ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6451/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6451/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții A.D.M.L.,

A.(G.)M.A., A.(G.)G.S.M., A.V.V.C., B.N.D., B.F.A., B.M.D.N. - actuala E., B.(S.)V.M.,

B.C.D., B.P.M., B.(S.)I.C.I., C.(C.)A.C., C.(P.)O.V., C.(V.)D.E.S., C.(C.)A.E.,

C.(B.)I.G., C.A.M., C.(Z.)L., C.N.C.A., D.V.R.F., D.W.E., D.(A.)A.B., D.(V.)M.M.,

D.(B.)M.L., D.(M.)I.A.N., D.(V.)A.C.L., D.G.I.S.D., D.M.S., F.(G.)D.D., F.G.A.,

G.(M.)E.I., G.(N.)D.I.N., G.G.I.V., G.V.M.E., G.(M.)V.C., I.M.L., I.D.C., I.A.D.I.A.M.,

I.I.V., I.(D.)T.N., I.(M.)T.M.V., M.(E.)T.V., M.(B.)G.A., M.G.A.M., M.(B.)C.S.,

N.V.G., N.N.F., N.(B.)B.M.A., N.P.T.S., O.(A.)N.V., O.I.D., O.I.A., P.C.(A.)T.L.,

P.V.V., P.(M.)A., P.(B.)D.I., R.(D.)I.I.F., R.(B.)I.T., R.N.C. - actuala D., R.M.M.D.,

S.(V.)C.M., S.V.E., S.I.D., S.(U.)M.E., T.(S.)C.L., T.S.E.D., T.A.C., T.N.C., T.(G.)D.A.M.,

V.(A.)D.M.A. - actuala C., V.G.I., în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H.

și M.E.C.T.S., au solicitat:

- obligarea pârâtului

M.E.C.T.S. de a soluționa în concret cererea prealabilă anexată, prin care s-a

solicitat avizarea tipizatelor de diploma de licență ce revine reclamantei prin

desemnarea unității de specialitate producătoare, de a pune la dispoziția

Universității S.H. tipizatele de diplomă necesară pentru eliberarea in facto a

actelor finale de studii în litigiu, așa cum rezultă din adeverințele de studii

depuse în probațiune, toate aceste obligații, sub sancțiunea unor penalități în

cuantum de 1.000 de lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 30-a zi

de la rămânerea definitiva și irevocabila a hotărârii ce urmează a se pronunța

în cauză și până la executarea efectiva a obligațiilor precizate;

- obligarea pârâtei Universitatea

S.H. de a elibera diploma de licență, conform adeverințelor de studii anexate,

suplimentul la diplomă, cât și să înapoieze diploma de bacalaureat depusă în

original la dosarul de înscriere, sub sancțiunea unor penalități în cuantum de

500 de lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la

rămânerea definitiva și irevocabila a hotărârii ce urmează a se pronunța în

cauză și până la executarea efectivă a obligațiilor, iar hotărârea judecătoreasca

ce se va pronunța în cauză să țină loc de diploma de licență până la eliberarea

ei în fapt, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, cât și

la cele făcute cu ocazia judecății.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că, în fapt, conform adeverințelor de studii emise

de către pârâta Universitate S.H., fiecare petent în cauză a absolvit după caz

- în sesiunea iulie 2009 sau februarie 2010 - o facultate acreditata sau

autorizată să funcționeze provizoriu din cadrul Universitatea S.H., dobândind

pe aceasta cale titlul de licențiat în specializarea absolvita, așa cum rezulta

din adeverința de studii a fiecărui reclamant în parte.

Având în vedere

faptul ca niciunul dintre pârâți nu a soluționat până la aceasta dată cererile

reclamanților de avizare a tipizatelor de studii, cât nici cele de eliberare a

diplomelor de studii transmise acestora pe data de 30 iulie 2012 prin

intermediul curieratului poștal și că termenul legal de eliberare a actelor de

studii în litigiu a expirat din vara anului 2010, petenții au înțeles sa se

adreseze instanței de judecata, solicitând acesteia să oblige pârâtele în cauză,

la avizarea tipizatelor actelor finale de studii și eliberarea actelor finale

de studii în perfect acord cu capetele de cerere formulate.

Au susținut că

pârâtul minister avea obligația să avizeze tipizatele de diploma de licența în

litigiu și să desemneze unitatea de specialitate producătoare, de a pune la

dispoziția Universității S.H. tipizatele de diploma necesare pentru eliberarea

in facto a actelor finale de studii în litigiu ce le revin de drept. Totodată,

ulterior eliberării adeverințelor de studii ce atesta absolvirea unei facultăți

din cadrul Universitatea S.H., susținerea și promovarea examenelor de licența,

precum și dobândirea titlurilor de licențiat în specializările promovate, pârâta

universitate are obligația să elibereze diplomele de licența și suplimentele la

diploma.

