ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4406/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 91 din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.M. împotriva Rezoluțiilor din 11 iunie 2010 și din 22 iulie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. S-au reținut, în esență, următoarele: La data de 28 martie 2010, I.M., deținut în Penitenciarul Botoșani, a formulat o plângere prin care solicita efectuarea de cercetări față de S.A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246, 272 C. pen.

Prin declarația din data de 21 aprilie 2010, cât și în cuprinsul memoriului trimis ulterior la dosar, petentul a arătat că făptuitorul i-a cauzat o vătămare a intereselor legale prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu cu ocazia efectuării urmăririi penale în Dosarul penal nr. 1320/P/2006. În esență, a susținut că S.A. ar fi sustras de la dosar o declarație olografă pe care ar fi dat-o petentul la data de 27 octombrie 2006, la Postul de Poliție Flămânzi, județul Botoșani și ar fi înlocuit-o cu o alta ce poartă data de 30 octombrie 2006, cu un alt conținut, iar în cursul urmăririi penale nu a efectuat o cercetare la fața locului, nu i-a efectuat o examinare a urmelor papilare și probelor biologice de ADN existente pe corpurile contondente cu care ar fi fost lovită victima.

Totodată, I.M. a precizat că a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen., deși a fost cercetat pentru infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., iar prin declarațiile date a susținut că a lovit victima cu pumnul, în stare de legitimă apărare, după ce a primit lovituri de la aceasta. Această situație din care rezultă nevinovăția sa, ar fi fost confirmată de declarațiile martorilor I.A., P.C., P.E., I.M.A., I.M.B. și B.D., dacă instanța de apel și cea de recurs ar fi admis audierea lor. Prin Rezoluția din 11 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a dispus, în baza art. 228 rap. la art. 10 lit. a) și d) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de S.A., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și reținerea sau distrugerea de înscrisuri prev. de art. 246 și 242 C. pen. întrucât fapta nu întrunește elementele constitutive ale primei infracțiuni, iar din probele administrate nu rezultă comiterea celei de a doua infracțiuni.

Pentru a dispune această soluție, s-au reținut următoarele: Din probele administrate în cauză a rezultat că prin Rechizitoriu Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani din 9 ianuarie 2007 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului I.M., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen., comisă prin aceea că în ziua de 22 octombrie 2006, i-a aplicat mai multe lovituri cu un par peste cap lui G.N., cauzându-i leziuni care au dus la decesul victimei la data de 26 octombrie 2006. În cursul urmăririi penale efectuate de procurorul S.A., a fost întocmit un proces-verbal de cercetare la fața locului în care s-a menționat data de 2 noiembrie 2006, ora 13:00, precum și faptul că se efectuează cercetări în cauză privind infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte comisă de numitul I.M., victimă fiind numitul G.N..

De asemenea, a fost întocmit un proces-verbal de examinare a mijloacelor materiale de probă, respectiv cel din data de 5 decembrie 2006, privind două bucăți de material lemnos care prezentau urme de culoare brun roșcat asemănătoare sângelui uman, ridicate de organele de poliție la data de 22 octombrie 2006, de la numita G.C., aceasta declarând că au rezultat din lemnul folosit de numitul I.M. pentru a-l lovi pe fiul său. Fiind audiat la data de 17 noiembrie 2006, inculpatul a declarat că a fost agresat în curte, fiind lovit cu un par peste cap și picioare de către victima pe care a lovit-o cu pumnii, iar după ce aceasta a căzut, a continuat să fie lovit de către mama sa. În motivarea soluției adoptate s-a arătat că susținerile inculpatului sunt infirmate de declarațiile martorilor: G.C., R.C.F., P.E., F.F., C.G.

