ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1224/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1224/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 42 din 6martie 2012, Tribunalul Olt, secția penală, a dispus

următoarele:

1) în baza art. 12 alin. (1) și (2)

lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. rap.

la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.M., la pedeapsa

de 4 ani închisoare.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen., s-a

înlăturat aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.

Conform art. 88 alin. (1) C. pen., s-a

dedus din durata pedepsei timpul reținerii de 24 de ore din intervalul 25 mai 2011,

ora 16-26 mai 2011, ora 16,00 și a arestării preventive din intervalul 1 iunie 2011-14

noiembrie 2011.

Potrivit art. 71 alin. (1) C. pen., s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza Il-a

și lit. b) C. pen. pe timpul detenției.

S-a constatat că față de inculpatul B.M.

prin încheierea pronunțată la data de 10 noiembrie 2011 în Dosarul nr. 2794/104/2011

definitivă prin decizia nr. 12903 din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de

apel Craiova în Dosarul nr. 2794/104/2011/a9, s-a dispus măsura liberării provizorii

sub control judiciar.

2) în baza art. 12 alin. (1) și (2)

lit. a) din Legea nr. 678/2001, a fost condamnat inculpatul R.C., la pedeapsa de

5 ani închisoare.

Conform art. 76 alin. (3) C. pen., s-a

aplicat acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. pe durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

II-a și lit. b) C. pen. pe timpul detenției.

Potrivit art. 88 alin. (1) C. pen., s-a

dedus din durata pedepsei timpul reținerii și arestării preventive cu începere din

data de 25 mai 2011.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului R.C..

3) în conformitate cu art. 998, 999 C.

civ., a fost obligat inculpatul B.M. la plata sumei de 260 euro cu titlul de despăgubiri

pentru daune materiale către partea civilă R.M..

În baza art. 998, 999 și 1003 C. civ.,

au fost obligați cei doi inculpați, în solidar, la plata sumei de 5.000 RON cu titlul

de despăgubiri pentru daune morale către partea civilă R.M..

4) a fost obligat fiecare inculpat la câte

600 de RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță

a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Olt, au fost

trimiși în judecată inculpații R.C. și B.M. pentru comiterea infracțiunii de trafic

de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,

situația de fapt reținută de instanța de fond fiind următoarea:

Partea vătămată R.M., la finele anului

2010, după discuțiile purtate cu un prieten, a aflat că inculpatul R.C. recrutează

persoane care să lucreze în Portugalia și să fie plătite pentru munca în agricultură;

întrucât partea vătămată nu avea loc de muncă, a luat legătura cu inculpatul R.C.,

la domiciliul acestuia din comuna Ș., jud. Olt, cu care ocazie a primit oferta acestuia

de a-i asigura de lucru la cules de măsline în Portugalia, pe baza unui contract

de muncă cu durata de 3 luni, prin intermediul inculpatului B.M., plata fiind de

30 de euro pe zi de muncă, cazarea urmând a fi gratuită iar transportul și hrana

urmând a fi pe suportate din câștigul realizat. Fiind convinsă de buna credință

a ofertanților, partea vătămată a acceptat oferta și a convenit să plece în scurt

timp, mai ales că i s-a spus că va merge împreună cu martorii D.I. și D.F.. De asemenea,

la data de 30 noiembrie 2010, inculpatul R.C. a luat legătura telefonic cu partea

vătămată și i-a spus că pe data de 1 decembrie 2010, împreună cu alte persoane,

vor pleca în Portugalia cu autocarul, iar contravaloarea transportului urmează a

fi avansată de inculpatul B.M..

La data menționată, partea vătămată, împreună

cu alte persoane recrutate de cei doi inculpați, au plecat cu autocarul din România,

cu destinația Portugalia, iar la sosire, în localitatea Sao Matias, au fost așteptați

de inculpatul B.M. care a achitat prețul transportului, ce urma a fi recuperat de

acesta, după care, cu un microbuz, le-a asigurat transportul în localitatea Faro;

pe timpul deplasării, partea vătămată a avut asupra sa pașaportul, iar cartea de

identitate s-a aflat la inculpatul R.C. sub pretextul de a li se întocmi contractele

de muncă. La sosirea la ferma patronului portughez, aceștia au fost cazați într-o

casă unde puteau dormi pe saltele așezate direct pe jos, în camera părții vătămate

locuind cinci persoane, iar în imobil, în total, 11 persoane, iar partea vătămată,

ca și cei din grup, au constatat că pentru condițiile de cazare urmau să plătească,

de fiecare, câte 20 de euro pe lună și că urmau să suporte și cheltuielile cu utilitățile

și întreținerea, de asemenea, din veniturile ce le obțineau, ceea ce a însemnat

că nu s-a respectat înțelegerea de gratuitate a cazării. Inculpatul B.M. le-a spus

acestora, în privința condițiilor de plată, că erau - conform aceleiași înțelegeri

din țară - de 30 de euro pe zi-muncă. Din cauza condițiilor meteo necorespunzătoare

(caracterizate printr-un anumit climat maritim în anotimpul iarna, deci cu ploi

frecvente), în primele zile partea vătămată, și cei din grupul său, nu au lucrat,

însă le-a fost avansată de către inculpatul B.M. suma de câte 20 de euro pentru

a-și acoperi cheltuielile de masă, cu obligația de a-i restitui aceste sume din

veniturile obținute din muncă; partea vătămată, ca și cei din grupul din care făcea

parte, din motivele expuse, au început să lucreze la câteva zile după sosire, în

care scop erau transportați cu un autovehicul de teren la plantațiile de măslini

pe care trebuia să le recolteze, iar în torpedoul autovehiculului se aflau, de regulă,

actele de identitate ale acestora. Plata muncii părții vătămate, ca și a celorlalți,

nu se făcea direct de către fermierul portughez, ci prin intermediul inculpatului

B.M. care, în două carnete, își nota datele fiecărui lucrător refentoare la timpul

lucrat și sumele cuvenite, aceasta modalitate de evidență dându-i posibilitatea

inculpatului fie să nu le recunoască o parte din zilele lucrate, fie să treacă,

dar nu din eroare, la dublu aceleași sume plătite, în condițiile în care părții

vătămate și celorlalți lucrători nu li se solicita să semneze de primire .

