ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 54/2012

Ședința publică de la 18 ianuarie 2012 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1162/105/2010, reclamanta SC G.M.T. SRL, prin administratorul judiciar a chemat în judecată pe pârâta SC U. SA Ploiești, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 748.900 lei penalității de întârziere în livrarea produselor contractate. Prin aceeași cerere s-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor rezultate din nelivrarea de către reclamată a produselor finite către beneficiar, în sumă totală de 3.539.759,85 lei, respectiv: 45.000 Euro - echivalentul a 163.687,50 lei calculați la cursul de la data plății, pentru utilajele AFP 200; 639.683,99 Euro, echivalentul a 2.628.589,46 lei daune solicitate de către beneficiarul utilajului, T.W.

– Germania, calculate la cursul de la data introducerii acțiunii, pentru utilajul AFP 230; 111.120,57 Euro echivalentul a 436.448,27 lei - conform facturii 3528 din 08 octombrie 2009 pentru utilajul AFP 200 M7; 43.866 Euro - echivalentul a 165.348,50 lei calculat la cursul în vigoare la data restituirii sumei, conform facturii nr. 1525 din 28 ianuarie 2008, aferentă strungului KDM17; 34.760 Euro echivalentul a 145.686,12 lei - sumă reținută la plata de către firma R. Italia, pentru livrarea cu întârziere a strungului din culpa exclusivă a pârâtei, calculată la cursul în vigoare de la data reținerii sumei din restul de plătit după punere în funcțiune. Reclamanta a arătat că totalul acestor daune este de 874.429,99 Euro echivalentul a 3.539.759,85 lei din care s-a scăzut, în temeiul art. 1069 C. civ., suma de 748.900 lei, reprezentând penalități de întârziere, astfel că daunele totale solicitate sunt de 2.790.859,85 lei.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2010, tribunalul a respins excepția prematurității formulării cererii, invocată de pârâtă apreciind că reclamanta a fost notificată cu adresă nr. 43 din 26 ianuarie 2010, pentru a se prezenta la concilierea din 15 februarie 2010, când nu s-a prezentat, ceea ce dovedește lipsa de interes a acesteia, în soluționarea amiabilă și lipsa unei vătămării care să atragă inadmisibilitatea cererii în temeiul art. 720 1 C. proc. civ. Prin sentința nr. 527 din 30 noiembrie 2010, Tribunalul Prahova a admis în parte, cererea formulată de reclamanta SC G.M.T. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC U. SA Ploiești și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 748.900 lei reprezentând penalității de întârziere în livrarea produselor contractate, calculate conform contractului părților.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta SC G.M.T. SRL București (fostă SC E.I.G. SRL), în calitate de cumpărător și SC U. SA Ploiești, în calitate de vânzător au încheiat contractul de vânzare - cumpărare nr. 021/296 din 14 februarie 2005, având ca obiect vânzarea - cumpărarea de mașini unelte și părți componente de mașini unelte (echipamente), conform Anexelor de la contract, conform căruia, la art. 5.5. părțile au prevăzut o clauză de suspendare a contractului, potrivit căreia, în cazul în care suma rezultată din cumularea creditelor acordate și a restanțelor la plată ale cumpărătorului depășește 60.000 Euro, vânzătorul are dreptul de a opri livrările până la plata de către cumpărător a tuturor restanțelor și a majorărilor la acestea.

Astfel cum a susținut în întâmpinare, pârâta a uzat de această clauză numai pentru a nu mai livra marfa (componente, mașini - unelte, prelucrări), în valoare de 2.836.449,60 lei, existentă și rămasă în stoc, nu și pentru marfa livrată anterior. Tribunalul a constatat că, în condițiile în care nu a înțeles să invoce până la acest moment clauza menționată, pârâta este răspunzătoare pentru livrarea cu întârziere a echipamentelor vândute anterior pentru care datorează penalizări de întârziere, conform clauzei penale prevăzută de părți la art. 9.1. din contract, potrivit căreia, în cazul în care vânzătorul nu își îndeplinește sau își îndeplinește cu întârziere obligațiile contractuale, acestuia i se aplică o penalizare de 0,1 % pe zi de întârziere din valoarea obligațiilor întârziate, dar nu mai mult de 10 % din valoare acestora.

