ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5184/2013

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin încheierea din 25 octombrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 6216/2/2011 al Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost sesizată Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 15188 din 11 noiembrie 2005 emisă de C.I.G.C.C.E. La data de 29 februarie 2012, reclamanta a depus cerere precizatoare și completatoare prin care a invocat și alte motive în susținerea excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 15188/2005, formulate după depunerea la dosarul cauzei și comunicarea înscrisurilor care au stat la baza emiterii hotărârii.

Prin cererea de intervenție formulată de intervenienta SC S.C. SRL (cesionarea creanței de la B.C.R.), încuviințată, în principiu, prin încheierea din 28 martie 2012, ca cerere de intervenție accesorie, s-a solicitat admiterea excepției de nelegalitate, arătându-se că Hotărârea 15188 din 11 noiembrie 2005 a fost emisă cu nerespectarea normelor legale de competență, nu este motivată în drept iar solicitările B.C.R. de executare a scrisorilor de garanție au fost făcute în conformitate cu textul scrisorilor de garanție. Prin notele scrise depuse de pârâtul C.I.F.G.A. prin reprezentantul M.F.P. s-a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate arătându-se că motivele invocate de reclamantă în susținerea excepției de nelegalitate nu pot fi verificate decât în cadrul unei acțiuni în anularea actului administrativ.

Ulterior, același pârât, a invocat în susținerea excepției inadmisibilității, mai întâi oral în fața instanței iar apoi prin concluzii scrise, faptul că Hotărârea nr. 1518/2005 nu reprezintă un act administrative, ci o operațiune tehnico-materială efectuată în vederea executării/neexecutării contractelor, această operațiune nereprezentând un act unilateral în înțelesul Legii nr. 554/2004 și având caracter contractual, fiind astfel un act de gestiune și nu un act administrativ, emis în realizarea obligațiilor asumate de către statul român prin actele juridice încheiate. Prin notele scrise depuse de pârâta B.E.I.R.E. SA s-a invocat excepția tardivității cererii completatoare a excepției de nelegalitate, excepție ce a fost respinsă de instanță prin încheierea din 28 martie 2012. Prin aceleași note, pârâta E.B.

a mai invocat excepția lipsei de interes a reclamantei în invocarea excepției de nelegalitate. În motivarea acestei excepții, s-a arătat că excepția de nelegalitate nu mai poate fi invocată, întrucât reclamanta nu mai este în termen pentru a formula acțiune în anularea actului, iar prin posibilitatea de anulare a actului fără limită în timp se încalcă principiul securității juridice consacrat în jurisprudența C.E.D.O. și a C.J.C.E.. A mai arătat că actul administrativ a cărui legalitate face obiectul prezentei cauze are înrâurire asupra fondului hotărârii arbitrale și nu asupra acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale, care poate fi admisă doar pentru motivele limitativ prevăzute de art. 364 C. proc.

civ. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 2602 din 11 aprilie 2012 a Curții de Apel București au fost respinse excepțiile lipsei de interes și inadmisibilității excepției de nelegalitate. Instanța a respins excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 15188 din 11 noiembrie 2005 emisă de C.I.G.C.C.E.r formulată de reclamanta B.C.R. SA în contradictoriu cu pârâții B.E.I.R.E. SA, C.I.F.G.A. reprezentat de Direcția Juridică a M.F.P. și C.I.F.G.A.reprezentat de D.J.B.E.I.R.E. SA, ca nefondată și a respins cererea de intervenție formulată de SC S.C. SRL, de asemenea, ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin Hotărârea nr. 15188 din 11 noiembrie 2005 emisă de C.I.G.C.C.E.

au fost respinse solicitările B.C.R. de executare a următoarelor scrisori de garanție de bună execuție: nr. 75 din 30 noiembrie 2000 în valoare de 377.928 dolari SUA, nr. 76 din 30 noiembrie 2000 în valoare de 1.052.706 dolari SUA, nr. 77 din 30 noiembrie 2000 în valoare de 151.200 dolari SUA, nr. 78 din 30 noiembrie 2000 în valoare de 549.147,60 dolari SUA, și nr. 79 din 30 noiembrie 2000 în valoare de 770.205 dolari SUA, emise la solicitarea ordonatorului SC E.G. SA în favoarea B.C.R., de M.F.P. și preluate de SC E. SA în nume și cont de stat, deoarece nu au fost formulate în conformitate cu textele scrisorilor de garanție. A reținut instanța de fond că această hotărâre reprezintă un act administrativ unilateral ce îmbracă forma refuzului exprimat de o autoritate publică de a rezolva cererea unei persoane referitoare la un drept sau un interes legitim (art. 2 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004).