În realitate, suma acordată cu tidu de

salariu pentru fiecare zi de muncă de către fermierul portughez era de 50 de euro,

și nu așa cum le-au spus în țară, dar mai ales în Portugalia, cei doi inculpați.

Activitatea de recoltat măsline, din cauza

acelorași condiții meteo nefavorabile, avea caracter intermitent astfel că, în cursul

lunii decembrie 2010, partea vătămată și cei din grupul său au lucrat circa 11-12

zile.

Partea vătămată avea totuși libertatea

de a se deplasa, însă aceasta era doar formală întrucât nu se afla în posesia actelor

de identitate și nici a sumelor de bani necesare. În scop de aprovizionare, lucrătorii

se deplasau la supermarket cu mașina condusă de șoferul inculpatului B.M., însă

nu li se permitea acestora să aibă actele de identitate asupra lor, tocmai spre

a reduce posibilitățile legale de deplasare a celor în cauză.

În jurul datei de 1 ianuarie 2011, partea

vătămată s-a exprimat public în sensul că vrea să plece, astfel că a fost vizitată

de către cei doi inculpați care au aflat acest lucru de la cei din grupul de lucrători.

Cu această ocazie, fiul inculpatului B.M., martorul B.M.I., i-a pretins părții vătămate

să predea pașaportul, iar ca urmare a refuzului de a da și actul de identitate ce

îl avea asupra sa a fost lovită peste fată de către acest martor, în prezența inculpatului

R.C. care, la rândul său, a lovit-o pe această parte vătămată de mai multe ori,

inclusiv cu picioarele, după care efectiv a călcat-o în picioare iar apoi i-a adresat

amenințări cu moartea în cazul în care va pleca. Ca urmare a intervenției celor

din grup a fost oprit inculpatul R.C. din actele de agresiune împotriva părții vătămate

față de care aceasta nu a reușit să se apere. Inculpatul B.M., care se afla în afara

camerei în care a avut loc incidentul, a revenit și a dispus ca fiul său să ridice

actele de identitate și pașapoartele, nu doar ale părții vătămate ci și pe cele

ale celorlalți membri ai grupului de lucrători.

Apoi, a doua zi, partea vătămată - deși

i s-a pretins de către fiul inculpatului B.M. să iasă la muncă - din cauza leziunilor

suferite prin agresiune nu a putut da curs dispoziției însă, în zilele următoare,

începând cu data de 3 ianuarie 2011, a trebuit să facă acest lucru. În zilele ce

au urmat incidentului, partea vătămată a fost silită să suporte actele de răzbunare

ale inculpatului B.M. care, în stare de ebrietate, venea peste aceasta în jurul

orei 2,00 noaptea, în timp ce dormea, și o injuria, dar și ale celuilalt inculpat

care continua amenințările cu acte de agresiune în România dacă va divulga cele

petrecute, iar prin fiul primului inculpat, martorul B.M.I., ce supraveghea activitatea,

era pus în mod constant la lucrări cu efort fizic mare.

În jurul datei de 20 ianuarie 2011, partea

vătămată și cei din grupul său au terminat culesul măslinilor dar au constatat că

inculpatul B.M. a refuzat să le dea sumele cuvenite pentru munca prestată, prin

manopere de extorcare de genul celor expuse anterior privind diminuarea timpului

lucrat ori dublarea fictivă a sumele plătite, conform cu evidențele sale, dar și

că acest inculpat și-a recuperat integral sumele avansate din veniturile obținute

prin muncă la recoltat măsline.

Partea vătămată a încercat să sesizeze

autoritățile portugheze telefonic cu privire la situația sa, dar și a celorlalți

din grup, însă nu a reușit să comunice cu acestea deoarece nu cunoștea limba. Ulterior,

partea vătămată a reușit acest lucru prin soția sa, ce se afla în țară, aceasta

sesizând autoritățile de poliție române.

La începutul lunii februarie 2011, partea

vătămată a reușit să intre în posesia actului de identitate și a pașaportului care

i-au fost date de către martorul B.M.I., fiul inculpatului B.M., iar la plecare

a primit de la acest din urmă inculpat suma de 200 de euro din care și-a acoperit,

cu 140 de euro, cheltuielile de transport, astfel că inculpatul B.M. a mai rămas

dator cu 260 de euro.

Instanța de fond a reținut, ca probe cu

caracter concludent, cele ce rezultă din declarațiile date, în coroborare cu celelalte

probe. Astfel, s-au avut în vedere, în primul rând, declarațiile părții vătămate

din cursul judecății și al urmăririi penale, care se coroborează cu declarațiile

martorilor. În acest sens, s-a reținut declarația martorei C.R., soția părții vătămate,

care prezintă, fie direct, fie din cele comunicate de soțul său, elemente de fapt

ce se corelează cu cele menționate, precum relațiile stabilite de partea vătămată

cu cei doi inculpați în vederea recrutării sale pentru munca în Portugalia, modul

de deplasare arătat mai sus, condițiile de muncă, inclusiv sub aspectul nivelului

plății de 30 de euro pe zi muncă, prezentarea incidentului în care partea vătămată

a fost agresată de inculpatul R.C., faptul că partea vătămată i-a pretins să facă

rezervări la transportul pentru întoarcere încă din România, dar fără știrea inculpaților

că, în urma atenționării soțului său, a ascuns față de inculpatul R.C. că a vorbit

la telefon cu partea vătămată, că în data de 4 ianuarie 2011 această din urmă parte

vătămată a încercat să sesizeze autoritățile portugheze, dar nu a reușit să facă

acest datorită necunoașterii limbii portugheze, și că a rugat-o să sesizeze organele

politiei române. Cu privire la suma reală practicată ca nivel al salariului zilnic

s-au reținut elementele de proba din declarația părții vătămate potrivit căreia

nivelul acestora era mai mare de 30 de euro, de circa 60 de curo, care se coroborează

cu acelea din declarația martorului C.G. care precizează că, din discuțiile purtate

