ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2766/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2766/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 85 din 23 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj a

fost condamnat inculpatul T.T.M., (fiul lui l. și l.) pentru săvârșirea

infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen. la pedeapsa de 15 ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. pe o durata de 5 ani.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., prima instanță a

menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus

din pedeapsa aplicată acestuia durata prevenției cu începere de la data de 17

martie 2009, lăzi.

De asemenea, a aplicat pedeapsa accesorie a

interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit.

b) C. pen. pe perioada și în condițiile art. 71 C. pen.

Prima instanță, în baza Ordinului M.J. și M.F. nr. 1341/1375/2005

a stabilit să se achite din fondurile M.J. în favoarea Asociației Naționale a

Surzilor din România - Filiala Cluj suma de 200 lei, reprezentând onorariu

interpret B.S.R. pentru faza de judecată și 100 lei pentru faza de urmărire

penală, iar în temeiul art. 189 C. proc. pen. a stabilit să se plătească în

favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru faza de urmărire penală și 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru faza de

judecată.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen.

inculpatul T.T.M. a fost obligat la 3.400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Cluj a

reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a fost

trimis în judecată inculpatul T.T.M., pentru săvârșirea infracțiunii de omor,

prevăzută de art. 174 C. pen., în actul de trimitere în judecată reținându-se

că în noaptea de 18/19 februarie 2009, în jurul orelor 00,30, în timp ce se

afla cu numitul P.F.T. în garsoniera acestuia, situată în Dej, jud. Cluj,

inculpatul i-a aplicat sus-numitului mai multe lovituri cu un cuțit de

bucătărie în diferite zone ale corpului, provocându-i leziuni care i-au cauzat

decesul.

S-a reținut că, în faza de urmărire penală și în cea

de cercetare judecătorească, cu ocazia arestării sale, inculpatul T.T.M. a

recunoscut săvârșirea infracțiunii de omor așa cum a fost descrisă în actul de

inculpare, după care sperând că ar putea să-și dovedească nevinovăția a

susținut că nu s-ar face vinovat de infracțiunea de omor, încercând să

demonstreze cu martorii H.G. și L.D. că, în seara în care a fost omorât P.F.T.,

ar fi fost acasă la martorul H., unde locuia în acea perioadă și cu care

susține chiar inculpatul că întreținea raporturi sexuale orale.

Coroborând declarațiile inculpatului (f. 174-184

d.u.p.) și cele din fața primei instanțe (f. 34) cu probele administrate atât

în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești aflate la

dosar: proces-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto aferente (f.

2-72 d.u.p.); proces-verbal de recunoaștere după planșa foto (f. 197-204

d.u.p.); proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere din grup (f. 205-210

d.u.p.); dovada de ridicare a telefonului mobil aparținând victimei (f. 121

d.u.p.); declarațiile martorilor (f. 126-159 d.u.p. și f. 52-54, 85, 128-132

dosar fond); raport de constatare medico-legală (f. 82-86 d.u.p.); raport de

constatare tehnico-științifică din 09 iunie 2009 (f. 220-232 d.u.p.); contracte

pentru serviciile V. (f. 233-237 d.u.p.); CD marca V. conținând listinguri

telefonice C. (f. 242 d.u.p.); facturi telefonice C. și V. (f. 243-250 d.u.p.)

s-a reținut că inculpatul T.T.M. obișnuia să întrețină relații sexuale cu

diverși bărbați, printre persoanele respective numărându-se și martorul H.G. și

victima P.F.T.

Inculpatul T.T.M., în primele declarații date în faza

de urmărire penală, a arătat că în seara de 18 februarie 2009, în jurul orelor

20,30, se afla la restaurantul gării din Dej, unde s-a întâlnit cu P.F.T., pe

care îl cunoștea de aproximativ un an de zile și cu care a întreținut anterior

relații de natură homosexuală, la domiciliul acestuia de pe A.L. din Dej.

Acesta a mai susținut că în seara respectivă intenționa să meargă la Gura

Humorului, în Moldova, la părinții săi, având și biletul de tren cumpărat, însă

la insistențele lui P.F.T. de a nu pleca, a rupt biletul de tren în fața lui.

