ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 447/2013

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Olt, secția penală, prin sentința penală nr. 137 din 25 iulie 2012 pronunțată în dosarul nr. 3307/104/2012, în baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., și a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.I., la pedeapsa de un an și 10 luni închisoare. În baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. pen., și a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., raportat la art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 6 ani închisoare. În baza art. 76 alin. (3) C. pen., s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi în cazul acestei din urmă infracțiuni.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului B.I. pedeapsa principală cea mai grea de 6 ani închisoare. În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe timpul detenției. În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii timpul arestării preventive cu începere din 17 aprilie 2012. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a cuțitului cu lungimea de 23 cm și plăsele din plastic marca B. folosit la comiterea infracțiunii de omor ridicat și aflat în custodia I.P.J.

Olt conform procesului verbal din 16 aprilie 2012. A fost obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare statului. În ședința de judecată din data de 24 iulie 2012 s-a dispus disjungerea judecății laturii civile a procesului și s-a fixat termen în acest scop la data de 11 septembrie 2012. Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 215/P/2012 din 23 mai 2012 consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului B.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în esență, în aceea că în data de 16 aprilie 2012 inculpatul a pătruns, fără drept, în curtea și apoi în casa victimei (vecin) aplicând o lovitură acestuia cu un cuțit în zona piciorului stâng, ce a produs leziuni traumatice ce au condus la decesul acestuia.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., constatând întrunite condițiile normei mixte material penale și de procedură prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen., privind procedura simplificată a judecății în cazul recunoașterii de către inculpat a vinovăției, instanța fondului a reținut următoarele: În primul rând, s-a reținut că prin declarația personală din data de 24 iulie 2012 inculpatul a recunoscut comiterea faptelor penale sesizate prin rechizitoriu iar, pe de altă parte, acesta a fost de acord ca judecata să aibă loc doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, fără a mai solicita nici administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere pe care le putea prezenta la termenul declarației, conform art. 320 alin. (2) C. proc.

pen. În al doilea rând, s-a constatat că inculpatul a arătat în aceeași declarație că nu doar cunoaște probele administrate în cursul urmării penale ci și le însușește. S-a mai reținut că inculpatul, prin avocat, a solicitat schimbarea de încadrare juridică în baza art. 334 C. proc. pen., din fapta de omor având încadrarea juridică menționată mai sus în aceea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. Se reține că s-a respectat procedura prevăzută de art. 334 C. proc.

pen., prin aceea că acestea au avut la dispoziție intervalul a două termene ulterioare celui din 12 iunie 2012 (cel până 26 iunie 2012 și până la 24 iulie 2012) și a luat act de voința unora din participanți de a nu solicita amânarea în vederea pregătirii apărării la acest ultim termen, ori a constatat că în raport de aceste elemente dar și de capacitatea avocatei părților care a putut cunoaște conținutul formei scrise a cererii că amânarea solicitată de aceasta este nefondată și a respins-o și a pus în dezbaterea acestora în contradictoriu cererea respectivă, după care s-a pronunțat cu privire la aceasta în chiar ședința de judecată din data de 24 iulie 2012. Instanța s-a pronunțat asupra cererii de schimbarea a încadrării juridice de mai sus în sensul că a respins-o, ca nefondată, pentru argumentele ce urmează.

În primul rând, s-a constatat că prevederile art. 320 1 C. proc. pen., privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției nu sunt incompatibile cu cele privind schimbarea de încadrare juridică deoarece recunoașterea faptei la care se referă art. 320 1 alin. (1) C. proc. pen., nu înseamnă implicit și recunoașterea încadrării juridice a acesteia, cu atât mai mult cu cât prevederile art. 320 1 alin. (6) C. proc. pen., arată că dispozițiile art. 334 C. proc. pen., privind schimbarea de încadrare juridică a faptei se aplică în mod corespunzător. În al doilea rând, s-a constatat că scopul prevederile art. 334 C. proc. pen., este acela de a asigura în raport de probele cauzei concordanța între faptele sesizate și încadrarea juridică a acestora și se află în strânsă legătură cu cele ale art. 6 alin. (3) C. proc.

