ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 447/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 447/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Olt, secția

penală, prin sentința penală nr. 137 din 25 iulie 2012 pronunțată în dosarul nr.

3307/104/2012, în baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., și a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., raportat la art. 76 alin.

(1) lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.I., la pedeapsa de un an și 10

luni închisoare.

În baza art. 174 alin.

(1) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. pen., și a art. 74 alin. (1) lit.

a) C. pen., raportat la art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același

inculpat la 6 ani închisoare.

În baza art. 76 alin.

(3) C. pen., s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere de

drepturi în cazul acestei din urmă infracțiuni.

În baza art. 33 lit.

a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului B.I.

pedeapsa principală cea mai grea de 6 ani închisoare.

În baza art. 71 alin.

(1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) și b) C. pen., pe timpul detenției.

În baza art. 88 alin.

(1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii timpul arestării

preventive cu începere din 17 aprilie 2012.

În baza art. 350 alin.

(1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a cuțitului cu

lungimea de 23 cm și plăsele din plastic marca B. folosit la comiterea

infracțiunii de omor ridicat și aflat în custodia I.P.J. Olt conform procesului

verbal din 16 aprilie 2012.

A fost obligat

inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare statului.

În ședința de

judecată din data de 24 iulie 2012 s-a dispus disjungerea judecății laturii

civile a procesului și s-a fixat termen în acest scop la data de 11 septembrie 2012.

Instanța a fost

sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 215/P/2012

din 23 mai 2012 consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a și

investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a

inculpatului B.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 192 alin.

(1) și (2) C. pen. și art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen., constând în esență, în aceea că în data de 16 aprilie 2012 inculpatul a

pătruns, fără drept, în curtea și apoi în casa victimei (vecin) aplicând o lovitură

acestuia cu un cuțit în zona piciorului stâng, ce a produs leziuni traumatice

ce au condus la decesul acestuia.

Hotărând soluționarea

în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345

alin. (2) C. proc. pen., constatând întrunite condițiile normei mixte material

penale și de procedură prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., privind

procedura simplificată a judecății în cazul recunoașterii de către inculpat a

vinovăției, instanța fondului a reținut următoarele:

În primul rând, s-a

reținut că prin declarația personală din data de 24 iulie 2012 inculpatul a

recunoscut comiterea faptelor penale sesizate prin rechizitoriu iar, pe de altă

parte, acesta a fost de acord ca judecata să aibă loc doar pe baza probelor

administrate în cursul urmăririi penale, fără a mai solicita nici administrarea

probei cu înscrisuri în circumstanțiere pe care le putea prezenta la termenul

declarației, conform art. 320 alin. (2) C. proc. pen.

În al doilea rând,

s-a constatat că inculpatul a arătat în aceeași declarație că nu doar cunoaște

probele administrate în cursul urmării penale ci și le însușește.

S-a mai reținut că

inculpatul, prin avocat, a solicitat schimbarea de încadrare juridică în baza art.

334 C. proc. pen., din fapta de omor având încadrarea juridică menționată mai

sus în aceea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. Se

reține că s-a respectat procedura prevăzută de art. 334 C. proc. pen., prin

aceea că acestea au avut la dispoziție intervalul a două termene ulterioare

celui din 12 iunie 2012 (cel până 26 iunie 2012 și până la 24 iulie 2012) și a

luat act de voința unora din participanți de a nu solicita amânarea în vederea

pregătirii apărării la acest ultim termen, ori a constatat că în raport de

aceste elemente dar și de capacitatea avocatei părților care a putut cunoaște

conținutul formei scrise a cererii că amânarea solicitată de aceasta este

nefondată și a respins-o și a pus în dezbaterea acestora în contradictoriu

cererea respectivă, după care s-a pronunțat cu privire la aceasta în chiar

ședința de judecată din data de 24 iulie 2012.

Instanța s-a

pronunțat asupra cererii de schimbarea a încadrării juridice de mai sus în

sensul că a respins-o, ca nefondată, pentru argumentele ce urmează.

În primul rând, s-a

constatat că prevederile art. 320

1

C. proc. pen., privind judecata

în cazul recunoașterii vinovăției nu sunt incompatibile cu cele privind schimbarea

de încadrare juridică deoarece recunoașterea faptei la care se referă art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen., nu înseamnă implicit și recunoașterea încadrării

juridice a acesteia, cu atât mai mult cu cât prevederile art. 320

1

alin.

(6) C. proc. pen., arată că dispozițiile art. 334 C. proc. pen., privind

schimbarea de încadrare juridică a faptei se aplică în mod corespunzător.