S-a mai reținut că, în acea seară, inculpatul T.T.M. a

consumat o bere în compania lui P.F.T., apoi s-a deplasat la un alt bar unde a

consumat 400 ml de cognac, băutura fiind achitată cu banii primiți de la P.F.T.,

iar ulterior, în jurul orelor 22,45 s-a reîntâlnit pe peronul gării cu P.F.T.

Cei doi s-au deplasat cu un taximetru, marca D.L., la garsoniera victimei P.F.T.,

unde inculpatul a mai consumat aproximativ 300 ml de țuică de prune și 3 litri

de vin, P.F.T. consumând și el cea. trei litri de vin.

La un moment dat, inculpatul arată că P.F.T. i-a

propus să întrețină cu el relații sexuale și să rămână acolo în acea noapte,

însă inculpatul a refuzat și, intenționând să plece, s-a îndreptat înspre ușă.

Pentru a-l împiedica să plece, victima s-a postat în fața ușii, însă inculpatul

l-a prins de haine și l-a împins pe P.F.T. în corpul de mobilier aflat în hol,

astfel că mai multe farfurii și pahare aflate pe rafturile din hol au căzut pe

jos. între cei doi a avut loc o altercație, iar inculpatul a luat de pe unul

dintre rafturile din hol un cuțit de bucătărie și, aflându-se cu spatele spre P.F.T.,

s-a întors spre acesta, înspre partea dreaptă și l-a lovit cu intensitate de

mai multe ori cu cuțitul pe care îl ținea în mâna dreaptă, în toate zonele

corpului, după care a părăsit garsoniera.

Datorită stării de ebrietate, inculpatul a menționat

că nu-și amintește câte lovituri de cuțit a aplicat victimei, însă după ce a

aplicat o lovitură de cuțit în zona pieptului, a simțit că victima P.F.T., nu-l

mai ținea, așa că putut părăsi garsoniera trântind ușa, și datorită

întunericului de pe casa scărilor, s-a împiedicat de un sac și a căzut în fața

unei uși, după care s-a ridicat și a plecat acasă.

De asemenea, inculpatul a mai relatat că după ce a

ieșit din garsoniera victimei P., a auzit că acesta-i adresează injurii, însă

nu a putut preciza unde se afla victima în acel moment și nici locul unde

aceasta căzuse, urmare loviturilor primite.

S-au mai reținut că, după comiterea faptei,

inculpatul T.T.M. a plecat la mama sa în Moldova, unde a fost depistat de către

organele de urmărire penală, la data de 16 martie 2009, iar în declarațiile

date în fața procurorului în data de 17 martie 2009 și în fața instanței, la

data de 18 martie 2009, cu ocazia arestării sale, acesta a recunoscut comiterea

infracțiunii dând toate detaliile mai sus menționate, însă începând de la data

de 07 aprilie 2009 a contestat săvârșirea faptei de omor, susținând că anterior

a recunoscut că l-ar fi omorât pe P.F.T., întrucât ar fi fost bătut și obligat

să recunoască respectiva crimă, poziție păstrată până la dezbaterea în fond a

cauzei (f. 178).

S-a mai relevat că victima P.F.T., în vârstă de 41 de

ani, a fost descoperită abia în data de 11 martie 2009, întinsă pe pardoseala

din holul garsonierei, în poziția decubit dorsal, prezenta numeroase plăgi

înțepate, echimoze și urme de sânge, leziuni specifice înjunghierii, iar în

apropierea piciorului drept al victimei a fost descoperit un cuțit de bucătărie

cu lungimea totală de 28 cm, pe a cărui lamă de 15 cm, erau vizibile pete de

culoare brun-roșcată.

În raportul de constatare medico-legală, s-a precizat

că moartea numitului P.F.T., poate data din 18 februarie 2009, a fost violentă

și s-a datorat hemoragiei interne și externe consecutive unei plăgi

înțepate-tăiate toracice, plagă penetrantă în cavitatea toracică, cu

interesarea apexului pulmonar drept și secționarea aortei intrapericardice.

Leziunea tanatogeneratoare localizată subclavicular drept, s-a putut produce

prin lovire cu un instrument tăietor-înțepător cu un singur tăiș, cel mai

probabil în cadrul unei heteroagresiuni, direcția probabilă de aplicare a

loviturii fiind oblică dinspre anterior spre posterior, de sus în jos și de la

dreapta spre stânga. Cu ocazia efectuării necropsiei, au fost identificate

numeroase alte leziuni produse prin lovire cu un instrument înțepător tăietor,

leziuni produse prin lovire cu și de corpuri dure, precum și leziuni traumatice

produse de un instrument înțepător-tăietor care au elementele morfologice ale

unor leziuni de autoapărare. Totodată, s-a constatat prezența spermatozoizilor

în secreția recoltată din regiunea ano-rectală a victimei (f. 82-86).

