ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2776/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2776/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

penal de față, constată următoarele:

Prin sentința

penale nr. 707 din data de 17 octombrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 66354/3/2011,

Tribunalul București a hotărât următoarele:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C.

proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a dispus încetarea

procesului penal față de inculpata R.S.H., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prev. de art. 291, 292, 288, 215 alin. (1), (2), (5) și art. 323 C. pen.

În baza art. 11

pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul I.I., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev. de art. 246, 248, 248

1

, 249 alin. (1), (2) și

art. 323 C. pen.

În baza art. 11

pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul I.A., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev. de art. 246, 248, 248

1

, 249 alin. (1), (2) și

art. 323 C. pen.

În baza art. 11

pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul Ș.T., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev. de art. 246, 248, 248

1

, 249 alin. (1), (2) și

art. 323 C. pen.

În baza art. 11

pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul G.M., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev. de art. 291, 292, 288, 215 alin. (1), (2), (5) și art. 323

C. pen.

În baza art. 11

pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a dispus

încetarea procesului penal față de inculpatul C.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prev. de art. 291, 292, 288, 215 alin. (1), (2), (5) și art. 323 C. pen.

În baza art. 11

pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. a dispus încetarea procesului penal față de inculpata D.T.V., sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 291, 292, 288, 215 alin. (1), (2), (5)

și art. 323 C. pen.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina

acestuia.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

S-a arătat că

prin încheierea de ședință din data de 12 octombrie 2011 pronunțată în Dosarul nr.

25696/3/2011 Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus, în temeiul dispozițiilor

art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen., admiterea plângerii formulate

de petentul G.G. împotriva rezoluției nr. 91/P/2006 din data de 24 ianuarie 2011,

menținută prin rezoluția nr. 65/II-2/2011 din data de 14 martie 2011 ale Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA, au fost desființate rezoluțiile

atacate și a reținut cauza spre judecare, în complet legal constituit.

Pentru a dispune

astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a II-a penală sub nr. 25696/3/2011 la data de 11

aprilie 2011, petentul G.G. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., infirmarea rezoluției nr. 91/P/2006 din data de

24 ianuarie 2011 și a rezoluției nr. 65/11-2/2011 din data de 14 martie 2011 ale

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA și trimiterea cauzei

la procuror, în vederea începerii urmăririi penale față de intimata R.S.H. și completarea

probatoriului pentru lămurirea tuturor aspectelor ce reies din cuprinsul sentinței

penale nr. 630 din 27 mai 2008 a Tribunalului București.

S-a reținut în

motivarea plângerii că, la data de 07 aprilie 2005 petentul a formulat plângere

penală prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de mai multe persoane,

printre care și funcționari publici, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.

de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., art. 288 C. pen., art. 291 C. pen.,

art. 292 C. pen., art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 248

1

C.

pen. și art. 323 C. pen. și anume: R.S.H., I.I., I.A., Ș.T., G.M., C.A. și D.T.V.

Obiectul plângerii

l-a constituit împrejurarea că intimata R.S.H., cu prilejul revendicării Palatului

G.T. și a terenului de 22 ha denumit generic „Moșia C." a indus și menținut

în eroare autoritățile Administrației Publice, reprezentate de funcționari publici:

I.I., prefect în acel moment al Municipiului București, I.A., director executiv

în cadrul Direcției Juridice a Primăriei Municipiului București, G.M. și alții,

autoritățile judiciare și cele bisericești cu privire la calitatea sa de Epitrop

Legatar al Așezământului G.G.V.

Prin sentința

penală nr. 630 din 27 mai 2008 Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus

admiterea plângerii petentului și trimiterea cauzei înapoi la procuror, în vederea

redeschiderii urmăririi penale privindu-i pe intimații mai sus amintiți și a îndeplinirii

mai multor acte procesual penale. Această soluție a fost menținută prin decizia

penală nr. 1548 din 4 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Pentru aceste

considerente, tribunalul a apreciat că rezoluțiile atacate de petent prin plângerea

ce formează obiectul prezentului dosar trebuie desființate în temeiul dispozițiile

art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen. și, existând probe suficiente

la dosar, a reținut cauza spre judecare în complet legal constituit.

