ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5184/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5184/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin încheierea din 25 octombrie 2011

pronunțată în Dosarul nr. 6216/2/2011 al Curții de Apel București, secția a

VI-a civilă, a fost sesizată Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios

administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a Hotărârii nr.

15188 din 11 noiembrie 2005 emisă de C.I.G.C.C.E.

La data de 29

februarie 2012, reclamanta a depus cerere precizatoare și completatoare prin

care a invocat și alte motive în susținerea excepției de nelegalitate a

Hotărârii nr. 15188/2005, formulate după depunerea la dosarul cauzei și

comunicarea înscrisurilor care au stat la baza emiterii hotărârii.

Prin cererea de

intervenție formulată de intervenienta SC S.C. SRL (cesionarea creanței de la B.C.R.),

încuviințată, în principiu, prin încheierea din 28 martie 2012, ca cerere de

intervenție accesorie, s-a solicitat admiterea excepției de nelegalitate,

arătându-se că Hotărârea 15188 din 11 noiembrie 2005 a fost emisă cu nerespectarea

normelor legale de competență, nu este motivată în drept iar solicitările B.C.R.

de executare a scrisorilor de garanție au fost făcute în conformitate cu textul

scrisorilor de garanție.

Prin notele scrise

depuse de pârâtul C.I.F.G.A. prin reprezentantul M.F.P. s-a invocat excepția inadmisibilității

excepției de nelegalitate arătându-se că motivele invocate de reclamantă în

susținerea excepției de nelegalitate nu pot fi verificate decât în cadrul unei

acțiuni în anularea actului administrativ.

Ulterior, același

pârât, a invocat în susținerea excepției inadmisibilității, mai întâi oral în

fața instanței iar apoi prin concluzii scrise, faptul că Hotărârea nr. 1518/2005

nu reprezintă un act administrative, ci o operațiune tehnico-materială

efectuată în vederea executării/neexecutării contractelor, această operațiune

nereprezentând un act unilateral în înțelesul Legii nr. 554/2004 și având

caracter contractual, fiind astfel un act de gestiune și nu un act

administrativ, emis în realizarea obligațiilor asumate de către statul român

prin actele juridice încheiate.

Prin notele scrise

depuse de pârâta B.E.I.R.E. SA s-a invocat excepția tardivității cererii

completatoare a excepției de nelegalitate, excepție ce a fost respinsă de

instanță prin încheierea din 28 martie 2012.

Prin aceleași note,

pârâta E.B. a mai invocat excepția lipsei de interes a reclamantei în invocarea

excepției de nelegalitate. În motivarea acestei excepții, s-a arătat că

excepția de nelegalitate nu mai poate fi invocată, întrucât reclamanta nu mai

este în termen pentru a formula acțiune în anularea actului, iar prin

posibilitatea de anulare a actului fără limită în timp se încalcă principiul

securității juridice consacrat în jurisprudența C.E.D.O. și a C.J.C.E.. A mai

arătat că actul administrativ a cărui legalitate face obiectul prezentei cauze

are înrâurire asupra fondului hotărârii arbitrale și nu asupra acțiunii în

anulare a hotărârii arbitrale, care poate fi admisă doar pentru motivele

limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 2602

din 11 aprilie 2012 a Curții de Apel București au fost respinse excepțiile

lipsei de interes și inadmisibilității excepției de nelegalitate.

Instanța a respins

excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 15188 din 11 noiembrie 2005 emisă de C.I.G.C.C.E.r

formulată de reclamanta B.C.R. SA în contradictoriu cu pârâții B.E.I.R.E. SA, C.I.F.G.A.

reprezentat de Direcția Juridică a M.F.P. și C.I.F.G.A.reprezentat de D.J.B.E.I.R.E.