S-a mai reținut de către prima instanță că

precizările inculpatului T.T.M. privitoare la modalitatea aplicării loviturii

tanatogeneratoare, cu cuțitul în mâna dreaptă, întorcându-se spre partea

dreaptă, înspre victima care se afla în spatele său, cu fața spre el, ambii

fiind îndreptați cu fața spre ușa de acces în garsonieră, corespundeau

descrierilor respectivei leziuni, menționate în raportul de constatare

medico-legală.

De asemenea, prima instanță a mai constatat că au

fost evidențiate reacții specifice comportamentului simulat (f. 164-173) urmare

testării inculpatului T. cu tehnica poligraf în data de 17 martie 2009 (înainte

de a recunoaște comiterea faptei), acesta precizând că cearta cu victima a

durat aproximativ 15 - 20 de minute și că nu-și amintește cum anume a ajuns în

posesia telefonului mobil al victimei, (dacă l-a luat sau l-a primit de la

victimă) și că este posibil ca acel telefon să-l fi vândut martorului V.I., dar

nu-și mai amintește, fiindcă era într-o stare avansată de ebrietate în ziua

următoare celei în care s-a reținut că s-a comis fapta.

Prima instanță a constatat că întregul material

probator dovedește vinovăția inculpatului în comiterea faptei dedusă judecății,

deși acesta a susținut că nu el l-a ucis pe P.F.T.

Astfel, s-a relevat că inculpatul T.T.M. a recunoscut

inițial comiterea faptei, atât în fața procurorului, cât și în fața

judecătorului care a soluționat propunerea de arestare preventivă, relatând

amănunțit și nu la modul general, cum ar face o persoană care nu are cunoștință

despre cele întâmplate, circumstanțele comiterii faptei precum și împrejurările

care au precedat-o și au urmat-o.

S-a mai reținut de către prima instanță că, pe lângă

detaliile legate de faptă, redate de către inculpat în primele declarații, în

prezența apărătorului, din locuința victimei P.F.T. lipsea telefonul său mobil,

marca N.S. și, în urma localizării telefonului și a persoanei la care se afla

(f. 89-119 d.u.p.), telefonul a fost găsit asupra martorului V.I. zis M. în

data de 14 martie 2009, stabilindu-se, prin confruntarea seriei inscripționată

pe partea interioară a telefonului cu seria existentă pe cutia de ambalaj a

telefonului, cutie găsită în garsoniera victimei și aflată la I.P.J. Cluj -

camera de corpuri delicte, că telefonul a aparținut victimei P.F.T. (f. 70-73

d.u.p.).

Tribunalul Cluj a constatat că martorul V.I. a

declarat că a cumpărat cu suma de 50 de lei un telefon mobil marca N.S. de la

inculpatul T.T.M. (f. 126-127 d.u.p. și fond f.85), martorul arătând că

inculpatul este persoana de la care a cumpărat telefonul care a aparținut

victimei, inculpatul fiind recunoscut, atât din grupul de persoane ce i-au fost

prezentate, cât și din planșa foto întocmită pentru efectuarea recunoașterii

(f. 197-210), cât și direct în instanță.

Martora O.M., vecină cu victima P., a declarat că

aproximativ cu trei - patru săptămâni anterior datei audierii sale (17 martie 2009),

în jurul orelor 23,00 - 00,00, aflându-se la domiciliul ei, a auzit zgomote

care proveneau din garsoniera lui P.F.T., de asemenea, a auzit vocile a doi

bărbați - cea a vecinului ei P.F.T. și cea a unei alte persoane, care părea a

fi mai tânără. Martora a precizat că la un moment dat a auzit un dialog între

cei doi bărbați, P.F.T. îi cerea celuilalt să mai stea, că îi va da un telefon,

însă celălalt bărbat refuza, se opunea, spunând că nu mai poate să stea,

afirmație ce se coroborează cu susținerea inculpatului, potrivit căreia a

refuzat avansurile victimei.