Emitentul acestui act administrativ unilateral este un organ al statului și anume C.I.G.C.C.E., care a acționat prin adoptarea Hotărârii nr. 15188 din 11 noiembrie 2005, în regim de putere publică și pentru satisfacerea unui interes legitim public (art. 2 alin. (1) lit. b) din legea 554/2004). Regimul de putere publică rezultă din prerogativele acordate C.I.G.C.C.E. de Legea nr. 96/2000, H.G. nr. 844/1991 și H.G. nr. 293/1992 de a lua și a impune anumite decizii legate de activitatea B.E.I.R.E. SA, fără a fi necesar consimțământul persoanei căreia i se adresează. De asemenea, activitatea C.I.G.C.C.E. este legată de satisfacerea unui interes legitim public și anume de atribuțiile Eximbank prev. de art. 1 din Legea nr. 96/2000 de susținere a mediului de afaceri românesc și a tranzacțiilor internaționale prin instrumente financiar-bancare și de asigurări specifice.

A reținut instanța de fond că Hotărârea nr. 15188 din 11 noiembrie 2005 emisă de C.I.G.C.C.E. reprezintă un act administrativ unilateral, ce poate face obiectul excepției de nelegalitate, astfel cum prevede expres art. 4 alin. (1) teza a I- a din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”.

A apreciat instanța că textul legal nu limitează invocarea excepției de nelegalitate doar pentru anumite motive, care ar fi altele decât cele ce ar putea fi invocate în cadrul unei acțiuni în anularea actului, distincția dintre cele două fiind doar sub aspectul efectului admiterii lor și anume înlăturarea actului administrativ doar din cauza aflată pe rolul instanțelor, în cazul excepției de nelegalitate, respectiv anularea actului cu efecte erga omnes în cazul acțiunii în anulare. Prin urmare, instanța de contencios administrativ, pe calea excepției de nelegalitate nu poate decât să constate nelegalitatea actului administrativ, care nu va mai fi avut în vedere la soluționarea cauzei în care s-a ridicat excepția de nelegalitate, neputând dispune și alte măsuri.

Cu toate acestea, aprecierea interesului reclamantei de a invoca excepția de nelegalitate, se face de instanța învestită cu soluționarea litigiului în care s-a invocat excepția de nelegalitate, nu de instanța de contencios administrativ, astfel cum rezultă din art. 4 alin. (1) teza a II- a din legea 554/2004. Prin urmare, instanța de contencios administrativ nu are competența de a aprecia dacă reclamanta are interes în invocarea excepției de nelegalitate, în condițiile în care instanța comercială, care a sesizat instanța de contencios administrative, a reținut că de soluționarea acestei excepții de nelegalitate depinde soluționarea fondului cauzei.

Instanța a reținut că este neîntemeiată și apărarea privind imposibilitatea invocării excepției de nelegalitate deoarece a expirat termenul prevăzut de lege pentru introducerea acțiunii în anularea actului, întrucât nu se poate reține încălcarea principiului securității juridice, în condițiile în care la data adoptării Hotărârii nr. 15188 din 11 noiembrie 2005 erau în vigoare dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, care prevedeau posibilitatea cercetării excepției de nelegalitate „oricând”, astfel că pârâții se puteau aștepta să le fie invocată excepția de nelegalitate potrivit dispozițiilor legale în vigoare, nu numai în termenul prevăzut de lege pentru intentarea acțiunii în anulare, ci și după expirarea acestuia, pe cale de excepție.