În al doilea rând,

s-a constatat că scopul prevederile art. 334 C. proc. pen., este acela de a

asigura în raport de probele cauzei concordanța între faptele sesizate și

încadrarea juridică a acestora și se află în strânsă legătură cu cele ale art. 6

alin. (3) C. proc. pen., privind garantarea dreptului la apărare care dispun ca

această încadrare juridică să fie adusă la cunoștința inculpatului,ceea ce

include implicit și modificările ce ar putea interveni prin schimbarea

acesteia. De aici și concluzia că această operațiune nu atrage

incompatibilitatea judecătorului deoarece acesta s-a pronunțat în aceste limite

și nu cu privire la consumarea infracțiunii și vinovăția inculpatului, adică nu

a soluționat implicit acțiunea penală.

În al treilea rând,

s-a reținut că încadrarea juridică a faptei în aceea de omor prevăzută de art. 174

alin. (1) C. pen., este aceea care corespunde materialului probator prezentat

în dosarul de urmărire penală. În concret, s-a reținut că aceste probe se

referă la manifestări concret de punere în executare a rezoluției de ucide

victima cu intenție directă. Astfel, este faptul ce ține de actele pregătitoare

că inculpatul a recurs la un instrument tăietor înțepător, apt de a ucide, pe

care în mod special pentru acest scop l-a luat de acasă și s-a deplasat cu

acesta la locuința victimei. Mai mult, s-a reținut că a aplicat o lovitură de

intensitate mare penetrantă la adâncime mare în gamba stângă a piciorului

victimei, așa cum reiese din raportul de autopsie al S.J.M.L. Olt cu nr. 116/ A

din 4 mai 2012, capitolul semne de violență în care se arată că,pe gamba stângă

1/3 superioară la 5 cm de plica popilee se află o soluție de continuitate de 1,7 cm semilunară orientată de sus în jos, oblic … și că Soluția se continuă spre plica popilee cu un

canal lung de 6 cm, traversând tegumentul, țesutul gras și apoi mușchiul solear

ajungând la artera popilee stângă, unde se constată o secțiune parțială (2/3)a

feței dorsale a acesteia”. În raport de cele menționate se înlătură ca nefiind

reală susținerea inculpatului că ar fi vorba în cauză doar de o simplă

înțepătură, deoarece probele atestă contrariul menționat mai sus.

În al patrulea rând,

susținerea că probele cauzei nu atestă că inculpatul ar fi avut reprezentarea

faptei de omor a fost apreciată ca nefondată deoarece în raport de elementele

de fapt menționate (recurgerea la un instrument apt de a ucide cu ușurință,

intensitatea loviturii ) acesta nu doar că și-a dat seama în raport de nivelul

său de cunoaștere de urmarea posibilă a acțiunii sale, dar a și urmărit-o prin

punerea în executare a hotărârii de a ucide victima. Mai mult, chiar și

susținerea că în lipsa unor cunoștințe de anatomie inculpatul nu știa că în zona

corpului vizată, prin lovitura aplicată era cu caracter vital prin prezența

arterei popilee, a fost înlăturată ca nefiind concludentă deoarece chiar și în

această situație inculpatul putea și chiar și-a dat seama că o lovitură

înțepătoare profundă dată cu putere era aptă de a ucide. Chiar și faptul

invocat de inculpat că în cazul în care ar fi urmărit să ucidă victima ar fi

aplicat mai multe lovituri și nu doar una singură, s-a constatat ca nefiind

concludent deoarece celelalte elemente de fapt menționate mai sus denotă nu

doar reprezentarea faptei de omor, ci și materializarea intenției de a suprima

viața victimei. Față de cele menționate nu s-a putut reține că aceste probe

atestă intenția inculpatului față de un rezultat mai puțin grav ca spre exemplu

vătămarea ușoară a victimei și culpă față de decesul victimei ci, dimpotrivă,

intenția de ucide în raport de toate actele sale materiale.

S-a mai constatat că

în cauză nu se pune nici problema reținerii faptei de omor calificat ca formei

agravate a faptei de omor în locul acesteia din urmă și a unei schimbări de

încadrare juridică corespunzătoare deoarece locul comiterii faptei (curtea

locuinței victimei) nu era public prin natura și destinația sa, nu era

accesibil publicului, iar în raport de circumstanțele faptei rezultă în mod

neîndoielnic faptul că inculpatul în nici un moment nu a avut reprezentarea că

fapta de omor ajunge la cunoștința celor prezenți în curte.