Aceeași martoră a mai menționat că a auzit zgomote

specifice unei altercații, ca și cum cele două persoane s-ar fi bătut și a

remarcat zgomotul specific unei farfurii care se lovește de un alt obiect, după

care nu a mai auzit nici un fel de zgomot, inculpatul declară și el că a avut

loc o altercație și că pe jos au căzut farfurii și pahare de pe rafturile din

holul garsonierei. A mai precizat că între momentul în care a început să audă

vocile în garsoniera vecină și momentul în care a auzit zgomotul creat de

farfurie s-a scurs aproximativ o oră (f. 132-134 d.u.p și f. 53 dosar primă

instanță).

Prima instanță, făcând o analiză atentă a

declarațiilor celorlalți martori audiați în cauză (C. – P.M.C. f. 135-136

d.u.p. și f. 128 d.fond; B.R. f. 138-139 d.u.p. și f. 131 d.fond; T.F.l. f.

140-142 d.u.p. și f. 129 d. fond; H.G. f. 143-148 d.u.p. și f. 54 d.fond; L.D. f.

52 d.fond; C.G.S.C.M.M. și G.M.G.) a constatat că acestea s-au coroborat între

ele, dar și cu celelalte probe administrate în dosar, inclusiv cu primele

declarații de recunoaștere ale inculpatului, toate convergând spre concluzia

vinovăției, fără echivoc, a inculpatului în săvârșirea faptei reținută în actul

de inculpare.

Deși s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice

în vederea stabilirii profilurilor genetice ale persoanelor de la care provin

urmele biologice ridicate de la locul comiterii faptei, datorită degradării

urmelor biologice în cursul termenului destul de îndelungat (o lună de zile)

care s-a scurs de la data comiterii faptei și până la descoperirea cadavrului

și a posibilului autor de la care s-au prelevat probe biologice de referință,

concluziile formulate de către specialiști nu au putut fi unele de certitudine,

acestea fiind însă în sensul că inculpatul T.T.M. nu poate fi exclus ca posibil

contribuitor la crearea microurmelor biologice identificate și prelevate de pe

mânerul interior al ușii de acces în garsonieră și de pe palma dreaptă a

victimei P.F.T. (f. 220-232).

Tribunalul Cluj, având în vedere materialul probator

aflat la dosarul cauzei și analizat mai sus, precum și primele declarații ale

inculpatului, în care arată ce s-a întâmplat în garsoniera victimei, declarații

care se coroborează cu depozițiile martorilor vecini cu victima, precum și cu

celelalte probe, a apreciat că se poate spune fără nici cel mai mic dubiu că,

vinovăția inculpatului T.T.M., în privința omorului comis asupra victimei P.F.T.,

a fost pe deplin dovedită.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului T.T.M. care

în noaptea de 18/19 februarie 2009, în jurul orelor 23,30, în timp ce se afla

în garsoniera situată în municipiul Dej, aparținând numitului P.F.T., i-a

aplicat acestuia mai multe lovituri cu un cuțit de bucătărie, în diferite zone

ale corpului, provocându-i leziuni care i-au cauzat decesul, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de omor prev. de art. 174 C. pen.,

faptă pentru care a aplicat pedeapsa de 15 ani închisoare și pedeapsa

complementara a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

De asemenea, prima instanță a mai relevat în

considerente că inculpatul a fost arestat preventiv, iar temeiurile pentru care

s-a luat această măsură subzistau și la acel moment, astfel că, în baza art. 350

C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C.

pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata prevenției cu începere de la data de

17 martie 2009, la zi.

S-a mai reținut că, în timpul minorității, inculpatul

T. a fost condamnat pentru viol și, așa cum a susținut și în fața instanței,

acesta își asigura veniturile din fapte de furt și dacă la declanșarea

urmăririi penale a avut o atitudine sinceră, ulterior a negat fapta comisă,

sperând că va reuși să scape de consecințele faptei sale, ajutat de

declarațiile sale din fața primei instanțe și de depoziția martorului H.

Având în vedere aspectele evidențiate, legate de

persoana inculpatului, împrejurările în care s-a comis fapta, determinată fiind

printre altele de consumul de alcool și de insistențele victimei de a întreține

raport sexual cu inculpatul, prima instanță a apreciat că nu se impune o

pedeapsă orientată spre maximul prevăzut de lege, pentru atingerea scopului

pentru care s-a aplicat, fiind suficientă și pedeapsa de 15 ani închisoare.

