ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2411/2011

Reclamanta SC C. SRL Brăila a chemat în judecată pe pârâta SC G.S.E.R. SA, pentru a se constata desființat contractul de vânzare-cumpărare nr. 212 din 23 decembrie 2008 și a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 100.159 RON reprezentând sumă achitată și penalități de întârziere, calculate pentru această sumă potrivit prevederilor contractuale precum și plata contravalorii a 3 autoturisme neridicate, respectiv 8292,5 RON și a dobânzii legale. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți a intervenit contractul de vânzare-cumpărare sus-menționat, având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui număr de 82 de autoturisme, care urmau să fie livrate în localități diferite, plata acestora urmând a se face la un termen de 10 zile de la data emiterii facturii fiscale, dar nu mai târziu de 3 zile de la data radierii acestora de către vânzător și predarea către cumpărător a documentelor aferente.

Reclamanta a achitat la 22 ianuarie 2009, suma de 100.000 RON, la 27 ianuarie 2009 au fost emise facturile fiscale, termenul de plată fiind specificat 27 ianuarie 2009, însă reclamanta a primit cele 31 de autovehicule la 5 februarie 2009. Ulterior, reclamanta a mai achitat suma de 100.000 RON, iar pârâta a întârziat din nou livrarea autoturismelor. Reclamanta, prin Adresa nr. 371 din 30 aprilie 2009, a înștiințat pârâta că înțelege să denunțe contractul, în cazul în care acesta nu este executat, iar la data de 11 mai 2009, cu Adresa nr. 389 a solicitat societății pârâte să considere contractul desființat. Pârâta a răspuns că nu este de acord cu rezilierea contractului și a notificat reclamanta să ridice autovehiculele.

Reclamanta a mai arătat că un autoturism nu a putut fi ridicat, fiind devastat, iar altul nu a fost găsit de vânzător. Reclamanta a susținut că această atitudine a pârâtei, i-a creat prejudicii, contractele pe care le-a încheiat cu terții fiind reziliate cu obligarea sa la plata de penalități. Pârâta, prin întâmpinare a precizat că este de acord cu rezilierea contractului, însă solicită obligarea reclamantei la plata debitului restant de 100.000 RON și penalități de 0,1% și la plata taxei de staționare de 50 euro/zi pentru fiecare autovehicul neridicat, însă ulterior a renunțat la pretențiile formulate, precizând că nu înțelege să formuleze cerere reconvențională.

Tribunalul, analizând materialul probator administrat în cauză a reținut că pretențiile reclamantei au drept izvor contractul de vânzare-cumpărare, prin care pârâta s-a obligat să vândă reclamantei un număr de 82 de autoturisme, aflate în proprietatea sa, la termenele și cu prețul stabilit de comun acord, respectiv 357.000 RON. Plata autovehiculelor urma să se facă în condițiile art. 4.2 din contract. Deși reclamanta a dat dovadă de bună credință și a achitat un număr de 31 de autovehicule, chiar anterior emiterii facturii fiscale și livrării acestora, pârâta nu a făcut dovada că a pus la dispoziția reclamantei autovehiculele și documentele aferente, iar reclamanta a refuzat ridicarea lor.

Susținerile pârâtei privind neachitarea integrală a autovehiculelor și neachitarea facturii proforme în valoare de 357.000 RON, au fost înlăturate, din probele administrate a rezultat că reclamanta a achitat anterior emiterii facturilor fiscale suma de 200.000 RON, iar factura proformă nu este document de plată. Tribunalul a concluzionat în sensul că pârâta are obligația restituirii sumelor încasate reprezentând contravaloarea autovehiculelor neridicate, precum și obligația de plată acelor 3 autoturisme care nu au putut fi ridicate, potrivit art. 1074 C. civ., urmând a fi constatată rezilierea contractului.