Prin urmare, pârâta datorează, conform clauzei penale, care determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor, ca urmare a executării cu întârziere a obligațiilor de către debitor, numai penalitățile de întârziere, în valoare de 748.900 lei. S-a mai reținut că aceste penalități calculate, conform prevederilor contractuale, reprezintă întinderea prejudiciului determinat prin acordul de voință al părților, înainte de producerea acestuia, fiind o modalitate de evaluare a prejudiciului suferit de către reclamantă și că acest prejudiciu, astfel determinat, nu poate fi nici redus, nici mărit de către instanță. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 969 și următoarele C. civ.

raportat la art. 6.1 din contract, a fost admisă cererea reclamantei în parte și a fost obligată pârâta la plata sumei de 748.900 lei penalități de întârziere în livrarea produselor contractate, calculate conform contractului părților. Prin decizia nr. 30 din 15 martie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ambele apeluri declarate de reclamantă și pârâtă, împotriva sentinței mai sus menționate, ca nefondate. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele: Relativ la excepția prematurității cererii invocată de apelanta SC U. SA a reținut că aceasta este neîntemeiată în condițiile în care la dosarul cauzei se află depusă adresa de convocare la conciliere nr. 43 din 26 ianuarie 2010, fiind anexate acte doveditoare.

Faptul că au fost anexate înscrisuri în limba engleză, nu a reprezentat un impediment în desfășurarea procedurii concilierii prevăzută de art. 720 1 și următoarele C. proc. civ., acest aspect putând fi complinit, în situația în care părțile se prezentau la data stabilită pentru conciliere, aspect însă nedorit, părțile optând pentru soluționarea litigiului pe cale judecătorească.

De asemenea, aprecierea în sensul că societatea U. SA are marfă ridicată și neplătită în valoare de 1.518.824,92 lei și stoc de marfă executată și neridicată în valoare de 2.836.649,60, conform adreselor nr. 024/1253/19 din 04 noiembrie 2008 și 1987 din 28 noiembrie 2008 nu este de natura să înlăture obligarea acestuia la plata penalităților, în condițiile în care apelanta pârâtă nu a înțeles să uzeze de prevederile art. 5.5 (suspendarea) din cuprinsul contractului, care stipulează expres că, în cazul în care,,dacă suma datorată de către cumpărătorul SC G. SRL, depășește valoarea de 60.000 euro vânzătorul, respectiv. SC U. SA are dreptul de a opri livrările până la plata de către cumpărător a tuturor restanțelor cât și majorărilor la acestea”.

Ori, astfel cum a reținut și instanța de fond, pârâta nu a înțeles să uzeze de această clauză pentru a suspenda livrările până la plata de către cumpărător a tuturor restanțelor și a majorărilor la acestea, ci, dimpotrivă a continuat să livreze marfa, asumându-și riscul aplicării clauzelor contractuale astfel cum au fost stabilite de părți, inclusiv acordarea de penalități. Față de solicitarea ca reclamanta să facă dovada că penalitățile de întârziere în sumă de 748.900 lei au fost efectiv achitate partenerului extern, s-a apreciat că aceasta nu este necesară, în condițiile în care aceste penalități au fost calculate prin prisma prevederilor contractuale care stabilesc prejudiciul prin acordul de voință al părților, nefiind necesară o altă dovadă.

În ceea ce privește invocarea de către instanța de fond a prevederilor art. 5.3, 5.4. și 5.5 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 296 numai relativ la suma de 2.836.649,60 lei, respectiv, marfa rămasă pe stoc, când în realitate aceste articole se referă la absolut toate restanțele, s-a reținut că susținerea este neîntemeiată, în condițiile în care instanța de fond nu a făcut altceva decât să se raporteze la cererile și apărările invocate de părți în cuprinsul cererii introductive și a întâmpinării (în cuprinsul căreia se face vorbire de marfa neridicată în valoare de 2.836.649,60 lei). Or, dat fiind această situație, instanța nu a făcut decât să aplice clauzele din contract arătând sancțiunile ce intervin în situația nesuspendării contractului și acceptării continuării lui.

