ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2990/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2990/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 345 din 8 septembrie

2011 pronunțată de Tribunalul Alba, secția penală, în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul

R.V., fiul lui I. și V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.

208 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., iar în temeiul art. 91 C. pen. rap. la C. pen. s-a aplicat

inculpatului o amendă administrativă în cuantum de 1.000 RON.

S-a constatat că

partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, ca urmare a reparării

prejudiciului.

În baza art. 191 C.

proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuieli judiciare în favoarea

statului.

În motivarea acestei

hotărâri Tribunalul a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 358/P/2011 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a fost trimis în judecată inculpatul

R.V. pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzute de art. 208 alin. (1),

(2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se în motivarea

actului de sesizare că acesta, în perioada august 2010 - ianuarie 2011, în trei

rânduri, a sustras din incinta Primăriei Comunei Întregalde un număr de 31 de

bonuri de carburant în valoare totală de 930 RON.

Deși prejudiciul

produs este relativ redus, în cauză s-a apreciat că nu se poate reține că

faptele inculpatului sunt lipsite de pericol social, câtă vreme acesta, fiind

polițist și organ al poliției judiciare, avea obligația, potrivit normelor

statutare, să apere și să respecte legea, să aibă o conduită integră și

corectă, nicidecum să se preteze la fapte nedemne de această funcție.

Examinând actele

dosarului de urmărire penală coroborate cu probele administrate în faza de

cercetare judecătorească, Tribunalul a reținut că inculpatul a optat pentru

procedura simplificată, prin recunoașterea faptei în condițiile art. 320

1

C. proc. pen.

De asemenea, la

dosarul instanței au fost depuse înscrisuri în circumstanțiere emise de

Primăria Comunei Întregalde și respectiv șeful Inspectoratului de Poliție al

Județului Alba, ambele favorabile inculpatului în sensul descrierii unui

comportament ireproșabil din punct de vedere profesional până la momentul

comiterii acestei fapte.

Inculpatul R.V. este

funcționar în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, având gradul profesional

de agent șef adjunct de poliție, iar din anul 1998 deține funcția de șef de

Post în Comuna Întregalde; de asemenea, inculpatul face parte din structura

poliției judiciare din data de 11 aprilie 2005.

Dat fiind relația sa

de prietenie avută cu primarul F.T., inculpatul, în mod frecvent mergea la

sediul Primăriei, în timpul programului de lucru, cu și fără vreun motiv anume,

doar pentru a sta la discuții cu primarul. În aceeași încăpere cu primarul, își

desfășoară activitatea viceprimarul B.S., birourile celor doi, fiind

poziționate sub forma literei "L". În timpul unor asemenea vizite,

inculpatul, în lipsa viceprimarului, obișnuia să se așeze pe scaunul de la masa

de lucru a acestuia, iar nu de puține ori s-a întâmplat ca primarul să-l lase

singur în birou, când avea de rezolvat unele probleme curente.

În sertarul de la

masa de lucru, martorul B.S. deținea una dintre ștampilele instituției, foile

de parcurs, ordinele de deplasare dar și carnetul cu bonuri de carburant, pe

care la avea în gestiune. Sertarul era prevăzut cu încuietoare tip yală, iar la

el mai aveau acces primarul care deținea o cheie proprie, dar și secretarul

B.N., care ocazional, în lipsa celor doi, îl descuia cu o cheie potrivită.

În atare situație,

inculpatul R.V. profitând de încrederea acordată, dar și de neglijența

primarului care, adeseori lăsa sertarul descuiat părăsind biroul, în perioada

august 2010 - ianuarie 2011, a sustras un număr de 31 bonuri de carburant, în

valoare totală de 930 RON, acționând în trei rânduri, după cum urmează:

- la finele lunii

august 2010, a sustras din carnetul înseriat A - Z, un număr de 8 bonuri cu

seriile AA - ZZ, care au fost folosite la stația R. din Municipiul Alba Iulia,

în perioada 30 august - 25 octombrie 2010;

- în luna decembrie

2010, a sustras din carnetul înseriat aaa - zzz, un număr de 14 bonuri cu

seriile bbb - zzz, care au fost folosite în perioada 14 decembrie 2010 - 27

ianuarie 2011, la aceiași stație P. din Municipiul Alba Iulia;

- în fine, la data de

16 ianuarie 2011 a sustras în carnetul înseriat c - g, un număr de 9 bonuri cu

seriile cc - gg.