În consecință, prin Sentința nr. 97/Fcom din 12 mai 2010, Tribunalul Brăila, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a constatat reziliat contractul de vânzare-cumpărare nr. 212 din 23 decembrie 2008, a obligat pârâta la plata sumei de 116.100 RON plată achitată și la plata sumei de 8.292,5 RON contravaloarea a 3 autoturisme neridicate și dobânzile legale calculate la această sumă. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta prin care solicitat respingerea acțiunii sub aspectul obligării sale la plata sumei de 116.100 RON, și la contravaloarea celor 3 autovehicule, cu dobânda aferentă, pentru următoarele motive: Pentru tranșele 1 și 2 a fost emisă o factură proformă, ulterior fiind emise facturi fiscale pentru fiecare autovehicul, însă la cererea reclamantei s-a convenit livrarea în trei tranșe de 100.000 RON.

Reclamanta a refuzat ridicarea autovehiculelor din a doua tranșă, iar pentru a treia tranșă nu au mai fost emise facturi fiscale. Intenția reclamantei de a ridica autovehiculele a lipsit, aceasta nu s-a prezentat să le ridice. Pentru obligarea pârâtei la plata sumei de 8.292,5 RON, nu s-a administrat nicio probă care să ateste că acestea erau devastate. De asemenea a invocat prevederile art. 1074 alin. (2) C. civ., potrivit căruia riscul este al creditorului, în speță reclamanta. Cu referire la obligarea la plata dobânzii, susține că acest capăt este inadmisibil, întrucât nu s-a precizat de când începe să curgă. De asemenea, pârâta a mai arătat că cel de al doilea capăt al cererii este inadmisibil, reclamanta putând solicita predarea autoturismelor și nu restituirea prețului.

Nu au fost administrate probe în ceea ce privește obligația de predare, potrivit art. 5.1 alin. (2) din contract. Curtea, verificând sentința apelată a constatat că obligația de plată a reclamantei se năștea potrivit art. 4.2 din contract la un termen de 10 zile de la data emiterii facturii fiscale, dar nu mai târziu de 3 zile de la radierea autovehiculelor și predarea lor către cumpărător. În speță, executarea obligațiilor nu a decurs astfel, ci dimpotrivă reclamanta a efectuat mai întâi plata, iar ulterior a avut loc predarea. Nerespectarea obligației de ridicare a autovehiculelor nu a fost reținută, deoarece prin Adresa nr. 64 din 3 martie 2009, pârâta a comunicat reclamantei că a sistat livrarea și eliberarea actelor, deoarece cumpărătorul nu a respectat clauza cu privire la preț.

Efectuarea plății în avans de către reclamantă nu determină o modificare a clauzei cuprinsă în art. 4.2 din contract, iar reclamanta deși a efectuat anticipat plata, pârâta a întârziat întocmirea și predarea documentelor și predarea autovehiculelor. Critica referitoare la inadmisibilitatea capătului doi al cererii, a fost înlăturată având în vedere obligațiile stabilite prin contract, respectiv executarea obiectului în trei tranșe, ceea ce nu echivalează cu un contract cu prestații succesive. Desființarea contractului nu poate opera pentru ceea ce s-a executat, ci pentru partea de contract pentru care reclamanta a plătit prețul, iar pârâta nu a predat înscrisurile aferente. Cu referire la criticile cu privire la obligarea pârâtei la contravaloarea celor trei autovehicule, Curtea a constatat că pârâta nu a prezentat fișele tehnice ale acestora potrivit art. 5.3 din contract.

În ceea ce privește dobânda, arată că momentul curgerii acesteia este reprezentat de momentul efectuării plății. Prin Decizia nr. 109/A din 17 decembrie 2010 Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, a respins ca nefondat apelul pârâtei. Recursul. Motivele de recurs. Împotriva Deciziei nr. 109/A din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Galați a declarat recurs pârâta SC G.S.E.R. SA București, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Pârâta a invocat în susținerea recursului, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Criticile recurentei au constat în următoarele: 1. Instanța de apel este în eroare cu privire la calitatea procesuală a pârâtei.