SA, ca nefondată și a respins cererea de intervenție formulată de SC S.C. SRL,

de asemenea, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că prin Hotărârea nr. 15188 din 11

noiembrie 2005 emisă de C.I.G.C.C.E. au fost respinse solicitările B.C.R. de

executare a următoarelor scrisori de garanție de bună execuție: nr. 75 din 30

noiembrie 2000 în valoare de 377.928 dolari SUA, nr. 76 din 30 noiembrie 2000

în valoare de 1.052.706 dolari SUA, nr. 77 din 30 noiembrie 2000 în valoare de

151.200 dolari SUA, nr. 78 din 30 noiembrie 2000 în valoare de 549.147,60 dolari

SUA, și nr. 79 din 30 noiembrie 2000 în valoare de 770.205 dolari SUA, emise la

solicitarea ordonatorului SC E.G. SA în favoarea B.C.R., de M.F.P. și preluate

de SC E. SA în nume și cont de stat, deoarece nu au fost formulate în

conformitate cu textele scrisorilor de garanție.

A reținut instanța de

fond că această hotărâre reprezintă un act administrativ unilateral ce îmbracă

forma refuzului exprimat de o autoritate publică de a rezolva cererea unei

persoane referitoare la un drept sau un interes legitim (art. 2 alin. (1) lit. c)

coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004). Emitentul acestui act

administrativ unilateral este un organ al statului și anume C.I.G.C.C.E., care

a acționat prin adoptarea Hotărârii nr. 15188 din 11 noiembrie 2005, în regim

de putere publică și pentru satisfacerea unui interes legitim public (art. 2 alin.

(1) lit. b) din legea 554/2004). Regimul de putere publică rezultă din

prerogativele acordate C.I.G.C.C.E. de Legea nr. 96/2000, H.G. nr. 844/1991 și

H.G. nr. 293/1992 de a lua și a impune anumite decizii legate de activitatea B.E.I.R.E.

SA, fără a fi necesar consimțământul persoanei căreia i se adresează. De

asemenea, activitatea C.I.G.C.C.E. este legată de satisfacerea unui interes legitim

public și anume de atribuțiile Eximbank prev. de art. 1 din Legea nr. 96/2000

de susținere a mediului de afaceri românesc și a tranzacțiilor internaționale

prin instrumente financiar-bancare și de asigurări specifice.

A reținut instanța de

fond că Hotărârea nr. 15188 din 11 noiembrie 2005 emisă de C.I.G.C.C.E.

reprezintă un act administrativ unilateral, ce poate face obiectul excepției de

nelegalitate, astfel cum prevede expres art. 4 alin. (1) teza a I- a din Legea nr.

554/2004, potrivit căruia „legalitatea unui act administrativ unilateral cu

caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată

oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea

părții interesate”.

A apreciat instanța

că textul legal nu limitează invocarea excepției de nelegalitate doar pentru

anumite motive, care ar fi altele decât cele ce ar putea fi invocate în cadrul

unei acțiuni în anularea actului, distincția dintre cele două fiind doar sub

aspectul efectului admiterii lor și anume înlăturarea actului administrativ

doar din cauza aflată pe rolul instanțelor, în cazul excepției de nelegalitate,

respectiv anularea actului cu efecte erga omnes în cazul acțiunii în anulare.

Prin urmare, instanța

de contencios administrativ, pe calea excepției de nelegalitate nu poate decât

să constate nelegalitatea actului administrativ, care nu va mai fi avut în

vedere la soluționarea cauzei în care s-a ridicat excepția de nelegalitate,

neputând dispune și alte măsuri.

Cu toate acestea,

aprecierea interesului reclamantei de a invoca excepția de nelegalitate, se

face de instanța învestită cu soluționarea litigiului în care s-a invocat

excepția de nelegalitate, nu de instanța de contencios administrativ, astfel

cum rezultă din art. 4 alin. (1) teza a II- a din legea 554/2004. Prin urmare,

instanța de contencios administrativ nu are competența de a aprecia dacă

reclamanta are interes în invocarea excepției de nelegalitate, în condițiile în

care instanța comercială, care a sesizat instanța de contencios administrative,

a reținut că de soluționarea acestei excepții de nelegalitate depinde

soluționarea fondului cauzei.

