ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 174/2012

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 88 din 03

martie 2011 a Tribunalului Giurgiu, în temeiul dispozițiilor art. 403 alin. (3)

C. proc. pen., s-a respins, în principiu cererea de revizuire formulată de

condamnatul B.C. împotriva sentinței penale nr. 130 din 15 iulie 2002 a

Tribunalului Giurgiu.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a

reținut următoarele:

La data de 18 februarie 2011, pe rolul

Tribunalului Giurgiu, s-a înregistrat adresa nr. 7/III/6/2010 a Parchetului de

pe lângă Tribunalul Giurgiu, fiind înaintate concluziile procurorului

referitoare la cererea de revizuire formulată de revizuientul B.C. împotriva

sentinței penale nr. 130 din 15 iulie 2002 a Tribunalului Giurgiu, pronunțată

în dosarul penal nr. 3136/2001, în sensul respingerii, ca inadmisibilă,

întrucât motivul invocat de petent nu se încadrează în niciunul dintre cazurile

de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

În fapt, prin sentința penală nr. 130

din 15 iulie 2002 a Tribunalului Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 1207

din 11 martie 2003 a Curții Supreme de Justiție, inculpatul B.C. a fost

condamnat, la o pedeapsă de 21 de ani închisoare și 8 ani pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută

de art. 174 – art. 176 lit. a) C. pen.

Tribunalul, analizând în principiu

cererea de revizuire formulată de condamnatul B.C. conform art. 403 C. proc.

pen., a reținut următoarele:

Potrivit art. 393 alin. (l) C. proc.

pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu

privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări

ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un

expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza

a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a

cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de

judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a

comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când

două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Potrivit art. 403 C. proc. pen.,

admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în camera de

consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului. Instanța

examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de

lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror

rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.

S-a apreciat în raport de dispozițiile

legale enunțate că motivul invocat de revizuent drept temei al cererii sale de

revizuire, anume că din cuprinsul probelor administrate în cauză nu rezultă

vinovăția sa, că probele au fost falsificate iar altele distruse, a mai fost

invocat de revizuent și cu ocazia formulării altor cereri de revizuire

respinse, constituind totodată motiv de apel și recurs și în consecință

analizat de instanțele de control judiciar ce l-au apreciat nefondat.

Întrucât, revizuientul nu a prezentat

și nici invocat în dovedirea susținerilor sale nicio probă, tribunalul a

apreciat că în cauză nu se poate reține cazul de revizuire prevăzut de art. 394

alin. (1) Iit. a) C. proc. pen., privitor la descoperirea unor fapte sau

împrejurări noi care să nu fi fost avute în vedere de instanța ce a soluționat

cauza în fond.

Nefiind incident vreun alt caz de

revizuire dintre cele enunțate Ia art. 394 C. proc. pen., s-a respins în principiu

cererea de revizuire formulată.

Prin decizia penală nr. 216/ A din

data de 10 august 2011, Curtea de Apel București, secția

I

penală, a respins, ca nefundat, apelul

revizuientului B.C. declarat împotriva sentinței penale nr. 88 din 09 martie 2011

pronunțată de Tribunalul Giurgiu.

S-a reținut că, motivele invocate de

revizuient nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire limitativ

prevăzute de art. 394 C. proc. pen., fiind invocate și verificate de instanță

cu ocazia soluționării în fond a cauzei.

Împotriva aceste decizii, a declarat

recurs revizuientul B.C., susținând că cererea de revizuire este admisibilă,

fiind întrunite condițiile legale de admisibilitate, solicitând trimiterea

cauzei instanței de fond pentru a proceda la rejudecarea cauzei întrucât nu

s-au administrat probe necesare aflării adevărului.

Examinând motivele de recurs invocate,

cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că recursul

formulat de revizuientul B.C. este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 394 alin.

(1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când

s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei, iar acest caz constituie motiv de revizuire, dacă pe baza

faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de

achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Astfel, revizuirea întemeiată pe

descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiționată, în sensul că

trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi

să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului

penal ori de condamnare.

Cu privire la prima condiție a acestui

caz de revizuire, expresia fapte sau împrejurări semnifică orice întâmplare,

situație, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate

duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului

penal sau condamnare. De asemenea, este necesar să fie noi faptele sau

împrejurările invocate, așadar faptele probatorii, iar nu mijloacele de probă,

probele, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de

jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea.

Nu pot fi considerate fapte sau

împrejurări noi, în sensul cerut de lege mijloacele de probă propuse în

completarea dovezilor deja administrate (spre exemplu/ propunerea unor martori

noi).

Descoperirea faptelor sau

împrejurărilor noi trebuie corelată cu necunoașterea acestora de către instanța

de judecată, indiferent dacă acestea au fost cunoscute de părți înainte sau în

timpul judecării cauzei.

Cu privire la cea de-a doua condiție a

cazului de revizuire și anume, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi

netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de

condamnare, trebuie ca invocarea elementelor noi să ducă la o soluție diametral

opusă celei pronunțate. Așadar, în cazul în care este atacată o hotărâre de

condamnare, faptele sau împrejurările noi trebuie să conducă la soluția

achitării sau încetării procesului penal.

În cauza dedusă judecății, petentul B.C.,

reiterează apărările formulate în fond, apel și recurs, cere în calea

extraordinară a revizuirii o completare a probatoriului, or, așa cum se arăta,

revizuirea este prevăzută de legiuitor ca o cale extraordinară de atac ce are

menirea de a conduce la anularea unei hotărâri definitive care conține erori

esențiale de fapt, puse în lumină de descoperirea unor fapte sau împrejurări

necunoscute instanței. Aceasta nu înseamnă că în revizuire se poate realiza o

continuare a probatoriului, o readministrare sau o nouă apreciere a

probatoriului deja administrat, cum se solicită în cauza dedusă judecății,

întrucât nu acesta este sensul dispozițiilor art. 394 și urm. C. proc. pen.,

care permit revizuirea unei hotărâri definitive. De asemenea, a relua aceleași

apărări din cursul procesului penal, într-o cale extraordinară de atac, cu

privire Ia care legiuitorul a limitat doar Ia anumite cazuri promovarea

acesteia, nu poate justifica admiterea unei astfel de cereri care se bazează

exclusiv pe apărări ce țin de fondul pricinii și care au fost analizate,

verificate de instanțele de fond, apel și recurs.

Cât privește cazul de revizuire prevăzut

de art. 394 Iit. d) C. proc. pen., invocat de petent, pentru a fi incident, se

cer a fi îndeplinite cumulativ, următoarele condiții: un membru al completului

de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a

comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

infracțiunea a dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice; infracțiunile

comise de organele judiciare să fie dovedite prin hotărâre judecătorească sau

prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului

cauzei.

În cauză, nu sunt îndeplinite

cumulativ condițiile enumerate, cazul de revizuire prevăzut de art. 394 Iit. d)

C. proc. pen., nefiind dovedit prin hotărâre judecătorească sau ordonanța

procurorului.

Constatând că decizia atacată este

legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 Iit.

b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat,

recursul revizuientului B.C., iar în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (3) C.

proc. pen., va obliga recurentul Ia plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul revizuient B.C. împotriva deciziei penale nr. 216/ A

din 10 august 2011 a Curții de Apel București, secția l penală.

Obligă recurentul revizuient la plata

sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23

ianuarie 2012.