ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1567/2012

Asupra recursului de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 513 din 9

noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, în dosarul nr. 403/122/2011,

s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de

revizuientul C.G. împotriva sentinței penale nr. 551 din 23 decembrie 2009

pronunțată de aceeași instanță.

Instanța de fond a constat că

revizuientul condamnat a solicitat reducerea pedepsei, motivul invocat neputând

fi încadrat în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Împotriva sentinței pronunțată de

instanța de fond a declarat apel recurentul condamnat reiterând motivele expuse

în cererea de revizuire.

Prin decizia penală nr. 30/A din 1

februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 403/122/2011,

s-a dispus respingerea apelului ca fiind nefondat.

S-a reținut că, deși revizuientul a

susținut că ancheta s-a desfășurat în mod abuziv, în lipsa unei hotărâri

judecătorești care să confirme acest fapt, nu poate fi admisă o cerere de

revizuire.

De asemenea, nici reinterpretarea

probelor – eronată în opinia revizuientului - nu constituie un motiv de

revizuire.

Împotriva ambelor hotărâri a

declarat recurs revizuientul condamnat solicitând casarea acestora și în

rejudecare admiterea cererii de revizuire.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând recursul în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată că acesta

este nefondat pentru următoarele considerente:

Revizuirea – cale extraordinară de

atac - se poate formula numai împotriva unei hotărâri judecătorești definitive

și numai în cazurile și condițiile limitativ prevăzute de art. 394 C. proc.

pen.

Recurentul condamnat și-a întemeiat

cererea de revizuire pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C.

proc. pen., susținând că în timpul anchetei a fost bătut și amenințat de

organele de urmărire penală și că, în cauză, instanțele au dat o greșită

interpretare a probelor.

Susținerile revizuientului condamnat

nu au corespondent în actele cauzei și nu se circumscriu cazurilor de revizuire

prevăzute de lege.

Sub primul aspect se impune a fi

reținut că potrivit art. 394 lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută

când „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță

la soluționarea cauzei”.

În alin. (2) al aceluiași articol se

arată că acest caz, constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau

împrejurărilor noi se poate dovedi „netemeinicia hotărârii de achitare, de

încetare a procesului penal ori de condamnare”.

Din analiza celor dou

ă texte rezultă că acest caz de

revizuire subzistă numai dacă sunt îndeplinite două condiții și anume: a). sunt

descoperite fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea

cauzei; b). faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia

hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.

Cu privire la prima condi

ție legea face referire la

următoarele expresii : "fapte sau împrejurări noi", „s-au

descoperit"; „nu au fost cunoscute de instanță".

Prin expresia

„fapte sau împrejurări noi"

trebuie să înțelegem acele elemente de fapt (probe) pe baza cărora să se poată

stabili eroarea judiciară săvârșită cu ocazia primei judecăți. În același timp,

faptele sau împrejurările noi, adică probele noi, să vizeze existența și

vinovăția făptuitorului sau existența unei cauze de încetare a procesului penal.

Prin urmare, faptele sau împrejurările, la care face referire art. 394 lit. a) C.

proc. pen., trebuie să facă parte din categoria probelor principale.

A descoperi un anumit fapt sau o

anumit

ă împrejurare

înseamnă că acele fapte sau acea împrejurare să fie, la un moment dat, pentru

prima dată cunoscute. Această nouă împrejurare înseamnă cunoașterea ei pentru,

prima dată, după judecarea definitivă a cauzei iar, pe de altă parte,

necunoașterea împrejurării noi să privească instanța, nu și părțile.

În fine, expresia „nu au fost

cunoscute de instanță" reprezintă esența condiției examinate în cauză și

constă în necunoașterea de către instanța care a soluționat cauza, a unor

împrejurări noi descoperite ulterior.

În cauza de față, revizuientul

condamnat nu a invocat existența unor fapte sau împrejurări noi de natură a

conduce la adoptarea unei soluții diametral opuse.

Reaprecierea probelor nu este

permisă în calea extraordinară de atac a revizuirii – în caz contrar s-ar aduce

atingere autorității de lucru judecată a unei hotărâri judecătorești definitive

- după cum nu este permisă nici o prelungire a probațiunii.

Sub cel de-al doilea aspect, Înalta

Curte reține că incidența cazului de revizuire prev. de art. 386 alin. (1) lit.

d) C. proc. pen., este condiționat de pronunțarea unei hotărâri judecătorești

sau a unei ordonanțe a procurorului ori în speță se constată că acestea nu

există.

Așa fiind, Înalta Curte în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va

respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat C.G. împotriva

deciziei penale nr. 30/A din 1 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.G.

împotriva deciziei penale nr. 30/A din 01 februarie 2012 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul revizuent la plata

sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 mai 2012.