ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6824/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul N.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. și M.E.C.T.S.

, obligarea la emiterea avizului necesar ridicării actului de studii și eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, în termen de 5 de zile de la pronunțarea hotărârii, sub sancțiunea unei penalități de 100 de lei pentru fiecare zi de întârziere, precum și obligarea fiecărui conducător al acesteia la plata amenzii prevăzute de art. 18 alin. (5) și (6) coroborat cu art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 . În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că a urmat și absolvit cursurile Facultății de Marketing și Afaceri Europene Internaționale, specializarea Afaceri Internaționale, forma de învățământ FR (frecvență redusă), din cadrul Universității S.H.

București, în perioada 2006-2009, susținând și promovând examenul de licență în sesiunea iunie 2009 , fiindu-i eliberată în acest sens adeverința din 04 iulie 2009 ce atestă Titlul de Licențiat în Științe Economice și că, în aceste condiții, are dreptul la eliberarea diplomei de licență precum și a suplimentului la acestea. La rândul său, pârâta Universitatea S.H. București a formulat cerere de chemare în garanție a M.E.C.T.S. , solicitând ca, în cazul admiterii cererii reclamantului, acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamant sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în cuantum de 500 lei/ fiecare zi de întârziere.

A arătat pârâta că și-a îndeplinit obligațiile legale de a emite adeverința de studiu pentru reclamant și efectuarea de demersuri către M.E.C.T.S. , în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul 2009, acesta având obligația de a proceda în consecință, în condițiile în care adeverința de licențiat a reclamantului există, nu a fost revocată sau anulată în vreun mod, de către instanțele de judecată și se bucură de prezumția de legalitate. Pârâtul M.E.C.T.S.

a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei de obiect raportat la faptul că a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2010; a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive raportat la petitul privind liberarea diplomei de licență și a suplimentului la aceasta; a mai susținut că acțiunea este neîntemeiată în condițiile în care reclamantul a urmat o formă de învățământ/program pentru care universitatea pârâtă nu deținea acreditare/ autorizare. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 489 din 25 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de obiect invocată de M.E.C.T.S.; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a M.E.C.T.S.

și a respins acțiunea formulată de reclamantul N.A. împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte, acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei Universitatea Spiru Haret și cererea de chemare în garanție, formulată de pârâta Universitatea S.H. împotriva chematului în garanție M.E.C.T.S.; a obligat pârâta Universitatea S.H. să elibereze reclamantului diploma de licență împreună cu suplimentul acesteia, ambele completate, în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe, sub sancțiunea plății unei penalități de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere; a obligat chematul în garanție M.E.C.T.S.

să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diplomă de licență și suplimentele la diplomă pentru reclamant, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe sub sancțiunea plății unei penalități de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere; a obligat pârâta Universitatea S.H. să plătească reclamantului suma de 2004, 3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut că reclamantul a urmat cursurile Universității S.H., Facultatea de Marketing și Afaceri Economice Internaționale din București, Specializarea Afaceri Internaționale, forma de învățământ „frecvență redusă”, în perioada 2006-2009 și a absolvit examenul de licență organizat de această universitate în sesiunea iunie 2009, eliberându-i-se adeverința din 04 iulie 2009 valabilă pentru 12 luni de zile, condiții în care pârâta avea obligația de a elibera reclamantului diploma de licență și suplimentul acestuia.

Curtea a mai apreciat că temeiurile invocate de chematul în garanție pentru a refuza aprobarea tipăririi formularelor de diplomă de licență și suplimentului acesteia, necesare întocmirii și eliberării actului de studii pentru reclamant, sunt neîntemeiate, în condițiile în care acesta nu a solicitat în instanță anularea adeverinței din 04 iulie 2009 și nu invocă nici o dispoziție legală care ar obliga universitățile acreditate să organizeze examenul de licență, să anexeze cererii de aprobare a tipăriri diplomelor de licență, o anumită documentație prin care să facă dovada că absolvenții respectivi au urmat cursuri acreditate/ autorizate. Mai mult, în condițiile în care chematul în garanție recunoaște că a avizat eliberarea către U.S.H.

a 26575 de tipizate pentru promoția 2009, refuzul de a aviza eliberarea a încă unui tipizat pentru întocmirea diplomei de licență a reclamantului ar crea o discriminare între reclamant, care nu mai poate obține eliberarea diplomei de licență și ceilalți absolvenți a acelorași studii ca și el, și cărora USH le-a eliberat deja diploma de licență. Excepția lipsei de obiect a acțiunii a fost respinsă cu motivarea că prin adresele invocate nu s-a făcut dovada că M.E.C.T.S. a aprobat Universității S.H. tipărirea formularului de diplomă de licență și a suplimentelor acesteia, care să se refere chiar la reclamantul din cauza de față. Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M.E.C.T.S.

a fost apreciată ca întemeiată, având în vedere că nu există obligația M.E.C.T.S. de a aproba reclamantului tipărirea formularelor de diplomă de licență și suplimentelor acesteia, procedura derulându-se între U.S.H. și M.E.C.T.S., ci nu între reclamant și M.E.C.T.S. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, chematul în garanție M.E.C.T.S. , solicitând modificarea acesteia pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 9 C. proc. civ. Recurentul a argumentat că instanța de judecată a pronunțat sentința cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, obligându-l să aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă unor persoane care nu au urmat studii universitare la specializări autorizate sau acreditate conform legii, substituindu-se M.E.C.T.S.

și A.R.A.C.I.S. A criticat admiterea cererii de chemare în garanție în condițiile în care între recurent și pârâta Universitatea S.H. nu există un raport juridic corespunzător. A mai susținut că instanța de fond a interpretat greșit prevederile legale și a apreciat în mod eronat că o metodologie a unei persoane juridice de drept privat, în speță Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de Universitatea S.H. și înregistrată din 12 mai 2009, este superioară legilor și hotărârilor de guvern cu incidență în domeniul organizării și funcționării învățământului superior. A susținut că formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuiau să parcurgă procedura de evaluare și acreditare, iar, în speță, specializarea urmată de către reclamant, în forma de învățământ la distanță, a fost organizată și desfășurată fără urmarea acestei proceduri.

Ca urmare, studiile urmate în afara cadrului legal sunt nule și nu pot avea ca rezultat obținerea unei diplome valabile, recurentul neputând fi obligat, în aceste condiții, la eliberarea avizului pentru tipărirea diplomelor de licență. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată incidența motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., față de care va admite recursul și va casa sentința instanței de fond. Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, esențialmente, la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomelor de licență și ale suplimentelor acestora, către reclamanți și intervenienți, absolvenți ai unui examen de licență.

Nu are relevanță, în speță, calitatea de pârât sau chemat în garanție a M.E.C.T.S., întrucât finalitatea acțiunii o reprezintă realizarea obligației asumate de către pârâta Universitatea S.H. privind eliberarea diplomelor de licență ale reclamanților și intervenienților, obligație asumată de aceasta în mod direct prin contractele de studii încheiate cu aceștia și care constituie, în esență, temeiul juridic al acțiunii. Pârâta Universitatea S.H. București poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Universitatea S.H. din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului, cu rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului. Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamante) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ.

Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifestă prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, iar unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. Potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea S.H. nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În mod evident, Universitatea S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial, neîndeplinind cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

Astfel, în speța de față, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.” Pentru stabilirea competenței materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat anterior, iar, având în vedere rangul instituției pârâte, de autoritate publică locală, tribunalul este competent să soluționeze, pe fond, acest litigiu. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței competente, Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.E.N. împotriva sentinței civile nr. 489 din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată. Trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2013.