Instanța a reținut că

este neîntemeiată și apărarea privind imposibilitatea invocării excepției de

nelegalitate deoarece a expirat termenul prevăzut de lege pentru introducerea

acțiunii în anularea actului, întrucât nu se poate reține încălcarea

principiului securității juridice, în condițiile în care la data adoptării

Hotărârii nr. 15188 din 11 noiembrie 2005 erau în vigoare dispozițiile art. 4

din Legea nr. 554/2004, care prevedeau posibilitatea cercetării excepției de

nelegalitate „oricând”, astfel că pârâții se puteau aștepta să le fie invocată

excepția de nelegalitate potrivit dispozițiilor legale în vigoare, nu numai în

termenul prevăzut de lege pentru intentarea acțiunii în anulare, ci și după

expirarea acestuia, pe cale de excepție.

Pentru aceste motive,

instanța a respins excepțiile lipsei de interes și inadmisibilității excepției

de nelegalitate, ca neîntemeiate.

Cu privire la fondul

excepției de nelegalitate invocată de reclamanta B.C.R., Curtea o apreciază ca

neîntemeiată pentru următoarele considerente:

C.I.

G.C.C.E., avea

competența de a aproba cererea reclamantei B.C.R. de executare a unor scrisori

de garanție emise în numele și în contul statului, având în vedere dispozițiile

art. 9 alin. (1) și (3), art. 10 lit. a) și art. 12 alin. (1) lit. a) pct. 3

din Legea nr. 96/2000, în baza cărora au fost adoptate Normele privind

operațiunile de emitere a garanțiilor de export de către Eximbank, în numele și

în contul statului, în scopul stimulării realizării de obiective complexe și a

producției cu ciclu lung de fabricație, destinate exportului, aprobate prin

Hotărârea C.I.G.C.C.E. nr. 14681/2004 cu modificările și completările

ulterioare, reconfirmate prin Hotărârea C.I.G.C.C.E. nr. 14700/2004 (Norme

publicate în M.Of. nr. 64 bis din 19 ianuarie 2005).

Astfel, a reținut

instanța că potrivit art. 21 din aceste Norme „ Solicitarea de executare a

garanției emise de Eximbank în numele și contul statului trebuie să fie

transmisă către Garantat în cadrul perioadei de valabilitate a garanției și va

fi însoțită de următoarele documente: - cerere de executare, care va cuprinde

datele de identificare ale scrisorii de garanție, data scadenței, suma reprezentând

obligația de plată scadentă și neachitată, precum și penalitățile de întârziere

aferente; - solicitarea de executare primită de către Garantat din partea

beneficiarului garanției; - copia mesajului S. care confirmă efectuarea plății

de către Garantat în contul beneficiarului garanției; - copia scrisorii de

garanție bancară emisă de Garantat”, iar potrivit art. 22 din Norme: „(1) Pe

baza analizei documentelor menționate la articolul precedent Eximbank va supune

aprobării C.I.G.C.C.E., privind solicitarea de executare a garanției emise în

numele și în contul statului, împreună cu propunerea de soluționare a acesteia.

(2) Plata valorii garanției se va face de către Eximbank în contul

garantatului, din fondurile statului, puse la dispoziția Eximbank pentru

activitatea de emitere a garanțiilor în numele și în contul statului.

Transformarea în lei a sumei plătite se va face la cursul de schimb din data

efectuării plății. Spezele bancare și comisioanele de transfer, intervenite în

cazul plății acestei sume, sunt în sarcina Eximbank”.