Pentru aceste motive, instanța a respins excepțiile lipsei de interes și inadmisibilității excepției de nelegalitate, ca neîntemeiate. Cu privire la fondul excepției de nelegalitate invocată de reclamanta B.C.R., Curtea o apreciază ca neîntemeiată pentru următoarele considerente: C.I. G.C.C.E., avea competența de a aproba cererea reclamantei B.C.R. de executare a unor scrisori de garanție emise în numele și în contul statului, având în vedere dispozițiile art. 9 alin. (1) și (3), art. 10 lit. a) și art. 12 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 96/2000, în baza cărora au fost adoptate Normele privind operațiunile de emitere a garanțiilor de export de către Eximbank, în numele și în contul statului, în scopul stimulării realizării de obiective complexe și a producției cu ciclu lung de fabricație, destinate exportului, aprobate prin Hotărârea C.I.G.C.C.E.

nr. 14681/2004 cu modificările și completările ulterioare, reconfirmate prin Hotărârea C.I.G.C.C.E. nr. 14700/2004 (Norme publicate în M.Of.

nr. 64 bis din 19 ianuarie 2005). Astfel, a reținut instanța că potrivit art. 21 din aceste Norme „ Solicitarea de executare a garanției emise de Eximbank în numele și contul statului trebuie să fie transmisă către Garantat în cadrul perioadei de valabilitate a garanției și va fi însoțită de următoarele documente: - cerere de executare, care va cuprinde datele de identificare ale scrisorii de garanție, data scadenței, suma reprezentând obligația de plată scadentă și neachitată, precum și penalitățile de întârziere aferente; - solicitarea de executare primită de către Garantat din partea beneficiarului garanției; - copia mesajului S. care confirmă efectuarea plății de către Garantat în contul beneficiarului garanției; - copia scrisorii de garanție bancară emisă de Garantat”, iar potrivit art. 22 din Norme: „(1) Pe baza analizei documentelor menționate la articolul precedent Eximbank va supune aprobării C.I.G.C.C.E., privind solicitarea de executare a garanției emise în numele și în contul statului, împreună cu propunerea de soluționare a acesteia.

(2) Plata valorii garanției se va face de către Eximbank în contul garantatului, din fondurile statului, puse la dispoziția Eximbank pentru activitatea de emitere a garanțiilor în numele și în contul statului. Transformarea în lei a sumei plătite se va face la cursul de schimb din data efectuării plății. Spezele bancare și comisioanele de transfer, intervenite în cazul plății acestei sume, sunt în sarcina Eximbank”. De menționat că dispozițiile art. 22 alin. (1) din Normele de mai sus, care prevăd expres competența C.I.G.C.C.E. de a aproba cererile de executare a garanțiilor emise de Eximbank, au făcut obiectul unei alte excepții de nelegalitate invocate de reclamantă în cauză de față, excepție ce a fost respinsă ca nefondată prin Sentința nr. 2894/2008 a Curții de Apel București, irevocabilă prin Decizia nr. 2292/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește procedura de adoptare a hotărârilor de către C.I.G.C.C.E., aceasta este prevăzută în Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 293/1992, în vigoare la momentul emiterii Hotărârii nr. 15188 din 11 noiembrie 2005. În cuprinsul acestui regulament nu se regăsește nici o dispoziție din care ar rezulta că C.I.G.C.C.E. ar fi un organ administrativ-jurisdicțional, astfel că instanța a apreciat că în mod neîntemeiat reclamanta susține că Hotărârea nr. 15188din 11 noiembrie 2005 ar fi un act administrativ jurisdicțional. În aceste condiții a constatat instanța că criticile reclamantei privind încălcarea principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare, sunt neîntemeiate.

Mai mult, Curtea reține că apărările reclamantei privind faptul că nu i-au fost aduse la cunoștință punctul de vedere exprimat de Eximbank prin nota nr. 3836 din7 noiembrie 2005 și propunerile așa-zisei comisii pregătitoare, care au stat la baza emiterii hotărârii contestate, sunt neîntemeiate, întrucât prin Adresa nr. 238 din 20 octombrie 2005, Eximbank a adus la cunoștință reclamantei faptul că trebuie să completeze documentația, specificându-i expres documentele pe care să le depună, documente din care rezultă motivele pentru care EximbanK a considerat că cererea reclamantei de executare a celor 5 scrisori de garanție nu este întemeiată. De asemenea, a reținut instanța că din procesul-verbal al ședinței C.I.G.C.C.E.