pen., privind garantarea dreptului la apărare care dispun ca această încadrare juridică să fie adusă la cunoștința inculpatului,ceea ce include implicit și modificările ce ar putea interveni prin schimbarea acesteia. De aici și concluzia că această operațiune nu atrage incompatibilitatea judecătorului deoarece acesta s-a pronunțat în aceste limite și nu cu privire la consumarea infracțiunii și vinovăția inculpatului, adică nu a soluționat implicit acțiunea penală. În al treilea rând, s-a reținut că încadrarea juridică a faptei în aceea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., este aceea care corespunde materialului probator prezentat în dosarul de urmărire penală. În concret, s-a reținut că aceste probe se referă la manifestări concret de punere în executare a rezoluției de ucide victima cu intenție directă.

Astfel, este faptul ce ține de actele pregătitoare că inculpatul a recurs la un instrument tăietor înțepător, apt de a ucide, pe care în mod special pentru acest scop l-a luat de acasă și s-a deplasat cu acesta la locuința victimei. Mai mult, s-a reținut că a aplicat o lovitură de intensitate mare penetrantă la adâncime mare în gamba stângă a piciorului victimei, așa cum reiese din raportul de autopsie al S.J.M.L. Olt cu nr. 116/ A din 4 mai 2012, capitolul semne de violență în care se arată că,pe gamba stângă 1/3 superioară la 5 cm de plica popilee se află o soluție de continuitate de 1,7 cm semilunară orientată de sus în jos, oblic … și că Soluția se continuă spre plica popilee cu un canal lung de 6 cm, traversând tegumentul, țesutul gras și apoi mușchiul solear ajungând la artera popilee stângă, unde se constată o secțiune parțială (2/3)a feței dorsale a acesteia”.

În raport de cele menționate se înlătură ca nefiind reală susținerea inculpatului că ar fi vorba în cauză doar de o simplă înțepătură, deoarece probele atestă contrariul menționat mai sus. În al patrulea rând, susținerea că probele cauzei nu atestă că inculpatul ar fi avut reprezentarea faptei de omor a fost apreciată ca nefondată deoarece în raport de elementele de fapt menționate (recurgerea la un instrument apt de a ucide cu ușurință, intensitatea loviturii ) acesta nu doar că și-a dat seama în raport de nivelul său de cunoaștere de urmarea posibilă a acțiunii sale, dar a și urmărit-o prin punerea în executare a hotărârii de a ucide victima.

Mai mult, chiar și susținerea că în lipsa unor cunoștințe de anatomie inculpatul nu știa că în zona corpului vizată, prin lovitura aplicată era cu caracter vital prin prezența arterei popilee, a fost înlăturată ca nefiind concludentă deoarece chiar și în această situație inculpatul putea și chiar și-a dat seama că o lovitură înțepătoare profundă dată cu putere era aptă de a ucide. Chiar și faptul invocat de inculpat că în cazul în care ar fi urmărit să ucidă victima ar fi aplicat mai multe lovituri și nu doar una singură, s-a constatat ca nefiind concludent deoarece celelalte elemente de fapt menționate mai sus denotă nu doar reprezentarea faptei de omor, ci și materializarea intenției de a suprima viața victimei.

Față de cele menționate nu s-a putut reține că aceste probe atestă intenția inculpatului față de un rezultat mai puțin grav ca spre exemplu vătămarea ușoară a victimei și culpă față de decesul victimei ci, dimpotrivă, intenția de ucide în raport de toate actele sale materiale. S-a mai constatat că în cauză nu se pune nici problema reținerii faptei de omor calificat ca formei agravate a faptei de omor în locul acesteia din urmă și a unei schimbări de încadrare juridică corespunzătoare deoarece locul comiterii faptei (curtea locuinței victimei) nu era public prin natura și destinația sa, nu era accesibil publicului, iar în raport de circumstanțele faptei rezultă în mod neîndoielnic faptul că inculpatul în nici un moment nu a avut reprezentarea că fapta de omor ajunge la cunoștința celor prezenți în curte.

Pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale cunoscute și însușite de către inculpat care a recunoscut comiterea faptelor penale în condițiile art. 320 1 C. proc. pen., instanța a constatat situația de fapt în sensul că inculpatul și cu victima nu doar că erau vecini în comuna Osica de Jos, jud. Olt, ci erau și prieteni care obișnuiau ca împreună să consume băuturi alcoolice. Astfel, s-a reținut că, ce au făcut cei doi în data de 16 aprilie 2012 împreună cu alți consăteni, după care aceștia dar fără inculpate au trecut să facă un grătar. Întrucât în timpul discuțiilor în glumă inculpatul a fost murdărit fără intenție pe față cu funingine în timpul unui schimb amical de gesturi, lucru pe care acesta l-a constata acasă la oglindă, s-a iritat și în stare de nervozitate s-a înarmat cu un cuțit cu care s-a deplasat către locuința victimei spre a se răzbuna.

Aici s-a mai reținut că inculpatul a pătruns fără drept, având asupra sa corpul tăietor înțepător menționat, în curtea și apoi în locuința victimei. Aici inculpatul observând că victima se afla pe o scară din lemn i-a pretins acesteia să se dea jos pentru că în caz că se va opune îl va tăia. După o scurtă discuție în contradictoriu în care victima încerca să-l convingă pe inculpat că nu a fost cel care l-a mânjit pe față cu negreală, acesta din urmă și-a manifestat starea de excitare asupra victimei pe care a înțepat-o cu cuțitul în zona gambei stângi. Ca urmare a acestor acte materiale ale inculpatului, victimei i s-a produs plagă tăiată-înțepată pe fața dorsală a gambei stângi cu secțiune parțială de arteră popilee stângă, conform celor menționate anterior, care a condus la decesul victimei.

Ca probe cu caracter concludent în sensul celor constatate mai sus s-au reținut cele ce rezultă din chiar declarația inculpatului din cursul urmăririi penale în care recunoaște comiterea faptelor în coroborare cu cele din declarațiile martorilor oculari ai cauzei (I.C., T.I. și M.C.) care corespund în totalitate cu situația menționată mai sus de instanță. S-a arătat că aceste probe se coroborează cu cele din raportul de autopsie cu privire la constatările de leziuni traumatice, dar și la mecanismul de producerea al acestora descrise anterior. Faptele comise de către inculpat, s-a constatat că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., și omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective a primei infracțiuni s-a reținut că actele materiale ale inculpatului de a pătrunde, fără drept și înarmat cu cuțitul ce îl luase de acasă, în curtea împrejmuită a victimei, care a avut ca urmare lezarea inviolabilității domiciliului acesteia. Sub aspectul laturii subiective s-a reținut, în raport de această conduită a inculpatului în condiții de discernământ, vinovăția acestuia sub forma intenției directe. Susținerea inculpatului, potrivit căruia deși a pătruns în curtea victimei acest lucru era cu permisiunea acesteia potrivit relațiilor stabilite ca prieteni, a fost înlăturată deoarece este prezumat că acest lucru era limitat la împrejurări normale care nu includeau pe cele în care inculpatul recurgea la acte de răzbunare.

De altfel, chiar victima a pretins inculpatului care se manifesta amenințător la adresa sa să-l lase în pace, ceea ce include și pretenția de a părăsi curtea sa ca prerogativă a inviolabilității domiciliului. Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de omor s-a reținut că actele materiale ale inculpatului ca după actele pregătitoare de a se înarma cu un cuțit din locuința sa, să îi aplice cu putere o lovitură tăietor penetrantă care a avut ca urmare decesul victimei, între această acțiune a inculpatului și rezultatul menționat fiind un raport de la cauză la efect.

