ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2013/2010

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 76 din 10 decembrie 2009 a Tribunalului Sălaj a fost condamnat inculpatul Z.M. la: - 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74, 76 lit. a) C. pen.; - 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74, 76 lit. a) C. pen.; În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a lit. b), C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest, iar conform art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive, începând cu data de 4 aprilie 2009 la zi. Prin aceeași sentință a fost condamnat inculpatul C.O.M. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74, 76 lit. c) C. pen.; S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.; În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. pen. a fost achitat inculpatul C.O.M. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; În baza art. 86 1 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj, pe durata termenului de încercare de 4 ani.

S-a atras atenția asupra prevederilor art. 86 4 C. pen. privind cazurile de revocare a pedepsei. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor obligații: a) se va prezenta la datele fixate de Serviciul de Probațiune; b) va anunța orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) va comunica și justificaschimbarea locului de muncă; d) va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență, date care vor fi comunicate Serviciului de Probațiune. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și al arestării preventive, începând cu data de 04 aprilie 2009 și până la data de 01 iulie 2009. S-a dispus revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu luată față de inculpatul C.O.

prin încheierea penală din 01 iulie 2009 a Tribunalului Sălaj. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. cu privire la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Inculpatul P.V.M. a fost condamnat la: - 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74, 76 lit. a) C. pen.; - 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74, 76 lit. a) C. pen. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. c) C. pen. s-au contopit pedepsele și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor obligații: a) se va prezenta la datele fixate de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj; b) se va anunța orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) va comunica și justifica schimbarea locului de muncă; d) va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență, date care vor fi comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat aplicarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe durata executării pedepsei principale aplicate. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii de 24 ore din data de 04 aprilie 2009. În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74, 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.A.D. la: 400 (patru sute) lei amendă penală ce se va executa conform art. 425 C. proc. pen. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul Z.M. a unei cantități de 186,8 grame rezină de canabis, constatând că măsura a fost executată în faza de urmărire penală prin predarea acesteia I.G.P.R. București - Direcția de Evidență Operativă și Cazier Judiciar - Camera de Corpuri Delicte.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul Z.M. a sumei de 3.330 lei. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Inculpatul Z.M. a fost plecat din anul 2008 la muncă în Spania în localitatea Pedro Munoz, unde a început să consume droguri, născându-i-se ideea de a duce în țară droguri pentru a le vinde prietenilor. La întoarcerea acasă, în luna decembrie 2008 acesta a introdus în țară doua ramuri de canabis și două bucăți de hașiș de 5-10 grame iar în luna februarie 2009 a introdus în țară, la revenirea acasă, un baton de hașiș de aproximativ 250 grame și 4 bucăți de 5 grame. În perioada cât a lucrat în Spania l-a cunoscut pe inculpatul C.O., împărtășindu-i intenția de a vinde droguri.

După întoarcerea acestora în țară, inculpatul C. l-a recomandat pe inculpatul Z. unor persoane doritoare să cumpere droguri, punându-i în legătură cu acesta. De asemenea, inculpatul P.V. se cunoștea cu inculpatul Z. din copilărie, știind că acesta vinde droguri, permițând celorlalți inculpați să consume droguri în garsoniera sa sau să comercializeze droguri. În cursul lunii februarie 2009, inculpatul Z. i-a vândut inculpatului P.A.D. cantitatea de 5-10 grame hașiș contra sumei de 250 lei. Tot în această perioadă, inculpatul Z. i-a vândut prin intermediul inculpatului C.O. cantitatea de 2 grame hașiș numitului G.H. La începutul lunii martie 2009, inculpatul Z. a vândut unei persoane S., prin intermediul inculpatului C. cantitatea de 1,5 grame prima dată, iar ulterior câte 2 grame, la locuința inculpatului P.V.