Deși pârâta Universitatea

S.H. nu a răspuns în nici un mod cererii prealabile, reclamanții au susținut că

motivul refuzului eliberării actelor finale de studii de către această pârâtă,

are la bază refuzul abuziv al pârâtului M.E.C.T.S. de a aviza tipizatele în

discuție.

Au mai arătat că prin

eliberarea adeverințelor de studii deduse judecații de față, pârâta Universitatea

S.H. a confirmat faptul că reclamanții sunt absolvenți ai facultăților din

cadrul universității pârâte și că au susținut și promovat examenul final de

studii de licența organizat de facultățile respective din cadrul Universitatea S.H.,

iar potrivit art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din

sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul M.E.C.T. nr. 2284/2007,

după finalizarea completa a studiilor, la cerere, absolvenților li se

eliberează adeverința de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate

este de maxim 12 luni.

Reclamanții au

invocat și prevederile Ordinului M.E.C.T. nr. 3404 din 07 martie 2006 privind

aprobarea criteriilor generale de organizare și desfășurare a admiterii în

ciclul de studii universitare de licența pentru anul 2006-2007, potrivit cărora

admiterea în învățământul superior se organizează numai în instituțiile care au

în structura domeniilor de studiu specializări acreditate și specializări care

au obținut autorizația de funcționare provizorie.

Reclamanții au fost

admiși sa susțină examenul de licența în sesiunea iulie 2009, examen pe care

l-au promovat. Ca atare, facultățile absolvite le-au recunoscut titlurile de

licențiați.

Deși potrivit

aceluiași Regulament privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ

superior, aprobat prin Ordinul M.E.C.T. nr. 2284/2007, pârâtul M.E.C.T.S. are în

sarcina avizarea achiziționării de formulare tipizate pentru actele de studii

universitare destinate absolvenților licențiați de la SC R.O.M.D.I.D.A.C. S.A.,

acesta nu și-a îndeplinit aceasta atribuție, susținând în răspunsul formulat la

cererea prealabila faptul că întreaga responsabilitate a eliberării actelor de

studii, revine instituției de învățământ superior, pasând astfel nejustificat întreaga

responsabilitate Universității S.H.

Pârâta Universitatea S.H.

a depus întâmpinare prin care a solicitat sa se constate ca s-au îndeplinit

obligațiile legale față de reclamanți, în sensul că, după finalizarea completa

a studiilor si susținerea examenului de licența, la cererea acestora, le-a

eliberat adeverințele de absolvire a studiilor, cu termen de valabilitate de 12

luni, potrivit Metodologiei organizării și desfășurării examenelor de

finalizare a studiilor și s-au făcut demersurile legale către M.E.C.T.S., în

sensul că a comunicat necesarul de formulare tipizate pentru actele de studii

destinate absolvenților anului 2009, în vederea aprobării acestora și spre a

emite mai departe comanda de tipărire la SC R.O.M.D.I.D.A.C. SA.

Nu a primit, însă, niciun

răspuns oficial din partea autorității administrative.

Pentru aceleași motive, pârâta Universitatea S.H. a

formulat și cerere de chemare în garanție a M.E.C.T.S., pentru a fi obligat la

aprobarea tipăririi formularelor tipizate, constând în diploma de licență, sub

sancțiunea plății daunelor cominatorii de 1.000 lei/zi de întârziere, începând

cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

M.E.C.T.S. a formulat

întâmpinare în calitate de pârât și chemat în garanție, prin care a invocat, în

principal, excepția lipsei calității procesual pasive a reclamanților,

referitor la cererea de obligare a acestuia de a aproba formularele tipizate

pentru diplomele de licență, susținând că numai instituțiile de învățământ

superior, acreditate sau autorizate pot gestiona actele de studii în calitate

de emitent, în condițiile legii, iar ministerul și-a îndeplinit obligațiile

privind achiziționarea tipizatelor necesare de către USH, astfel ca gestionarea

necorespunzătoare a acestora nu-i poate fi imputată.