Pe baza probelor

administrate în cursul urmăririi penale cunoscute și însușite de către inculpat

care a recunoscut comiterea faptelor penale în condițiile art. 320

1

C. proc. pen., instanța a constatat situația de fapt în sensul că inculpatul și

cu victima nu doar că erau vecini în comuna Osica de Jos, jud. Olt, ci erau și

prieteni care obișnuiau ca împreună să consume băuturi alcoolice. Astfel, s-a

reținut că, ce au făcut cei doi în data de 16 aprilie 2012 împreună cu alți

consăteni, după care aceștia dar fără inculpate au trecut să facă un grătar.

Întrucât în timpul discuțiilor în glumă inculpatul a fost murdărit fără

intenție pe față cu funingine în timpul unui schimb amical de gesturi, lucru pe

care acesta l-a constata acasă la oglindă, s-a iritat și în stare de nervozitate

s-a înarmat cu un cuțit cu care s-a deplasat către locuința victimei spre a se

răzbuna. Aici s-a mai reținut că inculpatul a pătruns fără drept, având asupra

sa corpul tăietor înțepător menționat, în curtea și apoi în locuința victimei.

Aici inculpatul observând că victima se afla pe o scară din lemn i-a pretins

acesteia să se dea jos pentru că în caz că se va opune îl va tăia. După o

scurtă discuție în contradictoriu în care victima încerca să-l convingă pe

inculpat că nu a fost cel care l-a mânjit pe față cu negreală, acesta din urmă

și-a manifestat starea de excitare asupra victimei pe care a înțepat-o cu

cuțitul în zona gambei stângi. Ca urmare a acestor acte materiale ale

inculpatului, victimei i s-a produs plagă tăiată-înțepată pe fața dorsală a

gambei stângi cu secțiune parțială de arteră popilee stângă, conform celor

menționate anterior, care a condus la decesul victimei.

Ca probe cu caracter

concludent în sensul celor constatate mai sus s-au reținut cele ce rezultă din

chiar declarația inculpatului din cursul urmăririi penale în care recunoaște

comiterea faptelor în coroborare cu cele din declarațiile martorilor oculari ai

cauzei (I.C., T.I. și M.C.) care corespund în totalitate cu situația menționată

mai sus de instanță. S-a arătat că aceste probe se coroborează cu cele din

raportul de autopsie cu privire la constatările de leziuni traumatice, dar și

la mecanismul de producerea al acestora descrise anterior.

Faptele comise de

către inculpat, s-a constatat că întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C.

pen., și omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii

obiective a primei infracțiuni s-a reținut că actele materiale ale inculpatului

de a pătrunde, fără drept și înarmat cu cuțitul ce îl luase de acasă, în curtea

împrejmuită a victimei, care a avut ca urmare lezarea inviolabilității

domiciliului acesteia. Sub aspectul laturii subiective s-a reținut, în raport

de această conduită a inculpatului în condiții de discernământ, vinovăția acestuia

sub forma intenției directe.

Susținerea

inculpatului, potrivit căruia deși a pătruns în curtea victimei acest lucru era

cu permisiunea acesteia potrivit relațiilor stabilite ca prieteni, a fost

înlăturată deoarece este prezumat că acest lucru era limitat la împrejurări

normale care nu includeau pe cele în care inculpatul recurgea la acte de

răzbunare. De altfel, chiar victima a pretins inculpatului care se manifesta

amenințător la adresa sa să-l lase în pace, ceea ce include și pretenția de a

părăsi curtea sa ca prerogativă a inviolabilității domiciliului.

Sub aspectul laturii

obiective a infracțiunii de omor s-a reținut că actele materiale ale

inculpatului ca după actele pregătitoare de a se înarma cu un cuțit din

locuința sa, să îi aplice cu putere o lovitură tăietor penetrantă care a avut

ca urmare decesul victimei, între această acțiune a inculpatului și rezultatul

menționat fiind un raport de la cauză la efect. Sub aspectul laturii subiective

s-a reținut că în raport de această conduită a inculpatului trebuie

caracterizat că acesta a acționat cu vinovăție sub forma intenției directe care

rezultă din elementele de fapt menționate (tipul și caracteristicile

instrumentului, intensitatea mare a loviturii aplicate, zona vizată ).

Ca urmare, instanța a

soluționat acțiunea penală prin condamnarea acestuia conform art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., pentru fiecare din cele două infracțiuni.

La individualizarea

pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile cu caracter general prevăzute

de art. 72 alin. (1) C. pen., dar și pe cele cu caracter particular ale cauzei

menționate mai sus. Între acestea s-au reținut și cele cu privire la reducerea

cu 1/3 a limitelor pedepsei principale a închisorii în baza art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., dar și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin.