În ceea ce privește apelul formulat de apelanta SC G.M.T. SRL, a reținut că prima din criticile formulate vizează neacordarea daunelor interese, acordându-se doar penalități, prin prisma caracterului sancționator, însă, critica este neîntemeiată în condițiile în care instanța s-a raportat la situația de fapt, respectiv cuprinsul contractelor încheiate între părți (art. 9 - penalități) și a celor încheiate de pârâtă cu terții. Aprecierea că s-a dovedit legătura de cauzalitate, faptul că intimata nu a contestat prejudiciul sunt irelevante, în contextul în care reclamantei îi revenea sarcina probei, pârâta neafirmând nici un moment că ar fi de acord cu acordarea de despăgubiri, daune interese; mai mult, în cauză nu s-au dovedit condițiile impuse de art. 1082 C. civ., text de lege care de altfel nici nu a fost invocat de către reclamantă în acțiune.

De asemenea, sub aspectul responsabilității, în cazul în care o parte nu-și execută obligațiile ce-i revin din contract se va angaja responsabilitatea ei contractuală, însă din punct de vedere al unui terț. dacă o persoană împiedică pe una din părțile contractante să execute o obligație contractuală, responsabilitatea acestuia va fi una extracontractuală, pe temeiul faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, art. 998 și urm. C. civ., text de lege care nu a fost invocat în cererea dedusă judecății, nedovedindu-se existența prejudiciului, a legăturii de cauzalitate și a vinovăției. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs ambele părți. 1. Recurenta reclamantă SC G.M.T. SRL București, prin administrator judiciar T.E.

SPRL Brașov își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicită admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei recurate, și pe cale de consecință și pe cea a sentinței de fond, în sensul admiterii și a diferenței de daune reprezentând prejudiciu direct și efectiv suferit. Critici subsumate art. 304 pct. 7 C. proc. civ.: Se susține că, în pagina a doua din decizie, fraza ultima instanța retine, nu se știe de unde anume, faptul ca daunele totale solicitate sunt în sumă de 2.790.859,85 lei, or, reclamanta nu putea să solicite doar daune fără a avea în vedere penalitățile prevăzute în contract. A fost deci obligată să le calculeze și să le solicite ca atare, urmând ca diferența până la acoperirea prejudiciului să fie solicitată cu titlu de daune în completare.

Prin urmare, instanța de apel a reținut motive străine de natura pricinii. Critici subsumate art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.: Se susține că instanța de apel nu a reținut faptul că U. cunoștea faptul că piesele respective sunt destinate echipării unor mașini-unelte, că aceasta era la curent (deși nu are importanță) inclusiv cu clauzele contractelor sale externe, fiind de zeci de ori notificată. Nu a reținut nici faptul că reclamanta nu a corelat termenele de livrare din contractele externe cu o rezervă de minimum 6 luni față de cele interne și că dacă se înregistra doar această întârziere ea nu plătea penalizări și nici nu ar fi avut temei să solicite daune.

Nu s-a menționat nici imposibilitatea apelării la un fabricant intern sau în condiții de rentabilitate la unul extern pentru limitarea prejudiciului și nici faptul că piesele livrate cu întârziere au fost achitate partenerilor externi, iar societății sale i-au fost reținute pur și simplu penalitățile direct din prețul mașinilor livrate. În lipsa unor apărări menite să infirme cele reținute, era posibil ca instanța de apel să respingă și daunele moratorii. Față de prevederile contractuale în care chiar daunele moratorii au fost limitate, ea nici nu ar fi avut dreptul să solicite și daune și penalități, or, în loc să se aprecieze faptul că nu a cerut și „lucrum cesans”, instanța o sancționează pe motivul că în contract nu scrie că avea dreptul și la daune, deși acest drept este prevăzut de lege (art. 1073 și art. 1084 C. civ.).

