ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5294/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr.

5196 din 21 septembrie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta

SC M. SA, în contradictoriu cu pârâții M.A.N. – U.M. X București, A.V.V.O.S.V.S.

AS cu SC V.E. SRL, ca lipsită de interes și, pe cale de consecință, a obligat-o

la plata sumei de 5.591,24 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că autoritatea a publicat

în S.E.A.P. anunțul de participare nr. 132060 din 15 decembrie 2011 privind

Procedura de Atribuire, la care au participat doar doi ofertanți, respectiv

Societatea și Asocierea. La data de 28 februarie 2012, Societatea a primit

comunicarea rezultatului Procedurii prin Adresa nr. A3/919 din 28 februarie 2012,

prin care oferta sa a fost declarată admisibilă, dar necâștigătoare, cu

precizarea caracteristicilor și avantajelor relative ale ofertei câștigătoare

aparținând Asocierii.

Curtea

de apel a apreciat că în cazuri temeinic justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente, instanța, până la soluționarea fondului cauzei, poate să

dispună la cererea părții interesate, prin încheiere motivată, cu citarea

părților, suspendarea executării contractului.

Fondul

cauzei a fost soluționat în data de 17 septembrie 2012, prin respingerea

irevocabilă a acțiunii reclamantei.

S-a

apreciat că o acțiune trebuie să îndeplinească inclusiv condițiile interesului:

legitim, juridic, personal și actual, în cauză, interesul reclamantei nemaifiind

actual.

Conform

art. 274 C. proc. civ., Curtea de apel a obligat reclamanta să plătească pârâtei

A.V.V.O.S.V. AS cu SC V.E. SRL 5.591,24 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva

hotărârii instanței de fond, reclamanta SC M. SA a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta

a solicitat admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 304

1

C. proc. civ. și modificarea, în parte, a sentinței recurate în sensul

diminuării cuantumului cheltuielilor de judecată la care societatea a fost

obligată.

Recurenta

susține că prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a solicitat suspendarea executării

contractului de achiziție publică încheiat între Autoritate și Asociere cu

privire la procedura de achiziție publică „Sistem tratament radioterapie".

Ulterior, cererea a fost modificată în sensul că s-a solicitat suspendarea

executării Deciziei C.N.S.C. nr. 673/C5/700 din data de 16 martie 2012 până la

soluționarea irevocabilă a plângerii formulate împotriva acesteia.

La

ultimul termen de judecată din data de 14 septembrie 2012, instanța a amânat

pronunțarea cu o săptămână, termen în cadrul căruia a fost soluționată

plângerea, fiind respinsă la data de 17 octombrie 2012. Pe cale de consecință,

în prezenta cauză, instanța a apreciat că interesul nu mai este actual, motiv

pentru care a respins cererea de suspendare ca lipsită de interes.

Totodată,

instanța a obligat Societatea să achite Asocierii suma de 5.591,24 lei cheltuieli

de judecată, constând în onorariu de avocat, fără a analiza temeinicia acestei

sume raportat la munca efectiv prestată de către avocat.

Potrivit

susținerilor recurentei cuantumul onorariului de aproximativ 1.300 euro este exagerat,

raportat la durata litigiului și la faptul că acesta a fost soluționat în baza

unei excepții, fără a se proceda la administrarea de probe.

În

acest sens, se mai arată că procesul a avut trei termene, care au fost scurte,

solicitând prezența avocatului în instanță pentru puțin timp - la primele două

termene cauza a fost amânată pentru a se lua cunoștință de întâmpinările

formulate, iar la cel de-al treilea s-a discutat excepția invocată în cadrul

acelei ședințe. Așadar, avocatul și-a indisponibilizat perioade mici din timpul

său pentru prezența la acest proces.

În

plus, onorariul nu poate include cheltuieli suplimentare, ca de exemplu

cheltuieli de transport deoarece avocatul face parte din Baroului București,

desfășurându-și activitatea în raza acestui oraș. Nefiind administrate probe,

este evident că Asocierea nu a întreprins niciun fel de alte cheltuieli care să

fie justificate în acest onorariu.

Examinând

cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru

a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Hotărârea

Curții de apel, de admitere a cererii de acordare a cheltuielilor

de judecată, este

temeinică și legală, dispozițiile art. 274 C. proc. civ. fiind aplicate în mod corect.

Potrivit art. 274 alin.

(1) C. proc. civ. judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxele de

procedură și impozitul proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor,

precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că

le-a tăcut. Judecătorii au însă dreptul, conform alin. (3) al aceluiași

articol, să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele

prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat

că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca

îndeplinită de avocat.

Prin urmare, pentru ca

o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle

în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 274 alin. (1) C.

proc. civ.

Astfel, cheltuielile

de judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata experților,

onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna

desfășurare a judecății.

Pentru ca aceste

cheltuieli să fie acordate de către instanță, partea care a câștigat procesul

trebuie să dovedească că le-a făcut.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că reclamantul a făcut dovada cheltuielilor de

judecată ocazionate cu susținerea intereselor în fața instanței de fond.

Înalta Curte constată

că textul de lege a fost interpretat corect, fiind respectat principiul de

drept potrivit căruia legalitatea sentinței implică respectarea întocmai a

dispozițiilor procesuale și justa aplicare a legii materiale cu ocazia

judecării pricinii respective.

Natura

juridică

a

cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a

câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a

căzut în pretenții.

Cheltuielile

de judecată pornesc de la principiul independenței procesuale a fiecărei părți.

Astfel, se poate vorbi și de o altă natură juridică a cheltuielilor de

judecată, și anume aceea de sancțiune, menirea lor fiind înlăturarea

procesivității excesive a unor justițiabili.

Dispozițiile

art. 274 C. proc. civ., fără a menționa in terminis, induce o prezumție de culpă

procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea

procesului de către partea adversă și implicit efectuarea unor cheltuieli de

judecată.

Din

punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea

pe rolul instanței a unei cereri, acțiuni ce se dovedește a fi neîntemeiată,

fie susținerea unor apărări neîntemeiate (care echivalează cu zădărnicirea

încercării reclamatului de a obține solicitările formulate în cererea de chemare

în judecată).

În

general, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să

suporte cheltuielile

făcute, justificat, de partea câștigătoare. Din acest punct de vedere este

irelevantă buna-credință a părții care a pierdut procesul.

Înalta Curte constată

că instanța de fond a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de

judecată stabilite de dispozițiile legale, doctrină și jurisprudență.

În

jurisprudența C.E.D.O. s-a stabilit cu valoare de principiu regula conform căreia

partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea unor cheltuieli

doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor

rezonabil. Tot jurisprudența C.E.D.O. a stabilit că pentru a se putea da curs

solicitării de restituire a cheltuielilor de judecată, trebuie îndeplinite în

mod cumulativ următoarele trăsături: caracterul real și caracterul necesar.

Se

poate observa că, atât condițiile impuse de legislația națională, cât și cele

impuse de jurisprudența C.E.D.O. sunt întrunite în litigiul de față, condiții ce

au fost avute în vedere de prima instanță atunci când a admis acordarea cheltuielilor

de judecată. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei

sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre

temeinică și legală.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art.

312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 alin. (3), Înalta Curte va obliga recurenta la plata sumei

de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata A.V.V.O.S.S.V.S. A.S. cu SC

V.E. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC M. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 5196 din 21

septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la

1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata A.V.V.O.S.S.V.S. A.S. cu SC V.E.

SRL, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 mai 2013.