și L.I., iar intensitatea aplicării loviturilor într-o zonă vitală conduce la concluzia că inculpatul a putut prevedea rezultatul faptei sale și a acceptat producerea lui, situație în care sunt date elementele constitutive ale infracțiunii de omor. Din verificările efectuate a rezultat că această cauză a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani la data de 28 octombrie 2006, în baza sesizării făcute de IPJ Botoșani - Serviciul Cercetări Penale, iar prin procesul-verbal din data de 2 noiembrie 2006, s-a dispus începerea urmăririi penale față de I.M., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen. În această situație, s-a reținut că se poate concluziona că declarația din data de 27 octombrie 2006, a cărei sustragere o reclamă petentul, nu a fost înaintată la dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Ulterior sesizării, respectiv la data de 31 octombrie 2006, I.M. a fost audiat în legătură cu fapta comisă, împrejurare în care declarația sa a fost scrisă de organul de cercetare penală, cu excepția mențiunii „Atât declar, susțin și semnez" făcută de titular, căruia i s-a solicitat să dea o declarație olografă și la data de 17 noiembrie 2006, când a afirmat că nu poate prezenta o piesă scrisă personal, ci doar să semneze. După finalizarea cercetărilor, inculpatului i s-a prezentat materialul de urmărire penală, ocazie cu care a recunoscut că a avut un incident cu G.N. pe care l-a lovit cu pumnii, după ce acesta l-a lovit cu un par peste cap și picioare. Prin Sentința penală nr. 134 din 8 mai 2007 a Tribunalului Botoșani, după ce a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 183 C. pen.

și reținerea circumstanței atenuante a provocării, instanța de judecată l-a condamnat pe I.M., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen., la pedeapsa de 12 ani închisoare. Inculpatul a declarat apel, care a fost admis prin Decizia Curții de Apel Suceava nr. 68 din 18 iunie 2007, hotărârea de fond fiind modificată doar în ceea ce privește aplicarea pedepselor accesorii. S-a reținut că din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă săvârșirea infracțiunii prev. de art. 272 C. pen., întrucât declarația reclamată ca fiind sustrasă nu a fost inclusă la dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani. De asemenea, s-a reținut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., atât sub aspectul laturii obiective, cât și al laturii subiective, nerezultând că făptuitorul și-ar fi îndeplinit, cu intenție, și în mod defectuos atribuțiile de serviciu.

Împotriva acestei rezoluții, petentul I.M. a formulat plângere în baza art. 278 C. proc. pen. susținând că este netemeinică, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat. Prin Rezoluția din 22 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a dispus în baza art. 278 C. proc. pen. respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de petentul I.M. împotriva Rezoluției nr. 90/P/2010 din 11 iunie 2010 a aceleiași unități de parchet. Pentru a dispune această soluție s-au reținut următoarele: Pentru existența infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., este necesar ca inacțiunea sau acțiunea prin care s-a cauzat o vătămare intereselor legale ale unei persoane să fie săvârșită cu vinovăție, iar forma de vinovăție cerută este intenția.

Aceasta înseamnă că făptuitorul, cu voință, a efectuat acțiunea sa ori a rămas în pasivitate, a prevăzut că prin săvârșirea acelei acțiuni sau inacțiuni cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane și a urmărit acest rezultat (intenție directă) sau a acceptat producerea lui (intenție indirectă). Raportând conținutul infracțiunii la activitățile desfășurate de către procuror în dosarul sus-menționat, s-a reținut că acesta a efectuat acte procedurale și a luat măsuri procesuale în rezolvarea cauzei, în virtutea drepturilor cu care a fost învestit în funcția pe care o îndeplinește, cu respectarea principiilor imparțialității și al independenței, prin interpretarea probelor și aplicarea legii, neexistând indicii din care să rezulte că trimiterea în judecată a petentului s-a făcut în condițiile în care fapta întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Cât privește infracțiunea de reținerea sau distrugerea de înscrisuri, prev. de art. 242 C. pen., aceasta nu există, în cauză nestabilindu-se că, la acea dată, petentul a fost audiat în cadrul cercetărilor desfășurate cu privire la infracțiunea de omor, comisă în ziua de 22 octombrie 2006, a cărei victimă a fost numitul G.N. De altfel, toate înscrisurile apreciate ca mijloc de probă și care au fost administrate în cursul cercetărilor se află în dosarul înaintat instanței cu rechizitoriul prin care petentul a fost trimis în judecată - astfel că fapta pentru care s-au efectuat verificări nu există. Împotriva acestei rezoluții, în termen legal, a formulat, în baza art. 278 1 C. proc. pen., plângere petentul I.M., care a arătat că în soluționarea plângerii sale penale nu au fost analizate toate motivele prezentate.