La data de 17

ianuarie 2011, martorul B.S. a sesizat sustragerea celor 9 bonuri, întrucât, în

urmă cu câteva zile, personal, le numerotase cu creionul pentru a se încadra în

cota lunară de carburanți aprobată, iar în acest răstimp, nu au mai fost

utilizate bonuri. În atare situație, în data de 20 ianuarie 2011, viceprimarul

a reclamat în scris firmei de distribuție SC R.D. SRL București, dispariția

celor 9 bonuri, solicitând monitorizarea acestora la nivel național.

În data de 27

ianuarie 2011, orele 16.50, inculpatul R.V. s-a prezentat la Stația "R.

Alba Iulia și a alimentat autoturismul proprietate x, cu benzină în valoare de

90 RON, împrejurare în care a predat casierei I. (B.) A. bonurile valorice nr.

a, b și c. Întrucât primul bon era blocat la utilizare, directorul stației R.

Alba Iulia, martorul H.C., a reținut acest bon, solicitând inculpatului să

achite cu numerar contravaloarea acestuia. A doua zi martorul i-a înștiințat

telefonic pe reprezentanții Primăriei Întregalde, iar la solicitarea acestora,

le-a pus la dispoziție în original bonul nr. a, xerocopii ale bonurilor cu nr.

b și c folosite, bonul fiscal emis, dar și înregistrarea video operată pe

camerele de supraveghere din stație, cu persoana care utilizase bonurile.

Imediat ce a aflat de

celelalte două bonuri utilizate, martorul B.S. a inventariat bonurile din

carnetul fiscal înseriat aaa - zzz, constatând lipsa unui număr de 14 bonuri,

iar ulterior, când s-a inventariat toate bonurile folosite în cursul anului

precedent s-a constatat lipsa celor 8 bonuri din carnetul înseriat aa - bb.

La rândul său,

inculpatul R.V., dându-și seama că a fost descoperit nu a mai folosit celelalte

8 bonuri sustrase și le-a distrus.

Pe parcursul cercetărilor

inculpatul a achitat integral valoarea bonurilor sustrase.

Întrucât inculpatul a

declarat că solicită a fi judecat în procedura simplificată, Tribunalul a

procedat la judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală, reținând ca acestea au fost legal administrate, precum și faptul că

înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar de inculpat sunt de natură să

completeze ansamblul probator care să ajute instanța la individualizarea

pedepsei.

În raport de cele

arătate, instanța a apreciat că fapta inculpatului, așa cum a fost descrisă

anterior, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt

calificat, prevăzute de art. 208 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., însă prin atingerea minimă adusă valorii sociale apărate de

norma penală și prin conținutul ei concret, este lipsită în mod vădit de

importanță astfel că, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni,

așa încât conform art. 181 C. pen. nu constituie infracțiune.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba solicitând

desființarea sentinței penale atacate și procedând la o nouă judecată,

condamnarea inculpatului R.V. pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzute

de art. 208 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la o

pedeapsă cu închisoarea în regim de detenție.

În motivarea apelului

se arată că instanța de fond nu a avut în vedere calitatea inculpatului, și

anume aceea de șef de post în comuna Întregalde, făcând parte din structura

poliției judiciare din 11 aprilie 2005, calitate în care săvârșirea faptei

apare a fi mult mai gravă. Instanța de fond, la aprecierea gradului de pericol

social trebuia să aibă în vedere și modalitatea săvârșirii faptei și faptul că

inițial inculpatul nu a fost sincer.