În data de 10-14 martie 2009 numitul Ț.O. a cumpărat cantitatea de 1 gram hașiș de la inculpatul Z. La mijlocul lunii martie 2009, inculpatul Z. i-a vândut unei persoane poreclită B., cantitatea de 5 grame de hașiș, cu suma de 500 lei. La sfârșitul lunii martie 2009 i-a vândut numitului I.V., pe care l-a cunoscut prin intermediul inculpatului P. cantitatea de 5 grame hașiș. În cursul lunii martie 2009 numitul B.J. a cumpărat în trei rânduri cantități de 1,5 grame respectiv câte 2 grame rezină de canabis de la numitul Z.M., la recomandarea inculpatului C.O. În data de 24 martie 2009 numitul B. zis B. a fost contactat telefonic de către inculpatul P.V. care i-a comunicat că în cursul zilei îi va preda cantitatea de 5 grame hașiș.

S-a întâlnit cu acesta și cu inculpații Z. și C., care a luat dintr-un tufiș, din apropierea Bisericii S.T. un pachet de țigări în care se afla hașiș. În data de 28 martie 2009, respectiv 03 aprilie 2009 numitul B. a mai cumpărat cantitatea de 10 grame hașiș, respectiv 20 grame. Starea de fapt expusă anterior a rezultat din următoarele probe: rapoartele de constate tehnico-științifică din 16 martie 2009, din 26 martie 2009, din 31 martie 2009, din 11 martie 2009, din 13 martie 2009, în care se concluzionează că probele înaintate în cauza privind pe inculpați sunt constituite din cantități de rezină de canabis, evidențiindu-se tetrahidrocannabinol (THC) substanță psihotropă, biosintetizată de planta canabis, ce coroborează cu declarațiile de recunoașterea ale inculpaților Z.M., C.O., P.V.

și P.A.D.; declarațiile colaboratorilor sub acoperire B.I. și B.E., declarația investigatorului sub acoperire G.O., declarațiile martorilor C.D. și G.H., procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpați, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 3 aprilie 2009. În drept, fapta inculpatului Z.M. de a deține și vinde în mod repetat în baza aceleiași rezoluții infracționale unice droguri de risc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74, 76 lit. c) C. pen., urmând a fi condamnat la 2 ani închisoare. Fapta aceluiași inculpat de a introduce în țară în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale unice droguri de risc, fără drept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În drept, fapta inculpatului C.O. de a intermedia vânzarea de droguri de risc, fără drept, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și referitor la infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a reținut că inculpatul C. nu l-a ajutat în nici un mod pe inculpatul Z. să introducă droguri în țară, nu a avut nici un aport material sau moral la săvârșirea acestei fapte, astfel încât nu se poate reține în sarcina sa calitatea de complice. Mai mult, inculpatul C. a fost cel care în anul 2009, în luna februarie, a revenit primul în țară, fiind ulterior căutat de inculpatul Z. și încunoștințat că a adus droguri în țară.

Întrucât acesta nu l-a ajutat în nici un mod pe inculpatul Z. la săvârșirea faptei și nu a existat între ei o înțelegere anterioară introducerii drogurilor în țară, lipsind astfel latura obiectivă a infracțiunii. Împotriva sentinței menționate au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sălaj și inculpatul Z.M. Parchetul critică hotărârea primei instanței pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul achitării inculpatului C.O.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., neaplicării pedepselor complementare pentru faptele prevăzute de art. 2, 3 și 5 din Legea nr. 143/2000 inculpaților Z.M., C.O.M.

și P.V.M. și pentru greșita individualizare a pedepselor aplicate acestora și inculpatului P.A.D. Inculpatul Z.M. a criticat sentința atacată susținând în primul rând că instanța de judecată nu a fost sesizată în mod legal deoarece urmărirea penală a fost efectuată de către doi procurori respectiv O.A. și procurorul șef - birou B.D. ca atare rechizitoriul trebuia întocmit și semnat de către toți procurorii nu numai de către procurorul O.A. Legat tot de acest aspect s-a apreciat că rechizitoriul nu a fost verificat de către procurorul ierarhic competent, deoarece dacă procurorul șef-birou a efectuat acte de urmărire penală el nu era competent să verifice propriile acte de urmărire penală, ci doar procurorul șef al Serviciului teritorial Cluj.

