ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4406/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4406/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra
recursului de față,
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
Sentința penală nr. 91 din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția
penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată
de petentul I.M. împotriva Rezoluțiilor din 11 iunie 2010 și din 22 iulie 2010
ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
S-au
reținut, în esență, următoarele:
La
data de 28 martie 2010, I.M., deținut în Penitenciarul Botoșani, a formulat o
plângere prin care solicita efectuarea de cercetări față de S.A., procuror în
cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului Botoșani, pentru săvârșirea
infracțiunilor prev. de art. 246, 272 C. pen.
Prin
declarația din data de 21 aprilie 2010, cât și în cuprinsul memoriului trimis
ulterior la dosar, petentul a arătat că făptuitorul i-a cauzat o vătămare a
intereselor legale prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu cu
ocazia efectuării urmăririi penale în Dosarul penal nr. 1320/P/2006.
În
esență, a susținut că S.A. ar fi sustras de la dosar o declarație olografă pe
care ar fi dat-o petentul la data de 27 octombrie 2006, la Postul de Poliție
Flămânzi, județul Botoșani și ar fi înlocuit-o cu o alta ce poartă data de 30
octombrie 2006, cu un alt conținut, iar în cursul urmăririi penale nu a
efectuat o cercetare la fața locului, nu i-a efectuat o examinare a urmelor
papilare și probelor biologice de ADN existente pe corpurile contondente cu
care ar fi fost lovită victima. Totodată, I.M. a precizat că a fost trimis în
judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174
C. pen., deși a fost cercetat pentru infracțiunea de loviri cauzatoare de
moarte, prev. de art. 183 C. pen., iar prin declarațiile date a susținut că a
lovit victima cu pumnul, în stare de legitimă apărare, după ce a primit
lovituri de la aceasta. Această situație din care rezultă nevinovăția sa, ar fi
fost confirmată de declarațiile martorilor I.A., P.C., P.E., I.M.A., I.M.B. și
B.D., dacă instanța de apel și cea de recurs ar fi admis audierea lor.
Prin
Rezoluția din 11 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava,
s-a dispus, în baza art. 228 rap. la art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen.,
neînceperea urmăririi penale față de S.A., cercetat sub aspectul săvârșirii
infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și reținerea
sau distrugerea de înscrisuri prev. de art. 246 și 242 C. pen. întrucât fapta
nu întrunește elementele constitutive ale primei infracțiuni, iar din probele
administrate nu rezultă comiterea celei de a doua infracțiuni.
Pentru
a dispune această soluție, s-au reținut următoarele:
Din
probele administrate în cauză a rezultat că prin Rechizitoriu Parchetului de pe
lângă Tribunalul Botoșani din 9 ianuarie 2007 s-a dispus trimiterea în
judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului I.M., pentru săvârșirea
infracțiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen., comisă prin aceea că în ziua
de 22 octombrie 2006, i-a aplicat mai multe lovituri cu un par peste cap lui
G.N., cauzându-i leziuni care au dus la decesul victimei la data de 26
octombrie 2006.
În
cursul urmăririi penale efectuate de procurorul S.A., a fost întocmit un
proces-verbal de cercetare la fața locului în care s-a menționat data de 2
noiembrie 2006, ora 13:00, precum și faptul că se efectuează cercetări în cauză
privind infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte comisă de numitul I.M.,
victimă fiind numitul G.N..
De
asemenea, a fost întocmit un proces-verbal de examinare a mijloacelor materiale
de probă, respectiv cel din data de 5 decembrie 2006, privind două bucăți de
material lemnos care prezentau urme de culoare brun roșcat asemănătoare
sângelui uman, ridicate de organele de poliție la data de 22 octombrie 2006, de
la numita G.C., aceasta declarând că au rezultat din lemnul folosit de numitul
I.M. pentru a-l lovi pe fiul său.
Fiind
audiat la data de 17 noiembrie 2006, inculpatul a declarat că a fost agresat în
curte, fiind lovit cu un par peste cap și picioare de către victima pe care a
lovit-o cu pumnii, iar după ce aceasta a căzut, a continuat să fie lovit de
către mama sa.
În
motivarea soluției adoptate s-a arătat că susținerile inculpatului sunt
infirmate de declarațiile martorilor: G.C., R.C.F., P.E., F.F., C.G. și L.I.,
iar intensitatea aplicării loviturilor într-o zonă vitală conduce la concluzia
că inculpatul a putut prevedea rezultatul faptei sale și a acceptat producerea
lui, situație în care sunt date elementele constitutive ale infracțiunii de
omor.