În final se apreciază

că sancțiunea administrativă aplicată inculpatului nu răspunde în nici un mod

principiului proporționalității între gravitatea concretă și pericolul social a

faptei săvârșite.

Prin Decizia penală

nr. 9/A din 24 ianuarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva Sentinței penale nr. 345 din

8 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Alba, secția penală, a desființat-o

sub aspectul laturii penale și, rejudecând, în baza art. 208 alin. (1) și (2)

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. și

art. 74 lit. a) C. pen. art. 76 lit. d) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul

R.V. la pedeapsa închisorii de 6 luni. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis

inculpatului R.V. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 81, 82

C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate

inculpatului R.V. pentru o perioadă de timp de 2 ani și 6 luni, ce constituie

termen de încercare.

În baza art. 83 C.

pen. s-a atras atenția inculpatului asupra posibilității revocării suspendării

condiționate a executării pedepsei, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. pe perioada suspendării condiționate a executării pedepsei se va

suspenda și executarea pedepselor accesorii. Menține celelalte dispoziții ale

sentinței penale atacate. Pentru a decide astfel instanța de apel a apreciat că

instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt în cauză, pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, stare de fapt recunoscută de altfel

integral de către inculpat, iar încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de

inculpat este legală.

Curtea a constatat însă

că instanța de fond în mod greșit a apreciat că fapta inculpatului este lipsită

în mod vădit de importanță, astfel că nu prezintă gradul de pericol social al

unei infracțiuni, neținând seama de calitatea inculpatului, respectiv de faptul

că acesta este polițist, chiar șef de post, iar în această calitate trebuia să

se abțină de la săvârșirea oricărei fapte, mai ales de natură penală.

Pe de altă parte,

instanța de fond, la aprecierea pericolului social concret trebuia să țină

seama și de modalitatea de săvârșire a faptei, de caracterul repetat ale

acesteia pentru o perioadă lungă de timp și de inițiala nesinceritate a

inculpatului, chiar în condițiile în care fapta a fost probată.

Inculpatul a săvârșit

fapta nu pentru a folosi bonurile de combustibil sustrase în beneficiul

instituției din care făcea parte, așa cum a reținut instanța de fond, ci în

propriul folos. S-a reținut astfel că inculpatul, folosind bonuri sustrase și-a

alimentat autoturismul proprietate personală, ocazie cu care a și fost

depistat.

Nu se poate reține că

inculpatul ar fi fost favorizat în săvârșirea faptei de către neglijența

autorităților publice, deoarece orice persoană aflată în situația primarului

din comuna Întregalde nu s-ar fi putut gândi că șeful de post din comună s-ar

deda la săvârșirea unui furt repetat profitând de funcția sa, de accesul în

birouri și de încrederea firească și normală ce i s-a arătat.

Inculpatul, după ce a

sesizat că a fost depistat, nu a încercat să restituie bonurile sustrase și

neutilizate, ci dimpotrivă le-a distrus, ceea ce relevă că a încercat și după

depistarea sa să derobeze de răspundere.

Toate aceste

argumente conduc la ideea că fapta săvârșită de inculpat prezintă gradul de

pericol social a unei infracțiuni și nu este una lipsită în mod vădit de importanță,

în așa fel încât acesta să fie sancționat doar cu o amendă administrativă.

Constatând că fapta

există, a fost săvârșită de inculpatul R.V. și prezintă gradul de pericol

social a unei infracțiuni Curtea l-a condamnat pe acesta la o pedeapsă de 6 luni

închisoare.

La individualizarea

judiciară a pedepsei aplicate Curtea a ținut seama de criteriile generale de

individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., de limitele de

pedeapsă astfel cum sunt reduse prin reținerea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., de gradul de pericol social a faptei, precum și de persoana

inculpatului și circumstanțele personale ale acestuia.