De menționat că

dispozițiile art. 22 alin. (1) din Normele de mai sus, care prevăd expres

competența C.I.G.C.C.E. de a aproba cererile de executare a garanțiilor emise

de Eximbank, au făcut obiectul unei alte excepții de nelegalitate invocate de

reclamantă în cauză de față, excepție ce a fost respinsă ca nefondată prin Sentința

nr. 2894/2008 a Curții de Apel București, irevocabilă prin Decizia nr. 2292/2009

a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește

procedura de adoptare a hotărârilor de către C.I.G.C.C.E., aceasta este

prevăzută în Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 293/1992, în vigoare la

momentul emiterii Hotărârii nr. 15188 din 11 noiembrie 2005.

În cuprinsul acestui

regulament nu se regăsește nici o dispoziție din care ar rezulta că C.I.G.C.C.E.

ar fi un organ administrativ-jurisdicțional, astfel că instanța a apreciat că

în mod neîntemeiat reclamanta susține că Hotărârea nr. 15188din 11 noiembrie 2005

ar fi un act administrativ jurisdicțional. În aceste condiții a constatat

instanța că criticile reclamantei privind încălcarea principiilor

contradictorialității și al dreptului la apărare, sunt neîntemeiate.

Mai mult, Curtea

reține că apărările reclamantei privind faptul că nu i-au fost aduse la

cunoștință punctul de vedere exprimat de Eximbank prin nota nr. 3836 din7

noiembrie 2005 și propunerile așa-zisei comisii pregătitoare, care au stat la

baza emiterii hotărârii contestate, sunt neîntemeiate, întrucât prin Adresa nr.

238 din 20 octombrie 2005, Eximbank a adus la cunoștință reclamantei faptul că

trebuie să completeze documentația, specificându-i expres documentele pe care

să le depună, documente din care rezultă motivele pentru care EximbanK a

considerat că cererea reclamantei de executare a celor 5 scrisori de garanție

nu este întemeiată. De asemenea, a reținut instanța că din procesul-verbal al

ședinței C.I.G.C.C.E. din 11 noiembrie 2005, rezultă că la această ședință a

participat din partea B.C.R., dl. J.A., care a luat cunoștință de punctul de

vedere exprimat de Comisia pregătitoare și a susținut punctul de vedere al B.C.R.

(în acest sens B.C.R. a comunicat și Adresa nr. 759 din 28 octombrie 2005

privind răspunsul B.C.R. la solicitările de completare a documentației), astfel

că apărările reclamantei privind necunoașterea motivelor pentru care i-a fost

respinsă solicitarea sau nerespectarea principiilor contradictorialității și al

dreptului la apărare sunt nefondate.

Instanța de primă

jurisdicție a excepției de nelegalitate a reținut că este neîntemeiată și critica

reclamantei privind încălcarea dreptului la informație, garantat de art. 31 alin.

(1) și (2) din Constituția României, având în vedere că reclamantei i-au fost

aduse la cunoștință motivele pentru care i-a fost respinsă cererea sa de

executare a scrisorilor de garanție. De altfel, nici nu există o solicitare de

informații din partea reclamantei de comunicare a Notei nr. 3836/2005 sau a

propunerii Comisiei pregătitoare, pe care C.I.G.C.C.E. să o fi respins sau la

care să nu fi răspuns în termenul legal.

Nu poate fi reținută

nici critica reclamantei ce vizează faptul că hotărârea nr. 15188 din 11

noiembrie 2005 este nemotivată, întrucât în cuprinsul acesteia se face referire

expresă la Nota nr. 3836 dein 07 noiembrie 2005 întocmită de Eximbank, la

propunerile Comisiei Pregătitoare din 9 noiembrie 2005 și la propunerile

formulate în ședința din 11 noiembrie 2005 de membrii C.I.G.C.C.E., în

cuprinsul cărora este motivată pe larg soluția de respingere a cererii

reclamantei.