Sub aspectul laturii subiective s-a reținut că în raport de această conduită a inculpatului trebuie caracterizat că acesta a acționat cu vinovăție sub forma intenției directe care rezultă din elementele de fapt menționate (tipul și caracteristicile instrumentului, intensitatea mare a loviturii aplicate, zona vizată ). Ca urmare, instanța a soluționat acțiunea penală prin condamnarea acestuia conform art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., pentru fiecare din cele două infracțiuni. La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile cu caracter general prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., dar și pe cele cu caracter particular ale cauzei menționate mai sus. Între acestea s-au reținut și cele cu privire la reducerea cu 1/3 a limitelor pedepsei principale a închisorii în baza art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., dar și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., pe baza bunei conduite anterioare a inculpatului dată de lipsa antecedentelor penale ale acestuia. În aceste condiții, s-a reținut că prin coborârea nivelului pedepsei principale a închisorii sub minimul special stabilit conform celor de mai sus se ajunge la realizarea scopului acestei sancțiuni prin nivelul său. În favoarea inculpatului nu a fost reținută circumstanța atenuantă legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece actele materiale ale victimei de a fi murdărit pe față pe inculpat, deși au indus acestuia o stare de iritare, nu au reprezentat o acțiune ilicită gravă care să fi diminuat discernământul său (adică să reprezinte o puternică tulburare) atunci când a adoptat hotărârea de a ucide victima.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen., s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere a unor drepturi prevăzută pentru infracțiunea de omor ca urmare a reținerii circumstanței atenuante. În baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., ca urmare a pluralității de infracțiuni sub forma concursului real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., s-au contopit pedepsele principale prin aplicarea pedepsei mai grele dar fără sporirea acesteia și apoi cu adăugarea de spor de pedeapsă. În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului cu titlul de pedeapsă accesorie pe timpul detenției drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În ce privește interzicerea drepturilor electorale de a alege se are în vedere ca izvor de drept forma jurisprudența C.E.D.O.

din cauza H. contra M. Britanii în care s-a statuat că acela care atentează la viața umană nu se mai poate bucura de dreptul de a hotărî asupra componenței corpului legislativ. În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei principale timpul arestării preventive. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului deoarece sunt întrunite condițiile de la art. 143 C. proc. pen., dar și cele ale cazului de arestare prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Astfel, sub aspectul condiției pericolului concret pentru ordinea publică al lăsării în libertate a inculpatului acesta rezultă din certitudinea că, în condiții similare de stres va comite noi fapte similare, așa cum rezultă din conduita sa de mai sus dar și din modul de viață și din relațiile stabilite.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat special cu titlul de măsură de siguranță cuțitul folosit de inculpat la comiterea infracțiunii, ce a aparținut acestuia, pe baza faptului posesiei ca bun mobil, aflat în custodia organelor de poliție. 2. Împotriva sentinței penale evocate au formulat în termen legal apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, inculpatul B.I. și părțile vătămate N.M. și N.I. În motivare parchetul a arătat că în mod greșit s-au reținut circumstanțe atenuante, pedepsele sunt prea mici și în mod greșit s-a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi prevăzută de art. 64 C. pen.

Astfel, a arătat că nu s-a avut în vedere natura și gravitatea faptei, împrejurările în care s-a săvârșit, atitudinea ulterioară a inculpatului, care a continuat să-și exprime agresivitatea asupra martorului I.C., iar existența unor împrejurări favorabile inculpatului cum sunt lipsa antecedentelor penale ori recunoașterea faptei, puteau fi avute în vedere la dozarea pedepselor, în sensul orientării acestora către limita minimă prevăzută de lege și nicidecum prin acordarea statutului de circumstanțe atenuante. Părțile vătămate, în motivare, au arătat, că pedeapsa este prea mică, că în mod greșit s-au reținut circumstanțe atenuante, având în vedere împrejurările săvârșirii faptei, victima a făcut o glumă cu inculpatul, dar acesta s-a supărat, a pătruns peste victimă în locuință și i-a aplicat o lovitură cu cuțitul, nu i-a acordat primul ajutor, nu a lăsat victima să coboare de pe scară și l-a alergat pe martorul care a vrut să-i acorde victimei primul ajutor.