Din
verificările efectuate a rezultat că această cauză a fost înregistrată pe rolul
Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani la data de 28 octombrie 2006, în
baza sesizării făcute de IPJ Botoșani - Serviciul Cercetări Penale, iar prin
procesul-verbal din data de 2 noiembrie 2006, s-a dispus începerea urmăririi
penale față de I.M., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174
C. pen. În această situație, s-a reținut că se poate concluziona că declarația
din data de 27 octombrie 2006, a cărei sustragere o reclamă petentul, nu a fost
înaintată la dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.
Ulterior
sesizării, respectiv la data de 31 octombrie 2006, I.M. a fost audiat în
legătură cu fapta comisă, împrejurare în care declarația sa a fost scrisă de
organul de cercetare penală, cu excepția mențiunii „Atât declar, susțin și
semnez" făcută de titular, căruia i s-a solicitat să dea o declarație
olografă și la data de 17 noiembrie 2006, când a afirmat că nu poate prezenta o
piesă scrisă personal, ci doar să semneze.
După
finalizarea cercetărilor, inculpatului i s-a prezentat materialul de urmărire
penală, ocazie cu care a recunoscut că a avut un incident cu G.N. pe care l-a
lovit cu pumnii, după ce acesta l-a lovit cu un par peste cap și picioare.
Prin
Sentința penală nr. 134 din 8 mai 2007 a Tribunalului Botoșani, după ce a
respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prev. de
art. 183 C. pen. și reținerea circumstanței atenuante a provocării, instanța de
judecată l-a condamnat pe I.M., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev.
de art. 174 C. pen., la pedeapsa de 12 ani închisoare.
Inculpatul
a declarat apel, care a fost admis prin Decizia Curții de Apel Suceava nr. 68
din 18 iunie 2007, hotărârea de fond fiind modificată doar în ceea ce privește
aplicarea pedepselor accesorii.
S-a
reținut că din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă săvârșirea
infracțiunii prev. de art. 272 C. pen., întrucât declarația reclamată ca fiind
sustrasă nu a fost inclusă la dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul
Botoșani.
De
asemenea, s-a reținut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale
infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., atât sub aspectul laturii obiective,
cât și al laturii subiective, nerezultând că făptuitorul și-ar fi îndeplinit,
cu intenție, și în mod defectuos atribuțiile de serviciu.
Împotriva
acestei rezoluții, petentul I.M. a formulat plângere în baza art. 278 C. proc.
pen. susținând că este netemeinică, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea
infracțiunii pentru care a fost condamnat.
Prin
Rezoluția din 22 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava,
s-a dispus în baza art. 278 C. proc. pen. respingerea ca neîntemeiată a
plângerii formulate de petentul I.M. împotriva Rezoluției nr. 90/P/2010 din 11
iunie 2010 a aceleiași unități de parchet.
Pentru
a dispune această soluție s-au reținut următoarele:
Pentru
existența infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., este necesar ca inacțiunea
sau acțiunea prin care s-a cauzat o vătămare intereselor legale ale unei
persoane să fie săvârșită cu vinovăție, iar forma de vinovăție cerută este
intenția. Aceasta înseamnă că făptuitorul, cu voință, a efectuat acțiunea sa ori
a rămas în pasivitate, a prevăzut că prin săvârșirea acelei acțiuni sau
inacțiuni cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane și a
urmărit acest rezultat (intenție directă) sau a acceptat producerea lui
(intenție indirectă).
Raportând
conținutul infracțiunii la activitățile desfășurate de către procuror în
dosarul sus-menționat, s-a reținut că acesta a efectuat acte procedurale și a
luat măsuri procesuale în rezolvarea cauzei, în virtutea drepturilor cu care a
fost învestit în funcția pe care o îndeplinește, cu respectarea principiilor
imparțialității și al independenței, prin interpretarea probelor și aplicarea
legii, neexistând indicii din care să rezulte că trimiterea în judecată a
petentului s-a făcut în condițiile în care fapta întrunește elementele
constitutive ale unei infracțiuni.
Cât
privește infracțiunea de reținerea sau distrugerea de înscrisuri, prev. de art.
242 C. pen., aceasta nu există, în cauză nestabilindu-se că, la acea dată,
petentul a fost audiat în cadrul cercetărilor desfășurate cu privire la
infracțiunea de omor, comisă în ziua de 22 octombrie 2006, a cărei victimă a
fost numitul G.N. De altfel, toate înscrisurile apreciate ca mijloc de probă și
care au fost administrate în cursul cercetărilor se află în dosarul înaintat
instanței cu rechizitoriul prin care petentul a fost trimis în judecată -
astfel că fapta pentru care s-au efectuat verificări nu există.