În cuprinsul

Hotărârii 15188 din 11 noiembrie 2005 se specifică și data și locul emiterii

hotărârii (București, 11 noiembrie 2005), instanța reținând că hotărârea este

semnată de Președintele C.I.G.C.C.E. C.D., ca reprezentat al acestui organ

colegial, nefiind necesare semnăturile tuturor membrilor comitetului, semnături

care se regăsesc în procesul - verbal al ședinței comitetului din 11 noiembrie 2005.

Din cuprinsul

procesului - verbal rezultă că la ședința din 11 noiembrie 2005 au participat

19 din cei 21 de membrii ai C.I.G.C.C.E., hotărârea fiind luată cu votul

tuturor membrilor prezenți, astfel că au fost respectate dispozițiile art. 10 alin.

(1) și art. 11 din H.G. nr. 293/1992 privind cvorumul de 2/3 din membrii C.I.G.C.C.E.

și majoritatea de 2/3 din voturile membrilor prezenți.

Sunt neîntemeiate și

criticile privind nerespectarea dispozițiilor art. 9 și 15 din H.G. nr. 293/1992,

întrucât din cuprinsul acestor articole rezultă că pregătirea lucrărilor C.I.G.C.C.E.

se face de către o comisie de specialiști care se întrunește, de regulă,

bilunar sau de câte ori va fi nevoie, pentru a analiza și propune comitetului,

în vederea deciziei, solicitările avizate favorabil, prezentate de B.E.I.R. SA,

neexistând nici o dispoziție care să interzică luarea deciziilor „în doi pași”.

În ceea ce privește

temeinicia soluției adoptată prin Hotărârea nr. 15188 din 11 noiembrie 2005, de

respingere a solicitării reclamantei B.C.R. de aprobare a executării celor 5

scrisori de garanție, instanța de fond a reținut că din cuprinsul Notei nr. 3836

din 7 noiembrie 2005 întocmită de Eximbank, a propunerilor Comisiei

pregătitoare din 9 noiembrie 2005 și a propunerilor membrilor C.I.G.C.C.E.

formulate în ședința din 11 noiembrie 2005, rezultă că motivele pentru care C.I.G.C.C.E.

a fost respinsă cererea reclamantei sunt reprezentate de faptul că reclamanta

nu a făcut dovada faptului că beneficiarul extern al scrisorilor de garanție

(firma P.E.D.E.E. Siria) a formulat o cerere de executare a garanțiilor

bancare, considerându-se că mesajele S. transmise de către CBS, prin care se

solicită prelungirea și executarea scrisorilor de garanție bancară sunt mesaje

clasice, utilizate în mod obișnuit de toate băncile, atunci când se solicită

prelungirea valabilității scrisorilor de garanție bancară. S-a reținut că B.C.R.

a efectuat plata, fără să existe o cerere expresă din partea beneficiarului

extern de executare a scrisorilor de garanție bancară.

Curtea a reținut că,

atât din dispozițiile art. 21 din Norma NI/GAR/02/II/0 aprobată prin Hotărârea

C.I.G.C.C.E. nr. 14681/2004 și confirmată prin Hotărârea G.I.G.C.C.E. nr. 14700/2004,

cât și din cuprinsul scrisorilor de garanție nr. 75 și 79 din 30 noiembrie

2010 emise de M.F.P., rezultă că reclamanta B.C.R., pentru a obține plata de

către stat a garanției, trebuia să facă dovada că scrisoarea de garanție „este

executată de beneficiar” prin prezentarea „solicitării de executare primită de

către Garantat din partea beneficiarului garanției”.

Reclamanta a depus

pentru dovedirea condiției de mai sus mesajele S. prin care C.B.S. a solicitat

prelungirea valabilității garanțiilor sau plata în întregime a sumelor ce

făceau obiectul garanțiilor.