Instanța de fond trebuia să sporească pedeapsa cea mai grea sau să aplice un spor de pedeapsă în urma efectuării contopirii, potrivit dispozițiilor art. 34 lit. b) C. pen. În mod greșit s-a înlăturat pedeapsa complementară. În mod greșit s-au aplicat dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., deoarece inculpatul nu a recunoscut faptele, așa cum au fost descrise în rechizitoriu, a solicitat schimbarea încadrării juridice și nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu. Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din art. 174 alin. (1) C. pen., în art. 183 C. pen., neavând intenția de a ucide victima, cei doi fiind prieteni vechi, vecini, el fiind deranjat de gluma victimei și l-a înțepat în gambă cu cuțitul, dar nu a vrut să-l omoare.

A susținut că trebuie avute în vedere intensitatea loviturii, zona vizată, instrumentul folosit. A solicitat reținerea circumstanței atenuate prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece victima i-a făcut o farsă, care i-a provocat o puternică tulburare. Deși a recunoscut faptele, așa cum au fost descrise în rechizitoriu, el nu a săvârșit infracțiunea de violare de domiciliu, în condițiile în care el și victima erau aproape ca doi frați, erau vecini și la orice oră din zi și din noapte puteau merge în domiciliul celuilalt. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepselor. Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate și examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de apel a apreciat că apelurile declarate de parchet și părțile vătămate sunt fondate, sub aspectul greșitei rețineri a circumstanțelor atenuante, greșitei înlăturări a pedepsei complementare și a cuantumului pedepselor.

Examinând întreg materialul probator administrat în cauză, alcătuit din declarații inculpat, declarațiile martorilor I.C., T.I., M.C., proces-verbal de cercetare la fața locului, planșă fotografică, acte medico-legale, Curtea de apel a constatat că instanța de fond a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea, în sensul că la data de 16 aprilie 2012, în urma unei glume făcute de victima N.S. asupra inculpatului B.I., acesta s-a înarmat cu un cuțit, s-a deplasat la locuința victimei, a pătruns fără drept în curte și apoi în locuință, aplicându-i o lovitură cu cuțitul în zona piciorului stâng. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, încă din faza urmăririi penale, iar în fața instanței de fond a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc.

pen., în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, recunoscând săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare. Critica părților vătămate, potrivit căreia în mod greșit instanța de fond a admis cererea inculpatului ca judecata să aibă loc potrivit dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., a fost apreciată ca nefondată, în condițiile în care inculpatul în declarația dată la 12 iunie 2012, a arătat că recunoaște comiterea faptelor sesizate prin rechizitoriu și este de acord ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care le cunoaște și le însușește. De altfel, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor încă de la urmărirea penală cu ocazia primelor declarații.

Faptul că inculpatul, prin apărător, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în rechizitoriu sau că apărătorul său a invocat anumite aspecte legate de existența sau inexistența elementelor constitutive ale unei infracțiuni, nu are ca efect neaplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., în condițiile în care instanța poate răspunde acestor critici prin analiza probelor administrate în faza de urmărire penală. Numai în cazul în care inculpatul solicita administrarea altor probe în sprijinul criticilor formulate sau dacă instanța aprecia că din probele administrate la urmărirea penală nu rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și nu sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, judecata nu putea avea loc potrivit procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc.

pen., dar în speța de față, nu a fost cazul. Nefondată a fost apreciată și critica inculpatului, privind încadrarea juridică și implicit, cererea de schimbare a încadrării juridice, în condițiile în care intenția directă de a ucide rezultă din natura obiectului folosit, un cuțit ascuțit, obiect care este folosit atunci când se urmărește un anumit rezultat, respectiv suprimarea vieții victimei, intensitatea mare a loviturii, urmările fiind descrise în raportul de constatare medico-legală, autopsie, zona vizată, gamba, fiind de notorietate faptul că acea zonă este străbătută de artere și vene, care odată secționate pot avea consecințe iremediabile asupra organismului uman, atitudinea inculpatului înainte de săvârșirea faptei, acesta s-a înarmat în prealabil cu un cuțit pentru a se răzbuna pe victimă, atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei, fiind indiferent de starea victimei și împiedicându-l pe martorul I.C.