din 11 noiembrie 2005, rezultă că la această ședință a participat din partea B.C.R., dl. J.A., care a luat cunoștință de punctul de vedere exprimat de Comisia pregătitoare și a susținut punctul de vedere al B.C.R. (în acest sens B.C.R. a comunicat și Adresa nr. 759 din 28 octombrie 2005 privind răspunsul B.C.R. la solicitările de completare a documentației), astfel că apărările reclamantei privind necunoașterea motivelor pentru care i-a fost respinsă solicitarea sau nerespectarea principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare sunt nefondate. Instanța de primă jurisdicție a excepției de nelegalitate a reținut că este neîntemeiată și critica reclamantei privind încălcarea dreptului la informație, garantat de art. 31 alin. (1) și (2) din Constituția României, având în vedere că reclamantei i-au fost aduse la cunoștință motivele pentru care i-a fost respinsă cererea sa de executare a scrisorilor de garanție.

De altfel, nici nu există o solicitare de informații din partea reclamantei de comunicare a Notei nr. 3836/2005 sau a propunerii Comisiei pregătitoare, pe care C.I.G.C.C.E. să o fi respins sau la care să nu fi răspuns în termenul legal. Nu poate fi reținută nici critica reclamantei ce vizează faptul că hotărârea nr. 15188 din 11 noiembrie 2005 este nemotivată, întrucât în cuprinsul acesteia se face referire expresă la Nota nr. 3836 dein 07 noiembrie 2005 întocmită de Eximbank, la propunerile Comisiei Pregătitoare din 9 noiembrie 2005 și la propunerile formulate în ședința din 11 noiembrie 2005 de membrii C.I.G.C.C.E., în cuprinsul cărora este motivată pe larg soluția de respingere a cererii reclamantei.

În cuprinsul Hotărârii 15188 din 11 noiembrie 2005 se specifică și data și locul emiterii hotărârii (București, 11 noiembrie 2005), instanța reținând că hotărârea este semnată de Președintele C.I.G.C.C.E. C.D., ca reprezentat al acestui organ colegial, nefiind necesare semnăturile tuturor membrilor comitetului, semnături care se regăsesc în procesul - verbal al ședinței comitetului din 11 noiembrie 2005. Din cuprinsul procesului - verbal rezultă că la ședința din 11 noiembrie 2005 au participat 19 din cei 21 de membrii ai C.I.G.C.C.E., hotărârea fiind luată cu votul tuturor membrilor prezenți, astfel că au fost respectate dispozițiile art. 10 alin. (1) și art. 11 din H.G. nr. 293/1992 privind cvorumul de 2/3 din membrii C.I.G.C.C.E.

și majoritatea de 2/3 din voturile membrilor prezenți. Sunt neîntemeiate și criticile privind nerespectarea dispozițiilor art. 9 și 15 din H.G. nr. 293/1992, întrucât din cuprinsul acestor articole rezultă că pregătirea lucrărilor C.I.G.C.C.E. se face de către o comisie de specialiști care se întrunește, de regulă, bilunar sau de câte ori va fi nevoie, pentru a analiza și propune comitetului, în vederea deciziei, solicitările avizate favorabil, prezentate de B.E.I.R. SA, neexistând nici o dispoziție care să interzică luarea deciziilor „în doi pași”. În ceea ce privește temeinicia soluției adoptată prin Hotărârea nr. 15188 din 11 noiembrie 2005, de respingere a solicitării reclamantei B.C.R. de aprobare a executării celor 5 scrisori de garanție, instanța de fond a reținut că din cuprinsul Notei nr. 3836 din 7 noiembrie 2005 întocmită de Eximbank, a propunerilor Comisiei pregătitoare din 9 noiembrie 2005 și a propunerilor membrilor C.I.G.C.C.E.

formulate în ședința din 11 noiembrie 2005, rezultă că motivele pentru care C.I.G.C.C.E. a fost respinsă cererea reclamantei sunt reprezentate de faptul că reclamanta nu a făcut dovada faptului că beneficiarul extern al scrisorilor de garanție (firma P.E.D.E.E. Siria) a formulat o cerere de executare a garanțiilor bancare, considerându-se că mesajele S. transmise de către CBS, prin care se solicită prelungirea și executarea scrisorilor de garanție bancară sunt mesaje clasice, utilizate în mod obișnuit de toate băncile, atunci când se solicită prelungirea valabilității scrisorilor de garanție bancară. S-a reținut că B.C.R. a efectuat plata, fără să existe o cerere expresă din partea beneficiarului extern de executare a scrisorilor de garanție bancară.

