ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.12.2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4406/2010

HOTĂRÂRE
07.12.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4406/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 91 din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția

penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată

de petentul I.M. împotriva Rezoluțiilor din 11 iunie 2010 și din 22 iulie 2010

ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

S-au

reținut, în esență, următoarele:

La

data de 28 martie 2010, I.M., deținut în Penitenciarul Botoșani, a formulat o

plângere prin care solicita efectuarea de cercetări față de S.A., procuror în

cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului Botoșani, pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 246, 272 C. pen.

Prin

declarația din data de 21 aprilie 2010, cât și în cuprinsul memoriului trimis

ulterior la dosar, petentul a arătat că făptuitorul i-a cauzat o vătămare a

intereselor legale prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu cu

ocazia efectuării urmăririi penale în Dosarul penal nr. 1320/P/2006.

În

esență, a susținut că S.A. ar fi sustras de la dosar o declarație olografă pe

care ar fi dat-o petentul la data de 27 octombrie 2006, la Postul de Poliție

Flămânzi, județul Botoșani și ar fi înlocuit-o cu o alta ce poartă data de 30

octombrie 2006, cu un alt conținut, iar în cursul urmăririi penale nu a

efectuat o cercetare la fața locului, nu i-a efectuat o examinare a urmelor

papilare și probelor biologice de ADN existente pe corpurile contondente cu

care ar fi fost lovită victima. Totodată, I.M. a precizat că a fost trimis în

judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174

moarte, prev. de art. 183 C. pen., iar prin declarațiile date a susținut că a

lovit victima cu pumnul, în stare de legitimă apărare, după ce a primit

lovituri de la aceasta. Această situație din care rezultă nevinovăția sa, ar fi

fost confirmată de declarațiile martorilor I.A., P.C., P.E., I.M.A., I.M.B. și

B.D., dacă instanța de apel și cea de recurs ar fi admis audierea lor.

Prin

Rezoluția din 11 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava,

s-a dispus, în baza art. 228 rap. la art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de S.A., cercetat sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și reținerea

sau distrugerea de înscrisuri prev. de art. 246 și 242 C. pen. întrucât fapta

nu întrunește elementele constitutive ale primei infracțiuni, iar din probele

administrate nu rezultă comiterea celei de a doua infracțiuni.

Pentru

a dispune această soluție, s-au reținut următoarele:

Din

probele administrate în cauză a rezultat că prin Rechizitoriu Parchetului de pe

lângă Tribunalul Botoșani din 9 ianuarie 2007 s-a dispus trimiterea în

judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului I.M., pentru săvârșirea

infracțiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen., comisă prin aceea că în ziua

de 22 octombrie 2006, i-a aplicat mai multe lovituri cu un par peste cap lui

G.N., cauzându-i leziuni care au dus la decesul victimei la data de 26

octombrie 2006.

În

cursul urmăririi penale efectuate de procurorul S.A., a fost întocmit un

proces-verbal de cercetare la fața locului în care s-a menționat data de 2

noiembrie 2006, ora 13:00, precum și faptul că se efectuează cercetări în cauză

privind infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte comisă de numitul I.M.,

victimă fiind numitul G.N..

De

asemenea, a fost întocmit un proces-verbal de examinare a mijloacelor materiale

de probă, respectiv cel din data de 5 decembrie 2006, privind două bucăți de

material lemnos care prezentau urme de culoare brun roșcat asemănătoare

sângelui uman, ridicate de organele de poliție la data de 22 octombrie 2006, de

la numita G.C., aceasta declarând că au rezultat din lemnul folosit de numitul

I.M. pentru a-l lovi pe fiul său.

Fiind

audiat la data de 17 noiembrie 2006, inculpatul a declarat că a fost agresat în

curte, fiind lovit cu un par peste cap și picioare de către victima pe care a

lovit-o cu pumnii, iar după ce aceasta a căzut, a continuat să fie lovit de

către mama sa.

În

motivarea soluției adoptate s-a arătat că susținerile inculpatului sunt

infirmate de declarațiile martorilor: G.C., R.C.F., P.E., F.F., C.G. și L.I.,

iar intensitatea aplicării loviturilor într-o zonă vitală conduce la concluzia

că inculpatul a putut prevedea rezultatul faptei sale și a acceptat producerea

lui, situație în care sunt date elementele constitutive ale infracțiunii de

omor.