De asemenea inculpatul a criticat modul de individualizare judiciară a pedepsei și faptul că instanța s-a antepronunțat cu ocazia menținerii stării de arest la termenul din 1 iulie 2009, apreciind că inculpatul este vinovat pentru infracțiunile ce i se rețin în sarcină. Prin Decizia penală nr. 33 din 18 martie 2010 a Curții de Apel Cluj s-au respins ca nefondate apelurile declarate de procuror și inculpatul Z.M. Instanța de prim control judiciar a reținut că apelul declarat de procuror referitor la inculpatul P.A.D. nu poate fi analizat deoarece excede cadrului procesual, instanța nefiind sesizată și cu această critică. Referitor la sentința criticată se constată că prima instanță a fost legal investită prin rechizitoriul întocmit la data de 22 mai 2009 de către D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Sălaj (vol. III d.u.p.) întocmit de către procuror A.O. din cadrul Biroului Teritorial Sălaj și verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul șef al Biroului Teritorial Sălaj, D.B. Susținerea inculpatului apelant că procurorul șef a efectuat acte de urmărire penală în dosar și ca atare trebuia să semneze rechizitoriul, nefiind astfel competent să-și verifice propriul rechizitoriu nu poate fi primită. În primul rând, nici art. 209 C. proc. pen. referitor la competența procurorului în faza urmăririi penale privind urmărirea penală efectuată de către procuror și nici dispozițiile art. 261 C. proc. pen. și următoarele referitoare la trimiterea în judecată, cuprinsul rechizitoriului și actul de sesizare al instanței nu reglementează situația efectuării urmăririi penale de către doi sau mai mulți procurori și sancțiunea aplicată.

În al doilea rând, se observă că inculpatul apelant a susținut ca fiind acte de urmărire penală efectuate în acest dosar de către procurorul șef de birou solicitarea de prelungire a arestului preventiv (f. 20), solicitările de efectuarea de percheziții domiciliare (f. 5, 264 și 256), solicitarea confirmării ordonanței nr. 15/07/03/2009 prin care s-a dispus interceptarea convorbirilor telefonice precum și solicitarea de autorizare în continuare (f. 115); un al act de urmărire s-a arătat că îl constituie participarea procurorului șef la flagrantul realizat neputând fi luată în considerare comunicarea acestuia că numai a monitorizat flagrantul. La data de 23 aprilie 2008 procurorul șef al Biroului Teritorial Sălaj a sesizat Tribunalul Sălaj cu propunerea de prelungire pe o durată de 30 zile începând cu data de 2 mai 2008 a arestării preventive luate față de inculpații Z.M.

și C.O.M. însă această sesizare a Tribunalului Sălaj nu echivalează cu un act de urmărire penală propriu-zis iar instanța de judecată s-a considerat legal investită cu propunerea de prelungire. Același argument este valabil și în cazul sesizării Tribunalului Sălaj cu autorizarea percheziției informatice a computerului inculpatului C.O.M. (f. 5 vol. II d.u.p.), sesizării aceleiași instanțe privind autorizarea efectuării percheziției domiciliare la locuința inculpatului Z.M. (f. 264 vol. I d.u.p.), a sesizării privind autorizarea efectuării percheziției domiciliare la locuința inculpatului C.O.M. (f. 256 vol. I. d.u.p.) și a sesizării privind confirmarea ordonanței nr. 15/07/03/2009 prin care s-a dispus interceptarea convorbirilor telefonice efectuate de către inculpat (f. 115 vol. I d.u.p.).

În plus, se observă că aceste acte semnate de către procurorul șef vizează strict sesizarea judecătorului cu atribuții legate de faza de urmărire penală vizând prelungirea arestării preventive, confirmarea ordonanțelor de interceptare și autorizațiile de percheziție; în consecință nu se poate aprecia că procurorul șef ar fi luat vreun act de dispoziție în cursul urmăririi penale, atribuția decizională revenind judecătorului competent. Susținerea potrivit căreia procurorul șef a participat la constatarea infracțiunii flagrante în data de 3 aprilie 2009 (f. 11 d.u.p.) nu corespunde realității deoarece acesta nu a constatat infracțiunea flagrantă așa după cum rezultă din procesul verbal întocmit cu acea ocazie, constatarea fiind efectuată de către procuror A.O.