să-i acorde primul ajutor, amenințându-l și pe martor că-l va tăia. Nu s-a putut reține nici circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât gluma pe care a făcut-o victima asupra inculpatului, în sensul de a-l murdări pe față, nu reprezintă o cauză care să producă o puternică tulburare sau o emoție inculpatului, iar pe de altă parte, gluma victimei nu a fost produsă prin violență și nici nu poate fi caracterizată ca având drept efect atingerea gravă a demnității persoanei inculpatului sau ca fiind o acțiune ilicită gravă. A fost respinsă, ca neîntemeiată, critica inculpatului, privind lipsa intenției de a săvârși infracțiunea de violare de domiciliu, în condițiile în care acesta a pătruns înarmat cu un cuțit în curtea și locuința victimei, iar în momentul în care victima și martorul i-au solicitat să plece pentru a putea coborî, inculpatul a refuzat, continuând să amenințe cu cuțitul.

Astfel, instanța de apel a arătat că, chiar dacă inculpatul și victima erau prieteni și vecini și obișnuiau să se viziteze reciproc, inculpatul nu poate invoca în apărarea sa faptul că a avut acceptul victimei de a pătrunde cu cuțitul în curtea și locuința sa, pentru a-i aplica o lovitură drept răzbunare pentru gluma făcută anterior. Prin urmare, s-a apreciat ca fiind realizate elementele constitutive atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzute de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.

Criticile formulate de parchet și părțile vătămate, în privința greșitei rețineri a circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului, au fost apreciate ca fiind fondate, având în vedere împrejurările în care s-au săvârșit infracțiunile, inculpatul reacționând într-un mod deosebit de violent la gluma făcută de victimă, s-a înarmat cu un cuțit pentru a se răzbuna și mai mult, după săvârșirea infracțiunilor, nu i-a acordat primul ajutor victimei și l-a împiedicat pe martorul I.C. să o ajute pe victimă, amenințându-l cu același cuțit. În acest context, nu este oportună reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului, criteriile personale pozitive, respectiv conduita bună înainte de săvârșirea faptelor, putând fi avute în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei orientat către minimul special prevăzut de lege, așa cum a fost redus potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. Prin urmare, Curtea a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. d) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (3) C. pen. și a majorat pedepsele aplicate inculpatului la 2 ani pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și la 9 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., pedepse care sunt în măsură să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., ținând cont de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social ridicat al infracțiunilor, împrejurările în care s-au săvârșit, inculpatul a urmărit să se răzbune pe victimă, înarmându-se cu un cuțit, consecințele produse, persoana inculpatului, vârsta înaintată a acestuia, atitudinea sinceră.

Ca o consecință a înlăturării circumstanțelor atenuante, a aplicat și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, interzicerea dreptului de a alege fiind justificată de faptul că persoane care au săvârșit astfel de fapte și au arătat o atitudine de indiferență față de viața unui semen, nu sunt în măsură să-și exprime opinia prin vot cu privire la persoanele care pot face parte din autoritățile locale sau centrale.

Nefondată a fost apreciată și critica părților vătămate privind faptul că pedeapsa cea mai grea nu a fost sporită până la maximul ei special, iar în urma contopirii pedepselor nu s-a adăugat un spor de până la 5 ani, potrivit dispozițiilor art. 34 lit. b) C. pen., întrucât aplicarea acestor sporuri nu este obligatorie, dispozițiile legale cuprinzând cuvântul „poate”, astfel încât instanța apreciind că sporește sau nu pedeapsa cea mai grea până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, să aplice un spor de până la 5 ani, în funcție de împrejurările în care s-au săvârșit faptele, persoana inculpatului. Ori, având în vedere vârsta inculpatului, dar și împrejurarea că între acesta și victimă exista o relație de prietenie, Curtea a apreciat că în speță nu se impune sporirea pedepsei cea mai grea până la maximul ei special și nici aplicarea unui spor de până la 5 ani.