cu mai multe persoane ce se găseau în situații similare, a aflat că acestea erau

de câte 50 de euro pe zi, dar că - în realitate - lor li se spunea și li se dădeau

doar 30 de euro pe zi. De aceea, faptul că restul martorilor precizează un nivel

zilnic de doar 30 de euro al venitului exprimă doar informațiile care le erau transmise

de inculpați atâta timp cât partea vătămată și cei din grupul său nu au putut comunica

direct cu fermierul portughez. Aceste probe s-a coroborat cu cele din extrasele

de cont emise de B.C.R. - Direcția juridică în care, pentru intervalul 23

ianuarie 2007-15 august 2010, au fost constatate solduri care au ajuns și la nivelul

de 7.000 de euro ce atestă trimiteri frecvente de valută prin serviciul „Money Gram"

din partea inculpatului B.M., aflat în Portugalia, către soția sa, B.M., aflată

în România, cu sume substanțiale de monedă europeană ce se prezumă ca provenite

nu doar din efortul propriu, ci și din exploatarea muncii celor menționați pe baza

faptului că depășesc veniturile posibil a fi obținute de acest inculpat, chiar împreună

cu fiul său. De asemenea, s-au reținut ca probe elementele de fapt din declarația

martorului C.T.O. care arată că s-a adresat Consulatului României la Lisabona spre

a obține un act de identitate, și nu direct inculpatului B.M. în posesia căruia

se afla actul său, întrucât acesta îi pretindea, fără drept, ca și celorlalți băieți

din grup, să rămână până la terminarea sezonului de recoltat măsline și avea certitudinea

că nu mai puteau obține venituri corespunzătoare din muncă din cauza atitudinii

inculpaților. Mai mult, aceste probe se coroborează cu constatările consemnate în

procesul verbal întocmit cu ocazia percheziției la domiciliul inculpatului B.M.

cu care ocazie au fost găsite un număr de 3 cărți de identitate și un pașaport ale

persoanelor care au făcut obiect al activității acestor inculpați, dar și documente

bancare privind transferul de sume în valută pentru suma de 7.000 de euro și privind

conturile de economii în valută ale soției inculpatului B.M. ce atestă demersurile

de a mijloci transferul de forță de muncă în Portugalia, ca și însușirea în folosul

familiei a sumelor obținute din exploatarea acesteia.

Instanța de fond a remarcat și tendința

martorilor din prezenta cauză, precum S.V.I. ori C.T.O., care au lucrat în echipa

din care făceau parte inculpații (alta decât cea a părții vătămate), de a nu-și

mai menține declarațiile cu caracter evident incriminator la adresa inculpaților,

declarații date cu ocazia ascultării în cursul urmăririi penale, din declarațiile

acestora rezultând totuși suficiente elemente de fapt cu valoare de probe care se

coroborează cu cele reținute de instanță cu privire la activitatea ilicită a acestora.

Astfel, deși acești martori nu prezintă vreo nemulțumire privitoare la inculpați

totuși, pe lângă faptul că prezintă nivelul salarizării ca fiind de 30 de euro pe

zi muncă, de persoană, egal cu cel convenit în țară, și că nu ar deține vreo probă

că ar fi mai mare, aceștia menționează că nu li s-a pretins să semneze de primirea

sumelor reprezentând salariu pe vreun document, iar supravegherea echipei (alta

decât cea a părții vătămate) se făcea de către inculpatul B.M., dar alături de doi

portughezi. în plus, din aceste declarații s-a reținut o situație similară în legătură

cu deținerea actelor de identitate ce au fost preluate încă din țară de către inculpatul

B.M., lucru care, prin coroborare cu celelalte probe, dovedește intenția concretizată

a inculpaților de limitare a libertății de mișcare a acestora. În opinia instanței

de fond, în contextul celor menționate, o explicație a schimbării declarațiilor

acestor martori, în sens favorabil inculpaților, nu poate fi decât aceea de a crea

în mod fictiv o situatie de fapt și, implicit, juridică mai bună pe baza bunăvoinței

de care aceștia dau dovadă în a acorda un așa-zis „ajutor" și a unor relații

de muncă în comun, deși nu conștientizează, în mod suficient, că aceasta este în

detrimentul interesului general de stopare a fenomenului infracțional.

Apărarea inculpaților, bazată și pe cele

menționate în declarația martorului P.M., potrivit cărora nu a existat o agresare

a părții vătămate, ci de acte de violență reciprocă, a fost înlăturată date fiind

condițiile nu doar de număr al celor care o loveau pe aceasta (inculpatul R.C. ajutat

de martorul B.M.I., fiul celuilalt inculpat) dar mai ales de constituția fizică,

în mod evident, mult mai robustă, cel puțin a inculpatului menționat, în condițiile

în care partea vătămată nu a primit vreun sprijin al celor din grup tocmai datorită

intimidării acestora. De asemenea, susținerea inculpaților cu privire la conduita

necorespunzătoare a părții vătămate - care ar fi fost stăpânită de viciul beției

și ar fi dat în aceste condiții dovadă de reacții impulsive pe fondul cărora ar

fi provocat incidentul avut - a fost înlăturată deoarece din declarația martorei

C.R. rezultă că nu obișnuia să consume excesiv băuturi alcoolice, iar din restul

declarațiilor martorilor (C.T.V.) rezultă că aceasta nu reprezenta efectiv un viciu

ce să conducă la pierderea autocontrolului, deși era o obișnuință a acestei părți

vătămate.

Pe de altă parte, s-a apreciat ca fiind

neconcludentă - sub aspectul stabilirii sumei reale a venitului realizat de către

partea vătămată și de cei din grupul său -extrasele din massmedia cu privire la

venitul minim lunar din țările vest europene, între care cele din Portugalia, s-ar

situa la circa 497 de euro, deoarece se pleacă de la premisa - neconfirmată de nici

o probă relevantă - că în mod necesar salariul asigurat era cel minim și nu la un

nivel care să exprime intensitatea muncii și condițiile totuși dificile de recoltare.