Pe fond, a susținut în

esență, că nu a refuzat eliberarea avizelor necesare pentru formularele

tipizate ale actelor de studii, dar aceste formulare nu se pot elibera în număr

nelimitat, ci trebuie corelate cu numărul absolvenților care au urmat

specializări și forme de învățământ acreditate sau autorizate să funcționeze

provizoriu.

instanței de fond

Prin sentința nr. 74

din 4 februarie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a

admis

în parte cererea formulată de reclamanții A.D.M.L., A.(G.)M.A., A.(G.)G.S.M., A.V.V.C.,

B.N.D., B.F.A., B.M.D.N. - actuală E., B.(S.)V.M., B.C.D., B.P.M., B.(S.)I.C.I.,

C.(C.)A.C., C.(P.)O.V., C.(V.)D.E.S., C.(C.)A.E., C.(B.)I.G., C.A.M., C.(Z.)L.,

C.N.C.A., D.V.R.F., D.W.E., D.(A.)A.B., D.(V.)M.M., D.(B.)M.L., D.(M.)I.A.N., D.(V.)A.C.L.,

D.G.I.S.D., D.M.S., F.(G.)D.D., F.G.A., G.(M.)E.I., G.(N.)D.I.N., G.G.I.V., G.V.M.E.,

G.(M.)V.C., I.M.L., I.D.C., I.A.D.I.A.M., I.I.V., I.D.)T.N., I.(M.)T.M.V., M.(E.)T.V.,

M.(B.)G.A., M.G.A.M., M.(B.)C.S., N.V.G., N.N.F., N.(B.)B.M.A., N.P.T.S., O.(A.)N.V.,

O.I.D., O.I.A., P.C.(A.)T.L., P.V.V., P.(M.)A., P.(B.)D.I., R.(D.)I.I.F., R.(B.)I.T.,

R.N.C. - actuala D., R.M.M.D., S.(V.)C.M., S.V.E., S.I.D., S.(U.)M.E., T.(S.)C.L.,

T.S.E.D., T.A.C., T.N.C., T.(G.)D.A.M., V.(A.)D.M.A. - actuala C., V.G.I. împotriva

pârâților Universitatea S.H. și M.E.C.T.S.

A obligat pârâta

Universitatea S.H. să elibereze reclamanților diploma de licență, suplimentele

la diplomă și diploma de bacalaureat în original.

A respins în rest

acțiunea.

A admis în parte

cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea S.H. împotriva

M.E.C.T.S. și a obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor

tipizate, constând în diplomă de licență și suplimentele la diplomă pentru

reclamanți.

A respins în rest

cererea de chemare în garanție.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond,

examinând cu prioritate excepția lipsei calității

procesuale active a reclamanților, referitor la petitul privind obligarea

pârâtului M.E.C.T.S. de a pune la dispoziția pârâtei tipizatele corespunzătoare

în vederea eliberării actelor de studii, a reținut că acesta este întemeiat, cu

consecința respingerii acestui petit, întrucât desemnarea unității responsabile

pentru eliberarea acestora este parte a procedurii ce se desfășoară între cele

2 instituții, conform Ordinului nr. 2284/2007, fără intervenția reclamanților.

Cu

privire la cadrul procesual aferent petitului privind obligarea pârâtei Universitate

S.H. de a elibera diploma de licență și suplimentele la diplomă, prima instanță

a reținut că Universitatea S.H. București are obligația legală de a elibera

diploma de licență, însă aceasta nu își poate îndeplini această obligație față

de reclamanți, tocmai datorită neîndeplinirii obligației corelative a M.E.C.T.S.,

de eliberare a formularelor tipizate. Prin urmare, reclamanții au raporturi

juridice indirecte cu M.E.C.T.S., fiind, însă, valorificată calitatea acestuia

de chemat în garanție.

Pe fond, judecătorul fondului a constatat, în

esență, că motivul refuzului M.E.C.T.S. este acela că nu se pot elibera în mod

nelimitat formularele tipizate, ci numai pentru formele de învățământ

acreditate sau autorizate provizoriu să funcționeze.

Contrar susținerilor pârâtului M.E.C.T.S.,

instanța de judecată nu a fost investită cu analizarea criteriilor care au stat

la baza eliberării diplomelor de licență și nici cu cea a corelării numărului

de formulare cu numărul de absolvenți ai specializărilor acreditate.

De asemenea, a înlăturat apărarea acestuia

că, pentru cererea Universitate S.H. prin care aceasta a solicitat M.E.C.T.S.

eliberarea avizului pentru tipărirea formularelor, Curtea de Apel București a

luat act de renunțarea asupra judecării în Dosarul nr. 4949/2/2010, reținând că

renunțarea la judecată în temeiul art. 246 C. proc. civ. nu presupune

renunțarea la însuși dreptul pretins - art. 247 C. proc. civ., iar judecătorul

este investit să analizeze în prezentul dosar și cererea de chemare în garanție

formulată de Universitate S.H. împotriva M.E.C.T.S., cu privire la obligarea

acestei instituții să aprobe tipărirea formularelor solicitate de reclamantă.