Împotriva hotărârii mai sus-menționate a formulat

apel inculpatul, solicitând prin apărătorul său, desființarea sentinței penale

apelate și în rejudecare, să se dispună, în principal, achitarea inculpatului

pe considerentul că acesta nu a comis fapta reținută în sarcina lui, probele

dosarului nedovedindu-i vinovăția, iar în subsidiar, reducerea pedepsei

aplicate.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de

apel invocate, precum și din oficiu, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori,

a constatat că apelul declarat de inculpat este neîntemeiat și, prin Decizia penală

nr. 53/ A din 27 aprilie 2010, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.T.M. născut împotriva

sentinței penale nr. 85 din 23 februarie 2010 a Tribunalului Cluj.

Prin aceeași decizie instanța de prim control

judiciar a menținut starea de arest a inculpatului și, conform art. 88 C. pen.,

a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive,

începând cu data de 17 martie 2009 și până la zi, obligându-l totodată, pe

apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărătorului

desemnat din oficiu se a stabilit a se avansa fondul M.J.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control

judiciar a constatat că, prima instanță, în urma analizării materialului

probator administrat în cauză, a stabilit o stare de fapt corectă,

corespunzătoare adevărului, iar încadrarea juridică dată faptei a fost, de

asemenea, corectă, reținând justificat, că vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii de omor a fost dovedită și stabilind că fapta acestuia, constând

în aceea că în noaptea de 18/ 19 februarie 2009, în jurul orelor 23,30, în timp

ce se afla în garsoniera situată în municipiul Dej, aparținând numitului P.F.T.,

i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu un cuțit de bucătărie, în diferite

zone ale corpului, provocându-i leziuni care i-au cauzat decesul, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen.

Instanța de apel a respins, ca neconcludentă,

solicitarea inculpatului de efectuare a unei expertize ADN, pentru a se

determina dacă în probele biologice recoltate de la persoana decedată se

regăsește și ADN-ul inculpatului, aceasta deoarece la dosarul cauzei exista un

raport de constatare tehnico științifică, iar acest raport s-a întocmit urmare

analizării unor probe recoltate de pe cuțitul, de pe mânerul clanței și de pe

mâna persoanei decedate.

S-a apreciat că, raportat la împrejurarea că

inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor,

iar ceea ce a solicitat a vizat efectuarea unei alte expertize cu privire la

secrețiile recoltate de la victimă, cu prilejul efectuării expertizei medico

legale sau raportului de constatare medico legală prin care să se poată stabili

dacă inculpatul a întreținut sau nu raport sexual cu victima, nu avea nici o

relevanță dacă inculpatul a întreținut sau nu raport sexual cu victima, acest

aspect nefiind concludent în a stabili dacă era sau nu vinovat de săvârșirea

infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, întrucât s-a considerat că

vinovăția acestuia în comiterea infracțiunii de omor a rezultat din restul

probelor administrate în cauză, probe ce nu puteau fi înlăturate ori infirmate

de rezultatul unei asemenea expertize.

S-a reținut de către instanța de apel că probele ce

au relevat cu certitudine vinovăția inculpatului au constat, așa cum a arătat

și prima instanță, în propriile declarații de recunoaștere date de inculpat în

faza de început a urmăririi penale (inclusiv în fața judecătorului care a

dispus arestarea sa), recunoaștere care s-a coroborat cu concluziile raportului

de constatare medico-legală care au menționat că leziunile descrise corespund

modalității de lovire descrisă de inculpat în primele sale declarații.

De asemenea, s-au reținut ca relevante și

declarațiile martorilor vecini cu victima, care au descris anumite aspecte din

acea seară, care s-au coroborat cu detaliile date de inculpat în primele

declarații, precum și cu împrejurarea că telefonul victimei a fost găsit la

martorul V.I., care l-a cumpărat de la inculpat, iar potrivit declarațiilor

martorei B.R., începând cu data de 18 februarie 2009, respectiv data comiterii

infracțiunii, victima nu a mai răspuns la telefon, ceea ce s-a apreciat că

demonstrează încă o dată că inculpatul a fost la domiciliul acesteia în seara

respectivă.