(1) lit. a) C. pen., pe baza bunei conduite anterioare a inculpatului dată de lipsa

antecedentelor penale ale acestuia. În aceste condiții, s-a reținut că prin coborârea

nivelului pedepsei principale a închisorii sub minimul special stabilit conform

celor de mai sus se ajunge la realizarea scopului acestei sancțiuni prin

nivelul său.

În favoarea inculpatului

nu a fost reținută circumstanța atenuantă legală a provocării prevăzută de art.

73 lit. b) C. pen., deoarece actele materiale ale victimei de a fi murdărit pe

față pe inculpat, deși au indus acestuia o stare de iritare, nu au reprezentat

o acțiune ilicită gravă care să fi diminuat discernământul său (adică să

reprezinte o puternică tulburare) atunci când a adoptat hotărârea de a ucide

victima.

În baza art. 76 alin.

(3) C. pen., s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere a

unor drepturi prevăzută pentru infracțiunea de omor ca urmare a reținerii

circumstanței atenuante.

În baza art. 34 alin.

(1) lit. b) C. pen., ca urmare a pluralității de infracțiuni sub forma

concursului real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., s-au contopit pedepsele

principale prin aplicarea pedepsei mai grele dar fără sporirea acesteia și apoi

cu adăugarea de spor de pedeapsă.

În baza art. 71 alin.

(1) C. pen., s-au interzis inculpatului cu titlul de pedeapsă accesorie pe

timpul detenției drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În ce privește interzicerea drepturilor electorale de a alege se are în vedere

ca izvor de drept forma jurisprudența C.E.D.O. din cauza H. contra M. Britanii în

care s-a statuat că acela care atentează la viața umană nu se mai poate bucura

de dreptul de a hotărî asupra componenței corpului legislativ.

În baza art. 88 alin.

(1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei principale timpul arestării

preventive.

În baza art. 350 alin.

(1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului

deoarece sunt întrunite condițiile de la art. 143 C. proc. pen., dar și cele ale

cazului de arestare prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Astfel, sub aspectul condiției pericolului concret pentru ordinea publică al

lăsării în libertate a inculpatului acesta rezultă din certitudinea că, în

condiții similare de stres va comite noi fapte similare, așa cum rezultă din

conduita sa de mai sus dar și din modul de viață și din relațiile stabilite.

În baza art. 118 alin.

(1) lit. b) C. pen., s-a confiscat special cu titlul de măsură de siguranță

cuțitul folosit de inculpat la comiterea infracțiunii, ce a aparținut acestuia,

pe baza faptului posesiei ca bun mobil, aflat în custodia organelor de poliție.

sentinței penale evocate au formulat în termen legal apeluri Parchetul de pe

lângă Tribunalul Olt, inculpatul B.I. și părțile vătămate N.M. și N.I.

În motivare parchetul

a arătat că în mod greșit s-au reținut circumstanțe atenuante, pedepsele sunt

prea mici și în mod greșit s-a înlăturat pedeapsa complementară privativă de

drepturi prevăzută de art. 64 C. pen.

Astfel, a arătat că nu

s-a avut în vedere natura și gravitatea faptei, împrejurările în care s-a

săvârșit, atitudinea ulterioară a inculpatului, care a continuat să-și exprime

agresivitatea asupra martorului I.C., iar existența unor împrejurări favorabile

inculpatului cum sunt lipsa antecedentelor penale ori recunoașterea faptei,

puteau fi avute în vedere la dozarea pedepselor, în sensul orientării acestora

către limita minimă prevăzută de lege și nicidecum prin acordarea statutului de

circumstanțe atenuante.

Părțile vătămate, în

motivare, au arătat, că pedeapsa este prea mică, că în mod greșit s-au reținut

circumstanțe atenuante, având în vedere împrejurările săvârșirii faptei, victima

a făcut o glumă cu inculpatul, dar acesta s-a supărat, a pătruns peste victimă

în locuință și i-a aplicat o lovitură cu cuțitul, nu i-a acordat primul ajutor,

nu a lăsat victima să coboare de pe scară și l-a alergat pe martorul care a

vrut să-i acorde victimei primul ajutor.

Instanța de fond

trebuia să sporească pedeapsa cea mai grea sau să aplice un spor de pedeapsă în

urma efectuării contopirii, potrivit dispozițiilor art. 34 lit. b) C. pen.

În mod greșit s-a

înlăturat pedeapsa complementară.

În mod greșit s-au

aplicat dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., deoarece inculpatul nu

a recunoscut faptele, așa cum au fost descrise în rechizitoriu, a solicitat

schimbarea încadrării juridice și nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de

violare de domiciliu.