Or, după cum s-a arătat, nivelul salariului zilnic se situa la 50 de euro aspect

ce se corelează cu cele care atestă că suma plătită cu acest titlu era de doar 30

de euro și constituie o explicație relevantă pentru sumele de nivel mare trimise

de inculpatul B.M. din Portugalia, pe parcursul a mai multor ani, prin serviciul

de transfer rapid al B.C.R., în sensul că ar proveni din însușirea acestora de către

inculpat, cu atât mai mult cu cât sumele trimise, de nivelul a 7.000 de euro sau

puțin mai mici decât aceasta, este evident că nu puteau proveni din munca inculpatului

și a fiului său dacă se ține cont de salarizarea pe care acesta o recunoaște (30

de euro pe zi muncă de persoană) ori este probată (de 50 de euro pe zi muncă de

persoană).

De asemenea, și celelalte apărări ale inculpaților

au fost apreciat ca neîntemeiate, cu următoarele argumente:

Astfel, solicitarea că pentru inculpatul

R.C. poate fi reținută, cel mult, infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută

de art. 180 alin. (2) C. pen. nu este relevantă deoarece între actele de violență

comise de acest inculpat și activitatea de exploatare a muncii părții vătămate,

ca și a celorlalți membri ai grupului de lucrători, există legătură de la cauză

la efect. După cum s-a arătat, probele dovedesc că agresiunea exercitată în data

de 1 ianuarie 2011 de către inculpatul R.C., cu participarea martorului B.M.I.,

fiul inculpatului B.M., a avut ca scop să determine pe partea vătămată să renunțe

la intenția de a părăsi locul de muncă și de a se mai exprima public în sensul că

nu este de acord cu regimul de exploatare a muncii lor, regim instituit de inculpați.

De asemenea, apărarea potrivit căreia au fost asigurate întocmai condițiile de muncă

și salarizare convenite în țară este lipsită de temei deoarece probele menționate

atestă că nu s-a asigurat cazare gratuită, în condiții civilizate, atâta timp cât

partea vătămată, și ceilalți din grup, au fost nevoiți să achite contravaloarea

acesteia, dar și cheltuielile de întreținere și cu utilitățile, iar salariile plătite

erau, în realitate, inferioare celor efectiv plătite de fermierul portughez, pe

lângă faptul că inculpatul B.M. se preta și la alte manopere de extorcare de drepturi

salariale ale părții vătămate. Pe de altă parte, apărarea potrivit căreia singură

partea vătămată se face vinovată de incidentul în care a fost agresată, în principal

de către inculpatul R.C., a fost înlăturată deoarece nu doar că s-a dovedit că este

vorba doar de un consum de băuturi alcoolice în limite normale, în cadrul grupului

de lucrători, ce nu a exacerbat o conduită violentă a acestuia, dar și că această

situație i-a permis doar să se exprime cu mai mult curaj împotriva activității infracționale

a inculpaților.

S-a mai arătat de instanța de fond că este

neîntemeiată apărarea constând în aceea că, prin declarațiile martorilor C.G., P.M.I.,

S.V.I. și C.T.O., s-ar fi dovedit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de persoane deoarece, după cum s-a arătat, relevante sunt

probele expuse mai sus care, în plus, se coroborează cu elemente de fapt din chiar

aceste declarații, așa cum au fost prezentate mai sus. Chiar dacă se poate admite

că există o anumită stereotipie în declarațiile acestor martori date în cursul urmăririi

penale, totuși, această împrejurare este irelevantă deoarece esențială este stabilirea

adevărului, pentru aflarea căruia s-au putut retine probe și din forma acestora

din cursul judecății, deși este schimbată în sens favorabil inculpaților pentru

argumentele expuse anterior.

Apărarea potrivit căreia inculpatul B.M.

nu ar fi fost implicat în vreun fel în actele de agresiune împotriva părții vătămate

au fost înlăturate deoarece s-a dovedit, pe baza elementelor de fapt de mai sus,

scopul acestora, anume supunerea victimei, și a celorlalti din grup la actele de

exploatare în beneficiul acestui inculpat care exercita direct o constrângere morală,

atât prin determinarea autorilor agresiunii să lovească pe partea vătămată, dar

și prin actele de răzbunare proprii (prin injurii, amenințări, etc.) la adresa acesteia,

cât și indirect, o constrângere fizică prin cei menționați.

De asemenea, instanța de fond a menționat

că și dacă este dovedit că inculpații, la rândul lor, lucrau alături de ceilalți

conaționali la activitatea de recoltat măsline, și că s-au manifestat în sensul

de a ajuta cu sume de bani pe partea vătămată și pe cei din grup în cursul activității,

pentru a-și putea procura alimente, acest lucru este neconcludent, neexcluzând activitatea

ilicită a acestora. După cum s-a dovedit prin probele prezentate, sumele avansate

de către inculpatul B.M. pentru acoperirea costului transportului ori pentru ca

persoanele din grup să-și procure alimente au fost recuperate de acesta din veniturile

salariale ale celor în cauză și au constituit condiții care au permis acestuia,

în cooperare cu celălalt inculpat, să-i exploateze pe membrii grupului în formele

menționate pe parcursul mai multor ani (2007-2010), așa cum rezultă din datele de

expediere a sumelor prin serviciul Money Gram.

Susținerea inculpaților în sensul că nu

pot fi concludente probele având la bază doar declarațiile martorilor, în condițiile

în care nu s-au administrat probe la rața locului, în Portugalia, ca ascultarea

patronului portughez, a fost înlăturată deoarece probele cauzei, între care declarațiile

de parte vătămată se coroborează cu cele ale martorilor, dar și cu proba cu înscrisuri

(extrasele de cont) și cu prezumții privind proveniența sumelor trimise prin serviciul

Money Gram pe baza faptului depășirii substanțiale a veniturilor salariale posibil

a fi obținute de membrii familiei inculpatului B.M..