și alți trei agenți din cadrul S.C.C.O.Sălaj. Referitor la motivul de apel privind antepronunțarea judecătorului fondului din data de 1 iulie 2009 (f. 75 dosar fond) - se observă că acesta este nefondat deoarece în considerentele încheierii menționate după ce s-a trecut în revistă activitatea de care sunt acuzați inculpații la f. 4 din încheiere, în concluzie, s-a arătat că din probele administrate „sunt indicii temeinice" că inculpatul Z.M. și C.O.M. au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, iar în continuare s-a apreciat că nu au fost prezentate elemente care să justifice „bănuiala,, că aceștia ar face parte dintr-un grup bine organizat fără a se face nici o referire asupra vinovăției inculpatului Z.M.; ca atare prima instanță nu s-a antepronunțat în cauză.

Susținerea primului apelant că în mod greșit inculpatul C.O.

a fost achitat pentru complicitate la infracțiunea de introducere în țară a drogurilor de risc, prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 nu poate fi primită deoarece potrivit declarației acestuia (f. 63 ) rezultă că în anul 2008 l-a cunoscut pe inculpatul Z. înainte de a se întoarce în România, a cumpărat 2 bucăți de hașiș și 2 rămurele de canabis, și i-a spus că le va duce în țară pentru consum propriu împreună cu prietenii săi iar în anul 2009 a știut că inculpatul va introduce în țară o bucată mai mare de hașiș; aceste împrejurări nu se circumscriu noțiunii de complicitate la introducerea în țară a drogurilor de risc deoarece simplul fapt că avea cunoștință despre această faptă nu echivalează cu înlesnirea sau ajutarea la trecerea drogurilor peste graniță; sub acest aspect este de observat că apelantul operează confuzia între complicitatea la introducerea în țară de droguri de risc și complicitatea la trafic de droguri de risc - susținând că inculpatul intimat i-ar fi spus inculpatului Z. că îl va ajuta să vândă drogurile, or, acest act constituie complicitate la infracțiunea de trafic de droguri ce i-a fost însă reținută în sarcina inculpatului C. sub forma autoratului, fiind astfel absorbită complicitatea.

În consecință, în mod temeinic în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. prima instanță a dispus achitarea inculpatului intimat pentru infracțiunea prev de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. De asemenea, nu poate fi primită susținerea apelantului că inculpatul intimat avea obligația de a denunța intenția inculpatului Z. de a introduce droguri în țară și prin aceasta i-ar fi întărit hotărârea infracțională luată, deoarece art. 262 C. pen. incriminează omisiunea de a denunța anumite fapte de drept comun limitativ enumerate. Contrar susținerilor inculpatului apelant prima instanță a individualizat pedepsele aplicate inculpatului ținând seama de toate criteriile generale și speciale prev. de art. 72 C. pen.

și concluziile referatului de evaluare; astfel, s-au avut în considerare gradul de pericol social concret al faptelor, lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră - față de care s-au reținut circumstanțele atenuante prev. de art. 74 C. pen. și de împrejurarea că doar inculpatul Z. a realizat beneficii materiale de pe urma vânzării drogurilor. În același timp nu poate fi primită critica inculpatului apelant potrivit căreia era necesară aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere.