În consecință, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 276 din 26 septembrie 2012, ținând cont de dispozițiile art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și părțile vătămate N.M. și N.I., desființând în parte sentința sub aspectul laturii penale. A descontopit pedepsele, pe care le-a repus în individualitatea lor. A înlăturat aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 lit. d) alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (3) C. pen. A majorat pedepsele aplicate inculpatului la 2 ani pentru art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., la 2 ani închisoare și 9 ani închisoare pentru art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară. A contopit pedepsele de mai sus, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A menținut celelalte dispoziții din sentință. A dedus detenția de la 25 iulie 2012 la zi și a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul inculpatului B.I. 3. Împotriva acestei decizii au formulat în termen legal recursuri inculpatul B.I. și părțile civile N.M. și N.I. În susținerea recursului, recurentul inculpat, prin apărătorul său ales, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 12, 14, 17 C. proc.

pen., reiterând în fața Înaltei Curți criticile avansate în apel. Astfel, s-a învederat că încadrarea juridică corectă a faptei săvârșită de inculpat în urma căreia a decedat prietenul său, nu este aceea de omor ci de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, având în vedere atât latura obiectivă și îndeosebi cea subiectivă. S-a susținut de către apărare că inculpatul a fost victimă, au fost prieteni zeci de ani, împrejurare în care nicio clipă inculpatul nu i-ar fi trecut prin minte să-și ucidă cel mai bun prieten, ci dimpotrivă, la data faptei a avut în intenție o simplă corecție, pe care s-o aplice, urmare a farsei pe care aceasta o făcuse, aspect relevat de faptul că înțepătura a fost în gamba piciorului, care nu reprezintă o zonă vitală.

În condițiile în care inculpatul nu are pregătire superioară și evident nici cunoștințe specifice de anatomie, se arată că acesta nu și-a imaginat nicio clipă că se va produce decesul victimei. S-a mai arătat, în planul laturii obiective a infracțiunii, că lovitura aplicată de inculpat nu a fost puternică, ori repetată, nu a vizat zone vitale ale corpului. Într-o altă critică, recurentul inculpat prin apărătorul său ales, a invocat starea de tulburare, greșit omisă de instanță, în care a comis regretabila și nefericita faptă, determinată de acțiunea victimei de a murdări fața inculpatului, lucru observat de toți vecinii și devenit astfel subiect de bășcălie și batjocură a acestora. O altă critică a vizat greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

În opinia apărării, strânsa prietenie a părților, reala lor frăție, relația de imediată vecinătate, posibilitatea concretă că la orice oră din zi ori noapte să se afle unul în domiciliul celuilalt, exclude o asemenea infracțiune. În plan subsidiar, recurentul inculpat a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție reindividualizarea judiciară a pedepselor stabilite, în raport cu toate circumstanțele reale și personale, în sensul redozării pedepsei (reducerea ei). Recurentele părți civile N.M. și N.I. au criticat decizia instanței de apel circumscris cazului de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., învederând că în fapt ambele instanțe nu au acordat eficiența cuvenită atât pericolului social concret al faptelor, cât și datelor ce caracterizează persoana inculpatului.

În opinia acestora, instanțele nu au ținut seama de aspectul că inculpatul nu a depus nici un fel de stăruință pentru repararea pagubei pricinuite părții vătămate, necontribuind cu vreo sumă de bani la cheltuielile de înmormântare ale victimei, ceea ce dovedește că este o persoană deosebit de periculoasă. În consecință, se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție reindividualizarea judiciară a pedepsei stabilite în sensul majorării cuantumului acesteia. Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocare, a criticilor aduse, în raport cu materialul probator aflat la dosarul cauzei, dar și în conformitate cu prevederile art. 385 9 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune: Starea de fapt reținută de ambele instanțe este pe deplin conturată de materialul probator administrat în cauză, din analiza și coroborarea acestuia rezultând modalitatea concretă în care a acționat inculpatul. Astfel, după cum actul de inculpare a reținut, inculpatul recunoscând în condițiile art. 320 1 C. proc. pen., în data de 16 aprilie 2012 părțile, prieteni apropiați și vecini, aflându-se împreună cu alți consăteni, au consumat băuturi alcoolice în timpul discuțiilor în glumă, inculpatul a fost murdărit pe față cu fumigene de către victimă într-un schimb amical de gesturi.