S-a precizat totodată

că, în cauză nu este incidență decizia nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, întrucât în prezentul dosar

s-au administrat probe în sensul art. 63 și urm. C. proc. pen. ca urmare a dispozițiilor

date de prima instanță prin sentința penală nr. 630 din 27 mai 2008 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, definitivă, deci dosarul nu se află în situația

în care procurorul, pentru a pronunța rezoluția atacată, a avut în vedere acte premergătoare,

investigații prealabile, ci probe certe.

Pentru aceste

considerente, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin.

(8) lit. c) C. proc. pen., a dispus admiterea plângerii formulate de petentul G.G.

împotriva rezoluției nr. 91/P/2006 din data de 24 ianuarie 2011, menținută prin

rezoluția nr. 65/II-2/2011 din data de 14 martie 2011 ale Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA, a desființat rezoluțiile atacate și a

reținut cauza spre rejudecare în complet legal constituit.

Ulterior, având

în vedere decizia nr. XV/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secțiile unite, președintele completului a formulat declarație de abținere de la

soluționarea cauzei, abținere ce a fost admisă prin încheierea de ședință din data

de 17 octombrie 2011, dosarul fiind înaintat spre repartizare aleatorie.

Judecătorul fondului

și-a argumentat soluția având în vedere următoarele considerente:

Plângerea petentului

G.G. a vizat întreaga soluție dispusă prin rezoluția nr. 91/P/2006 din data de 24

ianuarie 2011, menținută prin rezoluția nr. 65/II-2/2011 din data de 14 martie 2011

ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA, petentul

menționând expresis verbis că toți sunt vinovați din punct de vedere penal impunându-se

efectuarea de cercetări față de aceștia și pentru infracțiunea reclamată (asociere

pentru săvârșirea de infracțiuni).

Tribunalul a apreciat,

însă, că, în cauza dedusă judecății, absența urmăririi penale, fază procesuală obligatoriu

a fi parcursă anterior fazei judecății, constituie un impediment în continuarea

exercitării urmăririi penale în sensul art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

S-a arătat că

într-adevăr, prin Legea nr. 386/2006 pentru modificarea și completarea C. proc.

pen., precum și pentru modificarea altor legi a fost modificat art. 279 alin.

(2) C. proc. pen. în sensul că „plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare

penală sau procurorului, potrivit legii", urmărirea penală devenind o fază

obligatorie a cauzelor penale.

În consecință,

singurele situații, de excepție, prevăzute de legea procesual penală ce permit actualmente

parcurgerea fazei judecății în absența urmăririi penale le constituie situațiile

vizând extinderea procesului penal pentru alte acte materiale prev. de art. 335

C. proc. pen., extinderea procesului penal pentru alte fapte prev. de art. 336

alin. (1) lit. a), alin. (2) C. proc. pen. și cea vizând extinderea procesului penal

cu privire la alte persoane prev. de art. 337 alin. (2) raportat la art. 336

alin. (1) lit. a), alin. (2) C. proc. pen., instituții la care legiuitorul a renunțat

în noua reglementare procesual penală consacrată de Legea nr. 135/2010 privind C.

proc. pen. Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea

probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor

și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul

să se dispună trimiterea în judecată.

Urmărirea penală

reprezintă prima fază a procesului penal și, datorită obiectului său specific, nu

poate lipsi din desfășurarea nici unui proces penal.

Potrivit art.

224, în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua

acte premergătoare.

Actele premergătoare

au menirea fie de a completa informațiile pe care organele de urmărire penală le

au cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, fie numai să verifice aceste informații

spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi

penale.