Apărarea inculpaților în sensul că nu ar

fi acționat cu intenția de a comite fapta penală a fost înlăturată cu motivarea

că, în raport cu criteriul obiectiv, anume conduita inculpaților, ca formă de manifestare

a voinței acestora în condiții de discernământ, nu se poate reține decât concluzia

că aceștia sunt vinovați de fapta penală pentru care au fost trimiși în judecată,

atât sub aspect intelectiv, cât și volitiv. Chiar dacă membrii grupului de lucrători

din care au făcut parte cei doi inculpați s-au declarat, în special în fata instanței,

în general mulțumiri de activitatea acestora, acest lucru este neconcludent pentru

temeiurile expuse anterior, inclusiv cu privire la schimbarea declarațiilor în sens

favorabil inculpaților, dar și la cauzele acesteia.

La individualizarea pedepselor s-au reținut

criteriile prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. între care modalitatea comiterii

faptei penale, limitele de pedeapsă, dar și fișa de cazier a inculpatului R.C.,

din care rezultă două fapte penale de furt calificat și una de lovire pentru care

procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș l-a scos de sub urmărire

penală și i-a aplicat trei amenzi administrative. De asemenea, în cazul inculpatului

B.M. s-a mai avut în vedere vocația acestuia la circumstanța atenuantă prevăzută

de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. pe baza bunei sale conduite anterioare, dedusă

din lipsa antecedentelor penale, căreia instanța de fond i-a recunoscut valoarea

juridică corespunzătoare, cu efecte de coborâre a pedepsei principale sub minimul

special, la un cuantum apt să realizeze scopul preventiv și funcțiile coercitivă

și educativă ale acesteia, dar și că minimul special al pedepsei principale asigură

acest scop și funcții în cazul celuilalt inculpat.

În opinia instanței de fond, este neîntemeiată

cererea inculpaților ce se referă la suspendarea condiționată a executării pedepselor,

argumentul fiind acela că nu se pot reține ca îndeplinite condițiile cumulative

de la art. 81 alin. (1) C. pen., respectiv cele ce se referă la realizarea scopului

preventiv al pedepsei fără executarea efectivă a acesteia. Chiar dacă inculpatul

B.M. nu are antecedente penale, iar celălalt inculpat a fost scos de sub urmărire

penală de către procuror pentru considerentul că faptele penale nu constituie infracțiuni

în condițiile art. 18 C. pen., și au situația familială și personală menționată

de aceștia, celelalte criterii de individualizare expuse, între care probele ce

se referă la consistența și durata faptei penale, dar și cazierul inculpatului R.C.,

impun constatarea că scopul și funcțiile pedepsei se pot realiza doar prin executarea

efectivă în detenție a acesteia.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului R.C. întrucât, în opinia

instanței de fond, sunt dovedite în continuare condițiile prevăzute de art. 143

C. proc. pen. rap. la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. În acest sens, nu

doar că există probele de mai sus ce atestă comiterea faptei penale de către acesta,

faptă pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, dar este probat

și pericolul concret pentru ordinea publică al lăsării în libertate, fie și restrânsă,

a acestuia. Acest din urmă pericol constată în certitudinea că inculpatul va comite

noi fapte penale de trafic de persoane, de violență și împotriva patrimoniului persoanelor,

așa cum rezultă din conduita sa ilicit penală dovedită în cauza de față și prin

mențiunile cazierului penal.

Sub aspectul laturii civile, instanța de

fond a soluționat acțiunea formulată de partea civilă R.M. prin stabilirea de obligații

civile la despăgubire în sarcina inculpaților pe baza constatării că sunt dovedite

condițiile răspunderii delictuale prevăzute de art. 998, 999 C. civ. pentru cele

materiale și, în plus, cele art. 1003 C. civ. în cazul celor pentru daune morale.

Astfel, cu privire la despăgubirile pentru daune materiale s-a constatat că aceste

condiții sunt dovedite doar cu privire la inculpatul B.M. deoarece, în raport cu

partea civilă, este probat că doar acesta și-a însușit sumele cuvenite cu titlul,

de salariul după acoperirea cheltuielilor avansate și în limita sumei de 260 de

euro, conform cu probele coroborate de mai sus, din declarația de parte vătămată

și cu restul probelor. De asemenea, s-a constatat că este dovedită existenta prejudiciului

moral reprezentat de traumele fizice și psihice produse de către cei doi inculpați

părții civile prin conduita lor dolosivă, de inducere în eroare sub aspectul asigurării

unor condiții oneste de muncă și trai, dar și de violență morală și fizică, prezentată

anterior, ce a culminat cu supunerea sa la presiuni psihice și agresiuni. De aceea,

s-a constatat că nivelul de 5.000 RON al despăgubirilor pretinse de către partea

civilă asigură o reparație integrală a acestui prejudiciu .

Împotriva sentinței au declarat apel inculpații

B.M. și R.C., precum și partea civilă R.M..

Apelantul-inculpat B.M. a criticat soluția

primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie susținând, în esență, că a fost

greșit condamnat pentru infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001 întrucât probatoriul, așa cum a fost administrat în cele două

faze ale procesului, nu demonstrează vinovăția sa la săvârșirea faptei respective,

în realitate, între el și părțile vătămate existând raporturi de muncă care s-au

desfășurat potrivit condițiilor din contractele încheiate, considerente pentru care,

potrivit art. ll pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a solicitat

o soluție de achitare, iar în subsidiar, a apreciat că atât pedeapsa, cât și modalitatea

de executare, sunt greșit individualizate, solicitându-se, reducerea pedepsei și

aplicarea suspendării condiționate sau a suspendării sub supraveghere a executării

pedepsei.

Apelantul-inculpat R.C. a invocat aceleași

critici de nelegalitate și netemeinicie, în principal, susținând că el a acționat

fără vinovăție, întrucât între el și părțile vătămate transportate în Portugalia

au existat raporturi de muncă, și că acestea s-au desfășurat potrivit înțelegerilor

inițial intervenite, probatoriul nedemonstrând că, prin amenințări ori violențe,

ar fi obligat părțile vătămate să presteze diferite munci, însușindu-și o parte

din banii cuveniți, motive pentru care a solicitat, în principal, achitarea potrivit

art. ll pct. 2 lit. a) rap.la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar, în subsidiar,

a susținut că atât pedeapsa, cât și modalitatea de executare, au fost greșit individualizate,

fiind prea severe, impunându-se reducerea pedepsei, cu aplicarea unei modalități

de executare neprivative de libertate, prevăzută de art. 81 sau art. 86

1

C. pen.

Apelanta-parte civilă R.M. nu a invocat

motive concrete de nelegalitate și netemenicie a sentinței, limitându-se la a susține,

în cererea făcută, că soluția primei instanțe „este nelegală și temeinică".