Din referatul de evaluare (f. 188) rezultă că apelantul a săvârșit infracțiunile din dorința de a obține venituri în condițiile ignorării gravității faptei și că prezintă șanse mari de reintegrare, beneficiind de sprijinul moral și material al familiei și desfășurând activități lucrative proprii de la vârsta de 19 ani, însă suspendarea executării pedepsei ar însemna ignorarea pericolului social concret al celor două acte materiale de introducere de droguri de risc în țară. Singura critică întemeiată a primului apelant o constituie nemotivarea înlăturării pedepselor complementare aferente infracțiunilor prev. de art. 2, 3 și 5 din Legea nr. 143/2000 aspect care va fi îndreptat în apel prin completarea motivării efectuate de către prima instanță și prin substituirea motivării acesteia conform căreia pedeapsa complementară nu poate fi dispusă în cazul suspendării executării pedepsei principale; astfel, art. 76 alin. (3) C. proc.

pen. prevede că atunci când există circumstanțe atenuante pedeapsa complementară privativă de drepturi poate fi înlăturată, iar, în speță, față de datele personale favorabile inculpaților intimați ce se impune aplicarea pedepsei complementare. Împotriva Deciziei penale nr. 33/ A din 18 martie 2010 a Curții de Apel Cluj în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj și inculpatul Z.M. Parchetul critică decizia recurată, invocând practic aceleași critici formulate și în apel, mai puțin critica vizându-l pe inculpatul P.A.D. Cu ocazia dezbaterii recursului, reprezentantul M.P. a arătat că recursul se întemeiază pe dispoz.art.

385 9 pct. 14 C. proc. pen. și vizează greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților Z.M., C.O.M. și P.V.M., motiv pentru care solicită înlăturarea disp. art. 74 și 76 C. pen., majorarea pedepselor aplicate inculpaților, aplicarea pedepselor complementare urmând ca inculpații C. și P. să execute pedepsele prin privare de libertate. Inculpatul Z.M. a solicitat reducerea pedepsei, prin reținerea circumstanțelor atenuante și suspendarea sub supraveghere a executării acesteia în condițiile art. 86 1 C. pen. Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor arătate, Înalta Curte reține că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților au fost avute în vedere toate criteriile prev.de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al infracțiunilor comise, forma continuată a acestora, contribuția fiecărui inculpat, datele care circumstanțiază persoana inculpaților. Astfel, aceștia au recunoscut și regretat faptele comise, au colaborat cu organele de urmărire penală, nu sunt cunoscuți cu antecedente penale. Inculpații C.O.M. și P.V.M. au un loc de muncă, inculpatul P. este caracterizat pozitiv în familie și societate, conform adresei din 15 martie 2010 a Postului de Poliție Cetea, a comis infracțiunea sub influența inculpatului Z.M., ambii inculpați au conștientizat caracterul ilicit al faptelor lor precum și consecințele asupra lor și familiei pe viitor, având șanse mari de reintegrare în societate.

În aceste condiții nu se impune înlăturarea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 C. pen. și nici executarea pedepsei în regim de detenție pentru inculpații C. și P., apreciind, ca și celelalte instanțe, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru aceștia, și, chiar fără executarea pedepsei, inculpații nu vor mai săvârșii alte infracțiuni. Referitor la inculpatul Z.M., față de considerentele expuse, circumstanțele atenuante au fost corect reținute și în favoarea acestui inculpat, însă în cazul său scopul educativ și preventiv al pedepsei nu poate fi atins decât în condițiile executării acesteia, avându-se în vedere că inculpatul a avut inițiativa activității infracționale în care i-a implicat și pe ceilalți inculpați, a obținut venituri din aceasta, în condițiile ignorării gravității faptei, astfel că nu sunt aplicabile disp.art.

86 C. pen. În recursul declarat de procuror s-a solicitat și aplicarea pedepselor complementare celor trei inculpați. Având în vedere că în favoarea acestora au fost reținute circumstanțele atenuante, față de disp. art. 76 alin. (3) C. pen., Înalta Curte apreciază că nu se impune aplicarea pedepselor complementare. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza disp.art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , va respinge ca nefondate recursurile declarate de procuror și inculpatul Z.M. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj și de inculpatul Z.M. împotriva Deciziei penale nr. 33/ A din 18 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive de la 4 aprilie 2009, la 21 mai 2010. Obligă recurentul inculpat Z.M. la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații inculpați C.O.M.

și P.V.M., în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, azi 21 mai 2010.