ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6824/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6824/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procedura în fața
primei instanțe.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,
reclamantul N.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. și
M.E.C.T.S.
, obligarea la emiterea
avizului necesar ridicării actului de studii și
eliberarea diplomei
de licență și a suplimentului la diplomă, în termen de 5 de zile de la
pronunțarea hotărârii, sub sancțiunea unei penalități de 100 de lei pentru
fiecare zi de întârziere, precum și obligarea fiecărui conducător al acesteia
la plata amenzii prevăzute de art. 18 alin. (5) și (6) coroborat cu art. 24 alin.
(2) din Legea nr. 554/2004
.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat, în esență, că a urmat și absolvit cursurile
Facultății
de Marketing și Afaceri Europene Internaționale, specializarea Afaceri
Internaționale, forma de învățământ FR (frecvență redusă), din cadrul
Universității S.H. București, în perioada 2006-2009, susținând și promovând examenul
de licență în sesiunea iunie 2009
, fiindu-i eliberată în acest sens adeverința
din 04 iulie 2009 ce atestă Titlul de Licențiat în Științe Economice și că, în
aceste condiții, are dreptul la eliberarea diplomei de licență precum și a suplimentului
la acestea.
La rândul său, pârâta
Universitatea S.H. București a formulat cerere de chemare în garanție a
M.E.C.T.S.
, solicitând ca, în
cazul admiterii cererii reclamantului, acesta să fie obligat să aprobe
tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul
la diplomă pentru reclamant sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din
Legea nr. 554/2004 în cuantum de 500 lei/ fiecare zi de întârziere.
A arătat pârâta că
și-a îndeplinit obligațiile legale de a emite adeverința de studiu pentru
reclamant și efectuarea de demersuri către
M.E.C.T.S.
, în vederea
comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate
absolvenților pentru anul 2009, acesta având obligația de a proceda în
consecință, în condițiile în care adeverința de licențiat a reclamantului
există, nu a fost revocată sau anulată în vreun mod, de către instanțele de
judecată și se bucură de prezumția de legalitate.
Pârâtul M.E.C.T.S. a
solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei de obiect raportat la
faptul că a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studiu
destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2010; a invocat excepția
lipsei calității sale procesuale pasive raportat la petitul privind liberarea
diplomei de licență și a suplimentului la aceasta; a mai susținut că acțiunea
este neîntemeiată în condițiile în care reclamantul a urmat o formă de
învățământ/program pentru care universitatea pârâtă nu deținea acreditare/ autorizare.
2.
Hotărârea
instanței de fond
Prin sentința civilă nr.
489 din 25 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de
contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de obiect
invocată de M.E.C.T.S.; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a M.E.C.T.S.
și a respins acțiunea formulată de reclamantul N.A. împotriva acestui pârât ca
fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a
admis în parte, acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei Universitatea
Spiru Haret și cererea de chemare în garanție, formulată de pârâta
Universitatea S.H. împotriva chematului în garanție M.E.C.T.S.; a obligat
pârâta Universitatea S.H. să elibereze reclamantului diploma de licență
împreună cu suplimentul acesteia, ambele completate, în termen de 60 de zile de
la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe, sub sancțiunea plății unei
penalități de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere; a obligat chematul în
garanție M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în
diplomă de licență și suplimentele la diplomă pentru reclamant, în termen de 30
de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe sub sancțiunea plății
unei penalități de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere; a obligat pârâta
Universitatea S.H. să plătească reclamantului suma de 2004, 3 lei cu titlu de
cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî
astfel, instanța fondului a reținut că reclamantul a urmat cursurile
Universității S.H., Facultatea de Marketing și Afaceri Economice Internaționale
din București, Specializarea Afaceri Internaționale, forma de învățământ
„frecvență redusă”, în perioada 2006-2009 și a absolvit examenul de licență
organizat de această universitate în sesiunea iunie 2009, eliberându-i-se
adeverința din 04 iulie 2009 valabilă pentru 12 luni de zile, condiții în care
pârâta avea obligația de a elibera reclamantului diploma de licență și
suplimentul acestuia.
Curtea a mai apreciat
că temeiurile invocate de chematul în garanție pentru a refuza aprobarea
tipăririi formularelor de diplomă de licență și suplimentului acesteia,
necesare întocmirii și eliberării actului de studii pentru reclamant, sunt
neîntemeiate, în condițiile în care acesta nu a solicitat în instanță anularea
adeverinței din 04 iulie 2009 și nu invocă nici o dispoziție legală care ar
obliga universitățile acreditate să organizeze examenul de licență, să anexeze
cererii de aprobare a tipăriri diplomelor de licență, o anumită documentație
prin care să facă dovada că absolvenții respectivi au urmat cursuri acreditate/
autorizate.
Mai mult, în condițiile
în care chematul în garanție recunoaște că a avizat eliberarea către U.S.H. a
26575 de tipizate pentru promoția 2009, refuzul de a aviza eliberarea a încă
unui tipizat pentru întocmirea diplomei de licență a reclamantului ar crea o
discriminare între reclamant, care nu mai poate obține eliberarea diplomei de
licență și ceilalți absolvenți a acelorași studii ca și el, și cărora USH le-a
eliberat deja diploma de licență.