Prin decizia penală nr. 316 din 24

octombrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a dispus următoarele:

I) a admis apelurile declarate de inculpații

B.M. și R.C., a desființat, în parte, sentința atacată numai cu privire la individualizarea

pedepselor a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului B.M., pentru art. 12

alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, la 3 ani închisoare; făcând aplicarea

art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a redus pedeapsa principală

aplicată inculpatului R.C., pentru art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001, la 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen., a înlăturat

pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata de 2 ani.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului

R.C. durata măsurilor preventive de la 26 mai 2011 la 1 mai 2012.

II) a menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

III) a respins ca nefondat apelul părții

civile R.M. și a obligat-o la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, instanța

de prim control judiciar a reținut următoarele:

Pe baza unui probatoriu concludent, ce

a fost bine evaluat (declarațiile părții vătămate R.M., coroborate cu declarațiile

martorilor C.R., C.G., S.V.I., C.T.O., D.I., D.G.C., P.M.I., B.M.I. și, parțial,

cu cele ale inculpaților), prima instanță a reținut o situație de fapt corectă,

în raport de care a încadrat juridic activitatea infracțională a inculpaților în

dispozițiile prev.de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

S-a reținut că atât partea vătămată, cât

și martorii mai sus nominalizați, au susținut că inculpații, după discuții anterioare,

le-au promis locuri de muncă în străinătate, pe baza unor contracte de muncă cu

perioadă determinată, oferindu-le un salariu decent, condiții de muncă legale, cazare

gratuită, în condiții decente de trai, urmând ca aceștia să achite doar contravaloarea

transportului și a hranei zilnice. Odată ajunși în străinătate - Portugalia, persoanele

respective au constatat că acele condiții de muncă promise de inculpați nu corespundeau

realității, fiind obligați să muncească în condiții insalubre, dar să și locuiască

în condiții minime de igienă, fără a le fi întocmite contracte de muncă, iar o parte

din banii rezultați din muncă au fost opriți de către inculpați. Mai mult, acestor

persoane le-au fost ridicate cărțile de identitate, pașapoartele, iar partea vătămată

R.M., atunci când și-a exprimat nemulțumirea fată de condițiile de lucru și de cazare,

a fost lovit în mai multe rânduri de către inculpatul R.C., acesta amenințându-l

că dacă va încerca să plece, îl va omorî. Totodată, a mai rezultat că cei doi inculpați

nu aveau dreptul de a recruta persoane pentru a le transporta în străinătate la

muncă, astfel că apărările acestora, făcute în sensul că între ei și persoanele

duse în Portugalia, în condițiile mai sus arătate, existau raporturi de muncă, care

s-au desfășurat legal, nu pot fi primite.

Insă - a constatat instanța de apel - stabilind

pentru inculpatul B.M. o pedeapsă principală de 4 ani închisoare, iar pentru inculpatul

R.C. o pedeapsă principală de 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de

persoane, prev.de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, judecătorul

fondului a făcut o greșită individualizare judiciară. Potrivit art. 72 C. pen.,

la stabilirea pedepsei se au în vedere gradul de pericol social concret al faptei

săvârșite, împrejurările în care aceasta s-a consumat, limitele de pedeapsă prevăzute

de lege, dar și unele elemente ce privesc pe făptuitor, de natură a-i agrava sau

atenua răspunderea. În cadrul operațiunii concrete de individualizare judiciară,

aceste criterii au o importanță egală, sunt valorificate împreună, astfel că supraestimarea

unuia sau nesocotirea altuia, antrenează netemeinicia și, implicit, nelegalitatea

soluției.

Instanța de apel a apreciat că în cauza

de față, cu privire la ambii inculpați, prima instanță a supralicitat gradul de

pericol social concret al faptelor săvârșite. Astfel, cu luarea în seamă a tuturor

criteriilor prev.de art. 72 C. pen., curtea de apel a apreciat că o pedeapsă de

3 ani închisoare pentru inculpatul B.M., și o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare

- stabilită prin reținerea de circumstanțe judiciare atenuante prev.de art. 74

alin. (1) lit. a) rap.la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. - pentru inculpatul R.C.,

vor fi de natură să asigure realizarea scopului pedepselor arătate de art. 52

C. pen. Totodată, în rejudecare, a fost înlăturată pedeapsa complementară constând

în interzicerea drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen., timp de 2 ani inculpatului R.C., cu referire la dispozițiile

art. 76 alin. (3) C. pen.

În final, s-a arătat că, întrucât la examinarea

cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, cum astfel obligă art. 371

alin. (2) C. proc. pen., nu s-au identificat temeiuri pentru desființarea sentinței

sub aspectul laturii civile, s-a apreciat că apelul declarat de partea civilă este

nefondat.

Împotriva ambelor hotărâri, inculpații

R.C. și B.M. au declarat recurs, motivele și carurile de casare fiind menționate

în încheierea de dezbateri și amânarea pronunțării decimei, care face parte integrantă

din hotărâre.

În sinteză, au fost invocate cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. (solicitându-se achitarea

inculpaților în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. cu motivarea că aceștia nu au săvârșit mcio faptă penală, din materialul probator

existent la dosar, în special din declarațiile date de martori în fața instanței,

rezultând că ei nu au forțat pe nimeni să meargă la muncă, nu au reținut buletinul

părții vătămate și nici nu l-au luat o parte din bani, apărarea cerând a se da preferință

declarațiilor date în fața instanței) și de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen. (solicitându-se aplicarea unei modalități de executare a pedepsei neprivative

de libertate).

Recursurile inculpaților vor fi respinse

ca nefondate pentru motivele ce se vor arăta:

Potrivit cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. o hotărâre este supusă casării

atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea

unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Potrivit doctrinei și jurisprudenței, prin

„eroare de fapt" se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în

cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu

există sau atunci când un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra

existența unei împrejurări, când în realitate din aceste mijloace de probă reiese

contrariul. În ce privește cerința ca eroarea de fapt să fie „gravă" trebuie

înțeles că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare,

ci numai acele erori care au influențat soluția procesului.