Având în vedere că C.B.S.

a solicitat nu numai executarea, cât și prelungirea valabilității scrisorii de

garanție, Curtea a apreciat că la acel moment nu exista o solicitare expresă de

executare a garanției din partea beneficiarului scrisorilor de garanție

(societatea P.E.D.E.E.E. Siria), C.B.S., ca reprezentant al P.E.D.E.E.E. în

relația cu B.C.R., solicitând prelungirea sau executarea scrisorilor de garanție

ca urmare a expirării valabilității scrisorilor de garanție, ci nu ca urmare a

unei solicitării a P.E.D.E.E.E. Siria de executare a garanției pentru

neexecutarea obligațiilor asumate de societatea garantată SC E.I.

În aceste condiții,

Curtea a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada că scrisoarea de garanție

este executată de beneficiar, întrucât B.C.R. avea posibilitatea să nu execute

această garanție prin prelungirea valabilității scrisorii de garanție,

prelungire pe care Eximbank era obligată să o acorde în mod automat potrivit

clauzei nr. 5 din convențiile de contragarantare aferente scrisorilor de

garanție nr. 75 și 79 din 30 noiembrie 2010.

Mai mult, a reținut

instanța că în cuprinsul scrisorilor de garanție se face referire la executarea

garanției de către beneficiarul scrisorii, care este P.E.D.E.E.E. Siria și nu C.B.S.,

astfel că B.C.R. trebuia să solicite C.B.S. să prezinte și solicitarea expresă

de executare a P.E.D.E.E.E. Siria, pe care să o anexeze solicitării formulate

către Eximbank, astfel cum prevăd expres dispozițiile art. 21 din normele NI/GAR/02/II/0.

De altfel, instanța a

constatat că reclamanta B.C.R. a ales să nu prelungească valabilitatea

scrisorilor de garanție, nu pentru că exista o solicitare de executare

necondiționată a scrisorilor de garanție din partea beneficiarului, ci întrucât

societatea garantată, SC E.I., nu și-a mai achitat obligațiile către B.C.R.,

situație ce nu se încadrează în prevederile scrisorilor de garanție emise de

statul român.

declarate de B.C.R. SA și SC S.C. SRL

Împotriva acestei

sentințe au formulat recurs B.C.R. S.A. și SC S.C. SR.L.

Recurenta –

reclamantă B.C.R. a invocat următoarele motive de recurs:

- hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv cuprinde motive străine de

natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).Astfel, în considerentele

sentinței recurate, pe lângă analiza motivelor de nelegalitate invocate pe

calea excepției, instanța de fond s-a pronunțat și asupra temeiniciei actului

contestat, concluzionând că este întemeiată decizia C.I.G.C.C.E. de respingere

a cererii de executare a scrisorilor de garanție;

- hotărârea recurată a

fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) în

acest sens se arată că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 24 și 31 alin.

(1) și (2) din Constituție, precum și o serie de dispoziții cuprinse în H.G. nr.

293/1992, Legea nr. 96/2000 și Normele din data de 22 noiembrie 2004 privind operațiunile

de emitere a garanțiilor de export de către Eximbank, menținând actul administrativ

atacat (act pe care recurenta îl consideră ca având natura unui act

administrativ – jurisdicțional), deși acesta era afectat de mai multe motive de

nulitate: lipsa formei scrise, lipsa motivării, încălcarea dreptului la apărare

și a dreptului la informare, lipsa semnăturilor membrilor C.I.G.C.C.E.,

neîndeplinirea condițiilor de cvorum și număr de voturi prevăzut de art. 9

și 14 din Hotărârea nr. 293/1992. Totodată, Hotărârea nr. 15188/2005 este

nelegală, întrucât cerința de a prezenta solicitarea de executare a garanției a

fost îndeplinită, beneficiarul scrisorii de contragaranție fiind C.B.S. și nu P.E.D.E.E.

sau P.E.E.G.T., astfel cum a motivat prima instanță.