În concluzie, solicită instanței de recurs să constate că sunt îndeplinite toate condițiile cerute de lege pentru angajarea răspunderii intimatei și obligarea pârâtei la plata daunelor interese solicitate, respectiv 3.539.759,85 lei, motiv pentru care solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. 2. Recurenta pârâtă SC U. SA își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și solicită admiterea acesteia și modificarea deciziei curții de apel, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată. Pe cale de excepție, recurenta-pârâtă înțelege să reitereze excepția prematurității introducerii acțiunii pe care instanța de apel a respins-o ca neîntemeiată apreciind că toate cerințele art. 720 au fost împlinite, ceea ce in opinia sa nu reflectă realitatea.

În consecință, solicită instanța să admită excepția invocată, în sensul de a respinge acțiunea ca prematur introdusă. Pe fond, în situația în care instanța va respinge excepția invocată, solicită să fie avut în vedere contractul nr. 021/296 din 14 februarie 2005 ca fiind singurul izvor de drepturi și obligații pentru părțile litigante. Criticile sale sunt subsumate art. 304 pct. 8 C. proc. civ., după cum urmează: Instanța de apel și cea de fond, în mod eronat au apreciat și s-au pronunțat în sensul că art. 5.3, 5.4, 5.5 din Contractul de vânzare-cumpărare nu se aplică decât numai mărfurilor executate și aflate pe stoc în valoare de 2.836.449,60 lei și nu la absolut toată cantitatea de marfă executată și mai ales livrată, inclusiv marfa ce face obiectul pretențiilor reclamantei-intimate atât din cererea introductivă cât și din cea de apel.

Solicită instanței să constate faptul că legea părților o constituie Contractul de vânzare-cumpărare nr. 296/2005, care absolut niciodată nu a fost respectat de către intimată și care întotdeauna a înregistrat datorii enorme către societatea sa, iar în momentul în care am procedat la aplicarea art. 5.3, 5.4, 5.5 din contract ca urmare a neachitării unor sume de peste 50.000 - 60.000 de euro reprezentând datorie restantă și care nu au legătură cu marfa aflată pe stoc cu valoarea ei separată de 2.836.649 lei, SC G.M.T. SRL București a acționat-o în judecată pentru a obține penalități tot de la ea care nici până în prezent nu și-a încasat toată datoria restantă. Totodată, acest contract a fost semnat fără obiecțiuni de către SC G. SRL București, iar livrarea cu întârziere a mărfurilor contractate a fost din culpa exclusivă a intimatei, determinată de achitarea cu întârziere sau neachitarea facturilor și restanțelor anterioare acestora.

Toate aceste aspecte au fost învederate instanței de apel ca și celei de fond, fără însă a ține cont de ele în pronunțarea unei sentințe judicioase. Un alt aspect pe care îl critică este cel referitor la nedovedirea achitării penalităților de întârziere de către intimată partenerului extern, în sensul că nu era necesară această dovadă, dat fiind că prejudiciul s-a stabilit prin acordul de voință. Pentru că acord de voință al părților a avut și când s-a stabilit prin Contractul de vânzare cumpărare nr. 296/2005 în art. 5.3, 5.4, și 5.5 faptul că perioada de creditare acordată de pârâtă nu va depăși în nici un caz 30 de zile, că suma creditată nu va depăși echivalentul a 50.000 de euro și că dacă valoarea depășește 60.000 de euro, SC U. în calitate de vânzător are dreptul să sisteze livrările până la efectuarea plății de către SC G. a tuturor restanțelor.