Recurenții-inculpați, prin apărător, nu

au arătat în ce constă eroarea gravă de fapt și ce probă este în contradicție cu

situația de fapt reținută de prima instanță și, respectiv, confirmată de instanța

de apel. Motivarea cazului de casare invocat sugerează fie că instanțele ar fi evaluat

greșit probele administrate, fie că eroarea gravă ar rezulta din faptul că instanțele

ar fi acordat o mai mare valoare probatorie declarațiilor date în cursul urmăririi

penale, în favoarea celor date în cursul judecății, ambele ipoteze nefiind de natură

să justifice incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18

C. proc. pen.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe

se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în

scopul aflării adevărului. Prima instanță, precum și cea de apel, au motivat convingător

situația de fapt și vinovăția inculpaților pnn coroborarea probelor administrate

în cursul procesului penal.

Este adevărat că inculpatul beneficiază

de „prezumția de nevinovăție", nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția

(art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligația

să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia (art. 4, art. 62

și art. 65 alin. (1) C. proc. pen.). Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit

art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăție, are

dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. În înțelesul legii „a proba lipsa de

temeinicie a probelor în acuzare" este un drept, dar și o obligație procesuală,

care nu se rezumă la negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei

probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanță. În măsura în

care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare,

prezumția de nevinovăție a acestuia este răsturnată, prezumția având caracter relativ,

iar nu absolut.

Nicio dispoziție legală nu prevede obligația

înlăturării declarațiilor date în cursul urmăririi penale motivat prin simplu fapt

că inculpatul sau martorul revine asupra acestora în cursul judecății; revenirea

asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale trebuie să fie rezonabil motivată

de inculpat ori de martor, în caz contrar întreaga activitate de urmărire penală

(care în sistemul de drept penal român este deosebit de amplă și însoțită de un

complex de drepturi și garanții procesuale), ar fi lipsită de utilitate și eficiență

juridică.

Instanța de fond, cu ocazia evaluării declarațiilor

date de inculpați și martori, a remarcat tendința unor martori de a nu-și mai menține

declarațiile cu caracter evident incriminator la adresa inculpaților, declarații

date cu ocazia ascultării în cursul urmăririi penale, constatând că această revenire

nu este rezonabil motivată de către aceștia.

Or, așa cum rezultă din examinarea dispozițiilor

art. 325 și, respectiv, art. 327 raportat la art. 325 C. proc. pen., atunci când

există contraziceri între declarațiile făcute în instanță și cele date anterior

(în cursul urmăririi penale) instanța cere persoanei respective (inculpat sau martor)

să dea explicații cu privire la aceste contraziceri.

De asemenea, judecătorul, în evaluarea

declarațiilor martorilor date în diferite faze procesuale ale cauzei penale, trebuie

să aibă în vedere în ce măsură acestea se coroborează între ele și, mai ales, în

ce măsură se coroborează cu alte probe (mijloace de probă), inclusiv cu declarațiile

altor martori, părți vătămate ori inculpați, mai ales a acelora care nu se află

în anumite legături personale cu părțile implicate, in activitatea de evaluare a

probelor de către judecător, nu criteriul cantitativ ori numeric este important,

ci cel al valoni conținutului informativ al fiecărui mijloc de probă. Acest principiu

de evaluare a probatoriului este reflectat de legiuitor prin dispozițiile art. 63

alin. (1) și (2), art. 67 alin. (2) și art. 356 alin. (1) lit. c) din C. proc.

pen.

Împrejurarea că instanțele, în evaluarea

mijloacelor de probă existente la dosar, au înlăturat motivat unele probe sau au

acordat prioritate unora dintre declarațiile date în cursul urmăririi penale nu

poate constitui un aspect de nelegalitate sau netemeinicie al hotărârilor judecătorești

atacate.

În consecință, în mod legal instanța de

fond, constatând că în cursul judecății unii dintre martori „și-au nuanțat declarațiile

anterioare", fără o justificare rezonabilă, și fără ca acestea să fie categoric

contrare celor anterioare, a reținut - sub aspect probator - elementele de fapt

din declarațiile date în cursul urmăririi penale apreciind că acestea reflectă adevărul

cu privire la faptele ce constituie obiectul judecății prin coroborarea cu restul

probelor administrate.

Așa cum constant a statuat Curtea Europeană

a Drepturilor Omului în junsprudența sa, inclusiv în cauze contra României, în anumite

circumstanțe, poate fi necesar pentru autoritățile judiciare să utilizeze declarații

din timpul instrucției preparatorii. În cazul în care acuzatul a avut posibilitatea

corespunzătoare și suficientă de a le contesta, la momentul în care au fost făcute,

sau ulterior, utilizarea acestor declarații nu încalcă, prin ea însăși, art. 6 parag.

1 și 3 lit. d) din Convenție. De asemenea, - în acest context - s-a apreciat că

instanțele naționale au înlăturat într-o manieră motivată declarațiile prin care

unii martori au revenit asupra depozițiilor anterioare, mai ales că nimic nu probează

că martorii au fost constrânși de către organele de cercetare penală pentru a da

declarațiile respective. În special, Curtea Europeană a notat că niciunul dintre

martorii respectivi nu a depus plângere penală la parchet pentru utilizarea violențelor,

amenințărilor sau a oricăror alte metode de constrângere În scopul strângerii probelor,

infracțiunea fiind prevăzută de dispozițiile interne.

Examinând sentința atacată, se constată

că instanța de fond s-a conformat atât legii interne, cât și standardului european

astfel cum acesta este reflectat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului în sensul că, pe de o parte, a examinat toate apărările inculpaților, pe

care le-a înlăturat motivat, iar pe de altă parte, a constatat că revenirea unor

martori asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale nu este rezonabil motivată

de aceștia, împrejurare care a impus utilizarea declarațiilor date în cursul urmăririi

penale și numai parțial a celor date în cursul judecății.

