ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5294/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 5196 din 21 septembrie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC M. SA, în contradictoriu cu pârâții M.A.N. – U.M. X București, A.V.V.O.S.V.S. AS cu SC V.E. SRL, ca lipsită de interes și, pe cale de consecință, a obligat-o la plata sumei de 5.591,24 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că autoritatea a publicat în S.E.A.P. anunțul de participare nr. 132060 din 15 decembrie 2011 privind Procedura de Atribuire, la care au participat doar doi ofertanți, respectiv Societatea și Asocierea.

La data de 28 februarie 2012, Societatea a primit comunicarea rezultatului Procedurii prin Adresa nr. A3/919 din 28 februarie 2012, prin care oferta sa a fost declarată admisibilă, dar necâștigătoare, cu precizarea caracteristicilor și avantajelor relative ale ofertei câștigătoare aparținând Asocierii. Curtea de apel a apreciat că în cazuri temeinic justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, instanța, până la soluționarea fondului cauzei, poate să dispună la cererea părții interesate, prin încheiere motivată, cu citarea părților, suspendarea executării contractului. Fondul cauzei a fost soluționat în data de 17 septembrie 2012, prin respingerea irevocabilă a acțiunii reclamantei.

S-a apreciat că o acțiune trebuie să îndeplinească inclusiv condițiile interesului: legitim, juridic, personal și actual, în cauză, interesul reclamantei nemaifiind actual. Conform art. 274 C. proc. civ., Curtea de apel a obligat reclamanta să plătească pârâtei A.V.V.O.S.V. AS cu SC V.E. SRL 5.591,24 lei cheltuieli de judecată. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta SC M. SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a solicitat admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 304 1 C. proc. civ. și modificarea, în parte, a sentinței recurate în sensul diminuării cuantumului cheltuielilor de judecată la care societatea a fost obligată.

Recurenta susține că prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a solicitat suspendarea executării contractului de achiziție publică încheiat între Autoritate și Asociere cu privire la procedura de achiziție publică „Sistem tratament radioterapie". Ulterior, cererea a fost modificată în sensul că s-a solicitat suspendarea executării Deciziei C.N.S.C. nr. 673/C5/700 din data de 16 martie 2012 până la soluționarea irevocabilă a plângerii formulate împotriva acesteia. La ultimul termen de judecată din data de 14 septembrie 2012, instanța a amânat pronunțarea cu o săptămână, termen în cadrul căruia a fost soluționată plângerea, fiind respinsă la data de 17 octombrie 2012. Pe cale de consecință, în prezenta cauză, instanța a apreciat că interesul nu mai este actual, motiv pentru care a respins cererea de suspendare ca lipsită de interes.

Totodată, instanța a obligat Societatea să achite Asocierii suma de 5.591,24 lei cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, fără a analiza temeinicia acestei sume raportat la munca efectiv prestată de către avocat. Potrivit susținerilor recurentei cuantumul onorariului de aproximativ 1.300 euro este exagerat, raportat la durata litigiului și la faptul că acesta a fost soluționat în baza unei excepții, fără a se proceda la administrarea de probe. În acest sens, se mai arată că procesul a avut trei termene, care au fost scurte, solicitând prezența avocatului în instanță pentru puțin timp - la primele două termene cauza a fost amânată pentru a se lua cunoștință de întâmpinările formulate, iar la cel de-al treilea s-a discutat excepția invocată în cadrul acelei ședințe.

Așadar, avocatul și-a indisponibilizat perioade mici din timpul său pentru prezența la acest proces. În plus, onorariul nu poate include cheltuieli suplimentare, ca de exemplu cheltuieli de transport deoarece avocatul face parte din Baroului București, desfășurându-și activitatea în raza acestui oraș. Nefiind administrate probe, este evident că Asocierea nu a întreprins niciun fel de alte cheltuieli care să fie justificate în acest onorariu. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Hotărârea Curții de apel, de admitere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, este temeinică și legală, dispozițiile art. 274 C. proc. civ. fiind aplicate în mod corect. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxele de procedură și impozitul proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a tăcut. Judecătorii au însă dreptul, conform alin. (3) al aceluiași articol, să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata experților, onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a judecății. Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanță, partea care a câștigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susținerea intereselor în fața instanței de fond. Înalta Curte constată că textul de lege a fost interpretat corect, fiind respectat principiul de drept potrivit căruia legalitatea sentinței implică respectarea întocmai a dispozițiilor procesuale și justa aplicare a legii materiale cu ocazia judecării pricinii respective.

Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții. Cheltuielile de judecată pornesc de la principiul independenței procesuale a fiecărei părți. Astfel, se poate vorbi și de o altă natură juridică a cheltuielilor de judecată, și anume aceea de sancțiune, menirea lor fiind înlăturarea procesivității excesive a unor justițiabili. Dispozițiile art. 274 C. proc. civ., fără a menționa in terminis, induce o prezumție de culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea procesului de către partea adversă și implicit efectuarea unor cheltuieli de judecată.

Din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanței a unei cereri, acțiuni ce se dovedește a fi neîntemeiată, fie susținerea unor apărări neîntemeiate (care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obține solicitările formulate în cererea de chemare în judecată). În general, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Din acest punct de vedere este irelevantă buna-credință a părții care a pierdut procesul. Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispozițiile legale, doctrină și jurisprudență.

În jurisprudența C.E.D.O. s-a stabilit cu valoare de principiu regula conform căreia partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea unor cheltuieli doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Tot jurisprudența C.E.D.O. a stabilit că pentru a se putea da curs solicitării de restituire a cheltuielilor de judecată, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele trăsături: caracterul real și caracterul necesar. Se poate observa că, atât condițiile impuse de legislația națională, cât și cele impuse de jurisprudența C.E.D.O. sunt întrunite în litigiul de față, condiții ce au fost avute în vedere de prima instanță atunci când a admis acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (3), Înalta Curte va obliga recurenta la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata A.V.V.O.S.S.V.S. A.S. cu SC V.E. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 5196 din 21 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata A.V.V.O.S.S.V.S. A.S. cu SC V.E. SRL, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 mai 2013.