Din

verificările efectuate a rezultat că această cauză a fost înregistrată pe rolul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani la data de 28 octombrie 2006, în

baza sesizării făcute de IPJ Botoșani - Serviciul Cercetări Penale, iar prin

procesul-verbal din data de 2 noiembrie 2006, s-a dispus începerea urmăririi

penale față de I.M., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174

din data de 27 octombrie 2006, a cărei sustragere o reclamă petentul, nu a fost

înaintată la dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Ulterior

sesizării, respectiv la data de 31 octombrie 2006, I.M. a fost audiat în

legătură cu fapta comisă, împrejurare în care declarația sa a fost scrisă de

organul de cercetare penală, cu excepția mențiunii „Atât declar, susțin și

semnez" făcută de titular, căruia i s-a solicitat să dea o declarație

olografă și la data de 17 noiembrie 2006, când a afirmat că nu poate prezenta o

piesă scrisă personal, ci doar să semneze.

După

finalizarea cercetărilor, inculpatului i s-a prezentat materialul de urmărire

penală, ocazie cu care a recunoscut că a avut un incident cu G.N. pe care l-a

lovit cu pumnii, după ce acesta l-a lovit cu un par peste cap și picioare.

Prin

Sentința penală nr. 134 din 8 mai 2007 a Tribunalului Botoșani, după ce a

respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prev. de

art. 183 C. pen. și reținerea circumstanței atenuante a provocării, instanța de

judecată l-a condamnat pe I.M., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev.

de art. 174 C. pen., la pedeapsa de 12 ani închisoare.

Inculpatul

a declarat apel, care a fost admis prin Decizia Curții de Apel Suceava nr. 68

din 18 iunie 2007, hotărârea de fond fiind modificată doar în ceea ce privește

aplicarea pedepselor accesorii.

S-a

reținut că din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 272 C. pen., întrucât declarația reclamată ca fiind

sustrasă nu a fost inclusă la dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Botoșani.

De

asemenea, s-a reținut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., atât sub aspectul laturii obiective,

cât și al laturii subiective, nerezultând că făptuitorul și-ar fi îndeplinit,

cu intenție, și în mod defectuos atribuțiile de serviciu.

Împotriva

acestei rezoluții, petentul I.M. a formulat plângere în baza art. 278 C. proc.

pen. susținând că este netemeinică, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea

infracțiunii pentru care a fost condamnat.

Prin

Rezoluția din 22 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava,

s-a dispus în baza art. 278 C. proc. pen. respingerea ca neîntemeiată a

plângerii formulate de petentul I.M. împotriva Rezoluției nr. 90/P/2010 din 11

iunie 2010 a aceleiași unități de parchet.

Pentru

a dispune această soluție s-au reținut următoarele:

Pentru

existența infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., este necesar ca inacțiunea

sau acțiunea prin care s-a cauzat o vătămare intereselor legale ale unei

persoane să fie săvârșită cu vinovăție, iar forma de vinovăție cerută este

intenția. Aceasta înseamnă că făptuitorul, cu voință, a efectuat acțiunea sa ori

a rămas în pasivitate, a prevăzut că prin săvârșirea acelei acțiuni sau

inacțiuni cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane și a

urmărit acest rezultat (intenție directă) sau a acceptat producerea lui

(intenție indirectă).

Raportând

conținutul infracțiunii la activitățile desfășurate de către procuror în

dosarul sus-menționat, s-a reținut că acesta a efectuat acte procedurale și a

luat măsuri procesuale în rezolvarea cauzei, în virtutea drepturilor cu care a

fost învestit în funcția pe care o îndeplinește, cu respectarea principiilor

imparțialității și al independenței, prin interpretarea probelor și aplicarea

legii, neexistând indicii din care să rezulte că trimiterea în judecată a

petentului s-a făcut în condițiile în care fapta întrunește elementele

constitutive ale unei infracțiuni.

Cât

privește infracțiunea de reținerea sau distrugerea de înscrisuri, prev. de art.

242 C. pen., aceasta nu există, în cauză nestabilindu-se că, la acea dată,

petentul a fost audiat în cadrul cercetărilor desfășurate cu privire la

infracțiunea de omor, comisă în ziua de 22 octombrie 2006, a cărei victimă a

fost numitul G.N. De altfel, toate înscrisurile apreciate ca mijloc de probă și

care au fost administrate în cursul cercetărilor se află în dosarul înaintat

instanței cu rechizitoriul prin care petentul a fost trimis în judecată -

astfel că fapta pentru care s-au efectuat verificări nu există.