Din modul de redactare

a textului rezultă că actele premergătoare sunt facultative. Ele nu se efectuează

dacă sesizarea conține date suficiente pentru începerea urmăririi penale. În cazul

în care se întreprind, actele premergătoare se limitează la îndeplinirea scopului

urmărit. Îndată ce acest scop a fost atins, actele premergătoare nu mai pot fi efectuate

în continuare, întrucât se eludează garanțiile procesuale asigurate participanților

la procesul penal. Într-adevăr în faza actelor premergătoare persoanele vizate de

ancheta penală în derulare nu sunt părți într-un proces penal în sensul art. 23,

24 C. proc. pen., neputându-se vorbi nici despre învinuit în sensul art. 229 C.

proc. pen., și, în consecință nu au drepturi și nici obligații procesuale.

Acesta este motivul

pentru care în cursul efectuării actelor premergătoare nu pot fi luate măsuri preventive,

măsuri asigurătorii, măsuri de siguranță sau dispuse alte activități care presupun

începerea urmăririi penale - percheziția domiciliară, reținerea și predarea corespondenței,

efectuarea expertizei, etc.

În conformitate

cu art. 224 alin. ultim C. proc. pen., actele premergătoare se consemnează într-un

proces-verbal care poate constitui mijloc de probă. Începerea urmăririi penale este

un moment procesual cu semnificații deosebite. Pe de o parte, marchează declanșarea

procesului penal, iar pe de altă parte, ea implică drepturi și obligații specifice

atât pentru organul de urmărire penală cât și pentru ceilalți participanți la proces.

Începerea urmăririi

penale marchează momentul de pornire a activităților care formează obiectul urmăririi

penale, dar și a procesului penal.

După începerea

urmăririi penale se naște cadrul legal de exercitare a drepturilor și obligațiilor

procesuale recunoscute participanților la urmărirea penală.

În prezenta cauză,

însă, anterior momentului admiterii plângerii, desființării rezoluției nr. 91/P/2006

din data de 24 ianuarie 2011, menținute prin rezoluția nr. 65/II-2/2011 din data

de 14 martie 2011 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- DNA și reținerii cauzei spre judecată, cauza penală s-a aflat în faza actelor

premergătoare, singurele lucrări efectuate în dosarul penal fiind depoziții olografe

ale persoanei vătămate și ale făptuitorilor, înscrisuri fără valoare probatorie

în absența procesului verbal menționat în cuprinsul art. 224 alin. ultim C.

proc. pen.

În consecință

inculpații din prezenta cauză nu au fost informați de îndată și înainte de a fi

audiați despre fapta pentru care sunt cercetați, nu li s-a asigurat posibilitatea

pregătirii și exercitării apărării, a prezentării propriei versiuni asupra celor

reclamate în cuprinsul plângerii penale sau a exercitării dreptului la tăcere, nu

au avut posibilitatea exercitării drepturilor prev. de art. 172 C. proc. pen., nu

au luat cunoștință de materialul probator administrat în cauză, toate acestea întrucât

în cauză nu s-a atins momentul procesual al începerii urmăririi penale, organul

de urmărire penală apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10

lit. b) și g) C. proc. pen.

Tribunalul a apreciat

că pronunțând o soluție de încetare a procesului penal față de inculpați în temeiul

dispozițiilor art. ll pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin.

(1) lit. f) C. proc. pen. nu nesocotește dispozițiile art. 385

15

C.

proc. pen. „instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței

de recurs, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea

recursului” întrucât potrivit dispozitivului deciziei penale nr. 806 din 23

aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, prezenta cauză penală

a fost retrimisă primei instanțe de judecată în vederea soluționării pe fond a acesteia,

soluția de încetare a procesului penal fiind o modalitate de rezolvare a acțiunii

penale în sensul art. 345 C. proc. pen.