La rândul său,

recurenta SC S.C. SRL (la fond - intervenient accesoriu în interesul B.C.R.) a

formulat critici împotriva Sentinței nr. 2602 din 11 aprilie 2012, în sensul că

dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 96/2000 se referă

numai la activitatea E. în numele și în contul statului, fără a avea legătură cu

activitatea acesteia cu garanția statului, fiind neaplicabilă plății angajamentelor

asumate de către Statul Român, prin M.F.P., această normă fiind de strictă

interpretare și aplicare. În aceeași ordine de idei recurenta SC S.C. SRL

susține că Hotărârii nr. 15188/2005 nu îi sunt aplicabile dispozițiile Normei NI/GAR/02/II0,

această normă aplicându-se doar garanțiilor emise de M.F.P. și preluate de E.

Totodată, recurenta SC

S.C. SRL susține că procedura de adoptare a Hotărârii nr. 15188/2005 nu a fost respectată

în ceea ce privește componența C.I.G.C.C.E. și numărul voturilor favorabile,

respectiv hotărârea a fost adoptată cu un număr de voturi mai mare decât cel prevăzut

de lege (art. 16 H.G. nr. 293/1992) și nu a fost adoptată de persoanele care trebuiau

să decidă, conform art. 2 din H.G. nr. 844/1991.

Se mai arată că în

mod greșit instanța de fond a reținut că beneficiarul garanției emise de B.C.R.

era P.E.D.E.E.E. Siria și că cererea formulată de C.B.S. nu era o cerere de

executare . Încă din primul ciclu procesual s-a arătat că B.Ex. și, ulterior B.C.R.

au emis scrisorile de garanție la cererea SC E.G. SA, în vederea garantării scrisorilor

de garanție emise de C.B.S. în favoarea P.E.D.E.E. Siria (beneficiarul din

contractele externe de antrepriză).

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs formulate de

recurenta – reclamantă B.C.R. și de recurenta intervenient accesoriu SC S.C.

SRL numai în măsura în care sprijină apărările formulate de B.C.R. (partea în

interesul căreia intervine), Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate,

urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reținut deoarece nu se poate susține

că lipsește motivarea soluției, că aceasta este superficială, ori cuprinde

considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată

hotărârea.

În sentința recurată

sunt analizate, pe de o parte, condițiile de formă cerute de lege pentru emiterea

actului administrativ a cărui nelegalitate se invocă, iar pe de altă parte este

analizată conformitatea cu legea a Hotărârii nr. 15188 din 11 noiembrie 2005

din perspectiva aspectelor de fond. De altfel, prin cererea precizatoare și

completatoare depusă la termenul din 29 februarie 2012, B.C.R. a solicitat Curții

de Apel București să se constate, pe de o parte, că Hotărârea nr. 15188/2005

este nelegală în raport cu Legea nr. 96/2000 și cu art. 5 și 21 din Normele C.E.G.C.C.E.,

iar în raport cu situația de fapt expusă să se constate că hotărârea este

nelegală, întrucât cerința de prezentare a solicitării de executare a garanției

a fost îndeplinită. Prin urmare, susținerile B.C.R. referitoare la invocarea

exclusivă a unor motive de nelegalitate a Hotărârii C.I.G.C.C.E. și nicidecum a

temeiniciei actului contestat sunt nereale, aceasta cerând să se constate și

situația de fapt și de drept (fondul) care a generat emiterea actului

administrativ.

Referitor la motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și invocat de B.C.R. se

constată că în mod corect instanța de fond a calificat actul ca fiind un act administrativ

unilateral, astfel că emiterea sa nu presupunea respectarea principiilor

contradictorialității și dreptului la apărare. Prin hotărârea C.E.G.C.C.E. atacată

s-a rezolvat o cerere de executare a unor scrisori de garanție și nu există

nici un temei pentru a califica acest act ca fiind un act administrativ –

jurisdicțional.