Astfel, instanța de fond a apreciat că atâta

timp cât actul prin care li s-a recunoscut reclamanților calitatea de

licențiați este în ființă și nu a fost revocat (anulat), iar pârâtul M.E.C.T.S.

nu a solicitat în instanță anularea adeverințelor de licențiat de care se

prevalează reclamanții și nu face dovada că a solicitat printr-o altă acțiune

să se analizeze criteriile de obținere a formularelor tipizate de către Universitatea

S.H., acesta se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act

administrativ.

În

consecință, obligația pârâtei Universitatea S.H. este corelativă obligației

pârâtului M.E.C.T.S. de a aproba formularele tipizate, astfel cum a arătat

prima pârâtă prin cererea de chemare în garanție, cerere care este întemeiată

și corespunde cerințelor art. 60 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la cererea de eliberare a

suplimentelor la diplomă și a diplomei de bacalaureat în original, curtea a

constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să obțină aceste acte, în condițiile

în care fac dovada că le-au solicitat pe cale administrativă, iar refuzul de a

soluționa o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim, constituie

un act administrativ asimilat, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

De altfel, pentru diploma de bacalaureat nu

există temei pentru a mai fi reținută după eliberarea actului de studii,

aceasta fiind necesară doar pentru înscrierea în învățământul universitar.

Relativ

la daunele cominatorii, instanța de fond a apreciat că, fără a fi înlăturate

dispozițiile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 referitoare la acordarea

despăgubirilor odată cu admiterea acțiunii, este mai eficient de urmat

procedura prevăzută de art. 24 din aceeași Lege.

Astfel,

pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor ce vor fi dispuse în sarcina pârâtelor

prin prezenta hotărâre, prima instanță a considerat că este oportun termenul de

30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, care nu va mai fi trecut în

dispozitiv, conform art. 24 alin. (1) din aceeași lege, iar în cazul

nerespectării acestui termen, reclamanții față de pârâtă, dar și pârâta față de

chemata în garanție au dreptul la despăgubiri pentru întârziere, așa cum

stipulează alin. (2) teza a II-a a art. 24, alături de amenzile care pot

aplicate conducătorului autorității publice, la solicitarea celui îndreptățit,

conform tezei I a aceluiași articol.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs chematul în garanție M.E.N., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, recurentul, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., a arătat, în esență, că instanța de fond a admis în mod

nelegal cererea de chemare în garanție, întrucât între M.E.N. și Universitatea

S.H. nu există un raport juridic, adeverințele sunt emise de către aceasta din

urmă și nu sunt înscrisuri opozabile ministerului.

De asemenea, prima

instanță a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior

și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de

către instituția de învățământ superior cu aprobarea ministerului.

A mai susținut că, în

conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) și alin. (4) din Ordinul nr. 2284/2007,

instituțiile de învățământ superior, de stat sau particulare, acreditate sau

autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, nu pot elibera decât acele

acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.

Procedura în

fața instanței de recurs.

Intimata - pârâtă

Universitatea S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Intimații -

reclamanți au depus la dosar concluzii scrise atât cu privire la excepția

necompetenței materiale a instanței, solicitând, în principal respingerea

acesteia ca neîntemeiată, iar în subsidiar, ca tardiv formulată, cât și

concluzii asupra recursului, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte,

examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ.,

excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea

recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va

admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ.,

va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Obiectul prezentului

litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de

învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii

reclamanților, absolvenți al Universității S.H.

Nu se poate ignora

faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art.

2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această

definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut

statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public,

în regim de putere publică.

Or, în cauza de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea S.H., ca instituție de

învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică,

parte a sistemului național de învățământ.

M.E.C.T.S. este organ

de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică,

în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea

strategiei și programului de guvernare în domeniul educației, învățământului,

cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei

organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu M.E.N.,

neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică,

responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

Universitatea S.H. nu

poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele

administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe,

iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la

nivelul întregului sistem național de învățământ.

În alți termeni,

Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi

calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât

niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la

universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice

locale.

Față de argumentele

expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței

competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care

emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul

organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față,

este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al

autorității publice pârâte - Universitatea S.H. - competența de soluționare a

litigiului revine tribunalului.

De asemenea, se

cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile

accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală.

Or, în litigiul de

față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere

incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze

cererea principală.

Reținând în mod

greșit că este competentă să soluționeze cauza de față în raport cu obiectul

acțiunii și cu dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat

o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin.

(6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare

Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de M.E.N. împotriva Sentinței nr. 74 din 4 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2013.