ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6452/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ț.G.E., în

contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. și M.E.C.T.S., a solicitat obligarea

acestora să elibereze diploma de licență și să îi recunoască absolvirea

studiilor superioare.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că în sesiunea iulie 2009 a absolvit studii universitare de licență în cadrul Universității S.H., fiind eliberată o

adeverință care atestă faptul absolvirii studiilor, iar în baza acesteia a

participat la concursul unic de ocupare a posturilor vacante pentru

învățământul preuniversitar, iar în urma rezultatului obținut a fost repartizat

pe un post până în prezent.

A mai arătat

reclamantul că, deși a făcut numeroase solicitări, nu i s-a eliberat diploma de

licență, fiind în imposibilitatea de a se înscrie la concursul de titularizare.

A invocat faptul că

în momentul înscrierii a semnat un contract cu Universitatea S.H., a achitat

taxa de susținere a examenului de licență și a susținut examenul de licență în

cadrul Facultății de Educație Fizică.

Prin întâmpinare,

Universitarea S.H. arată că și-a îndeplinit obligațiile legale față de

reclamant în sensul că i-a eliberat adeverința de absolvire a studiilor, făcând

totodată demersuri către M.E.C.T.S., în vederea aprobării tipăririi

formularelor pentru diplome.

Totodată, a formulat

cerere de chemare în garanție a M.E.C.T.S., solicitând obligarea acestuia să

aprobe tipărirea formularelor.

Prin întâmpinare, M.E.C.T.S.

a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție arătând că nu există un

raport juridic între chematul în garanție și pârât, invocând dispozițiile art. 2

din Legea nr. 288/2004. Se invocă faptul că a avizat achiziționarea de

formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din

promoțiile 2008, 2009, 2010, că actele de studii pot fi eliberate doar pentru

acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o

specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze

provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de

facultate.

instanței de fond

Prin sentința nr.

139 din 5 iulie 2012,

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Ț.G.N.E. și cererea de

chemare în garanție.

A obligat pârâta

Universitatea S.H. să elibereze reclamantului diploma de licență și M.E.C.T.S.

să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru reclamant.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond,

sub un prim aspect, a reținut că nu este

chemată a se pronunța asupra legalității funcționării Universității S.H., ci a

aprecia dacă refuzul de a se elibera diploma de licență este justificat.

Prin urmare, a

considerat că, în raport de obiectul acțiunii, analiza dispozițiilor din

hotărârile de Guvern invocate de părți apare ca fiind de prisos.

Prima instanță a

reținut că obligația de a elibera diploma de licență cade în sarcina

Universității Spiru Haret, însă această obligație este interdependentă

obligației M.E.C.T.S. de a aviza tipărirea formularelor actelor de studii.

Așadar, a apreciat că

nu se poate reține apărarea chematului în garanție în sensul inexistenței unui

raport juridic.

Obligația chematului

în garanție își are izvorul în Ordinul nr. 2284/2007 pentru aprobarea

Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ

superior.

Câtă vreme

reclamantului i s-a eliberat în condițiile art. 20 și 38 din Ordinul nr. 2284/2007

adeverință de absolvire a studiilor prin care se atestă că este și licențiat

(adeverință necontestată), reclamantul este îndreptățit să i se elibereze

diploma de licență de către Universitatea S.H.

Dat fiind faptul că

obligația acestei pârâte nu poate fi executată decât prin avizarea tipăririi de

către M.E.C.T.S. și cu respectarea art. 7 din Ordinul nr. 2284/2007, curtea a

apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ.,

pentru admiterea cererii de chemare în garanție.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs chematul în garanție M.E.C.T.S. (în prezent M.E.N.),

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, recurentul a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond

a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, caz de

casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., întrucât organizarea și

coordonarea sistemului național de învățământ este atributul exclusiv al M.E.N.

De asemenea, invocând

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că prima

instanță a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior

și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de

către instituția de învățământ superior cu aprobarea ministerului, precum și că

nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să funcționeze

provizoriu structurile de învățământ, luând în calcul doar contractele de

studii, încheiate în afara cadrului legal, care însă nu sunt opozabile

ministerului.

Procedura în

fața instanței de recurs.

Intimata - pârâtă

Universitatea S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte,

examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ.,

excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea

recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va

admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ.,

va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Neamț, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Obiectul prezentului

litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de

învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii

reclamanților, absolvenți al Universității S.H.

Nu se poate ignora

faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art.

2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această

definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut

statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public,

în regim de putere publică.

Or, în cauza de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea S.H., ca instituție de

învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică,

parte a sistemului național de învățământ.

M.E.C.T.S. este organ

de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică,

în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea

strategiei și programului de guvernare în domeniul educației, învățământului,

cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei

organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu M.E.N.,

neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică,

responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

Universitatea S.H. nu

poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele

administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe,

iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul

întregului sistem național de învățământ.

În alți termeni,

Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi

calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât

niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la

universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice

locale.

Față de argumentele

expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței

competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care

emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul

organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față,

este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al

autorității publice pârâte - Universitatea S.H.- competența de soluționare a

litigiului revine tribunalului.

De asemenea, se

cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile

accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală.

Or, în litigiul de

față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere

incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze

cererea principală.

Reținând în mod

greșit că este competentă să soluționeze cauza de față în raport cu obiectul

acțiunii și cu dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat

o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin.

(6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare

Tribunalului Neamț, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de M.E.C.T.S. (în prezent M.E.N.) împotriva Sentinței nr. 139 din 5

iulie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Neamț, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 1 octombrie 2013.