Curtea a reținut că, atât din dispozițiile art. 21 din Norma NI/GAR/02/II/0 aprobată prin Hotărârea C.I.G.C.C.E. nr. 14681/2004 și confirmată prin Hotărârea G.I.G.C.C.E. nr. 14700/2004, cât și din cuprinsul scrisorilor de garanție nr. 75 și 79 din 30 noiembrie 2010 emise de M.F.P., rezultă că reclamanta B.C.R., pentru a obține plata de către stat a garanției, trebuia să facă dovada că scrisoarea de garanție „este executată de beneficiar” prin prezentarea „solicitării de executare primită de către Garantat din partea beneficiarului garanției”. Reclamanta a depus pentru dovedirea condiției de mai sus mesajele S. prin care C.B.S. a solicitat prelungirea valabilității garanțiilor sau plata în întregime a sumelor ce făceau obiectul garanțiilor.

Având în vedere că C.B.S. a solicitat nu numai executarea, cât și prelungirea valabilității scrisorii de garanție, Curtea a apreciat că la acel moment nu exista o solicitare expresă de executare a garanției din partea beneficiarului scrisorilor de garanție (societatea P.E.D.E.E.E. Siria), C.B.S., ca reprezentant al P.E.D.E.E.E. în relația cu B.C.R., solicitând prelungirea sau executarea scrisorilor de garanție ca urmare a expirării valabilității scrisorilor de garanție, ci nu ca urmare a unei solicitării a P.E.D.E.E.E. Siria de executare a garanției pentru neexecutarea obligațiilor asumate de societatea garantată SC E.I. În aceste condiții, Curtea a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada că scrisoarea de garanție este executată de beneficiar, întrucât B.C.R.

avea posibilitatea să nu execute această garanție prin prelungirea valabilității scrisorii de garanție, prelungire pe care Eximbank era obligată să o acorde în mod automat potrivit clauzei nr. 5 din convențiile de contragarantare aferente scrisorilor de garanție nr. 75 și 79 din 30 noiembrie 2010. Mai mult, a reținut instanța că în cuprinsul scrisorilor de garanție se face referire la executarea garanției de către beneficiarul scrisorii, care este P.E.D.E.E.E. Siria și nu C.B.S., astfel că B.C.R. trebuia să solicite C.B.S. să prezinte și solicitarea expresă de executare a P.E.D.E.E.E. Siria, pe care să o anexeze solicitării formulate către Eximbank, astfel cum prevăd expres dispozițiile art. 21 din normele NI/GAR/02/II/0.

De altfel, instanța a constatat că reclamanta B.C.R. a ales să nu prelungească valabilitatea scrisorilor de garanție, nu pentru că exista o solicitare de executare necondiționată a scrisorilor de garanție din partea beneficiarului, ci întrucât societatea garantată, SC E.I., nu și-a mai achitat obligațiile către B.C.R., situație ce nu se încadrează în prevederile scrisorilor de garanție emise de statul român. 3. Recursurile declarate de B.C.R. SA și SC S.C. SRL Împotriva acestei sentințe au formulat recurs B.C.R. S.A. și SC S.C. SR.L. Recurenta – reclamantă B.C.R. a invocat următoarele motive de recurs: - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv cuprinde motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.).Astfel, în considerentele sentinței recurate, pe lângă analiza motivelor de nelegalitate invocate pe calea excepției, instanța de fond s-a pronunțat și asupra temeiniciei actului contestat, concluzionând că este întemeiată decizia C.I.G.C.C.E. de respingere a cererii de executare a scrisorilor de garanție; - hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) în acest sens se arată că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 24 și 31 alin. (1) și (2) din Constituție, precum și o serie de dispoziții cuprinse în H.G.