O asemenea atitudine a părții vătămate a fost de natură a-l irita pe inculpat care, aflat într-o stare de nervozitate, s-a înarmat cu un cuțit, a pătruns fără drept în curtea, apoi în casa victimei, iar după o scurtă discuție în care partea vătămată încerca să-l convingă de bunele sale intenții, a înțepat-o cu cuțitul în gamba stângă, urmarea fiind în final decesul victimei. În efectuarea propriului demers analitic cu privire la încadrarea juridică a faptei de agresiune ce a avut ca rezultat moartea victimei, Înalta Curte de Casație și Justiție în acord cu instanțele inferioare, concluzionează cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., constatând, așa cum instanțele au făcut-o, că elementul material al laturii obiective este întrunit, dar și latura subiectivă.

Fapta, așa cum a fost descrisă în actul de inculpare a fost recunoscută de către inculpat potrivit dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., iar apărările formulate de inculpat în sensul reținerii încadrării juridice a art. 183 C. pen., nu pot fi primite.

Întreaga conduită, astfel cum s-a exteriorizat la data faptei, înarmarea cu un cuțit, obiect ascuțit, apt a produce leziuni, aplicarea unei lovituri de mare intensitate, așa cum a atestat raportul de constatare medico-legală, zona vizată, gambă, fiind de notorietate faptul că acea zonă a corpului uman este puternic vascularizată, nefiind de vorba de vreo pregătire superioară ori de cunoștințe de specialitate în acest sens, dar și ulterior săvârșirii faptei, indiferența față de starea victimei, împiedicarea unui martor în a oferi ajutor victimei, amenințarea acelui martor, evidențiază dincolo de orice îndoială intenția inculpatului în a suprima viața prietenului săi, sau măcar acceptarea unui asemenea deznodământ al acțiunilor sale.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în mod pe deplin justificat instanțele nu au reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă legală a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece atitudinea victimei, gluma făcută într-un cadru colocvial, fără folosirea în vreo formă a violenței, ori având drept consecință aducerea unei atingeri grave demnității persoanei inculpatului, nu se poate înscrie într-o cauză de natură și în măsură a produce acestuia o puternică tulburare, emoție în accepțiunea pe care legiuitorul a dat-o dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. Și reținerea în sarcina inculpatului B.I. a infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., este pe deplin justificată, atât în planul laturii obiective, cât și al celei subiective.

Înarmarea cu un cuțit și pătrunderea în locuința părții vătămate și refuzul de a părăsi la cererea victimei locuința, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii deduse judecății, fiind lipsit de relevanță aspectul că inculpatul vizita în mod frecvent casa părții vătămate, fiind prieteni, vecini, fiind evident că în situația specifică de la data faptelor, inculpatul nu a avut acceptul victimei de a pătrunde cu cuțitul în curtea și casa sa, pentru a-i aplica o lovitură în chip de răzbunare pentru farsa nevinovată făcută. În planul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, în contextul procedurii simplificate a art. 320 1 C. proc.

pen., dar și a înlăturării efectelor circumstanțelor atenuante judiciare, art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 lit. d), alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (3) C. pen., în raport cu criticile aduse atât de inculpat cât și de părțile civile, desigur de pe poziții diametral opuse și având solicitări contrare, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că instanța de control judiciar a dat eficiența cuvenită criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei. În raport cu circumstanțele reale alte faptei, cu urmarea gravă produsă, atingerea adusă unui drept fundamental, dreptul la viață, înlăturarea circumstanțelor atenuante judiciare reținute de judecătorul fondului în favoarea inculpatului, apare ca justificată, asigurând astfel îndeplinirea funcției pedepsei, restabilirea ordinii de drept, dar și reeducarea, reinserția socială a inculpatului.

În virtutea acelorași rațiuni, aplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani este în mod judicios aplicată. În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul B.I. și de părțile vătămate N.M. și N.I. împotriva deciziei penale nr. 276 din data de 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenției de la 17 aprilie 2012 la 7 februarie 2013. Având în vedere și dispozițiile art. 192 C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul B.I. și de părțile vătămate N.M. și N.I. împotriva deciziei penale nr. 276 din data de 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenției de la 17 aprilie 2012 la 7 februarie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 februarie 2013.