Excepția lipsei de
obiect a acțiunii a fost respinsă cu motivarea că prin adresele invocate nu s-a
făcut dovada că M.E.C.T.S. a aprobat Universității S.H. tipărirea formularului
de diplomă de licență și a suplimentelor acesteia, care să se refere chiar la reclamantul
din cauza de față.
Excepția lipsei
calității procesuale pasive invocată de pârâtul M.E.C.T.S. a fost apreciată ca
întemeiată, având în vedere că nu există obligația M.E.C.T.S. de a aproba
reclamantului tipărirea formularelor de diplomă de licență și suplimentelor
acesteia, procedura derulându-se între U.S.H. și M.E.C.T.S., ci nu între
reclamant și M.E.C.T.S.
3.
Calea
de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei
sentințe a formulat recurs, în termenul legal, chematul în garanție
M.E.C.T.S.
, solicitând
modificarea acesteia pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 4 și
pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a
argumentat că instanța de judecată a pronunțat sentința cu depășirea
atribuțiilor puterii judecătorești, obligându-l să aprobe furnizarea de
formulare tipizate pentru diplomă unor persoane care nu au urmat studii
universitare la specializări autorizate sau acreditate conform legii,
substituindu-se M.E.C.T.S. și A.R.A.C.I.S.
A criticat admiterea
cererii de chemare în garanție în condițiile în care între recurent și pârâta
Universitatea S.H. nu există un raport juridic corespunzător.
A mai susținut că
instanța de fond a interpretat greșit prevederile legale și a apreciat în mod
eronat că o metodologie a unei persoane juridice de drept privat, în speță
Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor
emisă de Universitatea S.H. și înregistrată din 12 mai 2009, este superioară
legilor și hotărârilor de guvern cu incidență în domeniul organizării și
funcționării învățământului superior.
A susținut că formele
de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuiau să parcurgă procedura
de evaluare și acreditare, iar, în speță, specializarea urmată de către
reclamant, în forma de învățământ la distanță, a fost organizată și desfășurată
fără urmarea acestei proceduri.
Ca urmare, studiile
urmate în afara cadrului legal sunt nule și nu pot avea ca rezultat obținerea
unei diplome valabile, recurentul neputând fi obligat, în aceste condiții, la
eliberarea avizului pentru tipărirea diplomelor de licență.
Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând actele și
înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată incidența motivului de recurs de
ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., față de care va
admite recursul și va casa sentința instanței de fond.
Obiectul prezentului
litigiu de contencios administrativ se referă, esențialmente, la obligarea unei
instituții de învățământ superior la eliberarea diplomelor de licență și ale
suplimentelor acestora, către reclamanți și intervenienți, absolvenți ai unui
examen de licență.
Nu are relevanță, în
speță, calitatea de pârât sau chemat în garanție a M.E.C.T.S., întrucât
finalitatea acțiunii o reprezintă realizarea obligației asumate de către pârâta
Universitatea S.H. privind eliberarea diplomelor de licență ale reclamanților
și intervenienților, obligație asumată de aceasta în mod direct prin
contractele de studii încheiate cu aceștia și care constituie, în esență,
temeiul juridic al acțiunii.
Pârâta Universitatea
S.H. București poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art.
2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în
această definiție orice organ de stat sau al unităților
administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru
satisfacerea unui interes legitim public.
Universitatea S.H.
din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de
învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică,
parte a sistemului național de învățământ.
Potrivit art. 1 din
H.G. nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administrației
publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului, cu
rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de
guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice,
dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.
Faptul că
instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au
autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act
normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de
reclamante) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului
național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național,
autonomia universitară se manifestă prin relația directă a rectorului
instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre
altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului
și de a-l suspenda din funcție.
Aceste prerogative
legale revin unui organ central al administrației publice, iar unitatea de
învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.
Potrivit art. 116 din
Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor
de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome,
care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speță, Universitatea
S.H. nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele
administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de
competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere
publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.
În mod evident,
Universitatea S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din
punct de vedere teritorial, neîndeplinind cerințele impuse de legiuitor pentru
a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun
act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în
litigiu.
Ca atare, o astfel de
universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice
locale.
Astfel, în speța de
față, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
modificată, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele
administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,
precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,
precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond
de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele
administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și
cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și
accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de
secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin
lege organică nu se prevede altfel.”
Pentru stabilirea
competenței materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului
autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus
judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul
valoric.
În cauza de față,
este aplicabil primul criteriu enunțat anterior, iar, având în vedere rangul
instituției pârâte, de autoritate publică locală, tribunalul este competent să
soluționeze, pe fond, acest litigiu.
Pentru aceste
considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
și ale art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite
recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare
instanței competente, Tribunalul București, secția de contencios administrativ
și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D
E C I D E
Admite recursul
declarat de M.E.N. împotriva sentinței civile nr. 489 din 25 ianuarie 2012 a
Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința
recurată. Trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția
a IX-a de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 22 octombrie 2013.