Împotriva

acestei rezoluții, în termen legal, a formulat, în baza art. 278

1

C.

proc. pen., plângere petentul I.M., care a arătat că în soluționarea plângerii

sale penale nu au fost analizate toate motivele prezentate.

A

arătat, în esență, că intimatul S.A. se face vinovat de săvârșirea

infracțiunilor reclamate, infracțiuni comise de acesta cu ocazia instrumentării

Dosarului penal nr. 1320/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani,

precum și că a efectuat abuzuri cu ocazia instrumentării cauzei penale și a

substituit înscrisuri, fapte ce au determinat condamnarea sa.

Examinând

plângerea formulată de petent sub aspectul motivelor invocate și pe baza

actelor premergătoare efectuate în cauză, instanța a apreciat că infracțiunile

reclamate de petent nu pot fi reținute în sarcina intimatului S.A., în

calitatea sa de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Astfel,

raportând conținutul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, reclamată de petent, la activitățile desfășurate de intimat în

calitate de procuror, rezultă că acesta a efectuat actele specifice de urmărire

penală în virtutea atribuțiilor conferite de lege în calitatea pe care o

îndeplinea, neexistând indicii din care să rezulte că acesta cu știință nu a

îndeplinit sau a îndeplinit în mod defectuos vreun act ce intra în atribuțiile

sale de serviciu.

În

ceea ce privește infracțiunea de reținere sau distrugere de înscrisuri prev. de

art. 242 C. pen. reclamată de petent, ca fiind săvârșită de intimat cu ocazia

exercitării atribuțiilor de serviciu, în mod corect a apreciat organul de

urmărire penală că aceasta nu există, întrucât toate înscrisurile apreciate ca

mijloc de probă au fost depuse în dosarul înaintat instanței de judecată cu

rechizitoriul prin care petentul a fost trimis în judecată.

De

altfel, petentul nu a făcut dovada existenței declarației din data de 27

octombrie 2006 la care face referire în plângerile formulate la organul de

urmărire penală și instanța de judecată.

Față

de cele prezentate și apreciind ca fiind legale și temeinice rezoluțiile

atacate, instanța a respins plângerea formulată de petent, ca nefondată, și a

menținut rezoluțiile atacate.

Împotriva

sentinței a declarat recurs petiționarul. Recursul declarat de petiționar

împotriva sentinței, este nefondat.

Din

examinarea lucrărilor dosarului se constată că, în mod corect, instanța de fond

a dispus respingerea plângerii formulate de petiționar, ca nefondată.

Într-adevăr,

așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, magistratul

procuror și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate cu

dispozițiile legale, pe baza actelor de urmărire penală efectuate în

conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală.

Criticile

petiționarului referitoare la greșita soluție de trimitere în judecată, dispusă

de către intimatul procuror în dosarul penal având ca obiect infracțiunea de

omor săvârșită de petiționar, puteau fi invocate și valorificate ca apărări și

critici în fața instanței de fond și cu ocazia exercitării căilor de atac la

instanța de apel și recurs.

Soluția

dispusă de procuror, pe baza actelor și probelor din dosar, nu a servit decât

drept temei de trimitere în judecată a inculpatului petiționar, iar nu de

condamnare a acestuia, fiind supusă cenzurii instanței.

Or,

după trimiterea sa în judecată și sesizarea instanței, petiționarul a fost

condamnat definitiv pentru infracțiunea referitor la care intimatul a efectuat

urmărirea penală, în condiții de respectare a tuturor garanțiilor procesuale

specifice fazei de judecată.

În

ceea ce privește infracțiunea de reținere sau distrugere de înscrisuri prev. de

art. 242 C. pen. reclamată de petent, ca fiind săvârșită de intimat cu ocazia

exercitării atribuțiilor de serviciu, în mod corect s-a reținut că aceasta nu

există, întrucât toate înscrisurile care au servit ca mijloc de probă au fost

depuse în dosarul înaintat instanței de judecată cu rechizitoriul prin care

petentul a fost trimis în judecată.

De

altfel, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, petentul nu a făcut

dovada existenței declarației din data de 27 octombrie 2006 la care a făcut

referire în plângerile formulate la organul de urmărire penală și instanța de

judecată.

Așa

fiind, nu se constată indicii cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni în

sarcina intimatului-procuror.

În

raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este

temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul I.M., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petiționarul I.M. împotriva Sentinței penale

nr. 91 din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă

recurentul-petiționar la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 7 decembrie 2010.

Procesat

de GGC - AZ

Sursă