În ceea ce privește

respectarea procedurii de emitere a actului administrativ, prin adresa nr. 238

din 20 octombrie 2005 Eximbank a solicitat B.C.R. să își completeze

documentația care a stat la baza solicitării de plată. În conformitate cu art. 13

din H.G. nr. 293/1992 privind Regulamentul, atribuțiile, competențele și modul

de funcționare ale C.I.G.C.C.E., „ în vederea pregătirii lucrărilor și

analizării proiectelor ce vor fi supuse comitetului se instituie o comisie de

specialiști numiți de către conducătorii ministerelor și instituțiilor cuprinse

în anexa la H.G. nr. 844 din 20 decembrie 1991. Comisia se va întruni, de

regulă, bilunar sau ori de câte ori va fi nevoie, pentru a analiza și propune

comitetului, în vederea deciziei, solicitările avizate favorabil, prezentate de

B.Ex. – Imp. a României – SA.

Proiectele ce nu au obținut

avizul favorabil al B.Ex. – Imp. a României – SA se vor returna de aceasta

agenților economici solicitanți”.

În ceea ce privește cerința

motivării actului, aceasta este îndeplinită prin referirea la Nota nr. 3836 din

7 noiembrie 2005 întocmită de Eximbank, la propunerile Comisiei Pregătitoare din

9 noiembrie 2005 și la propunerile formulate în ședința din 11 noiembrie 2005

de membrii C.G.C.C.E., unde sunt arătate pe larg motivele respingerii cererii reclamantei

de executare a scrisurilor de garanție.

Referitor la alte condiții

de formă, hotărârea este semnată de Președintele C.I.G.C.C.E., ca reprezentant al

acelui organ colegial, iar procesul – verbal al ședinței din 11 noiembrie 2005 (ședința

în care s-a adoptat hotărârea) a fost luată cu votul tuturor membrilor prezenți

(19 din cei 21 membri ai C.G.C.C.E.), deci cu cvorumul prevăzut de H.G. nr. 293/1992.

În ceea ce privește

procedura de adoptare și condițiile de formă ale Hotărârii nr. 15188 din 11

noiembrie 2005 instanța de control judiciar constată că recurentele B.C.R. și

SC S.C. SRL nu au fost în măsură să invoce sau să dovedească nereguli

sancționate cu nulitatea actului potrivit prevederilor legale aplicabile

hotărârilor C.G.C.C.E. și actelor administrative, în general.

În ceea ce privește

recursul formulat de SC S.C. SRL, această parte a invocat neaplicarea Normei NI/GAR/02/II/0,

în sensul că această normă s-ar aplica numai garanțiilor emise de EximBank,

fără să fie incidentă și garanțiilor emise de către M.F.P. și preluate de

EximBank, dar B.C.R. (partea în interesul căreia intervine SC S.C. SRL) nu a formulat

o astfel de apărare nici la fond, nici în prezentul recurs, astfel că acest motiv

de recurs nu poate fi primit.

Referitor la cerința de

a prezenta solicitarea de executare a garanției, aspect cu privire la care ambele

recurente au formulat critici în legătură cu soluția instanței de fond, instanța

de control judiciar constată că potrivit Normei Ni/GAR/01/II/0 aprobată prin

hotărârea C.I.G.C.C.E. nr. 14681/2004, cât și scrisorilor de garanție nr. 75 și

79 din 30 noiembrie 2010 emise de M.F.P. trebuia să existe o solicitare expresă

de plată în executare a scrisorilor de garanție bancară de către beneficiarul acestor

scrisori. Or, B.C.R. a prezentat doar mesaje Swift „prelungește sau execută”

primite de la C.B.S., ceea ce reprezintă, în principal, o solicitare de

prelungire.

Pentru considerentele

menționate, instanța de control judiciar apreciază că hotărârea instanței de

fond este legală și temeinică, iar cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de B.C.R. SA și SC S.C. SRL împotriva Sentinței nr. 2602 din 11 aprilie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 aprilie 2013.