Într-o atare situație, societatea sa poate fi obligată să plătească o sumă aleatorie reprezentând penalități de întârziere în sumă de 748.900 lei fără a ști cu certitudine, dacă acestea au fost sau nu achitate de intimată și în ce cuantum. Înalta Curte, examinând motivele de recurs formulate de părți, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente în speță, constată următoarele: În ce privește recursul reclamantei Critica recurentei întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., în sensul că instanța de apel a reținut motive străine de natura pricinii nu poate fi primită, întrucât examinând conținutul deciziei criticate, se constată că instanța a examinat cererile și apărările formulate de părți, atât prin acțiunea introductivă, cât și prin întâmpinare, admițându-le sau respingându-le motivat, potrivit convingerii formate prin luarea în considerare a întregului probatoriu administrat în cauză și a propriei conștiințe, așa încât nu se poate susține justificat că hotărârea astfel pronunțată n-ar conține motivele pe care se sprijină sau ar conține motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Criticile întemeiate de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., nu pot fi nici ele primite. Susținerea conform căreia instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că în mod eronat nu a admis ambele capete de cerere, ci doar pe cel privind obligarea pârâtei la plata sumei de 748.900 lei penalități de întârziere în livrarea produselor contractate, fără a observa că erau îndeplinite cerințele prevăzute de lege (respectiv art. 1073 și art. 1084 C. civ.) pentru a fi acordate și daunele solicitate, deși acestea nu erau stipulate în contract, suma totală cuvenită fiind de 3.539.759,85 lei, nu este întemeiată.

Se constată astfel, că instanța de apel având în vedere situația de fapt, a făcut o interpretare corectă a clauzelor contractuale, apreciind judicios atât asupra faptului că se impune aplicarea clauzelor din contractul părților în ce privește sancțiunile ce intervin în situația nesuspendării contractului și acceptării lui în continuare, cât și asupra nedovedirii condițiilor cerute de dispozițiile art. 1082 C. civ., care de altfel nici nu au fost invocate de reclamantă, cum de altfel nu s-a dovedit nici legătura de cauzalitate dintre prejudiciul suferit de reclamantă prin semnarea contractelor externe și întârzierea produsă de pârâtă, reținându-se în mod corect inopozabilitatea contractelor externe încheiate de reclamantă în ce o privește pe pârâtă.

În ce privește recursul pârâtei Reiterarea excepției prematurității introducerii acțiunii de către reclamantă, pe considerentul că în mod eronat instanța de apel a respins-o ca neîntemeiată, apreciind ca fiind îndeplinite cerințele art. 720 1 C. proc. civ., ceea ce însă, în opinia recurentei, nu reflectă realitatea, nu poate fi primită, de vreme ce instanțele au apreciat corect că, față de dovada convocării la conciliere, adresa nr. 43 din 26 ianuarie 2010, necontestată de pârâtă, se impune respingerea acestei excepții. În ce privește criticile pe fondul cauzei, întemeiate de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că nu sunt întemeiate.

Astfel, judicios s-a reținut că atât timp cât pârâta nu a înțeles să uzeze de prevederile art. 5.5 din contract, clauză stipulată pentru a suspenda livrările până la plata de către cumpărător a tuturor restanțelor, cât și a majorărilor la acestea, ci dimpotrivă, a continuat să livreze marfa, aceasta înseamnă că pârâta și-a asumat riscul aplicării clauzelor contractuale, așa cum au fost stabilite ele de părți, inclusiv cele referitoare la acordarea de penalități. Totodată, susținerea potrivit căreia ar fi trebuit ca reclamanta să facă dovada achitării penalităților către partenerul extern este neîntemeiată, pentru că în condițiile în care penalitățile în valoare de 748.900 lei au fost calculate în baza prevederilor contractuale care au stabilit întinderea prejudiciului determinat prin acordul de voință al părților, o astfel de dovadă nu era necesară, așa cum corect au apreciat și ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză.

Drept urmare, reținându-se că nici una dintre recurente nu a formulat critici de natură să conducă la modificarea sau casarea deciziei curții de apel, în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., aceasta va fi menținută ca fiind legală și vor fi respinse ca nefondate ambele recursuri declarate împotriva acestei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC G.M.T. SRL București, prin administrator judiciar A.R.J. IPURL BUCUREȘTI și de pârâta SC U. SA Ploiești împotriva deciziei nr. 30 din 15 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2012.