A arătat, în esență, că intimatul S.A. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reclamate, infracțiuni comise de acesta cu ocazia instrumentării Dosarului penal nr. 1320/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, precum și că a efectuat abuzuri cu ocazia instrumentării cauzei penale și a substituit înscrisuri, fapte ce au determinat condamnarea sa. Examinând plângerea formulată de petent sub aspectul motivelor invocate și pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, instanța a apreciat că infracțiunile reclamate de petent nu pot fi reținute în sarcina intimatului S.A., în calitatea sa de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Astfel, raportând conținutul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, reclamată de petent, la activitățile desfășurate de intimat în calitate de procuror, rezultă că acesta a efectuat actele specifice de urmărire penală în virtutea atribuțiilor conferite de lege în calitatea pe care o îndeplinea, neexistând indicii din care să rezulte că acesta cu știință nu a îndeplinit sau a îndeplinit în mod defectuos vreun act ce intra în atribuțiile sale de serviciu. În ceea ce privește infracțiunea de reținere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 C. pen. reclamată de petent, ca fiind săvârșită de intimat cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu, în mod corect a apreciat organul de urmărire penală că aceasta nu există, întrucât toate înscrisurile apreciate ca mijloc de probă au fost depuse în dosarul înaintat instanței de judecată cu rechizitoriul prin care petentul a fost trimis în judecată.

De altfel, petentul nu a făcut dovada existenței declarației din data de 27 octombrie 2006 la care face referire în plângerile formulate la organul de urmărire penală și instanța de judecată. Față de cele prezentate și apreciind ca fiind legale și temeinice rezoluțiile atacate, instanța a respins plângerea formulată de petent, ca nefondată, și a menținut rezoluțiile atacate. Împotriva sentinței a declarat recurs petiționarul. Recursul declarat de petiționar împotriva sentinței, este nefondat. Din examinarea lucrărilor dosarului se constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiționar, ca nefondată. Într-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, magistratul procuror și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate cu dispozițiile legale, pe baza actelor de urmărire penală efectuate în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală.

Criticile petiționarului referitoare la greșita soluție de trimitere în judecată, dispusă de către intimatul procuror în dosarul penal având ca obiect infracțiunea de omor săvârșită de petiționar, puteau fi invocate și valorificate ca apărări și critici în fața instanței de fond și cu ocazia exercitării căilor de atac la instanța de apel și recurs. Soluția dispusă de procuror, pe baza actelor și probelor din dosar, nu a servit decât drept temei de trimitere în judecată a inculpatului petiționar, iar nu de condamnare a acestuia, fiind supusă cenzurii instanței. Or, după trimiterea sa în judecată și sesizarea instanței, petiționarul a fost condamnat definitiv pentru infracțiunea referitor la care intimatul a efectuat urmărirea penală, în condiții de respectare a tuturor garanțiilor procesuale specifice fazei de judecată.

În ceea ce privește infracțiunea de reținere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 C. pen. reclamată de petent, ca fiind săvârșită de intimat cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu, în mod corect s-a reținut că aceasta nu există, întrucât toate înscrisurile care au servit ca mijloc de probă au fost depuse în dosarul înaintat instanței de judecată cu rechizitoriul prin care petentul a fost trimis în judecată. De altfel, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, petentul nu a făcut dovada existenței declarației din data de 27 octombrie 2006 la care a făcut referire în plângerile formulate la organul de urmărire penală și instanța de judecată. Așa fiind, nu se constată indicii cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni în sarcina intimatului-procuror.

În raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul I.M., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul I.M. împotriva Sentinței penale nr. 91 din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul-petiționar la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 7 decembrie 2010. Procesat de GGC - AZ