Constatând că din

actele de circumstanțiere depuse la dosarul cauzei rezultă o comportare

anterioară bună a inculpatului și de faptul că anterior inculpatul nu a mai

avut nici o abatere Curtea a reținut în favoarea inculpatului R.V. circumstanța

atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu consecințe

asupra cuantumului pedepsei, respectiv reducerea acesteia sub minimul special.

S-a apreciat că

această pedeapsă este de natură a garanta îndeplinirea dublului scop al

pedepsei, atât cel preventiv cât și cel coercitiv, astfel cum este acesta

prevăzut în dispozițiile art. 52 C. pen.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului R.V. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În ce privește

modalitatea de executare a pedepsei, Curtea a apreciat că reeducarea

inculpatului se poate face și prin neexecutarea efectivă a pedepsei și

suspendarea condiționată a acesteia pe perioada unui termen de încercare de 2

ani și 6 luni.

În baza art. 83 C.

pen. a atras atenția inculpatului asupra posibilității revocării suspendării

condiționate a executării pedepsei, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. pe perioada suspendării condiționate a executării pedepsei a fost

suspendată și executarea pedepselor accesorii.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea lui, casarea deciziei

și rejudecând să se pronunțe o hotărâre de achitare întrucât fapta nu este

infracțiune.

Examinând recursul

declarat prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că acesta este

fondat, pentru considerentele ce urmează:

Pedepsele

complementare sunt menite să completeze represiunea instituită prin pedeapsa

principală. Pedepsele complementare sunt prevăzute de lege și aplicate de

instanța judecătorească numai pe lângă o pedeapsă principală. Ca sancțiune

penală și pedepsele complementare îndeplinesc alături de pedepsele principale

funcții de constrângere, de reeducare și de exemplaritate. Prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni ca scop al pedepsei se realizează și prin

aplicarea pedepselor complementare.

Prin Decizia nr.

LXXIV (74)/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-a

stabilit că dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se

interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) - c) C. pen. nu se va face automat, prin efectul legii, ci se va supune

aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3)

C. pen.

Potrivit deciziei în

interesul legii anterior menționată restrângerea exercițiului drepturilor și

libertăților poate fi dispusă numai dacă această măsură este necesară și

proporțională cu situația care a determinat-o.

Interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., se dispune în situația în

care inculpatul a comis infracțiunea în exercitarea unei profesii sau meserii.

În privința conținutului

pedepselor accesorii și complementare obligatorii, ținând seama de specificul

activității infracționale desfășurate de inculpat, Înalta Curte, constatând că

acesta nu a comis fapta penală în virtutea calității sale de polițist sau în

exercitarea atribuțiilor de serviciu, ci în virtutea relațiilor de prietenie cu

primarul comunei Întregalde, va înlătura dispoziția privind interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., atât ca pedeapsă accesorie

cât și ca pedeapsă complementară.

Observând că starea

de fapt și vinovăția inculpatului au fost corect reținute de instanțele de fond

și de apel, că fapta inculpatului R.V. prezintă gradul de pericol social al

unei infracțiuni, că judecarea inculpatului s-a făcut în procedura

simplificată, necontestând, deci, săvârșirea faptei, Înalta Curte apreciază că

nu pot fi primite criticile recurentului inculpat referitoare la aplicarea

dispozițiilor art. 181 C. pen., vis-a-vis și de comportamentul pe care acesta

l-a avut după descoperirea faptei, în sensul că după ce a sesizat că a fost

depistat, a distrus bonurile sustrase și neutilizate, ceea ce demonstrează

dorința sa de a scăpa de răspundere penală.

Reținând așadar

incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., numai cu privire la greșita aplicare a pedepsei accesorii și

complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.,

Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va

admite recursul inculpatului, va casa decizia penală recurată și, în

rejudecare, va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. c) C. pen. Va

menține celelalte dispoziții ale hotărâri recurate.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul R.V. împotriva Deciziei penale nr 9/A din 24 ianuarie

2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Casează în parte decizia penală recurată și

rejudecând, înlătură aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. c) C. pen.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei atacate.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 25 septembrie 2012.

Procesat de GGC - CL