În sfârșit, apărările recurenților inculpați

- reiterate atât în apel, cât și în recurs -menționate în cele două hotărâri judecătorești

atacate, în motivele scrise de recurs și verbal în cursul dezbaterilor, trebuie

examinate în contextul situației părții vătămate, persoană fără loc de muncă și

trăind într-o zonă cu resurse limitate pe planul angajării forței de muncă. În acest

context, încercarea acesteia de a-și asigura într-un mod legal resursele financiare

(prin prestarea unei activități lucrative) s-a „întâlnit" cu inițiativa inculpaților

care, așa cum sugerează probatoriul administrat, aveau ca preocupare, fără a avea

autorizarea legală, recrutarea de forță de muncă necesară în Portugalia (culesul

măslinilor).

În sinteză, recurenții-inculpați au susținut

că ei nu au săvârșit nicio faptă penală, că nu au racolat, nu au exploatat partea

vătămată ci, dimpotrivă, ar fi asigurat acesteia o activitate remunerată în Portugalia,

chiar au transportat-o gratuit în această țară, că nu i-au luat acesteia actele

de identitate și, mai ales, că nu i-au luat nicio sumă de bani din cea plătită de

angajatorul portughez.

Așa cum s-a arătat, niciuna dintre aceste

apărări nu este întemeiată, neexistând un suport probatoriu care să le confirme,

recurenții-inculpați întemeindu-și apărările prin recurgerea, într-un sens convenabil,

la interpretarea personală a termenilor și noțiunilor referitoare la traficul de

persoane, iar nu la sensul juridic al acestora.

Înainte de a examina aceste apărări, de

altfel examinate și înlăturate de ambele instanțe, se impune menționarea unor considerații

privind infracțiunea de trafic de persoane.

Traficul de persoane a constituit o preocupare

importantă la nivelul comunității statelor lumii - în acest sens, Convenția O.N.U.

împotriva criminalității transnaționale organizate ratificată prin Legea nr. 565/2002;

Protocolul O.N.U. privind reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special

al femeilor și copiilor, adițional la Convenția O.N.U. împotriva criminalității

transnaționale organizate, ratificat prin Legea nr. 565/2002; Protocolul împotriva

traficului de migranți pe calea terestră, a aerului și pe mare, adițional la Convenția

O.N.U. împotriva criminalității transnaționale organizate, ratificat prin Legea

nr. 565/2002; Decizia Consiliului Uniunii Europene privind completarea definiției

crimei numite "trafic de ființe umane", în anexa Convenției Europene,

Consiliul U.E. nr. 1999/C/26/; Decizia-Cadru a Consiliului Uniunii Europene din

19 iulie 2002 privind combaterea traficului de ființe umane (2002/629/JAI) - dar

și la nivelul statului român, în acest sens - Legea nr. 678/2001, completată și

modificată, H.G. nr. 1216/2001 și nr. 299/2003.

Din definiția traficului de persoane, cuprinsă

în Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane,

în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția O.N.U. împotriva criminalității

transnaționale organizate, rezultă și formele în care se concretizează această infracțiune

în raport de caracteristicile persoanelor traficate și traficante, de scopul urmărit

și interesul vizat, de natura cauzelor ce au generat fenomenul, de implicațiile

sociale, dar și de specificul valorilor sociale lezate (drepturile omului).

Astfel, privit din punctul de vedere al

drepturilor omului, traficul de persoane include sclavia, munca forțată, violența,

abuzul de încredere, agresiunea fizică și psihică a persoanei, fiind pe deplin justificată

aprecierea că traficul de ființe umane este o formă a sclaviei la început de mileniu;

sub aspect economic, traficul presupune interese financiare (profituri uriașe),

rețele regionale și internaționale, circulația ilicită a banilor (spălarea banilor

care provin din trafic și pe baza cărora se realizează activitatea de traficare);

din punctul de vedere al originii fenomenului, factorii care generează și susțin

traficul sunt sărăcia accentuată a victimelor, nivelul educațional scăzut, neîncrederea

în sine, eșecurile în viață; din perspectiva valorilor sociale lezate, persoanele

traficate sunt reduse la condiția de "marfă", sunt dezumanizate treptat,

fiindu-le lezate sentimentele cele mai profunde, trauma suferită marcându-le întreaga

evoluție viitoare; din punctul de vedere al implicațiilor sociale, datorită creșterii

alarmante din ultimii ani, traficul de persoane devine un fenomen național și transnațional,

fund favorizat de procesul general al globalizării și de utilizarea tehnologiilor

moderne; în sfârșit, prin prisma scopului vizat, traficul presupune profituri uriașe

pentru traficanți, inclusiv în ca^ul traficului în scop de muncă forțată.

Din perspectiva victimelor, traficul de

persoane poate fi clasificat prin natura actelor abuzive exercitate asupra lor și

care vizează, printre altele: aspectul social (abuz psihologic, fizic, supravegherea

pentru împiedicarea deplasării ori liberei circulații a victimelor, lipsa puterii

de decizie, lipsa accesului la servicii medicale); aspectul juridic (deposedarea

de acte identitate, posedarea și utilizarea de acte false, amenințările cu predarea

la poliție); aspectul economic {împovărarea cu datorii, neplată, reținerea unor

plăți nejustificate).

Revenind la legislația internă, elementul

material al infracțiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 se realizează

printr-una sau mai multe dintre acțiunile prevăzute ca modalități alternative, acțiuni

care trebuie să fie efectuate în scopul exploatării victimei: recrutarea, constă

în atragerea victimei spre a fi exploatată în vederea obținerii de profit; transportarea,

presupune deplasarea victimei dintr-un loc în altul, fie în interiorul statului

de origine, fie din statul de origine al victimei în statul de destinație, ceea

ce presupune - cel mai adesea - trecerea uneia sau mai multor linii de frontieră;

transferarea, constă în transmiterea victimei de la un traficant la altul, atunci

când este vândută pur și simplu ca o marfă, inițial fără ca ea să știe, sau face

obiectul unei alte tranzacții încheiate între traficanți (de ex. schimbul); calarea,

presupune instalarea unei persoane temporar într