De asemenea, instanța de prim control judiciar a

apreciat că prima instanță a făcut o judicioasă individualizare judiciară a

pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere criteriile generale de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama, atât de gradul

deosebit de ridicat a faptei comise, cât și de persoana inculpatului, care deși

nu avea antecedente penale, a avut o atitudine nesinceră în fața instanței.

Din aceste considerente, Curtea de Apel Cluj a

respins ca nefondat apelul inculpatului și a menținut sentința penală atacată.

Împotriva Deciziei penale nr. 53/ A din 27 aprilie

2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, în termen legal, a

formulat recurs inculpatul T.T.M., criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul părții introductive a prezentei

decizii.

Astfel, în esență, apărătorul desemnat din oficiu

pentru recurentul inculpat a invocat dispozițiile art. 385

9

pct. 18

și 14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor

hotărâri și, pe fond, să se constate că ambele instanțe au procedat greșit

atunci când au dispus condamnarea sa pentru o faptă de omor pe care nu a

săvârșit-o,întrucât din probatoriul administrat nu a rezultat vinovăția sa. A

arătat că, în cauză, se impune, în principal, pronunțarea unei soluții de

achitare a inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

c) C. proc. pen.

De asemenea, în subsidiar, a solicitat reducerea

cuantumului pedepsei aplicată sub limita anterior stabilită, raportat atât la

circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, cât și la cele personale ale

inculpatului.

Recursul formulat de inculpatul T.T.M. este nefondat,

pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri,

conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că instanța

de prim control judiciar a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit

vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator

administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică

corespunzătoare.

Examinând actele și iucrările dosarului, Înalta Curte

constată că sunt nefondate și lipsite de orice suport probator susținerile

formulate de inculpatul T.T.M., în sensul că se impune achitarea sa, întrucât

nu el este autorul infracțiunii de omor, încercând să acrediteze ideea că la

momentul când s-a reținut în actul de inculpare că s-ar fi comis fapta, el se

afla împreună cu martorul H.G. într-o altă locație.

Astfel se apreciază că prima instanță a procedat în

mod justificat atunci când a constatat că inculpatul, revenind asupra

declarațiilor inițiale nu a făcut altceva decât să încerce să evite tragerea la

răspundere penală, folosindu-se și de declarația vădit subiectivă a martorului

H.G. (filele 143-148 d.u.p și f. 54 d.fond), unul dintre tinerii cu care a

locuit si cu care întreținea relații homosexuale si, în mod corect, a procedat

înlăturând, ca nesinceră, declarația acestui martor, de altfel, singurul care a

susținut versiunea construită de inculpat, ulterior primelor declarații

detaliate, de recunoaștere date în fața procurorului și apoi și în fața

judecătorului care a luat măsura arestării preventive față de acesta.

Astfel, în speța supusă analizei, se apreciază că,

atât prima instanță, cât și instanța de prim control judiciar, în mod

justificat, au constatat că inculpatul T.T.M. se face vinovat de săvârșirea

faptei pentru care a fost cercetat, dedus judecății și apoi condamnat, fiind

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 174

alin. (1) C. pen. (victimă P.F.T.).

În aceeași ordine de idei, prima instanță și apoi și

instanța de prim control judiciar, pe baza unei juste evaluări a materialului

probator administrat și contrar susținerilor inculpatului, (care ulterior nu a

mai recunoscut fapta și a revenit asupra primelor declarații, fără a da o

explicație serioasă și verosimilă schimbării de atitudine), au constatat că

declarațiile martorilor audiați V.I. (f. 126-127 d.u.p. și f. 85 d.fond), O.M. (f.

132-134 d.u.p și f. 53 d. fond), C. - P.M.C. (f. 135-136 d.u.p. și f. 128

d.fond), B.R. (f. 138-139 d.u.p. și f. 131 d.fond), T.F.l. (f. 140-142 d.u.p.

și f. 129 d. fond), L.D. (f. 52 d.fond), C.G., S.C.M.M. și G.M.G. s-au

coroborat între ele, cu raportul de constatare medico-legală (ale cărui

concluzii au menționat că leziunile descrise corespund modalității de lovire

descrisă de inculpat în primele sale declarații), dar și cu celelalte probe

administrate în dosar, inclusiv cu primele declarații de recunoaștere ale

inculpatului, toate conducând spre concluzia vinovăției certe a inculpatului în

săvârșirea faptei reținută în actul de inculpare.