Inculpatul a

solicitat schimbarea încadrării juridice din art. 174 alin. (1) C. pen., în art.

183 C. pen., neavând intenția de a ucide victima, cei doi fiind prieteni vechi,

vecini, el fiind deranjat de gluma victimei și l-a înțepat în gambă cu cuțitul,

dar nu a vrut să-l omoare. A susținut că trebuie avute în vedere intensitatea

loviturii, zona vizată, instrumentul folosit.

A solicitat reținerea

circumstanței atenuate prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece victima

i-a făcut o farsă, care i-a provocat o puternică tulburare.

Deși a recunoscut

faptele, așa cum au fost descrise în rechizitoriu, el nu a săvârșit

infracțiunea de violare de domiciliu, în condițiile în care el și victima erau

aproape ca doi frați, erau vecini și la orice oră din zi și din noapte puteau

merge în domiciliul celuilalt.

În subsidiar, a

solicitat reducerea pedepselor.

Analizând apelurile

prin prisma motivelor invocate și examinând cauza sub toate aspectele de fapt

și de drept, Curtea de apel a apreciat că apelurile declarate de parchet și

părțile vătămate sunt fondate, sub aspectul greșitei rețineri a circumstanțelor

atenuante, greșitei înlăturări a pedepsei complementare și a cuantumului

pedepselor.

Examinând întreg

materialul probator administrat în cauză, alcătuit din declarații inculpat,

declarațiile martorilor I.C., T.I., M.C., proces-verbal de cercetare la fața

locului, planșă fotografică, acte medico-legale, Curtea de apel a constatat că

instanța de fond a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea, în sensul

că la data de 16 aprilie 2012, în urma unei glume făcute de victima N.S. asupra

inculpatului B.I., acesta s-a înarmat cu un cuțit, s-a deplasat la locuința

victimei, a pătruns fără drept în curte și apoi în locuință, aplicându-i o

lovitură cu cuțitul în zona piciorului stâng.

Inculpatul a

recunoscut săvârșirea faptelor, încă din faza urmăririi penale, iar în fața

instanței de fond a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii prevăzute de

art. 320

1

C. proc. pen., în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, recunoscând săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare.

Critica părților

vătămate, potrivit căreia în mod greșit instanța de fond a admis cererea

inculpatului ca judecata să aibă loc potrivit dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., a fost apreciată ca nefondată, în condițiile în care inculpatul

în declarația dată la 12 iunie 2012, a arătat că recunoaște comiterea faptelor

sesizate prin rechizitoriu și este de acord ca judecata să aibă loc pe baza

probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care le cunoaște și

le însușește.

De altfel, inculpatul

a recunoscut săvârșirea faptelor încă de la urmărirea penală cu ocazia primelor

declarații.

Faptul că inculpatul,

prin apărător, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute

în rechizitoriu sau că apărătorul său a invocat anumite aspecte legate de

existența sau inexistența elementelor constitutive ale unei infracțiuni, nu are

ca efect neaplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., în

condițiile în care instanța poate răspunde acestor critici prin analiza

probelor administrate în faza de urmărire penală.

Numai în cazul în

care inculpatul solicita administrarea altor probe în sprijinul criticilor

formulate sau dacă instanța aprecia că din probele administrate la urmărirea

penală nu rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și nu sunt suficiente

date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse,

judecata nu putea avea loc potrivit procedurii prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., dar în speța de față, nu a fost cazul.

Nefondată a fost

apreciată și critica inculpatului, privind încadrarea juridică și implicit,

cererea de schimbare a încadrării juridice, în condițiile în care intenția

directă de a ucide rezultă din natura obiectului folosit, un cuțit ascuțit,

obiect care este folosit atunci când se urmărește un anumit rezultat, respectiv

suprimarea vieții victimei, intensitatea mare a loviturii, urmările fiind

descrise în raportul de constatare medico-legală, autopsie, zona vizată, gamba,

fiind de notorietate faptul că acea zonă este străbătută de artere și vene,

care odată secționate pot avea consecințe iremediabile asupra organismului

uman, atitudinea inculpatului înainte de săvârșirea faptei, acesta s-a înarmat

în prealabil cu un cuțit pentru a se răzbuna pe victimă, atitudinea

inculpatului după săvârșirea faptei, fiind indiferent de starea victimei și

împiedicându-l pe martorul I.C. să-i acorde primul ajutor, amenințându-l și pe

martor că-l va tăia.

