ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6468/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6468/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj sub nr. 5158/84/2012, reclamantul O.V., în calitate de comisar în cadrul Comisariatului Județean Sălaj al Gărzii Naționale de Mediu, în contradictoriu cu Garda Națională de Mediu - Comisariatul General și D.O.C.
- Comisar General al Gărzii Naționale de Mediu, a solicitat anularea Deciziei nr. 532 din 01 august 2012 emisă de Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu, prin care s-a dispus delegarea sa la Comisariatul Județean Călărași din cadrul Comisariatului Regional Argeș, pentru eficientizarea activității acestei instituții; obligarea pârâților la plata drepturilor salariale care i se cuvin pe lunile august și septembrie 2012, actualizate pe baza indicilor de prețuri și dobânda legală până la plata efectivă a acestora, precum și obligarea pârâților la plata daunelor morale în cuantum de 1.000.000 lei, cu cheltuieli de judecată. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență. 2.1.
Prin Sentința nr. 864 din 15 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj în Dosar nr. 5158/84/2012, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sălaj și declinată competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul O.V. în contradictoriu cu Garda Națională de Mediu - Comisariatul General și D.O.C. - Comisar general al Gărzii Naționale de Mediu, București, în favoarea Curții de Apel Cluj. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Sălaj a reținut că decizia contestată de reclamant este emisă de Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu, care are calitatea de autoritate publică centrală. Din aceste motive devin incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorități publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.
Având în vedere că reclamantul s-a adresat instanței de la domiciliul său, chiar necompetentă material, instanța a constatat că devin incidente dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cauza urmând a fi declinată în favoarea Curții de Apel Cluj. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 13 martie 2013, sub nr. 400/33/2013. 2.2. Prin Sentința nr. 248 din 3 aprilie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 400/33/2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj. A constatat existența unui conflict negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a reținut că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la obiectul cauzei, litigiile de primă instanță legate de raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența tribunalului, având în vedere dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 modificat prin art. 4 din Legea nr. 2/2013. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență 1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc.
civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei. Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată. Instanțele au fost investite cu cererea formulată de către reclamantul O.V. prin care, în principal, s-a solicitat anularea Deciziei nr. 532 din 01 august 2012 emisă de Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu, prin care s-a dispus delegarea sa la Comisariatul Județean Călărași din cadrul Comisariatului Regional Argeș, pentru eficientizarea activității acestei instituții, solicitându-se și obligarea pârâților la acordarea drepturilor de care a fost privat și despăgubiri morale.
Legea nr. 188/1999 - la art. 1 alin. (1) „reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu”. În raport de obiectul litigiului, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră sub incidența dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora: „Art. 23. - (1) Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.
(2). Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel. (3). Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi,sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.
(4. )În cazurile prevăzute la alin. (1) și (3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece.” De asemenea, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”. In raport de textele menționate anterior, se constată că, astfel cum a reținut chiar și curtea de apel in soluția de declinare, a intervenit o unificare a competenței materiale în domeniul funcției publice la nivelul tribunalelor, fără a mai conta calitatea de autoritate centrală sau locală a instituției publice cu care s-a format raportul de serviciu.
Având în vedere că prezentul litigiu este un proces în curs de judecată în primă instanță, care până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 era de competența Curții de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 4 și art. 23 alin. (1) și (3) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Sălaj, secția contencios administrativ și fiscal, instanță devenită competentă să îl soluționeze. 2. Temeiul legal al regulatorului de competență În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Sălaj, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe O.V., Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu și D.O.C. - Comisar General al Gărzii Naționale de Mediu în favoarea Tribunalului Sălaj, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.