nr. 293/1992, Legea nr. 96/2000 și Normele din data de 22 noiembrie 2004 privind operațiunile de emitere a garanțiilor de export de către Eximbank, menținând actul administrativ atacat (act pe care recurenta îl consideră ca având natura unui act administrativ – jurisdicțional), deși acesta era afectat de mai multe motive de nulitate: lipsa formei scrise, lipsa motivării, încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la informare, lipsa semnăturilor membrilor C.I.G.C.C.E., neîndeplinirea condițiilor de cvorum și număr de voturi prevăzut de art. 9 și 14 din Hotărârea nr. 293/1992. Totodată, Hotărârea nr. 15188/2005 este nelegală, întrucât cerința de a prezenta solicitarea de executare a garanției a fost îndeplinită, beneficiarul scrisorii de contragaranție fiind C.B.S.

și nu P.E.D.E.E. sau P.E.E.G.T., astfel cum a motivat prima instanță. La rândul său, recurenta SC S.C. SRL (la fond - intervenient accesoriu în interesul B.C.R.) a formulat critici împotriva Sentinței nr. 2602 din 11 aprilie 2012, în sensul că dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 96/2000 se referă numai la activitatea E. în numele și în contul statului, fără a avea legătură cu activitatea acesteia cu garanția statului, fiind neaplicabilă plății angajamentelor asumate de către Statul Român, prin M.F.P., această normă fiind de strictă interpretare și aplicare. În aceeași ordine de idei recurenta SC S.C. SRL susține că Hotărârii nr. 15188/2005 nu îi sunt aplicabile dispozițiile Normei NI/GAR/02/II0, această normă aplicându-se doar garanțiilor emise de M.F.P.

și preluate de E. Totodată, recurenta SC S.C. SRL susține că procedura de adoptare a Hotărârii nr. 15188/2005 nu a fost respectată în ceea ce privește componența C.I.G.C.C.E. și numărul voturilor favorabile, respectiv hotărârea a fost adoptată cu un număr de voturi mai mare decât cel prevăzut de lege (art. 16 H.G. nr. 293/1992) și nu a fost adoptată de persoanele care trebuiau să decidă, conform art. 2 din H.G. nr. 844/1991. Se mai arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că beneficiarul garanției emise de B.C.R. era P.E.D.E.E.E. Siria și că cererea formulată de C.B.S. nu era o cerere de executare . Încă din primul ciclu procesual s-a arătat că B.Ex. și, ulterior B.C.R. au emis scrisorile de garanție la cererea SC E.G.

SA, în vederea garantării scrisorilor de garanție emise de C.B.S. în favoarea P.E.D.E.E. Siria (beneficiarul din contractele externe de antrepriză). Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs formulate de recurenta – reclamantă B.C.R. și de recurenta intervenient accesoriu SC S.C. SRL numai în măsura în care sprijină apărările formulate de B.C.R. (partea în interesul căreia intervine), Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente: Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reținut deoarece nu se poate susține că lipsește motivarea soluției, că aceasta este superficială, ori cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată hotărârea.

În sentința recurată sunt analizate, pe de o parte, condițiile de formă cerute de lege pentru emiterea actului administrativ a cărui nelegalitate se invocă, iar pe de altă parte este analizată conformitatea cu legea a Hotărârii nr. 15188 din 11 noiembrie 2005 din perspectiva aspectelor de fond. De altfel, prin cererea precizatoare și completatoare depusă la termenul din 29 februarie 2012, B.C.R. a solicitat Curții de Apel București să se constate, pe de o parte, că Hotărârea nr. 15188/2005 este nelegală în raport cu Legea nr. 96/2000 și cu art. 5 și 21 din Normele C.E.G.C.C.E., iar în raport cu situația de fapt expusă să se constate că hotărârea este nelegală, întrucât cerința de prezentare a solicitării de executare a garanției a fost îndeplinită.