Nu s-a putut reține

nici circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât

gluma pe care a făcut-o victima asupra inculpatului, în sensul de a-l murdări

pe față, nu reprezintă o cauză care să producă o puternică tulburare sau o

emoție inculpatului, iar pe de altă parte, gluma victimei nu a fost produsă

prin violență și nici nu poate fi caracterizată ca având drept efect atingerea

gravă a demnității persoanei inculpatului sau ca fiind o acțiune ilicită gravă.

A fost respinsă, ca

neîntemeiată, critica inculpatului, privind lipsa intenției de a săvârși

infracțiunea de violare de domiciliu, în condițiile în care acesta a pătruns

înarmat cu un cuțit în curtea și locuința victimei, iar în momentul în care

victima și martorul i-au solicitat să plece pentru a putea coborî, inculpatul a

refuzat, continuând să amenințe cu cuțitul.

Astfel, instanța de

apel a arătat că, chiar dacă inculpatul și victima erau prieteni și vecini și

obișnuiau să se viziteze reciproc, inculpatul nu poate invoca în apărarea sa

faptul că a avut acceptul victimei de a pătrunde cu cuțitul în curtea și

locuința sa, pentru a-i aplica o lovitură drept răzbunare pentru gluma făcută

anterior.

Prin urmare, s-a

apreciat ca fiind realizate elementele constitutive atât sub aspectul laturii

obiective, cât și sub aspectul laturii subiective ale infracțiunii de violare

de domiciliu, prevăzute de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.

Criticile formulate

de parchet și părțile vătămate, în privința greșitei rețineri a circumstanțelor

atenuante în favoarea inculpatului, au fost apreciate ca fiind fondate, având

în vedere împrejurările în care s-au săvârșit infracțiunile, inculpatul

reacționând într-un mod deosebit de violent la gluma făcută de victimă, s-a

înarmat cu un cuțit pentru a se răzbuna și mai mult, după săvârșirea

infracțiunilor, nu i-a acordat primul ajutor victimei și l-a împiedicat pe

martorul I.C. să o ajute pe victimă, amenințându-l cu același cuțit.

În acest context, nu

este oportună reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului,

criteriile personale pozitive, respectiv conduita bună înainte de săvârșirea

faptelor, putând fi avute în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei orientat

către minimul special prevăzut de lege, așa cum a fost redus potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Prin urmare, Curtea a

înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. d) C.

pen. și art. 76 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (3) C. pen. și a majorat

pedepsele aplicate inculpatului la 2 ani pentru infracțiunea de violare de

domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și la 9 ani pentru

săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.,

pedepse care sunt în măsură să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52

C. pen., ținând cont de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de

pericol social ridicat al infracțiunilor, împrejurările în care s-au săvârșit,

inculpatul a urmărit să se răzbune pe victimă, înarmându-se cu un cuțit,

consecințele produse, persoana inculpatului, vârsta înaintată a acestuia,

atitudinea sinceră.

Ca o consecință a

înlăturării circumstanțelor atenuante, a aplicat și pedeapsa complementară prevăzută

de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, interzicerea dreptului

de a alege fiind justificată de faptul că persoane care au săvârșit astfel de

fapte și au arătat o atitudine de indiferență față de viața unui semen, nu sunt

în măsură să-și exprime opinia prin vot cu privire la persoanele care pot face

parte din autoritățile locale sau centrale.

Nefondată a fost

apreciată și critica părților vătămate privind faptul că pedeapsa cea mai grea

nu a fost sporită până la maximul ei special, iar în urma contopirii pedepselor

nu s-a adăugat un spor de până la 5 ani, potrivit dispozițiilor art. 34 lit. b)

C. pen., întrucât aplicarea acestor sporuri nu este obligatorie, dispozițiile

legale cuprinzând cuvântul „poate”, astfel încât instanța apreciind că sporește

sau nu pedeapsa cea mai grea până la maximul ei special, iar când acest maxim

nu este îndestulător, să aplice un spor de până la 5 ani, în funcție de

împrejurările în care s-au săvârșit faptele, persoana inculpatului.

Ori, având în vedere

vârsta inculpatului, dar și împrejurarea că între acesta și victimă exista o

relație de prietenie, Curtea a apreciat că în speță nu se impune sporirea

pedepsei cea mai grea până la maximul ei special și nici aplicarea unui spor de

până la 5 ani.

În consecință, Curtea

de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr.

276 din 26 septembrie 2012, ținând cont de dispozițiile art. 379 alin. (1) pct.

2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Olt și părțile vătămate N.M. și N.I., desființând în parte sentința

sub aspectul laturii penale.

A descontopit

pedepsele, pe care le-a repus în individualitatea lor.

