de nelegalitate care se circumscriu

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prealabil, se constată că prima

critică privind eroarea în care s-a aflat instanța de apel cu privire la

calitatea procesuală este nefondată, fiind evident că ne aflăm în situația unei

greșeli materiale în ceea ce privește denumirea părților și nu calitatea

procesuală a acestora.

Prin criticile referitoare la

admiterea capătului de cerere privind rezilierea contractului de

vânzare-cumpărare nr. 212/2008 și obligarea la restituirea sumei plătită în

avans, recurenta aduce în discuție faptul că nu a fost de acord cu rezilierea

contractului, în oricare situație neputând fi obligată decât la executarea în

natură a contractului.

Din acest punct de vedere, se

constată că prin acțiunea de față s-a solicitat desființarea unui contract de

vânzare-cumpărare, prin care părțile au convenit livrarea unui număr de 82 de

autoturisme, în trei tranșe și plata acestora în trei tranșe. Condițiile

desființării acestuia este reprezentat de producerea unor evenimente

posterioare încheierii lui, respectiv predarea autovehiculelor și a

documentelor aferente.

Sancțiunea aplicabilă debitorului,

impune stabilirea culpei în executarea obligației.

Astfel, în mod corect au fost

interpretate obligațiile asumate de părți, prin prisma art. 4.2 din contract,

care stabilește modalitatea de plată. Din acest punct de vedere, în mod corect

s-a reținut că data de la care reclamanta era obligată la plata prețului este

legată de momentul predării actelor autovehiculelor, iar plata în avans

efectuată de către reclamantă nu constituie o modificare implicită a clauzei

sus menționată. Culpa pârâtei este determinată de sistarea eliberării actelor

și sistarea livrării autovehiculelor solicitate. În ceea ce privește argumentele

prezentate în sprijinul renunțării la beneficiul termenului prevăzut în

favoarea debitorului, respectiv reclamanta, acestea sunt lipsite de relevanță,

în condițiile în care culpa desființării contractului aparține pârâtei, și nu

reclamantei.

Critica recurentei cu referire la

art. 5.1 din contract, care prevede că obligația de a ridica autovehiculele

aparține reclamantei, situație care nu a fost demonstrată în cauză, va fi

înlăturată, întrucât această clauză prevede în sarcina cui cad cheltuielile de

transport de la vânzător la cumpărător. Pe de altă parte, fiind în situația

unui contract sinalagmatic, una dintre obligații este cauza celeilalte, iar

obligația de livrare a pârâtei include și obligația de predare a

autoturismelor.

Potrivit art. 1025 C. civ.,

titularul dreptului de a pretinde rezoluțiunea contractului, are latitudinea de

a cere fie executarea obligației debitorului, fie desființarea contractului.

În cauza de față, deși pârâta

susține că obiectul obligației de a da, face ca executarea în natură să fie

întotdeauna posibilă, obligarea pârâtei la restituirea avansului este

consecința repunerii părților în situația anterioară, și nu este consecința

executării obligațiilor asumate prin contract. O dată cu încetarea cauzei

obligației, se impune ca partea culpabilă de neexecutare, să restituie avansul

prețului vânzării, pentru a nu ne afla în situația unei îmbogățiri fără justă

cauză.

Cu referire la atitudinea procesuală

a pârâtei, care atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel

a fost de acord cu capătul de cerere privind desființarea contractului, însă

fără restituirea prețului achitat, capăt de cerere pe care l-a apreciat

inadmisibil, având în vedere poziția procesuală actuală prin care este de acord

cu executarea în natură a obligației, având în vedere împrejurările cauzei care

au demonstrat că neexecutarea la termen a obligației se datorează culpei

pârâtei, aceasta nu este în măsură să opteze pentru una dintre cele două

variante. Astfel cum s-a mai arătat, obligarea la restituirea prețului este

consecința directă a desființării contractului.

Criticile recurentei cu privire la

admiterea capătului de cerere privind contravaloarea celor trei autovehicule,

precum și dobânda legală aferentă acestei sume, vizează dispozițiile art. 1295

C. civ., care transferă riscul pieirii bunului de la momentul încheierii

contractului. Acestea nu pot fi reținute, în condițiile în care prin art. 5.3

din contract pârâta s-a obligat ca la momentul livrării, autovehiculele să fie

însoțite de fișe tehnice de evaluare care să ateste că acestea corespund stării

tehnice de la momentul organizării licitației. În condițiile în care reclamanta

a refuzat preluarea celor trei autovehicule deoarece se aflau într-o stare

improprie utilizării, culpa pârâtei este prezumată cât timp nu se dovedește o

cauză străină exoneratoare de răspundere. Obligația accesorie predării

stipulată la art. 1074 alin. (1) C. civ., este stipulată în favoarea

cumpărătorului, și nu invers, astfel cum interpretează pârâta.

Ultima critică a recurentei privește

aplicarea dispozițiilor art. 43 C. com. Din acest punct de vedere, se constată

că legiuitorul în materie comercială a condiționat plata dobânzilor legale doar

de existența unor raporturi comerciale, datoriile comerciale producând dobândă

de drept, din ziua în care au ajuns la scadență și nu au fost achitate de către

debitor, în speță pârâta. Momentul ajungerii la scadență este reprezentat de

momentul în care s-a efectuat plata acestei sume. Posibilitatea stabilirii

cuantumului acestor dobânzi, revine organului de executare, în aplicarea

dispozițiilor art. 371

2

C. proc. civ., fără a reprezenta un motiv de

inadmisibilitate al acestui capăt de cerere.

În raport de aceste considerente,

constatând că nu se evidențiază motive de nelegalitate care să determine

reformarea deciziei pronunțată de către instanța de apel, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC G.S.E.R. SA București împotriva Deciziei nr. 109/A din 17

decembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și

fluvială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 iunie 2011.