2. Prin considerente, instanța de apel a reținut în mod greșit că pârâta este de acord cu rezilierea contractului, lucru ce vine în contradicție cu completarea motivelor de apel, prin care a susținut inadmisibilitatea capătului doi al acțiunii, prin care s-a solicitat restituirea prețului achitat. Obiectul contractului este reprezentat de o obligație de a da, iar executarea în natură este întotdeauna posibilă. De asemenea, greșit s-a reținut că este vorba de un contract cu executare uno ictu, în realitate fiind vorba de un contract cu executare succesivă. În ceea ce privește obligarea pârâtei la restituirea prețului, recurenta a arătat că din corespondența purtată între părți, reclamanta a solicitat emiterea unei facturi proforme, iar în baza acesteia reclamanta a efectuat plata.

Plata făcută anterior termenului, reprezintă o renunțare la beneficiul termenului. Obligația de predare a fost executată conform contractului, iar potrivit art. 5.1 alin. (2) din contract, reclamanta era cea care trebuia să se prezinte la sediu pentru ridicarea acestora, pe cheltuiala sa. Sistarea livrărilor a fost dispusă ca urmare a refuzului reclamantei de a ridica autovehiculele achitate și refuzului de a achita restul de preț. În continuare, recurenta face trimitere la corespondența purtată între părți, care atestă reaua-credință a reclamantei, aceasta nefăcând dovada că s-a prezentat la sediul pârâtei pentru a solicita predarea. 3. În ceea ce privește admiterea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la contravaloarea celor trei autovehicule, recurenta invocă dispozițiile art. 1295 C. civ., riscul pieirii bunului fiind în sarcina reclamantei, cu excepția punerii în întârziere a debitorului, în speță pârâta.

Cu referire la obligarea sa la plata dobânzii legale, arată că întrucât nu a fost precizat momentul curgerii acesteia, nu există posibilitatea de a fi calculată. Recursul este nefondat. Prealabil examinării criticilor formulate de către recurenta-pârâtă, Înalta Curte, reamintește că potrivit actualei reglementări, motivele de recurs pot viza doar legalitatea hotărârii atacate, întrucât această cale de atac nu are caracter devolutiv. O examinare a temeiniciei hotărârii, în această fază a judecății nu s-ar justifica. Din acest punct de vedere, trimiterile recurentei la corespondența comercială purtată de părți, în susținerea greșitei interpretări a acestora de către instanța de apel, este o chestiune lăsată la libera apreciere a instanței devolutive, situația de fapt astfel stabilită, rămânând câștigată cauzei.

Pornind de la aceste precizări, Înalta Curte va examina motivele de nelegalitate care se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prealabil, se constată că prima critică privind eroarea în care s-a aflat instanța de apel cu privire la calitatea procesuală este nefondată, fiind evident că ne aflăm în situația unei greșeli materiale în ceea ce privește denumirea părților și nu calitatea procesuală a acestora. Prin criticile referitoare la admiterea capătului de cerere privind rezilierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 212/2008 și obligarea la restituirea sumei plătită în avans, recurenta aduce în discuție faptul că nu a fost de acord cu rezilierea contractului, în oricare situație neputând fi obligată decât la executarea în natură a contractului.

Din acest punct de vedere, se constată că prin acțiunea de față s-a solicitat desființarea unui contract de vânzare-cumpărare, prin care părțile au convenit livrarea unui număr de 82 de autoturisme, în trei tranșe și plata acestora în trei tranșe. Condițiile desființării acestuia este reprezentat de producerea unor evenimente posterioare încheierii lui, respectiv predarea autovehiculelor și a documentelor aferente. Sancțiunea aplicabilă debitorului, impune stabilirea culpei în executarea obligației. Astfel, în mod corect au fost interpretate obligațiile asumate de părți, prin prisma art. 4.2 din contract, care stabilește modalitatea de plată. Din acest punct de vedere, în mod corect s-a reținut că data de la care reclamanta era obligată la plata prețului este legată de momentul predării actelor autovehiculelor, iar plata în avans efectuată de către reclamantă nu constituie o modificare implicită a clauzei sus menționată.