Înalta Curte reține că infracțiunea de omor se

săvârșește cu intenția de a suprima viața persoanei, intenție care poate fi

directă sau indirectă, după cum făptuitorul, prevăzând moartea victimei, ca

rezultat al activității sale, a urmărit sau acceptat producerea acestui

rezultat, iar în speța supusă examinării, inculpatul T.T.M. a acționat, în mod

evident, cu intenția de a ucide, întrucât a înjunghiat victima cu cuțitul, cu

intensitate și în mod repetat, în mai multe zone ale corpului.

Prin urmare, nu pot fi primite susținerile

inculpatului T.T.M. în sensul că, în speță, se impune achitarea sa în baza

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.,

întrucât așa cum, corect, au reținut ambele instanțe, conform probelor

administrate în dosar, pe fondul consumului de alcool, inculpatul, în noaptea

de 18/ 19 februarie 2009, în jurul orelor 23,30, în timp ce se afla în

garsoniera situată în municipiul Dej, aparținând numitului P.F.T., i-a aplicat

acestuia mai multe lovituri cu un cuțit de bucătărie, în diferite zone ale

corpului, provocându-i leziuni care i-au cauzat decesul, fapta, astfel cum a

fost descrisă în actul de inculpare, întrunind elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen.

Nici solicitarea de reindividualizare a pedepsei

aplicată nu poate fi primită, apreciindu-se că, la stabilirea pedepsei, au fost

respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. de către prima instanță, dar

și de către instanța de prim control judiciar, reținându-se, justificat,

caracterul agresiv al inculpatului, în ciuda vârstei tinere de numai 24 ani,

care a ucis cu sânge rece pe P.F.T., înjunghiindu-l de mai multe ori cu cuțitul

în zone vitale ale corpului.

Astfel, se apreciază că ambele instanțe au procedat,

în mod corect, atunci când au stabilit că pedeapsa de 15 ani închisoare cu

executare în regim privativ de libertate este proporțională și îndestulătoare,

atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare,

fiind doar în această modalitate aptă să satisfacă scopul consfințit de

dispozițiile art. 52 C. pen.

Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și

aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului,

de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al

faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa

este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul

ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Prin urmare, în speță, nu se impune

reindividualizarea pedepsei de 15 ani închisoare aplicată inculpatului,

întrucât instanțele anterioare au ținut cont, în mod corect, de gravitatea

faptei pentru care acesta fost cercetat și dedus judecății, de intenția cu care

acesta a acționat, dar și de urmarea produsă.

Așadar, Înalta Curte apreciază că instanța de prim

control judiciar a procedat în mod corect și justificat atunci când a menținut

sentința primei instanțe în ceea ce privește cuantumul și modalitatea de executare

a pedepsei aplicată inculpatului la nivelul celei anterior stabilite de 15 ani

închisoare, cu executare în regim de detenție, întrucât corespunde criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., fiind astfel aptă să atingă scopul preventiv și

de reeducare consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Raportat la modalitatea concretă în care inculpatul a

acționat, chiar dacă se afla sub influența băuturilor alcoolice, față de

pericolul concret creat prin uciderea victimei P.F.T., corect ambele instanțe

au apreciat că pedeapsa stabilită reflectă, atât periculozitatea faptei, cât și

intervalul de timp necesar pentru atingerea scopului pedepsei și pentru

reeducarea inculpatului.

În consecință, manifestările nejustificate de

clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel

de tipuri de comportament antisocial extrem și să afecteze nivelul încrederii

societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și

aplicarea legii și să dea o ripostă fermă și proporțională cu gravitatea

faptelor comise.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o

reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului T.T.M. nu ar fi

temeinică, întrucât s-ar lipsi de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C.

pen. și s-ar crea astfel o vădită disproporție între scopul urmărit și

rezultatul acesteia.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în

conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.T.M. împotriva

Deciziei penale nr. 53/A/2010 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția

penală și de minori.

În baza art. 385

17

alin. (4) raportat la art.

383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului T.T.M., durata reținerii și arestării preventive de la 17

martie 2009 la 28 iulie 2010.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul T.T.M. împotriva Deciziei penale nr. 53/A/2010 din 27 aprilie 2010 a

Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T.T.M.,

durata reținerii și arestării preventive de la 17 martie 2009 la 28 iulie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 iulie 2010.