În plus, instanța

de fond a considerat că nici nu s-ar putea susține că pronunțând o astfel de soluție,

s-ar prejudicia interesele părții vătămate, fără culpă procesuală, întrucât potrivit

dispozițiilor 10 alin. (2) C. proc. pen.; „în cazul prevăzut la lit. f) acțiunea

penală poate fi pusă în mișcare ulterior în condiții legale". În consecință,

s-a constatat că nu s-ar putea susține că prezenta soluție ar avea autoritate de

lucru judecat întrucât orice dispoziție a instanței trebuie interpretată în lumina

considerentelor sale, or este evident că în situația în care s-ar proceda la o nouă

sesizare a organului de urmărire penală, acesta ar putea proceda la pronunțarea

oricărei soluții pe care ar considera-o temeinică și legală cu posibilitatea cenzurării

sale fie în cadrul procedurii prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen. în

cazul în care soluția ar fi una de netrimitere în judecată, fie prin parcurgerea

fazei judecății și soluționarea acțiunii penale potrivit dispozițiilor, art. 345

C. proc. pen.

Reiterând solicitarea

și motivarea făcută Ia instanța de fond, partea vătămată, G.G., a formulat apel

împotriva sentinței penale nr. 707 din 17 octombrie 2012 a Tribunalului București,

secția a II-a penală, considerentele susținute oral de avocatul său ales fiind consemnate

in extenso în practicaua prezentei hotărâri.

Prin decizia penală

nr. 49/A din 21 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul parte vătămată,

G.G., împotriva sentinței penale nr. 707 din 17 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 66354/3/2011.

A fost obligată

partea vătămată la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a pronunța

această decizia, instanța de apel a reținut următoarele:

Examinând cauza

în baza propriei analize a datelor cauzei prin prisma motivelor invocate și din

oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a considerat că soluția

primei instanțe este legală și temeinică, bazându-se pe o riguroasă și exhaustivă

evaluare a tuturor împrejurărilor și probelor existente la dosar și pe decizia

nr. XLVIII (48)/2007 (publicată în M. Of. nr. 574 din 30 august 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care s-a admis recursul în interesul

legii cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen. în cazul plângerii formulate împotriva rezoluției

sau ordonanței de neîncepere sau de clasare a cauzei, stabilind că dispozițiile

acestei text se interpretează în sensul că: „instanța investită nu poate pronunța

soluția prevăzută de art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen.

De asemenea, similar

primei instanțe, Curtea a considerat că soluția prevăzută de aplicarea în cauză

a dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. nu-i prejudiciază interesele

procesuale ale părții vătămate în exercitarea unei alte plângeri penale întemeiate

pe dispozițiile art. 275 C. proc. pen.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat recurs partea vătămată criticând hotărârea instanței de apel

cu privire la nelegalitatea măsurii de încetare a procesului penal împotriva inculpaților.

A arătat că hotărârea

atacată nu este motivată, iar inculpații nu au solicitat niciodată să se constate

lipsa urmăririi penale, ci doar să se constate că măsurile luate procuror sunt legale

și temeinice.

Recursul declarat

de partea vătămată nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de

recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat,

care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen

de judecată.

Potrivit

alin. (2

1

) al aceluiași text de lege, în cazul în care nu sunt respectate

condițiile prevăzute la alin. (1) și (2) instanța ia în considerare numai cazurile

de casare care potrivit art. 385

9

alin. (3) se iau în considerare din

oficiu.

În cauza de față,

recurenta parte vătămată a depus la dosar motivele de recurs la data de 3 iunie

2013, respectiv cu 3 zile înaintea primului termen de judecată, nu cu 5 zile, astfel

cum prevăd dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., așa încât

nu vor mai fi analizate.

Întrucât motivele

invocate nu sunt dintre cele care se iau în considerare din oficiu, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul

declarat de partea vătămată este nefondat, urmând a fi respins în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată recurenta parte vătămată la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de partea vătămată G.G. împotriva deciziei penale nr. 49/A din

21 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

privind pe inculpații R.S.H., Ș.T., G.M., D.T.V., C.A., I.A. și I.I.

Obligă recurenta

parte vătămată la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat, din

care câte 400 RON onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați

Ș.T. și I.I. și câte 100 RON onorariul parțial al apărătorilor desemnați din oficiu

pentru intimații inculpați R.S.H., G.M., D.T.V., C.A. și I.A.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

19 septembrie 2013.