Împotriva
acestei rezoluții, în termen legal, a formulat, în baza art. 278
1
C.
proc. pen., plângere petentul I.M., care a arătat că în soluționarea plângerii
sale penale nu au fost analizate toate motivele prezentate.
A
arătat, în esență, că intimatul S.A. se face vinovat de săvârșirea
infracțiunilor reclamate, infracțiuni comise de acesta cu ocazia instrumentării
Dosarului penal nr. 1320/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani,
precum și că a efectuat abuzuri cu ocazia instrumentării cauzei penale și a
substituit înscrisuri, fapte ce au determinat condamnarea sa.
Examinând
plângerea formulată de petent sub aspectul motivelor invocate și pe baza
actelor premergătoare efectuate în cauză, instanța a apreciat că infracțiunile
reclamate de petent nu pot fi reținute în sarcina intimatului S.A., în
calitatea sa de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.
Astfel,
raportând conținutul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor, reclamată de petent, la activitățile desfășurate de intimat în
calitate de procuror, rezultă că acesta a efectuat actele specifice de urmărire
penală în virtutea atribuțiilor conferite de lege în calitatea pe care o
îndeplinea, neexistând indicii din care să rezulte că acesta cu știință nu a
îndeplinit sau a îndeplinit în mod defectuos vreun act ce intra în atribuțiile
sale de serviciu.
În
ceea ce privește infracțiunea de reținere sau distrugere de înscrisuri prev. de
art. 242 C. pen. reclamată de petent, ca fiind săvârșită de intimat cu ocazia
exercitării atribuțiilor de serviciu, în mod corect a apreciat organul de
urmărire penală că aceasta nu există, întrucât toate înscrisurile apreciate ca
mijloc de probă au fost depuse în dosarul înaintat instanței de judecată cu
rechizitoriul prin care petentul a fost trimis în judecată.
De
altfel, petentul nu a făcut dovada existenței declarației din data de 27
octombrie 2006 la care face referire în plângerile formulate la organul de
urmărire penală și instanța de judecată.
Față
de cele prezentate și apreciind ca fiind legale și temeinice rezoluțiile
atacate, instanța a respins plângerea formulată de petent, ca nefondată, și a
menținut rezoluțiile atacate.
Împotriva
sentinței a declarat recurs petiționarul. Recursul declarat de petiționar
împotriva sentinței, este nefondat.
Din
examinarea lucrărilor dosarului se constată că, în mod corect, instanța de fond
a dispus respingerea plângerii formulate de petiționar, ca nefondată.
Într-adevăr,
așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, magistratul
procuror și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate cu
dispozițiile legale, pe baza actelor de urmărire penală efectuate în
conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală.
Criticile
petiționarului referitoare la greșita soluție de trimitere în judecată, dispusă
de către intimatul procuror în dosarul penal având ca obiect infracțiunea de
omor săvârșită de petiționar, puteau fi invocate și valorificate ca apărări și
critici în fața instanței de fond și cu ocazia exercitării căilor de atac la
instanța de apel și recurs.
Soluția
dispusă de procuror, pe baza actelor și probelor din dosar, nu a servit decât
drept temei de trimitere în judecată a inculpatului petiționar, iar nu de
condamnare a acestuia, fiind supusă cenzurii instanței.
Or,
după trimiterea sa în judecată și sesizarea instanței, petiționarul a fost
condamnat definitiv pentru infracțiunea referitor la care intimatul a efectuat
urmărirea penală, în condiții de respectare a tuturor garanțiilor procesuale
specifice fazei de judecată.
În
ceea ce privește infracțiunea de reținere sau distrugere de înscrisuri prev. de
art. 242 C. pen. reclamată de petent, ca fiind săvârșită de intimat cu ocazia
exercitării atribuțiilor de serviciu, în mod corect s-a reținut că aceasta nu
există, întrucât toate înscrisurile care au servit ca mijloc de probă au fost
depuse în dosarul înaintat instanței de judecată cu rechizitoriul prin care
petentul a fost trimis în judecată.
De
altfel, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, petentul nu a făcut
dovada existenței declarației din data de 27 octombrie 2006 la care a făcut
referire în plângerile formulate la organul de urmărire penală și instanța de
judecată.
Așa
fiind, nu se constată indicii cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni în
sarcina intimatului-procuror.
În
raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este
temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de
petiționarul I.M., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către
stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de petiționarul I.M. împotriva Sentinței penale
nr. 91 din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru
cauze cu minori.
Obligă
recurentul-petiționar la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către
stat.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, azi 7 decembrie 2010.
Procesat
de GGC - AZ