A înlăturat aplicarea

art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 lit. d) alin. (2) C. pen. și art. 76

alin. (3) C. pen.

A majorat pedepsele

aplicate inculpatului la 2 ani pentru art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.

320

1

C. proc. pen., la 2 ani închisoare și 9 ani închisoare pentru art.

174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu titlu

de pedeapsă complementară.

A contopit pedepsele

de mai sus, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

A menținut celelalte dispoziții

din sentință.

A dedus detenția de

la 25 iulie 2012 la zi și a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 379 pct.

1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul inculpatului B.I.

decizii au formulat în termen legal recursuri inculpatul B.I. și părțile civile

N.M. și N.I.

În susținerea

recursului, recurentul inculpat, prin apărătorul său ales, a invocat cazurile

de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 12, 14, 17 C. proc. pen.,

reiterând în fața Înaltei Curți criticile avansate în apel.

Astfel, s-a învederat

că încadrarea juridică corectă a faptei săvârșită de inculpat în urma căreia a

decedat prietenul său, nu este aceea de omor ci de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte, având în vedere atât latura obiectivă și îndeosebi cea

subiectivă.

S-a susținut de către

apărare că inculpatul a fost victimă, au fost prieteni zeci de ani, împrejurare

în care nicio clipă inculpatul nu i-ar fi trecut prin minte să-și ucidă cel mai

bun prieten, ci dimpotrivă, la data faptei a avut în intenție o simplă

corecție, pe care s-o aplice, urmare a farsei pe care aceasta o făcuse, aspect

relevat de faptul că înțepătura a fost în gamba piciorului, care nu reprezintă

o zonă vitală.

În condițiile în care

inculpatul nu are pregătire superioară și evident nici cunoștințe specifice de

anatomie, se arată că acesta nu și-a imaginat nicio clipă că se va produce

decesul victimei.

S-a mai arătat, în

planul laturii obiective a infracțiunii, că lovitura aplicată de inculpat nu a

fost puternică, ori repetată, nu a vizat zone vitale ale corpului.

Într-o altă critică,

recurentul inculpat prin apărătorul său ales, a invocat starea de tulburare, greșit

omisă de instanță, în care a comis regretabila și nefericita faptă, determinată

de acțiunea victimei de a murdări fața inculpatului, lucru observat de toți

vecinii și devenit astfel subiect de bășcălie și batjocură a acestora.

O altă critică a

vizat greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu,

art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., în cauză nefiind întrunite elementele

constitutive ale acestei infracțiuni. În opinia apărării, strânsa prietenie a

părților, reala lor frăție, relația de imediată vecinătate, posibilitatea

concretă că la orice oră din zi ori noapte să se afle unul în domiciliul

celuilalt, exclude o asemenea infracțiune.

În plan subsidiar,

recurentul inculpat a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție

reindividualizarea judiciară a pedepselor stabilite, în raport cu toate

circumstanțele reale și personale, în sensul redozării pedepsei (reducerea ei).

Recurentele părți

civile N.M. și N.I. au criticat decizia instanței de apel circumscris cazului

de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., învederând

că în fapt ambele instanțe nu au acordat eficiența cuvenită atât pericolului

social concret al faptelor, cât și datelor ce caracterizează persoana

inculpatului.

În opinia acestora,

instanțele nu au ținut seama de aspectul că inculpatul nu a depus nici un fel

de stăruință pentru repararea pagubei pricinuite părții vătămate, necontribuind

cu vreo sumă de bani la cheltuielile de înmormântare ale victimei, ceea ce

dovedește că este o persoană deosebit de periculoasă.

În consecință, se

solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție reindividualizarea judiciară a

pedepsei stabilite în sensul majorării cuantumului acesteia.

Examinând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocare, a

criticilor aduse, în raport cu materialul probator aflat la dosarul cauzei, dar

și în conformitate cu prevederile art. 385

9

alin. (2) C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

Starea de fapt

reținută de ambele instanțe este pe deplin conturată de materialul probator

administrat în cauză, din analiza și coroborarea acestuia rezultând modalitatea

concretă în care a acționat inculpatul.

Astfel, după cum

actul de inculpare a reținut, inculpatul recunoscând în condițiile art. 320

1

C. proc. pen., în data de 16 aprilie 2012 părțile, prieteni apropiați și vecini,

aflându-se împreună cu alți consăteni, au consumat băuturi alcoolice în timpul

discuțiilor în glumă, inculpatul a fost murdărit pe față cu fumigene de către

victimă într-un schimb amical de gesturi.