Prin urmare, susținerile B.C.R. referitoare la invocarea exclusivă a unor motive de nelegalitate a Hotărârii C.I.G.C.C.E. și nicidecum a temeiniciei actului contestat sunt nereale, aceasta cerând să se constate și situația de fapt și de drept (fondul) care a generat emiterea actului administrativ. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și invocat de B.C.R. se constată că în mod corect instanța de fond a calificat actul ca fiind un act administrativ unilateral, astfel că emiterea sa nu presupunea respectarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare. Prin hotărârea C.E.G.C.C.E. atacată s-a rezolvat o cerere de executare a unor scrisori de garanție și nu există nici un temei pentru a califica acest act ca fiind un act administrativ – jurisdicțional.

În ceea ce privește respectarea procedurii de emitere a actului administrativ, prin adresa nr. 238 din 20 octombrie 2005 Eximbank a solicitat B.C.R. să își completeze documentația care a stat la baza solicitării de plată. În conformitate cu art. 13 din H.G. nr. 293/1992 privind Regulamentul, atribuțiile, competențele și modul de funcționare ale C.I.G.C.C.E., „ în vederea pregătirii lucrărilor și analizării proiectelor ce vor fi supuse comitetului se instituie o comisie de specialiști numiți de către conducătorii ministerelor și instituțiilor cuprinse în anexa la H.G. nr. 844 din 20 decembrie 1991. Comisia se va întruni, de regulă, bilunar sau ori de câte ori va fi nevoie, pentru a analiza și propune comitetului, în vederea deciziei, solicitările avizate favorabil, prezentate de B.Ex.

– Imp. a României – SA. Proiectele ce nu au obținut avizul favorabil al B.Ex. – Imp. a României – SA se vor returna de aceasta agenților economici solicitanți”. În ceea ce privește cerința motivării actului, aceasta este îndeplinită prin referirea la Nota nr. 3836 din 7 noiembrie 2005 întocmită de Eximbank, la propunerile Comisiei Pregătitoare din 9 noiembrie 2005 și la propunerile formulate în ședința din 11 noiembrie 2005 de membrii C.G.C.C.E., unde sunt arătate pe larg motivele respingerii cererii reclamantei de executare a scrisurilor de garanție. Referitor la alte condiții de formă, hotărârea este semnată de Președintele C.I.G.C.C.E., ca reprezentant al acelui organ colegial, iar procesul – verbal al ședinței din 11 noiembrie 2005 (ședința în care s-a adoptat hotărârea) a fost luată cu votul tuturor membrilor prezenți (19 din cei 21 membri ai C.G.C.C.E.), deci cu cvorumul prevăzut de H.G.

nr. 293/1992. În ceea ce privește procedura de adoptare și condițiile de formă ale Hotărârii nr. 15188 din 11 noiembrie 2005 instanța de control judiciar constată că recurentele B.C.R. și SC S.C. SRL nu au fost în măsură să invoce sau să dovedească nereguli sancționate cu nulitatea actului potrivit prevederilor legale aplicabile hotărârilor C.G.C.C.E. și actelor administrative, în general. În ceea ce privește recursul formulat de SC S.C. SRL, această parte a invocat neaplicarea Normei NI/GAR/02/II/0, în sensul că această normă s-ar aplica numai garanțiilor emise de EximBank, fără să fie incidentă și garanțiilor emise de către M.F.P. și preluate de EximBank, dar B.C.R. (partea în interesul căreia intervine SC S.C.

SRL) nu a formulat o astfel de apărare nici la fond, nici în prezentul recurs, astfel că acest motiv de recurs nu poate fi primit. Referitor la cerința de a prezenta solicitarea de executare a garanției, aspect cu privire la care ambele recurente au formulat critici în legătură cu soluția instanței de fond, instanța de control judiciar constată că potrivit Normei Ni/GAR/01/II/0 aprobată prin hotărârea C.I.G.C.C.E. nr. 14681/2004, cât și scrisorilor de garanție nr. 75 și 79 din 30 noiembrie 2010 emise de M.F.P. trebuia să existe o solicitare expresă de plată în executare a scrisorilor de garanție bancară de către beneficiarul acestor scrisori. Or, B.C.R. a prezentat doar mesaje Swift „prelungește sau execută” primite de la C.B.S., ceea ce reprezintă, în principal, o solicitare de prelungire.

Pentru considerentele menționate, instanța de control judiciar apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de B.C.R. SA și SC S.C. SRL împotriva Sentinței nr. 2602 din 11 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2013.