Culpa pârâtei este determinată de sistarea eliberării actelor și sistarea livrării autovehiculelor solicitate. În ceea ce privește argumentele prezentate în sprijinul renunțării la beneficiul termenului prevăzut în favoarea debitorului, respectiv reclamanta, acestea sunt lipsite de relevanță, în condițiile în care culpa desființării contractului aparține pârâtei, și nu reclamantei. Critica recurentei cu referire la art. 5.1 din contract, care prevede că obligația de a ridica autovehiculele aparține reclamantei, situație care nu a fost demonstrată în cauză, va fi înlăturată, întrucât această clauză prevede în sarcina cui cad cheltuielile de transport de la vânzător la cumpărător. Pe de altă parte, fiind în situația unui contract sinalagmatic, una dintre obligații este cauza celeilalte, iar obligația de livrare a pârâtei include și obligația de predare a autoturismelor.

Potrivit art. 1025 C. civ., titularul dreptului de a pretinde rezoluțiunea contractului, are latitudinea de a cere fie executarea obligației debitorului, fie desființarea contractului. În cauza de față, deși pârâta susține că obiectul obligației de a da, face ca executarea în natură să fie întotdeauna posibilă, obligarea pârâtei la restituirea avansului este consecința repunerii părților în situația anterioară, și nu este consecința executării obligațiilor asumate prin contract. O dată cu încetarea cauzei obligației, se impune ca partea culpabilă de neexecutare, să restituie avansul prețului vânzării, pentru a nu ne afla în situația unei îmbogățiri fără justă cauză.

Cu referire la atitudinea procesuală a pârâtei, care atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel a fost de acord cu capătul de cerere privind desființarea contractului, însă fără restituirea prețului achitat, capăt de cerere pe care l-a apreciat inadmisibil, având în vedere poziția procesuală actuală prin care este de acord cu executarea în natură a obligației, având în vedere împrejurările cauzei care au demonstrat că neexecutarea la termen a obligației se datorează culpei pârâtei, aceasta nu este în măsură să opteze pentru una dintre cele două variante. Astfel cum s-a mai arătat, obligarea la restituirea prețului este consecința directă a desființării contractului. Criticile recurentei cu privire la admiterea capătului de cerere privind contravaloarea celor trei autovehicule, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, vizează dispozițiile art. 1295 C. civ., care transferă riscul pieirii bunului de la momentul încheierii contractului.

Acestea nu pot fi reținute, în condițiile în care prin art. 5.3 din contract pârâta s-a obligat ca la momentul livrării, autovehiculele să fie însoțite de fișe tehnice de evaluare care să ateste că acestea corespund stării tehnice de la momentul organizării licitației. În condițiile în care reclamanta a refuzat preluarea celor trei autovehicule deoarece se aflau într-o stare improprie utilizării, culpa pârâtei este prezumată cât timp nu se dovedește o cauză străină exoneratoare de răspundere. Obligația accesorie predării stipulată la art. 1074 alin. (1) C. civ., este stipulată în favoarea cumpărătorului, și nu invers, astfel cum interpretează pârâta. Ultima critică a recurentei privește aplicarea dispozițiilor art. 43 C. com.

Din acest punct de vedere, se constată că legiuitorul în materie comercială a condiționat plata dobânzilor legale doar de existența unor raporturi comerciale, datoriile comerciale producând dobândă de drept, din ziua în care au ajuns la scadență și nu au fost achitate de către debitor, în speță pârâta. Momentul ajungerii la scadență este reprezentat de momentul în care s-a efectuat plata acestei sume. Posibilitatea stabilirii cuantumului acestor dobânzi, revine organului de executare, în aplicarea dispozițiilor art. 371 2 C. proc. civ., fără a reprezenta un motiv de inadmisibilitate al acestui capăt de cerere. În raport de aceste considerente, constatând că nu se evidențiază motive de nelegalitate care să determine reformarea deciziei pronunțată de către instanța de apel, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC G.S.E.R. SA București împotriva Deciziei nr. 109/A din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2011.