O asemenea atitudine

a părții vătămate a fost de natură a-l irita pe inculpat care, aflat într-o

stare de nervozitate, s-a înarmat cu un cuțit, a pătruns fără drept în curtea,

apoi în casa victimei, iar după o scurtă discuție în care partea vătămată

încerca să-l convingă de bunele sale intenții, a înțepat-o cu cuțitul în gamba

stângă, urmarea fiind în final decesul victimei.

În efectuarea

propriului demers analitic cu privire la încadrarea juridică a faptei de

agresiune ce a avut ca rezultat moartea victimei, Înalta Curte de Casație și

Justiție în acord cu instanțele inferioare, concluzionează cu privire la

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., constatând,

așa cum instanțele au făcut-o, că elementul material al laturii obiective este

întrunit, dar și latura subiectivă.

Fapta, așa cum a fost

descrisă în actul de inculpare a fost recunoscută de către inculpat potrivit

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., iar apărările formulate de

inculpat în sensul reținerii încadrării juridice a art. 183 C. pen., nu pot fi

primite.

Întreaga conduită,

astfel cum s-a exteriorizat la data faptei, înarmarea cu un cuțit, obiect

ascuțit, apt a produce leziuni, aplicarea unei lovituri de mare intensitate,

așa cum a atestat raportul de constatare medico-legală, zona vizată, gambă,

fiind de notorietate faptul că acea zonă a corpului uman este puternic

vascularizată, nefiind de vorba de vreo pregătire superioară ori de cunoștințe

de specialitate în acest sens, dar și ulterior săvârșirii faptei, indiferența

față de starea victimei, împiedicarea unui martor în a oferi ajutor victimei,

amenințarea acelui martor, evidențiază dincolo de orice îndoială intenția

inculpatului în a suprima viața prietenului săi, sau măcar acceptarea unui

asemenea deznodământ al acțiunilor sale.

Pe de altă parte,

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în mod pe deplin justificat

instanțele nu au reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă legală

a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece atitudinea

victimei, gluma făcută într-un cadru colocvial, fără folosirea în vreo formă a

violenței, ori având drept consecință aducerea unei atingeri grave

demnității persoanei inculpatului, nu se poate înscrie într-o cauză de natură

și în măsură a produce acestuia o puternică tulburare, emoție în accepțiunea pe

care legiuitorul a dat-o dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Și reținerea în

sarcina inculpatului B.I. a infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2)

C. pen., este pe deplin justificată, atât în planul laturii obiective, cât și

al celei subiective.

Înarmarea cu un cuțit

și pătrunderea în locuința părții vătămate și refuzul de a părăsi la cererea

victimei locuința, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii deduse

judecății, fiind lipsit de relevanță aspectul că inculpatul vizita în mod

frecvent casa părții vătămate, fiind prieteni, vecini, fiind evident că în

situația specifică de la data faptelor, inculpatul nu a avut acceptul victimei

de a pătrunde cu cuțitul în curtea și casa sa, pentru a-i aplica o lovitură în

chip de răzbunare pentru farsa nevinovată făcută.

În planul individualizării

judiciare a pedepsei aplicate, în contextul procedurii simplificate a art. 320

1

C. proc. pen., dar și a înlăturării efectelor circumstanțelor atenuante

judiciare, art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 lit. d), alin. (2) C. pen., art.

76 alin. (3) C. pen., în raport cu criticile aduse atât de inculpat cât și de

părțile civile, desigur de pe poziții diametral opuse și având solicitări

contrare, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că instanța de control

judiciar a dat eficiența cuvenită criteriilor de individualizare judiciară a

pedepsei.

În raport cu

circumstanțele reale alte faptei, cu urmarea gravă produsă, atingerea adusă

unui drept fundamental, dreptul la viață, înlăturarea circumstanțelor atenuante

judiciare reținute de judecătorul fondului în favoarea inculpatului, apare ca

justificată, asigurând astfel îndeplinirea funcției pedepsei, restabilirea

ordinii de drept, dar și reeducarea, reinserția socială a inculpatului.

În virtutea acelorași

rațiuni, aplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o perioadă de 2 ani este în mod judicios aplicată.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta

Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu prevederile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpatul B.I. și de părțile vătămate N.M. și N.I. împotriva deciziei

penale nr. 276 din data de 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze cu minori.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

durata prevenției de la 17 aprilie 2012 la 7 februarie 2013.

Având în vedere și dispozițiile art. 192 C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpatul B.I. și de părțile vătămate N.M. și N.I. împotriva deciziei

penale nr. 276 din data de 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

durata prevenției de la 17 aprilie 2012 la 7 februarie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând

onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea

apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 februarie 2013.